Curs de miracole: Ex. 153-154

curs-text

153: În neapărarea mea stă siguranţa mea.

 

Tu, care te simţi ameninţat de această lume schimbătoare, de glumele ei amare şi de capriciile sorţii, de scurtele ei relaţii şi de toate “darurile” pe care le împrumută doar ca să le ia iarăşi înapoi, ascultă bine lecţia aceasta. Lumea nu oferă nicio siguranţă. E înrădăcinată în atac şi toate “darurile” ei de pretinsă siguranţă sunt amăgiri iluzorii. Căci atacă, şi apoi atacă din nou. Nici o pace a minţii nu e posibilă acolo unde primejdia ameninţă astfel.

-

Lumea stârneşte numai defensivitate. Căci ameninţarea aduce mânie, mânia face ca atacul să pară rezonabil, sincer provocat şi îndreptăţit în numele legitimei apărări. Dar defensivitatea e o dublă ameninţare. Căci atestă slăbiciunea şi instituie un sistem defensiv care nu poate să funcţioneze. Acum cei slabi sunt şi mai subminaţi, căci e trădare în afară şi o trădare şi mai mare înăuntru. Mintea e acum derutată şi nu ştie la ce să mai recurgă pentru a scăpa de propriile ei închipuiri.

-

E ca şi cum ar ţine-o strâns un cerc, în care un alt cerc o leagă, şi încă unul în acesta, până nu mai are nici speranţă, nici posibilitate de scăpare. Atac, apărare; apărare, atac devin cercurile orelor şi ale zilelor, care pun mintea în cătuşe grele de oţel întărit cu fier, revenind doar ca să o ia de la capăt. Încleştarea tot mai strânsă care încătuşează mintea nu pare să aibă nici răgaz, nici încetare.

-

Mecanismele de apărare sunt preţul cel mai scump pe care îl cere eul. În ele stă nebunia, într-o formă atât de cumplită, încât speranţa sănătăţii mintale pare doar un vis deşert, mai presus de posibil.

-

Senzaţia de ameninţare pe care o încurajează lumea e cu atât mai profundă şi mai presus de frenezia şi intensitatea pe care ţi le poţi imagina, încât nu ai habar de toată devastarea pe care a pricinuit-o. Eşti robul ei. Nu ştii ce faci, de frica ei.  Tu, care îi simţi încleştarea de fier strângându-ţi inima, nu înţelegi cât de mult ai fost pus să sacrifici.

-

Neapărarea e putere. Ea atestă recunoaşterea lui Cristos în tine. Poate îţi aminteşti că textul susţine că alegi întotdeauna între puterea lui Cristos şi propria ta slăbiciune, văzută separat de El. Neapărarea nu poate fi atacată niciodată, căci recunoaşte o putere atât de mare încât atacul e o nebunie sau un joc prostesc pe care îl joacă un copil obosit când e prea somnoros să îşi amintească ce vrea.

-

Apărarea e sIăbiciune. Ea proclamă că L-ai negat pe Cristos şi ai ajuns să te temi de mânia Tatălui Său. Ce te mai poate mântui acum de deliranta ta idee a unui Dumnezeu mânios, a cărui imagine înfricoşătoare crezi că o vezi lucrând în toate relele din lume?

-

Nu ne vom prinde astăzi în nişte jocuri atât de puerile. Căci adevăratul nostru scop este să mântuim lumea, şi nu vom da pe nişte prostii nesfârşita bucurie pe care ne-o oferă funcţia noastră. Nu vom lăsa să ne scape fericirea din cauză că s-a întâmplat să ne treacă prin minte o frântură dintr-un vis fără sens şi am confundat figurile din el cu Fiul lui Dumnezeu; infima lui clipită – cu veşnicia.

-

Privim azi dincolo de vise şi recunoaştem că nu avem nevoie de apărare pentru că am fost creaţi inatacabili, fără niciun gând, nicio dorinţă, niciun vis în care atacul are vreun înţeles. Acum nu ne putem teme, căci am lăsat în urmă toate gândurile înfricoşătoare. Şi în neapărare stăm ocrotiţi, senin de convinşi de siguranţa noastră de acum, siguri de mântuire, siguri că ne vom îndeplini scopul ales, în timp ce slujirea pe care o înfăptuim îşi extinde sfânta binecuvântare prin lume.

-

Stai liniştit o clipă şi gândeşte-te în linişte cât de sfânt e scopul tău, cât de ocrotit te odihneşti, imposibil de atins în lumina lui. Slujitorii lui Dumnezeu au ales ca adevărul să fie cu ei. Cine e mai sfânt decât ei? Cine poate fi mai sigur că fericirea îi este întru totul garantată? Şi cine poate fi mai straşnic ocrotit? Ce apărare le poate fi necesară celor care sunt printre aleşii lui Dumnezeu, prin opţiunea Lui şi printr-a lor, deopotrivă? Dumnezeu i-a ales pe toţi, dar puţini au ajuns să realizeze că Voia Lui e doar propria lor voie. Şi, cât timp nu predai ce ai învăţat, mântuirea aşteaptă şi întunericul ţine lumea într-o încarcerare cumplită. Şi nu vei învăţa că lumina a ajuns la tine şi că ai reuşit să scapi. Căci nu vei vedea lumina până nu o oferi tuturor fraţilor tăi. În momentul în care ţi-o iau ei din mâini, o vei recunoaşte ca propria ta lumină.

-

Mântuirea poate fi comparată cu un joc în care se prind nişte copii fericiţi. Jocul a fost conceput de Cel Care Îşi iubeşte copiii şi Care vrea să le înlocuiască jucăriile înfricoşătoare cu jocuri vesele, care să îi înveţe că joaca de-a frica s-a încheiat.  Fiecare jucător trebuie să câştige şi, câştigând, asigură câştigul tuturor.

-

Tu, care te-ai jucat cu ideea că eşti pierdut pentru speranţă, abandonat de Tatăl tău, lăsat singur şi îngrozit într-o lume înfricoşătoare, înnebunită de păcat şi de vinovăţie, fii fericit acum. Jocul acela s-a sfârşit. A sosit acum o perioadă liniştită, în care punem la loc jucăriile vinovăţiei şi ne închidem pentru totdeauna caraghioasele, puerilele gânduri ale păcatului departe de minţile pure şi sfinte ale copiilor Cerului şi ale Fiului lui Dumnezeu.

-

Ne oprim doar încă o clipită, să ne prindem într-un ultim joc voios pe acest pământ. Şi apoi mergem să ne ocupăm poziţia cuvenită unde îşi are locul adevărul şi jocurile nu au nici un înţeles. Aşa se termină povestea. Fie ca ziua de azi să îi aducă lumii mai aproape ultimul capitol, ca fiecare să înveţe că basmul pe care îl citeşte despre un destin îngrozitor, despre zădărnicirea tuturor speranţelor sale, despre jalnica lui apărare împotriva unei răzbunări de care nu poate scăpa – nu e decât propria lui fantezie delirantă.

***

 La începutul zilei vom acorda atenţie ideii zilei cât mai mult posibil. Cinci minute devin acum durata minimă pe care o acordăm pregătirii noastre pentru o zi în care mântuirea este singurul obiectiv pe care îl avem. Zece minute ar fi mai bine, cincisprezece, şi mai bine. Şi, când distragerea va înceta să ne abată de la scopul pe care îl avem, vom constata că e prea puţin să petreci cu Dumnezeu chiar şi o jumătate de oră. Nici seara nu vom fi dispuşi să acordăm mai puţin, cu recunoştinţă şi cu bucurie.

-

Fiecare oră ne sporeşte pacea crescândă, pe măsură ce ne amintim să fim credincioşi faţă de Voia pe care o împărtăşim cu Dumnezeu. Câteodată, poate, un minut sau chiar şi mai puţin va fi durata maximă pe care o putem oferi în ora respectivă. Uneori vom uita. Alteori, treburile lumii ne vor împresura şi nu ne vom putea retrage un pic pentru a ne îndrepta gândurile către Dumnezeu.

-

Dar, când putem, ne reamintim oră de oră misiunea noastră şi Iubirea Lui. Cu timpul, exersând, nu vei mai înceta să te gândeşti la El şi să auzi Vocea plină de iubire căIăuzindu-ţi paşii pe căi liniştite, pe care le vei străbate cu adevărat fără să te aperi. Căci vei ştii că Cerul merge cu tine.

-

Tema noastră de astăzi este neapărarea noastră. Ne înveşmântăm în ea în timp ce ne pregătim să dăm bineţe zilei. Ne sculăm puternici în Cristos şi ne lăsăm slăbiciunea să dispară, amintindu-ne că puterea Lui îşi are locul în noi. Ne vom aminti că El rămâne alături de noi pe tot parcursul zilei şi că nu ne lasă niciodată slăbiciunea fără sprijinul puterii Sale. Îi chemăm într-ajutor puterea de fiecare dată când simţim ameninţarea mecanismelor noastre de apărare subminându-ne certitudinea finalităţii. Ne vom opri o clipă, în timp ce El ne spune: “Sunt aici”.

-∞-


 

154. Mă număr printre slujitorii lui Dumnezeu

 

Să nu fim azi nici aroganţi, nici plini de falsă umilinţă. Am depăşit asemenea prostii. Nu ne putem judeca pe noi înşine, şi nici nu nevoie să o facem. Acestea nu sunt decât încercări de-a nu lua o decizie şi de-a amâna asumarea funcţiei noastre. Nu e rostul nostru să ne judecăm valoarea, şi nici nu putem şti care e cel mai bun rol pentru noi; ce putem face în cadrul unui plan mai amplu, pe care nu îl putem vedea în întregimea lui. Rolul nostru ne e distribuit în Cer. Iar ce credem că e slăbiciune poate fi putere, iar ce credem că e puterea noastră este adesea aroganţă.

-

Indiferent care ţi-e rolul desemnat, a fost selectat de Vocea pentru Dumnezeu, a Cărui funcţie e să vorbească şi pentru tine. Văzându-ti capacităţile exact aşa cum sunt şi conştientizând unde pot fi aplicate cel mai bine, la ce anume, cui şi când, El alege şi acceptă pentru tine rolul tău. El nu lucrează fără consimţământul tău.

-

Vocea aceasta îţi desemnează funcţia şi ţi-o transmite, dându-ţi puterea să o înţelegi şi să reuşeşti în tot ce faci în legătură cu ea.

-

Această îngemănare a Tatălui şi a Fiului prin Vocea pentru Dumnezeu distinge mântuirea de lume. Această Voce vorbeşte de legi la care lumea nu se supune, şi făgăduieşte mântuirea de toate păcatele. Acum mintea devine din nou conştientă de Cel Care a creat-o şi de veşnica Lui uniune cu ea.

-

Nu mesagerul e cel ce scrie mesajul pe care îl poartă. Şi nici nu pune la îndoială dreptul celui care îl scrie, nici nu întreabă de ce i-a ales acesta tocmai pe cei ce vor primi mesajul pe care îl aduce el. E de ajuns să îl accepte, să îl dea celor cărora le este destinat şi să îşi îndeplinească rolul în transmiterea lui. Dacă determină care să fie mesajele, care să fie scopul lor sau unde să fie duse, nu îşi exercită rolul legitim de purtător de Cuvânt.

-

Există o diferenţă majoră în rolul mesagerilor Cerului, care îi distinge de cei pe care îi desemnează lumea. Mesajele pe care le trimit ei le sunt destinate în primul rând lor. Şi numai când le pot acepta pentru ei înşişi devin capabili să le ducă mai departe şi să le dea oriunde au fost menite să ajungă. Ca mesagerii tereştri, nu ei au scris mesajele pe care le poartă, dar devin primii receptori ai acestora în cel mai adevărat sens, primind pentru a se pregăti să dea.

-

Un mesager terestru îşi îndeplineşte rolul dându-şi în primire toate mesajele. Mesagerii lui Dumnezeu îşi duc la îndeplinire atribuţia acceptând mesajele Lui ca pentru ei înşişi, şi arată că înţeleg mesajele dându-le mai departe. Nu îşi aleg roluri care nu li s-au dat prin autoritatea Lui.

-

Vrei să primeşti mesajele lui Dumnezeu? Eşti desemnat acum. Şi totuşi, întârzii cu datul mesajelor pe care le-ai primit. Nu cunoşti că sunt ale tale şi nu le recunoşti. Cel Care a primit pentru tine mesajele lui Dumnezeu vrea să fie primite şi de tine. Căci aşa te identifici cu El .

***

Astăzi ne propunem să recunoaştem tocmai această îngemănare. Nu vom căuta să ne ţinem minţile separate de Cel Care vorbeşte pentru noi, căci ascultându-L nu ne auzim decât propria voce. Numai El ne poate vorbi nouă şi pentru noi, îngemănând într-o singură Voce primirea şi dăruirea Cuvântului lui Dumnezeu.

-

El are nevoie de vocea noastră să poată vorbi prin noi. Are nevoie de mâinile noastre să Îi ţină mesajele şi să le ducă celor desemnaţi de El. Are nevoie de picioarele noastre să ne ducă unde voieşte El, ca făpturile care aşteaptă în chinuri să fie izbăvite în sfârşit. Şi are nevoie de voia noastră unită cu a Lui, să fim adevăraţii receptori ai darurilor pe care le dă El.

-

Să învăţăm azi o lecţie: că nu vom recunoaşte darul pe care îl primim până nu îl dăm. Ai auzit lucrul acesta în sute de feluri, de sute de ori, şi totuşi, încă îţi lipseşte credinţa. Dar un lucru este cert: cât timp nu îi dai crezare, vei primi o mie de miracole, şi apoi încă o mie, dar nu vei şti că Dumnezeu Însuşi nu a lăsat nici un dar pe dinafara celor pe care le ai deja.

-

Lumea se retrage când ne luminăm minţile. Numeroasele daruri primite de la Creatorul nostru ne vor ţâşni în faţa ochilor şi vor sări în braţe, şi vom recunoaşte ce am primit.

-

Lecţia noastră de astăzi sună în felul următor:

*

Mă număr printre slujitorii lui Dumnezeu şi sunt recunoscător că dispun de mijloacele prin care voi recunoaşte că sunt liber.

*

-∞-


Fragmente din:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.271-277 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button

Curs de miracole: Ex.151-152

curs-text

151:Toate lucrurile sunt ecouri ale Vocii pentru Dumnezeu

 

Nu pari să te îndoieşti de lumea pe care o vezi. Nu pui sub semnul întrebării toate câte ţi se arată prin ochii trupului. Nici nu te întrebi de ce le crezi, deşi ai învăţat de foarte multă vreme că simţurile tale chiar înşeală. Faptul că le crezi până la ultimul detaliu ce ţi-l relatează e şi mai ciudat, când stai să te gândeşti cât de des au fost martori falşi!

-

Cum poţi să judeci? Judecata ta se bazează pe mărturia pe care ţi-o oferă simţurile tale. Ori mărturie mai falsă decât ea nici nu a existat. Dar cum altfel judeci lumea pe care o vezi? Ai o încredere demnă de toată mila în ce îţi relatează ochii şi urechile. Crezi că degetele tale ating realitatea şi dau de adevăr.

-

Poate asta să fie judecată? Ai fost îndemnat deseori să te abţii să nu judeci, şi nu pentru că e un drept ce îţi este refuzat. Nu poţi să judeci. Poţi doar să crezi judecăţile eului, care sunt toate false. El îţi îndrumă simţurile cu grijă, să demonstreze cât eşti de slab, cât de neputincios şi de înspăimântat, cât de speriat de o pedeapsă dreaptă, cât de negru de păcate, cât de nenorocit în vinovăţia ta.

-

Eul îţi spune că lucrul acesta de care îţi vorbeşte şi pe care vrea totuşi să îl apere eşti tu. Iar tu crezi că e aşa cu certitudine încăpăţânată. Dar dedesubt rămâne îndoiala ascunsă…Să nu îi auzi vocea. Martorii pe care ţi-i trimite să îţi arate că răutatea lui este a ta sunt falşi .Trebuie să înveţi însă că, îndoindu-te de dovezile lor, faci loc recunoaşterii de sine şi laşi numai Vocea pentru Dumnezeu să fie Judecătorul lucrurilor în care merită să crezi. El nu îţi va spune că trebuie să îţi judeci fratele după ce văd ochii tăi în el, nici după ce spune gura lui urechilor tale, nici după ce îţi relatează despre el atingerea degetelor tale. EI nu bagă în seamă asemenea martori inutili, care nu fac decât să mărturisească strâmb la adresa Fiului lui Dumnezeu. EI recunoaşte numai ce iubeşte Dumnezeu şi, în lumina sfântă a tot ce vede El, toate visele pe care şi le face eul despre ce eşti dispar înaintea splendorii pe care o zăreşte El.

-

Lasă-L pe El să fie Judecătorul a ce eşti, căci El are o certitudine în care nu există îndoială, deoarece se bazează pe o Certitudine atât de mare, încât lndoiala nu are înţeles în faţa Ei. Cristos nu Se poate îndoi de Sine Insuşi. Vocea pentru Dumnezeu nu poate decât să Îl cinstească, bucurându-se de deplina şi veşnica Lui nepăcătoşenie. Cel judecat de El poate doar să râdă în faţa vinovăţiei, nefiind dispus să se mai joace acum cu jucăriile păcatului; neluând în seamă mărturiile trupului înaintea extazului sfintei feţe a lui Cristos.

-

Aşa te judecă El. Acceptă-I Cuvântul despre ce eşti, căci El stă mărturie pentru minunata ta creaţie şi pentru Mintea al Cărui Gând a creat realitatea ta. Ce poate să însemne trupul pentru Cel Ce cunoaşte slava Tatălui şi a Fiului? Ce şoapte poate să audă de la eu? Ce L-ar putea convinge că păcatele tale sunt reale? Lasă-L să fie, totodată, Judecătorul tuturor lucrurilor care par să ţi se întâmple în această lume. Lecţiile Lui îţi vor da posibilitatea să acoperi distanţa dintre iluzii şi adevăr.

-

El va înlătura toată credinţa pe care ţi-ai investit-o în durere, dezastru, suferinţă şi pierdere. EI îţi dă viziunea care poate privi dincolo de toate aceste aparenţe crunte şi poate vedea blajina faţă a lui Cristos în fiecare dintre ele. Nu te vei mai îndoi că poţi avea parte numai de bine, tu, cel preaiubit de Dumnezeu, căci El va judeca toate întâmplările şi va preda singura lecţie pe care o conţin toate.

-

El va selecta elementele din ele care reprezintă adevărul şi nu va ţine cont de acele aspecte care nu reflectă decât nişte vise deşarte. Şi va reinterpreta tot ce vezi şi tot ce se întâmplă, fiecare împrejurare şi fiecare incident care pare să te atingă în orice fel, din perspectiva unicului Său cadru de referinţă, complet unificat şi sigur. Şi vei vedea iubirea de dincolo de ură, constanţa în schimbare, purul în păcat, şi numai binecuvântarea Cerului asupra lumii.

-

Asta e învierea ta, căci viaţa ta nu face parte din ce vezi. E mai presus de trup şi lume, dincolo de fiecare mărturie a nesfinţeniei, în Sfânta Sfintelor, sfântă ca Aceasta. Prin toţi şi toate, Vocea Lui nu vrea să îţi vorbească decât de Sinele tău şi de Creatorul tău, Care e Una cu El. Aşa vei vedea în toate sfânta faţă a lui Cristos şi vei auzi in toate nimic altceva decât ecoul Vocii lui Dumnezeu.

***

Nu exersăm astăzi prin cuvinte decât la începutul intervalului petrecut cu Dumnezeu. Vom prefaţa aceste momente cu o singură reiterare lentă a gândului cu care începe ziua. Şi apoi ne vom privi gândurile, apelând în linişte la Cel Care vede elementele de adevăr din ele. Lasă-L pe El să evalueze fiecare gând care îţi vine în minte, să înlăture elementele de visare şi să ţi le dea înapoi ca idei curate care nu contrazic Voia lui Dumnezeu.

-

Şi fiecare gând astfel transformat capătă putere tămăduitoare de la Mintea care a Văzut adevărul din el şi nu s-a lăsat amăgită de falsul adăugat. Toate urmele de fantezie dispar. Şi ce rămâne e unificat într-un Gând desăvârşit, care îşi oferă desăvârşirea pretutindeni.

-

Petrece-ţi astfel cincisprezece minute când te trezeşti şi oferă bucuros alte cincisprezece înainte de culcare. Sujirea înfăptuită de tine începe când ţi s-au purificat gândurile toate. Aşa e Paştele tău. Şi aşa îţi aşterni asupra lumii darul de crini abil ca neaua, înlocuind mărturiile păcatului şi ale morţii. Prin transfigurarea ta, lumea e izbăvită şi voios eliberată de vinovăţie.

-

Şi ne vom aduce aminte în fiecare oră de Cel Care e mântuire şi izbăvire.

-∞-


 

152:Puterea de decizie îmi aparţine

 

Nimeni nu poate pierde dacă nu e decizia lui să piardă. Nimeni nu suferă dacă nu îşi alege singur această stare dureroasă. Nimeni nu se mâhneşte, nu se consideră bolnav şi nu se poate teme dacă acestea nu sunt consecinţe pe care le doreşte. Şi nimeni nu moare fără propriul lui consimţământ. Nimic nu se întâmplă care să nu reprezinte ce doreşti şi nimic nu se omite din ce alegi. Aici e lumea ta, întreagă până la ultimul detaliu. Aici e întreaga ei realitate pentru tine. Şi numai aici e mântuirea.

