CURS DE MIRACOLE: Lecții

Curs de miracole:Cap.16 – Iertarea iluziilor

By 1 Decembrie 2014 4 Comments

relații speciale2

      Capitolele 15 și 16 sunt strâns legate prin continuitatea informațiilor. Relațiile speciale de iubire cu precădere, descrise succint în cap.15, și apoi faptul că în momente de maximă tulburare suntem încurajați să invocăm Spiritul Sfânt din noi pentru a intra în clipa sfântă – cap.16 -,  sunt două argumente pentru a  parcurge lecțiile în ordine.

( Cap.15-Clipa sfântă aici)

***

Cap. 16: Iertarea iluziilor – ideile pe scurt.

1. Adevărata empatie.

  • Să empatizezi nu înseamnă să iei parte la suferință. Așa înțelege eul empatia în mod greșit. Acest gen de empatie stă uneori la crearea unor relații speciale în  care suferința este împărtășită. Tocmai asta trebuie să refuzi. Vindecarea durerii nu se realizează prin încercarea de-a intra în ea cu speranța că o vei ușura împărtășind-o.
  • Nu știi ce e vindecarea. Tot ce ai învățat despre empatie vine din trecut. Dă-te binișor la o parte și lasă vindecarea să se înfăptuiască. Dacă nu intervii și lași Spiritul Sfânt să lucreze prin tine, vei lucra cu puterea Lui și îți vei spori puterea, nu slăbiciunea. Ține minte un singur lucru: nu căuta să obții dintr-o relație ce crezi tu că e valoros. Nu alege să o vindeci în felul tău. Oricât de tentat ai fi să judeci situația și să reacționezi în funcție de cum ai judecat și de convingerile tale dobândite în trecut, amintește-ți că:
  1. Nu ești singur și nu vrei să vâri trecutul peste Musafirul tău ( Spiritul Sfânt care lucrează prin tine).
  2. Tu l-ai invitat și e cu tine.
  3. Tot ce trebuie să faci este să nu te amesteci.
  • Smerenia este putere doar atunci când recunoști că tu nu știi, dar Spiritul Sfânt din tine știe, pentru că are cunoașterea pe care tu nu o ai. Nu poți știi cum să reacționezi la ceva ce nu înțelegi.

*

Să nu cazi în această ispită și să nu cedezi modului triumfător al eului de-a folosi empatia pentru a se ridica în slăvi”. 

*

-∞-

2. Puterea sfințeniei.

  • Nu înțelegi cum poate fi sfințenia extinsă astfel încât să îi includă pe toți, și asta pentru că nu înțelegi nici natura miracolelor. Amintește-ți că nu tu faci miracolele, dar că ele se înfăptuiesc prin tine. Înțelegerea ta nu este necesară, cu toate că ți se pare imposibil să înfăptuiești ceva ce nu înțelegi. Nu uita că în tine este Cineva care înțelege și care știe.
  • Vei înțelege modul în care se extinde sfințenia dacă înțelegi modul în care gândește Dumnezeu:

*

” Recunoașterea părții ca întreg și a întregului în fiecare parte.”

*

  • Ai făcut un miracol ori de câte ori ai ajuns la o altă minte și te-ai unit cu ea.

*

“Când două minți se contopesc într-una singură și împărtășesc o singură idee în mod egal, s-a făcut prima legătură în conștientizarea Fiimii ca unitate.”

*

  • Amintește-ți încă o dată de Spiritul Sfânt din tine. Prin El comunici cu Dumnezeu și tot prin El Dumnezeu comunică cu tine.

*

Relația ta cu El e reală. Nu o privi cu frică, ci cu voioșie. Cel pe Care L-ai chemat într-ajutor este cu tine. E adevărat că a-L recunoaște înseamnă a nega tot ce crezi că știi. Dar ce crezi că știi nu a fost adevărat niciodată. Ai ajuns prea aproape de adevăr ca să renunți la el acum, și vei ceda în fața atracției lui irezistibile. Mai poți amâna acum, dar numai puțin. Gazda lui Dumnezeu te-a chemat și ai auzit. Nu vei mai fi complet dispus să nu asculți.

Anul acesta e un an al bucuriei, în care îți va spori ascultarea, și pacea îți va spori odată cu ea. Vei fi ajutat să conștientizezi atât puterea sfințeniei,  cât și slăbiciunea atacului.

Amintește-ți că, de câte ori ai ascultat interpretarea Lui, rezultatele ți-au adus bucurie. Ai prefera oare rezultatele interpretării tale,  dacă ar fi să le cântărești cinstit? Dumnezeu voiește să ai parte numai de bine.

Nu i-ai dat Spiritului Sfânt nicio problemă pe care să nu ți-o fi rezolvat, și nu Îi vei da niciodată. Nu ai reușit niciodată să rezolvi ceva de unul singur. Oare nu e cazul să îmbini aceste adevăruri și să tragi niște concluzii? Anul acesta este anul aplicării ideilor ce ți s-au dat. Căci ideile sunt forțe puternice, care trebuie folosite, și nu ținute să stea degeaba. Anul acesta investește în adevăr și lasă-l să lucreze în pace.

