CURS DE MIRACOLECURS DE MIRACOLE: Lecții

CM18(I) – Trecerea visului.

By 20 Ianuarie 2015 No Comments

 visul pascalău

Emil Pașcalău: “Apostolul” și “Visul” – din trilogia “Apostolul – Catedrala- Visul”

(colecție personală)

Cap.18.Trecerea visului

      Acest capitol din Curs de miracole este format din nouă subcapitole pe care am ales să le rezum într-un mod diferit.

      Toate lecțiile din Curs de miracole se succed într-o ordine firească dacă parcurgi întreg textul, dar în cadrul unui capitol temele trec de la o lecție la alta, se întrepătrund, informațiile se repetă, așa încât sunt situații în care poți parcurge liniștit lecțiile în ce ordine vrei tu, fără să pierzi nimic și fără să încurci nimic. Este cazul acestui capitol din care am ales să rezum sub forma unor idei concentrate și a câtorva citate lecțiile 1,2,3,5, să trec apoi la ultima lecție-9, pentru a aduce în prim plan obiectivul final, și să grupez după aceea lecțiile 4,6 și 7,8 pentru a putea reda mai mult din textul original, dat fiind specificul și frumusețea informației. Este vorba de lecții cu un pronunțat caracter “practic”, lecții care te scot puțin din ceea ce noi numim lumea reală, care anticipează și care te îmbie spre accesarea directă a acelei lumi nealterate din interiorul nostru. Ce trebuie sau mai bine zis ce nu trebuie să facem pentru a accesa clipa sfântă aflăm din lecțiile 4 și 6, iar despre trup și ce este dincolo de el aflăm din lecțiile 7 și 8.

      Deoarece tema relațiilor speciale din viața noastră este încă prezentă și în acest capitol,  explicațiile oferite în capitolele 15,16,17 sunt foarte utile pentru înțelegerea completă a lecțiilor curente, și pot fi accesate aici:

https://www.emilena.ro/curs-de-miracole-cap-15-clipa-sfanta/

https://www.emilena.ro/curs-de-miracolecap-16-iertarea-iluziilor/

https://www.emilena.ro/curs-de-miracole-cap-17-iertarea-si-relatia-sfanta/

***

1. Realitatea substitut

 

   Lumea în care trăim, pare atât de reală pentru simțurile trupului nostru încât ne este imposibil să acceptăm  că este o realitate substitut. Ne-am construit pe baza trupului, cu mințile noastre fragmentate, o lume iluzorie care trăiește în frică, pentru că a uitat Iubirea, o lume în care ne ascundem de adevărata și măreața realitate căreia îi aparținem de drept. Mintea noastră face parte din Mintea lui Dumnezeu; Sinele nostru face parte din Sinele lui Dumnezeu; Noi suntem iubire din Iubirea lui Dumnezeu. Din ea ne-am născut, și o purtăm cu grijă, inconștientă încă, în adâncul nostru. Există în noi, bine camuflat și bine mascat, adevărul. Există în noi sub milioane de ani de ignoranță, bine ascunsă, cunoașterea. Lumina divină mai pâlpâie încă și va pâlpâi mereu până ce Marile Raze vor fi eliberate deodată, în timp ce fiul lui Dumnezeu se trezește. Există un singur Sine și o singură Minte, și fiecare dintre noi în parte, dar și toți la un loc, formăm această Minte și acest Sine. Suntem cu toții Unul, noi și toată Creația lui Dumnezeu. În clipa sfântă am putea cunoaște acest lucru, dar clipa sfântă trebuie dorită cu ardoare. Apoi, celelalte clipe muritoare din lumea timpului ar putea să rămână simple amăgiri ale eului ce se dorește în van, etern și inalterabil.

      Tu, care crezi că Dumnezeu e frică, ai făcut o singură substituire. Aceasta a luat multe forme, pentru că a fost substituirea adevărului cu iluzia; a întregimii cu fragmentarea. Aceasta a devenit atât de fărâmiţată în urma atâtor împărţiri şi subîmpărţiri, încât e acum aproape imposibil să percepi că a fost cândva un tot unitar şi că mai este încă ce a fost. Această singură greşeală, care a adus adevărul la iluzie, infinitul la timp şi viaţa la moarte, a fost singura pe care ai făcut-o vreodată. De ea depinde toată lumea ta. Tot ce vezi o reflectă şi fiecare relaţie specială pe care ai făcut-o vreodată face parte din ea.