-

Poate crezi că poziţia aceasta e extremă şi prea inclusivă pentru a fi adevărată. Dar poate oare adevărul să aibă excepţii? Dacă ai in dar totul, poate pierderea să aibă vreo realitate? Poate durerea să facă parte din pace sau mâhnirea din bucurie? Pot frica şi boala să pătrundă într-o minte în care îşi au locul iubirea şi sfinţenia deplină? Adevărul trebuie să includă totul dacă chiar este să fie adevărul. Nu accepta opuşi şi nici excepţii, căci ar însemna să contrazici adevărul întru totul .

-

Mântuirea este recunoaşterea că adevărul e adevărat şi că nimic altceva nu e adevărat. Adevărul nu poate să aibă un opus. Gândul acesta nu poate fi rostit şi rumegat îndeajuns. Căci dacă neadevărul e la fel de adevărat ca adevărul, o parte a adevărului e falsă. Iar adevărul şi-a pierdut înţelesul. Nimic nu e adevăr decât adevărul, iar ce e fals e fals.

-

Aşa cum te-a creat Dumnezeu, trebuie să rămâi neschimbător, cu stări tranzitorii prin definiţie false. Iar asta include toate fluctuaţiile afective, toate transformările stărilor mentale şi trupeşti, toate stările de conştienţă şi toate reacţiile. 

-

Nu e ciudat că socoteşti o aroganţă gândul că tu ai făcut lumea pe care o vezi? Nu Dumnezeu a făcut-o. De asta poţi fi sigur. Ce poate ştii El de efemer, de păcătos şi vinovat, de temător, de suferind, singuratic, şi de mintea care trăieşte într-un trup ce trebuie să moară’? Crezând că a făcut o lume în care asemenea lucruri par să aibă realitate, nu faci decât să Îl acuzi de demenţă. EI nu e nebun. Însă numai nebunia face o lume ca aceasta.

-

Arogant este să crezi că Dumnezeu a făcut haosul, că Îşi contrazice Voia, că a inventat opuşi la adevăr şi că îngăduie triumful morţii asupra vieţii. Umilinţa ar vedea numaidecât că aceste lucruri nu ţin de El. Şi poţi să vezi ce nu a creat Dumnezeu? Să crezi că poţi înseamnă pur şi simplu să crezi că poţi percepe ce Dumnezeu nu a voit Să fie. Şi ce ar putea fi mai arogant?

-

Să fim astăzi cu adevărat umili şi să acceptăm ce am făurit drept ceea ce şi este. Puterea de decizie ne aparţine. Decide să îţi accepţi poziţia cuvenită de cocreator al universului, şi tot ce crezi că ai făurit va dispărea. Ce îţi va apărea atunci în conştienţă va fi tot ce a fost vreodată, de-a pururi aşa cum e acum.

-

Astăzi exersăm adevărata umilinţă, abandonând şiretlicurile prin care încearcă eul să arate că este arogantă. Numai eul poate să fie arogant. Dar adevărul e umil când îşi adevereşte puternicia, imuabilitatea şi întregimea veşnică, atotcuprinzătoare, darul desăvârşit dat de Dumnezeu preaiubitului Său Fiu. Lăsăm deoparte aroganţa care spune că suntem păcătoşi, vinovaţi şi temători, ruşinaţi de ceea ce suntem; şi ne înălţăm, în schimb, inimile cu adevărată umilinţă spre Cel Ce ne-a creat imaculaţi, de o putere şi o iubire asemănătoare alor Lui.

-

Puterea de decizie ne aparţine. Şi acceptăm de la El ceea ce suntem, şi îl recunoaştem cu umilinţă pe Fiul lui Dumnezeu. A-l recunoaşte pe Fiul lui Dumnezeu presupune, totodată, că s-au lepădat toate conceptele de sine şi că au fost recunoscute false. Le-a fost percepută aroganţa. Şi acceptăm cu umilinţă şi cu voioşie că strălucirea Fiului lui Dumnezeu, blândeţea lui, nepăcătoşenia lui desăvârşită, Iubirea Tatălui său, dreptul lui la Cer şi la eliberarea din iad sunt toate ale noastre.

***

Ne gândim numai la adevăr când ne trezim, şi petrecem cinci minute exersându-i uzanţele, încurajându-ne minţile înfricoşate cu următoarele cuvinte:

*

Puterea de decizie îmi aparţine. Chiar astăzi mă voi accepta drept ceea ce m-a creat Voia Tatălui meu să fiu.

*

   Apoi vom aştepta în linişte, renunţând la toate amăgirile de sine, în timp ce ne rugăm cu umilinţă Sinele să ni Se reveleze.

   Aşteaptă-L cu răbdare pe tot parcursul zilei şi invită-L oră de oră cu cuvintele cu care a început ziua, încheind-o cu aceeaşi invitatie adresată Sinelui tău. Vocea lui Dumnezeu îţi va răspunde, căci El vorbeşte pentru tine şi pentru Tatăl tău. EI îţi va înlocui toate gândurile înebunite cu pacea lui Dumnezeu, amăgirile de sine cu adevărul lui Dumnezeu şi iluziile de sine cu Fiul lui Dumnezeu.

-∞-


Fragmente din:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.265-270 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button

Curs de miracole: Cap.15-Clipa sfântă

curs-text

      Am rezumat de data aceasta lecțiile acestui capitol numai la acele idei care mi s-au părut a fi noi. În “Text” ele sunt însoțite, ca de obicei, de ideile de bază ce sunt preluate sistematic în vederea însușirii și  exersării. 

  Mai jos sunt titlurile celor unsprezece lecții în ordinea în care sunt prezentate în curs:

  1. Cele două moduri de folosire a timpului.
  2. Sfârșitul îndoielii.
  3. Micime versus magnitudine.
  4. Exersarea clipei sfinte.
  5. Clipa sfântă și relațiile speciale.
  6. Clipa sfântă și legile lui Dumnezeu.
  7. Sacrificiul de care nu este nevoie.
  8. Singura relație reală.
  9. Clipa sfântă și atracția lui Dumnezeu.
  10. Timpul renașterii.
  11. Crăciunul ca încetare a sacrificiului.

***

Ideile pe scurt: 

Cele două moduri de folosire a timpului:

  • Când vei deveni atât de consecvent încât să nu asculți decât Spiritul Sfânt din tine, nu vei mai avea nevoie nici de profesor, nici de timp. Nu te descuraja, acest lucru se poate întâmpla într-o singură clipă, și nu într-un viitor îndepărtat.
  • Eul te învață că Cerul e aici și acum, iar viitorul e iadul. Și pentru a-l exersa, ți-l aduce aici și-l hrănește cu credința ta în vinovăție.
  • Spiritul Sfânt te învață că nu există iad. Credința ta în iad te ține legat de trecut și te împiedică să înțelegi prezentul.
  • Fiecare clipă din prezent e o naștere curată, imaculată, lipsită de frică și vinovăție, care iese din trecut și intră în prezent. Iar prezentul se întinde la nesfârșit, în veșnicie. Această clipă, acum, este tot ce există din timp – fără trecut, fără viitor. În această clipă de acum stă Cerul. Într-o singură clipă îți poți schimba mentalitatea și te poți vedea strălucind de libertate pe tine, și pe toți semenii tăi. Aceasta este clipa sfântă. Durează mai mult însă procesul în urma căruia vei fi dispus și pregătit să atingi această clipă sfântă, chiar dacă uneori o poți atinge în mod spontan. Este clipa în care îți vei restabili sănătatea minții, pacea deplină și iubirea deplină față de toți, față de tine însuți și față de Dumnezeu. Este clipa în care timpul se transformă în veșnicie.

*** 

Sfârșitul îndoielii. Exersarea clipei sfinte.

  • Clipa sfântă nu ți s-a întâmplat încă. Când ți se va întâmpla o vei recunoaște cu certitudine. Exersează aspectul mecanic al acestei clipe și vei învăța mult din ea. Vei începe să te simți neseparat. Slăbiciunea te va părăsi, căci exersezi puterea dumnezeiască din tine.
  • Clipa sfântă este clipa aceasta și fiecare clipă . E cea care vrei să fie. Cea care nu vrei să fie e o clipă pierdută pentru tine. Tu decizi când să fie. O poți cere oricând și oriunde vrei. Nu amâna.
  • În clipa sfântă mintea ți-e deschisă să primească și să dea. Atunci recunoști că toate mințile comunică. Atunci înțelegi că nu trebuie să schimbi nimic, ci doar să accepți totul.
  • Condiția pentru clipa sfântă este să înțelegi că nu poți avea gânduri private, pe care să le păstrezi doar pentru tine, și gânduri pe care să alegi să le împărtășești. Clipa sfântă înseamnă comunicare deplină iar gândurile ascunse sistează comunicarea. Nu înseamnă că trebuie să ai numai gânduri pure, înseamnă că trebuie să nu ai gânduri ascunse. Când exersezi, încearcă doar să fii vigilent, și lasă-I Spiritului Sfânt gândurile tale impure, să le dizolve cu inocența Sa.

 ***

Micime versus magnitudine.

  • Ai două opțiuni: să alegi să te consideri mic și neputincios, sau să alegi slava și puterea de drept cu care te-a înzestrat Dumnezeu atunci când te-a creat. Alegerea ta corespunde aprecierii tale de sine. Alege să rămâi mic, și nu vei avea pace. Alege slava și deși lecția poate să pară dificilă la început, e o răspundere pe care trebuie să ți-o asumi, să o înveți și să ți-o amintești tot timpul. Dumnezeu nu vrea să te mulțumești cu mai puțin decât totul.
  • ” Vrei să fii ostaticul eului sau gazda lui Dumnezeu?” Fiecare decizie pe care o iei răspunde la această întrebare și îți aduce tristețe sau bucurie; este o alegere între Cer și iad.
  • Crăciunul sărbătorește nașterea sfințeniei în lumea aceasta. Crăciunul înseamnă nașterea lui Hristos în tine și trezirea ta la grandoare. Împărăția Lui nu este din lumea aceasta pentru că este înlăuntrul tău.

 ***

Clipa sfântă și relațiile speciale. Sacrificiul de care nu este nevoie. Singura relație reală.

  • Relațiile speciale sunt relațiile particulare pe care ți le construiești în această lume: de dragoste, familiale, prietenie, etc. Sunt relații bazate pe “eu”. Sunt relații în care eul vrea să îl țină pe celălalt legat de el prin ideea de sacrificiu și stârnirea vinovăției. Asta înseamnă atac. Fiecare crede că i-a sacrificat ceva celuilalt și îl urăște din această cauză. Pretinde, de aceea, ca celălalt să-și accepte vinovăția și să se sacrifice și el.  Iertarea devine imposibilă. De multe ori aceste relații înseamnă menținerea trupurilor împreună fără să conteze pe unde umblă mințile și ce gâdesc, din moment ce gândurile sunt considerate ca fiind private.
  • Relațiile speciale sunt alianțe născute din frica singurătății, dar care perpetuează singurătatea, relații care ușurează vinovăția într-unul pentru a o crește în celălalt. Cât timp crezi că a fi cu un trup înseamnă a avea parte de tovărășie, nu-ți vei vedea fratele decât ca fiind trup. În aceste condiții comunicarea este imposibilă; iertarea este imposibilă – căci trupurile nu pot ierta. Ele fac doar ce le dictează mintea.
  • Ai nevoie să înveți să administrezi corect relațiile speciale și să aduci sfințenia în ele, pentru a putea extinde apoi aceste relații la toată creația lui Dumnezeu. În mod normal nu ai nevoie de relații speciale, dar pentru că te-ai separat, Spiritul Sfânt le va utiliza ca mijloc didactic.
  • Relațiile speciale sunt un mod de-a limita iubirea la o parte din Fiime, și asta nu e iubire. Înseamnă că alegi să nu iubești ca Dumnezeu, care nu cunoaște iubirea specială. Nimeni nu e special. Nu te poți mântui așa.
  • Relațiile tale speciale sunt bazate pe frică. Nu sunt bazate exclusiv pe o iubire veșnică. De aceea sunt atât de schimbătoare.
  • Unei relații pe care vrei s-o înlocuiești cu alta nu i-ai oferit șansa de a fi vindecată prin puterea Spiritului Sfânt. Încerci să substitui o iubire cu alta. Acorzi unui membru al relației mai puțină valoare decât celuilalt. Ai judecat și ai separat.
  • Fără să te raportezi la trecut i-ai putea vedea pe toți ca pe tine însuți. În clipa sfântă nimeni nu e special și nu vezi separare între tine și ei. Vezi în fiecare relație ce va fi când vei percepe doar prezentul.
  • E imposibil să folosești o relație pe socoteala alteia și să nu te simți vinovat. E imposibil să condamni o parte a unei relații și să-ți găsești pacea. Nu vei găsi pacea până ce nu dispare vinovăția. Vinovăția rămâne atâta timp cât crezi că poți face dintr-un frate ceva ce nu e, pentru că așa îl vrei tu.
  • Sub instruirea Spiritului Sfânt, toate relațiile sunt percepute ca angajamente totale. Fiecare relație devine o lecție de iubire.
  • Nu ai nevoie de relații speciale. Ai nevoie de relații durabile, cu parteneri ce nu te pot părăsi și pe care nu-i poți părăsi.
  • Relațiile tale sunt cu tot universul, pentru că nimic din ce s-a creat vreodată nu poate să nu-ți aparțină. Este darul pe care l-ai primit de la Tatăl tău. “Iar acest univers, dumnezeiesc fiind, depășește cu mult mărunta sumă a tuturor trupurilor separate pe care le percepi. Căci toate părțile separate din care e alcătuit se unesc în Dumnezeu prin Cristos…”
  • Dumnezeu a creat singura relație durabilă, care are înțeles: relația Lui cu tine.

 ***

Clipa sfântă și legile lui Dumnezeu.

  • Cauți iubirea în afară pentru că nu ești dispus să accepți că iubirea desăvârșită e în tine.
  • Deși crezi în separare, accepți faptul că Dumnezeu, Iubire fiind, Se poate dărui unui frate de-al tău, și în același timp Se poate dărui ție la fel de complet. Recunoști în acest fel, oricât de vag, că Dumnezeu este o idee. Ce ți se pare greu de acceptat este faptul că și tu ești o idee la fel ca și Tatăl tău. Și tot ca El te poți dărui întru totul.
  • În clipa sfântă recunoști ideea de iubire în tine și unești această idee cu Mintea care a gândit-o.
  • În clipa sfântă domnesc legile lui Dumnezeu. Legile lumii nu mai au niciun înțeles.
  • Alătură-te lui Hristos în ideea păcii, căci în idei mințile pot comunica.
  • Dacă vrei să te dăruiești pecum Tatăl tău, vei învăța să înțelegi ideea de Sine.
  • Ține minte că înțelegerea îi aparține minții și numai minții. Cunoașterea îi aparține minții. Dacă nu ai fi o idee, nu ai putea comunica cu tot ce-a fost vreodată. În clipa sfântă vei simți deplina comunicare a ideilor cu ideile.

 ***

Clipa sfântă și atracția lui Dumnezeu.

  • Eul îți limitează semenii la trup, dar ei nu sunt trup. În clipa sfântă, poți vedea cum se răsfrâng din ei, nelimitate, “Marile Raze”. Asta vei vedea în locul trupului, și nu ai idee de toate frumusețile pe care ai putea să le vezi.
  • Pe măsură ce lași Spiritul Sfânt să te învețe cum să folosești trupul în scopul comunicării, gândurile îți vor fi eliberate și nu vei mai pune preț pe trup. Vei învăța că nu ai nevoie de trup. În clipa sfântă nu sunt trupuri și nu vei simți decât atracția lui Dumnezeu. Te unești cu El într-o clipă și îți dai seama că acesta e singurul adevăr pe care ți l-ai putea dori vreodată.

*** 

Timpul renașterii.Crăciunul ca încetare a sacrificiului.

  • Semnul Crăciunului este o stea, o lumină în întunericul din adâncul tău. Crăciunul simbolizează nașterea sfințeniei în tine prin nașterea și acceptarea lui Hristos în tine. Înseamnă nașterea ta.
  • A-L vedea pe Hristos înseamnă a-l vedea în fiecare frate de-al tău.
  • Ideea de sacrificiu presupune că cineva este sacrificat, și cineva trebuie să primească. Tu nu poți să crezi în ideea de mântuire fără sacrificiu. “Singura întrebare care rămâne este: care-i prețul și ce-i de căpătat?” Din acest unghi văzute lucrurile, crezi că iubirea totală a lui Dumnezeu cere sacrificiu total. De aceea, de frică, preferi să renunți la El.
  • Ideea de sacrificiu în mintea ta este strâns legată de atașamentul pe care îl ai față de trup și de identificarea ta cu acesta. Dar cum tu nu ești trup, atunci unde e sacrificiul? Cum poți sacrifica ceva ce nu ești? Comunicarea și unitatea se manifestă la nivel de minte și nu la nivelul trupului. Și mai amintește-ți din primele lecții că răstignirea trupului lui Hristos nu a fost decât o lecție – un exemplu didactic dus la extrem- tocmai pentru a sublinia faptul că mântuirea se împlinește dincolo de trup, prin comunicarea la nivelul minții, chiar dacă trupul este distrus. Dar nu este nevoie să-ți distrugi trupul pentru a te mântui. Ia-l exact așa cum e: un instrument didactic care-ți este de folos pe perioada învățării, în scopul atingerii unicului obiectiv pe care-l ai de atins în lumea timpului: mântuirea.

***


 

Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei. 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Sursa:

*** “Curs de miracole-Text” , pp.271-296 , Editura CENTRUM, Polonia-2007. Traducere Simona Făgărășanu.


Share Button

Curs de miracole:Recapitulare IV (141-150)

rec 5

Recapitulare IV 

 

      Acum recapitulăm din nou, de data aceasta conştienţi de faptul că ne pregătim pentru a doua parte a învăţăturii despre cum poate fi aplicat adevărul. Recapitulăm, aşadar, lecţiile recente şi gândurile lor reale, într-o manieră care va facilita dobândirea stării de a fi pregătit.

   Avem o temă centrală care unifică fiecare pas pe care îl întreprindem în cadrul acestei recapitulări, ce poate fi enunţată simplu prin aceste cuvinte:

-
În mintea mea nu există decât ce gândesc cu Dumnezeu.

-

      Asta este un fapt, şi reprezintă adevărul a Ceea ce eşti şi a Ceea ce Tatăl tău este. Acesta este gândul prin care Tatăl a dat creaţia Fiului, instaurându-l în calitatea de cocreator, împreună cu El Însuşi.
Acesta este gândul care îi garantează Fiului mântuirea deplină. Căci în mintea Sa nu pot sălăşlui alte gânduri decât cele pe care le împărtăşeşte Tatăl său. Lipsa iertării blochează acest gând, nelăsându-l să-i pătrundă în conştienţă. Cu toate acestea, este de-a pururi adevărat.

      Începe fiecare zi cu un răstimp dedicat cercetării minţii tale, ca ea să afle câtă libertate şi pace îţi poate oferi fiecare idee pe care o vei recapitula în acea zi. Deschideţi larg mintea şi goleşte-o de toate gândurile înşelătoare, lăsând doar acest singur gând să o ocupe complet, eliminând restul:

-

În mintea mea nu există decât ce gândesc cu Dumnezeu.

-

      Cinci minute dedicate acestui gând vor fi suficiente ca să aşeze ziua pe traseul marcat de Dumnezeu şi să laşi în seama minţii tale toate gândurile pe care le vei recepta în acea zi.

     După ce te-ai pregătit, citeşte pur şi simplu fiecare din cele două idei care ţi-au fost încredinţate spre a fi recapitulate pe ziua în curs.

     Închide apoi ochii şi rosteşte-le rar în sinea ta. Acum nu este rost de grabă, întrucât foloseşti timpul în scopul care i-a fost hărăzit. Lasă fiecare cuvânt să strălucească în înţelesul pe care i l-a dăruit Dumnezeu, aşa cum ţi-a fost dat prin Vocea Sa. Lasă fiecare idee pe care o recapitulezi în acea zi să-ţi aducă darul pe care El l-a depus în ea, ca tu să-l primeşti din partea Sa. 

      Nu adăugăm alte gânduri, ci le lăsăm pe acestea să fie mesajele ce sunt.

      Încheiem fiecare zi de exersare din cadrul acestei recapitulări aşa cum am început-o.

***

 Curs de miracole – Culegere de exerciții pentru studenți : Recapitulare IV( fragment)

 

      Vor fi recapitulate zilnic, timp de zece zile, câte două idei din ultimele douăzeci de exerciții (lecții). Acestea vor fi însoțite zilnic de ideea centrală:

-

În mintea mea nu există decât ce gândesc cu Dumnezeu.

-

Cele douăzeci de lecții sunt:

-∞-

Share Button

Curs de miracole: Ex.138-140

 curs-text

 

 

138. Cerul este alternativa pentru care trebuie să mă decid.

 

În această lume, Cerul constituie o opţiune, fiindcă aici credem că există nişte alternative între care trebuie să alegem. Avem convingerea că toate lucrurile au un opus. Dacă Cerul există, trebuie să existe şi iadul, căci contradicţia este modul în care plăsmuim ceea ce percepem.

