Încearcă să înțelegi două lucruri. Primul: Nu poți fi liber rămânând așa cum ești, căci chiar felul în care ești este motivul robiei tale. Eul tău este robia ta. Poți fi liber doar când acest punct al eului dispare – acest punct al eului este robia. 

    Când nu există nici un eu, devii una cu existența, și doar acea unitate poate fi libertate. Câtă vreme exiști separat, această separare este falsă. În realitate nu ești separat; nu poți fi. Ești o parte a existenței – și nu o parte mecanică, ci o parte organică. Nu poți exista nici măcar pentru o singură clipă separat de existență. O respiri în fiecare moment; te respiră în fiecare moment. Trăiești într-un întreg cosmic.

    Eul tău îți dă un sentiment fals de existență separată. Din cauza acestui sentiment fals, începi să te lupți cu existența ( “lupta pentru supraviețuire ” la care se făcea referire în lecția de ieri …). Când te lupți, ești în robie. Când te lupți, vei fi în mod cert învins,  deoarece o parte nu poate câștiga împotriva întregului. Și, din cauza acestei lupte cu întregul, te simți înrobit; limitat pretutindeni. Oriunde te miști apare un zid. Zidul nu este nicăieri în existență – se mișcă împreună cu eul tău, este o parte a senzației tale de separare, de diferențiere. Atunci lupți împotriva existenței. În acea luptă vei fi înfrânt în mod constant; în acea înfrângere simți robia, limitarea.

Deci libertatea nu este libertatea eului.

Libertatea este libertate față de eu.¹

“ În Împărăția lui Dumnezeu nu intră nimic necurat. Deci ne putem închipui că puțini sunt aceia care rămân în Împărăție, încă de la judecata particulară, pentru veșnicia nesfârșită. …Până atunci suferă în iad. Căci în iad sunt mai multe feluri de osândiți.”

       În liceu, Peter și cu mine am fost cei mai buni prieteni. Nu-l mai văzusem de câțiva ani buni când, într-o noapte, am dat peste el într-un local. Am băut câteva beri împreună și ne-am pus la curent cu viețile noastre. Peter era căsătorit, avea patru copii și o slujbă foarte bună. Dar era alcoolic. De o săptămână locuia practic în acel local, de când soția îl dăduse – din  nou – afară din casă. Peter era un bețiv liniștit și la locul lui. Își iubea nevasta și copiii, însă nu se putea opri din băut.

      După închiderea localului, ne-am îndreptat spre camera sa. I-am spus mai multe lucruri despre aspectele spirituale ale vieții mele și m-am oferit să îl ajut. Acesta  a a cceptat având un zâmbet ironic pe față. Aura lui Peter aproape că nu exista. El nu și-a mai revenit niciodată cu adevărat după moartea mamei lui, care a avut loc când era doar un băiețel. Acesta era motivul pentru care el bea. Se învinovățea.  Stăteam unul cu fața spre celălalt. Mi-am închis ochii și i-am transmis vindecare. Energia care a apărut  m-a înfiorat. Am observat cum camera s-a umplut de ceva ca un nor de culoare albă. De o parte și de alta a mea și a lui Peter se aflau acum mama și tatăl lui.

……………………………………………………………………………………………………………….

          Câteva zile mai târziu mi-a telefonat pentru a-mi mulțumi și pentru a-mi spune că totul era în regulă. ….Însă două zile mai târziu, într-o dimineață, Peter s-a trezit cu o durere de cap îngrozitoare. Un vas de sânge i se spărsese în creier. A murit la scurt timp, în brațele soției sale.

Experiența lui Peter din spitalul din planul astral

      După zece ani: M-am proiectat în afara corpului meu și m-am îndreptat către stele, înspre planurile astrale. M-am gândit la prietenul meu Peter și am emis intenția de a-l întâlni. Vederea mi s-a întunecat în timp ce am translatat un tărâm astral ce părea asemănător unui spital, cu coridoare largi și bine luminate și cu podele lustruite. Mirosuri specifice de spital au umplut atmosfera. În fața mea se afla recepția, unde am fost întâmpinat de o asistentă tânără, îmbrăcată într-o uniformă de culoare albastră. M-am apropiat de aceasta și am salutat-o. ….

       ” Peter încă se odihnește” , spuse asistenta ezitând.

       ” Vă rog, s-ar putea totuși să îl văd? Vin de departe….

       ” În regulă. Dar doar pentru puțin timp” spuse aceasta…..

       În capătul coridorului, am trecut de o ușă. Am simțit trecerea, după care am văzut în fața mea o ușă care avea numărul 31. Am trecut dincolo și am ajuns într-o grădină plină cu verdeață și câțiva copaci. Puteam auzi deasupra mea ciripitul păsărelelor. O cărare pietruită ducea într-o casă aproape ascunsă în spatele tufișurilor și arbuștilor.

        Am ciocănit și apoi am intrat. În cameră mirosea puternic a bere, iar atmosfera era destul de deprimantă. În cameră se găseau un frigider plin cu bere, cu ușa larg deschisă, un aparat TV vechi, precum și un fotoliu. Pe podea erau împrăștiate cutii goale de bere, precum și alte gunoaie. În cameră exista de o parte un pat de o persoană, iar în capătul celălalt era o cadă gigantică. Am auzit un cântec înfundat venind din direcția aceea. M-am apropiat și l-am găsit pe Peter chircit pe o canapea care plutea în cada uriașă. Cada era plină cu bere.

         Peter dormea cu o mână atârnând în lichidul respectiv. M-am întins spre el, l-am atins pe umăr și i-am vorbit. Acesta s-a ridicat într-o rână și m-a privit cu ochii împăienjeniți. Mi-a mormăit numele, după care a dat din cap foarte dezorientat. Apoi a sorbit niște bere, după care s-a scufundat înapoi în canapea, adormind imediat. Am rămas acolo și m-am rugat pentru el. ….²

Ancorat în trecut.

Meditez la cât de departe am ajuns de la moartea corpului fizic; Am învățat despre puterea gândului și mi-am înfruntat cele mai mari temeri. Privind în urmă, îmi dau seama că a pune sub semnul întrebării tiparele mentale și de a explora dincolo de primul rai a fost esențială în cadrul evoluției mele personale. O voce suavă îmi șoptește în minte și știu că a început lecția.

