https://www.emilena.ro/vindecare-si-intregime-1-exercitii-3940/ dezvoltare personala integrata, trup, minte, suflet, incarcatura glicemica, glicemie, arhetipuri, vindecare reconectiva, imageria inimii, nutriție, diete, rețete, mental, emoțional, spiritual, conștiință, coaching, NLP, Curs de miracole, dezvoltare personală, inimă, raw vegan Wed, 23 Jul 2014 03:18:39 +0000 hourly 1 https://wordpress.org/?v=5.3.6 https://www.emilena.ro/vindecare-si-intregime-1-exercitii-3940/#comment-250 Wed, 23 Jul 2014 03:18:39 +0000 http://www.emilena.ro/?p=768#comment-250 Într-adevăr
(Invitație la …mântuire)
Putem simți adevărul mântuirii! Putem împărtăși acest adevăr și altora printr-o invitație la …mântuire!
Dacă am filosofa pe acest subiect (sau -si mai mult – am ajunge să încercăm să creionăm o …problematică a măntuirii)? Ce de lucruri bine conturate, bine gândite, bine exprimate ne-ar umple paginile scrise! Ce senzație de împlinire că înțelegem totul, pe măsură ce elaborăm discursul! L-am citi o dată. L-am reciti și l-am lăsa „la sertar” o vreme. Dacă ne-am întoarce la text ( cu sinceritate ), am constata că trebuie să depunem un nou efort de înțelegere, ca și cum textul ar fi fost scris de altcineva. Asta este cu filosofia.
Nu se poate scrie despre mântuire în limbaj filosofic. Nu se poate filosofa despre măntuire.
Putem simți adevărul măntuirii și îl putem împărtăși altora printr-o invitație la…mântuire! Așa cum făcea Domnul nostru Iisus! Viața sa este plină de invitații la mântuire!
Mi s-a întâmplat să adresez o astfel de invitație. Nevoia de a adresa invitații la mântuire survine spontan, e o stare de inspirație care înflorește în relația directă cu ceilalți: aici – și – acum!
Mă aflam într-un taxi! Mergeam spre o biserică. Discutam cu taximetristul -care se dovedea a fi un om evlavios – despre Pelerinajul la Ierusalim. Una, alta… La un moment dat el și-a exprimat regretul că nu a putut ajunge la Ierusalim și –după cum se gândea- poate că nu va ajunge prea curând. Mă simțeam tentată să-i dau dreptate…Ajunși în fața bisericii, plătesc, mă dau jos. Se dă si el jos din taxi. Nu am înțeles de ce! Ne priveam pe deasupra mașinii sale parcă mai aveam să ne spunem ceva.
Îl întreb:
– Ce simțiți când stați așa, în picioare?
El se uită cu uimire:
– Simt pământul sub picioare! continuă să se mire.
Am repetat gânditoare:
– Simțiți pământul sub picioare. Planeta.
– Da, planeta asta a noastră, zise el.
Pentru scurt timp ne-am privit amândoi gânditori, șovăind să dăm curs aceleiași trăiri care – parcă – înflorea în amândoi în același timp:
– E același pământ sfințit de tălpile Mântuitorului! am spus aproape în șoaptă.
– Da, rise el gânditor! Poate că n-ar trebui să mă mai necăjesc atât că n-am ajuns încă la Ierusalim!
– Și nici eu, am adăugat râzând la rândul meu.

]]>