-

Creaţia nu cunoaşte contrarii. Dar aici, în lume, opoziţia face parte din a fi “real”. Tocmai această percepţie stranie a adevărului face ca opţiunea pentru Cer să pară totuna cu renunţarea la iad. Nu e chiar aşa. Ceea ce este adevărat în creaţia lui Dumnezeu nu poate pătrunde aici, până ce nu îşi găseşte reflectarea într-o formă pe care lumea o poate înţelege. Adevărul nu poate veni acolo unde n-ar putea fi perceput decât cu teamă.

-

Fără a lua o decizie în favoarea Cerului, timpul este irosit şi eforturile disipate. Sunt cheltuite pe nimic, iar timpul trece fără a vădi rezultate. Nu există niciun sentiment al câştigului, căci nimic nu se realizează; nimic nu se învaţă.

-

Te crezi confruntat cu mii de alternative, când, de fapt, nu există decât una singură. Nu te lăsa derutat de toate îndoielile pe care le vor aduce miriadele de decizii. Nu iei decât una singură. Iar când ai luat această unică decizie, vei percepe că nu a fost vorba de nicio alternativă. Căci adevărul este adevărat, şi nimic altceva nu este adevărat. Nu există ceva opus care poate fi ales în locul său. Nu există nicio contradicţie faţă de adevăr. Alegerea depinde de ceea ce ai învăţat. Iar adevărul nu poate fi învăţat, ci numai recunoscut. În recunoaştere rezidă acceptarea sa; precum este el acceptat, aşa este şi cunoscut. Dar cunoaşterea se află dincolo de obiectivele pe care ne-am propus să le arătăm în cadrul acestui curs. Obiectivele noastre sunt legate de instruire; sunt atinse învăţând cum se poate ajunge la ele, ce sunt şi ce oferă. Deciziile sunt rezultatul procesului tău de învăţare, căci se bazează pe ceea ce ai acceptat ca fiind adevărul cu privire la ceea ce eşti.

-

În această lume complicată, Cerul pare să ia forma unei alternative, în loc să fie, pur şi simplu, ceea ce este. Dintre toate opţiunile aceasta este cea mai simplă, întru totul definitivă şi constituind prototipul tuturor celorlalte, este cea care rezolvă toate deciziile. Dar dacă o rezolvi pe aceasta, celelalte sunt rezolvate împreună cu ea.

-

Prin urmare, astăzi începem să luăm în considerare acea opţiune, pentru luarea căreia ni s-a dat timpul întru ajutor. Acesta îi este rostul sfânt.

***

  • Dimineaţa, de îndată ce ne trezim, ne decidem în favoarea Cerului şi petrecem cinci minute încredinţându-ne că am făcut singura decizie sănătoasă. Recunoaştem că facem o alegere conştientă între ceea ce are existenţă şi ceea ce nu este decât o părelnicie a adevărului.
  • La noapte, înainte de a ne închide ochii de somn, ne reafirmăm alegerea pe care am făcut-o oră de oră. Şi acum dăruim ultimele cinci minute ale zilei deciziei pe care am luat-o la trezire.
  • Cu trecerea fiecărei ore ne-am reafirmat decizia, într-un scurt şi liniştit răgaz dedicat menţinerii lucidităţii. Pentru ca, în sfârşit, să ne încheiem ziua cu următoarele, recunoscând că alegem doar ceea ce vrem cu adevărat:

-

Cerul este alternativa pentru care trebuie să mă decid.

Mă decid acum, şi nu mă voi răzgândi, Cerul fiind singurul lucru pe care îl vreau.

-

-∞- 


 

 

139. Voi accepta Ispăşirea pentru mine însumi.

 

Aici se pune capăt oricărei alegeri. Căci ajungem aici la decizia de a ne accepta pe noi înşine aşa cum ne-a creat Dumnezeu.(…) Nu există îndoială care să nu-şi aibă rădăcinile aici. Nu există întrebare care să nu reflecte această incertitudine. Nu există conflict care să nu comporte această neechivocă şi simplă întrebare: Ce sunt eu?

-

Singurul lucru care poate fi cu siguranţă cunoscut de orice vieţuitoare este ceea ce este ea. Din acest unic punct al certitudinii, ea contemplă celelalte lucruri ca fiind la fel de certe precum ea însăşi. A fi viu şi a nu te cunoaşte pe tine însuşi înseamnă a crede că, în realitate, eşti mort. Fiindcă, ce altceva înseamnă viaţa decât a fi tu însuţi, şi ce altceva poate fi viu în locul tău? Cine este cel care se îndoieşte? De ce anume se îndoieşte? Cui îi pune întrebări? Cine poate să-i răspundă?

-

El afirmă, pur şi simplu, că nu este el însuşi, prin urmare, fiind altceva, devine un cercetător a ceea ce este acel ceva. Dar el a acceptat ceea ce este, dat fiind că trăieşte; a judecat împotrivă decizând că nu cunoaşte singura certitudine datorită căreia trăieşte.

-

Astfel devine nesigur de propria sa viaţă, căci a negat ceea ce reprezintă ea. Din cauza acestei negaţii ai nevoie de Ispăşire. Negaţia ta nu a produs schimbări în ceea ce eşti. Dar ţi-ai scindat mintea într-o parte care cunoaşte, şi una care nu cunoaşte adevărul. Eşti tu însuţi. În privinţa aceasta nu există nici o îndoială. Şi totuşi, te îndoieşti de aceasta. Însă nu te întrebi care parte a ta se poate îndoi de tine însuţi.

-

Acea parte care pune această întrebare nu poate, în realitate, să fie o parte din tine. Căci întreabă de cineva care cunoaşte răspunsul. Dacă ar fi parte din tine, atunci incertitudinea ar fi imposibilă.

-

Ispăşirea remediază strania idee că este posibil să te îndoieşti de tine însuţi, să fii nesigur de ceea ce realmente eşti. Acesta este abisul nebuniei. Şi totuşi, este întrebarea universală a lumii.

-

Lumea este un popas unde cei care pretind că nu se cunosc pe ei înşişi pot veni să se întrebe ce anume sunt. Şi ei vor veni din nou până ce vor fi acceptat Ispăşirea şi vor fi învăţat că este imposibil să te îndoieşti de tine însuţi şi să nu fii conştient de ceea ce eşti.

-

Nu ţi se cere decât acceptare, căci ceea ce eşti este cert. Este de-a pururi pecetluit în sfânta Minte a lui Dumnezeu, precum şi în a ta însăţi. Să nu îngăduim sfintelor noastre minţi să se ocupe cu asemenea tâlcuiri fără rost.

-

Aici avem o misiune de îndeplinit. Nu am venit să reîntărim nebunia în care odinioară am crezut. Am venit să dobândim mai mult decât doar propria noastră fericire. Nu-i neglija pe fraţii tăi, căci pe tine însuţi te neglijezi. Priveşte-I cu iubire, ca să afle că sunt parte din tine, precum şi tu eşti parte din ei. Iată ce ne învaţă Ispăşirea. Accept-o astăzi, nu pentru a schimba realitatea, ci doar pentru accepta adevărul despre tine, ca apoi să-ţi continui drumul bucurându-te întru Iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu. 

***

  • Câte cinci minute, dimineaţa şi seara, le vom consacra în vederea aplecării minţilor noastre către tema de astăzi. Începem cu această recapitulare privind misiunea noastră:

-

Voi accepta Ispăşirea pentru mine însumi.

Căci sunt dintotdeauna aşa cum m-a creat Dumnezeu.

Nu am pierdut cunoaşterea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu atunci când ne-a creat asemenea Lui.

Putem să ne aducem aminte de ea şi pentru ceilalţi, căci în creaţie toate minţile sunt una.

-

Iar în memoria noastră se află aducerea aminte despre cât de dragi ne sunt într-adevăr fraţii noştri, cât de mult fiecare minte este parte din noi, cât de credincioşi ne-au fost ei în realitate şi cum Iubirea Tatălui nostru îi conţine pe toţi.

-

  • Ne reafirmăm astăzi, la fiecare oră, ataşamentul faţă de cauza noastră, lăsând la o parte toate gândurile care ne-ar distrage de la ţelul nostru sfânt. Preţ de câteva minute, lasă-ţi mintea să se desprindă de păienjenişul prostesc pe care lumea vrea să-l urzească în jurul Fiului lui Dumnezeu.

Şi dă-ţi seama cât de fragilă este natura lanţurilor ce par să ţină cunoaşterea de tine însuţi în afara conştienţei tale, atunci când spui:

-

Voi accepta Ispăşirea pentru mine însumi.

Căci sunt dintotdeauna aşa cum m-a creat Dumnezeu.

-∞-


140.Numai mântuirea se poate spune că este leac.

 

Termenul leac nu poate fi aplicat, pe drept cuvânt, nici unui remediu pe care lumea îl acceptă ca fiind binefăcător. Ceea ce lumea percepe ca fiind un remediu terapeutic nu va face decât să îmbunătăţească corpu iar pacientul se percepe ca fiind sănătos. Atunci când încearcă să vindece mintea, nu sesizează vreo separare faţă de trup, unde crede că și există mintea.

-

 El nu este vindecat. Visase doar că era bolnav, iar în acest vis a găsit formula magică care să-l facă bine. Dar nu s-a trezit din vis şi, ca urmare, mintea sa rămâne în exact aceeaşi stare ca mai înainte. El nu a văzut lumina care l-ar trezi, punând capăt visului. (…) Ori dormi, ori eşti treaz. Aici nu există jumătăţi de măsură.

-

Ispăşirea vindecă temeinic şi lecuieşte toată boala. În absenţa vinovăţiei boala nu poate apare. Ispăşirea nu vindecă pe bolnav, căci aceasta nu este o lecuire. Ea îndepărtează vinovăţia care face posibilă boala. Căci boala a trecut de-acum, nemaiavând la cine să se întoarcă.

-

Lecuirea trebuie să vină din sfinţenie, iar sfinţenia nu poate fi găsită acolo unde este întreţinut păcatul. Dumnezeu sălăşluieşte în temple sfinte. Acolo unde a pătruns păcatul, El nu are cale liberă. Şi totuşi, nu există loc unde El să nu fie. Prin urmare, păcatul nu poate avea un lăcaş în care să se ascundă de binefacerea Sa. Nu există loc în care sfinţenia să fie absentă, iar păcatul şi boala nu au unde să locuiască. Iată gândul care lecuieşte. Acest gând nu este magic. Este un apel lansat adevărului, care nu poate întârzia să vindece, vindecând pentru totdeauna.

-

 Vindecarea nu trebuie căutată în altă parte, ci acolo unde se află ea. Nici un remediu din cele pe care le administrează lumea nu poate efectua vreo schimbare în vreun lucru. Mintea care aduce iluziile în faţa adevărului este cu adevărat schimbată. Altă schimbare nu există.

***

Astăzi căutăm să ne schimbăm mentalitatea în ceea ce priveşte sursa bolii. Astăzi vom încerca să găsim sursa vindecării, care se află în minţile noastre, întrucât Tatăl nostru acolo a aşezat-o pentru noi. Nu este mai departe de noi decât noi înşine. Ne este la fel de aproape ca propriile noastre gânduri, atât de aproape încât este imposibil să o scăpăm. Nu trebuie decât să o căutăm şi o vom găsi negreşit.

-

Aşa că ne lăsăm deoparte amuletele, talismanele, medicamentele, psalmodierile şi gesturile magice, indiferent de forma sub care apar. Vom sta în linişte în ascultarea Vocii vindecării, Care va lecui toate relele ca unul, restituind Fiului lui Dumnezeu starea de luciditate. 

-

  • Ne trezim auzindu-L pe El, lăsându-L să ne vorbească cinci minute la început de zi şi încheiem ziua ascultându-L din nou cinci minute înainte de culcare. Singura noastră pregătire constă în a lăsa deoparte gândurile care interferează, nu în mod separat, ci toate deodată.Cu mâinile golite de orice ne-am putea agăţa, cu inimile înălţate şi minţile ascultătoare, ne rugăm:

-

Numai mântuirea se poate spune că este leac.
Vorbeşte-ne, Tată, ca să putem fi vindecaţi.

-

Şi vom simţi cum mântuirea ne va acoperi cu o gingaşă ocrotire, cu pace atât de profundă, încât nicio iluzie nu ne poate tulbura minţile, nici să ne ofere dovezi cum că ar fi reală. Asta vom învăţa astăzi.

  • Şi ne vom spune rugăciunea pentru vindecare oră de oră, dăruindu-ne câte un minut atunci când bate ceasul, ca să auzim răspunsul la rugăciunea noastră, slujind în tăcere şi bucurie. Aceasta e ziua când pogoară în noi vindecarea. Aceasta e ziua când separarea ia sfârşit şi ne aducem aminte CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT.

-∞-


 

Fragmente din ” Curs de miracole – Culegere de exerciții pentru studenți”

 


Share Button

Curs de miracole: Cap.14 – A preda pentru adevăr(II)

curs-text

Astăzi un tur de forță: sinteza ultimelor  șapte  lecții din  capitolul 14 -” A preda pentru adevăr”- , și anume:

  • Funcția pe care o ai în cadrul Ispășirii.
  • Cercul Ispășirii.
  • Lumina comunicării.
  • Împărtășirea percepției cu Spiritul Sfânt.
  • Sfântul loc de întâlnire.
  • Reflecția Sfințeniei
  • Egalitatea miracolelor
  • Testul adevărului ( Dacă ar fi să aleg una singură dintre ele, pe aceasta aș alege-o.)

___

4. Funcția pe care o ai în cadrul Ispășirii.

 

  • Ispășirea ta înseamnă să accepți nevinovăția în toți semenii tăi.
  • În veșnicie ești nevinovat ca și toți frații tăi, pentru că,

-

Tu, care ții de Prima Cauză, creat de El după asemănarea Lui și parte a Lui, ești mai mult decât nevinovat.”

-

  • În veșnicie, Dumnezeu Tatăl e Primul și Unul. Dincolo de Primul nu mai există nimic, pentru că nu există ordine, nici al doilea sau al treilea; nimic în afară de Primul.
  • Nevinovăția este starea pe care trebuie să o atingi cu Dumnezeu alături. Până atunci continui să crezi că ești separat de El. Poate îi simți Prezența alături, dar nu poți să cunoști că ești una cu El. Acest lucru nu poate fi învățat.

***

   Când vei lăsa să îți fie desfăcut tot ce te-a făcut să nu vezi adevărul, și vei sta astfel în toată grația înaintea Tatălui tău, El ți se va da după cum a făcut întotdeauna. Să se dea e tot ce cunoaște și toată cunoașterea deci. (…) Nu cere să fii iertat, căci asta s-a realizat deja. Cere, mai degrabă, să înveți cum să ierți …

***

  • Cere deci, să înveți cum să ierți. Învățând asta, înveți despre nevinovăție și Ispășire.
  • Ispășirea devine reală și vizibilă pentru cei ce o folosesc. Pe pământ asta e singura funcție pe care o ai, și tot ce vrei să înveți: despre iertare. Folosește iertarea !
  • În final, orice formă de vinovăție pe care o simți este legată de neîndeplinirea acestei funcții, este legată deci, de neputința de a ierta.
  • Nu este nevoie să înțelegi creația, și nici să atingi cunoașterea pentru a-ți îndeplini funcția. 
  • Dumnezeu n-a făcut bariere și nici nu le dărâmă. Vor dispărea singure când te vei desprinde de ele, căci tu le-ai făcut.

***

   Dumnezeu nu va rata, și nici nu a ratat vreodată în vreo privință. Decide că Dumnezeu are, dar tu nu ai dreptate în privința ta. El te-a creat din El, dar tot în El. Știe ce ești. Ține minte că nu există un al doilea în raport cu El. De aceea nu poate să existe cineva fără Sfințenia Lui, nici cineva nedemn de desăvârșita Lui Iubire. Nu rata funcția pe care o ai să iubești într-un loc lipsit de iubire, făcut din întuneric și amăgire, căci așa se desfac întunericul și amăgirea.

***

  • Înainte de-a lua decizii în lumea aceasta de unul singur, amintește-ți că ai decis cândva în defavoarea funcției pe care o ai în Cer.  Gândește-te atent dacă vrei cu adevărat să iei decizii aici. Știi ce decizii să iei? Recunoaște că nu. Lasă toate deciziile în seama Spiritului Sfânt. El te cunoaște și-ți vorbește pentru Dumnezeu.

***

   Așa te va învăța să înlături povara îngrozitoare pe care ai luat-o asupra ta neiubindu-l pe Fiul lui Dumnezeu și încercând să îl înveți vinovăție în loc de iubire. Renunță la această încercare frenetică și smintită ce te trișează de bucuria de-a trăi cu Dumnezeul și Tatăl tău…

-

   Când vei învăța cum să decizi cu Dumnezeu, toate deciziile vor deveni ușoare și firești ca răsuflarea. Nu vei depune niciun efort și vei fi îndrumat atât de ușor de parcă ai fi purtat pe o cărare liniștită vara. Numai propria ta voință pare să facă procesul de decizie dificil. Spiritul Sfânt nu va întârzia să îți răspundă de fiecare dată când Îl întrebi ce să faci. El știe.  Și îți va spune și ție, iar apoi o va face pentru tine. Tu, care ești obosit, vei vedea în asta ceva mai odihnitor decât somnul. 

***

  • Nu Îl poți cunoaște pe Dumnezeu decât dacă ești nevinovat. Și precis ești nevinovat, dar trebuie să accepți asta.
  • Negându-te pe tine L-ai negat pe Dumnezeu, și de aceea nu-l recunoști deși e peste tot în jurul tău.

***

   A accepta că Fiul Lui e vinovat e o negare a Tatălui atât de totală, încât cunoașterea devine imposibil de recunoscut chiar în mintea în care a pus-o Dumnezeu. De-ai asculta numai,  și de-ai învăța cât de imposibil este acest lucru.

-

   Sarcina ta nu e să faci realitatea. Ea este fără să o faci tu, dar nu și fără tine. Tu, care ai încercat să te lepezi de ea și L-ai prețuit atât de puțin pe Dumnezeu, ascultă-mă vorbind pentru El și pentru tine. Nu poți să înțelegi ce mult te iubește Tatăl tău, căci nu ai nicio paralelă în experiența lumii care să te ajute să înțelegi acest lucru. Nu există, pe pământ, nimic cu care să Îl poți compara, și nu i se aseamănă, nici câtuși de puțin, nimic din ce ai simțit vreodată separat de El. Tu nu poți nici măcar să dai o binecuvântare cu perfectă blândețe. Cum să Îl cunoști pe Cel Ce dă veșnic și nu știe decât să dea?

***

  • Ispășirea este mijlocul de a-ți reda nevinovăția. Te învață adevărata condiție a Fiului lui Dumnezeu – a ta.
  • Spiritul Sfânt te învață doar cum să înlături blocajele dintre tine și ceea ce cunoști deja, pentru că memoria Lui, este a ta.
  • Dumnezeu Îi poate comunica numai Spiritului Sfânt din mintea ta, și numai Spiritul Sfânt Îi poate răspunde lui Dumnezeu pentru tine.  Amintește-ți că numai gândurile pe care le gândești împreună cu Dumnezeu sunt veșnice, restul nu există, pentru că nu sunt Voia lui, și nici voia ta, deși nu știi acest lucru. De aceea, tot ce ai pus în mintea ta de unul singur nu poate exista, căci:

-

” Ce nu e în continuă comunicare cu Mintea lui Dumnezeu nu a existat nicicând.

Comunicarea cu Dumnezeu e viață. Și nimic, fără ea, nu există.”

-

-∞-


5. Cercul Ispășirii

 

  • Singura parte a minții tale care are realitate este aceea care face parte din Mintea lui Dumnezeu și te menține în contact cu El.
  • Fiecare are un rol special în Ispășire, dar mesajul transmis este întotdeauna același: ” Fiul lui Dumnezeu e nevinovat”. E un mesaj pe fiecare îl învață diferit, și îl predă diferit.
  • Singurul rol pe care îl ai aici este să te dedici cu disponibilitate activă, negării vinovăției în toate formele ei. A acuza înseamnă a nu înțelege.
  • Moștenirea Împărăției lui Dumnezeu e dreptul fiecărui Fiu al lui Dumnezeu, și i s-a dat în momentul creației sale. Proiectând vinovăție asura lui te faci vinovat tu, și vei resimți acest lucru pentru că proiectând vinovăție asupra lui îi pui la îndoială puritatea și inocența cu care l-a înzestrat Creatorul.

***

Aici suntem uniţi cu toţii în Ispăşire; nimic altceva nu ne poate uni în lumea aceasta. Aşa se va stinge lumea separării şi se va reda deplina comunicare dintre Tată şi Fiu. Miracolul recunoaşte nevinovăţia, care precis a fost negată din moment ce a produs nevoia vindecării. Nu te opri de la această recunoaştere bucuroasă, căci în ea stă speranţa fericirii şi a eliberării de orice fel de suferinţă. Există oare cineva care nu doreşte să scape de durere? Poate că nu a învăţat deocamdată cum să schimbe vinovăţia cu inocenţa, nici cum să realizeze că numai prin acest schimb îşi poate însuşi eliberarea de durere. Dar cei ce nu au reuşit să înveţe trebuie învăţaţi, nu atacaţi.

-

Uneşte-ţi propriile eforturi la puterea ce nu poate da greş şi duce neîndoios la pace. Nimeni nu poate rămâne neatins de o lecţie ca asta. (…) De la toţi cărora le acorzi eliberarea de vinovăţie îţi vei învăţa, inevitabil, inocenţa. Cercul Ispăşirii nu are sfârşit.

