Încearcă să înțelegi două lucruri. Primul: Nu poți fi liber rămânând așa cum ești, căci chiar felul în care ești este motivul robiei tale. Eul tău este robia ta. Poți fi liber doar când acest punct al eului dispare – acest punct al eului este robia. 

    Când nu există nici un eu, devii una cu existența, și doar acea unitate poate fi libertate. Câtă vreme exiști separat, această separare este falsă. În realitate nu ești separat; nu poți fi. Ești o parte a existenței – și nu o parte mecanică, ci o parte organică. Nu poți exista nici măcar pentru o singură clipă separat de existență. O respiri în fiecare moment; te respiră în fiecare moment. Trăiești într-un întreg cosmic.

    Eul tău îți dă un sentiment fals de existență separată. Din cauza acestui sentiment fals, începi să te lupți cu existența ( “lupta pentru supraviețuire ” la care se făcea referire în lecția de ieri …). Când te lupți, ești în robie. Când te lupți, vei fi în mod cert învins,  deoarece o parte nu poate câștiga împotriva întregului. Și, din cauza acestei lupte cu întregul, te simți înrobit; limitat pretutindeni. Oriunde te miști apare un zid. Zidul nu este nicăieri în existență – se mișcă împreună cu eul tău, este o parte a senzației tale de separare, de diferențiere. Atunci lupți împotriva existenței. În acea luptă vei fi înfrânt în mod constant; în acea înfrângere simți robia, limitarea.

Deci libertatea nu este libertatea eului.

Libertatea este libertate față de eu.¹

“ În Împărăția lui Dumnezeu nu intră nimic necurat. Deci ne putem închipui că puțini sunt aceia care rămân în Împărăție, încă de la judecata particulară, pentru veșnicia nesfârșită. …Până atunci suferă în iad. Căci în iad sunt mai multe feluri de osândiți.”

       În liceu, Peter și cu mine am fost cei mai buni prieteni. Nu-l mai văzusem de câțiva ani buni când, într-o noapte, am dat peste el într-un local. Am băut câteva beri împreună și ne-am pus la curent cu viețile noastre. Peter era căsătorit, avea patru copii și o slujbă foarte bună. Dar era alcoolic. De o săptămână locuia practic în acel local, de când soția îl dăduse – din  nou – afară din casă. Peter era un bețiv liniștit și la locul lui. Își iubea nevasta și copiii, însă nu se putea opri din băut.

      După închiderea localului, ne-am îndreptat spre camera sa. I-am spus mai multe lucruri despre aspectele spirituale ale vieții mele și m-am oferit să îl ajut. Acesta  a a cceptat având un zâmbet ironic pe față. Aura lui Peter aproape că nu exista. El nu și-a mai revenit niciodată cu adevărat după moartea mamei lui, care a avut loc când era doar un băiețel. Acesta era motivul pentru care el bea. Se învinovățea.  Stăteam unul cu fața spre celălalt. Mi-am închis ochii și i-am transmis vindecare. Energia care a apărut  m-a înfiorat. Am observat cum camera s-a umplut de ceva ca un nor de culoare albă. De o parte și de alta a mea și a lui Peter se aflau acum mama și tatăl lui.

……………………………………………………………………………………………………………….

          Câteva zile mai târziu mi-a telefonat pentru a-mi mulțumi și pentru a-mi spune că totul era în regulă. ….Însă două zile mai târziu, într-o dimineață, Peter s-a trezit cu o durere de cap îngrozitoare. Un vas de sânge i se spărsese în creier. A murit la scurt timp, în brațele soției sale.

Experiența lui Peter din spitalul din planul astral

      După zece ani: M-am proiectat în afara corpului meu și m-am îndreptat către stele, înspre planurile astrale. M-am gândit la prietenul meu Peter și am emis intenția de a-l întâlni. Vederea mi s-a întunecat în timp ce am translatat un tărâm astral ce părea asemănător unui spital, cu coridoare largi și bine luminate și cu podele lustruite. Mirosuri specifice de spital au umplut atmosfera. În fața mea se afla recepția, unde am fost întâmpinat de o asistentă tânără, îmbrăcată într-o uniformă de culoare albastră. M-am apropiat de aceasta și am salutat-o. ….

