Valahia pe sub munți – cum se face pâinea la olteni ( și stea din cozonac cu Nuttela)

poză 2

 

   ***

   De unde mă uit eu, de pe fundul cratiței, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău sunt tot una: dealuri mai mult, ceva munți, sate fără sfârșit – niciodată nu știi când începe unul și când se termină altul – păduri, livezi și podgorii uriașe, nenumărate grădini de casă, o foială incredibilă de animale, de copii, de mașini, de căruțe.

     ***

      Așa sunt încă satele de pe malurile Olăneștiului, de la poalele Cheii, sau ceva mai încolo, spre Horezu, satele de pe cursul vijelios al Bistriței sau satele amestecate de români și țigani prin care treci uimit în drum spre Vârful lui Roman. Dar așa este și Vlădeștiul, aflat la o zvârlitură de băț de Rm. Vâlcea cu satele lui răsfirate pe te miri ce culmi și povârnișuri de dealuri gata parcă în orice moment s-o ia la vale.

buila3

Casă veche în Buila

  

Manastirea-Frasinei-Muereasca

Mănăstirea Frăsinei în Muereasca

       Prin Fundătura, acolo unde nu știi unde începe sau unde se termină pădurea sau poate prin cătunul Valea Ursului, sau poate pe la Muereasca,  a găsit-o Radu Anton Roman pe “Văduva” – femeia care i-a împărtășit taina făcutului de pâine pe aceste meleaguri:

      “Făcutul pâinii” sau al colacilor (act complementar sacrificiului de animale) marchează, de fapt, intrarea în sărbătoare, purificând începutul perioadei prin valențe rituale ale aluatului și solemnizând timpul sărbătoresc prin prezența pâinii. Faza de pregătire a preparării pâinii este marcată de acte obligatorii – femeia trebuie să respecte cu câteva zile înainte interdicții sexuale și alimentare (să țină post), trebuie să se spele, să-și schimbe cămașa și, mai ales, acoperitoarea capului. Prima fază a transformării făinii în pâine, cernutul, respectă reguli specifice unui act ritual: el trebuie să se realizeze dimineața în zori, “pe nemâncate”, în deplină tăcere. Aceleași reguli privind timpul ritual ( zorii),  starea de puritate precum și un anumit comportament se impun și pentru aducerea apei necesare – apă care numai în aceste condiții capătă valoare magico-ritualică: “apa neîncepută” ( uneori “apa neîncepută” este înlocuită cu rouă). Adăugarea sării, personificată în unele credințe populare ca “mama lui Dumnezeu” sau sfântă ( numită sfânta dreptate), este de natură să mărească puterile magico-ritualeale pâinii. Nu mai puțin semnificativă este adăugarea fermentului. Simbol al forței vitale, prin care aluatul capătă viață, “răsare”, “înflorește”, “crește”, fermentul învie coca – ea “dospește”, devine “vie”. Coca reia, astfel, drumul grăuntelui semănat care răsare, înflorește, crește, ființă vie a cărei dezvoltare este urmărită cu atenție de cultivator.

  • Drojdia se desface în apă caldă. Se presupune că ați pierdut boțul de plămădeală de la frământatul trecut. Eu l-am păstrat, așa că l-am folosit. Păstrez și hrănesc  maiaua pentru pâinea gustoasă de data viitoare;( detalii aici  și http://milenaelenapopescu.blogspot.com/2014/04/dor-de-paine.html
  • Se cerne făina, în caz că ați procurat-o de la moara din sat și mai are prin ea vreun fir de ață de la sac;
  • În mijloc se face groapă, se pune zeama de drojdie sau maiaua înmuiată, se mai pune sare, chimen și se frământă;
  • Se tot adaugă apă caldă sau zer, până se face un aluat potrivit de moale și se lasă să crească un ceas sau mai mult, la loc cald, acoperit cu un ștergar;
  • Se rotunjesc pâinici, alungite sau rotunde – cum vă place – se tăvălesc prin făină și se pun în tavă presărată cu făină din belșug;
  • În cuptor potrivit de cald se lasă o jumătate de ceas, se scot, se crestează, se ung cu apă sau cu ou, și se pun la loc, până se rumenește bine coaja (40-60 minute);

Se crede că pâinea plămădită de o femeie de un naturel iute dospește foarte bine; de o femeie flegmatică, însă nu așa de bine. (Gorovei)

Taină: Pâinea se lasă să se răcească încet, la cald, altfel devine cleioasă.

Sursa: Radu Anton Roman , ” Poveștile bucătăriei românești”- Vol. 2

crăciun fericit

 

         PS: Pentru că tot e vremea sărbătorilor, a steluțelor și a cozonacilor, variațiuni pe aceeași temă: o stea de cozonac, înainte și după ce am copt-o. Foarte ingenioasă, este ușor de convertit din stea în floare astfel încât să poată fi adaptată în funcție de sezon.

      Cu siguranță va deveni cozonacul favorit de aici înainte, ispititor pentru cei trecuți de-o vârstă, cărora crema de ciocolată nu prea le pică bine pe ici pe colo, și râvnit de cei mai mici, nepăsători la dojana celor mari care “știu ce vorbesc”, dar nu ezită să se supună și să supună  pe toți cei din preajmă ispitei  dulci ciocolatii.

♥♥♥

cozonac stea

cozonac stea 1

 

Detalii despre cum se realizează în filmul de mai jos:

      Pentru situația nefericită în care filmul dispare, e bine de știut că am realizat un aluat de cozonac din 500 g de făină din care am întins cinci foi subțiri cu diametrul aproximativ egal cu cel al tăvii în care l-am copt ( aprox.28 cm). Am întins Nutella pe fiecare foaie, pe măsură ce le-am suprapus.

       Am marcat cu muchia tăvii “tortul” format și am decupat de jur împrejur marginile neregulate formate din surplusul de aluat. Foaia de deasupra am marcat-o în centru cu un pahar de aprox. 7 cm, fără să străpung aluatul. De jur împrejur am tăiat 12 “petale” pe care le-am răsucit ușor de două ori, două câte două, în sens opus una alteia, astfel încât să se formeze o stea. Am uns cozonacul cu ou și l-am copt în cuptorul încins în prealabil la 180 grade.

Share Button

Curs de miracole: Cap.17-Iertarea și relația sfântă.

iubire1

               Cuvintele de mai sus ar putea reprezenta foarte bine chintesența ultimelor trei capitole ale cursului. Se poate înțelege astfel de ce în majoritatea situațiilor, relațiile speciale din viața noastră constituie simbolul separării: nu pentru că nu ar trebui să ne bucurăm de ele, ci pentru că nu iubim într-un singur om, lumea întreagă și viața însăși, dincolo de limitele materiei. Nu înțelegem încă, ce-i iubirea.

***

      Din perspectiva acestui curs, ca de altfel din perspectiva tuturor religiilor, lumea în care trăim este o iluzie. Viața noastră aici este doar o clipă în veșnicie. Faptul că aparținem unei religii, practicăm obiceiurile ei, ne botezăm copiii și practicăm ritualuri de înmormântare conform tradițiilor fiecărei grupări religioase, dovedește că acceptăm această ipoteză sau – în absența unei certitudini obținute prin experiență – măcar sperăm ca ea să fie adevărată.( Și pentru că tot a venit vorba de tradiții, am găsit aici un articol interesant despre sfintele tradiții.)

         Cum unim cele două lumi, cea văzută cu cea nevăzută, lumea timpului cu lumea veșnicului adevăr aflăm din lecțiile capitolului 17:

  1. Aducerea fanteziei la adevăr.
  2. Lumea iertată.
  3. Umbre ale trecutului.
  4. Cele două tablouri.
  5. Relația vindecată.
  6. Stabilirea obiectivului.
  7. Se cere credință.
  8. Condițiile păcii.

      Dacă ar fi să extrag din acest capitol câteva idei concrete, care pot fi ușor reținute – fără a-mi permite într-un fel să consider că celelalte au cumva mai puțină importanță – acestea ar fi:

  • Realitatea și adevărul sunt veșnice și de netăgăduit. Numai fanteziile tale în această lume sunt cele care pot modifica realitatea, și asta numai în mintea ta. De acest lucru poți să te temi.
  • A ierta înseamnă pur și simplu să-ți amintești numai gândurile de iubire pe care le-ai dat în trecut și cele pe care le-ai primit. Celelalte trebuie uitate toate.
  • Singura funcție pe care o ai în cadrul relațiilor tale speciale este pentru totdeauna aceea “de a face fericit”. Și nimic altceva.
  • Relația sfântă este o relație vindecată. Relația sfântă se învață, așa cum clipa sfântă se exersează.
  • Dincolo de toate obiectivele pe care le stabilești pentru situațiile tale de viață trebuie să fie unul singur: atingerea adevărului și mântuirea.
  • Dacă deciziile pe care le-ai luat au fost în acord cu adevărul, trebuie să lase în urma lor pace interioară. Dacă ai pace,  indiferent de rezultatul obținut, anticipat sau nu, dorit sau nu, înseamnă că ai decis pentru adevăr, în acord cu Sinele tău și cu Voia lui Dumnezeu.
  • Pentru atingerea adevărului ai nevoie de credință. Orice situație de viață este folosită de Spiritul Sfânt în scopul mântuirii tale. Nu încerca să înțelegi, pentru că tu nu vezi tot ansamblul situației. Ai tendința să fragmentezi și să judeci. Fii sigur că oricine este implicat într-o situație are rolul său bine definit, pe care și-l va duce la îndeplinire. Ai credință.
  • Nu te opune adevărului. Lasă-l doar să intre nestingherit. Efortul de-a te opune este uriaș și ți-a adus până acum durere, tristețe, frică, ură… iad. Asta înseamnă răstignirea Fiului lui Dumnezeu din tine. Acceptarea adevărului și a mântuirii nu cere niciun efort.

***

1. Aducerea fanteziei la adevăr.

  • În raport cu veșnicia și cu lumea reală, cât suntem pe pământ trăim un vis, iar păcatele și trădarea ce sunt puse în spatele Fiilor lui Dumnezeu sunt iluzii. Realitatea Fiului lui Dumnezeu este de-a pururi lipsită de păcat, iar singura lui nevoie  este de a fi deșteptat din vis.

Deplina eliberare de vise stă numai în trezire, căci numai atunci devine cât se poate de evident că nu au avut efect asupra realității și că nu au reușit să o schimbe. Fanteziile schimbă realitatea. Nu o pot face în realitate dar o pot face în mintea care vrea ca realitatea să fie altfel.

Atunci, numai dorința ta de-a schimba realitatea este de temut.

  • Tot ce ai dorit, prin gând, crezi că ai realizat în lumea aceasta, iar această credință îți recunoaște într-un fel puterea, numai că distorsionată și dedicată “răului”/ eului.
  • Nu poți sluji la doi domni. Nu poți sluji adevărul prin puterea Spiritului Sfânt, dar să păstrezi în același timp aspecte ale vieții pentru eu și sistemul lui de gândire. Ai nevoie să abandonezi definitiv sistemul de gândire al eului.

 Mântuirea de separare va fi deplină, sau nu va fi deloc. Să nu te preocupe decât măsura în care ești dispus să o faci să se înfăptuiască. El ( Spiritul Sfânt) o va înfăptui, nu tu.