-

Pace, aşadar, tuturor celor ce devin profesori ai păcii. Căci pacea e recunoaşterea purităţii desăvârşite, din care nimeni nu e exclus. În acest cerc sfânt sunt toţi cei creaţi de Dumnezeu ca Fiu al Său. Bucuria e atributul lui unificator, nimeni nefiind lăsat pe dinafară, să îndure vinovăţia de unul singur. Puterea lui Dumnezeu îi trage pe toţi în îmbrăţişarea sigură a iubirii şi a unirii sale. Stai liniştit în acest cerc şi atrage toate minţile torturate să ţi se alăture în siguranţa păcii şi a sfinţeniei sale. Rămâi cu mine în el, ca profesor de Ispăşire, nu de vinovăţie.

-

Binecuvântat eşti tu, care predai cu mine. Puterea noastră nu vine de la noi, ci de la Tatăl nostru. (…) Eu stau în acest cerc, chemându-te la pace. Predă pace cu mine şi stai cu mine pe pământ sfânt. Aminteşte-ţi pentru toţi puterea pe care le-a dat-o Tatăl vostru. Nu crede că nu poţi preda desăvârşita Lui pace. Nu sta pe dinafară, ci mi te alătură în cerc. Nu rata singurul scop la care te cheamă ce predau. Redă-I lui Dumnezeu Fiul aşa cum l-a creat, învăţându-l inocenţa lui.

-

Răstignirea nu a avut niciun rol în Ispăşire. Numai învierea a devenit rolul meu în ea. Acesta e simbolul eliberării de vinovăţie prin nevinovăţie. Pe cel pe care îl percepi vinovat îl vei răstigni. Dar celui pe care îl vezi nevinovat îi vei da nevinovăţie. Răstignirea e întotdeauna ţelul eului. El îi vede vinovaţi pe toţi şi, condamnându-i, vrea să ucidă. Spiritul Sfânt vede numai nevinovăţie şi, cu blândeţea Lui, vrea să elibereze de toată frica şi să restabilească domnia iubirii.

-

Pe toţi pe care îi vezi, fie îi pui în cercul sfânt al Ispăşirii, fie îi laşi pe dinafară, judecându-i buni de răstignit sau de izbăvit. Dacă îi aduci în cercul purităţii, vei rămâne cu ei acolo. Dacă îi laşi pe dinafară, li te vei alătura acolo. Nu judeca decât în liniştea care nu vine de la tine. (…) Vino bucuros în cercul sfânt şi priveşte-i în pace pe toţi cei ce se cred pe dinafară. Nu alunga pe nimeni, căci aici este ce caută cu toţii, laolaltă cu tine. Vino, hai să ne alăturăm lor în locul sfânt al păcii care e pentru noi toţi, uniţi cu toţii în Cauza păcii.

***

-∞-


 6. Lumina comunicării

  • Călătoria pe care o faci împreună cu Spiritul Sfânt este o călătorie de înlocuire a întunericului cu lumina, a ignoranței cu înțelegerea. Să ne amintim că lumina este o stare mentală. Numai ce e ascuns te poate îngrozi pentru că nu îi înțelegi semnificația, și de aceea nu-l  poți iubi.
  • În tine există o lumină liniștită și plină de iubire în care sălășluiește Spiritul Sfânt. Aceea este deschiderea perfectă spre adevăr, în care nimic nu se ascunde și nimic nu înspăimântă. Lumina iubirii împrăștie întunericul.
  • Îndepărtează santinele întunericului care protejează obscuritatea. În afară de lumina iubirii totul trebuie să dispară.
  • Moartea cedează vieții pentru că distrugerea pur și simplu nu este adevărată. Nimic nu te poate distruge pentru că nu ești trup. În lumina iubirii din tine, Spiritul tău este veșnic și inocent.
  • Ai făcut din separare un mijloc de sistare a comunicării cu Dumnezeu. Spiritul Sfânt știe că nu ești separat, dar percepe în mintea ta multe care te fac să crezi că ești separat. El vrea să te învețe cum să folosești în avantajul tău puterea de decizie, pentru a-ți curăța mintea de toate acele idei care te țin separat, și pentru a restabili comunicarea cu Dumnezeu.

***

   Tu, care vorbeşti în simboluri obscure şi ocolite, nu înţelegi limba pe care ai făcut-o. Nu are înţeles, căci scopul ei nu e comunicarea, ci subminarea ei. Dacă scopul limbii e comunicarea, cum poate limba aceasta să însemne ceva? Dar, până şi acest efort ciudat şi anormal de-a comunica necomunicând conţine destulă iubire să o facă semnificativă dacă Interpretul ei nu e cel ce a făcut-o. Tu, care ai făcut-o, nu exprimi decât conflict, de care Spiritul Sfânt vrea să te elibereze. Lasă pe seama Lui ce vrei să comunici. El îţi va interpreta totul cu desăvârşită claritate, căci ştie cu Cine eşti într-o desăvârşită comunicare.

-

   Nu ştii ce spui şi, de aceea, nu ştii ce ţi se spune. Dar Interpretul tău percepe înţelesul în limba ta străină. El nu va încerca să comunice ce nu are înţeles. Dar va desprinde tot ce are înţeles, îndepărtând restul şi oferind adevărata ta comunicare celor ce vor să comunice la fel de adevărat cu tine. Tu vorbeşti două limbi deodată, iar asta trebuie să ducă la neinteligibilitate. Dar, dacă una nu înseamnă nimic şi cealaltă înseamnă totul, numai aceea e posibilă în scopul comunicării. Cealaltă nu face decât să o perturbe.

-

   Funcţia Spiritului Sfânt e întru totul comunicarea.(…) Trebuie să deschidem toate uşile şi să lăsăm lumina să se reverse înăuntru. Nu există camere ascunse în templul lui Dumnezeu. Porţile lui sunt larg deschise să Îi întâmpine Fiul. Nimeni nu poate să nu vină unde l-a chemat Dumnezeu, dacă nu îşi închide singur uşa la întâmpinarea Tatălui său.

***

-∞-


7. Împărtășirea percepției cu Spiritul Sfânt

***

“Ce vrei? Lumina sau întunericul, cunoașterea sau ignoranța sunt ale tale, dar nu amândouă.

Opușii trebuie reuniți, nu despărțiți. Căci separarea lor e numai în mintea ta.

Așa cum întunericul dispare în lumină, tot așa și ignoranța se stinge când apare cunoașterea. “

***

  • Căutarea adevărului este de fapt căutarea onestă a tot ce perturbă adevărul, căci el nu poate fi nici căutat, nici pierdut, nici găsit. Adevărul pur și simplu este. El este în tine, dar este ascuns și înconjurat de frică.
  • Nu poți convinge necunoscătorii că sunt cunoscători. Există două puncte de vedere opuse: Pentru Dumnezeu necunoașterea e imposibilă fiind o credință în ceva ce nu există.  Necunoscătorii nu cred că pot avea cunoașterea, înșelându-se în privința lor, pentru că se definesc așa cum nu au fost creați. Creația lor este însă o certitudine, nu un punct de vedere.
  • Folosești un sistem de gândire distorsionat, care disociază. Cu ajutorul lui deții concomitent două sisteme de convingeri care nu pot coexista. Dacă unul e ținut în întuneric, ferit de celălalt, separarea lor pare să le țină vii pe amândouă, și egale ca realitate. Încercarea de a le uni generează frică, pentru că unul dintre ele va dispărea.
  • Pentru ca lumina să înlocuiască întunericul nu ți se cere decât un singur lucru: să scoți la lumină tot ce stă ascuns în adâncurile tale și te face nefericit: vinovățiile, fricile, resentimentele, toate “secretele” pe care le păzești cu strășnicie și te țin departe de pace. 

***

   Lumina nu poate intra în întuneric când o minte crede în întuneric și nu vrea să se desprindă de el. Adevărul nu luptă cu ignoranța și iubirea nu atacă frica. Ce  nu are nevoie de protecție nu se apără. Apărarea e invenția ta. Dumnezeu nu o cunosște. (…) Mijloacele de apărare, ca toate câte ai făurit, trebuie îndreptate cu blândețe spre binele tău, traduse de Spiritul Sfânt din mijloace de autodistrugere în mijloace de conservare și eliberare. Sarcina Lui e colosală dar puterea lui Dumnezeu este cu El. (…) Nu îți amâna revenirea la pace întrebându-te cum poate El să realizeze ce I-a cerut Dumnezeu. Lasă asta pe seama Celui Care știe. Nu ți se cere să împlinești sarcini colosale.

-

   Spiritul Sfânt îți cere doar un lucru: să îi aduci fiecare secret pe care l-ai zăvorât de El. Deschide-i fiecare ușă și poftește-L să intre în întuneric, și să îl împrăștie cu lumina Lui. La cererea ta, El intră cu bucurie. (…) Dar nu poate vedea ce Îi ascunzi. El vede pentru tine și, dacă nu privești cu El, nu poate să vadă. Viziunea lui Cristos nu e numai pentru El, ci pentru El cu tine. Adu-I așadar, toate gândurile întunecate și secrete, și privește-le cu El. El deține lumina, iar tu, întunericul. 

***

-∞-


8. Sfântul loc de întâlnire.

  • Ai ascuns, așadar, în fiecare loc întunecat învăluit de vinovăție, slava și puterea cu care ai fost înzestrat de Dumnezeu. Ți-ai negat inocența. Apoi, ai închis ușile în urma lor așa încât lumina puterii lui Dumnezeu ce strălucește în tine nu mai poate să răzbată până la tine. Lăsă-L deci pe Spiritul Sfânt să-ți elibereze puterea din toate cotloanele întunecate ale minții în care ai ascuns-o, căci ea mai este încă acolo. El I-a făgăduit Creatorului că te va elibera.
  • Ești unit cu Tatăl tău pe vecie. Nu-i poți nega paternitatea, și tot ce-ți dăruiești ție, îi dăruiești și Lui. Poți să-i oferi vinovăție? Dacă nu, nu ți-o poți oferi nici ție căci nu sunteți separați. Tot ce-ți oferi ție îi oferi și Lui, și tot ce-i oferi Lui îți oferi ție.
  • Există în tine un loc în care strălucește Spiritul Sfânt. E locul de întâlnire cu Dumnezeu. Spiritul Sfânt e cel care realizează comunicarea. Această comunicare este imposibil de perturbat. Continuă și neîntreruptă, iubirea se revarsă între Tată și Fiu, după cum doresc Amândoi.
  • Tu și toți semenii tăi puteți alege să mergeți pe drumuri greșite dar puteți fi reuniți de singura Călăuză pe care v-a dat-o Dumnezeu: Spiritul Sfânt. Strălucind în fiecare la locul de întâlnire cu Tatăl, face ca separarea să dispară.  
  • Unde e Dumnezeu ești și tu. Acesta este adevărul.

***

Nu există substitut pentru adevăr. Iar adevărul îţi va limpezi acest lucru când vei fi adus în locul în care trebuie să te întâlneşti cu adevărul. Iar acolo trebuie să fii condus, prin blânda înţelegere care nu te poate duce altundeva. Unde e Dumnezeu eşti şi tu. Acesta este adevărul. Nimic nu poate preschimba în necunoaştere cunoaşterea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu. Tot ce a creat Dumnezeu îşi cunoaşte Creatorul. Căci aşa e înfăptuită creaţia de Creator şi de creaţiile Sale. În sfântul loc de întâlnire, Tatăl se contopeşte cu creaţiile Sale şi creaţiile Fiului Său se contopesc cu Ei. Există o singură legătură care îi uneşte pe toţi, ţinându-I în unitatea din care vine creaţia.

-

 Legătura cu care Se uneşte Tatăl cu cei cărora le dă puterea de-a crea nu poate fi desfiinţată niciodată. Cerul însuşi e unirea cu toată creaţia şi cu singurul ei Creator. Iar Cerul rămâne Voia lui Dumnezeu în ce te priveşte.

***

-∞-


9. Reflecția sfințeniei

  • Ispășirea nu te face sfânt. Sfânt ai fost creat. Ea nu face decât să aducă ce-ai făcut din tine la ce ești cu adevărat; să-ți aducă eul la Dumnezeu și iluzia la adevăr.
  • Cunoașterea ta este în siguranță, dar – separat de ea – unde e siguranța ta?
  • Ai dat veșnicia pe timp. Ai pus trecutul din lumea timpului între ce ești și ce-ai fost dintotdeauna, așa încât nu-ți mai amintești realitatea a ce ești, căci îți amintești numai trecutul din lumea timpului, adică iluzia eului.
  • Aducerea eului la Dumnezeu înseamnă aducerea greșelii la adevăr, unde e corectată.
  • Nu ești slab cu Dumnezeu alături, dar fără El nu ești nimic. Ispășirea ți-L oferă pe Dumnezeu. El e darul tău, iar Spiritul Sfânt îl ține în tine. În tine e altarul lui Dumenzeu pe care nu l-a părăsit nicicând. Cu toate acestea, cei ce Îl venerează au pus pe altar alți dumnezei.
  • În templu, Sfințenia așteaptă liniștită venirea celor ce o iubesc, pentru că vor reveni în cele din urmă la puritate și la grația lui Dumnezeu, care le va acoperi toată senzația durerii și pierderii. Frica de moarte va fi înlocuită cu bucuria vieții, căci Dumnezeu e viață.

***

 

      În lumea aceasta poţi deveni o oglindă imaculată în care Sfinţenia Creatorului tău se răsfrânge din tine la toţi din jurul tău. Poţi reflecta Cerul aicea. Dar să nu îţi întunece oglinda ce ţine în ea reflecţia lui Dumnezeu nicio reflecţie a chipurilor altor dumnezei. Pământul poate să reflecte Cerul sau iadul; Dumnezeu sau eul. Nu trebuie decât să laşi oglinda curată şi să ştergi toate chipurile întunecimii ascunse pe care le-ai desenat pe suprafaţa ei. Dumnezeu Se va răsfrânge El Însuşi pe suprafaţa ei. Numai reflecţia Lui clară poate fi percepută pe suprafaţa ei.

-

    Reflecţiile se văd în lumină. În întuneric ele sunt obscure, şi înţelesul lor pare să stea mai degrabă în interpretări labile decât în ele înseşi. Reflecţia lui Dumnezeu nu are nevoie de interpretare. Este clară. Şterge oglinda, şi nimeni nu va putea să nu înţeleagă mesajul care se răsfrânge din ceea ce oglinda le arată tuturor. E mesajul pe care Spiritul Sfânt îl prezintă oglinzii ce e în fiecare. Şi fiecare îl recunoaşte căci a fost învăţat că are nevoie de el, dar nu ştie unde să se uite ca să îl găsească. Lasă-l, aşadar, să îl vadă în tine şi să îl împărtăşească cu tine.

-

      Dacă ai putea să realizezi, şi o singură clipită, puterea de vindecare pe care o poate aduce lumii întregi reflecţia lui Dumnezeu, strălucind în tine, ai arde de nerăbdare să ştergi oglinda minţii tale să primeşti chipul sfinţeniei ce vindecă lumea. Chipul sfinţeniei ce străluceşte în mintea ta nu e obscur şi nu se va schimba. Înţelesul ei pentru cei ce o văd nu e obscur, căci toată lumea îl percepe ca fiind acelaşi. Toţi îşi aduc diferitele probleme la lumina ei vindecătoare, şi toate problemele lor găsesc acolo numai vindecare.

-

      Reacţia sfinţeniei la orice formă de greşeală e mereu aceeaşi. Nu există contradicţie în ce suscită ea. Singura ei reacţie e vindecarea, indiferent ce i se aduce. Cei ce au învăţat să ofere numai vindecare, datorită reflecţiei sfinţeniei din ei, sunt în sfârşit gata pentru Cer. Acolo, sfinţenia nu e o reflecţie, ci condiţia efectivă a ce nu le-a fost decât reflectat aici.

***

-∞-


10. Egalitatea miracolelor.

  • Îți mai amintești  că atâta vreme cât ești călător în lumea timpului ai nevoie să-ți schimbi percepția obișnuită cu percepția adevărată? Că ea este ultimul pas înaintea cunoașterii și că acest pas ține de Dumnezeu?
  • Îți mai amintești că în timp rolul tău este să vindeci iar în veșnicie să creezi, fiind copilul ( creația) lui Dumnezeu și cocreator cu El?

***

Când nu mai rămâne nicio percepție între  Dumnezeu și creațiile Lui, sau între copiii Lui  și ai lor, cunoașterea creației trebuie să se continue la nesfârșit. Reflecțiile pe care le accepți în oglinda minții tale în timp nu fac decât să apropie sau să îndepărteze veșnicia. Dar veșnicia însăși depășește timpul tot. Întinde-te în afara lui și atinge-o, cu ajutorul reflecției pe care o are ea în tine. Și trece-vei din timp în sfințenie, cu aceeași certitudine cu care reflecția sfințeniei face apel la toți să se lepede total de vinovăție. Reflectă aici pacea Cerului și du la Cer lumea aceasta.

***

  • Lumea în care pari să trăiești pe pământ e o lume a limitelor. De aceea, dirijat de Spiritul Sfânt – Cel care aduce legile unei alte lumi în lumea aceasta – miracolul e singurul lucru pe care îl poți face și care poate transcende “ordinea” acestei lumi, nefiind bazat pe diferențe, ci pe egalitate. Ce e cel mai greu de priceput este faptul că miracolul poate să vină de aici și nu trebuie să vină din altă parte. Din punctul de vedere al lumii acest lucru este cu neputință.
  • Numărul miracolelor pe care le poți face este nelimitat. Ele pot fi simultane și nenumărate.
  • E imposibil să nu-ți fi dat seama că prin mintea ta trec concomitent și în număr mare gânduri care pot fi în conflict: gânduri luminoase  și gânduri întunecate. Te-ai obișnuit să-ți clasifici gândurile în funcție de importanță, valoare, înțelepciune, etc. Unele sunt reflecții ale Cerului, iar altele sunt motivate de eu, care doar pare să gândească. Iată ce se întâmplă:

***

Rezultatul e o configuraţie în continuă schimbare, ce nu cunoaşte nici linişte, şi nici repaus. Se schimbă neîncetat pe suprafaţa oglinzii minţii tale, pe care reflecţiile Cerului durează doar o clipă şi se sting, când le acoperă întunericul. Unde a fost lumină, întunericul o înlătură într-o clipită, iar configuraţiile alternante de lumină şi întuneric îţi trec repede şi constant prin minte. Puţina sănătate mintală ce ţi-a mai rămas rezistă datorită unui sentiment de ordine stabilit de tine. Dar tocmai faptul că poţi face asta şi poţi pune un pic de ordine în haos îţi arată că nu eşti un eu şi că trebuie să existe în tine mai mult decât un eu. Căci eul este haos şi, dacă ar reprezenta tot ce eşti, nicio ordine nu ar fi cu putinţă. Dar, deşi ordinea pe care o impui minţii tale limitează eul, ea te limitează şi pe tine. A ordona înseamnă a judeca şi a aranja prin judecată. De aceea, ea nu e funcţia ta, ci a Spiritului Sfânt.

-

 Îţi va părea dificil să înveţi că nu ai pe ce bază să îţi ordonezi gândurile. Spiritul Sfânt îţi predă această lecţie, dându-ţi exemple strălucite de miracole pentru a-ţi arăta că modul în care ordonezi tu e greşit, dar că ţi se dă unul mai bun.

***

  • Lasă-l pe Spiritul Sfânt din tine să ordoneze, și nu-ți mai implica eul. Vei vedea dacă ” Îl ai” pe Spiritul Sfânt în tine, sau mai degrabă dacă l-ai împuternicit să lucreze prin tine, după reacțiile celor cu care intri în contact – pe care îi cunoști, sau poate de care nici n-ai auzit. Pentru că rezultatul alegerii tale corecte va fi un miracol pentru fiecare strigăt de ajutor.

***

Miracolul oferă exact aceeaşi reacţie la fiecare strigăt de ajutor. El nu judecă strigătul. Ci recunoaşte pur şi simplu ce e, şi răspunde în consecinţă. El nu stă să analizeze care strigăt e mai tare, mai mare sau mai important. Te întrebi, poate, cum de ţi se cere tocmai ţie, care eşti încă legat de judecată, să faci ceva ce nu necesită propria ta judecată. Răspunsul este foarte simplu. Puterea lui Dumnezeu, nu a ta, dă naştere la miracole. Miracolul însuşi nu e decât martorul că ai puterea lui Dumnezeu în tine. Iată de ce miracolul îi binecuvântează în mod egal pe toţi cei ce iau parte la el şi, tot de aceea, la el iau parte toţi. Puterea lui Dumnezeu este nelimitată. Şi, fiind întotdeauna maximală, ea oferă totul fiecărui strigăt din partea oricui. Nu există ordine a dificultăţii aici. Unui strigăt de ajutor i se dă ajutor.

-

Singura judecată implicată este o împărţire în două categorii, efectuată de Spiritul Sfânt: o categorie a iubirii şi, cealaltă, strigătul după iubire. Tu nu poţi efectua această împărţire în siguranţă, pentru că eşti mult prea derutat atât să recunoşti iubirea, cât şi să crezi că restul nu e decât un strigăt după iubire. Eşti mult prea legat de formă, şi nu de conţinut. Ceea ce consideri tu conţinut nu e deloc conţinut. E doar formă, şi nimic altceva. Căci nu reacţionezi de fapt la ce îţi oferă un frate, ci doar la percepţia particulară prin care ce îţi oferă fratele respectiv e judecat de către eu.

