Vorbeam acum ceva vreme în cadrul unei ședințe de coachig-NLP cu cineva care, profund dezamăgit  de această țară,  dorea să plece, gândind că nimic din ce se întâmplă aici nu-i poate aduce siguranța și schimbarea de care are nevoie în viața lui. Pentru a-l ajuta pe client să  descopere dacă este sau nu potrivit să facă acest pas, am folosit o tehnică ce presupune ca tu, în calitate de client, să inviți în mod virtual la discuții trei persoane care ți-ar putea fi mentori, să intri în pielea lor și să le pui întrebările la care ai nevoie de răspunsuri. Ei bine, unul dintre mentori, i-a răspuns clientului meu să-și cerceteze cu atenție sufletul. La final, când a  centralizat sfaturile primite într-o listă am observat că tocmai această cercetare a sufletului a fost printre ultimele ce au fost luate în considerație. Clientul meu a fost mult mai atent la sfaturile ce-l îndemnau la o cercetare mentală a situației.

      Lecția de astăzi din Curs de miracole și conexiunea pe care am făcut-o cu lucrarea doctorului Deepak Chopra pot aduce un plus de încredere în faptul că atunci când îți asculți sufletul, toate merg bine.

      Cei mai mulți dintre noi văd lumea ca pe o temniță din care nicicând nu pot evada cu adevărat. Uneori, cu speranța că evadarea este posibilă, părăsim un loc în speranța că ne vom găsi liniștea în altul; părăsim o țară în speranța că vom fi fericiți altundeva. Problema nu este dacă rămânem aici sau plecăm în altă parte, pentru că nicio decizie nu este bună sau rea; ea este cea mai potrivită decizie pentru persoana respectivă în acel moment al vieții ei. Mai devreme sau mai târziu însă, vedem că oriunde ne-am afla, atâta timp cât ne căutăm împlinirea în lucruri exterioare, fie că este  societatea, fie că sunt relațiile, cariera, poziția socială, etc, împlinirea nu va veni niciodată cu adevărat, pentru că nu ține de niciunul dintre aceste lucruri.  Așa că încet, încet, afirmațiile din Curs încep să capete sens: oriunde îți întorci privirea nu vezi decât o lume rea, cuprinsă de frică, speriată de propriile fantasme, sălbatică, lipsită de orice rațiune, oarbă și înnebunită de ură.

      Pentru cineva care se agață cu disperare de lumea exterioară, veșnic imperfectă, nu există imagine care să nu confirme urâțenia ei, nu există sunet care să nu-i adeverească dizarmonia și fragilitatea, nu există respirație care să nu-l apropie cu încă un pas de moarte, și nici speranță care să nu  se năruiască în lacrimi.

      Acceptă-ți imperfecțiunea și vei fi imperfect. Acceptă-ți neputința și vei fi neputincios, respinge-ți adevărata Identitate și vei fi un nimeni în necuprinsul universului. Căci, cine ești tu și ce ai făcut de ai o asemenea lume? Ești fiul pământului, țărână din țărână, fără suflare de viață, sau Fiul lui Dumnezeu veșnic așa cum te-a creat El? Dacă-ți negi Identitatea, nu vei scăpa de nebunia lumii și de frica morții. Dacă te întorci înăuntrul tău, la sufletul tău veșnic luminos și sfânt, îți dai seama că lumea poate să dispară într-o clipită, țările să se destrame, războaiele să se dezlănțuie în lungul și în latul pământului, ura să pândească la orice colț de stradă – căci nimic din ce e trupesc și lumesc nu te poate clinti din ceea ce ești tu în adâncul sufletului tău. Nu poți să suferi, nu poți fi cuprins de dureri, nu poți să înduri pierderi, căci în esența ta ai toată bogăția, lumina, integritatea și sprijinul de care ai nevoie pentru a-ți continua călătoria.

Neagă-ți propria Identitate, și te apuci să înfrunți universul de unul singur, fără niciun prieten, o infimă părticică de praf împotriva legiunilor dușmanilor tăi. Neagă-ți propria Identitate, și vezi numai rău, păcat și moarte; disperarea smulgându-ți din mână fiecare rămășiță de speranță, nelăsându-ți altceva decât dorința de-a muri.