       ” Doar cei cu o minte deschisă sunt pregătiți să învețe. Planurile pe care le experimentează sufletele după ce mor sunt la fel de diverse după cum sunt și stările lor de conștiință. Multe ființe umane continuă să fie atașate de planul material. Frica de schimbare, ignoranța și obsesia lor pentru identitatea fizică le leagă de singura lume pe care și-o amintesc și pe care o înțeleg. Din nefericire, mulți rămân înlănțuiți în dimensiunea energetică paralelă cea mai apropiată de planul fizic, iar unii dintre aceștia chiar încearcă să interacționeze cu ea. Îți voi arăta exact cum.”

        Mă regăsesc stând în fața unei căsuțe părăginite. Pe aleea înaltă din fața casei se află un bărbat înalt cu o barbă neagră groasă, care încearcă să pornească o motocicletă. Este o motocicletă frumoasă, vopsită în albastru închis și cu roți cromate strălucitoare.

        La început sunt înclinat să cred că acest bărbat și-a creat propriul rai, însă pe măsură ce privesc îmi dau seama că el este supărat și furios din cauza acestei situații. Frustrat, el lovește pedala de pornire și încearcă să o accelereze. Piciorul său încearcă în van să pornească motocicleta. După aceea coboară de pe motocicletă pentru a inspecta rezervorul de benzină, țevile, sistemul electric, verificând ce nu este în regulă. Supărarea sa este evidentă în timp ce încearcă să pornească motocicleta din nou și din nou. Sunt puțin dezorientat de acțiunile sale repetitive, până când îmi dau seama că el de fapt nu mai există în lumea fizică. În loc să își creeze un paradis numai pentru el, acesta și-a creat propriul infern. Nu pot să nu mă întreb de câtă vreme el face din nou și din nou aceleași acțiuni repetitive.

        ” Ai dreptate, el a murit în urmă cu mulți ani. Aici, timpul nu are nici o valoare. Acest suflet este atașat de ultima sa viață fizică și de plăcerea pe care i-a adus-o această mașinărie. El continuă să locuiască pe un plan energetic aflat pe o frecvență de vibrație foarte apropiată de cea a Pământului. Obsesia trecutului îl urmărește de mult timp de la moartea sa .”

      ” Sunt multe suflete care continuă să fie obsedate de o persoană din planul fizic, de un mediu anume,  sau de ceea ce ele consideră că este o treabă neîncheiată.”

   “La moarte, oamenii își mențin tiparele mentale; astfel, în loc de eliberare spirituală, ei experimenteză o continuare a limitărilor lor.”

Atașamente individuale

 Mă regăsesc instantaneu în fața unei căsuțe mici, stil fermă, în ceea ce pare a fi un cartier tipic de suburbie… Ghidul meu împreună cu mine întrăm în casă însă suntem imediat blocați de grămezi mari de lucruri care umplu camera de zi. Deplasarea prin locuință este dificilă. Podeaua este acoperită în întregime de grămezi de reviste, cărți, fotografii, mici electrocasnice, și o colecție mare de farfurii pictate și mici figurine. Cutii cu bijuterii, cosmetice și pantofi sunt depozitate până sus la tavan, în timp ce etajere pline de haine și genți acoperă fiecare perete. În colț, o femeie de vârstă mijlocie stă singură într-un fotoliu verde.

     Capul ei este înclinat pentru a ține între ureche și umăr un telefon fără fir, în timp ce răsfoiește un catalog cu reclame colorate. În fundal, aud o reclamă la televizor, ” Și asta nu e tot; dacă veți comanda în următoarele cinci minute, vă vom dubla comanda. Exact așa cum ați auzit…”

     Acest suflet este obsedat de obiecte lipsite de importanță iar ea crede că aceste lucruri sunt vitale pentru existența ei. Ea a murit acum mult timp și există aici de zeci de ani pământești….Ea se simte în siguranță în această realitate familiară și este convinsă că a găsit raiul.

    În timp ce privesc cu atenție împrejurimile, mă gândesc, aceasta este o nebunie. Trebuie să fiu extrem de atent unde îmi focalizez atenția.

 “De ce nu o ajuți?”

      “Haide, încearcă tu să o ajuți.” Remi zâmbește și dă din mână în direcția ei.

    Pășesc cu atenție pe lângă grămezile de lucruri și mă apropii călduros de femeie.     “Bună numele meu este Frank. cine ești tu?” Ea nu răspunde și nici nu dă mâna cu mine. este ciudat însă eu încerc să continui să comunic cu ea.

    “Nu trebuie să rămâi aici; există un univers întreg pe care poți să îl experimentezi și de care te poți bucura. “

     Ea mă ignoră, astfel că încerc din nou. “Poți merge oriunde și poți crea orice.”

     Ea abia dacă șoptește ceva drept răspuns. ” Aceasta e ceea ce vreau eu.”

     Ridic de jos un catalog și îl flutur pe deasupra camerei, arătând în toate direcțiile. ” Însă toate acestea sunt prostii lipsite de sens.”

     Ea sare în sus și strigă, “Ia mâna de pe lucrurile mele! Pune-le la loc.”…..” Lasă-mi lucrurile în pace. Ia-ți propriile tale lucruri.”….Pleacă din casa mea!”³

      Trupul nu are consistență sau temei în sine însuși, ci dăinuiește în temeiul sufletului, al acestei făpturi spirituale, nemuritoare, de obârșie divină. Iar ceea ce dă sufletului pecetea de ființă spirituală e funcțiunea conștiinței, a acelei cunoștințe de sine însuși, în relație cu Dumnezeu, tatăl său, și cu toate câte decurg din rudenia aceasta. Acestei ființe spirituale i s-a dat trupul ca o unealtă, nu ca un tovarăș. Iar dacă un om oarecare nu ascultă de conștiință, ci de animalitate, se întâmplă că glasul conștiinței tot mai slab se aude, mintea tot mai mult se întunecă, și așa, faptele trupului pun pecetea lui întunecoasă pe suflet. Sufletul cu negrija lui, se face el o unealtă a trupului.