       ” Peter încă se odihnește” , spuse asistenta ezitând.

       ” Vă rog, s-ar putea totuși să îl văd? Vin de departe….

       ” În regulă. Dar doar pentru puțin timp” spuse aceasta…..

       În capătul coridorului, am trecut de o ușă. Am simțit trecerea, după care am văzut în fața mea o ușă care avea numărul 31. Am trecut dincolo și am ajuns într-o grădină plină cu verdeață și câțiva copaci. Puteam auzi deasupra mea ciripitul păsărelelor. O cărare pietruită ducea într-o casă aproape ascunsă în spatele tufișurilor și arbuștilor.

        Am ciocănit și apoi am intrat. În cameră mirosea puternic a bere, iar atmosfera era destul de deprimantă. În cameră se găseau un frigider plin cu bere, cu ușa larg deschisă, un aparat TV vechi, precum și un fotoliu. Pe podea erau împrăștiate cutii goale de bere, precum și alte gunoaie. În cameră exista de o parte un pat de o persoană, iar în capătul celălalt era o cadă gigantică. Am auzit un cântec înfundat venind din direcția aceea. M-am apropiat și l-am găsit pe Peter chircit pe o canapea care plutea în cada uriașă. Cada era plină cu bere.

         Peter dormea cu o mână atârnând în lichidul respectiv. M-am întins spre el, l-am atins pe umăr și i-am vorbit. Acesta s-a ridicat într-o rână și m-a privit cu ochii împăienjeniți. Mi-a mormăit numele, după care a dat din cap foarte dezorientat. Apoi a sorbit niște bere, după care s-a scufundat înapoi în canapea, adormind imediat. Am rămas acolo și m-am rugat pentru el. ….²

Ancorat în trecut.

Meditez la cât de departe am ajuns de la moartea corpului fizic; Am învățat despre puterea gândului și mi-am înfruntat cele mai mari temeri. Privind în urmă, îmi dau seama că a pune sub semnul întrebării tiparele mentale și de a explora dincolo de primul rai a fost esențială în cadrul evoluției mele personale. O voce suavă îmi șoptește în minte și știu că a început lecția.

       ” Doar cei cu o minte deschisă sunt pregătiți să învețe. Planurile pe care le experimentează sufletele după ce mor sunt la fel de diverse după cum sunt și stările lor de conștiință. Multe ființe umane continuă să fie atașate de planul material. Frica de schimbare, ignoranța și obsesia lor pentru identitatea fizică le leagă de singura lume pe care și-o amintesc și pe care o înțeleg. Din nefericire, mulți rămân înlănțuiți în dimensiunea energetică paralelă cea mai apropiată de planul fizic, iar unii dintre aceștia chiar încearcă să interacționeze cu ea. Îți voi arăta exact cum.”

        Mă regăsesc stând în fața unei căsuțe părăginite. Pe aleea înaltă din fața casei se află un bărbat înalt cu o barbă neagră groasă, care încearcă să pornească o motocicletă. Este o motocicletă frumoasă, vopsită în albastru închis și cu roți cromate strălucitoare.

        La început sunt înclinat să cred că acest bărbat și-a creat propriul rai, însă pe măsură ce privesc îmi dau seama că el este supărat și furios din cauza acestei situații. Frustrat, el lovește pedala de pornire și încearcă să o accelereze. Piciorul său încearcă în van să pornească motocicleta. După aceea coboară de pe motocicletă pentru a inspecta rezervorul de benzină, țevile, sistemul electric, verificând ce nu este în regulă. Supărarea sa este evidentă în timp ce încearcă să pornească motocicleta din nou și din nou. Sunt puțin dezorientat de acțiunile sale repetitive, până când îmi dau seama că el de fapt nu mai există în lumea fizică. În loc să își creeze un paradis numai pentru el, acesta și-a creat propriul infern. Nu pot să nu mă întreb de câtă vreme el face din nou și din nou aceleași acțiuni repetitive.