 

2. Lumea iertată.

 

Această lecție în totalitatea ei constituie un mesaj mult prea frumos și direct pentru a fi disecat, așa că am selectat mai jos cele mai semnificative fragmente:

Poţi să îţi închipui cât de frumoşi o să îţi apară cei pe care îi ierţi? În nicio fantezie nu ai mai văzut ceva atâta de frumos. Nimic din ce vezi aici, dormind sau treaz fiind, nu se compară cu aşa o frumuseţe.(…)  Nimic din ce îţi aminteşti că ţi-a făcut să îţi cânte inima de bucurie nu ţi-a adus vreodată nici măcar o părticică din fericirea pe care ţi-o va aduce vederea acestui lucru. Căci îl vei vedea pe Fiul lui Dumnezeu. Vei vedea frumuseţea la care adoră să Se uite Spiritul Sfânt… El a fost creat să o vadă pentru tine, până înveţi să o vezi şi tu.

-

 Această frumuseţe nu e o fantezie. Ci lumea reală, strălucitoare, curată şi nouă, sclipind cu toate în plin soare. Nimic nu e ascuns aici. Puntea dintre lumea aceea şi aceasta e atât de mică şi de uşor de trecut, încât nu îţi poate veni să crezi că e locul de întâlnire a unor lumi atât de diferite. Şi totuşi, această punte mică e cel mai tare lucru în contact cu lumea aceasta. Acest pas mic – atât de mic, încât ţi-a scăpat neobservat – e un pas uriaş din timp în veşnicie, un salt dincolo de toată urâţenia, într-o frumuseţe care te va încânta şi care nu va înceta să îţi stârnească uimirea la vederea desăvârşirii sale.

-

Acest pas – cel mai mic din câţi s-au făcut vreodată – e totuşi cea mai mare realizare dintre toate în planul dumnezeiesc al Ispăşirii. Restul se învaţă, dar aceasta se dă, completă şi perfectă în întregime.  Lumea reală, cu toată frumuseţea ei, înveţi să o atingi. Fanteziile se desfac toate, iar tu, graţie propriei tale iertări, eşti liber să vezi. Iar ce vezi e numai ce ai făurit, cu binecuvântarea iertării tale asupra sa.

-

Stelele se vor stinge în lumină, iar soarele, care a deschis lumea la frumuseţe, va dispărea. Percepţia nu va mai însemna nimic când se va desăvârşi, căci tot ce s-a folosit la învăţare nu va avea nicio funcţie. Nimic nu se va mai schimba vreodată: nu vor mai surveni nici transformări, nici nuanţări, nici diferenţieri, nici variaţii din câte au făcut posibilă percepţia. Perceperea lumii reale va fi atât de scurtă, încât abia o să ai timp să Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru ea. Căci Dumnezeu va face repede ultimul pas, odată ce ai atins lumea reală şi ai fost pregătit pentru El.

-

Lumea reală se atinge, simplu, prin iertarea deplină a celei vechi. Marele Transformator de percepţie va efectua cu tine cercetarea atentă a minţii ce a făcut această lume şi îţi va dezvălui raţiunile aparente din care ai făcut-o. El îţi va arăta că nu există aici nicio raţiune. Fiecare punct pe care îl atinge raţiunea Lui învie plin de frumuseţe, iar ce părea urât în întunericul lipsei tale de raţiune e dezlegat subit şi cedat frumuseţii. Până şi ce a făurit Fiul lui Dumnezeu la demenţă nu va fi lipsit de un licăr de frumuseţe, o scânteie ascunsă pe care blândeţea o poate elibera.

-

Toată această frumuseţe se va ridica să îţi binecuvânteze privirea când vei privi lumea cu ochi iertători. Căci iertarea transformă vederea literalmente şi te lasă să vezi lumea reală, întinzându-se peste haos liniştit şi blând, înlăturând toate iluziile ce ţi-au deformat percepţia şi au fixat-o pe trecut. Cea mai mică frunză devine o minunăţie, şi un fir de iarbă, un semn al desăvârşirii lui Dumnezeu.

-

Din lumea iertată, Fiul lui Dumnezeu e ridicat uşor în casa lui. Iar acolo, el ştie că a odihnit mereu în ea în pace. Chiar şi mântuirea va deveni un vis şi i se va şterge din minte. Căci mântuirea pune capăt viselor şi, la încheierea visului, ea nu va însemna nimic.

-

Cât de mult vrei mântuire? Ea îţi va da lumea reală, tremurând de nerăbdare să ţi se dea. Setea cu care vrea să ţi-o dea Spiritul Sfânt e atât de intensă, încât nu mai poate aştepta, deşi aşteaptă cu răbdare.

 

3. Umbre ale trecutului.

 

  • A ierta înseamnă pur și simplu să-ți amintești numai gândurile de iubire pe care le-ai dat în trecut și cele pe care le-ai primit. Celelalte trebuie uitate toate, căci sunt fantasme pe care vrei să le faci nemuritoare și-ți sunt dușmane toate. Le duci cu tine în veșnicie, crezând că sunt răul care ți s-a făcut, și le duci numai ca să poți plăti răului cu aceeași  monedă crezând că îi poți învinui pe alții fără să îți faci ție rău. Și pentru că le duci cu tine, le vei auzi. Îți vorbesc despre răzbunare, și vei face și din tine, și din cei care crezi că ți-a făcut rău, robi ai răzbunării.

Fratele meu sfânt, vreau să intru în toate relaţiile tale şi să mă pun între tine şi fanteziile tale. Lasă relaţia mea cu tine să fie ceva real pentru tine, şi lasă-mă să aduc realitate felului în care îţi percepi fraţii. Nu au fost creaţi să îţi dea putinţa să îţi faci rău prin intermediul lor. Au fost creaţi să creeze alături de tine. Acesta e adevărul pe care vreau să îl pun între tine şi obiectivul nebuniei pe care l-ai ales. Nu te separa de mine şi nu lăsa sfântul scop al Ispăşirii să ţi se piardă în vise de răzbunare. Relaţiile în care se cultivă astfel de vise m-au exclus. Lasă-mă să intru în Numele lui Dumnezeu şi să îţi aduc pace, ca să îmi poţi oferi pace.

 

4. Cele două tablouri.

  • Singura funcție pe care o ai în cadrul relațiilor tale speciale este pentru totdeauna aceea “de a face fericit”. Și nimic altceva. În Cer, rolul tău este să creezi.  În această lume este cu neputință să creezi dar e cu putință să faci fericit. În această lume este cu neputință să creezi, dar e cu putință să vindeci.
  • Spiritul Sfânt nu te văduvește de relațiile tale speciale – cel mai important simbol al separării – dar le transformă și le redă singura funcție pe care le-a dat-o Dumnezeu: de a face fericit. Singura condiție este însă ca  relațiile tale speciale să devină sfinte și să împărtășească Voia lui Dumnezeu. Ele trebuie să întărească singura relație durabilă și veșnică – dintre fiecare membru al relației speciale și Dumnezeu – și nu să devină un substitut al acesteia.
  • Spiritul Sfânt e în strânsă relație cu tine, pentru că în El ți se reface relația cu Dumnezeu, relație care de altfel nu s-a rupt niciodată complet, pentru că Spiritul Sfânt nu s-a separat de nimeni din clipa separării.
  • Relațiile tale speciale continuă să îți pară oarecum “diferite” deși au fost tratate mult mai atent decât multe alte aspecte ale sistemului de gândire al eului, de care ai fost mai dispus să te desprinzi. Cu toate acestea, cât timp nu te-ai desprins de relațiile tale speciale sau nu le-ai vindecat, nu le-ai transformat, nu le-ai sfințit, nu te vei putea desprinde nici de celelalte.

      Acum, descrierea celor două tablouri. Aceste tablouri sunt cele două sisteme de gândire: sistemul de gândire al lumii, care are în centru eul și care folosește ca principal mecanism de apărare relația specială, și sistemul de gândire al Spiritului Sfânt, bazat pe adevăr. Primul este un sistem de gândire în care durerea și suferința sunt întrerupte de scurte perioade de liniște și fericire și conduc în mod implacabil la moarte. Celălalt este un sistem de gândire corectat, inversat, în care iluzia trupului și întregul cortegiu de atașamente pe care le generează sunt spulberate. Este lumea adevărului în care singura realitate este natura ta neschimbătoare ca Fiu al lui Dumnezeu, dincolo de trup, în veșnicie. Pentru că în esența ta, în Sinele tău, ești așa cum te-a creat Dumnezeu.

Fiecare mecanism de apărare funcţionează oferind daruri, iar darul e întotdeauna o miniatură a sistemului de gândire pe care îl protejează mecanismul de apărare, încadrat într-o ramă de aur. Rama e lucrată cu migală, bătută toată cu nestemate, minuţios sculptată şi lustruită. Scopul ei e să fie ea însăşi de valoare şi să îţi distragă atenţia de la ce e înrămat în ea. Dar nu poţi să ai rama fără tablou. Mecanismele de apărare funcţionează în aşa fel încât să te facă să crezi că poţi.

-

Relaţia specială are rama cea mai impunătoare şi mai înşelătoare dintre toate mecanismele de apărare folosite de eu. Aici se oferă sistemul lui de gândire, încadrat de o ramă atât de grea şi de complicată, încât tabloul e aproape obliterat de structura ei impunătoare. În ramă se întreţes tot felul de iluzii de iubire fantastice şi fragmentate, presărate cu vise de sacrificiu şi preamărire de sine, şi împletite cu firele aurite ale autodistrugerii. Sclipirea sângelui luceşte ca rubinul, iar lacrimile sunt faţetate ca diamantele şi licăresc în lumina slabă în care se oferă darul.

-

Uită-te la tablou. Nu lăsa rama să te distragă. Darul acesta ţi se dă în scopul damnării tale şi, dacă îl iei, vei crede că eşti damnat. Nu poţi avea rama fără tablou. Ce preţuieşti e rama, căci nu vezi niciun conflict în ea. Dar rama nu e decât învelitoarea darului de conflict. Rama nu este darul. Să nu fii păcălit de cele mai superficiale aspecte ale acestui sistem de gândire, căci aspectele acestea cuprind întregul, complet în fiecare aspect. În acest dar plin de sclipici stă moartea. Nu îţi lăsa privirea să stăruie asupra sclipirii hipnotice a ramei. Uită-te la tablou şi dă-ţi seama că ţi se oferă moartea.

-

Iată de ce clipa sfântă este atât de importantă pentru apărarea adevărului. Puterea Cerului, Iubirea lui Dumnezeu, lacrimile lui Cristos şi bucuria Spiritului Său veşnic sunt rânduite să te apere de propriul tău atac. Căci tu Le ataci, fiind o parte a Lor, iar Ele trebuie să te salveze, căci Se iubesc.

-

Clipa sfântă e o miniatură a Cerului, trimisă la tine din Cer. E şi ea un tablou, montat într-o ramă. Dar, dacă accepţi acest dar, nu vei vedea deloc rama, pentru că darul poate fi acceptat numai dacă eşti dispus să îţi concentrezi toată atenţia asupra tabloului. Clipa sfântă e o miniatură a eternităţii. E un tablou al veşniciei, montat într-o ramă a timpului. Dacă te concentrezi asupra tabloului, îţi vei da seama că numai rama te-a făcut să crezi că este un tablou. Fără ramă, tabloul e văzut ca fiind ce reprezintă. Căci, aşa cum întregul sistem de gândire al eului se găseşte în darurile lui, tot aşa şi Cerul întreg se găseşte în această clipă, împrumutată din eternitate şi montată în timp pentru tine.

-

Ţi se oferă două daruri. Fiecare în parte e complet şi nu poate fi acceptat parţial. Nu le poţi compara valoarea comparând un tablou cu o ramă. Trebuie să compari numai tablourile, căci altfel comparaţia nu va avea înţeles. Ţine minte că tabloul este darul. Şi numai pe această bază eşti liber să alegi cu adevărat. Uită-te la tablouri. La amândouă. Unul e un tablou micuţ, greu de văzut printre umbrele grele ale chenarului enorm şi disproporţionat. Celălalt e înrămat foarte sumar şi atârnă în lumină, frumos de privit pentru ce e.