       Sufletul, amăgit de conviețuirea cu animalitatea trupului, are să poarte chinurile răsturnării rolurilor de îndată după despărțirea sa din robia uneltei sale.

      Deci, în cazul în care trupul și-a robit stăpânul, când petele animalității s-au întipărit pe făptura nemuritoare a sufletului, când sufletul s-a aprins de dorințele trupului, aceste pofte, toate, însoțesc sufletul, și-l aprind mereu, zorindu-l să le împlinească în faptă, chiar dacă nu mai are unealta trupească, precum o avea în viața pământească. Sufletul, în viața pământească, nu avea o corvoadă așa grea de purtat cu poftele, pentru că ele, împlinite cu trupul, îi dădeau sufletului iluzia stingerii lor și deci, mulțumirea odihnei. Dar de îndată după încetarea trupului, poftele, stropii aceia de noroi împroșcați din trup pe suflet, stârnesc în sufletul desfăcut de trup, o văpaie de pofte, care-l muncesc cel puțin tot atâta, cât l-ar chinui setea până la moarte, pe unul care ar trece Sahara și n-ar găsi apă.

        Sufletul, izgonit din trup de moartea acestuia, are să se chinuiască în felul fiecărei patimi, care l-a ros în viața pământească.

       Orice întoarcere a voinței, deci orice faptă, dincolo e cu neputință. Deci ușor putem pricepe că fiecare patimă pe care a iubit-o sufletul, nemaiavând cum să se împlinească, se stârnește mereu, crește mereu și-l chinuiește pe clipă ce trece cu o tot mai aprinsă văpaie. Sufletul, deși chinuit de zădărnicia văpăii, nu mai are libertatea voinței de-a scăpa din muncirea aceasta, cum o avea pe pământ. Dacă n-a vrut să scape de poftă câtă vreme putea s-o facă, acum, trecând vremea, a ajuns să nu mai poată voi una ca aceea, ci culege silit roadele amare ale robiei cu voia. Chinuirea poftelor ce cresc  – și pe măsură ce cresc, măresc chinuirea – nu are nici o izbăvire, de vreme ce sufletul e nemuritor și nu se poate ucide pe sine, ca să nu mai simtă văpaia care-l arde cu o iuțime din ce în ce mai mare. Un iubitor de argint, un lacom de avere, un lacom de mâncare, un bețiv, un desfrânat, nu scapă de tirania poftelor sale,  ci acestea îl chinuie fără de sfârșit și se măresc pe măsură ce nu pot fi satisfăcute – lipsind trupul….

Invidiosul, trufașul, iubitorul de sine, sunt roși de ură asupra oamenilor, asupra sufletelor pe care nu le cunosc și asupra lui Dumnezeu.

        Este și o “ispită a mântuirii” în care au căzut mulți înșelați, zicând că-s mântuiți, când de fapt ei n-au săvârșit nici alergarea și nici după lege n-au luptat. Este și ispita sfințeniei, este și ispita misiunii sau a trimiterii de la “Dumnezeu”, precum este și ispita muceniciei. În toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, mințile înguste, care spun că nu mai au nimic de făcut, decât să creadă și să se socotească a fi și ajuns sfințenia, misiunea, mucenicia și celelalte năluci ale minții înșelate.

         Au și ei o osteneală: aceea de a ajunge la darurile mai presus de fire, înainte de vreme și ispitind pe Dumnezeu.

       Câte unii mai aprinși la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavând cercarea dreptei socoteli, scâncesc în inima lor după daruri mai presus de fire, îmbulziți nu de vreo virtute, ci de iubirea de sine.⁴

The post Iluziile eului-2:Eul și falsa autonomie(II) appeared first on Milena Popescu.

              “Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.” (Curs de Miracole)¹

              Atunci când devenim egocentrici, uitarea pune stăpânire pe noi mai mult ca oricând și adevărul se îndepărtează cu atât mai mult cu cât durata egocentrismului este mai mare. Uităm atunci că suntem creațiile lui Dumnezeu, că purtăm în noi scânteie divină, că voința de a crea ne-a fost dată de Creatorul nostru și că aceeași Voință a exprimat El în Creația Sa. Capacitatea noastră creatoare își are originea în minte, iar creațiile noastre sunt reale numai în ochii noștri. O minte vindecată creează în armonie cu Dumnezeu pe când una nevindecată, egocentrică, va crea într-un mod dizarmonios. Aceasta este premisa de la care pornește adevărata semnificație a Judecății de apoi:

      “Judecata de apoi este una dintre cele mai amenințătoare idei din gândirea ta. Pentru că nu o înțelegi. Judecata nu este un atribut dumnezeiesc. I s-a dat viață doar după separare, când a devenit unul dintre multele instrumente de învățare din componența planului general.”

             Planul general, conform acestui curs este acela de Ispășire a lumii prin iubire și iertare, în care fiecare dintre noi avem un rol, iar cel care ne arată cum să facem acest lucru este El, prin propriul exemplu.

       “Așa cum separarea a avut loc de-a lungul a milioane de ani, tot așa și Judecata de apoi se va întinde pe o perioadă la fel de lungă, poate chiar mai lungă. Cu toate acestea, lungimea ei poate fi scurtată mult de miracole, instrumentul de scurtare, dar nu și de desființare a timpului. Dacă un număr suficient de persoane devin clar dispuse mental la miracole, acest proces de scurtare poate deveni efectiv incomensurabil. Este esențial însă să te eliberezi rapid de frică, pentru că trebuie să ieși din conflict dacă e să aduci pace altor minți”

          Înțeleg deci, din acest text, ca și din cele parcurse în lecțiile anterioare, că rostul nostru pe acest pământ, nu este să strângem bani, să plantăm panseluțe sau să așteptăm bătrânețea și moartea ca pe ceva implacabil. Rostul nostru este să ne vindecăm mințile, pentru a ne putea vindeca viața, să răspândim în jurul nostru această lumină a vindecării, să scurtăm timpul fizic, acele milioane de ani care ar trebui parcurși până la vindecare, care oricum va avea loc în cele din urmă, mai devreme sau mai târziu. Aceste lecții sunt o invitație la a învăța cum să scurtăm timpul până la Ispășire atât pentru noi, cât și pentru lumea în care trăim.
        De câte ori nu am fost zguduiți în biserică de scenele “înfricoșatei judecăți”! De câte ori nu ni s-a povestit de ” frica de Dumnezeu”. Tocmai frica se pare că este aceea care ne ține prizonieri în această realitate construită cu grijă de mii de ani și transmisă din generație în generație.

