CURS DE MIRACOLE: Lecții

Iluziile eului-1:Eul și falsa autonomie(I)

By 28 May 2014 July 5th, 2014 No Comments

6    EGO – EUL – Sinele fals

     

        Curs de miracole, este un foarte bun pretext de a aborda într-o ordine firească problemele legate de ființa umană, cu atât mai mult cu cât oferă și exercițiile prin care se pot pune în practică informațiile din text. Acesta este un curs pentru oricine este interesat de propria lui dezvoltare, indiferent de cunoștințele și pregătirea profesională pe care le are, oferindu-i posibilitatea să-și ofere sieși vindecare, directă, fără a fi obligat să apeleze la ” personal calificat” și să cheltuie sume mari de bani pentru vindecarea sufletului și implicit pentru vindecarea trupului, ca o consecință firească a celei dintâi. Acesta este de fapt și scopul final: de a ne cunoaște, pentru că atunci vom deveni responsabili pentru propria noastră viață și propria noastră sănătate. Sigur, în măsura în care se simte nevoia este foarte important să putem apela la oameni care se ocupă cu vindecarea, și astfel de oameni există din fericire. Ei nu fac decât să ne învețe să ne vindecăm singuri.

      Această lecție este centrată pe eu/ego. Exercițiul 35 ( aici ) devine mult mai clar dacă înțelegem măcar parțial ce este acest eu/ego și cât de important și totodată periculos este pentru noi. Din acest motiv simt nevoia să mă opresc mai mult asupra acestei lecții și să găsesc conexiuni relevante pentru ideile care se desprind de aici:   

 

       Eul personal și relația cu eul celorlalți.

       Eul este un produs al minții și este variabil  atât pentru noi,  cât și pentru toți ceilalți pe care îi percepem. Interacțiunea dintre eul personal și eul celorlați apare nu numai atunci când există o proximitate fizică, ci și la nivel mental. Gândurile îndreptate spre un alt eu pot schimba percepția relativă la fel de bine ca și interacțiunea fizică – cel mai concludent argument în favoarea faptului că eul este doar o construcție mentală, o idee, și nu ceva real. În această situație, starea mentală construiește eul personal sau al celui spre care  se îndreaptă gândurile, așa cum dorim să îl percepem și nu cum este el în realitate.

     

       Atitudinea față de ego ( eu).

       Fiind o creație a minții noastre, atitudinea noastră față de ego este aceeași atitudine de protecție și iubire pe care o au animalele față de puii lor,  pe care o are Dumnezeu față de creațiile Lui și pe care o vom avea chiar noi într-o bună zi față de propriile noastre creații, ” la fel de veșnice” ca și noi.
       Schimbarea începe atunci când însuși eul va fi capabil să-și pună întrebarea  “Ce crezi că ești?” pentru că face aluzie la recunoașterea faptului că el, eul, nu este același cu Sinele divin. Din acest moment își acceptă încet, încet, dizolvarea.
       Dacă ne-am putea vedea și simți ca niște copilași juăndu-ne cu o foarfecă sau cu un cuțit,  incapabili să vedem cât este de periculos, atunci am putea să înțelegem ce înseamnă eul în “mâinile minții noastre” și cât este de periculos. Așa cum un copilaș țipă atunci când părintele îi ia din mână jucăria periculoasă, tot așa noi, oameni aflați în copilăria dezvoltării noastre spirituale, țipăm când maestrul divin ( presupunând că am acceptat să avem un asemenea maestru) încearcă să ne ia din mână jucăria periculoasă a eului. 

           Eul , milostivenia și poftele.

       În ceea ce privește eul și milostivenia, trebuie să recunoaștem că ne ghidăm după principiul “dă ca să capeți”. Ni se pare corect, deși este evident că aici nu este vorba de milostivenie ci de un schimb. Aici nu este vorba de legea cauzei și efectului, ci de ideea că undeva, cândva, dacă vei avea nevoie, vei fi ajutat dacă și tu ai ajutat odată. Adevărata milostivenie este “cu autor necunoscut” pentru că altfel, așa cum este explicat în lecție, are altă semnificație:

      Pentru eu, a da înseamnă că va trebui să rămâi fără. Când asociezi datul cu sacrificiul, dai numai la gândul că primești cumva ceva mai bun și că poți de aceea să rămâi fără ce dai. “Dă ca să capeți” e o lege ineluctabilă a eului, care se evaluează întotdeauna în funcție de alte euri.

Ineluctabil – conf. DEX = care este de neînlăturat, care nu poate fi împiedicat, inevitabil.