-

Tu, care ţi-ai dat toată osteneala – şi încă ţi-o mai dai – să vâri tabloul bun în rama greşită, combinând ce nu se poate combina, acceptă asta şi bucură-te: ambele tablouri sunt perfect înrămate pentru ceea ce reprezintă. Unul e înrămat să rămână neclar şi nevăzut. Celălalt e înrămat să fie cât se poate de clar. Tabloul întunericului şi al morţii devine tot mai neconvingător pe măsură ce îl descoperi printre învelitorile sale. De îndată ce e expusă la lumină fiecare nestemată fără sens ce pare să strălucească din ramă în întuneric, ea îşi pierde luciul şi strălucirea, şi nu te mai distrage de la tablou. În cele din urmă, vezi tabloul însuşi şi vezi, în sfârşit, că, neprotejat de ramă, nu are niciun înţeles.

-

Celălalt tablou e înrămat foarte sumar, căci timpul nu poate conţine eternitatea. Nimic nu distrage aici. Tabloul Cerului şi al eternităţii devine tot mai convingător pe măsură ce îl priveşti. Şi acum, printr-o comparaţie adevărată, poate avea loc, în sfârşit, o transformare a ambelor tablouri. Şi fiecăruia i se acordă locul cuvenit când se văd unul în raport cu altul. Adus la lumină, tabloul întunecat nu e perceput ca înfricoşător, dar înţelegi, în sfârşit, că nu e decât un tablou. Şi vei recunoaşte ce vezi în el drept ce este: un tablou înfăţişând ce ai crezut că e real, şi nimic mai mult. Căci, dincolo de acest tablou, nu vei vedea nimic.

-

Tabloul luminii, printr-un contrast limpede şi inconfundabil, se transformă în ce e dincolo de tablou. Uitându-te la el, îţi dai seama că nu e tablou, ci realitate. Nu e o reprezentare figurată a unui sistem de gândire, ci Gândirea însăşi. Ce reprezintă el chiar e acolo. Rama dispare încetişor şi Dumnezeu Se ridică în amintirea ta, oferindu-ţi întreaga creaţie în schimbul micului tău tablou, fără nicio valoare şi lipsit de orice înţeles.

5. Relația vindecată.

iubire

  • Relația vindecată este o relație devenită sfântă. E vechea relație nesfântă transformată. Este expresia clipei sfinte în viața trăită în această lume, iar clipa sfântă, așa cu am avăzut în capitolul 15, este un procedeu practic exersat, trăit și atestat prin propriile rezultate. Ea nu dă greș niciodată. 
  • Relația sfântă este o izbândă fenomenală a procesului de predare-învățare, pentru că relația sfântă se învață, așa cum clipa sfântă se exersează mai întâi. Prin sfințirea relațiilor se face un pas major în direcția lumii reale, a  Cerului, pentru că “nimic nesfânt nu intră în Împărăția lui Dumnezeu”( Arsenie Boca). Pacea și mântuirea ta se leagă strâns de pacea și mântuirea relațiilor tale, iar apoi această pace o poți extinde în exterior, la toți semenii tăi. De aceea pacea lumii este o treabă personală, pentru că până ce tu nu înveți și nu îți câștigi pacea, relațiile tale nu vor avea pace, și nu poți împărtăși mai departe în jurul tău ceva ce nu ai. 

Sub toate aspectele ei, din felul cum începe, cum se dezvoltă și cum ajunge la desăvârșire, ea reprezintă inversul relației nesfinte. Fii pe pace; singura fază dificilă e cea de început. Căci aici, obiectivul relației se schimbă brusc în chiar opusul a ce-a fost. ( …) Această înlocuire se realizează foarte rapid, dar face ca relația să pară tulburată, dezbinată, și chiar foarte dificilă. (…) Multe relații s-au destrămat în acest moment, iar urmărirea vechiului obiectiv s-a restabilit într-o altă relație. Căci, odată ce relația nesfântă a acceptat obiectivul sfințeniei, nu mai poate fi ce-a fost. (…) Conflictul dintre obiectivul și structura relației este atât de evident, încât ele nu pot coexista. Acum însă obiectivul nu va fi schimbat. Stabilit cu fermitate în relația nesfântă, el face să nu existe alt curs de acțiune decât schimbarea relației pentru a corespunde obiectivului. Cât timp această soluție fericită nu e văzută și nu e acceptată ca singura cale de ieșire din conflict, relația poate părea foarte încordată. 

-

Nu ar fi mai blând să se schimbe mai lent obiectivul, căci s-ar șterge contrastul și i s-ar da timp eului să reinterpreteze fiecare pas lent după cum îi place. Numai o schimbare radicală a scopului ar putea produce o răzgândire completă a minții referitor la scopul întregii relații. Pe măsură ce această schimbare se dezvoltă și se desăvârșește, în cele din urmă, ea devine tot mai benefică și mai fericită. La început însă –  în modul în care se resimte – situația e foarte precară. O relație, inițiată de două persoane în scopuri nesfinte, primește, dintr-o dată, sfințenia ca obiectiv. Contemplându-și relația din punct de vedere al noului ei scop, cei doi sunt de-a dreptul îngroziți. Modul în care își percep relația poate deveni chiar foarte dezorganizat.  

-

Iată momentul în care ți se cere credință.Tu ai lăsat să ţi se stabilească acest obiectiv. A fost un act de credinţă. Nu abandona credinţa, acum când apar recompensele credinţei. Dacă ai crezut că Spiritul Sfânt a fost prezent să îţi accepte relaţia, de ce nu ai crede şi acum că tot El este prezent să purifice ce a luat sub călăuzirea Lui? Ai credinţă în fratele tău în ce par a fi nişte momente grele. Obiectivul este stabilit. Iar relaţia voastră are ca scop sănătatea mintală.

-

Eul te sfătuieşte acum în felul următor:

*

„Înlocuieşte-ţi relaţia cu o altă relaţie, la care fostul tău obiectiv se potriveşte foarte bine. Poţi scăpa de chin numai descotorosindu-te de fratele tău. Nu trebuie să vă despărţiţi total dacă nu vrei. Dar trebuie să îl scoţi din sferele majore de fantezie, ca să îţi păstrezi sănătatea mintală”.

*

Nu pleca urechea! Ai credinţă în Cel Ce ţi-a răspuns. Nu mai eşti cuprins de o demenţă totală. Îţi cere acum să ai credinţă încă un pic, chiar şi nedumerit fiind. Căci nedumerirea va trece… Nu Îl abandona acum şi nu îţi abandona nici fratele. Această relaţie a renăscut sfântă.

-

Vei găsi multe ocazii să îţi învinuieşti fratele pentru „eşecul” relaţiei voastre, căci va părea uneori să nu aibă scop. Sentimentul lipsei de finalitate va veni să te bântuie şi să îţi amintească toate modurile în care ai căutat cândva satisfacţie, şi ai crezut că ai găsit-o. Nu uita că ai găsit doar suferinţă, şi nu îţi însufleţi eul acum şubred. Căci relaţia voastră nu s-a distrus. Ci mântuit.

-

Eşti foarte nou într-ale mântuirii şi crezi că te-ai rătăcit. Drumul tău l-ai rătăcit într-adevăr, dar să nu crezi că ai suferit vreo pagubă. În noutatea ta, ţine minte că tu şi fratele tău aţi luat-o de la capăt, împreună. Ia-l de mână, să mergeţi împreună pe un drum mult mai familiar decât îţi pare acum.

-

Te-ai unit cu mulţi în clipa sfântă şi ei s-au unit cu tine. Să nu crezi că alegerea făcută te va lăsa nemângâiat, căci Dumnezeu Însuşi ţi-a binecuvântat relaţia cea sfântă. (…) Nu condamna mântuirea, căci a venit la voi. Primiţi-o cu bucurie împreună, căci a venit să vă unească, pe tine şi pe fratele tău, într-o relaţie în care întreaga Fiime e binecuvântată laolaltă.

-

V-aţi angajat împreună să invitaţi Spiritul Sfânt în relaţia voastră. El nu ar fi putut să intre altfel. Deşi aţi făcut multe greşeli de atunci, aţi făcut şi eforturi enorme să Îl ajutaţi să Îşi facă treaba. Iar El nu a fost sărac în aprecieri pentru tot ce aţi făcut pentru El. Şi nu vede nici urmă de greşeli. I-ai fost la fel de recunoscător fratelui tău? I-ai apreciat consecvent eforturile bune şi i-ai trecut cu vederea greşelile? Sau ţi-a pâlpâit aprecierea şi ţi-a pălit în pretinsa lumină a greşelilor? Poate începi acum o campanie de învinuire a lui pentru disconfortul situaţiei în care te afli. Şi, prin această lipsă de apreciere şi recunoştinţă, te pui în incapacitatea de-a exprima clipa sfântă şi o pierzi, aşadar, din vedere.

-

Experienţa unei clipe, oricât ar fi de convingătoare, se uită uşor dacă laşi timpul să se închidă peste ea. Ea trebuie păstrată, strălucitoare şi plină de graţie, în conştienţa timpului, dar timpul nu trebuie să o ascundă. Clipa rămâne. Dar tu unde eşti? Să îi aduci mulţumiri fratelui tău înseamnă să apreciezi clipa sfântă şi să permiţi rezultatelor ei să fie, astfel, acceptate şi împărtăşite. Să îţi ataci fratele nu înseamnă să pierzi clipa, ci să îi faci efectele neputincioase.

-

Tu ai primit clipa sfântă, dar ai stabilit şi o condiţie în care nu o poţi folosi. Prin urmare, nu îţi dai seama că ea mai este cu tine. Şi, rupându-te de expresia ei, ţi-ai refuzat beneficiile ei. De fiecare dată când îţi ataci fratele, întăreşti acest lucru, pentru că atacul trebuie să te împiedice să te vezi. E imposibil să te negi, şi să recunoşti ce s-a dat şi ce s-a primit de către tine.

-

Tu şi fratele tău staţi împreună în prezenţa sfântă a adevărului însuşi. Aici e obiectivul, împreună cu voi. Oare nu crezi că obiectivul însuşi va furniza bucuros mijloacele atingerii lui? (…)Sunteţi uniţi în scop, dar rămâneţi încă separaţi şi divizaţi cu privire la mijloace. Obiectivul însă e fix, ferm şi nealterabil, iar mijloacele vor veni cu siguranţă pentru că obiectivul este sigur. Şi vei împărtăşi bucuria Fiimii că el e aşa.

6. Stabilirea obiectivului.

  • Obiectivul Spiritului Sfânt pentru tine este unul simplu și foarte clar: adevărul. Acesta este și obiectivul tău, pe care-l împărtășești cu El, dacă ai ales să Îl desemnezi drept Profesor și Călăuză cât ești călător prin lumea timpului. Este un obiectiv, pe cât de general, pe atât de particular fiecărei situații de viață în care te afli.
  • Stabilește-ți obiectivul încă de la început pentru fiecare situație în care trebuie să iei o decizie. Nu uita că acesta este de fiecare dată, dincolo de obiectivele specifice, unul singur: adevărul. Lasă-ți apoi Sinele prin puterea Spiritului Sfânt să te conducă în tot ce faci. Toate situațiile de viață sunt mijloace prin care Spiritul Sfânt te îndrumă către mântuire.

În orice situație în care ești nesigur, primul lucru la care trebuie să te gândești e pur și simplu următorul: ” Ce vreau să rezulte de aici? La ce folosește?”. Clarificarea obiectivului își are locul la început, căci el va determina rezultatul. 