 

Și totuși, ce e acesta decât un joc de-al tău în care Identitatea poate fi negată? Ești așa cum te-a creat Dumnezeu. Să crezi orice altceva e curată nebunie.

 

Lasă ideea de astăzi să-și găsească un loc printre gândurile tale, și te vei înălța cu mult deasupra lumii și deasupra tuturor gândurilor lumești care o țin prizonieră. Și, din acest loc al siguranței și al eliberării, te vei întoarce și o vei elibera. Căci cel care își poate accepta adevărata Identitate e mântuit cu adevărat. Iar mântuirea lui e darul pe care îl dă tuturor, cu recunoștință față de Cel Ce i-a arătat drumul către fericire, care i-a schimbat întreaga perspectivă asupra lumii.

 

Un singur gând ca acesta și ești liber: ești sfântul Fiu al lui Dumnezeu Însuși. (…) Și în gândul acesta, tot ce vezi este total schimbat.

 

Tu, care te percepi slab și fragil, cu speranțe deșarte și vise devastate, născut doar ca să mori, să plângi și să chinuiești, ascultă: ți s-a dat toată puterea în Cer și pe pământ. Nu există ceva care să îți fie cu neputință. Te joci de-a moartea, de-a neputința, jalnic legat de descompunere, într-o lume care nu îți arată niciun pic de milă. Dar, când îi arăți mila ta, mila ei se va răsfrânge asupra ta.(…) Privește lumea din jurul tău și vezi suferința din ea. Nu ți-e dispusă inima să le aducă odihnă fraților tăi istoviți?

 

Ei trebuie să aștepte propria ta eliberare. Stau în lanțuri până nu ești liber. Și nu pot să vadă mila lumii până nu o găsești în sinea ta. Stau în chinuri până nu negi încleștarea ei asupra ta. Și mor până nu îți accepți viața veșnică.

 

Tu ești sfântul Fiu al lui Dumnezeu Însuși. Amintește-ți asta, și toată lumea este liberă. Amintește-ți asta și Cerul și pământul una sunt.

 ***

      Acestă lecție din Curs de Miracole este – nimic altceva – decât o pagină scrisă altfel dintr-o carte universală ce se rescrie, iar și iar, cu alte cuvinte dar cu același înțeles, de autori ce par a fi diferiți de-a lungul timpului, dar care sunt în esență, cu toții Unul.

      Povestea Paulinei pe care a redat-o Deepak Chopra într-una din cărțile scrise de el, este un exemplu grăitor și foarte pământean al modului în care o ființă umană își poate regăsi Identitatea despre care vorbește Cursul, în cele mai uimitoare și neașteptate moduri:

      Paulina este o femeie de succes în vârstă de 40 de ani. Toți cei care o cunosc spun – unii cu invidie, alții cu neîncredere – că are o viață de vis. Dar nimeni nu știe adevărul, nimeni nu știe care este motivul pentru care totul îi merge bine. Ați auzit bine: TOTUL. În ultimii 20 de ani Pauline nu a avut nicio problemă. Toate lucrurile care altora le-ar părea a fi probleme, în cazul ei se termină în final cu bine. Nu este nici îngâmfată și nici nu zâmbește ironic când spune asta. Ea povestește că totul se leagă de o situație foarte stresantă din viața ei:

Terminasem facultatea, dar nu știam încotro s-o apuc. La 25 de ani, ajunsesem într-un post de funcționar care nu avea nimic de oferit decât siguranță. Am ieșit de câteva ori în oraș, dar nu s-a legat nimic serios. Acestea par niște văicăreli obișnuite și nu arată cât de dezorientată și nemulțumită mă simțeam. Mă trezeam în toiul nopții și trăgeam aer în piept cu disperare, ca cineva care se îneacă.

Nimeni nu a știut cum mă simțeam. Ce să spun? Nimeni nu putea să-mi spună ce se întâmpla de fapt, cel puțin nimeni dintre cunoscuți.