***

  • Eul judecă așadar după formă și nu după conținut. De fapt, nici nu-l interesează conținutul pentru că dacă forma e acceptabilă deduce că și conținutul e. Dacă nu, atacă forma.
  • Nu te strădui să înțelegi ” dinamica” eului, căci n-o vei înțelege. Acceptă mai bine călăuzirea sigură a Spiritului Sfânt. El asigură comunicarea dintre tine și Dumnezeu.
  • E imposibil să îţi aduci aminte de Dumnezeu în secret şi singur.

***

Căci amintirea Lui înseamnă că nu eşti singur şi eşti dispus să îţi aminteşti asta. Dacă vrei să îţi aduci aminte de Tatăl tău, lasă Spiritul Sfânt să îţi ordoneze gândurile şi să îţi dea doar răspunsul cu care îţi răspunde El. Ca tine, toată lumea caută iubire, dar nu o cunoaşte dacă nu se uneşte cu tine în căutarea ei. Dacă întreprindeţi căutarea împreună, aduceţi cu voi o lumină atât de puternică, încât ce vedeţi capătă înţeles. Călătoria de unul singur eşuează pentru că a exclus tocmai ce vrea să găsească.

-

Fiecare interpretare pe care o faci pe seama unui frate e lipsită de sens. Lasă Spiritul Sfânt să ţi-l arate şi să te înveţe atât iubirea lui, cât şi strigătul lui după iubire. Nici mintea lui, nici a ta nu deţin mai mult de aceste două ordini de gândire.

-

Miracolul e recunoaşterea veridicităţii acestui lucru. Unde e iubire, fratele tău trebuie să ţi-o dea din cauză că iubirea este ce este. Dar, unde există un strigăt după iubire, trebuie să o dai din cauză că eşti ce eşti. Am spus mai devreme că acest curs te va învăţa cum să îţi aminteşti ce eşti, redându-ţi Identitatea.

( Ești iubire; dai și primești iubire)

***

-∞-


11. Testul adevărului.

  • Recunoaște că nu cunoști!
  • Cunoașterea este puterea lui Dumnezeu.
  • Crezi că ai pierdut-o, dar ea stă ascunsă în tine. Ai pus atât de multe între ea și conștientizarea ei, încât nu o poți folosi.
  • Între tine și puterea lui Dumnezeu din tine stau toate lucrurile pe care le-ai învățat de la tine.
  • Lasă-L pe Profesorul lui Dumnezeu din tine – Spiritul Sfânt – să desfacă lecțiile pe care ți le-a predat eul.

***

Fii dispus, aşadar, să ţi se desfacă toată această învăţătură şi bucură-te că nu eşti legat de ea pe veci. Căci te-ai învăţat cum să îl întemniţezi pe Fiul lui Dumnezeu, o lecţie atât de inimaginabilă, încât numai celor demenţi le-ar putea trece prin minte aşa ceva, în somnul cel mai adânc. Poate oare Dumnezeu să înveţe cum să nu fie Dumnezeu? Şi Fiul Lui, căruia I-a dat toată puterea, poate oare să înveţe să fie neputincios?

-

Ispăşirea te învaţă cum să scapi pentru totdeauna de tot ce te-ai învăţat în trecut, arătându-ţi numai ce eşti acum. (…) Ce ai învăţat tu nu acordă prezentului niciun înţeles. Nimic din ce ai învăţat vreodată nu te poate ajuta să înţelegi prezentul sau să înveţi cum să desfaci trecutul. Trecutul tău este ce te-ai învăţat singur. Desprinde-te de el. Nu încerca să înţelegi întâmplări sau lucruri sau persoane în „lumina” lui, pentru că întunericul în care încerci să vezi nu poate decât să facă obscur.

***

  • Ai un test cu care să verifici dacă ce ai învățat este adevărat. Este “Testul adevărului.” Iată-l:

***

Dacă eşti complet lipsit de orice frică şi dacă toţi cei pe care îi întâlneşti sau la care te gândeşti se bucură de pacea ta desăvârşită, atunci poţi fi sigur că ai învăţat lecţia lui Dumnezeu, şi nu a ta. Dacă nu sunt adevărate toate aceste lucruri înseamnă că există în mintea ta lecţii sumbre care îţi dăunează, constituind o piedică atât pentru tine, cât şi pentru toţi din jurul tău. Absenţa păcii desăvârşite nu înseamnă decât un lucru: crezi că nu îi voieşti Fiului lui Dumnezeu ce îi voieşte Tatăl său. Fiecare lecţie sumbră predă asta, într-o formă sau alta. Şi fiecare lecţie luminoasă cu care Spiritul Sfânt le va înlocui pe cele sumbre pe care nu le accepţi te învaţă că voieşti cu Tatăl şi cu Fiul Său.

-

Să nu te preocupe felul în care poţi să înveţi o lecţie complet diferită de tot ce te-ai învăţat tu însuţi. Cum ai putea să ştii aşa ceva? Rolul tău e foarte simplu. Trebuie doar să recunoşti că nu vrei nimic din ce ai învăţat. Cere să ţi se predea şi nu îţi folosi experienţele să confirmi ce ai învăţat. Când se întâmplă ca un lucru să îţi ameninţe sau să îţi tulbure pacea în orice fel, spune-ţi:

  • Nu ştiu ce înseamnă nimic, inclusiv acest lucru.
  • De aceea, nu ştiu cum să reacţionez la el.
  • Nu îmi voi folosi propria învăţătură din trecut ca lumină care să mă îndrume acum.

În urma acestui refuz de-a încerca să te înveţi singur ce nu ştii, îţi va vorbi Călăuza pe Care ţi-a dat-O Dumnezeu. El Îşi va ocupa locul cuvenit în conştienţa ta în clipa în care o abandonezi şi I-o oferi Lui.

***

  • Despre călăuzirea Spiritului Sfânt:

***

Călăuzirea Spiritului Sfânt e limitată doar din cauza credinţei tale că poţi dirija o mică parte a vieţii tale sau că te poţi confrunta cu anumite aspecte ale ei de unul singur.(…) Limitând astfel călăuzirea pe care vrei să o accepţi, nu poţi conta pe miracole ca răspuns la toate problemele tale.  Nu ai probleme pe care să nu ţi le poată rezolva oferindu-ţi un miracol. Miracolele sunt pentru tine. Şi toate fricile, durerile sau încercările pe care le ai au fost desfăcute. Odată ce le-a acceptat în locul tău şi a recunoscut că nu au fost nicicând, El le-a adus pe toate la lumină. Nu există lecţii sumbre pe care El să nu ţi le fi luminat deja. Lecţiile pe care ţi le predai singur, El ţi le-a corectat deja. Ele nu există în Mintea Lui. Căci pe El nu Îl leagă trecutul şi, de aceea, nici pe tine nu te leagă. El nu vede timpul cum îl vezi tu. Şi fiece miracol pe care ţi-l oferă corectează modul în care foloseşti tu timpul şi îl face al Său.

-

Cel Ce te-a eliberat de trecut vrea să te înveţe că ai scăpat de acesta. Nu vrea decât să accepţi realizările Lui ca ale tale, pentru că le-a realizat pentru tine. (…) El te-a eliberat de ce ai făurit. Vrea să Îşi stabilească învăţătura luminoasă atât de ferm în mintea ta, încât nicio sumbră lecţie de vinovăţie să nu poată sta în ce a sfinţit El cu Prezenţa Lui. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu că El e acolo şi că lucrează prin tine. Şi toate lucrările Lui sunt ale tale. La fiecare miracol pe care Îl laşi să îl facă prin tine, El îţi oferă un miracol.

-

Fiul lui Dumnezeu va fi întotdeauna indivizibil. Aşa cum suntem reuniţi în Dumnezeu, tot aşa învăţăm reuniţi în El. Profesorul lui Dumnezeu predă miracolul unităţii şi, în faţa lecţiei Lui, diviziunea dispare. Predă ca El aici, şi îţi vei aduce aminte că ai creat ca Tatăl tău întotdeauna. Miracolul creaţiei nu a încetat nicicând, purtând asupra lui marca sfântă a nemuririi. 

***

  • Relația dintre pacea interioară și disponibilitatea de a învăța:

***

Cei care ţin minte mereu că nu cunosc nimic şi care au devenit dispuşi să înveţe totul vor învăţa. Dar, de câte ori se vor încrede în ei înşişi, nu vor învăţa. Şi-au distrus motivaţia de-a învăţa crezând că cunosc deja. Să nu crezi că înţelegi ceva până nu treci testul păcii desăvârşite, căci pacea şi înţelegerea merg mână în mână şi nu pot fi găsite separat. Una o aduce cu ea pe cealaltă, căci e legea lui Dumnezeu ca ele să nu existe separat. Ele sunt cauză şi efect, una faţă de cealaltă, aşa că – acolo unde lipseşte una – nu poate fi nici cealaltă.

-

De câte ori crezi că cunoşti, te va părăsi pacea, pentru că ai abandonat Profesorul păcii. De câte ori îţi dai seama pe deplin că nu cunoşti, pacea se va întoarce, căci Îl vei invita pe El să Se întoarcă, abandonând eul în favoarea Lui. Nu apela la eu pentru nimic; iată singurul lucru pe care trebuie să îl faci. (…)  Dacă vrei pace, trebuie să abandonezi profesorul atacului. Profesorul păcii nu te va abandona nicicând. (…) Cu desăvârşirea ta mereu în priviri, El le oferă darul păcii tuturor celor care percep nevoia de pace şi vor să o aibă. Fă loc păcii, şi ea va veni. Căci înţelegerea e în tine şi din ea trebuie să vină pacea.

-

Puterea lui Dumnezeu, din care se nasc amândouă, e a ta cu aceeaşi certitudine cu care e a Lui. Crezi că nu Îl cunoşti din simplul motiv că, de unul singur, îţi e cu neputinţă să Îl cunoşti. Vezi însă lucrările colosale pe care le va face prin tine, şi te vei convinge negreşit că le-ai făcut prin El. E cu neputinţă să negi Sursa unor efecte atât de puternice, încât nu pot ţine de persoana ta. Fă-I loc, şi te vei vedea atât de plin de putere, încât nimic nu îţi va birui pacea. Şi acesta va fi testul prin care recunoşti că ai înţeles.

***

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente citate :

***Curs de miracole – Text,  Cap. XIV: ” A preda pentru adevăr”, pp.251-270, Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button

Curs de miracole: Cap.14 – A preda pentru adevăr (I)

 

 decizii-coaching

Da, ești binecuvântat.

Dacă ești binecuvântat și nu o cunoști, ai nevoie să înveți acest lucru. Cunoașterea nu se predă, dar condițiile în care poate fi atinsă cunoașterea pot fi dobândite, căci au fost abandonate. 

Poți învăța să binecuvântezi, dar cum să faci acest lucru dacă nu ești conștient de binecuvântarea ta?

-∞-

1. Condițiile învățării.

  • Într-o lume fără direcție, făcută din negare, negarea reprezintă decizia de a nu cunoaște.
  • Lumea aceasta e “dementă” iar proporțiile “demenței” ei nu trebuie subapreciate pentru că toate sferele percepției ți-au fost atinse de ea. Logica acestei lumi nu duce la nimic, dar tu  nu știi acest lucru.
  • Gândurile pe care le emiți stau la baza sistemului tău de gândire.
  • Prin gândurile tale poți proiecta în afară atac, judecată, vinovăție, sau poți extinde gândurile de iubire, iertare, pace pe care le împărtășești cu Dumnezeu. 
  • Gândurile tale au toată puterea pe care tu le-o dai. Poți păstra numai gândurile pe care le gândești împreună cu Dumnezeu, pentru că sunt gândurile adevărului, și poți abandona gândurile întunecate. Sursa desfacerii celor din urmă este în tine – este Cel Ce cunoaște totul.

***

El trebuie să introducă simplul adevăr într-un sistem de gândire devenit atât de sucit și de complex, încât nu poți să vezi că nu înseamnă nimic. El privește pur și simplu temelia lui și o respinge. Dar tu, care nu poți să desfaci lucrul pe care l-ai făcut, nici să scapi de povara grea a opacității sale ce apasă asupra minții tale, nu poți să vezi prin el. Te amăgește pentru că ai ales să te amăgești. Cei ce aleg să fie amăgiți vor ataca abordările directe, pentru că ele par să amenințe amăgirea și să-i dea o lovitură.

***

-∞-

2. Studentul fericit.

  • Spiritul Sfânt are nevoie de un student fericit pentru a-și putea realiza misiunea, dar tu  nu cunoști fericirea. Confunzi fericirea cu nefericirea.  Ești convins că ești fericit când de fapt ești nefericit. Trebuie să recunoști mai întâi că ești nefericit. 
  • Ai învățat să faci o grămadă de lucruri fără folos în speranța că vei fi fericit. Crezi în “nimic”, și până la urmă aceasta este comoara pe care o vei găsi, și vei adăuga încă o povară la mintea ta deja împovărată.
  • Spiritul Sfânt își începe lecția de simplitate cu învățătura fundamentală că adevărul e adevărat. E singura și cea mai grea lecție pe care o vei învăța vreodată, simplitatea fiind foarte grea pentru o minte sucită. Nimic  nu ești mai puțin dispus să asculți decât simplul adevăr.
  • Studenților nefericiți, dar care cred că vor găsi fericirea iluzorie prin căutările lor, Spiritul Sfânt le spune liniștit și ferm:

***

Adevărul e adevărat. Nimic altceva nu contează, nimic altceva nu e real, nimic altceva nu există. Lasă-Mă să fac Eu singura distincție pe care nu o poți face, dar pe care ai nevoie să o înveți. Credința ta în nimic te amăgește. Oferă-Mi Mie credința ta și o voi pune blând la sfântul loc al ei. Acolo nu vei găsi amăgire, ci numai simplul adevăr. Și pe acesta îl vei iubi, pentru că îl vei înțelege.

***

  • El va aduce lumina adevărului în întuneric și o va lăsa să se răsfrângă asupra ta. Văzând-o la tine, semenii tăi vor fi dispuși atunci să-și dezlege lanțurile grele care îi leagă de nimic, de iluzie și deznădejde. Ei devin astfel profesorii tăi de eliberare și bucurie, pentru că vezi prin ei efectele adevărului pe care Sfântul Spirit l-a coborât asupra ta când l-ai cerut.

***

Învață să fii un student fericit. Nu vei învăța niciodată cum să faci totul din nimic. Realizează însă că acesta a fost obiectivul tău și recunoaște cât de stupid a fost. …

-

Dacă vrei să fii un student fericit, trebuie să îi dai Spiritului Sfânt toate câte ai învățat, să le dezvețe pentru tine. Și apoi poți să începi să înveți lecțiile voioase care vor veni rapid pe temelia fermă că adevărul e adevărat. (…) Universul învățării se va deschide înaintea ta în toată simplitatea lui plină de grație. Cu adevărul înainte nu te vei mai uita înapoi.

-

Studentul fericit întrunește condițiile învățării în lumea aceasta, după cum îndeplinește condițiile cunoașterii în Împărăție. Toate acestea sunt în planul Spiritului Sfânt de-a te elibera de trecut și de-ați deschide drumul libertății. Căci adevărul e adevărat. (…) Această simplă lecție deține cheia întunecatei uși pe care o crezi zăvorâtă pentru totdeauna. Tu ai făcut ușa aceasta din nimic și, dincolo de ea nu e nimic. Cheia nu e decât lumina care spulberă figurile și formele și fricile de nimic. …

-

Privește-ți frații în libertatea lor și învață de la ei cum să scapi din în tuneric. Lumina din tine îi va trezi, și nu te vor lăsa nici ei cuprins de somn.(…) Liniștea simplității sale e atât de irezistibilă, încât îți vei da seama că e imposibil să negi simplul adevăr. Căci altceva nu există. Dumnezeu e pretutindeni și Fiul Lui e cu toate în El.

***

-∞-

3. Decizia în favoarea nevinovăției.

  • Studentul fericit, eliberat de vinovăție, va învăța ușor, pentru că gândurile îi sunt libere.
  • De câte ori cedezi vinovăției decizi în favoarea nefericirii și nu vei învăța cum să fii fericit. Spune-ți cu blândețe de fiecare dată când te apasă vinovăția:

***

  • Ce resimt voi face manifest.
  • Dacă sunt nevinovat nu am de ce să mă tem.
  • Aleg să îmi declar acceptarea Ispășirii, nu respingerea ei.
  • Vreau să îmi accept nevinovăția făcând-o manifestă și împărtășind-o.
  • Să aduc Fiului lui Dumnezeu pacea care vine de la Tatăl său.

***

  • Puterea de decizie e tot ce ai. În fiecare clipă decizi între răstignire și înviere, între eu și Spiritul Sfânt. Eul înseamnă vinovăție și nefericire, Spiritul Sfânt înseamnă nevinovăție și fericire.

***

Ești vinovat sau nevinovat, încătușat sau liber, nefericit sau fericit.

-

Miracolul te învață că ai ales nevinovăția, libertatea și bucuria. Nu e o cauză ci un efect. E rezultatul firesc al alegerii corecte, demonstrând fericirea ta care decurge în urma obțiunii de-a fi liber de vinovăție. Toți cei cărora le oferi vindecare ți-o oferă la rândul lor. Toți cei pe care îi ataci țin la ei atacul și îl cultivă făcându-ți din el o vină. Dacă o face sau nu o face nu va conta. Vei crede că o face.

***

  • Întunericul nu are nicio putere asupra Fiului lui Dumnezeu. Asta vei învăța de la Spiritul Sfânt și vei preda mai departe în felul următor: 

***

Nevinovăția e invulnerabilitate. Așadar fă-ți invulnerabilitatea cunoscută tuturor. Învață-l pe fiecare că orice ar încerca să îți facă, deplina ta libertate de credința că îți poate face vreun rău îi arată că e nevinovat. El nu îți poate face niciun rău, iar tu, refuzând să îl lași să creadă că poate, îl înveți că ispășirea pe care ai acceptat-o pentru tine însuți, e și a lui. Nu e nimic de iertat. Nimeni nu îi poate face rău Fiului lui Dumnezeu. Vinovăția lui e fără cauză și, fără cauză fiind, nu poate exista. (…) Nu învăța pe nimeni că ți-a făcut vreun rău, căci, dacă îl înveți pe altul, te înveți pe tine însuți că un lucru ce nu ține de Dumnezeu are putere asupra ta. 

***

  • Nu poți lua decizii de unul singur sau numai pentru tine, pentru că niciun gând al tău nu poate avea efecte separate sau izolate. Fiecare decizie o iei pentru întreaga Fiime și “influențează o constelație mai mare decât orice ți-ai imaginat vreodată”. Acceptă așadar ajutorul Spiritului Sfânt, căci El e singurul care cunoaște răspunsul și te va îndruma corect. Este darul dumnezeiesc pe care ți-l oferă atât de liber și de bucuros.
  • Creația lui Dumnezeu este de o puritate totală, iar tu și semenii tăi faceți parte din ea. Nu decide în defavoarea ei, căci fiind un lucru ce ține de Dumnezeu este adevărat. 
  • Pacea cuprinde fiecare minte care acceptă planul dumnezeiesc de mântuire, renunțând la propriu-i plan. Mântuirea înseamnă debarasarea de vinovăție. Vinovăția este singurul “dușman” care-ți umbrește puritatea. Spiritul Sfânt e “singurul tău prieten” și ” puternicul protector al inocenței ce te face liber“.

***

Lasă-L, așadar, să fie singura călăuză pe care o vei urma spre mântuire. El știe drumul și te conduce bucuros de-a lungul lui. (…) Fără călăuzirea Lui, vei crede că îl știi singur și vei decide în defavoarea păcii tale, cu aceeași certitudine cu care ai decis că mântuirea se găsește doar în tine. 

***

  • Nu căuta să estimezi valoarea semenilor tăi , căci ei sunt Fiii lui Dumnezeu, pe care El i-a creat sfinți. A-i estima înseamnă a-ți evalua Creatorul și a judeca în defavoarea Lui. Aduce cu o “substituire de sine pe tronul lui Dumnezeu”.  În mintea ta poate părea o mare nelegiuire, un mare păcat,  și cel mai probabil o să te simți vinovat. Cu toate acestea Spiritul Sfânt te asigură că acest lucru nu se poate întâmpla niciodată, fiind o nebunie din partea ta – cea dominată de ego – să gândești asta. Pentru că nu se poate întâmpla, nu poate avea efecte de care să te temi. Mai mult, te îndeamnă să nu uiți niciodată iubirea Tatălui pentru tine și faptul că vrea să te scoată din nebunie. Așadar, 

-

” Spune-i Spiritului Sfânt: “Decide tu în locul meu”, și s-a făcut.

-

              Greșeala de orice fel devine cu neputință.

***

De ce te-ai zbate atât de frenetic să anticipezi tot ce nu cunoști, când toată cunoașterea se află în spatele fiecărei decizii pe care o ia Spiritul Sfânt pentru tine? Învață ce sunt înțelepciunea și iubirea Lui, și predă răspunsul lui tuturor celor ce se zbat în întuneric. Căci decizi pentru ei și pentru tine. 

-

În toate să fii condus de El și să nu reconsideri. Ai încredere că va răspunde repede, sigur și cu iubire pentru toți cei ce vor fi atinși de decizie în orice fel. (…) Chiar vrei să îți asumi singur răspunderea pentru încercarea de-a decide ce anume poate să le aducă numai bine tuturor? Știi tu așa ceva? 

-

Te-ai învățat cel mai nefiresc lucru – să nu comunici cu Creatorul tău. (…) Dezvață-te de izolare cu ajutorul iubitoarei Lui călăuziri și învață ce e comunicarea fericită pe care ai aruncat-o, dar pe care nu ai putut-o pierde. 