      Poate că te surprinde să auzi  cât de diferită e realitatea de ceea ce vezi tu. Nu îţi dai seama de magnitudinea acelei singure greşeli. A fost atât de incredibilă şi de vastă, încât din ea a trebuit să apară o lume de o irealitate totală. (…) Aspectele ei fragmentate sunt destul de înfricoşătoare când începi să le examinezi. Dar nimic din ce ai văzut nu poate să îţi arate enormitatea greşelii originare, care a părut să te arunce afară din Cer, să sfărâme cunoaşterea în bucăţi nonsensice de percepţii dezbinate şi să te forţeze să faci noi substituiri.

      Lumea a apărut ca să o ascundă, devenind ecranul tras între tine şi adevăr . (…) Chiar crezi că e ciudat că, din această proiecţie a greşelii, a apărut o lume în care totul e anapoda şi cu susul în jos? A fost inevitabil. Căci adevărul adus la aşa ceva nu poate decât să rămână liniştit înăuntru şi să nu ia parte la toată proiecţia nebunească prin care s-a făcut această lume. Nu o numi păcat, ci nebunie, căci aşa a fost şi tot aşa a şi rămas. Nu investi în ea vinovăţie, căci vinovăţia presupune că s-a înfăptuit în realitate. Şi, mai presus de toate, nu te teme de ea.

      Când pari să vezi cum vine să te înspăimânte o formă sucită a greşelii originare, spune doar atât: „Dumnezeu nu e frică, ci Iubire”, şi o să dispară. Adevărul te va mântui. El nu te-a părăsit, să intre în lumea nebună şi să se lepede astfel de tine. Înăuntru e sănătate mintală; demenţa e în afara ta. Tu crezi că este tocmai invers: că adevărul e în afară, în timp ce greşeala şi vinovăţia sunt înăuntru. Micile tale substituiri fără sens, atinse de demenţă şi uşor învolburate într-o dementă cursă, ca nişte pene ce dansează ca nebunele în vânt, nu au substanţă. Se amestecă, se îmbină şi se separă în configuraţii schimbătoare şi fără înţeles, pe care nu e nevoie să le judeci. Nu are sens să le judeci individual. Niciuna dintre ele nu are importanţă. Iată tot ce au în comun. Dă-le la toate drumul, lasă-le să danseze în vânt, să salte şi să pirueteze până dispar şi se fac nevăzute, departe, în afara ta. Şi îndreaptă-te spre sublimul calm interior, în care, – într-o sfântă nemişcare – sălăşluieşte Dumnezeu Cel viu, pe Care nu L-ai părăsit niciodată şi Care nu te-a părăsit nicicând. 

 ***

2. Baza visului.

     

      Vis în vis. Viața aici este un vis, iar în acest vis al vieții, visezi în fiecare noapte, așa cum îți dictează mintea ta așa cum e ea acum. Și te bucuri uneori dimineața că n-a fost decât un coșmar. Cum visele nopții se destramă odată cu lumina zilei, așa visul vieții pe pământ se destramă odată cu trezirea la adevăr. Atunci vei redescoperii lumea reală din care ai venit și în care te vei întoarce cândva… mântuit.

         În visul vieții, relația specială, are un rol special, iar atunci când aceasta va deveni ea însăși un vis fericit, sfințenia ta e pe-aproape.

Visele îţi arată că ai puterea să faci o lume aşa cum vrei să fie şi că, fiindcă o vrei, o vezi. Şi, cât timp o vezi, nu te îndoieşti de realitatea ei. Dar e clar că e o lume în mintea ta, care pare să fie în afară. Tu nu reacţionezi la ea ca şi cum ai fi cel ce a făcut-o, nici nu îţi dai seama că sentimentele pe care le produce visul trebuie să vină de la tine.