-

Fără un obiectiv pozitiv și bine definit, stabilit încă de la început situația numai pare să se întâmple și nu are sens până nu s-a întâmplat deja. Atunci o privești retrospectiv și încerci să pui cap la cap ce trebuie să fi însemnat. Și nu vei avea dreptate. Nu numai că judecata îți este în trecut, dar nu ai idee ce ar trebui să se întâmple.(…) Singura judecată care mai rămâne de făcut e dacă îi place sau nu îi place eului: poate fi acceptată sau cere răzbunare? 

  • Dacă ți-ai stabilit ca obiectiv încă de la început ca fiind adevărul, vei trata fiecare situație de viață ca pe un mjloc de a-l atinge. Te vei concentra asupra tuturor lucrurilor care te ajută să-ți atingi obiectivul, și nu le vei da atenție acelora care te îndepărtează de el. Și pentru a ști dacă ai ales bine, dacă deciziile tale sunt cele care te duc la adevăr, ține cont de următorul lucru:

Dacă situația e folosită pentru adevăr și sănătate mintală, rezultatul ei trebuie să fie pacea. Iar asta se va întâmpla indiferent care e rezultatul.(…) Dacă ai un sentiment de pace înseamnă că adevărul a ajuns la tine și vei vedea rezultatul cu adevărat, căci amăgirea nu te poate birui. Vei recunoaște rezultatul din cauză că te simți cuprins de pace.

  • Să nu fii deci dezamăgit dacă ce ar fi vrut eul tău să se întâmple nu s-a întâmplat. Să fii atent la pacea care rămâne sau nu rămâne în urma deciziilor pe care le-ai luat. Și atunci vei ști dacă ți-ai lăsat eul să te conducă sau dacă ai împuternicit Spiritul Sfânt din tine să decidă corect.

Obiectivul adevărului cere credință. (…) Spiritul Sfânt vede situația în ansamblu. Obiectivul stabilește faptul că toți cei implicați în ea își vor juca rolul în atingerea lui. Asta e inevitabil. Nimeni nu va da greș în nicio privință. Lucrul acesta pare să îți ceară o credință mai presus de ce ești în stare și de ce poți da. Dar e așa numai din punctul de vedere al eului, căci eul vede rezolvarea conflictului prin fragmentare și nu percepe situația în ansamblu. 

 

7. Se cere credință

 

  • Dacă într-o situație există o problemă care nu s-a rezolvat, înseamnă că nu ai crezut cu adevărat că se poate rezolva, înseamnă că nu ți-ai dorit cu adevărat să se rezolve, pentru că orice situație este de fapt o relație. Și mai departe, o relație este o întrunire de gânduri. Atunci când se percep probleme într-o situație, într-o relație, înseamnă că gândurile sunt în conflict. 
  • Atunci când în orice relație a ta se ivește o situație pe care o percepi ca fiind o problemă procedează în felul următor:

 Las-o să intre și uită-te calm la ea dar să n-o folosești. Necredința e roaba iluziei… Nu te lăsa ispitit de ce îți oferă. (…) Dacă îți lipsește credința că cineva își îndeplinește rolul, în mod perfect, în orice situație dedicată în prealabil adevărului, dedicația ta e împărțită. Și în felul acesta, i-ai fost necredincios fratelui tău și ți-ai folosit necredința împotriva lui. (…) Realitatea obiectivului va stârni și va înfăptui fiecare miracol necesar împlinirii lui. Nimic prea mic sau prea mare, prea slab sau irezistibil, nu va rămâne neîntors, cu blândețe, înspre folosul și scopul lui. Universul îi va servi cu bucurie, așa cum servește și el universului. Dar nu te amesteca. 

-

Puterea aşezată în tine, cel în care s-a stabilit obiectivul Spiritului Sfânt, îţi întrece atât de mult mica noţiune de infinit, încât nu ai idee cât de mare e forţa ce te însoţeşte. Pe aceasta o poţi folosi în deplină siguranţă. Şi totuşi, în ciuda puterii ei, atât de mare încât ajunge dincolo de stele, la universul din spatele lor, mica ta necredinţă o poate face inutilă dacă vrei să foloseşti necredinţa în schimb.

-

Gândeşte-te însă la toate acestea şi învaţă cauza necredinţei: crezi că îi reproşezi fratelui tău ce ţi-a făcut. Dar îl învinuieşti de ce i-ai făcut tu de fapt lui. Nu trecutul lui i-l reproşezi, ci al tău. Şi îţi lipseşte credinţa în el din cauza a ce ai fost. Dar eşti la fel de inocent ca el de ce ai fost. Ce nu a fost nicicând nu are cauză şi nu există ca să stea în calea adevărului. Nu există cauză pentru necredinţă, dar există Cauză pentru credinţă. Această Cauză a pătruns în fiecare situaţie care Îi împărtăşeşte scopul. Lumina adevărului se răsfrânge din centrul situaţiei şi îi atinge pe toţi cei chemaţi de scopul situaţiei. Îi cheamă pe toţi. Nu există situaţie care să nu implice întreaga ta relaţie, cu fiecare aspect al ei şi completă în fiecare parte. Nu poţi să laşi nimic din tine în afara ei, şi să faci situaţia să rămână sfântă. Căci ea împărtăşeşte scopul întregii tale relaţii şi îşi derivă din ea tot înţelesul.

-

Adevărul cere credință, iar credința face loc adevărului.

-

Tu, a cărui relație împărtășește obiectivul Spiritului Sfânt, ești despărțit de singurătate pentru că a sosit adevărul. Adevărul cere din răsputeri credință. 

 

8. Condițiile păcii.

 

  • Condiția păcii este să lași adevărul să intre. Pur și simplu. Și vei face din fiecare situație o clipă sfântă. Asta îți cere Spiritul Sfânt:

Lasă adevărul să fie ce este. Nu îl deranja, nu îl ataca, nu îi întrerupe venirea. Lasă-l să învăluiască fiecare situație și să aducă pace. Nu ți se cere nici măcar credință, căci adevărul nu cere nimic. Lasă-l să intre și el îți va stârni și-ți va asigura credința de care ai nevoie pentru pace. Dar nu te ridica împotriva lui, căci nu poate veni împotriva rezistenței tale. (…) Efortul de-a refuza credința adevărului este enorm și cu mult mai mare decât îți dai seama. Dar a răspunde adevărului cu credință nu implică niciun efort. 

  • Efortul de-a te opune adevărului și chemării la mântuire a produs nefericire, depresie, boală, durere, întuneric, închipuiri de groază, teamă și “învăpăiate vise de iad”. În acest fel, tu, Fiu al lui Dumnezeu, te-ai răstignit. Te-a răstignit necredința ta. Acceptând adevărul și răspunzând chemării la mântuire, ai o mare responsabilitate față de Fiul lui Dumnezeu din tine. 

Gândește-te bine înainte de-a-ți îngădui să folosești necredința împotriva lui. Căci el a înviat și ai acceptat ca a ta Cauza trezirii lui. Ți-ai asumat rolul în izbăvirea lui, iar acum răspunzi din plin în fața lui. Nu îi înșela așteptările acum, căci ți s-a dat să îți dai seama ce trebuie să însemne pentru tine lipsa ta de credință în el.  Mânturea lui e singurul tău scop. Nu vedea decât asta în fiecare situație, și ea va fi un mijloc de-a nu aduce decât asta. Când ai acceptat adevărul ca obiectiv al relației tale, ai devenit un dăruitor de pace cu aceeași certitudine cu care și ție ți-a dat pace Tatăl tău.

***

Idei și citate din:

*** Curs de miracole-Text, Cap. 17: “Iertarea și relația sfântă”, pp.316-334 , Editura CENTRUM, Polonia; Fundația pentru Pace Lăuntrică – 2007


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei. 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)


Share Button

Al treilea secret de la Fatima – Interpretarea oficială.

trei

      M-am gândit să public câteva lucruri despre mesajul Sorei Lucia după ce am citit un articol cu o accentuată tentă apocaliptică despre partea a treia a “secretului” de la Fatima ( aici ). Derutată puțin la început, mi-am amintit însă că în urmă cu ceva ani am fost la Fatima de unde am cumpărat și am citit la vremea respectivă cartea: “Sora Lucia despre Fatima”. Așa că am căutat cartea, și cu povața părintelui Cleopa în minte, care ne îndeamnă să  nu ascultăm ce spune unul și altul, ci să cercetăm singuri, am început să caut acele pasaje care se referă la “secret”.

      Înainte de toate cred că este bine de știut câteva lucruri, explicate pe larg în carte.

  • Primul lucru care trebuie lămurit este acela că nu este vorba despre o profeție. A fost o viziune pe care Sora Lucia a avut-o în copilărie și pe care, conform rigorilor Bisericii, a supus-o interpretării teologice a celor  considerați îndreptățiți să facă acest lucru.
  • Al doilea aspect care trebuie subliniat este acela că descrierea viziunii însoțită de interpretarea teologică a acesteia a fost făcută publică la 26 iunie 2000, atunci când s-a considerat că acele aspecte care ar putea  produce panică, deja s-au manifestat în lume; este vorba despre încercarea de asasinat asupra papei Ioan Paul al II-lea, caracatița comunismului, al II-lea război mondial, toate conflictele aferente.

    Faptul că nu este încă pace, că Rusia amenință din nou, că schimbări profunde se prefigurează în strucutra societății, îndeamnă probabil la noi interpretări ale viziunii, în concordanță cu “semnele timpului”. Cu toate acestea să nu uităm că o viziune este o viziune, o interpretare este o interpretare. Iar atunci când ele produc frică și  imagini apocaliptice trebuie tratate cu maximă prudență. Nimic din ceea ce produce frică nu poate fi benefic pentru nimeni.

      Dacă citim descrierea viziunii și apoi interpretarea teologică, este imposibil să nu înțelegem că sunem singurii creatori ai propriului nostru viitor care trebuie privit cu încredere. Deși omenirea este amenințată cu sabia de foc a îngerului, Fecioara Maria ne apără. Acest lucru apare chiar în viziunea Sorei Lucia. Este necesară însă o schimbare profundă în sistemul de gândire și în sistemul de valori ce domină această lume. Trebuie să fim conștienți de faptul că toată Creația este rezultatul Iubirii lui Dumnezeu Care nu pedepsește și nu distruge ce El Însuși a creat, că totul în Creație se supune legii cauzei și efectului, și că primim ceea ce singuri ne oferim, dincolo de fenomenele cosmice, care se produc oricum,  independent de voința și intervenția noastră, după legi fizice bine determinate.

      Toate războaiele, conflictele, violențele pot să facă parte din linia temporală dominantă a planetei numai dacă noi contribuim din plin la acest lucru, cu gândurile și atitudinea noastră. Relevante în acest sens mi se par cele câteva fraze  citate mai jos și care explică simplu și în puține cuvinte,  câte ceva din multele aspecte legate de liniile temporale ale pământului pe care Sal Rachele le-a tratat detaliat în cărțile sale: 

***

La picioarele voastre se desfășoară o tapiserie timp/spațiu de posibilități și probabilități. Nivelul de valabilitate al unei anumite linii temporale depinde de doi factori: (1) Câtă energie și atenție îi acordați; și (2) câți dintre voi vă decideți să vă concentrați atenția în acea direcție. De exemplu, dacă voi credeți și vă concentrați atenția la război ca la o modalitate de a obține ceea ce credeți că aveți nevoie, iar milioane de alți oameni cred și își focalizează atenția în același mod, veți sfârși prin a crea război pe planetă. 