-

De câte ori nu ești sigur ce să faci, gândește-te la Prezența Lui în tine și spune-ți doar așa:

  • El mă conduce și cunoaște drumul, pe care eu nu îl cunosc.
  • El niciodată nu mă va opri de la ce vreau să învăț.
  • Am încredere, de aceea, că îmi va comunica tot ce cunoaște pentru mine.

***

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei. 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.154-158 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button

Curs de miracole: Cap.13 – Lumea lipsită de vinovăție (V)

 

pacea cerului

8: De la percepție la cunoaștere.

 

  • Vindecarea este eliberare de trecut.
  • Trecutul nu există. Acest lucru nu poate fi cunoscut în lumea timpului de nimeni pentru că ține de cunoaștere.
  • Putem  dobândi  percepția desăvârșită dar percepția, chiar elevată fiind, nu e completă niciodată, și oricât de sfântă, nu va dura la nesfârșit.  Ultimul pas –  cel al cunoașterii –  ține de Dumnezeu. 
  • Dobândirea cunoașterii duce la cunoașterea faptului că locul tău nu este în lume, ci în veșnicie.
  • Mintea nu ia în seamă unde se află căci noțiunea de “unde” nu înseamnă nimic pentru ea. Știe că este pretutindeni… ” 
  • Cunoașterea nu este parțială. 
  • Spiritul Sfânt este un Gând al lui Dumnezeu împărtășit cu tine, și nu are altă funcție decât să unească Tatăl cu Fiul nefiind separat nici de Unul nici de Altul. El este în mintea ta așa cum este în Mintea Tatălui, iar mesajul Lui vorbește despre veșnicie în lumea timpului.
  • Vei ceda cunoașterii când îți vei vedea semenii ca pe tine însuți. Ei sunt martorii tăi la aparteneța ta la Cer. Fiecare miracol oferit lor ți se va înapoia, pentru că miracolele pe care le faci pe pământ sunt înălțate la Cer. 

***

Fiecare aspect este întreg și, de aceea, niciun aspect nu e separat. (…) Iată miracolul creației: faptul că e una pe vecie. Tu ești un aspect al cunoașterii, fiind în Mintea lui Dumnezeu. Toată cunoașterea trebuie să fie a ta, căci în tine e toată cunoașterea. (…) Dar utimul pas trebuie întreprins de Dumnezeu, căci ultimul pas în izbăvirea ta, care pare în viitor, a fost realizat de Dumnezeu la crearea ta. Separarea nu a întrerupt-o. Creația nu poate fi întreruptă.  Separarea e doar o formulare greșită a realității, fără absolut niciun efect. (…) Aspecte ale realității pot fi văzute în toate și peste tot. (…) Fiecare miracol pe care I-l oferi Fiului lui Dumnezeu e doar percepția adevărată a unui aspect al întregului. Deși fiecare aspect este întregul, nu poți să știi asta până nu vezi că fiecare aspect este același lucru, perceput în aceeași lumină și, de aceea unul. Fiecare făptură pe care o vezi fără trecut te apropie astfel de finalul timpului… (…) Toți sunt identici: frumoși și egali ca sfințenie cu toții.

-

Cunoașterea întrece cu mult ce te privește individual. Tu care ești parte a ei și ea toată, nu trebuie decât să îți dai seama că ea ține de Tatăl, nu de tine. Rolul tău în izbăvire te duce la ea prin restabilirea unității ei în mintea ta. Când îți vei vedea frații ca tine însuți, vei fi cedat cunoașterii, căci vei fi învățat să te eliberezi prin Cel Ce cunoaște ce este libertatea.  

***

-∞-

9. Norul vinovăției.

  • Vinovăția este singurul lucru care ți-l ascunde pe Dumnezeu.
  • Cei ce se simt vinovați condamnă, legând viitorul de trecut după legea eului. Este o lege strictă, care interzice trezirea. Legile eului sunt legile pedepsei. Credința în el e durere.
  • Dacă îți pui credința în trecut, viitorul va fi ca trecutul. 
  • Ispășirea aduce o reevaluare a tot ce îndrăgești; separă falsul de adevărat.

***

Între trecut și viitor trebuie să intervină Legile lui Dumnezeu dacă vrei să te eliberezi. ( …) Eliberarea de vinovăție e desfacerea completă a eului. Nu fă pe nimeni să se teamă, căci vinovăția lui este a ta și, … îți aduci ție condamnarea lui. 

-

Nu crezi că Fiul lui Dumnezeu este nevinovat pentru că vezi trecutul și pe el nu îl vezi. Când îți condamni un frate spui: ” Eu, care am fost vinovat, aleg să rămân așa. ” I-ai negat libertatea și negându-i-o, ți-ai negat martorul la a ta. Ai fi putut la fel de bine să îl eliberezi de trecut și să îi ridici din minte norul vinovăției care îți leagă fratele de acesta. Și, în libertatea lui, s-ar fi aflat a ta. 

-

Ideea că Fiul nevinovat al lui Dumnezeu poate să se atace și să se facă vinovat este dementă. Sub nicio formă, în nimeni, să nu crezi așa ceva. Căci păcatul și condamnarea sunt același lucru… Să nu vezi vinovat, atunci, pe nimeni, și îți vei afirma ție însuți adevărul nevinovăției. (…) Cei pe care îi vezi vinovați devin martorii vinovăției din tine, și o vei vedea acolo, căci e acolo până nu e desfăcută. 

Vinovăția the face orb, căci – câtă vreme vezi un singur strop de vinovăție în tine – nu vei vedea lumina. Iar, când o proiectezi, lumea pare întunecată și învăluită în vinovăția ta. Arunci un văl de întuneric peste ea și nu o vezi, pentru că nu te poți uita înăuntru. 

-

Nu te teme să te uiți înăuntru. Eul îți spune că totul e negru de vinovăție în tine și te îndeamnă să nu te uiți. În schimb te îndeamnă să îți privești frații și să vezi vinovăția în ei. căci ce își văd frații în întuneric, vinovați în întunericul în care îi învăluiesc, se tem prea tare să privească lumina dinăuntru. 

-

Privește, atunci, lumina pe care a pus-o El în tine și învață că tot ce te-ai temut că e acolo a fost înlocuit cu iubire.

***

-∞-

10. Eliberarea de vinovăție

  • Ai uitat că toate relațiile tale sunt sfinte. În mod normal, ele sunt folosite doar de Spiritul Sfânt, în scopul izbăvirii tale și tocmai acest lucru le face sfinte. Condiția este să nu le folosești tu înainte în propriile tale scopuri ( ale eului) și să nu arunci vinovăția asupra lor, căci Spiritul Sfânt nu le mai poate folosi.
  • Nici o relație reală nu se poate baza pe vinovăție.
  • Lasă Spiritul Sfânt să-ți conducă relațiile.
  • În orice relație în  care proiectezi vinovăția asupra celuilat, tu te vei simți vinovat. Nu vei găsi nici satisfacție, nici pace, nici uniune în acea realție. Vei vedea în schimb vinovăția pe care tu ai pus-o acolo. Deși suferi, nu te vei desprinde de ea. Nu poți ști că iubești pentru că nu înțelegi ce înseamnă să iubești. Principala ta preocupare este să dai vina pe celălalt, în afara propriului tău control.
  • Când îți aloci o vinovăție din trecut uiți că trecutul nu e în tine. Lași vinovăția să stea între tine și semenii tăi și să îți facă relația cu ei imposibilă. 
  • Spiritul Sfânt face numai ce vrea Dumnezeu de la El. A văzut și separarea, dar știe ce înseamnă unitatea. Deși este al tău, tu nu știi ce știe Spiritul Sfânt despre tine și despre creație. El predă vindecarea și vrea să vezi și să predai ca El și prin El.

***

Hotărăște, atunci, să nu fi cum ai fost. Nu folosi nicio relație ca să te ții legat de trecut, ci cu fiecare, în fiecare zi, să renaști. Un minut, chiar mai puțin, va fi de ajuns pentru a te elibera de trecut și a-ți preda mintea, în pace, Ispășirii. 

-

Cât crezi că vinovăția se justifică în orice fel, în oricine, orice ai face nu te vei uita înăuntru, unde ai găsi întotdeauna Ispășirea. 

-

Acum ți-e dat să vindeci și să predai, să faci ce va fi acum. Deocamdată, nu e acum. Fiul lui Dumnezeu crede că s-a pierdut în vinovăție, că e singur într-o lume întunecată în care durerea presează peste tot asupra lui din afară. Când se va uita înăuntru și va vedea strălucirea de acolo, își va aduce aminte cât de mult îl iubește Tatăl lui. Și îi va părea incredibil că a putut cândva să creadă că Tatăl lui nu îl iubește și că îl vede condamnat. 

-

Tu care ai fost nemilos cu tine însuți, nu îți amintești Iubirea Tatălui tău. Și, privindu-ți fără milă frații, nu îți amintești cât de mult Îl iubești. Dar e de-a pururea adevărat. În pacea strălucitoare din tine stă desăvârșita puritate în care ai fost creat. Nu te teme să vezi minunatul adevăr din tine. 

-

Eliberează de vinovăție după cum ai vrea să fi eliberat. Nu există alt mod de-a te uita înăuntru și de-a vedea lumina iubirii, strălucind cu aceeași constanță și cu aceeași certitudine cu care dumnezeu Și-a iubit întotdeauna Fiul. Și cu care Fiul îl iubește pe El. Nu există frică în iubire, căci iubirea e lipsită de vinovăție.

-

Nu poți întreține relații reale cu niciunul ditre Fiii lui Dumnezeu dacă nu îi iubești pe toți în mod egal. Iubirea nu e specială. (…) Poți iubi numai cum iubește Dumnezeu. (…) Cel ce își condamnă un frate, nu poate să se vadă nevinovat și în pacea lui Dumnezeu. (…) Acestuia îi spun:

  • Privește-l pe Fiul lui Dumnezeu, vezi-i puritatea și oprește-te.
  • Privește-i, în liniște, sfințenia și adu mulțumiri tatălui său pentru că nu l-a atins niciodată nicio vinovăție. 

-

Niciuna dintre iluziile pe care i le-ai reproșat vreodată nu i-a atins inocența în niciun fel. Puritatea lui total neatinsă și total iubitoare, strălucește cu putere în tine. Să îl privim împreună și să îl iubim. Căci în iubirea faţă de el stă nevinovăţia ta.

-

Ca tine, şi eu îmi concentrez credinţa şi crezul asupra lucrului pe care îl preţuiesc. Diferenţa este aceea că eu iubesc doar ce iubeşte Dumnezeu cu mine şi, datorită acestui lucru, te preţuiesc mai presus de valoarea pe care ţi-ai stabilit-o tu, chiar până la valoarea pe care ţi-o atribuie Dumnezeu. Iubesc toate cele create de El, şi le ofer toată credinţa şi tot crezul meu. Credinţa mea în tine e la fel de fermă ca toată iubirea pe care o dau Tatălui meu. Încrederea mea în tine e fără limită şi fără teama că nu mă vei auzi. 

-

Singuri, suntem neînsemnaţi cu toţii; dar, împreună, ne bucurăm de o strălucire atât de intensă, încât niciunul dintre noi, de unul singur, nu şi-o poate imagina vreodată.

***

-∞-

 

11: Pacea Cerului

 

Ultima lecție din acest capitol și un motiv să integrăm câteva din cunoștințele acumulate până acum, în cele câteva idei ce se desprind de aici:

  • Suntem Fiii lui Dumnezeu.
  • Am ales să ne separăm și să experimentăm lumea timpului – o lume ireală din punct de vedere al veșniciei și al lumii reale.
  • Suntem ființe duale: avem un sine ireal – eul – de care ne-am atașat în lumea aceasta și alături de  care trăim în trup, și un Sine etern și sfânt, în permanent contact cu Tatăl nostru și cu Locul de unde venim.  Spiritului Sfânt este cel care asigură legătura dintre noi și Creator.  El ne va duce înapoi Acasă, prin procesul Ispășirii.
  • Cele două lumi, cea a timpului și cea a veșniciei nu sunt compatibile. De aceea, nu putem trăi cu adevărat decât într-una dintre  ele. Este în puterea noastră să ne trezim, și să alegem.
  • Lumea timpului nu are nicio putere în veșnicie. Spre deosebire de ea, lumea reală poate fi atinsă cât timp suntem încă aici. Trezindu-ne la adevăr, pornim pe drumul de întoarcere Acasă sub îndrumarea Spiritului Sfânt. Călătoria n-o facem însă singuri, pentru că odată treziți, misiunea noastră este să-i trezim pe toți semenii noștri, pentru a intra împreună în Casa Tatălui nostru. Numai atunci misiunea Spiritului Sfânt este înplinită.
  • Cât timp suntem stăpâniți de ego, în noi se duce un război: războiul între vinovăția păcatului și speranța Ispășirii. Războiul nu este real, pentru că se duce de fapt între ceva ireal  ( lumea timpului) și lumea reală (lumea adevărului) din care facem parte de drept și în care suntem exact așa  cum ne-a creat Dumnezeu.
  • Se pare că uitarea este elementul cheie al existenței noastre. Uităm de două ori: odată uităm adevărul, cunoașterea și locul de unde venim – cât suntem călători prin lumea timpului – , și uităm apoi “trecutul” nostru și toată vinovăția – când ne întoarcem Acasă, în lumea adevărului etern și ne amintim Cine suntem cu adevărat. 

***

Nimeni nu se vede în conflict şi devastat de un război chinuitor dacă nu crede că ambii adversari în acest război sunt reali. (…) Dar, dacă şi-ar putea da seama că acest război se dă între o putere reală şi una ireală, ar putea să se privească şi să îşi vadă libertatea. Nimeni nu se pomeneşte devastat şi sfâşiat în lupte nesfârşite dacă el însuşi le percepe a fi fără niciun înţeles.

-

Dumnezeu nu Îşi vrea Fiul încurcat în bătălii, aşa că închipuitul lui „duşman” e cu totul ireal. Pur şi simplu încerci să scapi dintr-un război înverşunat din care ai scăpat. Războiul a dispărut. (…) Bucuria şi veselia Îi revin lui Dumnezeu pentru eliberarea ta, căci nu ai făcut-o tu. Dar, cum nu ai făcut libertatea, nu ai făcut niciun război care să îţi poată periclita libertatea. Nimic distructiv nu a existat vreodată, şi nici nu va exista.

-

 Când vom fi uniţi cu toţii în Cer, nu vei preţui nimic din ce preţuieşti aici. (…) În Cer e tot ce preţuieşte Dumnezeu, şi atât. Cerul e întru totul neambiguu. Totul e luminos şi clar, şi stârneşte o singură reacţie. Nu există întuneric, nici contrast. Nu există variaţii. Nici întreruperi. Există un sentiment de pace atât de profund, încât visele din lumea aceasta nu l-au aproximat nici câtuşi de puţin.

-

 Nimic din lumea aceasta nu poate da această pace, căci nimic din lumea aceasta nu e împărtăşit pe deplin. (…) Spiritul Sfânt indică încetişor contrastul, ştiind că Îl vei lăsa, în cele din urmă, să judece El diferenţa dintre ele, îngăduindu-I să demonstreze care dintre ele trebuie să fie adevărată. El are încredere desăvârşită în judecata ta de pe urmă, pentru că ştie că ţi-o va efectua El.

-

Tu, cel cu mintea întunecată de îndoială şi vinovăţie, ţine minte un lucru: Dumnezeu ţi-a dat Spiritul Sfânt, şi I-a dat misiunea să înlăture toată îndoiala şi toate urmele de vinovăţie pe care şi le- a luat asupra lui dragul Lui Fiu. E imposibil ca misiunea aceasta să nu reuşească. Nimic nu poate opri de la înfăptuire ce vrea Dumnezeu să se înfăptuiască. Indiferent de reacţiile tale la Vocea Spiritului Sfânt, indiferent ce voce alegi să asculţi, indiferent ce gânduri ciudate îţi pot trece prin minte, Voia lui Dumnezeu s-a făcut. Vei găsi pacea în care te-a întemeiat El, căci El nu Se răzgândeşte.

-

Nu îţi vei aduce aminte de schimbare şi de transformare în Cer. Nu ai nevoie de contrast decât aici. Contrastul şi deosebirile sunt necesare mijloace didactice, căci prin ele înveţi ce să eviţi şi ce să cauţi. Când vei învăţa asta, vei găsi răspunsul care face să dispară nevoia oricăror deosebiri. Adevărul vine de bunăvoie la ce e al său. Când vei învăţa că aparţii adevărului, el va curge uşurel peste tine fără niciun fel de deosebire.

-

Ai credinţă într-un singur lucru şi va fi de ajuns: Dumnezeu te voieşte în Cer, aşa că nimic nu te poate ţine pe tine departe de Cer, nici Cerul departe de tine. Cele mai fanteziste percepţii, cele mai bizare închipuiri, cele mai negre coşmaruri pe care le-ai avut vreodată nu înseamnă nimic. Nu vor birui pacea pe care ţi-o voieşte Dumnezeu. Spiritul Sfânt îţi va reda sănătatea mintală pentru că demenţa nu e Voia lui Dumnezeu.

-

Legătura pe care Dumnezeu Însuşi a pus-o în tine pentru a comunica, unindu-ţi mintea cu a Sa, nu poate fi oprită. (…) Canalele Lui de extindere nu pot fi complet închise şi separate de El. Pacea va fi a ta pentru că pacea Lui continuă să curgă spre tine de la Cel a Cărui Voie este pacea. O ai acum. Spiritul Sfânt te va învăţa cum să o foloseşti şi, extinzând-o, să înveţi că este în tine.

-

Vei învăţa mântuirea pentru că vei învăţa cum să mântuieşti. Nu va fi posibil să te scuteşti de ce vrea să te înveţe Spiritul Sfânt. Mântuirea e la fel de certă ca Dumnezeu. Certitudinea Lui e de ajuns. Învaţă că, până şi cel mai negru coşmar ce tulbură mintea Fiului Său cufundat în somn nu are nicio putere asupra lui. Va învăţa lecţia trezirii. Dumnezeu veghează asupra lui şi lumina îl învăluie.

-

Misiunea izbăvirii va fi îndeplinită cu aceeaşi certitudine cu care creaţia va rămâne neschimbată de-a lungul veşniciei. Nu trebuie să ştii că Cerul e al tău ca să îl faci al tău. E al tău. Dar, ca să ştii asta, Voia lui Dumnezeu trebuie acceptată ca voia ta.

-

Vei fi eliberat şi nu îţi vei aminti nimic din ce ai făurit ce nu a fost creat pentru tine şi de tine în schimb. Căci cum poţi să îţi aminteşti ce nu a fost adevărat nicicând, sau să nu îţi aminteşti ce a fost aşa întotdeauna? Tocmai în această reconciliere cu adevărul, şi numai cu adevărul, stă pacea Cerului.

***


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei. 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole- Text, pp.232-242 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button

Curs de miracole: Ex. 135-137- Apărare, atac, boală, vindecare.

minte 

      Astăzi, o serie de trei exerciții foarte importante din această a patra secțiune din culegere. Ele se leagă frumos și merită citit fiecare în parte cu multă atenție, pentru că nu au numai caracter aplicativ, ci pot fi tratate ele însele ca lecții de sine stătătoare.

      Sunt exerciții care se referă la adevărata legătură dintre trup și minte, la semnificația bolilor, la inutilitatea obiceiului nostru moștenit de a ridica ziduri de apărare în jurul nostru – în jurul trupului de cele mai multe ori ( Ex.135) – în speranța că ne vom putea prelungi șederea în această lume care deși ne intrigă, ne este atât de dragă, nu pentru că ne-ar fi ușor aici, ci pentru că ne este teamă de necunoscut.

     Exercițiul 136 oferă pentru prima oară feedback: ce ar trebui să simțim, sau mai bine zis să nu simțim pe perioada intervalului practic. Este vorba în exercițiu despre acceptarea adevărului a  cine suntem cu adevărat și ce este de fapt trupul nostru. Cum ne putem dobândi starea de sănătate a trupului tocmai atunci când eliminăm complet identificarea cu el. Cum putem păstra starea de sănătate trupească în viața de zi cu zi, păstrând vigilența în privința atașamentului  față de corp, manifestată prin tendințe de judecare și atac. 

      Ca de obicei, nu va fi parcurs mai mult de un exercițiu pe zi și, tot ca de obicei,  sunt necesare câte două intervale practice mai lungi dimineața și seara, de câte cincisprezece minute, și reamintirea ideii zilei din oră în oră pe parcursul zilei.

 

135: Dacă mă apăr sunt atacat.

 

Cine s-ar apăra, dacă nu ar crede că a fost atacat…?

-

Acţionezi pe baza convingerii că trebuie să te protejezi faţă de ceea ce se întâmplă, deoarece întâmplarea trebuie să conţină ceea ce te ameninţă. Sentimentul ameninţării este o recunoaştere a unei slăbiciuni inerente; reprezintă convingerea că există un pericol care are puterea de a te face să iei cuvenitele măsuri de apărare. Pe această convingere dementă se bazează lumea. Toate structurile sale, toate gândurile şi îndoielile sale, armamentele grele şi pedepsele sale, definiţiile legale şi codurile sale, etica, conducătorii şi zeii săi toate nu fac altceva decât să perpetueze acest sentiment de ameninţare. Căci nimeni nu umblă prin lume îmbrăcat în armură, decât dacă groaza îi roade inima.