Figurile din vis şi ce fac ele par să facă visul. Nu îţi dai seama că tu le faci să acţioneze pentru tine, căci – dacă ţi-ai da seama – vinovăţia nu le-ar aparţine lor, iar iluzia satisfacţiei ar dispărea. În vise, aceste aspecte nu sunt obscure. Pari să te trezeşti şi visul dispare. Dar ce nu recunoşti este că lucrul ce a pricinuit visul nu a dispărut cu el. Dorinţa ta de-a face o altă lume, nereală, rămâne cu tine. Şi lumea la care pari să te trezeşti e doar o altă formă a aceleiaşi lumi pe care o vezi în vise. Tot timpul ţi-l petreci visând. Visele tale din timpul somnului şi cele pe care le ai când eşti treaz au forme diferite, atâta tot. Conţinutul lor e acelaşi. Ele sunt protestul tău la adresa realităţii, precum şi ideea ta fixă şi dementă că o poţi schimba.

Spiritul Sfânt, practic şi înţelept ca întotdeauna, îţi acceptă visele şi le foloseşte ca mijloace de-a te trezi. Tu le-ai fi folosit ca să iţi continui somnul. Am spus mai înainte că prima schimbare, înainte de dispariţia viselor, va fi preschimbarea viselor de frică în vise fericite. Iată ce face Spiritul Sfânt în relaţia specială. Nu o distruge, nici nu Se repede să ţi-o ia. Dar o foloseşte altfel, ca ajutor pentru a-Şi face real scopul în ochii tăi. Relaţia specială va rămâne, nu ca sursă de durere şi vinovăţie, ci ca sursă de bucurie şi libertate. Şi nu va fi doar pentru tine, căci tocmai de aici i-a decurs nefericirea. Aşa cum nesfinţenia ei a ţinut-o un lucru separat, sfinţenia ei va deveni un dar oferit tuturor.

Ea va fi un vis fericit, un vis pe care îl vei împărtăşi cu toţi cei ce îţi ajung la vedere. Prin ea, binecuvântarea pe care i-a dat-o Spiritul Sfânt se va extinde.

 

***

3. Lumină în vis

 

  • Ți-ai propus ca obiectiv să afli Adevărul, și ai lăsat Lumina lui Dumnezeu să se coboare asupra ta, acceptându-L pe El. Dorința ta nestrămutată e singura garantă a faptului că vei fi mântuit. Setea ta de sfințenie e singura care te conduce către lumină, pentru că vei ieși din întuneric la lumină negreșit, prin Voia lui Dumnezeu devenită una cu voia ta. Nu trebuie decât să-ți dorești cu adevărat.
  • Când lumina lui Dumnezeu din tine, prin voia Lui și a ta, va alunga întunericul, fratele tău sa va alătura ție pe calea adevărului. Relația ta va deveni sfântă. Vă veți lumina drumul anul altuia și veți deveni apoi “purtători ai mântuirii” printre cei din jurul vostru.
  • Uneori frica va da târcoale, dar nu uita că pe drumul pe care ai pornit nu ești singur. Ai acceptat în adâncul tău pe Dumnezeu, iar Hristos te ține de mână, prin puterea Spiritului Sfânt. Tot Cerul te susține și te însoțește în vechea ta călătorie pe cale a se termina, căci lungul drum spre Casă e aproape parcurs.
  • Nu-ți fie frică de judecată, căci la capătul drumului se află Iubirea lui Dumnezeu, iar de iubire nu-ți poate fi frică. Ți-e frică poate de ce ai făcut tu din iubire în lungul tău drum, dar nu uita Cine te însoțește pe acest drum. Încrede-te în El. Lasă-I Lui fricile tale pentru a fi vindecate și mergi cu încredere spre Cer, căci se unește cu tine pe măsură ce înaintezi spre el.