   “În general, Judecata de apoi e considerată o operație întreprinsă de Dumnezeu. De fapt, va fi întreprinsă de frații mei, cu ajutorul meu. E o ultimă vindecare, și nu o împărțire a pedepsei, oricât de binemeritată ai crede că este pedeapsa”

          Din felul în care este transmis mesajul și din ceea ce s-a explicat până acum în Curs, îmi pot da seama că acestea sunt cuvintele lui Iisus Hristos. El a explicat că trebuie să-L privim ca pe fratele nostru mai mare, al cărui exemplu trebuie să-l urmăm. El și noi, suntem fiii lui Dumnezeu, iar El în calitate de frate al nostru mai mare are misiunea să ne arate drumul și mijloacele prin care ne putem vindeca. “Judecata de apoi” este înfricoșătoare și pentru că sunt asociate cuvintele ” de apoi” cu moartea, când de fapt, aceasta este tocmai “poarta către viață”.

     “Judecata de apoi ar putea fi numită un proces de evaluare corectă. Asta înseamnă pur și simplu că toți vor ajunge să înțeleagă, în final, ce are valoare și ce nu…Rostul timpului este doar acela “de-a-ți da timp ” să dobândești această judecată.
     Primul pas spre libertate implică o triere a falsului de adevărat. E un proces de separare în mod constructiv și reflectă adevăratul înțeles al Apocalipsei. În cele din urmă, fiecare își va privi creațiile și va alege să păstreze numai ce e bun…În același timp, mintea își va dezmoșteni inevitabil creațiile greșite, care – nemaifiind crezute – nu vor mai exista.”

     Conform Wikipedia, cuvântul apocalipsă provine din limba greacă și are semnificația de ” ridicarea voalului” sau “revelație”. Este o dezvăluire a ceva ascuns majorității omenirii într-o epocă dominată de minciună și de concepții greșite. Se specifică faptul că “extinderea înțelesului la orice scenariu despre sfârșitul lumii sau la sfârșitul lumii în general este un abuz lingvistic.”

CONEXIUNI:

           Am căutat și alte interpretări și opinii despre Judecata de apoi  atât din punct de vedere al religiei creștin-ortodoxe cât și din punct de vedere al altor mișcări spirituale și al conștientologiei moderne. Diversitatea interpretărilor acestui aspect al existenței noastre, sper să-mi deschidă drumul spre o înțelegere corectă, urmând ca viața, experiențele personale și alte opinii apărute pe parcurs să ducă în final la o percepție cât mai apropiată de ADEVĂR.

           Doresc să încep cu o abordare de actualitate, și anume cu o carte foarte cuprinzătoare ca anvergură, a treia din seria de cărți pe această temă, scrisă de Sal Rachele împreună cu ghizii săi spirituali, Fondatorii. Așa cum spune și autorul în prefața cărții, probabil că cei care sunt totalmente sceptici, dacă reușesc să trecă de primele pagini fără să fie dezgustați, o vor considera lucrarea unui nebun sau a unui adept “new age” iluzionat și credul. Este vorba de cartea Pământul se trezește: Profeții 2012-2030.² Cartea nu are nici o legătură cu profețiile, titlul fiind mai degrabă după părerea mea, un nume de scenă. Ceea ce  scrie în introducere, poate ajuta în înțelegerea citatelor care vor urma, extrase din lucrările Părintelui Arsenie Boca, sau din Evangheliile gnostice, știut fiind faptul că limbajul utilizat în aceste cărți este specific, mai greu accesibil și acceptat de omul modern.

         Zorii cei noi

” Omenirea se află la începutul unei experiențe nemaipomenite. Trecem la un nou mod de viață. Ne trezim la vastul nostru potențial creator.

        Deși există promisiunea unei noi Ere de Aur, va fi un pic mai dificil să ajungem acolo. Ne aflăm în mijlocul transformărilor planetare, iar acestea vor continua să se intensifice și să se accelereze. Nu toată lumea va trece prin acestea fără să fie afectată. De fapt, foarte multe suflete vor părăsi Pământul în următorii  20-30 de ani. Deși aceasta ar putea fi privită ca o tragedie  din perspectiva densității a 3-a, din tărâmurile mai înalte reprezintă o desfășurare perfectă a Planului Divin. În cele din urmă, fiecare suflet își manifestă dorințele sale adevărate. Sufletele tinere simt adesea dorința de a experimenta războiul, sărăcia, durerea și suferința, și pot alege să părăsească Pământul prin boli epuizante, înfometare sau dezastre naturale, ori create de mâna omului.

       Este important să nu judecăm deciziile sufletelor tinere. Sufletul nu consideră că lucrurile sunt “bune” sau “rele”. El vrea să experimenteze tot ce există în planurile mai dense. Pe măsură ce sufletul evoluează, în cele din urmă, el sau ea va deveni foarte plictisit/ă să experimenteze lucrurile mai “negative” și va căuta vieți pline de pace, prosperitate, bucurie, iubire și compasiune. 

        Multe suflete mai bătrâne vin pe Pământ ca să ajute sufletele mai tinere să se maturizeze și să evolueze. Pentru a face acest lucru, sufletele mai bătrâne trebuie să se familiarizeze din nou cu lucrurile învățate în viețile anterioare, pentru a putea relaționa cu sufletele mai tinere. Altfel spus, este dificil să comunici cu cineva despre suferință dacă nu ai retrăit-o de curând tu însuți. Totuși, țelul multora dintre sufletele mai evoluate este să se afunde suficient de mult încât să fie una cu omenirea aflată în suferință, dar nu atât de mult încât să ajungă să fie prinse în dramă și să uite cine sunt ele.”

 Absolvirea.

             ” Întregul Pământ trece ” în clasa următoare” . El trece de la o planetă predominant tridimensională (3D)  la una tetradimensională (4D). Prin urmare, omenirea trece de la o vibrație  de  densitatea a 3-a la una de densitatea a 4-a. Toate formele de viață ce trăiesc pe și în interiorul Pământului trebuie să facă acest salt pentru a putea rămâne aici .