     Dimpotrivă, dacă suficient de mulți dintre voi adoptă linia temporală opusă celei de mai sus, atunci deveniți o forță puternică pentru crearea bucuriei și prosperității pe pământ. Orice adoptați cu entuziasm ca fiind realitatea dorită de voi, se înglobează în realitatea colectivă ce este creată pe pământ. Măsura capacității voastre de a vă concentra atenția la realitatea dorită depinde de cât de mult v-ați vindecat problemele psihologice și emoționale, și de cât de mult v-ați curățat din credințele negative bazale. 

      Pe măsură ce vă concentrați atenția la realitatea pe care doriți să o creați și căutați prezența altora care au dorințe asemănătoare, deveniți o forță de necontestat pe planetă. Deși poate fi nevoie de un singur individ iluminat pentru a schimba lumea, mai multe suflete iluminate – toate lucrând împreună pentru a crea o linie temporală dominantă a păcii și prosperității – vor face exact acest lucru.

      De regulă o predicție, o viziune, o profeție, se referă la ceea ce s-ar putea întâmpla dacă nimic din atitudinea, gândirea sau acțiunile desfășurate la momentul respectiv nu se modifică. Cum însă există liber arbitru, se înțelege de ce  profețiile nu se adeveresc sau se adeveresc într-o proporție diferită de ce s-a anticipat inițial. De exemplu, în cartea din care am citat mai sus -“Pământul se trezește:Profeții 2012-2030″- Sal Rachele explică cum în anul 2011, anul în care a fost scrisă cartea, omenirea crea trei mari linii temporale dominante:

  1. Linia temporală dominantă a înălțării ( cca. 0,3% din populație);
  2. Linia temporală dominantă a comunităților iluminate ( cca. 25% din populație);
  3. Linia temporală a morții și distrugerii ( restul populației);

      Conform predicțiilor ar fi trebuit ca războiul deja să fie în desfășurare. Cu toate acestea, deși pe planetă nu este pace, oamenii sunt din ce în ce mai bolnavi iar sărăcia este la ea acasă, lumea există încă. Au loc multe schimbări și încet, încet, rezultatele vor începe probabil să se vadă.  Asta pentru că în fiecare zi, noi decidem. Și cu siguranță nu am decis ca planeta să fie distrusă iar oamenii să dispară, și nici nu vom decide vreodată așa ceva. Ne schimbăm în fiecare zi câte puțin, și ne vom schimba din ce în ce mai mult. Vor fi probabil multe victime colaterale schimbării de conștiință și schimbărilor de natură fizică ce au loc pe Pământ, dar vom rezista.

***

      Revenind acum la “secretul” de la Fatima, am extras din cartea “ Sora Lucia despre Fatima”  câteva fragmente ce ar putea să aducă unele lămuriri asupra acestui subiect incitant.

poză

 

 

1.Despre carte: Cuvântul editorului:

      Această întâia traducere  românească a memoriilor consemnate de Sora Lucia reproduce a 6-a ediție originală, portugheză, datând din martie 1990, confruntată cu o a doua ediție în franceză, din mai 1991. Traducătorul a dispus de asemenea de mai vechile tălmăciri, maghiară, tipărită în 1979 și germană, datând din iunie 1987 (…)

      Celor patru prime memorii, redactate sub ordinul Episcopului de Leiria, Monseniorul Jose Alves Correia da Silva și apendicelor I și II relatând aparițiile de la Pontevedra și Tui și în semn de împlinire a Promisiunii din 13 iulie 1917 ( voi veni să cer consacrarea Rusiei către Inima mea Neprihănită și Comuniunea Reparatorie a primelor sâmbete) li se adaugă astăzi textul importantului document intitulat “Mesajul de la Fatima” incluzând a treia parte a “secretului” pe care Ioan Paul al II-lea  l-a încredințat Congregației pentru Doctrina Credinței cu însărcinarea de-a o face publică, după elaborarea unui comentariu adecvat .

      Prin publicarea celei de-a treia părți a secretului primit de la Sfânta Fecioară de către cei trei păstori, în iulie 1917 ( vezi apendicele III) volumul conține astfel integralitatea mesajului de la Fatima.

***

 2. Drumul plicului.

APENDICE III

Partea cea mai bine păstrată a “secretului de la Fatima”  împreună cu un comentariu adecvat din partea Congregației pentru propagarea Credinței a fost publicat la 26 iunie 2000.

VI. MESAJUL DE LA FATIMA

Introducere

( fragmente)

      Pășind în mileniul III, papa Ioan Paul al II-lea a hotărât să facă public textul celei de-a treia părți a “secretului de la Fatima”(…)

    A treia parte a fost scrisă la 31 august 1941, în urma cererii Excelenței Sale Episcopului de Leiria și a Sfintei Fecioare. (…) Documentul a fost păstrat de Episcopul de Leiria în plic închis. Pentru a se asigura de păstrarea lui în condiții optime, la 4 aprilie 1957 plicul a fost trimis la Arhivele Secrete ale Sfântului Oficiu, la cererea expresă a Sorei Lucia. Potrivit documentelor Arhivelor Secrete, Eminența Sa, cardinalul Alfredo Ottaviano și-a dat consimțământul, la 17 august 1959, ca părintele Pierre Paul Philippe să ducă plicul care conținea partea a treia a “secretului” de la Fatima papei Ioan XXIII. După preluarea plicului, Sfinția Sa a ezitat puțin și apoi a spus:

-

” Să așteptăm. Mă voi ruga și vă voi comunica hotărârea mea”.

-

     În final, Sfântul Părinte a decis returnarea plicului spre Sfântul Oficiu și nedezvăluirea celei de-a treia părți a “secretului”.

      În data de 27 martie 1965, papa Paul VI, împreună cu secretarul de stat Angelo Del Acqua, au lecturat scrisoarea dar au returnat apoi scrisoarea arhivei și au decis că “secretul” nu trebuie dezvăluit.

      După atentatul comis împotriva sa la 13 mai 1981, papa Ioan al II-lea a cerut să i se aducă plicul.

3. Sora Lucia făcuse deja trimiteri la cea de-a treia parte a “secretului” într-o scrisoare datată încă din 1982:

Partea a treia a “secretului” se referă la cuvintele maicii noastre:

-

Dacă nu, erorile Rusiei vor fi resimțite de lumea întreagă prin declanșarea războaielor și persecuția Bisericii. Cei buni vor fi martiri. “

     -

   Sfântul Părinte va avea mult de suferit, națiuni întregi vor dispare ( 13 iunie 1917)

    Partea a treia a “secretului” are valoare simbolică, de revelație, care se referă la acea parte a materialului  și în același timp, depinde de acea parte a lui care constă în întrebarea dacă oamenii cred și își însușesc adevărurile pe care documentul ni-l cere:

-

Dacă duceți la bun sfârșit cerințele mele Rusia se va converti și va fi pace, dacă nu, întreaga lume va suferi din cauza greșelilor făcute de această Țară. ” 

_

      Din momentul în care nu am îndeplinit cerințele mesajului suntem martori că tot ceea ce se prevedea în profeția lui, s-a întâmplat. Rusia și-a întins tentaculele mincinoase asupra lumii. Chiar dacă nu putem vedea încă realizarea tuturor profețiilor, acestea se împlinesc în timp, pas cu pas; în cazul în care omenirea nu renunță la păcate , la ură, la răzbunare, la nedreptate, imoralitate și la forță. Nu putem spune că Dumnezeu ne pedepsește astfel; dimpotrivă, noi, oamenii ne pregătim pedeapsa.

      Dumnezeu ne avertizează cu blândețe și ne cheamă să urmăm calea cea dreaptă însă ține cont de libertatea noastră de alegere.

4. Secretul de la Fatima

         Mai jos sunt scanate și atașate paginile din carte în care sunt prezentate traducerile textului original scris de Sora Lucia în  limba portugheză ( pag.109), și apoi, în cadrul comentariului teologic de la sfârșit, interpretarea oficială a viziunii ( pag.223-226):

3-13-2

doc scanat bun3-4âăî3-53-6

poză 1

 

Share Button

Curs de miracole: Ex.156

curs exercitii

 

 

Merg cu Dumnezeu într-o sfinţenie desăvârşită.

Ideea de astăzi  face gândul păcatului  imposibil. Vinovăția nu are cauză şi, neavând cauză, nu există. Ideea decurge negreşit din gândul fundamental menţionat atât de des în text: ideile nu îşi părăsesc sursa ( iar tu ești o idee a lui Dumnezeu). Dacă acesta e adevărat, cum poţi să fii separat de Dumnezeu? Cum ai putea cutreiera lumea singur şi separat de Sursa ta?

-

Gândurile pe care le prezentăm în acest curs nu sunt lipsite de consecventă. Adevărul, dacă e să fie adevărat, trebuie să fie adevărat de la cap la coadă. Nu poţi să cutreieri lumea separat de Dumnezeu, pentru că nu ai putea să exişti fără El.  Unde eşti tu este şi El. Există o singură viaţă. Şi pe aceasta o împărtăşeşti cu El. Nimic nu poate să fie separat de El şi să se afle în viată.

-

Unde este El, trebuie să fie atât sfinţenie, cât şi viaţă.Ce are viaţă e la fel de sfânt ca El, căci ce împărtăşeşte viaţa Lui face parte din Sfinţenie şi nu poate să fie păcătos, aşa cum nici soarele nu poate hotărî să fie de gheaţă, nici marea să se separe de apă, nici iarba să crească cu rădăcinile suspendate în aer.

-

Există în tine o lumină care nu poate muri; a cărei prezenţă e atât de sfântă, încât lumea e sfinţită datorită ţie. Toate făpturile îţi aduc daruri, punându-ţi-Ie cu recunoştinţă şi cu bucurie la picioare. Mireasma florilor e darul pe care ţi-l aduc ele. Valurile se închină în faţa ta, pomii îşi întind braţele să te ferească de căldură şi îşi aştern frunzele pe pământul dinaintea ta să îţi fie moale sub picior, în timp e vântul abia adie, ca o şoaptă în jurul capului tău sfânt.

-

Lumina din tine e cea pe care tânjeşte să o vadă universul. Toate făpturile stau liniştite înaintea ta, căci recunosc Cine merge cu tine. Lumina pe care o porţi e propria lor lumină. Aşa că în tine îşi văd sfinţenia, salutându-te ca mântuitor şi Dumnezeu. Acceptă-le revenţa, căci se datorează Sfinţeniei Însăşi, care merge cu tine, transformând- în blânda Ei lumină -lucrurile toate în asemănarea Ei şi puritatea Ei.

-

Aşa lucrează mântuirea. Când te dai la o parte, lumina din tine o ia înainte şi cuprinde lumea. Ea nu vesteşte sfârşitul păcatului prin pedeapsă şi moarte. Păcatul a dispărut în lejeritate şi hohote de râs, pentru că i se vede absurditatea bizară. E un gând nesăbuit, un vis prostesc, neînspăimântător, poate ridicol, dar cine şi-ar irosi o clipită din sosirea la Dumnezeu pentru un moft atât de necugetat?

-

Şi totuşi, ţi-ai irosit mulţi, mulţi ani tocmai pe gândul acesta nesăbuit. Trecutul s-a dus, cu toate fanteziile lui. Ele nu te mai ţin legat. Sosirea la Dumnezeu e pe aproape. Şi, în micul interval de îndoială care a mai rămas, se poate să îţi pierzi din vedere Tovarăşul şi să Îl confunzi cu visul străvechi, necugetat, care a trecut acum.

-

“Cine merge cu mine?” Iată întrebarea pe care ar trebui s-o pui de o mie de ori pe zi, până când certitudinea pune capăt îndoielii şi instaurează pacea. Pune capăt îndoielii astăzi. Dumnezeu vorbeşte pentru tine când îţi răspunde la întrebare cu următoarele cuvinte:

*

„Merg cu Dumnezeu într-o sfinţenie desăvârşită.