      Eul  trăiește literalmente din comparații… Eul nu dă niciodată dintr-un simț al abundenței…Iată de ce a apărut conceptul de “a căpăta” în sistemul de gândire al eului. Poftele sunt mecanisme de “căpătare” reprezentând nevoia de autoconfirmare a eului. Asta e la fel de adevărat în privința poftelor trupești, cât și în a așa-numitelor “nevoi superioare ale eului” . Poftele trupești nu sunt fizice la origine. Eul consideră trupul propria lui casă și încearcă să se satisfacă prin trup.1

      Despre aceste pofte trupești sau de ordin superior și felul în care ele acționează după moarte, prin despărțirea de trup, asupra sufletului,  vorbește foarte clar Părintele Arsenie Boca în Cărarea Împărăției – din care voi reda câteva citate în partea de conexiuni, în articolul viitor -partea a 2-a a cestei lecții.

       Eul și autonomia.

        Fiind o creație a minții nevindecate – convinsă de faptul că este complet autonomă- eul se consideră autonom. Mintea nevindecată crede în separare pentru că a pierdut cunoașterea originală, care trăiește numai în contextul unității. De la separare, eul simte totuși nevoia de a se uni pentru că se percepe ca fiind incomplet, și atunci, în mod fals, nu poate decât să ” recurgă la alte euri și să incerce fie să se unească cu ele, într-o debilă tentativă de identificare, fie să le atace într-o demonstrație de putere la fel de debilă.”

      Miturile și magia ca reflexii ale eului.

     Înainte de a rezuma, trebuie să ne amintim care este relația dintre spirit și eu, așa cum este explicat în curs aici, și în lecțiile anterioare:

     Spiritul are cunoașterea, nu este conștient de eu și de aceea nu îl atacă.

     Eul are percepția, nu este conștient de spirit, dar cu toate acestea “se simte respins de ceva mai grozav decât el.”

     Spiritul și eul sunt veșnic în conflict atâta timp când mintea nu este vindecată, motiv pentru care în viața noastră apar conflictele, cu atât mai mari cu cât mintea este mai nevindecată, pentru că eul face ceva ce este în dezacord cu spiritul. Aceasta este originea neliniștilor. Atunci când cele două sunt în armonie, știi sigur ce ai de făcut, iar conflictul dispare.

     Miturile sunt rezultate ale percepției, iar percepția este caracteristică eului. Deci miturile sunt rezultate ale puterii de percepție ale unor euri, care nu dețin cunoașterea, motiv pentru care au “o formă atât de ambiguă și un caracter axat atât de tipic pe bine și rău, încât și celui mai binefăcător dintre ele nu îi lipsesc conotațiile înfricoșătoare.”

   Miturile sunt legate de regulă de originile eului, iar magia de puterile pe care și le atribuie eul.

    Miturile asociază originea eului de regulă cu nașterea fizică, iar ” lupta pentru supraviațuire” nu este decât lupta eului pentru a se conserva.

     Adepții mai “evlavioși” ai eului pot crede că sufletul a existat înainte și va continua să existe după o cădere temporară în viața eului. Unii chiar cred că sufletul va fi pedepsit pentru această cădere. Mântuirea însă nu se aplică spiritului, care nu e în pericol și nu are nevoie să fie salvat. Mântuirea nu e decât “starea minții corecte”….Eul nu poate supraviețui fără judecată și este , prin urmare, lepădat.1

     

       Întrebare retorică: Cine este acest “eu” care trăiește în lumea aceasta?

       Această întrebare apare tot timpul pe parcursul cursului, iar lecția de astăzi se încheie de asemenea cu ea. Sigur, sunt disponibile foarte multe filme, interviuri, clipuri video care încearcă să ne lămurească, dar ele de fapt nu fac decât, fie să ne determine să ne punem această întrebare, fie să ne dea un impuls pentru a încerca noi înșine să căutăm și să simțim răspunsul. Este o mare diferență între a citi, a vorbi despre ceva, și a căuta, a  descoperi prin experiment. 

    Dacă noi suntem trup și suflet, spirit și ego, dacă percepția este atributul eului iar cunoașterea al spiritului, dacă spiritul e veșnic iar eul efemer, cine suntem de fapt noi ?