            Pentru ca ființele umane să crească și să evolueze în stări mai înalte, este necesară foarte multă curățare și purificare. Este exact ce vedem astăzi în lume. În multe texte religioase se afirmă că va veni o vreme a judecății, sau alegerea grâului de neghină. În realitate, aceasta nu este o judecată din partea vreunei ființe supreme, ci,  mai curând un proces de a decide dacă cineva este pregătit sau nu să treacă mai departe, pe Noul Pământ.

              Pentru a trece mai departe și a deveni o parte din Era de Aur, este necesar să renunți la tot ce nu îți mai este necesar, inclusiv la sistemele de credințe false și limitative, la durerea emoțională, la atitudini subconștiente și inconștiente, la prejudecăți, obiceiuri și moduri de gândire și simțire care te împiedică să te trezești la natura  ta mai înaltă.

          Dacă sufletul tău vrea să crească și să evolueze, iar tu nu asculți și ai devenit distras/ă de  miriada de ocolișuri oferite la tot pasul, atunci sufletul tău te va înghionti cu blândețe prin experiențe menite să îți atragă atenția. Dacă refuzi în continuare să recunoști dorințele sufletului tău,  el va lovi un pic mai tare, probabil creând o boală, pierderea serviciului, dispute în relație sau criza vârstei mijlocii, care nu pot fi ignorate cu ușurință. Aceasta este ceea ce observi că se întâmplă multor suflete de pe planetă în acest moment.”

       În capitolul 9, Întrebări și răspunsuri, el oferă răspunsuri cititorilor săi la multe din frământările inerente fiecărei făpturi umane de pe acest Pământ, dincolo de apartenența religioasă sau credințele pe care le-a dobândit pe parcursul vieții:

Î: Ce reprezintă paradisul biblic?

R: Conceptul biblic de paradis a reprezentat o încercare timpurie de a descrie numeroasele dimensiuni energetice  nevăzute  magnifice care există dincolo de vederea noastră fizică. În general, paradisul reprezintă o serie de lumi subtile energetice, care sunt foarte sensibile la puterea gândului și care sunt modelate de gândurile locuitorilor săi. Există milioane de realități nonfizice iar variația acestor planuri paradisiace este nelimitată. Multe dintre acestea pot fi percepute ca fiind paradisuri biblice.

Î:Există infernul și damnarea eterne?

R: Nu. Evoluția spirituală și nu pedeapsa reprezintă principiul de bază al existenței noastre. Toate lumile din viața de apoi, atât bune cât și rele, sunt formate și create de conștiința locuitorilor lor. Datorită acestui fapt, există o foarte mare diversitate de realități energetice. Toate sufletele sunt înzestrate cu capacitatea de a-și eleva nivelul de conștiință și tranziția către medii de o frecvență de vibrație mai înaltă. Realitatea unei dimensiuni, inclusiv cea fizică se află în permanență într-o stare de flux și poate fi schimbată de progresul indiviual al fiecărui individ. De vreme ce suntem nemuritori, durata de timp necesară acestui proces al evoluției spirituale este irelevantă. Într-un final, toate sufletele vor cunoaște iluminarea, chiar dacă pentru aceasta va fi nevoie de milioane de ani pământești. Aceasta este structura magnifică a universului nostru – evoluția spirituală a sufletului prin intermediul experiențelor personale extinse.

Î: În ce fel de lumi voi ajunge după moarte?

R: Cei mai mulți oameni se vor regăsi trăind în realități consensuale asemănătoare celor fizice, localizate la nivelul planului astral. Noi suntem atrași către realitățile energetice care rezonează cel mai mult cu starea noastră de conștiință individuală și cu identitatea noastră de sine.

Î: Voi avea revelația sufletului meu după ce mor?

R:Fiecare dintre noi va experimenta corpul energetic și realitatea vibrațională care este în acord cu starea și nivelul nostru de conștiință; marea majoritate a oamenilor își vor experimenta corpurile astrale și vor reintra în dimensiunea astrală. Sufletul există la o frecvență de vibrație mult mai înaltă decât corpul astral și puțini oameni în zilele noastre și-au elevat conștiința până la nivelul spiritual al perfecțiunii( realizarea de sine sau iluminarea). Aceste rare ființe care s-au iluminat din punct de vedere spiritual în timpul vieții lor fizice, vor experimenta nivelurile superioare ca și frecvență de vibrație ale universului.

Î:În momentul morții suntem întâmpinați de îngeri sau de Iisus?

R: …Cel mai probabil vom fi întâmpinați de către ființe pe care le cunoaștem și care se află pe același nivel sau pe un nivel apropiat cu nivelul nostru de conștiință și de evoluție spirituală. Dacă gradul vostru de evoluție spirituală și nivelul vostru de conștiință este egal cu cel al lui Buddha, Iisus sau al îngerilor, atunci aveți toate șansele să vă întâlniți cu lumea lor.

        În Evangheliile gnostice – Evanghelia după Filip⁴ (49) se vorbește despre un “Mijloc” ca stare intermediară între lumea aceasta și “Înviere” . Oare să fie acesta echivalentul lumilor consensuale la care aderăm conform propriului nivel de conștiință despre care vorbește William Buhlman și în care putem rătăci milioane de ani așa cum se înțelege din Curs de miracole?

Trebuie să căutăm învierea acum.

       Astfel (sunt unii) care locuiesc, fie în această lume, fie în înviere, fie în locul din mijloc.

        Dumnezeu nu a îngăduit ca eu să mă aflu acolo!

        În lumea aceasta există bine și rău, însă binele lumii nu este bine, nici răul ei nu este rău. Dar dincolo de lumea aceasta există rău care este cu adevărat rău – cel care este numit și “Mijloc”. Aceasta este moartea.  Cât timp suntem în această lume, se cuvine ca noi să căpătăm învierea, iar când ne dezbrăcăm de carne să putem fi găsiți în pace și nu pășind în Mijloc. Căci mulți rătăcesc pe cale. Este bine să părăsești lumea mai înainte de a păcătui.

