CURS DE MIRACOLE: Exerciții

Recapitulare 1: Ex. 58( 36-40)

By 18 July 2014 2 Comments

curs exercitii

      Am învățat până acum că toate ființele și lucrurile din lume sunt creații ale lui Dumnezeu. Suntem uniți.  Suntem liberi, și facem veșnic parte din Împărăția lui Dumnezeu. El este pretutindeni, în jurul meu și în mine. El este sfânt, și pentru că El este în noi, și noi suntem în El, suntem cu toții sfinți.

      Astăzi sunt de recapitulat următoarele idei:

  • Sfințenia mea învăluie tot ce văd.
  • Sfințenia mea binecuvântează lumea.
  • Nu există ceva ce sfințenia mea să nu poată face.
  • Sfințenia mea e mântuirea mea. 
  • Sunt binecuvântat ca Fiu al lui Dumnezeu.

    Astăzi îmi voi aminti deci, că sfințenia mea învăluie tot ce văd, că sfințenia mea binecuvântează lumea, și pentru că nu există ceva ce să nu poată face, are o nelimitată putere de mântuire și de vindecare. N-am uitat că mântuirea se obține prin  iubire și iertare. De aceea are putere de vindecare.

      Îmi amintesc că sunt binecuvântat ca Fiu/Fiică a lui Dumnezeu. Îmi amintesc că El mi-a hărăzit tot ce este bun, că nu pot să sufăr pierderi, pagube sau dureri, pentru că mă susține, mă ocrotește, mă îndrumă și mă însoțește de-a pururi. 

      Din sfințenia mea vine percepția lumii reale. Odată ce am iertat, nu mă mai văd vinovat. Pot să accept inocența care este adevărul despre mine. (…) Percepția sfințeniei mele nu mă binecuvântează numai pe mine. Toate făpturile și toate lucrurile pe care le văd în lumina ei împărtșesc bucuria pe care mi-o aduce mie. (…) Când îmi recunosc sfințenia, și sfințenia lumii răzbate să o vadă toți. Sfințenia mea are o nelimitată putere de vindecare, pentru că are o nelimitată putere de mântuire.

   Deoarece sfințenia mea mă mântuiește de toată vinovăția, recunoașterea sfințeniei mele este recunoașterea mântuirii mele. Ea este totodată și recunoașterea mântuirii lumii. Odată ce mi-am acceptat sfințenia, nimic nu mă poate face să mă tem. Și pentru că nu mă tem, toți trebuie să îmi împărtășească înțelegerea, care este darul dat de Dumnezeu mie și lumii. 

    Iată pe ce bază îmi revendic dreptul la tot binele și numai la bine. Sunt binecuvântat ca Fiu al lui Dumnezeu.Toate lucrurile bune îmi aparțin pentru că mi le-a hărăzit Dumnezeu. Nu pot să sufăr pierderi, pagube sau dureri, din cauză că sunt Cine sunt. Tatăl meu mă susține, mă ocrotește și mă îndrumă în toate. Grija Lui față de mine este infinită și mă însoțește de-a pururi. Sunt veșnic binecuvântat ca Fiul Lui.

finish

              Conexiuni:

       ” Tu nu ești singur” – Blue Star România : o meditație condusă de maestrul Sri Vasudeva:

Link: “Tu nu ești singur”

  • Exercițiul 36  ( + Neale Donald Walsch în “Conversații cu Dumnezeu” , despre Cine suntem noi cu adevărat.)
  • Exercițiul 37 ( + Scurt fragment din “Revoluția conștiinței – Noua spiritualitate și transformarea planetară” cu Ervin Laszlo, Stanislav Grof și Peter Russell.)
  • Exercițiul 38
  • Exercițiile 39-40 ( + muzică: ” Clipe de bucurie” cu Greorghe Iovu și ” Păsările paradisului spuneau” cu Peter, Sue & Marc.)

 


Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole – Culegere de exerciții pentru studenți ,  pp.93-94 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!