     Încă o dată este subliniat în finalul lecției faptul că pentru a afla acest lucru trebuie să ajungem la cunoaștere și, deși cunoașterea înseamnă ieșirea din scenă a percepției, avem nevoie până atunci de înlocuirea percepției greșite cu cea corectă:

     Nu pot sublinia destul de des că procesul de corecție a percepției e doar un expedient temporar. E necesar numai din cauză că percepția greșită e un obstacol în calea cunoașterii, în timp ce percepția acurată e un mijloc ce te ajută să o atingi.1

        Eul este pus în discuție nu o singură dată pe percursul acestui curs, dat fiind că urmează să învățăm să avem o relație corectă cu el.  Informații recente se mai găsesc și aici  în lecția despre greșeală, eu, niveluri, trup, minte, conștiință…

finish

          Pentru ideile din această lecție pot fi făcute multe conexiuni. Am ales pe cele care mi-au fost la îndemână și care mi s-au părut potrivite pentru a-mi lămuri unele aspecte legate de eu/ego.
         Prima conexiune este  cu omniprezenta Puterea prezentului a lui Eckhart Tolle, pentru că reușește într-un mod simplu să te facă să deduci ce este acest eu/ego pe care el îl numește sinele fals.
        Referindu-se la încercarea sinelui fals de a atinge starea de împlinire, spune așa:
       Un alt aspect al durerii emoționale, care este o parte intrinsecă a minții conduse de sinele fals, îl reprezintă un profund sentiment de lipsă sau de neîmplinire, de a nu fi întreg. La unii oameni, acesta este conștient, la alții este inconștient. Dacă este conștient, forma sa de manifestare îl reprezintă sentimentul neliniștitor și constant al lipsei de valoare proprie sau acela că nu ești suficient de bun. Dacă este inconștient, va fi resimțit numai indirect, ca o dorință, o nevoie, o cerință intensivă.      
       În orice caz, oamenii se înscriu deseori în granițele unei nevoi compulsive de gratificare a sinelui fals și caută lucruri cu care să se identifice pentru a putea umple acest gol pe care îl simt în ei înșiși. Așa că se luptă să acumuleze posesiuni, bani, succes, putere, recunoaștere sau o relație specială, (sau iată, mai nou scriu bloguri…tot pentru a-și acoperi o nevoie – observația mea) în primul rând pentru a se putea simți mai bine cu ei înșiși, pentru a se simți mai compleți. Dar, chiar și atunci când obțin toate aceste lucruri, ei constată curând că golul continuă să existe și este fără margini. Atunci se simt într-adevăr în pericol, pentru că nu se mai pot minți. Sau pot și chiar continuă să se mintă, dar le este mult mai greu.
      Atâta timp cât mintea dominată de sinele fals vă conduce viața, nu vă puteți simți cu adevărat bine; nu vă puteți simți împăcat sau împlinit, cu excepția unor intervale foarte scurte, în care obțineți ceea ce v-ați dorit, când o dorință tocmai a fost împlinită. Deoarece sinele fals este un sentiment derivat al identității, el are nevoie să se identifice cu lucruri externe. Are nevoie să fie atât apărat, cât și alimentat constant. Sinele fals se identifică cel mai des cu posesiunile, cu ocupația, cu statutul și recunoașterea socială, cu educația și cunoștințele, cu aspectul fizic, cu aptitudinile speciale, cu relațiile, cu istoria de viață personală sau a familiei, cu sisteme de credințe și apelează deseori la identificări politice, naționaliste, rasiste, religioase și alte identificări colective. Nici una dintre acestea nu sunteți dvs.
     Găsiți că este înspăimântător? Sau este o eliberare să știți acest lucru? Mai devreme sau mai târziu, va trebui să renunțați la aceste lucruri. Poate că acum vă vine greu să credeți și, bineînțeles, nu vă cer să credeți  că nu vă puteți găsi identitatea în nimic din toate acestea. Veți afla  singuri adevărul. Îl veți afla cel mai târziu în momentul în care veți simți că se apropie moartea. Moartea ia tot ceea ce nu sunteți dumneavoastră. Secretul vieții este ” să mori înainte de a muri” – și să descoperi că nu există moarte.2
          Pentru că este seară, permiteți-vă vă rog înainte de a închide,  o evadare în minunata lume a naiului cu cine altul decât Gheorghe Zamfir: The lonly shepherd.

finish

1: *** Curs de miracole- Text, Editura CENTRUM, Polonia – 2007, Cap.4- Iluziile eului, pp.51-54.

2: Eckhart Tolle – Puterea prezentului, Editura Curtea Veche, București-2012, pp.58,59.

Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. De asemenea, orice opinie pertinentă, eliberată din închisoarea ideilor preconcepute, este binevenită și m-ar ajuta în corectarea erorilor de interpretare care se pot strecura în aceste rezumate.

Mulțumesc!