-

Apărarea este înfricoşătoare. Ea provine din teamă, sporind teama cu fiecare apărare suplimentară. Tu crezi că îţi oferă siguranţă. Dar ea este dovada grăitoare a fricii devenită reală şi a groazei îndreptăţite.
Nu ţi se pare straniu că, atunci când îţi elaborezi planurile, îţi îngroşi armura şi îţi întăreşti zăvoarele, nu te opreşti să te întrebi ce anume speri, cum şi împotriva cui?

-

Să analizăm mai întâi ce anume aperi. Trebuie să fie ceva foarte slab şi uşor de asaltat. Trebuie să fie o pradă uşoară, incapabilă de a se proteja şi, ca atare, având nevoie de apărarea ta. Ce altceva decât trupul este atât de fragil, încât să necesite îngrijire permanentă şi o preocupare alertă şi profundă pentru ai proteja micuţa viaţă.

-

Şi totuşi, nu trupul este cel care se poate teme, nici nu poate fi un lucru de temut. Nu are alte nevoi decât cele pe care tu însuţi i le atribui. Nu are nevoie de structuri complicate de apărare, nici de medicamente care să-i dea sănătate, nu are nevoie de absolut nici o îngrijire sau preocupare. Apără-i viaţa, sau oferă-i daruri spre a-i da frumuseţe, sau ziduri pentru a-i da siguranţă, şi nu faci altceva decât să declari că sălaşul tău este prada timpului hoţoman, supus putrefacţiei şi sortit a se face praf şi pulbere, atât de neocrotit, încât trebuie apărat cu însăşi preţul vieţii tale.

-

Nu este înspăimântătoare această imagine? Cum poţi fi împăcat cu un astfel de concept despre sălaşul tău? Însă ce altceva a înzestrat trupul cu dreptul de a te sluji în felul acesta decât propria ta credinţă (convingere)? Mintea i-a conferit trupului toate funcţiile pe care le distingi în el, fixându-i valoarea mult peste grămăjoara de pulbere şi apă ce este. Cine ar mai apăra aşa ceva odată ce şi-a dat seama ce este?

-

Trupul nu are nevoie de nici o apărare. Acest fapt trebuie scos în evidenţă iar şi iar, ori de câte ori l-am repeta, tot nu este suficient.Trupul va fi puternic şi sănătos dacă mintea nu va abuza de el, atribuindu-i nişte roluri pe care nu şi le poate îndeplini, nişte obiective cei depăşesc competenţa şi nişte ţeluri entuziaste pe care nu le poate atinge.

-

Trupul, lipsit de valoare şi departe de a merita cea mai mică apărare, trebuie perceput doar ca fiind complet aparte de tine, ca să devină astfel un instrument sănătos şi serviabil, prin care mintea poate opera până când el încetează de a mai avea vreo utilitate. Cine ar mai vrea să-l păstreze, odată ce el nu mai este de folos?

-

Apără trupul şi ţi-ai atacat mintea. Căci ai văzut astfel în ea toate defectele, slăbiciunile, limitele şi lipsurile de care crezi că trebuie salvat trupul. Nu vei vedea mintea ca fiind separată de condiţii corporale. Şi vei descărca asupra corpului toată durerea ce provine din concepţia că mintea ar fi limitată şi fragilă, aparte de alte minţi şi separată de Sursa ei.

-

Iată gândurile care au nevoie de vindecare, iar odată ce acestea au fost corectate şi înlocuite cu adevărul, trupul va răspunde manifestând sănătate. Adevărul este singura apărare reală a trupului.

-

O minte vindecată nu face planuri. Ea duce la îndeplinire planuri pe care le recepţionează, dând ascultare Înţelepciunii care nu este propria ei înţelepciune. Ea aşteaptă până ce a fost instruită în privinţa celor ce le are de făcut, iar apoi purcede la fapte. Nu se bizuie pe sine decât în ceea ce priveşte perfecta ei competenţă de a îndeplini planurile care i-au fost încredinţate. Este senină în certitudinea că obstacolele nu-i pot împiedica mersul înainte spre realizarea oricărui ţel care serveşte planul, mai mare, stabilit pentru binele tuturor.

-

O minte vindecată este despovărată de credinţa că trebuie să plănuiască, căci ea nu poate şti care este rezolvarea optimă, care sunt mijloacele de realizare şi nici cum să recunoască problema pentru rezolvarea căreia a fost întocmit planul. Până când nu recunoaşte toate acestea, mintea nu face decât să uzeze de trup în plănuirile sale. Dar atunci când le-a acceptat ca fiind adevărate, este vindecată şi lasă trupul slobod..

-

Înrobirea trupului la planurile pe care le ticluiește mintea nevindecată pentru a se mântui nu duce decât la îmbolnăvirea trupului. (…) Mintea angajată în a face planuri pentru sine este ocupată să ţină sub control întâmplări viitoare. Ea nu crede că va avea de toate, decât dacă îşi face singură provizii. Timpul devine un factor al cărui centru de greutate este deplasat undeva în viitor, pentru a fi controlat prin intermediul învăţării şi a experienţei obţinute din întâmplări trecute şi credinţe anterioare. Prezentul este trecut cu vederea, căci se bazează pe ideea că trecutul a constituit o sursă suficientă de învăţături pentru ca mintea să-şi poată trasa propria ei desfăşurare în viitor.

-

Mintea care plănuieşte nu îngăduie, aşadar, să intervină vreo schimbare. Ceea ce a învăţat înainte devine baza ţelurilor sale viitoare.
Experienţa ei trecută dictează ce va alege să se întâmple. Ea nu-şi dă seama că aici şi acum se află tot ce are nevoie pentru a garanta un viitor cu totul diferit de trecut, fără nici o continuitate a ideilor vechi şi a credinţelor bolnave. Anticiparea nu joacă nici un rol, căci încrederea prezentă arată calea.

-

Atitudinile defensive sunt planurile pe care le făureşti pentru a ataca adevărul. Ţinta lor este să selecteze ceea ce aprobi, şi să ignore ceea ce consideri a fi incompatibil cu convingerile privind propria-ţi realitate.

-

Câte nu ai putea accepta, dacă ai şti că tot ce se întâmplă, toate evenimentele, trecute, prezente şi viitoare sunt plănuite cu blândeţe de Cel Unic, al Cărui singur sunt scop este binele tău? Poate că l-ai înţeles greşit planul, căci El nu ţi-ar oferi niciodată durerea. Însă atitudinile tale defensive nu te-au lăsat să vezi cum binecuvântarea sa iubitoare străluceşte la fiecare pas pe care l-ai făcut vreodată.

-

Încrederea ta prezentă în El este acea apărare care promite un viitor netulburat, fără nici o umbră de mâhnire, cu o bucurie care sporeşte neîncetat, pe măsură ce această viaţă devine o clipă sfântă, aşezată în timp, dar râvnind numai nemurire. Nu lăsa alte apărări, decât încrederea ta prezentă, să-ţi traseze viitorul, şi viaţa aceasta devine o întâlnire cu adevărul plină de semnificaţie, pe care doar strategiile tale defensive vor să-l ascundă.

-

Lipsit de sistemele tale de apărare, devii o lumină pe care Cerul, plin de recunoştinţă, o recunoaşte ca aparţinându-i. Şi te va conduce pe căi ce ţi-au fost hărăzite întru fericirea ta conform străvechiului plan, început atunci când s-a născut timpul. Cei care te urmează îşi vor împreuna lumina cu a ta, ce va spori până când lumea va radia de bucurie. Iar fraţii noştri îşi vor abandona stânjenitoarele sisteme de apărare, care nu le- au adus nimic şi nu putea decât să înspăimânte.

***

De două ori pe zi, timp de cincisprezece minute, ne vom odihni de plănuiri lipsite de sens şi de orice gând care împiedică adevărul să pătrundă în minţile noastre. Astăzi, vom dobândi în loc să facem planuri, astfel încât să putem dărui în loc să organizăm. Spune-ți:

*

“Dacă mă apăr, sunt atacat.
Dar în neapărarea mea voi fi puternic, şi voi afla ceea ce ascund apărările mele.”

*

Nimic altceva. Dacă sunt planuri de făcut, ţi se va spune despre ele. S-ar putea ca ele să nu fie planurile pe care le credeai necesare, şi nici chiar răspunsurile la problemele cu care credeai că eşti confruntat. Ele sunt însă răspunsuri la un alt fel de întrebare, care deocamdată, rămâne fără răspuns dar în aşteptarea răspunsului până ce, în cele din urmă, primeşti Răspunsul. Toate sistemele tale defensive au avut ca obiectiv să nu primeşti ce vei primi astăzi. În lumina şi bucuria încrederii neîndoite te vei întreba, cu mirare, de ce oare ai crezut vreodată că trebuie să fii apărat de izbăvire. Cerul nu cere nimic. Iadul este cel care ridică extravagante pretenţii la sacrificiu. Astăzi nu renunţi la nimic în aceste momente când, neapărat, te prezinţi Creatorului tău aşa cum eşti cu adevărat.

-

Nu încerca să modelezi această zi după cum ţi se pare că ţi-ar fi de cel mai mare folos. Căci nu îţi poţi imagina toată fericirea care te ajunge atunci când nu plănuieşti nimic. Află astăzi.

-∞-

136: Boala este o strategie defensivă împotriva adevărului.

Nimeni nu poate vindeca dacă nu înţelege scopul pe care boala pare să-l servească. (…) Boala nu este un accident. Ca toate sistemele defensive, ea este un mecanism de autoamăgire. Scopul ei este să ascundă realitatea, să o atace, să o schimbe, să o incapaciteze, să o distorsioneze, să o răstălmăcească, sau să o reducă la o grămăjoară de părţi neasamblate. Ţelul tuturor acţiunilor defensive a acela de a împiedica adevărul să fie întreg. Părţile sunt văzute ca şi cum fiecare ar fi întreagă în sine.

-

Acţiunile defensive nu sunt involuntare, şi nici nu se desfăşoară în mod inconştient. Sunt nişte baghete secrete, pe care le fluturi atunci când adevărul pare să ameninţe ceea ce ai vrea să crezi. Ele par să fie inconştiente doar din cauza rapidităţii cu care te hotărăşti să le foloseşti. 

-

Cine altul decât tu însuţi evaluezi o ameninţare, decizi că trebuie să scapi de ea şi ticluieşti o serie de sisteme defensive pentru a reduce ameninţarea care a fost judecată ca fiind reală? Toate acestea nu pot fi făcute în mod inconştient. 

-

Rapiditatea cu care uiţi rolul pe care îl joci în plăsmuirea “realităţii” tale, te face să crezi că acţiunile defensive nu se află sub propriu-ţi control. Dar ceea ce ai uitat poate fi rechemat în memorie, dacă eşti dispus să reconsideri decizia care este dublu ecranată de către uitare.

-

Boala este o decizie. Nu este ceva ce ţi se întâmplă fără s-o fi cerut, care te slăbeşte şi îţi aduce suferinţă. Boala este o alegere pe care o faci, un plan pe care îl întocmeşti atunci când, pentru o clipă, adevărul mijeşte în propria-ţi minte amăgită, şi toată lumea pare să se clatine şi stă să se prăbuşească. Acum te-ai îmbolnăvit, pentru ca adevărul să se ducă şi să nu-ţi mai ameninţe castelele de nisip.

-

Oare de ce crezi că boala poate reuşi să te scutească de adevăr? Deoarece ea dovedeşte că trupul nu este separat de tine şi, prin urmare, tu trebuie să fii separat de adevăr. Înduri chinuri deoarece trupul le îndură, iar în acest chin ajungi să fii una cu el. Astfel este perpetuată “adevărata” ta identitate şi este redus la tăcere şi înăbuşit acel gând curios şi tulburător, că s-ar putea să fii mai ceva decât această grămăjoară de pulbere. Căci iată, această pulbere te poate face să suferi, să te chirceşti şi poate să-ţi oprească inima, poruncindu-ţi să mori şi să încetezi a mai fi.

-

Astfel trupul este mai tare decât adevărul, care te roagă să trăieşti, dar care nu poate trece peste hotărârea ta de a muri. Aşa că trupul este mai puternic decât viaţa veşnică. Cerul mai fragil decât iadul, iar ceea ce a hărăzit Dumnezeu pentru mântuirea Fiului Său se loveşte de împotrivirea unei decizii mai puternice decât Voia Sa. Fiul Său este pulbere, Tatăl nedesăvârşit, iar haosul se aşează triumfător pe tronul Său.

-

Aşa arată plănuirile tale pentru propria-ţi apărare. Şi eşti convins că Cerul se cutremură înaintea unor astfel de atacuri nebuneşti, că Dumnezeu este orbit de iluziile tale, că adevărul este preschimbat în minciuni şi tot universul este înrobit unor legi pe care sistemele tale defensive vor să i le impună. Dar cine crede în iluzii, decât cel care le-a plăsmuit? Cine altul poate să le vadă şi să reacţioneze faţă de ele ca şi cum ar fi chiar adevărul?

-

Dumnezeu nu ştie nimic de planurile tale de a-I schimba Voia. Universul rămâne indiferent la legile prin care te-ai decis să-l guvernezi. Iar Cerul nu s-a plecat între faţa iadului, nici viaţa în faţa morţii. Nu poţi decât să preferi să crezi că mori, că înduri boala sau că stâlceşti adevărul într-un fel sau altul. Creaţia este cu totul aparte de toate acestea. Strategiile defensive sunt nişte planuri de a nimici ceea ce nu poate fi atacat.

-

Inalterabilul nu se poate schimba. Iar ceea ce este pe de-a-ntregul neprihănit nu poate păcătui.
Iată simplul adevăr. El nu recurge nici la forţă, nici la triumf. Nu porunceşte supunere, nici nu încearcă să dovedească cât de lamentabile sunt încercările tale de a pune la cale nişte acţiuni defensive care să-l altereze. Adevărul doreşte numai şi numai să-ţi dăruiască fericire, căci acesta îi este rostul. Poate că suspină un pic atunci când îi nesocoteşti darurile, ştiind totuşi, cu o certitudine perfectă, că ceea ce Dumnezeu voieşte pentru tine trebuie să fie primit.

-

Tocmai acest fapt demonstrează că timpul este o iluzie. Căci timpul îţi permite să crezi că ceea ce Dumnezeu ţi-a dăruit nu este adevărat chiar acum, precum trebuie să fie. Gândurile lui Dumnezeu sunt cu totul aparte de timp. Căci timpul nu este decât un alt sistem defensiv lipsit de sens pe care l-ai urzit împotriva adevărului. Cu toate acestea, ceea ce El voieşte este aici, iar tu rămâi aşa cum te-a creat El. Adevărul are o putere mai presus de orice apărare, căci nicio iluzie nu poate rămâne acolo unde adevărului i s-a îngăduit să intre. Şi răsare în orice minte care îşi va depune armele şi va înceta să se joace cu nebunia. Adevărul poate fi găsit oricând; chiar astăzi, dacă vei decide să exersezi cum să-i dai bunvenit. Acesta este astăzi obiectivul nostru.

***

Vom dedica de două ori câte un sfert de oră ca să rugăm adevărul să vină şi să ne pună în libertate. Iar adevărul va veni, căci nu a fost vreodată aparte de noi. Nu aşteaptă decât această invitaţie pe care i-o adresăm astăzi. Deschidem invitaţia cu o rugăciune vindecătoare care ne va ajuta să ne ridicăm deasupra atitudinii noastre defensive, îngăduind adevărului să fie aşa cum a fost mereu:

*

Boala este o strategie îndreptată împotriva adevărului.
Voi accepta adevărul a ceea ce sunt.

Și voi îngădui ca mintea mea să fie astăzi pe deplin vindecată.

*

Vindecarea va fulgera prin mintea ta deschisă, pe măsură ce pacea şi adevărul se vor înălţa pentru a lua locul războiului şi imaginilor deşarte. Nu va mai fi niciun colţ întunecat pe care boala să-l poată ascunde şi apăra de lumina adevărului. Nu va mai rămâne în mintea ta niciuna dintre figurile sumbre din visele tale şi nici căutările lor obscure şi lipsite de sens, constând în urmărirea dementă a unor ţeluri duble. Mintea îţi va fi vindecată de toate dorinţele bolnave, întru ascultarea cărora ea a încercat să împuternicească trupul.

-

Acum trupul este vindecat, căci sursa bolii a fost deschisă ajutorului despovărător. Vei recunoaşte că ai exersat bine după următoarele: trupul nu trebuie să fie deloc resimţit. Dacă ai reuşit, nu vei avea nici senzaţia că te simţi bine sau rău, nici senzaţia de durere sau plăcere. În minte nu este nici o reacţie faţă de ceea ce face trupul. Utilitatea sa este singurul lucru care rămâne, şi nimic mai mult.

-

Poate nu-ţi dai seama că acesta elimină limitele pe care le-ai impus prin scopurile pe care i le-ai atribuit. Pe măsură ce ele sunt abandonate, forţa de care dispune corpul este mereu suficientă pentru a servi toate scopurile cu adevărat utile. Sănătatea sa este pe deplin garantată, el nemaifiind limitat de timp, de vreme sau oboseală, de mâncare şi băutură, sau de orice lege pe care l-ai făcut să o slujească înainte. Acum nu mai trebuie să întreprinzi nimic ca să-l faci bine, căci boala a devenit imposibilă.

-

Dar această proiecţie se cere prezervată printr-o vigilenţă plină de păsare. Dacă-i vei îngădui minţii să întreţină gânduri de atac, să cedeze judecării sau să facă planuri pentru a contracara incertitudinile viitoare, te-ai pus iarăşi într-o poziţie falsă, plăsmuind o entitate trupească care va ataca corpul, căci acum mintea este bolnavă. Dacă se întâmplă asta, aplică instantaneu remediul, nemaipermiţând atitudinii tale defensive să-ţi facă rău. Şi nu rămâi nelămurit în privinţa a ceea ce trebuie vindecat, ci spuneţi:

*

Am uitat ceea ce sunt cu adevărat, căci mi-am confundat trupul cu mine însumi.

Boala este o strategie defensivă îndreptată împotriva adevărului.
Dar nu sunt un trup. Şi mintea mea nu poate ataca. Aşa că nu pot fi bolnav.

*

-∞-

 

137: Atunci când sunt vindecat, nu sunt singurul care se vindecă.

Ideea de astăzi rămâne gândul central pe care se întemeiază mântuirea. (…) Boala este o retragere din faţa celorlalţi şi un refuz al împreunării. Ea devine o uşă care se închide în urma unui sine separat, ţinându-l izolat şi singur.

-

Boala înseamnă izolare. Căci pare să ţină un sine aparte de tot restul, pentru a îndura ceea ce nu simt ceilalţi. Ea conferă trupului puterea absolută de a face separarea reală şi de a ţine mintea într-un regim de celulă, separată în bucăţi ce sunt ţinute laolaltă de un straşnic zid de carne îmbolnăvită, pe care nu-l poate birui.

-

Lumea se supune legilor în slujba cărora se află boala, dar vindecarea operează aparte de ele. Este important ca cineva să fie vindecat de unul singur. Dar vindecarea este propria lui decizie de a fi din nou Unul şi de a-şi accepta Sinele cu toate părţile Sale intacte şi nevătămate. Aflat în boală, Sinele său pare să fie dezmembrat şi lipsit de unitatea care Îi dă viaţă. Dar vindecarea se săvârşeşte atunci când el vede că trupul nu are nici o putere de a ataca unitatea universală a Fiului Dumnezeu.

-

Boala ţine să demonstreze că minciunile trebuie că sunt adevărul. Dar vindecarea demonstrează că adevărul este adevărat. Separarea, pe care boala ţine s-o impună în realitate nu a avut loc niciodată. A fi vindecat înseamnă, pur şi simplu, a accepta ceea ce mereu a fost simplul adevăr şi va rămâne mereu exact aşa cum a fost dintotdeauna. Totuşi, ochilor obişnuiţi cu iluziile trebuie să li se arate că ceea ce ei privesc este fals. Aşa se face că vindecarea, de care adevărul nu are niciodată nevoie, trebuie să demonstreze că boala nu este reală.

-

Aşadar, vindecarea ar putea fi numită un contravis, ce anulează visul bolii în numele adevărului, dar nu în însuşi adevărul. La fel cum iertarea trece cu vederea toate păcatele ce nu au foarte niciodată comise, vindecarea nu face decât să înlăture iluziile care nu au avut loc. La fel cum lumea reală va răsări pentru a înlocui ceea ce nu a fost niciodată, vindecarea oferă doar restauraţie pentru stări imaginare şi idei false, din care visele brodează tablouri despre adevăr.

-

Să nu crezi totuşi că a vindeca este nedemn de funcţia ta aici. Căci antiChrist devine mai puternic decât Christul pentru cei care visează că lumea este reală. Trupul pare să fie mai solid şi mai stabil decât mintea. Iar iubirea devine un vis, de vreme ce teama rămâne singura realitate care poate fi văzută, justificată, şi pe deplin înţeleasă.

-

După cum iertarea risipeşte în strălucirea ei tot păcatul şi lumea reală va ocupa locul a ceea ce ai plăsmuit, tot aşa vindecarea trebuie să înlocuiască fanteziile bolii pe care le desfăşori în faţa simplului adevăr, ascunzându-l. Când boala va fi văzută dispărând, în ciuda tuturor legilor ce susţin că ea este cât se poate de reală, atunci toate întrebările îşi vor fi găsit răspunsul. Iar legile nu vor mai putea fi adorate şi nici respectate.

