Valahia pe sub munți – cum se face pâinea la olteni ( și stea din cozonac cu Nuttela)

poză 2

 

   ***

   De unde mă uit eu, de pe fundul cratiței, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău sunt tot una: dealuri mai mult, ceva munți, sate fără sfârșit – niciodată nu știi când începe unul și când se termină altul – păduri, livezi și podgorii uriașe, nenumărate grădini de casă, o foială incredibilă de animale, de copii, de mașini, de căruțe.

     ***

      Așa sunt încă satele de pe malurile Olăneștiului, de la poalele Cheii, sau ceva mai încolo, spre Horezu, satele de pe cursul vijelios al Bistriței sau satele amestecate de români și țigani prin care treci uimit în drum spre Vârful lui Roman. Dar așa este și Vlădeștiul, aflat la o zvârlitură de băț de Rm. Vâlcea cu satele lui răsfirate pe te miri ce culmi și povârnișuri de dealuri gata parcă în orice moment s-o ia la vale.

buila3

Casă veche în Buila

  

Manastirea-Frasinei-Muereasca

Mănăstirea Frăsinei în Muereasca

       Prin Fundătura, acolo unde nu știi unde începe sau unde se termină pădurea sau poate prin cătunul Valea Ursului, sau poate pe la Muereasca,  a găsit-o Radu Anton Roman pe “Văduva” – femeia care i-a împărtășit taina făcutului de pâine pe aceste meleaguri:

      “Făcutul pâinii” sau al colacilor (act complementar sacrificiului de animale) marchează, de fapt, intrarea în sărbătoare, purificând începutul perioadei prin valențe rituale ale aluatului și solemnizând timpul sărbătoresc prin prezența pâinii. Faza de pregătire a preparării pâinii este marcată de acte obligatorii – femeia trebuie să respecte cu câteva zile înainte interdicții sexuale și alimentare (să țină post), trebuie să se spele, să-și schimbe cămașa și, mai ales, acoperitoarea capului. Prima fază a transformării făinii în pâine, cernutul, respectă reguli specifice unui act ritual: el trebuie să se realizeze dimineața în zori, “pe nemâncate”, în deplină tăcere. Aceleași reguli privind timpul ritual ( zorii),  starea de puritate precum și un anumit comportament se impun și pentru aducerea apei necesare – apă care numai în aceste condiții capătă valoare magico-ritualică: “apa neîncepută” ( uneori “apa neîncepută” este înlocuită cu rouă). Adăugarea sării, personificată în unele credințe populare ca “mama lui Dumnezeu” sau sfântă ( numită sfânta dreptate), este de natură să mărească puterile magico-ritualeale pâinii. Nu mai puțin semnificativă este adăugarea fermentului. Simbol al forței vitale, prin care aluatul capătă viață, “răsare”, “înflorește”, “crește”, fermentul învie coca – ea “dospește”, devine “vie”. Coca reia, astfel, drumul grăuntelui semănat care răsare, înflorește, crește, ființă vie a cărei dezvoltare este urmărită cu atenție de cultivator.

  • Drojdia se desface în apă caldă. Se presupune că ați pierdut boțul de plămădeală de la frământatul trecut. Eu l-am păstrat, așa că l-am folosit. Păstrez și hrănesc  maiaua pentru pâinea gustoasă de data viitoare;( detalii aici  și http://milenaelenapopescu.blogspot.com/2014/04/dor-de-paine.html
  • Se cerne făina, în caz că ați procurat-o de la moara din sat și mai are prin ea vreun fir de ață de la sac;
  • În mijloc se face groapă, se pune zeama de drojdie sau maiaua înmuiată, se mai pune sare, chimen și se frământă;
  • Se tot adaugă apă caldă sau zer, până se face un aluat potrivit de moale și se lasă să crească un ceas sau mai mult, la loc cald, acoperit cu un ștergar;
  • Se rotunjesc pâinici, alungite sau rotunde – cum vă place – se tăvălesc prin făină și se pun în tavă presărată cu făină din belșug;
  • În cuptor potrivit de cald se lasă o jumătate de ceas, se scot, se crestează, se ung cu apă sau cu ou, și se pun la loc, până se rumenește bine coaja (40-60 minute);

Se crede că pâinea plămădită de o femeie de un naturel iute dospește foarte bine; de o femeie flegmatică, însă nu așa de bine. (Gorovei)

Taină: Pâinea se lasă să se răcească încet, la cald, altfel devine cleioasă.

Sursa: Radu Anton Roman , ” Poveștile bucătăriei românești”- Vol. 2

crăciun fericit

 

         PS: Pentru că tot e vremea sărbătorilor, a steluțelor și a cozonacilor, variațiuni pe aceeași temă: o stea de cozonac, înainte și după ce am copt-o. Foarte ingenioasă, este ușor de convertit din stea în floare astfel încât să poată fi adaptată în funcție de sezon.

      Cu siguranță va deveni cozonacul favorit de aici înainte, ispititor pentru cei trecuți de-o vârstă, cărora crema de ciocolată nu prea le pică bine pe ici pe colo, și râvnit de cei mai mici, nepăsători la dojana celor mari care “știu ce vorbesc”, dar nu ezită să se supună și să supună  pe toți cei din preajmă ispitei  dulci ciocolatii.

♥♥♥

cozonac stea

cozonac stea 1

 

Detalii despre cum se realizează în filmul de mai jos:

      Pentru situația nefericită în care filmul dispare, e bine de știut că am realizat un aluat de cozonac din 500 g de făină din care am întins cinci foi subțiri cu diametrul aproximativ egal cu cel al tăvii în care l-am copt ( aprox.28 cm). Am întins Nutella pe fiecare foaie, pe măsură ce le-am suprapus.

       Am marcat cu muchia tăvii “tortul” format și am decupat de jur împrejur marginile neregulate formate din surplusul de aluat. Foaia de deasupra am marcat-o în centru cu un pahar de aprox. 7 cm, fără să străpung aluatul. De jur împrejur am tăiat 12 “petale” pe care le-am răsucit ușor de două ori, două câte două, în sens opus una alteia, astfel încât să se formeze o stea. Am uns cozonacul cu ou și l-am copt în cuptorul încins în prealabil la 180 grade.