        ” Ai dreptate, el a murit în urmă cu mulți ani. Aici, timpul nu are nici o valoare. Acest suflet este atașat de ultima sa viață fizică și de plăcerea pe care i-a adus-o această mașinărie. El continuă să locuiască pe un plan energetic aflat pe o frecvență de vibrație foarte apropiată de cea a Pământului. Obsesia trecutului îl urmărește de mult timp de la moartea sa .”

      ” Sunt multe suflete care continuă să fie obsedate de o persoană din planul fizic, de un mediu anume,  sau de ceea ce ele consideră că este o treabă neîncheiată.”

   “La moarte, oamenii își mențin tiparele mentale; astfel, în loc de eliberare spirituală, ei experimenteză o continuare a limitărilor lor.”

Atașamente individuale

 Mă regăsesc instantaneu în fața unei căsuțe mici, stil fermă, în ceea ce pare a fi un cartier tipic de suburbie… Ghidul meu împreună cu mine întrăm în casă însă suntem imediat blocați de grămezi mari de lucruri care umplu camera de zi. Deplasarea prin locuință este dificilă. Podeaua este acoperită în întregime de grămezi de reviste, cărți, fotografii, mici electrocasnice, și o colecție mare de farfurii pictate și mici figurine. Cutii cu bijuterii, cosmetice și pantofi sunt depozitate până sus la tavan, în timp ce etajere pline de haine și genți acoperă fiecare perete. În colț, o femeie de vârstă mijlocie stă singură într-un fotoliu verde.

     Capul ei este înclinat pentru a ține între ureche și umăr un telefon fără fir, în timp ce răsfoiește un catalog cu reclame colorate. În fundal, aud o reclamă la televizor, ” Și asta nu e tot; dacă veți comanda în următoarele cinci minute, vă vom dubla comanda. Exact așa cum ați auzit…”

     Acest suflet este obsedat de obiecte lipsite de importanță iar ea crede că aceste lucruri sunt vitale pentru existența ei. Ea a murit acum mult timp și există aici de zeci de ani pământești….Ea se simte în siguranță în această realitate familiară și este convinsă că a găsit raiul.

    În timp ce privesc cu atenție împrejurimile, mă gândesc, aceasta este o nebunie. Trebuie să fiu extrem de atent unde îmi focalizez atenția.

 “De ce nu o ajuți?”

      “Haide, încearcă tu să o ajuți.” Remi zâmbește și dă din mână în direcția ei.

    Pășesc cu atenție pe lângă grămezile de lucruri și mă apropii călduros de femeie.     “Bună numele meu este Frank. cine ești tu?” Ea nu răspunde și nici nu dă mâna cu mine. este ciudat însă eu încerc să continui să comunic cu ea.

    “Nu trebuie să rămâi aici; există un univers întreg pe care poți să îl experimentezi și de care te poți bucura. “

     Ea mă ignoră, astfel că încerc din nou. “Poți merge oriunde și poți crea orice.”

     Ea abia dacă șoptește ceva drept răspuns. ” Aceasta e ceea ce vreau eu.”

     Ridic de jos un catalog și îl flutur pe deasupra camerei, arătând în toate direcțiile. ” Însă toate acestea sunt prostii lipsite de sens.”

     Ea sare în sus și strigă, “Ia mâna de pe lucrurile mele! Pune-le la loc.”…..” Lasă-mi lucrurile în pace. Ia-ți propriile tale lucruri.”….Pleacă din casa mea!”³

      Trupul nu are consistență sau temei în sine însuși, ci dăinuiește în temeiul sufletului, al acestei făpturi spirituale, nemuritoare, de obârșie divină. Iar ceea ce dă sufletului pecetea de ființă spirituală e funcțiunea conștiinței, a acelei cunoștințe de sine însuși, în relație cu Dumnezeu, tatăl său, și cu toate câte decurg din rudenia aceasta. Acestei ființe spirituale i s-a dat trupul ca o unealtă, nu ca un tovarăș. Iar dacă un om oarecare nu ascultă de conștiință, ci de animalitate, se întâmplă că glasul conștiinței tot mai slab se aude, mintea tot mai mult se întunecă, și așa, faptele trupului pun pecetea lui întunecoasă pe suflet. Sufletul cu negrija lui, se face el o unealtă a trupului.