Luminez lumea, îmi luminez mintea şi toate minţile pe care Dumnezeu le-a creat una cu mine.”

*

 Curs de miracole: Culegere de exerciții pentru studenți; Fundația pentru Pace Lăuntrică, 2007 Ed. Centrum Polonia

Lecția 156 ( fragment)

Share Button

Curs de miracole: Ex.155

curs-text

***

Mă voi da la o parte și Îi voi ceda Lui conducerea.

***

Există și un alt  mod de a trăi în lume. Nu îţi schimbi înfăţişarea, deşi zâmbeşti mai des. Fruntea ţi-e senină, ochii îţi sunt liniştiţi. Iar cei care cutreieră lumea ca tine recunosc seamănul lor. Dar te vor recunoaşte şi cei ce nu au perceput încă drumul, şi vor crede că eşti ca ei, cum ai fost mai înainte.

-

Lumea e o iluzie. Cei care aleg să vină aici caută un loc unde să poată fi doar nişte iluzii şi să îşi poată evita propria realitate. Dar, când descoperă că propria lor realitate e chiar şi aici, se dau la o parte şi o lasă să preia conducerea.

-

Iată simpla alegere pe care o facem astăzi. Iluzia smintită va rămâne o vreme la vedere, să o vadă cei care au ales să vină şi care încă nu s-au bucurat să constate că au făcut o alegere greşită. Au nevoie de un Profesor Care le percepe nebunia, dar Care poate privi totuşi, dincolo de iluzie, la simplul adevăr din ei.

-

Dacă adevărul le-ar pretinde să renunţe la lume, li s-ar părea că li se cere să sacrifice ceva real. Mulți au ales să renunţe la lume în timp ce mai credeau în realitatea ei. Şi au avut un sentiment al pierderii aşa că nu au fost eliberaţi. Alţii au ales să aibă parte doar de lume şi au avut un sentiment al pierderii şi mai profund, pe care nu l-au înţeles.

-

Între aceste făgaşe mai există un drum care duce în direcţia opusă pierderii de orice fel, căci sacrificiul şi privaţiunea sunt ambele, rapid lăsate în urmă. Acesta este drumul care ţi-e desemnat acum. Mergi pe acest făgaş cum merg şi alţii, şi nu pari să fii deosebit de ei, deși chiar eşti. Aşa te poţi pune în slujba lor în timp ce stai în slujba ta, şi le aşterni paşii pe drumul pe care l-a deschis Dumnezeu – ţie, şi lor prin intermediul tău.

-

Iluzia încă mai pare să se ţină scai de tine, ca să ajungi la ei. Dar s-a dat la o parte.  Şi nici adevărul, care merge înaintea ta, nu le poate vorbi prin iluzii, căci drumul duce acum dincolo de iluzii, în timp ce îi chemi din mers să te urmeze.

-

Toate drumurile vor duce în final la adevăr. Căci sacrificiul şi privaţiunea sunt căi ce nu duc nicăieri. Toate acestea se dau la o parte când răzbate adevărul din tine, să îţi scoată fraţii de pe făgaşurile morţii şi să îi aşeze pe făgaşul fericirii. Suferinţa lor e doar o iluzie. Dar au nevoie de o călăuză care să le arate cum să iasă din ea.

-

Asta e chemarea mântuirii, şi nimic mai mult. Ea îţi cere să accepţi adevărul şi să îl laşi să meargă înaintea ta, luminând calea răscumpărării din iluzii.

-

Mergi cu bine acum, dar cu băgare de seamă, căci făgaşul acesta e nou pentru tine. Şi s-ar putea să constaţi că mai eşti tentat să o iei înaintea adevărului şi să laşi iluziile să îţi fie călăuză. Sfinţii tăi fraţi ţi-au fost daţi să calce pe urmele tale, în timp ce mergi cu certitudinea finalităţii spre adevăr. Acesta merge înaintea ta acum, ca ei să vadă ceva cu care se pot identifica şi să le arate drumul ceva ce pot să înţeleagă.

-

Dă-te la o parte cu credinţă şi cedează adevărului conducerea. Nu ştii unde mergi. Dar Cel Ce ştie merge cu tine. Lasă-L să te conducă odată cu ceilalţi.

-

Când timpul va închide uşa în urma tuturor lucrurilor trecătoare şi miracolele nu vor mai avea rost, sfântul Fiu al lui Dumnezeu nu va mai face nicio călătorie. Nu va mai exista dorinţa de-a fi iluzie, în loc de adevăr. Şi spre asta ne îndreptăm, înaintând în direcţia pe care ne-o indică adevărul. Aceasta e ultima noastră călătorie, pe care o întreprindem pentru toţi. E important să nu ne rătăcim. Căci, aşa cum adevărul merge înaintea noastră, tot aşa merge şi înaintea fraţilor noştri care ne vor urma.

-

Mergem la Dumnezeu. Opreşte-te şi reflectează asupra acestui lucru. Poate oare să existe un drum mai sfânt sau mai demn de efortul tău, de iubirea ta şi de toată dăruirea ta?

-

 Mergem la Dumnezeu. Adevărul care merge acum înaintea noastră e una cu El şi ne conduce colo unde El a fost dintotdeauna. Ce alt făgaş decât acesta ai putea alege în schimb?

-

Picioarele îţi sunt bine aşezate pe drumul care duce lumea la Dumnezeu. Nu te uita după făgaşe care par să te ducă altundeva.  Nu uita că El Şi-a pus Mâna într-a ta şi ţi i-a încredinţat pe fraţii tăi cu încrederea că eşti demn de încrederea Lui în tine. Nu Se poate înşela. 

-

Iar acum te roagă pur şi simplu să te gândeşti la El câte un pic în fiecare zi, să îţi vorbească şi să îţi spună de Iubirea Lui, reamintindu-ţi cât de mare e încrederea Lui, cât de nelimitată Iubirea Lui. În Numele tău şi al Lui, care sunt unul şi acelaşi, exersăm cu bucurie astăzi gândul acesta:

*

Mă voi da la o parte şi Îi voi ceda Lui conducerea,

Pentru că vreau să merg pe drumul care duce la El.

*

( Curs de miracole: Lecția 155 – fragment)

Share Button

Curs de miracole:Cap.16 – Iertarea iluziilor

relații speciale2

      Capitolele 15 și 16 sunt strâns legate prin continuitatea informațiilor. Relațiile speciale de iubire cu precădere, descrise succint în cap.15, și apoi faptul că în momente de maximă tulburare suntem încurajați să invocăm Spiritul Sfânt din noi pentru a intra în clipa sfântă – cap.16 -,  sunt două argumente pentru a  parcurge lecțiile în ordine.

( Cap.15-Clipa sfântă aici)

***

Cap. 16: Iertarea iluziilor – ideile pe scurt.

1. Adevărata empatie.

  • Să empatizezi nu înseamnă să iei parte la suferință. Așa înțelege eul empatia în mod greșit. Acest gen de empatie stă uneori la crearea unor relații speciale în  care suferința este împărtășită. Tocmai asta trebuie să refuzi. Vindecarea durerii nu se realizează prin încercarea de-a intra în ea cu speranța că o vei ușura împărtășind-o.
  • Nu știi ce e vindecarea. Tot ce ai învățat despre empatie vine din trecut. Dă-te binișor la o parte și lasă vindecarea să se înfăptuiască. Dacă nu intervii și lași Spiritul Sfânt să lucreze prin tine, vei lucra cu puterea Lui și îți vei spori puterea, nu slăbiciunea. Ține minte un singur lucru: nu căuta să obții dintr-o relație ce crezi tu că e valoros. Nu alege să o vindeci în felul tău. Oricât de tentat ai fi să judeci situația și să reacționezi în funcție de cum ai judecat și de convingerile tale dobândite în trecut, amintește-ți că:
  1. Nu ești singur și nu vrei să vâri trecutul peste Musafirul tău ( Spiritul Sfânt care lucrează prin tine).
  2. Tu l-ai invitat și e cu tine.
  3. Tot ce trebuie să faci este să nu te amesteci.
  • Smerenia este putere doar atunci când recunoști că tu nu știi, dar Spiritul Sfânt din tine știe, pentru că are cunoașterea pe care tu nu o ai. Nu poți știi cum să reacționezi la ceva ce nu înțelegi.

*

Să nu cazi în această ispită și să nu cedezi modului triumfător al eului de-a folosi empatia pentru a se ridica în slăvi”. 

*

-∞-

2. Puterea sfințeniei.

  • Nu înțelegi cum poate fi sfințenia extinsă astfel încât să îi includă pe toți, și asta pentru că nu înțelegi nici natura miracolelor. Amintește-ți că nu tu faci miracolele, dar că ele se înfăptuiesc prin tine. Înțelegerea ta nu este necesară, cu toate că ți se pare imposibil să înfăptuiești ceva ce nu înțelegi. Nu uita că în tine este Cineva care înțelege și care știe.
  • Vei înțelege modul în care se extinde sfințenia dacă înțelegi modul în care gândește Dumnezeu:

*

” Recunoașterea părții ca întreg și a întregului în fiecare parte.”

*

  • Ai făcut un miracol ori de câte ori ai ajuns la o altă minte și te-ai unit cu ea.

*

“Când două minți se contopesc într-una singură și împărtășesc o singură idee în mod egal, s-a făcut prima legătură în conștientizarea Fiimii ca unitate.”

*

  • Amintește-ți încă o dată de Spiritul Sfânt din tine. Prin El comunici cu Dumnezeu și tot prin El Dumnezeu comunică cu tine.

*

Relația ta cu El e reală. Nu o privi cu frică, ci cu voioșie. Cel pe Care L-ai chemat într-ajutor este cu tine. E adevărat că a-L recunoaște înseamnă a nega tot ce crezi că știi. Dar ce crezi că știi nu a fost adevărat niciodată. Ai ajuns prea aproape de adevăr ca să renunți la el acum, și vei ceda în fața atracției lui irezistibile. Mai poți amâna acum, dar numai puțin. Gazda lui Dumnezeu te-a chemat și ai auzit. Nu vei mai fi complet dispus să nu asculți.

-

Anul acesta e un an al bucuriei, în care îți va spori ascultarea, și pacea îți va spori odată cu ea. Vei fi ajutat să conștientizezi atât puterea sfințeniei,  cât și slăbiciunea atacului.

-

Amintește-ți că, de câte ori ai ascultat interpretarea Lui, rezultatele ți-au adus bucurie. Ai prefera oare rezultatele interpretării tale,  dacă ar fi să le cântărești cinstit? Dumnezeu voiește să ai parte numai de bine.

-

Nu i-ai dat Spiritului Sfânt nicio problemă pe care să nu ți-o fi rezolvat, și nu Îi vei da niciodată. Nu ai reușit niciodată să rezolvi ceva de unul singur. Oare nu e cazul să îmbini aceste adevăruri și să tragi niște concluzii? Anul acesta este anul aplicării ideilor ce ți s-au dat. Căci ideile sunt forțe puternice, care trebuie folosite, și nu ținute să stea degeaba. Anul acesta investește în adevăr și lasă-l să lucreze în pace.

 *

-∞-

3. Recompensa predării.

 

  • Toți predăm, și predăm tot timpul. Dacă ce ai predat după ce ai acceptat pe Spiritul Sfânt în tine este diferit de ce predai înainte, va trebui să accepți că tot ce ai predat ai predat prin El și provine dintr-un sistem de gândire complet diferit de cel pe care-l aveai înainte. Poate că deși ai predat bine nu știi cum să accepți mulțumirea și odihna muncii tale și poate nici măcar nu ești conștient că ai predat bine. Poate că ai adus pace unde era durere, și bucurie unde era suferință. Poate că ai predat libertate dar nu ai învățat cum să fii liber.