-

Vindecarea înseamnă libertate. Căci ea demonstrează că visele nu vor triumfa asupra adevărului. Vindecarea este împărtăşită. Iar prin acest atribut ea dovedeşte că acele legi, care sunt diferite de cele care susţin că boala este inevitabilă, sunt mai puternice decât opusele lor bolnăvicioase. Vindecarea înseamnă tărie. Căci prin mâna ei blândă, slăbiciunea este biruită şi minţile, ce erau zidite înăuntrul unui trup, sunt libere să se împreuneze cu alte minţi, pentru a fi de-a pururea veşnice.

-

Vindecarea, iertarea şi bucuroasa preschimbare a tot ce înseamnă lumea durerii cu o lume unde tristeţea nu poate intra sunt mijloacele prin care Sfântul Spirit te îmboldeşte să-L urmezi. Blândele Sale lecţii te învaţă cât de uşor poţi dobândi mântuirea; cât de puţin exerciţiu îţi trebuie ca să-I laşi legile să le înlocuiască pe cele făcute de tine pentru a te face prizonier al morţii. Viaţa Sa devine propria ta viaţă, pe măsură ce extinzi micul ajutor pe care El ţi-l cere spre a te elibera de tot ce ţi-a pricinuit vreodată durere.

-

Și în timp ce te lași vindecat, vezi vezi cum se vindecă odată cu tine toți care sunt în jurul tău, sau care îți vin în minte, sau cu care vii în contact, sau care par să nu aibă nicio legătură cu tine. Poate că nu îi vei recunoaște pe toți, poate nu vei realiza cât de mare e prinosul pe care îl aduci întregii lumi, când lași să îți vină vindecarea. Dar nu ești vindecat niciodată singur. Și legiune după legiune vor primi darul pe care îl primești când ești vindecat.

-

Cei vindecaţi devin instrumentele vindecării. Între clipa în care ei sunt vindecaţi şi cea în care le este dăruit harul vindecării, ca ei să-l dăruiască la rândul lor, nu se interpune timpul. Ceea ce este opus lui Dumnezeu nu există, iar cel care nu acceptă în mintea sa ceva ce nu există, devine un liman unde cei obosiţi pot face un popas. Căci aici a fost hărăzit adevărul, şi tot aici toate iluziile sunt aduse în fiinţa adevărului.

-

Nu vrei să-I oferi adăpost Voii lui Dumnezeu? Căci prin aceasta nu faci altceva decât să-ţi pofteşti Sinele să se simtă ca la El acasă. Şi poate fi refuzată această invitaţie? Cere-i inevitabilului să se întâmple, şi nu vei da greş niciodată. Cealaltă alegere înseamnă doar a cere ca ceva să fie ceea ce nu poate fi, iar aşa ceva nu poate avea sorţi de izbândă.

***

Astăzi cerem ca numai adevărul să ne ocupe minţile; pentru ca gânduri de vindecare să purceadă de la ceea ce este vindecat către ceea ce mai trebuie vindecat, conştienţi fiind că se vor revela ca una.

-

La fiecare oră, ne vom aminti că funcţia noastră este să îngăduim ca minţile să ne fie vindecate, spre a putea aduce vindecarea în lume, schimbând blestemul cu vindecarea, durerea cu bucuria, şi separarea cu pacea lui Dumnezeu. Oare nu merită un minut pe oră primirea unui astfel de dar?  Oare nu reprezintă un pic de timp o cheltuială neînsemnată pentru a fi oferită în schimbul darului ce cuprinde totul?

-

Însă, trebuie să fim pregătiţi pentru un asemenea dar. Şi astfel, vom începe ziua cu următoarele gânduri, dedicându-le zece minute, şi tot cu aceste gânduri vom încheia ziua:

*

Atunci când sunt vindecat, nu sunt singurul care se vindecă.

Vreau să-mi împărtăşesc vindecarea cu lumea întreagă, pentru ca boala să fie alungată din mintea Unicului Fiu al lui Dumnezeu, care este singurul meu Sine.

*

Îngăduie ca vindecarea să aibă loc prin tine chiar în această zi. Şi, găsindu-ţi odihna în linişte, fii pregătit să dăruieşti pe măsură ce dobândeşti, reţinând doar ceea ce dăruieşti şi primind Cuvântul lui Dumnezeu ca să ia locul tuturor gândurilor nebuneşti care au fost imaginate vreodată. Ne adunăm acum ca să se faca bine tot ceea ce a fost bolnav şi să oferim binecuvântarea acolo unde domnea atacul. Şi nu vom îngădui ca această funcţie să fie dată uitării cu trecerea orelor zilei, amintindu-ne de rostul nostru cu ajutorul acestui gând:

*

Atunci când sunt vindecat, nu sunt singurul care se vindecă.

Şi-mi voi binecuvânta fraţii, căci voi fi vindecat împreună cu ei, aşa cum şi ei sunt vindecaţi împreună cu mine.

*

-∞-


Surse:

  • Curs de miracole: Culegere de exerciții pentru studenți – pp, 239-250 – Editura Centrum, Polonia 2007
  • ebookbrowsee.net:
 
Click here to download this file
View more ebooks on ebookbrowsee.net
Share Button

Curs de miracole: Cap.13( IV) – Atingerea lumii reale.

peisaj-urban-sf_59a5fe98256955

-∞-

      Această lecție merită a fi citită integral. Este cursivă și cât se poate de lesne de înțeles. În plus, este frumoasă. Așa că ideile pe scurt le păstrăm pentru lecțiile ce vor urma. 

-

       Îmi place să-mi amintesc, ori de câte ori mă cuprinde îndoiala, că drumul spre pace nu trebuie obligatoriu să treacă prin suferință. Nu trebuie să ne “răstignim” ca să atingem mântuirea. Am învățat încă din primele lecții că sunt două moduri în care oamenii pot ajunge la pacea sufletului și la redescoperirea esenței lor divine: prin suferință – ca alegere inconștientă –  sau treptat, învățând și experimentând iertarea și iubirea – ca alegere conștientă.

-

       Lecția de astăzi este încă un pas pe drumul alegerii conștiente a realității de dincolo de lumea timpului. Întreg cursul, cu cele 1200 de pagini pe care le conține, ne învață calea renunțării la durere, pentru că favorizează o schimbare interioară profundă dar treptată, pe parcursul unui  an de zile sau mai mult, ceea ce favorizează dizolvarea  lentă  a bolii,  cu ” efecte secundare minime” .

-

       După lecție, am atașat un material video cu renumitul vindecător rus S.N. Lazarev, cel care a pus la punct sistemul autoreglării câmpurilor. El răspunde la întrebările cititorilor, și explică ce înseamnă “atingerea divinității”  prin alegerea inconștientă a bolilor sau pierderilor. Explică de asemenea, printre altele, ce se întâmplă atunci când vindecarea vine spontan,  sau când transformarea este prea rapidă, iar copacul iubirii din noi are rădăcini prea subțiri și nu poate rezista furtunii consecințelor nedorite și neînțelese ce decurg din vindecare, și care generează iarăși boală și pierderi, până la vindecarea completă.

-∞-

peisaj urban

Atingerea lumii reale.

1. Şezi liniştit, priveşte lumea pe care o vezi şi spune-ţi: „Lumea reală nu este aşa. Nu are clădiri şi nu sunt străzi pe care oamenii merg separaţi şi singuri. Nu există magazine în care oamenii cumpără liste interminabile de lucruri de care nu au nevoie. Nu e luminată de o lumină artificială şi nu se lasă noaptea peste ea. Nu sunt zile de care să se lumineze sau întunece. Nimic nu se pierde. Nu e nimic în ea care să nu strălucească, strălucind de-a pururea.”

-

2. Lumea pe care o vezi tu trebuie negată, căci vederea ei te costă un alt tip de viziune. Nu poţi să vezi ambele lumi, căci fiecare dintre ele implică un alt mod de a vedea, în funcţie de ce preţuieşti. Vederea uneia e cu putinţă pentru că ai negat-o pe cealaltă. Nu sunt adevărate amândouă, dar fiecare în parte îţi va părea reală în aceeaşi măsură în care o îndrăgeşti. Şi totuşi, puterea lor nu e aceeaşi, pentru că adevărata atracţie pe care o au pentru tine este inegală.

-

3. Nu vrei cu adevărat lumea pe care o vezi, căci te-a dezamăgit de când a început timpul. Casele pe care le-ai clădit nu te-au adăpostit niciodată. Drumurile pe care le-ai făcut nu te-au dus nicăieri, şi niciun oraş din câte ai construit nu a făcut faţă asaltului năruitor al timpului. Nu e nimic din câte ai făurit care să nu poarte marca morţii. Nu ţine la ea, căci e veche şi obosită şi gata să se întoarcă în pământ chiar de cum ai făcut-o. Această lume suferindă nu are nicidecum puterea să atingă lumea vie. Nu ai putut să îi dai aşa ceva, aşa că, deşi te desparţi de ea cu tristeţe, nu poţi găsi în ea drumul ce duce de la ea la altă lume.

-

4. Lumea reală însă are puterea să te atingă chiar şi aici, pentru că o iubeşti. Şi ce chemi cu iubire va veni la tine. Iubirea răspunde întotdeauna, nefiind în stare să refuze un strigăt de ajutor sau să nu audă strigătele de durere care se ridică până la ea din fiecare parte a acestei lumi ciudate pe care ai făcut-o, dar nu o vrei. Tot ce îţi trebuie ca să dai bucuros lumea aceasta în schimbul celei pe care nu ai făcut-o e disponibilitatea să înveţi că cea pe care ai făcut-o este falsă.

-

5. Te-ai înşelat în privinţa lumii pentru că te-ai judecat greşit. Dintr-un punct de referinţă atât de sucit, ce ai putea să vezi? Toată vederea porneşte de la perceptor, care judecă ce e adevărat şi ce e fals. Şi, ce judecă a fi fals, nu vede. Tu, care vrei să judeci realitatea, nu poţi să o vezi, căci – de fiecare dată când apare judecata – realitatea a dispărut. Ochii ce se dau uitării chiar că nu se văd, căci ce e negat e prezent, dar nu este recunoscut. Cristos e tot aici, deşi nu Îl cunoşti. Prezenţa Lui nu depinde de recunoaşterea ta. El trăieşte în tine, în liniştea prezentului, şi aşteaptă să laşi trecutul în urma ta şi să intri în lumea pe care ţi-o oferă cu iubire.

-

6. Nu există cineva în lumea aceasta distrată care să nu fi văzut câteva străfulgerări ale celeilalte lumi în jurul lui. Dar, cât continuă să ţină la a lui, va nega viziunea celeilalte, susţinând că iubeşte ce nu iubeşte şi neurmând drumul pe care i-l indică iubirea. Iubirea conduce cu atâta bucurie! Urmându-L, te vei bucura că I-ai găsit tovărăşia şi că ai învăţat de la El voiosul drum spre casă. Aştepţi doar după tine. Să renunţi la această lume tristă şi să îţi dai greşelile pe pacea lui Dumnezeu e doar voia ta. Iar Cristos îţi va oferi mereu Voia lui Dumnezeu, ca recunoaştere a faptului că o împărtăşeşti cu El.

-

7. E Voia lui Dumnezeu ca, în afară de El, nimic să nu îi atingă Fiul şi să nu se apropie de el. E la fel de ferit de durere cum este Dumnezeu, Care îl păzeşte în toate. Lumea din jurul lui sclipeşte de iubire căci Dumnezeu l-a pus chiar în El, unde nu este durere şi unde îl învăluie iubirea fără încetare sau cusur. Nicio tulburare a păcii lui nu poate fi. În deplină sănătate mintală, el priveşte iubirea, căci e peste tot în jurul lui şi în el. În clipa în care se percepe în braţele iubirii, trebuie să nege lumea durerii. Şi, din acest punct de siguranţă, se uită liniştit în jurul lui şi recunoaşte că lumea e una cu el.

-

8. Pacea lui Dumnezeu îţi covârşeşte înţelegerea doar în trecut. Dar e aici şi poţi să o înţelegi acum. Dumnezeu Îşi iubeşte Fiul de-a pururi şi, tot de-a pururi, Fiul înapoiază Tatălui Iubirea. Lumea reală e calea ce duce la amintirea singurului lucru pe deplin adevărat şi pe deplin al tău. Căci pe toate celelalte ţi le-ai împrumutat în timp şi se vor stinge. Dar acesta singur e mereu al tău, fiind darul lui Dumnezeu Fiului Său. Unica ta realitate ţi-a fost dată şi, prin ea, Dumnezeu te-a creat una cu El.

-

9. Mai întâi vei visa pacea, şi apoi te vei trezi la ea. Primul tău gest de-a da ce ai făurit pe ce vrei este acela de-a da coşmarele pe fericitele vise de iubire. În ele stau adevăratele tale percepţii, căci Spiritul Sfânt corectează lumea viselor, unde e toată percepţia. Cunoaşterea nu are nevoie de corecţie. Dar visele de iubire duc la cunoaştere. În ele nu vezi nimic înfricoşător şi, din cauza aceasta, ele sunt primirea bucuroasă pe care o faci cunoaşterii. Iubirea aşteaptă primire bucuroasă, şi nu timp, iar lumea reală nu e decât primirea bucuroasă pe care o faci lucrurilor care au fost mereu. De aceea, chemarea bucuriei e în ea, iar voiosul tău răspuns e deşteptarea ta la ce nu ai pierdut.

-

10. Laudă, atunci, Tatăl pentru desăvârşita sănătate mintală a preasfântului Său Fiu. Tatăl tău ştie că nu ai nevoie de nimic. În Cer aşa şi este, căci ce nevoi ai putea să ai în veşnicie? În lumea ta ai nevoie de lucruri. E o lume a carenţei în care te găseşti pentru că ai lipsuri. Dar poţi să te găseşti oare într-o astfel de lume? Fără Spiritul Sfânt, răspunsul ar fi nu. Dar, datorită Lui, răspunsul e un da bucuros! Ca Mijlocitor între cele două lumi, El ştie de ce ai nevoie şi ce nu îţi va dăuna. Proprietatea e un concept periculos dacă e lăsat în seama ta. Eul vrea să aibă lucruri pentru mântuire, căci posesiunea este legea lui. Posesiunea de dragul posesiunii e crezul fundamental al eului, o principală piatră unghiulară în bisericile pe care şi le clădeşte. Şi, la altarul lui, îţi cere să depui toate lucrurile pe care te pune să le capeţi, nelăsându-ţi nicio bucurie în ele.

-

11. Toate lucrurile de care îţi spune eul că ai nevoie îţi vor dăuna. Căci, deşi eul te îndeamnă să capeţi tot mereu, nu te lasă cu nimic, căci îţi va cere lucrul căpătat. Şi îl va smulge chiar din mâna ce l-a apucat şi îl va azvârli direct în praf. Căci, unde vede mântuire, eul vede separare, aşa că pierzi orice ai căpătat în numele lui. De aceea, nu te întreba pe tine ce nevoi ai, căci nu ştii, iar sfatul pe care ţi-l vei da îţi va dăuna. Căci lucrurile de care crezi că ai nevoie vor servi doar la etanşarea lumii tale împotriva luminii, şi te vor face nedispus să pui sub semnul întrebării valoarea pe care o poate avea lumea aceasta pentru tine.

-

12. Numai Spiritul Sfânt ştie ce nevoi ai. Căci îţi va da toate lucrurile care nu blochează calea spre lumină. De ce altceva ai putea avea nevoie? În timp, El îţi dă toate lucrurile de care ai nevoie şi le va reînnoi cât timp vei avea nevoie de ele. Nu îţi va lua nimic cât timp vei avea nevoie de lucrul respectiv. Şi totuşi, El ştie că toate lucrurile de care ai nevoie sunt temporare şi vor dura doar până te desprinzi de toate nevoile tale şi până îţi dai seama că toate au fost satisfăcute. De aceea, El nu investeşte în lucrurile pe care le furnizează decât pentru a Se asigura că nu le vei folosi pentru a zăbovi în timp. Ştie că nu eşti acasă acolo şi nu voieşte să ţi se întârzie sosirea bucuroasă acasă.

-

13. Lasă-I Lui, atunci, nevoile tale. El le va satisface fără să le scoată în evidenţă. Ce vine de la El la tine vine cu bine, căci El Se va încredinţa că nimic nu va deveni un punct întunecat, ascuns în mintea ta şi ţinut să te rănească. Sub îndrumarea Lui vei călători uşor şi pe cărări uşoare, căci privirea Lui e veşnic pironită pe finele călătoriei, care este ţelul Lui. Fiul lui Dumnezeu nu e un călător prin lumi exterioare. Oricât de sfântă ar deveni percepţia lui, nicio lume din afara lui nu îi deţine moştenirea. În sinea lui nu are nevoi, căci lumina nu are nevoie de nimic să strălucească în pace, şi din ea să lase razele să se extindă, în linişte, la infinit.

-

14. Când eşti tentat să întreprinzi o călătorie inutilă ce te-ar îndepărta de lumină, aminteşte- ţi ce anume vrei şi spune:

***

Spiritul Sfânt mă conduce la Cristos; oare vreau să merg altundeva?

Ce nevoie am decât să mă trezesc în El?

***

15. Urmează-L apoi cu bucurie, cu credinţa că te va conduce cu bine, prin toate pericolele la pacea minţii tale pe care lumea aceasta ţi le poate pune în cale. Nu îngenunchea la altarele închinate sacrificiului şi nu căuta ce vei pierde sigur. Mulţumeşte-te cu ce vei păstra la fel de sigur, şi nu te agita, căci întreprinzi o călătorie liniştită spre pacea lui Dumnezeu, unde El te vrea în linişte.

-

16. În mine ai biruit deja fiece ispită care te-ar reţine. Străbatem împreună calea spre linişte care e darul lui Dumnezeu. Ţine la mine, căci poţi să ai nevoie de altceva decât de fraţii tăi? Îţi vom reda pacea minţii pe care trebuie să o găsim împreună. Spiritul Sfânt te va învăţa să te trezeşti la noi şi la tine însuţi. Iată singura nevoie reală de satisfăcut în timp. Mântuirea de lume stă numai aici. Îţi dau pacea mea. Ia-o în schimb bucuros pentru tot ce ţi-a oferit lumea doar ca să îţi ia înapoi. Şi o vom întinde ca un văl de lumină pe faţa tristă a lumii, în care ne ascundem fraţii de lume şi lumea de ei.

-

17. Nu putem cânta imnul izbăvirii singuri. Sarcina mea nu e îndeplinită până nu înalţ fiecare voce odată cu a mea. Şi totuşi, nu e a mea, căci e darul pe care ţi-l fac eu, şi a fost darul pe care mi l-a făcut Tatăl mie, prin Spiritul Său. Sunetul ei va alunga mâhnirea din mintea preasfântului Fiu al lui Dumnezeu, unde nu poate sta. E nevoie de vindecare în timp, căci bucuria nu îşi poate stabili veşnica stăpânire unde mâhnirea îşi are locul.

***

Locul tău nu e aici, ci în veşnicie.

Tu călătoreşti doar în vise, în timp ce stai în siguranţă acasă.

***

Adu mulţumiri fiecărei părţi din tine pe care ai învăţat-o cum să îşi aducă aminte de tine. Aşa aduce mulţumiri Fiul lui Dumnezeu Tatălui său pentru puritatea lui.

-∞-

 


 S. N. Lazarev

Fragment din introducerea în Cartea a cincea din seria  Diagnosticarea Karmei:

Răspunsuri la întrebări

      Înainte de scrierea fiecărei cărți mă îmbolnăvesc. Pânza subțire a destinului meu se rupe și se destramă. Viața devine cu totul imprevizibilă. Încep să mă enervez și să mă supăr. Apoi brusc se instalează liniștea.  Și niciun fel de pierderi, nereușite și evenimente neașteptate nu mă mai ating. Este momentul în care înțeleg că ceea ce fac este inevitabil. Cu cât densitatea informației incluse în carte este mai mare, cu atât acțiunea ei asupra cititorului este mai puternică iar responsabilitatea mea crește dacă această influență se dovedește a fi nefastă. Calitatea informației este dată de apropierea mea față de iubire și Dumnezeu și de neatașarea mea de valorile umane, și în special cele spirituale. Nu doar dragostea pentru bani trebuie oprită ci și atașamentul față de idealuri. Cu cât sunt mai puternice suferințele omului în timpul nenorocirilor, bolilor, și cu cât încearcă mai puțin să depindă de ele îndreptându-se către Dumnezeu păstrând și intensifcând iubirea față de El, cu atât sufletul omului devine mai curat. Fiecare dintre noi într-o măsură sau alta parcurge acest drum. Iar puritatea sufletului în cazul acesta nu este într-atât determinată de cantitatea și profunzimea suferinței cât de concentrarea asupra iubirii divine și de dorința apropierii de ea. 

-

      Cartea se intitulează ” Răspunsuri la întrebări ” și se prea poate ca mulți să nu primească răspunsuri la ceea ce îi frământă. Bine ar fi dacă oamenii ar înțelege că cel mai de seamă lucru nu este întrebarea sau răspunsul corect. Drumul însănătoșirii este drumul către Dumnezeu. Și aici sentimentele sunt mai importante decât gândurile. Când omul se concentrează nu asupra perceperii drumului adevărat, ci asupra satisfacerii propriei conștiințe, efectul poate fi contrar.

Material video cu S.N. Lazarev răspunzând la întrebările cititorilor:

-∞-


Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”

(Curs de Miracole)

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.229-232 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button