***

Mă voi da la o parte și Îi voi ceda Lui conducerea.

***

Există și un alt  mod de a trăi în lume. Nu îţi schimbi înfăţişarea, deşi zâmbeşti mai des. Fruntea ţi-e senină, ochii îţi sunt liniştiţi. Iar cei care cutreieră lumea ca tine recunosc seamănul lor. Dar te vor recunoaşte şi cei ce nu au perceput încă drumul, şi vor crede că eşti ca ei, cum ai fost mai înainte.

–

Lumea e o iluzie. Cei care aleg să vină aici caută un loc unde să poată fi doar nişte iluzii şi să îşi poată evita propria realitate. Dar, când descoperă că propria lor realitate e chiar şi aici, se dau la o parte şi o lasă să preia conducerea.

–

Iată simpla alegere pe care o facem astăzi. Iluzia smintită va rămâne o vreme la vedere, să o vadă cei care au ales să vină şi care încă nu s-au bucurat să constate că au făcut o alegere greşită. Au nevoie de un Profesor Care le percepe nebunia, dar Care poate privi totuşi, dincolo de iluzie, la simplul adevăr din ei.

–

Dacă adevărul le-ar pretinde să renunţe la lume, li s-ar părea că li se cere să sacrifice ceva real. Mulți au ales să renunţe la lume în timp ce mai credeau în realitatea ei. Şi au avut un sentiment al pierderii aşa că nu au fost eliberaţi. Alţii au ales să aibă parte doar de lume şi au avut un sentiment al pierderii şi mai profund, pe care nu l-au înţeles.

–

Între aceste făgaşe mai există un drum care duce în direcţia opusă pierderii de orice fel, căci sacrificiul şi privaţiunea sunt ambele, rapid lăsate în urmă. Acesta este drumul care ţi-e desemnat acum. Mergi pe acest făgaş cum merg şi alţii, şi nu pari să fii deosebit de ei, deși chiar eşti. Aşa te poţi pune în slujba lor în timp ce stai în slujba ta, şi le aşterni paşii pe drumul pe care l-a deschis Dumnezeu – ţie, şi lor prin intermediul tău.

–

Iluzia încă mai pare să se ţină scai de tine, ca să ajungi la ei. Dar s-a dat la o parte.  Şi nici adevărul, care merge înaintea ta, nu le poate vorbi prin iluzii, căci drumul duce acum dincolo de iluzii, în timp ce îi chemi din mers să te urmeze.

–

Toate drumurile vor duce în final la adevăr. Căci sacrificiul şi privaţiunea sunt căi ce nu duc nicăieri. Toate acestea se dau la o parte când răzbate adevărul din tine, să îţi scoată fraţii de pe făgaşurile morţii şi să îi aşeze pe făgaşul fericirii. Suferinţa lor e doar o iluzie. Dar au nevoie de o călăuză care să le arate cum să iasă din ea.

–

Asta e chemarea mântuirii, şi nimic mai mult. Ea îţi cere să accepţi adevărul şi să îl laşi să meargă înaintea ta, luminând calea răscumpărării din iluzii.

–

Mergi cu bine acum, dar cu băgare de seamă, căci făgaşul acesta e nou pentru tine. Şi s-ar putea să constaţi că mai eşti tentat să o iei înaintea adevărului şi să laşi iluziile să îţi fie călăuză. Sfinţii tăi fraţi ţi-au fost daţi să calce pe urmele tale, în timp ce mergi cu certitudinea finalităţii spre adevăr. Acesta merge înaintea ta acum, ca ei să vadă ceva cu care se pot identifica şi să le arate drumul ceva ce pot să înţeleagă.

–

Dă-te la o parte cu credinţă şi cedează adevărului conducerea. Nu ştii unde mergi. Dar Cel Ce ştie merge cu tine. Lasă-L să te conducă odată cu ceilalţi.

–

Când timpul va închide uşa în urma tuturor lucrurilor trecătoare şi miracolele nu vor mai avea rost, sfântul Fiu al lui Dumnezeu nu va mai face nicio călătorie. Nu va mai exista dorinţa de-a fi iluzie, în loc de adevăr. Şi spre asta ne îndreptăm, înaintând în direcţia pe care ne-o indică adevărul. Aceasta e ultima noastră călătorie, pe care o întreprindem pentru toţi. E important să nu ne rătăcim. Căci, aşa cum adevărul merge înaintea noastră, tot aşa merge şi înaintea fraţilor noştri care ne vor urma.

–

Mergem la Dumnezeu. Opreşte-te şi reflectează asupra acestui lucru. Poate oare să existe un drum mai sfânt sau mai demn de efortul tău, de iubirea ta şi de toată dăruirea ta?

–

 Mergem la Dumnezeu. Adevărul care merge acum înaintea noastră e una cu El şi ne conduce colo unde El a fost dintotdeauna. Ce alt făgaş decât acesta ai putea alege în schimb?

–

Picioarele îţi sunt bine aşezate pe drumul care duce lumea la Dumnezeu. Nu te uita după făgaşe care par să te ducă altundeva.  Nu uita că El Şi-a pus Mâna într-a ta şi ţi i-a încredinţat pe fraţii tăi cu încrederea că eşti demn de încrederea Lui în tine. Nu Se poate înşela. 

–

Iar acum te roagă pur şi simplu să te gândeşti la El câte un pic în fiecare zi, să îţi vorbească şi să îţi spună de Iubirea Lui, reamintindu-ţi cât de mare e încrederea Lui, cât de nelimitată Iubirea Lui. În Numele tău şi al Lui, care sunt unul şi acelaşi, exersăm cu bucurie astăzi gândul acesta:

*

Mă voi da la o parte şi Îi voi ceda Lui conducerea,

Pentru că vreau să merg pe drumul care duce la El.

*

( Curs de miracole: Lecția 155 – fragment)

The post Curs de miracole: Ex.155 appeared first on Milena Popescu.