2 Comments

  • Daniela Zaharia says:

    Într-adevăr
    (Invitație la …mântuire)
    Putem simți adevărul mântuirii! Putem împărtăși acest adevăr și altora printr-o invitație la …mântuire!
    Dacă am filosofa pe acest subiect (sau -si mai mult – am ajunge să încercăm să creionăm o …problematică a măntuirii)? Ce de lucruri bine conturate, bine gândite, bine exprimate ne-ar umple paginile scrise! Ce senzație de împlinire că înțelegem totul, pe măsură ce elaborăm discursul! L-am citi o dată. L-am reciti și l-am lăsa „la sertar” o vreme. Dacă ne-am întoarce la text ( cu sinceritate ), am constata că trebuie să depunem un nou efort de înțelegere, ca și cum textul ar fi fost scris de altcineva. Asta este cu filosofia.
    Nu se poate scrie despre mântuire în limbaj filosofic. Nu se poate filosofa despre măntuire.
    Putem simți adevărul măntuirii și îl putem împărtăși altora printr-o invitație la…mântuire! Așa cum făcea Domnul nostru Iisus! Viața sa este plină de invitații la mântuire!
    Mi s-a întâmplat să adresez o astfel de invitație. Nevoia de a adresa invitații la mântuire survine spontan, e o stare de inspirație care înflorește în relația directă cu ceilalți: aici – și – acum!
    Mă aflam într-un taxi! Mergeam spre o biserică. Discutam cu taximetristul -care se dovedea a fi un om evlavios – despre Pelerinajul la Ierusalim. Una, alta… La un moment dat el și-a exprimat regretul că nu a putut ajunge la Ierusalim și –după cum se gândea- poate că nu va ajunge prea curând. Mă simțeam tentată să-i dau dreptate…Ajunși în fața bisericii, plătesc, mă dau jos. Se dă si el jos din taxi. Nu am înțeles de ce! Ne priveam pe deasupra mașinii sale parcă mai aveam să ne spunem ceva.
    Îl întreb:
    – Ce simțiți când stați așa, în picioare?
    El se uită cu uimire:
    – Simt pământul sub picioare! continuă să se mire.
    Am repetat gânditoare:
    – Simțiți pământul sub picioare. Planeta.
    – Da, planeta asta a noastră, zise el.
    Pentru scurt timp ne-am privit amândoi gânditori, șovăind să dăm curs aceleiați trăiri care – parcă – înflorea în amândoi în același timp:
    – E același pământ sfințit de tălpile Mântuitorului! am spus aproape în șoaptă.
    – Da, rise el gânditor! Poate că n-ar trebui să mă mai necăjesc atât că n-am ajuns încă la Ierusalim!
    – Și nici eu, am adăugat râzând la rândul meu.

    • Vă mulțumesc mult pentru ambele comentarii!

      Într-adevăr, toate cuvintele folosite, nu sunt decât simboluri, care “aruncă” din păcate ideile Cursului la frontiera dintre filosofie și simțire, mai mult în sfera filosofiei – pentru că despre cunoaștere, la marea majoritate dintre noi nu poate fi vorba încă. Cu toate acestea, ce ne-am face fără cuvinte? Cum am putea converti filosofia în simțire? Cum am putea descuia poarta sufletului dacă simțirea nu are încă puterea să evadeze din blocajul sistemelor de gândire perimate care ne țin încă prizonieri? Și da, același lucru l-am intuit și l-am exprimat și eu la un moment dat,în primele lecții pe care le-am rezumat, și anume acela că peste o vreme, cu siguranță voi înțelege aceste lecții altfel. Acesta este și motivul pentru care am încercat să nu mă abat foarte mult de la “litera și spiritul” cursului, pentru a nu vicia cu experiența mea personală mesajele transmise. Cu toate acestea, ar fi o plăcere să pot împărtăși experiențele altor oameni, cum ar fi cele pe care mi le-ați descris în comentariile dumneavoastră, ca un liant între filosofie și simțire, ca un exemplu și o motivație.

      Vă mulțumesc încă o dată și mai aștept cu drag comentariile dumneavoastră!