*

” După roadele lor îi veți cunoaște și se vor cunoaște singuri.”

*

Oare faptul că nu ai învățat ce ai predat nu îți arată că nu percepi Fiimea ca unitate? Și nu îți arată, totodată, că nu te consideri unitate? Căci e imposibil să reușești să predai fără nicio convingere, și e la fel de imposibil ca această convingere să fie în afara ta. Nu ai fi putut preda libertate dacă nu ai crede în ea. Așa că ce ai predat trebuie să fi venit din sinea ta. E clar însă că nu cunoști acest Sine și că nu Îl recunoști, deși funcționează. Ce funcționează trebuie să existe.

-

Cursul acesta te învață cum să te cunoști. Ai predat ce ești. Tot ce ai predat este în tine. Ce parte din tine poate să nu fi învățat ce ai predat? Precis e partea care stă de fapt în afara ta. Și tocmai această parte pe care ai luat-o în tine e cea care nu ești tu.

-

Nu ești două sine în conflict. Ce e dincolo de Dumnezeu? Dacă tu – care Îl conții pe El și ești conținut de El – ești universul, restul trebuie să fie în afară unde nu e nimic. Ce ai predat este adevărat. Singur, stai în afara predării tale și separat de ea. Dar, trebuie să înveți că nu ți-ai predat decât ție și că ai învățat din convingerea pe care ai împărtășit-o cu cei cărora le-ai predat. Bucuria predării va fi a ta.

-

Mai devreme sau mai târziu, fiecare trebuie să acopere fisura ce își închipuie că există între cele două sine ale lui. Fiecare construiește această punte, care îl trece peste fisură de îndată ce e dispus să depună puțin efort pentru construirea ei. Micilor lui eforturi li se va adăuga, din plin, puterea Cerului și voia unită a celor ce fac Cerul ceea ce e, fiind uniți în cadrul lui. Așa că cel ce vrea să treacă peste fisură e transportat literalmente de partea cealaltă.

-

Puntea ta e mai solidă decât crezi și piciorul ți-e bine înfipt pe punte. Să nu te temi că atracția celor ce stau de partea cealaltă și te așteaptă nu te va trage și pe tine dincolo, în deplină siguranță. Căci vei ajunge unde vrei să fii și unde te așteaptă Sinele tău.

*

-∞-

4. Iluzia și realitatea iubirii.

  • Să nu te temi să privești ura, căci fără ea nu vei cunoaște iubirea și pacea. Nu poți limita ura. În cadrul unei relații speciale, s-ar putea să crezi că poți compensa ura cu iubire dar nu faci decât să ascunzi ura. Este esențial s-o aduci la vedere pentru a o vindeca. “Vei trece complet nevătămat prin această ultimă desfacere, și vei ieși la lumină, în sfârșit, tu însuți.” Nu ezita tocmai acum; “ești prea aproape și vei trece puntea în deplină siguranță, transportat în liniște din război în pace.” Iluzia iubirii nu te va satisface niciodată.
  • Acolo unde a fost posibilă deziluzia, nu a fost iubire, ci ură.

*

E sigur că cei ce selectează anumite persoane ca  parteneri în orice aspect al vieții, folosindu-i într-un scop pe care nu pot să îl împărtășească cu alții, încearcă să trăiască mai degrabă împreună cu vinovăția decât să moară din cauza ei. Iar iubirea, pentru ei, e doar o fugă de moarte. Și când își dau seama că frica morții continuă să îi pândească, rup baricadele ridicate împotriva ei, frica irupe și ura triumfă.

-

Sarcina ta nu e să cauți iubirea, ci să cauți și să găsești toate barierele din tine pe care le-ai construit împotriva ei. Este necesar să cauți ce e fals. Fiecare iluzie e o iluzie a fricii, indiferent de forma pe care o ia. De cauți iubirea în afara ta, poți să fii sigur că ai perceput ura înăuntru și că te temi de ea.

 *

  • Amintește-ți că relația specială de iubire este o încercare de a introduce iubirea în separare. Căci în această lume, crezându-te separat, pare  normal să iubești pe cineva mai mult, sau pur și simplu să decizi că altcineva nu merită iubirea. Amintește-ți că nu știi ce-i iubirea. A iubi înseamnă a iubi ca Dumnezeu, iar Dumnezeu iubește totul, total. Printr-o relație specială de iubire îți cauți de fapt complinirea. Cauți să te simți împlinit, întreg. A aduce sfințenia într-o relație specială înseamnă a face un pas către iubirea totală, către iubirea întregii Fiimi. Înseamnă a învăța să iubești ca Dumnezeu.
  • Amintește-ți că rolul tău pe pământ este să te vindeci și să vindeci, iar în Cer să creezi în calitate de cocreator al lui Dumnezeu.

*

Cerul așteaptă în tăcere, iar creațiile tale stau cu mâinile întinse să te ajute să treci puntea și să le întâmpini bucuros. Căci pe ele le cauți. Îți cauți doar propria complinire iar ele te complinesc. Relația specială de iubire nu e decât un substitut precar pentru ce te întregește în adevăr, nu în iluzie.

-

Nu te teme să treci în locașul păcii și al sfințeniei desăvârșite. Numai acolo s-a stabilit de-a pururi complinirea lui Dumnezeu și a Fiului Său. Nu o căuta în lumea pustie a iluziei, unde nimic nu e cert și unde nimic nu izbutește să satisfacă. În numele lui Dumnezeu, fii întru totul dispus să abandonezi toate iluziile.

-

Fiecare fantezie, de iubire sau de ură, te văduvește de cunoaștere, căci fanteziile sunt vălul în spatele căruia e ascuns adevărul. Pentru a ridica vălul ce pare atât de întunecat și de greu, tot ce e necesar e să prețuiești adevărul mai presus de toată fantezia și să fii pe deplin nedispus să te mulțumești cu iluziile în locul adevărului.

-

Nu vrei să treci din frică în iubire? Căci iată care pare a fi călătoria. Iubirea te cheamă, iar ura ar vrea să rămâi. Să nu auzi chemarea urii și să nu vezi nicio fantezie. Cel pe care Și-l amintește Dumnezeu trebuie să fie întreg. Iar Dumnezeu nu a uitat niciodată ce Îl întregește. În legătura Lui cu tine stau atât incapacitatea Lui de a uita, cât și capacitatea ta de a-ți aduce aminte.

-

Spiritul Sfânt e Puntea ce duce la El, făcută din faptul că ești dispus să te unești cu El și creată de faptul că se bucură de uniunea cu tine. Călătoria ce a părut fără sfârșit e pe sfârșite…

-

Dacă relaţiile speciale de orice fel ar stingheri complinirea lui Dumnezeu, pot să aibă vreo valoare pentru tine?  Puntea peste care vrea să te treacă El te ridică din timp în veşnicie. Deşteaptă-te din mreaja timpului şi răspunde fără frică la Chemarea Celui Ce ţi-a dat veşnicia în momentul în care te-a creat. De partea aceasta a punţii ce duce în eternitate, nu înţelegi nimic. Dar, când o traversezi cu paşi uşori, susţinut de eternitate, eşti îndrumat direct spre Inima lui Dumnezeu. În centrul ei, şi numai acolo, eşti în siguranţă de-a pururi, pentru că eşti complet de-a pururi. Nu există văl pe care să nu îl poată ridica Iubirea lui Dumnezeu din noi, împreună. Calea ce duce la adevăr e deschisă. Urmeaz-o cu mine.

 *

-∞-

5. Alegerea complinirii.

 

      S-au făcut  în această lecție precizări ample despre relația specială de iubire.  Aspecte și lămuriri care, deși greu de acceptat, sunt logice și necesare pentru înțelegerea complinirii.

  • Trebuie să recunoști că relația specială implică multă durere. Neliniștea, disperarea, vinovăția și atacul, întrerupte de perioade în care par să dispară și să se aștearnă liniștea și iubirea, sunt specifice unei relații speciale. Indiferent ce formă ar lua, toate aceste manifestări ale eului sunt încercări de  a-l face vinovat pe celălalt, fără să-ți dai seama că îl ataci de fapt pe Dumnezeu și că îți ataci astfel propriul Sine. Așa cum te consideri tu, separat, un “eu”, e greu de înțeles acest lucru, dar atunci când te gândești că Dumnezeu este în tine așa cum tu ești în El, că Dumnezeu este în fiecare creație a Sa așa cum este în toată Fiimea, că fiecare față pe care o vezi nu este decât o altă față a lui Dumnezeu și a ta, atacul este lesne de înțeles.
  • Între doi parteneri ai unei relații speciale, indiferent ce fel de relație ar fi, e ridicat un altar pe care se sacrifică la nesfârșit Sinele celor doi și al lui Dumnezeu, și așa va fi mereu până când sfințenia nu este adusă în relație, ca un început al procesului de extindere al acesteia și al iubirii adevărate la toată creația. Cum poate fi în lume pace dacă nu poate fi pace între doi oameni? Vă mai amintiți că pacea lumii este întâi de toate o chestiune “personală” ?
  • Cu ce se laudă fiecare “eu” cel mai tare? Cu relațiile sale speciale. În ele investește totul și se separă de Fiime, iar atunci când le pierde se simte distrus. Nu înțelege că refugiindu-se în ale sale relații speciale, se separă de fapt de Cer. În relații găsește ură și iubire și nimănui nu i se pare nefiresc să iubești și să urăști deopotrivă. Chiar și cei care cred că e păcat să urăști, se simt vinovați dar nu se corectează. Aceasta este condiția firească a separării, iar cei ce învață că nu e așa par a fi cei nefirești.
  • Lumea aceasta e opusul Cerului și tot ce e aici ia o direcție total opusă adevărului. În Cer, iubirea e totuna cu unirea. Aici, iubirea e percepută ca separare și excludere.
  • Prin relațiile speciale îți cauți de fapt complinirea ( întregirea). Dar nu o poți desăvârși decât în Cer. Spiritul Sfânt din tine știe că întregirea înseamnă mai întâi unire și apoi extinderea acesteia.
  • Eul, încearcă să iasă victorios din orice situație. În relațiile speciale își asigură victoria prin sacrificarea celuilalt; prin atac și propagarea ideii de vinovăție. E o luptă continuă pentru supremație, pentru “împlinire”, iar acest lucru, cum spuneam, înseamnă în final sacrificarea propriului Sine și al lui Dumnezeu. De aceea, pentru eu, complinirea înseamnă triumf și extinderea ” victoriei” chiar până la triumful final asupra lui Dumnezeu. Seamănă cu povestea îngerului căzut (separat), care lucrează în lume asupra fiecăruia, până la victoria finală asupra lui Dumnezeu. Când te vei trezi, și vei învăța cine ești de fapt, și-ți vei recunoaște paternitatea, sfințenia și puterea lui Dumnezeu din tine, Lucifer va fi  învins. Pentru că eul tău s-a dizolvat în Sinele tău.
  • În cadrul relațiilor speciale eul unește Cerul cu iadul și le face imposibil de distins. Crezi poate că ar fi posibil să  beneficiezi de foloasele ambelor lumi. Acest lucru a dus doar la fantezii și la incapacittea de-a le percepe individual, așa cum sunt.
  • Te implici de regulă într-o relație specială cu gândul să te întregești, crezând că sinele tău este incomplet, și că poți să “te dai” în schimbul sinelui altuia.

*

Nu e vorba aici de unire, căci nu există creștere, nici extindere. Fiecare partener încearcă să sacrifice sinele pe care nu îl vrea pentru un sine pe care crede că l-ar prefera. Oare câtă valoare poate să pună pe un sine pe care vrea să îl dea ca să capete unul “mai bun” ?