     Desfacerea sufletului de trup se face în timp de trei zile pământești, începând din momentul pe care-l numim noi moarte.

    Să urmărim , așadar , călătoria sufletului dezlegat de trup. La ieșirea din cortul pământesc, sufletul trece în lumea asemenea cu el, a făpturilor nevăzute, fie cu îngerii buni dacă a fost bun, fie cu îngerii căzuți dacă faptele lui au fost rele.

    Acum dă sufletul de datoria cunoașterii.

   Dacă  sufletul n-a ajuns, sau n-a vrut să ajungă pe pământ la desăvârșita cunoștință de sine însuși, el trebuie neapărat, ca ființă spirituală, să se cunoască dincolo de mormânt. Sufletul trebuie să-și dea seama de ceea ce și-a câștigat; trebuie să-și recunoască și să-și pronunțe judecata , înainte de a-l judeca Dumnezeu.

     Vămile cunoștinței sunt pentru sufletele de mijloc, care mai văd fața lui Dumnezeu, chiar dacă vor fi osândite.

   Cunoștința trebuie să fie deplină, pentru stadiul în care se află sufletul acum. De aceea e condus de înger să vadă raiul, fericirea drepților, răsplata faptelor bune, dar mai ales e condus să-și vadă faptele sale bune pe care le-a făcut, sau pe care le-ar fi putut face, dar nu le-a făcut. Acum va pricepe sufletul ce înzestrare îi dăduse Tatăl, și ce putea să facă, iar din acestea câte a făcut. Acum cunoaște care-i era măsura dată lui de Dumnezeu și cât a împlinit-o el.

    Iar ca la a noua zi pământească ( a șasea zi de la îngroparea trupului ) sufletul se reîntoarce la Dumnezeu  și i se închină… De la aceasta, a doua închinare a sufletului, din porunca lui Dumnezeu, sufletul merge să vadă și iadul…Totuși călătoria asta a sufletului prin iad ține cam 30 de zile pământești. În vremea aceea sufletul cunoaște cu de-amănuntul plata păcatului, urmările relelor pe care le-a făcut el. Dacă s-a pocăit de ele se teme mai puțin; dacă nu se pocăise de ele și-l prinsese moartea într-însele, îngrozirea lui va fi cumplită. Acum își cunoaște locul după dreptate, în care are să se muncească și tremură de frică.

        În împărăția nevăzută a duhurilor, la a patruzecea zi pământeană, are loc o mare hotărâre asupra sufletului, care s-a lămurit în așa de scurtă vreme, cât nu se lămurise în zeci de ani de zile de viață pământeană.

         Hotărârea pe care o dă Dumnezeu asupra sufletului de-a petrece în împărăția luminii, sau a se osândi în împărăția chinurilor, e o hotărâre provizorie, și ține până la judecata cea de obște, judecata de pe urmă. Aceea e definitivă și fără de sfârșit.

          În împărăția lui Dumnezeu nu intră nimic necurat. Deci ne putem închipui ce puțini sunt aceia care rămân în Împărăție, încă de la judecata particulară, pentru veșnicia nesfârșită.

         Și toți ceilalți?

      – Toți ceilalți, deși credincioși, dar dacă nu s-au curățit prin pocăință de păcatele lor, de mândria lor, de slava deșartă și celelalte, trec în lumea nevăzută, așa zicând în stare de boală, dar n-au pierdut putința de-a ajunge odată și ei în obștea bisericii lui Hristos.

         Dar până atunci?

   –  Până atunci suferă în iad. Căci în iad sunt mai multe feluri de osândiți. Unii pentru vecii vecilor, alții până la judecata de pe urmă, când îi scoate Biserica luptătoare de pe pământ, prin rugăciune și milostenie.

 Aici, în viața pământeană, vrei să te pocăiești, poți s-o faci. E o faptă a libertății voinței. Deci  în ce stare de libertate i-a surprins moartea, în aceea vor petrece, cât le va hotărî Dumnezeu….Dar libertatea, iubirea și Harul celor de pe pământ pot îndupleca pe Dumnezeu să scoată din muncă sufletul ce n-a ajuns la sfințenie deplină. Căci, precum nimic necurat nu intră în împărăția lui Dumnezeu, așa nimic bun, oricât de puțin ar fi, nu rămâne în iad pentru totdeauna, subânțelegându-se prin acest bun și rugăciunile Bisericii. Iubirea a coborât pe Dumnezeu în trup, iubirea a sfărâmat porțile iadului, iubirea “scoate din moarte și nu te lasă să te pogori în întuneric” E vorba de-o iubire arătată prin fapte. De aceea zicem că iubirea n-are marginile omului, nici spațiul, nici timpul; nu piere niciodată, e puternică, încât străbate dincolo de mormânt și ajunge pe cel iubit; străpunge iadul care nu-i poate sta împotrivă și străbate  cerul. Iubirea e însușirea lui Dumnezeu prin care a creat lumea văzută și nevăzută, și toată făptura care-l cunoaște de tată e străbătută de iubire. Dacă am stărui cum trebuie în iubirea aceasta fără margini, s-ar răsfânge și în noi obârșia noastră divină, chipul și asemănarea fiilor cu Tatăl, am avea și noi mulțime de însușiri dumnezeiești, prin Har nu prin natură, în primul rând n-am fi așa de mărginiți într-o mulțime de privințe.

       Ziua judecății omului e totodată și ziua nașterii din nou a lumii, când va fi cer nou și pământ nou, căci acestea care sunt, de istov vor arde. Deodată cu această minune a înnoirii cosmosului prin foc, omul e înnoit prin focul judecății. Astfel pe pământ sunt adeseori puzderie de legi omenești.; la judecata lui Dumnezeu sunt numai două: legea Iubirii de Dumnezeu și legea iubirii de oameni, în care se cuprinde toată Scriptura.

        Căci atunci Mântuitorul nostru, Dreptul Judecător, cu suflarea gurii Sale, îi va prăvăli pe toți: iadul, moartea, diavolii, pe Antihrist și pe dumnezeul nebun și pe toți cei nescriși în Cartea Vieții îi va cufunda în marea cea de foc, în moartea cea de-a doua.