 ***

5. Visul fericit

 

  • Când ai atins mântuirea, ai  învățat să faci diferența dintre adevăr și iluzie. Iertarea, iubirea, clipa sfântă, relația sfântă, învățătura Spiritului Sfânt – toate despre care am învățat până acum – sunt mijloacele Ispășirii, mijloace de transformare a viselor de frică în vise fericite din care te trezești, ușor, la cunoaștere.
  • Să nu crezi că dacă nu te-ai purificat nu ai dreptul la clipa sfântă. “Dumnezeu nu îi cheamă pe cei pregatiti, ci mai degraba, îi pregatește pe cei “chemați”, iar cei chemați suntem noi toți. Așa că nu aștepta să înlături toată ura și toată frica din mintea ta. Asta e funcția clipei sfinte. Îndrăznește s-o abordezi. Nu încerca  să-ți nesocotești greșelile și vinovăția. Cere sprijinul Spiritului Sfânt pentru că asta e funcția Lui. Singurul tău rol este să-i acorzi puțină disponibilitate.“Cu El vei clădi o scară înfiptă în piatra solidă a credinței ridicându-se până la Cer. Și nu o vei folosi să te urci la Cer de unul singur.”
  • Prin mântuirea ta, va fi posibilă mântuirea celor care fac parte într-un fel sau altul din viața ta – oameni pe care-i cunoști sau oameni de care nici n-ai auzit, dar care beneficiază cumva de influnța ta eliberatoare. Tu nu poți plănui nimic, și nici nu ai puterea să pregătești o astfel de acțiune. Uneori nici măcar nu-ți poți distinge progresul de regres. Îți apreciezi ca succese unele dintre cele mai adânci regrese și-ți nesocotești progresele veritabile considerându-le eșecuri. Lasă-l pe Dumnezeu să te îndrume! Tu acceptă doar scopul – Ispășirea – pentru că mijloacele îți sunt date. Spune-ți de fiecare dată  ” Facă-se Voia Ta” și nu ” Vreau să fie așa…” 
  • Relațiile pe care le ai cu frații tăi le consideri relații speciale, deși am învățat că în contextul acceptării unității ele nu au niciun rost, pentru că dacă înveți să iubești așa cum iubește Dumnezeu, nu poți oferi iubire în mod diferențiat. Iubirea e de un singur fel: așa cum pornește de la Dumnezeu. Cu toate acestea, încredințându-ți relațiile speciale Spiritului Sfânt, le vei trensforma din vise de frică în vise fericite. Relațiile tale vor fi sfințite, iar altarele ridicate  în fiecare relație în scopul sacrificării sinelor celor doi parteneri vor fi dărâmate.

Când simți că sfințenia relației tale e amenințată, oprește-te numaidecât și oferă-i Spiritului Sfânt disponibilitatea de-a-L lăsa, în ciuda fricii, să înlocuiască această clipă cu clipa sfântă…. Nu uita că relația ta e unitate; și de aceea ce amenință pacea unuia trebuie să constituie o amenințare egală pentru celălalt. (…) Acum ți-e imposibil – atât ție, cât și fratelui tău – să simți frica de unul singur sau să încerci să te confrunți cu ea de unul singur. Să nu crezi niciodată că e un lucru necesar sau chiar posibil. Dar,  pe cât e el de imposibil, pe atât e de imposibilă venirea clipei sfinte doar la unul dintre voi, fără să îi parvină și celuilalt. Și va veni la amândoi la cererea unuia dintre voi, oricare.

Oricare dintre voi e mai sănătos la minte în momentul în care se percepe amenințarea ar trebui să țină minte cât de îndatorat îi este celuilalt și câtă recunoștință i se cuvine acestuia, și să spună:

  • Doresc să am această clipă sfântă, ca să o pot împărtăși cu fratele meu pe care îl iubesc.
  • Nu e posibil să o am fără el, și nici el să o aibă fără mine.
  • Dar e cât se poate de posibil să o împărtășim acuma amândoi.
  • Aleg, așadar, această clipă să fie cea pe care I-o ofer Spiritului Sfânt, ca binecuvântarea Lui să poată coborî asupra noastră și să ne țină în pace pe amândoi.

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat realizat de mine, motiv pentru care este supus inevitabil unor interpretări proprii. Pentru o înțelegere corectă este necesară parcurgerea textului integral din Curs. Fragmentele citate sunt selectate și așezate într-o ordine care mie mi s-a părut potrivită pentru înțelegerea mesajului transmis.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole-Cap.18: “Trecerea visului” , Editura CENTRUM, Polonia-2007, pp.335-338, 338-340, 344-346.