       Sufletul, amăgit de conviețuirea cu animalitatea trupului, are să poarte chinurile răsturnării rolurilor de îndată după despărțirea sa din robia uneltei sale.

      Deci, în cazul în care trupul și-a robit stăpânul, când petele animalității s-au întipărit pe făptura nemuritoare a sufletului, când sufletul s-a aprins de dorințele trupului, aceste pofte, toate, însoțesc sufletul, și-l aprind mereu, zorindu-l să le împlinească în faptă, chiar dacă nu mai are unealta trupească, precum o avea în viața pământească. Sufletul, în viața pământească, nu avea o corvoadă așa grea de purtat cu poftele, pentru că ele, împlinite cu trupul, îi dădeau sufletului iluzia stingerii lor și deci, mulțumirea odihnei. Dar de îndată după încetarea trupului, poftele, stropii aceia de noroi împroșcați din trup pe suflet, stârnesc în sufletul desfăcut de trup, o văpaie de pofte, care-l muncesc cel puțin tot atâta, cât l-ar chinui setea până la moarte, pe unul care ar trece Sahara și n-ar găsi apă.

        Sufletul, izgonit din trup de moartea acestuia, are să se chinuiască în felul fiecărei patimi, care l-a ros în viața pământească.

       Orice întoarcere a voinței, deci orice faptă, dincolo e cu neputință. Deci ușor putem pricepe că fiecare patimă pe care a iubit-o sufletul, nemaiavând cum să se împlinească, se stârnește mereu, crește mereu și-l chinuiește pe clipă ce trece cu o tot mai aprinsă văpaie. Sufletul, deși chinuit de zădărnicia văpăii, nu mai are libertatea voinței de-a scăpa din muncirea aceasta, cum o avea pe pământ. Dacă n-a vrut să scape de poftă câtă vreme putea s-o facă, acum, trecând vremea, a ajuns să nu mai poată voi una ca aceea, ci culege silit roadele amare ale robiei cu voia. Chinuirea poftelor ce cresc  – și pe măsură ce cresc, măresc chinuirea – nu are nici o izbăvire, de vreme ce sufletul e nemuritor și nu se poate ucide pe sine, ca să nu mai simtă văpaia care-l arde cu o iuțime din ce în ce mai mare. Un iubitor de argint, un lacom de avere, un lacom de mâncare, un bețiv, un desfrânat, nu scapă de tirania poftelor sale,  ci acestea îl chinuie fără de sfârșit și se măresc pe măsură ce nu pot fi satisfăcute – lipsind trupul….

Invidiosul, trufașul, iubitorul de sine, sunt roși de ură asupra oamenilor, asupra sufletelor pe care nu le cunosc și asupra lui Dumnezeu.

        Este și o “ispită a mântuirii” în care au căzut mulți înșelați, zicând că-s mântuiți, când de fapt ei n-au săvârșit nici alergarea și nici după lege n-au luptat. Este și ispita sfințeniei, este și ispita misiunii sau a trimiterii de la “Dumnezeu”, precum este și ispita muceniciei. În toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, mințile înguste, care spun că nu mai au nimic de făcut, decât să creadă și să se socotească a fi și ajuns sfințenia, misiunea, mucenicia și celelalte năluci ale minții înșelate.

         Au și ei o osteneală: aceea de a ajunge la darurile mai presus de fire, înainte de vreme și ispitind pe Dumnezeu.

       Câte unii mai aprinși la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavând cercarea dreptei socoteli, scâncesc în inima lor după daruri mai presus de fire, îmbulziți nu de vreo virtute, ci de iubirea de sine.⁴

The post Iluziile eului-2:Eul și falsa autonomie(II) appeared first on Milena Popescu.