      Dumnezeu taie para focului în două; cu puterea arzătoare, dar neluminoasă, arde păcătoșii, iar cu puterea luminoasă dar nearzătoare strălucește pe sfinți. Așa că pe unii îi luminează nearzându-i, ca un soare neapus în vecii vecilor; iar pe alții îi arde neluminându-i , întunecați și la întuneric , în vecii vecilor…

   ” Omul nu este compus numai din materie, există în ființa sa un principiu al gândirii legat de corpul fizic pe care îl părăsește după moarte, la fel cum aruncăm o haină veche, atunci când încarnarea prezentă a luat sfârșit”

         ” Fiindcă binele va domni pe pământ, trebuie ca spiritele malefice să fie învinse. Dumnezeu le acordă însă timpul necesar îndreptării lor; dar, în momentul în care pământul trebuie să se înalțe în ierarhia lumilor prin progresul moral al locuitorilor săi, nu va fi permisă încarnarea spiritelor care nu s-au convertit pe calea binelui. Aceste spirite vor fi exilate în lumile inferioare, cum s-a întâmplat odinioară cu rasa adamică, fiind înlocuite cu spirite cu un nivel moral mult mai ridicat. Tocmai la această triere va lua parte Iisus Christos, și spune acest lucru: ” cei buni vor trece la dreapta mea, cei răi la stânga;….știm că există miliarde de lumi asemănătoare, care perpetuează umanitățile întru veșnicie, umanități pentru care lumea noastră reprezintă un bob de muștar. Înțelegem acum rațiunea pentru care Iisus nu le-a dezvăluit totul discipolilor, căci aceștia oricum nu ar fi înțeles, fiindcă unele din vorbele sale, pot fi înțelese de abia astăzi, odată cu dezvoltarea științelor. Cu siguranță că primii apostoli, Pavel și discipolii săi, ar fi instaurat cu totul alte dogme, dacă ar fi avut solide cunoștințe de astronomie, fizică, chimie, geologie, fiziologie și psihologie, cunoștințe pe care astăzi le posedăm.

       Sintagma Judecata finală ( de apoi) nu este exactă, întrucât spiritele care vin să se încarneze trec prin diferite praguri la fiecare reînoire a lumilor pe care le locuiesc, până ce ajung la un anumit grad de perfecțiune. Nu este vorba deci de o judecată definitivaă, ultimă, ci de judecăți parțiale în toate epocile, de reînoiri parțiale sau totale ale populației lumilor, în urma cărora are loc marele exod al imigrărilor și emigrărilor spiritelor”.

        

•           Spirite de ordinul al treilea: spirite imperfecte la care materia domină  spiritul, caracterizate prin ignoranță, orgoliu, egoism, au intuiția lui Dumnezeu dar nu-l înțeleg. Sunt împărțite în 5 clase principale. Clasa 10 corespunde spiritelor imperfecte, clasa 7 spiritelor neutre, iar clasa 6 care nu este o clasă distinctă, corespunde spiritelor frapante și perturbatoare.
•            Spirite de ordinul al doilea: spiritele bune la care spiritul domină materia și sunt caracterizate de dorința de a face bine. Sunt împărțite în patru clase principale. Clasa a cincea corespunde spiritelor binevoitoare iar clasa a doua spiritelor superioare care reunesc știința, înțelepciunea și bunătatea.
•         Spirite de ordinul întâi- clasă unică: spiritele pure asupra cărora influența materiei este nulă și au superioritate morală și intelectuală absolută în raport cu spiritele din alte ordine.

           Allan Kardec atenționează la un moment dat în cuprinsul cărții, că este foarte important pentru corectitudinea și claritatea informației, să fii pregătit să discerni corect informațiile care vin de la spiritele imperfecte, perturbatoare, de informațiile care vin de la spiritele superioare și pure, și care sunt cu adevărat relevante și benefice pentru omenire. Acesta este probabil și motivul pentru care Biserica este foarte rezervată în privința informațiilor care provin din afara ei, și nu încurajează credincioșii să contacteze spiritele din lumea nevăzută. 

     Redau mai jos, pasaje din două răspunsuri oferite de Allan Kardec prin intermediul spiritelor lui Platon și al Sfântului Apostol Pavel, la întrebarea  legată de durata pedepselor viitoare:

Spiritul lui Platon:

   ” Războaie ale cuvintelor! Războaie ale cuvintelor!  N-ați făcut să se verse atâta sânge! Trebuie să mai aprindem rugurile?…Eternitatea suferințelor corespunde eternității răului. Da, atâta timp cât răul va exista printre oameni, pedepsele vor coexista; în acest sens relativ trebuie interpretate textele sacre.

   Va veni o zi când toți oamenii vor îmbrăca prin căință haina inocenței, și ziua aceea va fi fără gemete, fără scrâșniri din dinți. Rațiunea voastră omenească este limitată, e adevărat, dar așa cum este ea , reprezintă o prezență a lui Dumnezeu, și cu acest ajutor al rațiunii nu există un singur om de bună credință care să înțeleagă altfel veșnicia pedepselor. Veșnicia pedepselor! De ce! …Omenire! Omenire! Nu-ți arunca așadar privirile posomorâte în adâncurile pământului pentru a căuta aici pedepsele: plângi, speră, ispășește și refugiază-te în gândul existenței unui Dumnezeu bun în profunzimea sa, atotputernic și întru totul drept”.

Spiritul Apostolului Pavel:

             ” A gravita către unitatea divină, acesta este scopul umanității. Pentru a o atinge sunt necesare trei lucruri: dreptatea, dragostea și știința; trei lucruri îi sunt opuse și contrarii: ignoranța, invidia și nedreptatea. Ei bine! Vă spun, cu adevărat, că trădați aceste principii fundamentale, compromițând ideea lui Dumnezeu prin exagerarea severității sale; ….voi distrugeți ideea de infern făcând-o ridicolă și inadmisibilă față de credințele voastre, așa cum este inimilor voastre spectacolul hidos al călăilor, rugurilor, și torturilor evului mediu! Așa deci? Dar când epoca represaliilor oarbe va fi izgonită pentru totdeauna din legislațiile omenești, ce sperați să mențineți ca ideal? Oh! Credeți-mă, credeți-mă  frați întru Domnul și Iisus – Christos, credeți-mă, sau resemnați-vă în a lăsa să piară toate dogmele decât în a le schimba, sau mai bine însuflețiți-le deschizându-le efluviilor binefăcătoare emise de Spiritele bune în acest moment. Ideea de Infern cu furnalele sale arzătoare, cu cazanele clocotind de smoală poate fi tolerată, adică scuzabilă în epoca fierului; dar în secolul nostru ea nu mai este decât o vagă fantomă bună cel mult să sperie copiii. Persistând în această mitologie înfricoșătoare, voi zămisliți necredința, mama tuturor dezorganizărilor sociale, căci tremur văzând toată ordinea socială zdruncinată și gata să se prăbușească în lipsa sancțiunii penale.”