Mă dezintegram în interior. Nu, e prea dramatic. Mă remodelam. Tot procesul trebuie că a durat o perioadă, poate a început în copilărie; am fost foarte credincioasă pe la 10 ani, mă îmbrăcam în negru și mă izolam în pod să citesc Biblia. În fine, nu știam cum să-mi controlez starea de agitație care s-a terminat într-o după-amiază de sâmbătă.

Stăteam lângă ferestră, într-un fotoliu vechi, iar mintea mea alerga. Nu-mi mai amintesc la ce mă gândeam, dar îmi amintesc că m-am întrebat dacă așa își pierd oamenii mințile.(…)

Nu eram agitată. Mă cuprinsese o stare ciudată de calm. Parcă vedeam cum mintea altcuiva galopa din ce în ce mai tare. Dintr-o dată s-a oprit totul. M-am uitat afară la soarele strălucitor și am știut. Tot ce vrei vine la tine. Nu trebuie să faci nimic. Pur și simplu. Nu-mi venea să cred.

Am simțit că cineva îmi vorbește. Dumnezeu? Eul meu superior? Nu aș vrea să dau un nume acelei voci interioare, dar mi-am simțit corpul relaxându-se. Am crezut că voi izbucni în plâns, dar în schimb am răsuflat adânc. O povară uriașă mi s-a ridicat de pe umeri, pe care nici nu știam că o port.

–

La început simțeam o stare de euforie. Am avut încredere totală în ce mi-a spus vocea. Am văzut totul în roz. Știi, nu mă mai temeam. Oamenii nu-și dau seama, dar frica întotdeauna stă la pândă într-un colț, precum carii în lemnărie. Când dispare, lumea întreagă se luminează.

Faza aceea a durat doar câteva săptămâni. Am coborât din nori. Redevenisem eu însămi. Ai crede că aici s-a sfârșit totul. Dar schimbarea a fost reală. Au încetat să mi se mai întâmple lucruri rele. Am început să iau hotărâri bune. Viața mea nu mai era plină de crize și drame. Au început și alții să observe că aveam o viață minunată.

      Așa cum spune fără să clipească chiar Pauline și cum remarcă și Deepak Chopra în comentariile ulterioare, divinitatea  a avut un rol covârșitor în schimbarea vieții acestei femei.

      Ce s-a întâmplat de fapt, a fost că Pauline s-a reconectat brusc la sufletul ei, omul s-a reunit cu Fiul lui Dumnezeu din el, și-a regăsit Identitatea. Vocea pe care a auzit-o nu venea din afara ei, căci era voca sufletului. ” Mai degrabă, și-a auzit mintea punând în cuvinte o schimbare a conștiinței ” – spune dr. Chopra. Și tot el, mai spune:

Imaginează-ți că ești prins între două forțe. Una dintre ele, forța educației, te împinge spre o viață de efort și luptă. Cealaltă, forța sufletului, te împinge spre o viață fără efort. Lupta dintre cele două se dovedește a fi extrem de nedreaptă, pentru că prima forță este sprijinită din spate de o alianță extrem de puternică. Toată lumea acceptă că viața e grea, și prin urmare societatea îți cere să ții pasul, nu numai în vorbă și faptă, dar și în gândurile care îți trec prin minte. Căci gândurile tale nu îți aparțin. Ai asimilat o sută de voci dn jurul tău – familie, prieteni, mass – media, societate în general și acum ele îți vorbesc din interiorul minții.

Comparativ cu această alianță puternică, sufletul nu are nicio putere vizibilă. Nicio voce din capul tău nu-ți vorbește despre el. Iar alții nu au cum să îți vorbească, pentru că este ceva prea intim. Am văzut că energia poate fi deblocată de conștiință, dar conștiința sufletului e atât de rafinată, încât energia pe care o deblochează e incredibil de fină. Cu atâtea împotriviri, cum reușește sufletul să exercite vreo forță? Răspunsul e incredibil de simplu. Sufletul ești tu. Forțele din exterior creează o presiune constantă, și o perioadă scurtă semnalele sufletului vor fi blocate. Dar până la urmă nu te poți ignora. Fiind tot timpul prezent, sufletul tău poate aștepta oricât e nevoie.