-

Sinele mai bun pe care îl caută eul e întotdeauna unul mai special. Și cine pare să fie în posesia unui sine special este “iubit” pentru ce se poate lua de la el. Acolo unde ambii parteneri văd acest sine special unul în celălalt, eul vede o adevărată partidă “ruptă din Cer”.

-

Solicitarea specialității, și perceperea actului de acordare a specialității ca act de iubire, face iubirea odioasă. Adevăratul scop al relației speciale, în strictă concordanță cu obiectivele eului, este acela de-a distruge realitatea – a ceea ce ești cu adevărat-  și de-a o înlocui cu iluzia.

-

Dacă ai percepe relația specială ca un triumf asupra lui Dumnezeu, ai mai dori-o?

-

Prin moartea sinelui tău crezi că poți să ataci un alt sine și să îl smulgi de la altul ca să înlocuiești sinele pe care îl detești. Și urându-l l-ai făcut mic și nevaloros…

-

De câte ori ești tentat de o formă de relație specială să cauți iubire în ritual, amintește-ți că iubirea e conținut, nu formă. Relația specială e un ritual al formei, menit să ridice forma să ia locul lui Dumnezeu cu prețul conținutului. În formă nu există înțeles și nu va exista niciodată. Relația specială trebuie recunoscută drept ce e: un ritual fără sens, în care se extrage putere din moartea lui Dumnezeu și se transferă ucigașului Său, ca semn că forma a triumfat asupra conținutului și că iubirea și-a pierdut înțelesul. Dumnezeu nu S-a supărat. Niciunul dintre ritualurile inițiate de tine nu poate face eternul să moară.

-

Separarea nu e decât decizia de-a nu te cunoaște. Tot acest sistem de gândire e o experiență de învățare foarte atent concepută, menită să îndepărteze de adevăr și să ducă la fantezie. Dar, pentru fiecare învățătură care ți-ar dăuna, Dumnezeu îți oferă corecție și scăpare deplină de toate consecințele ei.

-

Decizia dacă să iei sau nu aminte la ce spune acest curs nu e decât alegerea între adevăr și iluzie.

*

-∞-

puntea

6. Puntea ce duce la lumea reală.

  • Căutarea relațiilor speciale e semn că te echivalezi cu eul, nu cu Dumnezeu. Relația specială are sens numai pentru eu, deoarece numai pentru el iubirea este specială: iubirea pentru copii, pentru părinți, pentru iubiți și soți, pentru prieteni, etc. Crezi că îți poți rezerva dreptul să alegi pe cine să iubești și pe cine să nu iubești. Amintește-ți că nu știi ce-i iubirea. Dumnezeu nu iubește în mod special pe nimeni. El iubește pe fiecare Fiu al Său în mod egal și total. Așa ar trebui să iubești și tu, pentru că ești creat după chipul și asemănarea Sa.
  • Toate relațiile care diferă de relația dintre Dumnezeu și Fiul Său sunt nefirești.
  • Iubirea este libertate. Să cauți libertatea prin propria ta înrobire înseamnă să te separi de ea. “Pentru iubirea lui Dumnezeu nu mai căuta unire în separare și libertatea în robie. Așa cum dezlegi, vei fi dezlegat” .
  • Când vinovăția, atacul și  sacrificiul pun stăpânire pe relațiile tale speciale, intră în clipa sfântă. Cere ajutorul Spiritului Sfânt. Clipa sfântă e cel mai util instrument pe care-l are la dispoziție să te apere de vinovăție.
  • Relația specială nu poate trăi în absența trupurilor. Ea limitează sinele tău și-al celorlalți la trupuri, pentru că nu vezi Marile Raze care transcend fiecare trup și care ajung la Dumnezeu. Dacă le-ai putea recunoaște în fiecare făptură, trupurile nu ar mai avea niciun înțeles.

Și acum, despre puntea ce te duce din lumea iluziilor și a relațiilor speciale, iluzorii și ele, în realitatea lui Dumnezeu:

*

Tu vezi lumea la care ţii. De partea aceasta a punţii, vezi lumea trupurilor separate, căutând să se contopească prin uniuni separate. Când două persoane caută să se unească, ele încearcă să se micşoreze. Fiecare îşi neagă puterea, căci unirea separată exclude universul. Se lasă afară mult mai mult decât se ia înăuntru.

-

De partea cealaltă a punţii, totul e atât de diferit! Pentru un timp, trupul continuă să se vadă, dar nu exclusiv, după cum se vede aici. Mica scânteie ce ţine în ea Marile Raze e vizibilă şi ea, iar scânteia aceasta nu poate fi limitată îndelung la micime. Odată ce vei trece puntea, valoarea trupului va fi atât de micşorată în ochii tăi, încât nu vei vedea nevoia de a-l mări. Căci vei realiza că singura valoare pe care o are trupul este aceea de a-ţi da putinţa să îţi aduci fraţii cu tine la punte şi să fiţi eliberaţi acolo împreună.

-

Puntea însăşi nu e decât o tranziţie în perspectiva realităţii. De partea aceasta, tot ce vezi e cât se poate de distorsionat şi de disproporţionat. Ce e mic şi nesemnificativ se amplifică, iar ce e puternic şi tare e redus la micime. În cursul tranziţiei există o anumită perioadă de confuzie, în care poate să apară o senzaţie de dezorientare efectivă. Să nu te temi însă, pentru că nu înseamnă decât că ai fost dispus să te desprinzi de cadrul distorsionat de referinţă ce a părut să ţină laolaltă lumea ta. Acest cadru de referinţă e construit în jurul relaţiei speciale. Fără această iluzie, nu ar putea exista niciun înţeles pe care ai vrea să îl mai cauţi pe aici.

-

Să nu te temi că vei fi ridicat brusc şi azvârlit în realitate. Timpul e blând şi, dacă îl utilizezi în folosul realităţii, va ţine uşurel pasul cu tine în tranziţia ta. Urgenţa priveşte doar dislocarea minţii tale din poziţia fixă pe care o are aici.  Perioada de dezorientare, care precede tranziţia propriu-zisă, e mult mai scurtă decât ţi-a trebuit să îţi fixezi mintea atât de ferm asupra iluziilor. Amânarea te va durea acum mai mult decât înainte, doar pentru că îţi dai seama că e o amânare şi că e într-adevăr posibil să scapi de durere. Găseşte speranţă şi mângâiere, nu disperare, în acest lucru: nu vei găsi mult nici iluzia iubirii în relaţiile speciale de aici. Căci nu mai eşti nebun de-a binelea şi vei recunoaşte în curând vinovăţia trădării de sine drept ce este.

-

Şi fii recunoscător că există un loc în care adevărul şi frumuseţea te aşteaptă. Du-te bucuros în întâmpinarea lor şi învaţă cât de mult te aşteaptă în schimbul simplei disponibilităţi de-a renunţa la nimic pentru că este nimic.

-

Noua perspectivă pe care o vei căpăta în urma trecerii punţii te va face să înţelegi unde este Cerul. Văzut de aici, pare să fie în afară şi de partea cealaltă a punţii. Dar, când treci puntea să te uneşti cu el, se va uni cu tine şi va deveni una cu tine. Şi vei realiza, cu o veselă uimire, că pentru toate acestea ai renunţat la nimic! Bucuria Cerului, care nu are limită, sporeşte cu fiecare lumină ce revine să îşi preia locul de drept în cadrul lui. Nu mai aştepta, pentru Iubirea lui Dumnezeu şi a ta. Şi clipa sfântă să iţi accelereze progresul, după cum o va şi face, dacă o laşi să vină la tine.

-

Spiritul Sfânt nu îţi cere decât un mic ajutor: de câte ori îţi rătăcesc gândurile la o relaţie specială ce te mai atrage, intră cu El într-o clipă sfântă şi lasă-L să te elibereze în ea. Nu are nevoie decât să fii dispus să Îi împărtăşeşti perspectiva ca să ţi-o dea toată. Şi nu trebuie să fii dispus întru totul, pentru că El e dispus în mod desăvârşit. Cheamă-L, căci Cerul răspunde la Chemarea Lui. Şi lasă-L să cheme Cerul pentru tine.

*

-∞-

7. Încetarea iluziilor.

      Din această ultimă lecție a capitolului am ales, ca un corolar,  mesajul final și rugăciunea din ultimul paragraf. 

*

   Aminteşte-ţi că alegi întotdeauna între adevăr şi iluzie; între Ispăşirea reală care vindecă şi „ispăşirea” eului care distruge. Puterea lui Dumnezeu şi toată Iubirea Lui nelimitată te vor sprijini să îţi găseşti locul în planul Ispăşirii care vine din Iubirea Lui. Fii un aliat al lui Dumnezeu, şi nu al eului, în căutarea modului în care poate să iţi parvină Ispăşirea. Ajutorul Lui ţi-e de ajuns, căci Mesagerul Lui înţelege cum să îţi restituie Împărăţia şi cum să pună tot ce ai investit în mântuire în relaţia ta cu El.

-

   Caută şi găseşte-I mesajul în clipa sfântă, în care toate iluziile sunt iertate. De acolo, miracolul se extinde să îi binecuvânteze pe toţi şi să rezolve toate problemele, indiferent dacă se percep mari sau mici, posibile sau imposibile. Nu există ceva care să nu facă loc Lui şi Maiestăţii Lui. A te uni cu El într-o relaţie strânsă înseamnă a accepta realitatea relaţiilor şi, prin realitatea lor, a renunţa la toate iluziile pentru realitatea relaţiei tale cu Dumnezeu. Lăudată să îţi fie relaţia cu El, şi nicicare alta. Adevărul e în ea şi nicăieri altundeva. O alegi fie pe ea, fie nimic.

Fii atent acum la  acest fragment din rugăciunea “Tatăl nostru”  și compară cu  rugăciunea propusă în finalul lecției:

*

… Și nu ne duce pre noi în ispită,

Ci ne izbăvește de cel rău…

*

      Mereu m-am întrebat de ce  ne-ar duce Dumnezeu în ispită din moment ce El ne vrea mântuiți? Ca să ne încerce? Să ne evalueze puterea de a rezista? Și apoi mă duc iarăși cu gândul la afirmația Părintelui Arsenie Boca care spune că eul este primul pui al diavolului. Nu diavolul este cel care ispitește? 

      Iată rugăciunea:

*

      Iartă-ne nouă iluziile noastre, Tată, şi ajută-ne să acceptăm adevărata noastră relaţie cu Tine, în care nu există iluzii şi în care niciuna nu poate să intre vreodată. Sfinţenia noastră este a Ta. Ce lucru din noi poate să necesite iertare când a Ta este desăvârşită? Somnul uitării nu e decât faptul că nu suntem dispuşi să ne aducem aminte de iertarea Ta şi de Iubirea Ta. Nu ne lăsa să ne ducem în ispită, căci ispitirea Fiului lui Dumnezeu nu e Voia Ta. Şi lasă-ne să primim doar ce ai dat, şi să nu acceptăm altceva în minţile pe care le-ai creat şi pe care le iubeşti. Amin.

*

-∞-

 

      Dacă tot ce s-a spus în aceste două capitole despre relațiile speciale este greu de “digerat”, deși nu la fel de complet și profund,  aici poate fi accesat un articol pe înțelesul tuturor despre acest tip de relații, relații pe care se bazează întreaga noastră existență pământeană: ” Golul interior și relațiile speciale”

relațiile speciale 3


 

Observație:

Acesta este un rezumat al lecției realizat de mine, motiv pentru care este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente citate:

***Curs de miracole-Text, pp.297-315 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button