       ” Forța energiei care mă străbătea era extraordinară. Aveam senzația că cineva îmi stoarce pieptul încât energia țâșnea în cameră….Fluxul s-a schimbat și am simțit cum se arcuiește din piept spre cap un fel de curcubeu nevăzut. Cu aceasta am început să vorbesc fluent în starea mea alterată. Cuvintele vorbeau despre o conștiință infinită, numită Infinitul , Unitatea și Unicul . Totul este Conștiință Infinită spuneau cuvintele. Separarea și polaritatea sunt iluzii ale realității virtuale fabricate pe care o numesc Matrice, și dincolo de vălul Iluziei totul este Unicul – Acela. Nu exista nici eu, nici noi, ci doar un Infinit Eu.

         În a doua noapte în Brazilia, experiența cu ayahuasca a fost și mai profundă și pe măsură ce conștiința mea se răsucea și se clătina printre realități, am început să aud o voce puternică, clară, de femeie care vorbea cu multă demnitate și claritate. Aceasta nu era, desigur, o femeie în carne și oase care vorbea printr-un megafon. Era conștiința care comunica telepatic, iar creierul meu decodifica acele câmpuri de frecvențe în cuvinte pe care le înțelegeam. ” David”, mi-a spus vocea, “te vom duce în locul de unde vii, pentru a-ți aminti cine ești. ” Cu aceasta am fost purtat într-un tărâm de o beatitudine indescriptibilă, chiar mai profundă și mai minunată decât în seara precedentă” Nu exista separare, polarități,  alb sau negru, noi sau ei. Nu exista timp, nici spațiu, nici vibrație. Totul doar era și aceasta este o stare de ființare care trebuie experimentată pentru a fi înțeleasă. Eu nu eram corpul meu; eram conștiință, toată conștiința, tot ce există în orice expresie. Totul doar exista. Eram Unitatea, Ființarea, Întreaga Potențialitate. Dar eram în continuare conștient de sine, un ” individ” cu propriul meu punct de vedere în cadrul întregului. Eram aici și eram acolo. Eram peste tot și nicăieri, totul și nimic.

             “Aceasta este Infinitatea , David” a spus vocea. ” De aici vii și aici te vei întoarce”.

          Mi s-a spus că de fapt era un singur lucru pe care trebuia să-l știu și următoarele cuvinte au început să se repete la nesfârșit în capul meu:

“Iubirea infinită este singurul adevăr – tot restul este iluzie.”

      ” Numai când devenim conștiință pură conștientă de sine putem renunța la trupuri și odată cu ele la Matrice. Ființele din aceste tărâmuri diferite ale jocului realității virtuale vorbesc despre un loc care vibrează mai rapid decât această lume și astfel nu îl putem percepe din densitatea noastră. Din nou, nu am nici o problemă cu asta. Dar cuvântul crucial de aici este vibrează . Așa cum mi-a spus vocea din Brazilia :” Dacă vibrează este iluzie”. După câte mi s-a spus , ceea ce am experimentat este o stare de unitate aflată dincolo de Matrice, care nu vibrează. Era nemișcată, sau cel mult un val lent pe ici pe colo. Totul exista pur și simplu și nu exista nici o regulă. Acesta este punctul critic . Dacă există reguli, atunci este Matricea.

             Scopul continuării într-o stare iluzorie chiar și după ceea ce numim moarte este extrem de important, nu numai pentru că aceste niveluri diferite oferă sursa pentru cea mai mare parte ( deși nu toată) a informațiilor obținute prin channeling aparținând Spiritualismului și filosofiei New Age. Asta nu înseamnă că aceste lucruri  nu ar fi valabile și demne de menționat, dar trebuie să înțelegem că și cei care fac aceste comunicații sunt tot în Matrice. Aceste alte ținuturi pot fi chiar mai deschise față de iluzie pentru că operează la vibrații mult mai înalte cu densitate mult mai mică. vocea din Brazilia mi-a spus, și de atunci am mai auzit de mai multe ori, că Matricea include un “Rai” creștin, un “Rai” islamic, un “Rai”  hindus, unul iudaic, etc. Acestea nu sunt reale. Ele sunt manifestarea credinței în același mod  în care noi ne creăm realitatea în această lume. Ele sunt programe de calculator ale minții, care ne vând acea realitate, dar noi nu trebuie s-o cumpărăm. 

              Dacă creștinii cred profund că îl vor vedea pe Iisus când vor muri, atunci îl vor vedea. Ei își editează realitatea în funcție de credința lor în acea realitate…Am văzut mulți clarvăzători de-a lungul anilor care au vorbit despre experiențele lor cu creștini care au murit, în special romano-catolici, care sunt blocați într-un tărâm intermediar, poate un interspațiu, așteptând să fie judecați de Dumnezeu, pentru că asta cred ei că se va petrece. Iluzia nu se încheie odată cu “moartea” pentru că Matricea este multidimensională. Ador replica ” moartea nu reprezintă vindecarea ignoranței”, pentru că este foarte exactă. În ceea ce numim moarte conștiința “încarnată” este atrasă prin principiul rezonanței  către ținuturi care oglindesc vibrațional propria stare. În cuvinte mai simple: ceea ce crezi atunci când “pleci” decide unde te “duci”. Dar ori unde te “duci” în Matrice, e tot iluzie.

              Trebuie să rupem cercul credințelor programate și să ne deschidem față de Conștiința Infinită.”

The post Judecata de apoi. appeared first on Milena Popescu.