Poți să faci un experiment simplu ca să-ți dovedești asta. Ia un alt lucru prezent întotdeauna: respirația. Îți poți ignora respirația ore întregi. Își continuă ritmul fără încetare, fără să atragă niciodată atenția asupra ei. Acum stai liniștit și încearcă să-ți ignori respirația. Fă un efort conștient să o oprești. Nu poți. Odată ce atenția ți-a fost atrasă de respirație, s-a produs o schimbare. Într-un final, bineînțeles, mintea va rătăci din nou. Vei uita din nou de respirație. Dar asta nu o schimbă cu nimic. La fel ca sufletul, respiarția își poate permite să aștepte, fiindcă e întotdeauna prezentă, cât timp ești în viață.

În cazul Paulinei, ce s-a întâmplat de fapt nu a fost o epifanie în adevăratul sens al cuvântului. Dumnezeu din Ceruri nu a observat-o dintr-o dată și i-a trimis personal o telegramă. Ci ea și-a observat sufletul, la fel cum îți dai seama că respiri. În sine, aceasta nu este o experiență singulară. Fiecare dintre noi trăiește momente când alunecă pe nesimțite într-o stare superioară a conștiinței. Șmecheria e să reușești apoi să îți împiedici mintea să mai rătăcească. Pauline a reușit ceva rar: Și-a observat sufletul și apoi nu și-a mai luat atenția de la el. Sufletul a rămas cu ea, și de aceea viața ei a devenit una ” de vis”.

       De unde știm că suntem conectați la sufletul nostru? Foarte simplu:

• Totul ne merge ușor.
• Ne simțim liniștiți și în siguranță.
• Găsim răspunsuri clare.
• Totul se leagă perfect.
• Ne simțim stăpâni pe situație.
• Nu întâlnim obstacole.
• Suntem concilianți cu cei de alte opinii.
• Nu respingem nicio posibilitate.
• Nu ne judecăm pe noi sau pe alții.
• Ne simțim împliniți.

      De unde știm că am pierdut conexiunea cu sufletul? la fel de simplu:

• Lucrurile merg greu.
• Suntem derutați și nesiguri.
• Nu găsim răspunsuri clare. Oscilăm tot timpul.
• Totul este confuz.
• Ne simțim depășiți de situații.
• Întâlnim multe obstacole.
• Suntem măcinați de contradicții interioare.
• Ne e greu să găsim soluții de ieșire.
• Ne învinovățim pe noi și pe alții.
• Ne simțim neîmpliniți. Probabil că ne lipsește ceva.

      Ce face Cursul de Miracole? Restabilește legătura cu sufletul.

      În primăvara lui 2014, la puțin timp după ce am început să studiez cursul, cineva mă întreba dacă simt un efect în viața mea, dacă merită efortul de a-l parcurge. Atunci era prea devreme să răspund la întrebare. Acum, după aproape  2 ani, pot să spun clar:

      Efectul este garantat dacă ai răbdare și voință să-l parcurgi până la capăt. Elementele de recunoaștere a legăturii cu sufletul enumerate mai sus sunt prezente de atunci în viața mea. S-a creat un lanț de evenimente la care nici nu visam în urmă cu un an. Atunci când calculele exagerate ale minții sunt îndepărtate și ideile preconcepute anulate, multe lucruri devin posibile. Dar, așa cum spune și Cursul,  călătoria abia acum începe. Iluziile vin doar ca să plece, și pleacă doar ca să vină apoi din nou. Diferența este că acum știi ce ai de făcut. Te întorci la sufletul tău ori de câte ori simți că aluneci în cel de-al doilea șir de “simptome ale deconectării”. Atunci când guști din nectarul bucuriei fără să ai motiv, când te simți stăpân pe tine chiar dacă lumea pare să se dărâme în jurul tău, cu greu mai poți ceda ispitei să te dezlipești de sufletul tău și de Fiul lui Dumnezeu din tine.

Cu drag !

OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.

The post Curs de miracole:191-Sunt sfântul Fiu al lui Dumnezeu Însuși. appeared first on Milena Popescu.