 *

-∞-

3. Recompensa predării.

 

  • Toți predăm, și predăm tot timpul. Dacă ce ai predat după ce ai acceptat pe Spiritul Sfânt în tine este diferit de ce predai înainte, va trebui să accepți că tot ce ai predat ai predat prin El și provine dintr-un sistem de gândire complet diferit de cel pe care-l aveai înainte. Poate că deși ai predat bine nu știi cum să accepți mulțumirea și odihna muncii tale și poate nici măcar nu ești conștient că ai predat bine. Poate că ai adus pace unde era durere, și bucurie unde era suferință. Poate că ai predat libertate dar nu ai învățat cum să fii liber.

*

” După roadele lor îi veți cunoaște și se vor cunoaște singuri.”

*

Oare faptul că nu ai învățat ce ai predat nu îți arată că nu percepi Fiimea ca unitate? Și nu îți arată, totodată, că nu te consideri unitate? Căci e imposibil să reușești să predai fără nicio convingere, și e la fel de imposibil ca această convingere să fie în afara ta. Nu ai fi putut preda libertate dacă nu ai crede în ea. Așa că ce ai predat trebuie să fi venit din sinea ta. E clar însă că nu cunoști acest Sine și că nu Îl recunoști, deși funcționează. Ce funcționează trebuie să existe.

Cursul acesta te învață cum să te cunoști. Ai predat ce ești. Tot ce ai predat este în tine. Ce parte din tine poate să nu fi învățat ce ai predat? Precis e partea care stă de fapt în afara ta. Și tocmai această parte pe care ai luat-o în tine e cea care nu ești tu.

Nu ești două sine în conflict. Ce e dincolo de Dumnezeu? Dacă tu – care Îl conții pe El și ești conținut de El – ești universul, restul trebuie să fie în afară unde nu e nimic. Ce ai predat este adevărat. Singur, stai în afara predării tale și separat de ea. Dar, trebuie să înveți că nu ți-ai predat decât ție și că ai învățat din convingerea pe care ai împărtășit-o cu cei cărora le-ai predat. Bucuria predării va fi a ta.

Mai devreme sau mai târziu, fiecare trebuie să acopere fisura ce își închipuie că există între cele două sine ale lui. Fiecare construiește această punte, care îl trece peste fisură de îndată ce e dispus să depună puțin efort pentru construirea ei. Micilor lui eforturi li se va adăuga, din plin, puterea Cerului și voia unită a celor ce fac Cerul ceea ce e, fiind uniți în cadrul lui. Așa că cel ce vrea să treacă peste fisură e transportat literalmente de partea cealaltă.

Puntea ta e mai solidă decât crezi și piciorul ți-e bine înfipt pe punte. Să nu te temi că atracția celor ce stau de partea cealaltă și te așteaptă nu te va trage și pe tine dincolo, în deplină siguranță. Căci vei ajunge unde vrei să fii și unde te așteaptă Sinele tău.

*

-∞-

4. Iluzia și realitatea iubirii.

  • Să nu te temi să privești ura, căci fără ea nu vei cunoaște iubirea și pacea. Nu poți limita ura. În cadrul unei relații speciale, s-ar putea să crezi că poți compensa ura cu iubire dar nu faci decât să ascunzi ura. Este esențial s-o aduci la vedere pentru a o vindeca. “Vei trece complet nevătămat prin această ultimă desfacere, și vei ieși la lumină, în sfârșit, tu însuți.” Nu ezita tocmai acum; “ești prea aproape și vei trece puntea în deplină siguranță, transportat în liniște din război în pace.” Iluzia iubirii nu te va satisface niciodată.
  • Acolo unde a fost posibilă deziluzia, nu a fost iubire, ci ură.

*

E sigur că cei ce selectează anumite persoane ca  parteneri în orice aspect al vieții, folosindu-i într-un scop pe care nu pot să îl împărtășească cu alții, încearcă să trăiască mai degrabă împreună cu vinovăția decât să moară din cauza ei. Iar iubirea, pentru ei, e doar o fugă de moarte. Și când își dau seama că frica morții continuă să îi pândească, rup baricadele ridicate împotriva ei, frica irupe și ura triumfă.

Sarcina ta nu e să cauți iubirea, ci să cauți și să găsești toate barierele din tine pe care le-ai construit împotriva ei. Este necesar să cauți ce e fals. Fiecare iluzie e o iluzie a fricii, indiferent de forma pe care o ia. De cauți iubirea în afara ta, poți să fii sigur că ai perceput ura înăuntru și că te temi de ea.

 *

  • Amintește-ți că relația specială de iubire este o încercare de a introduce iubirea în separare. Căci în această lume, crezându-te separat, pare  normal să iubești pe cineva mai mult, sau pur și simplu să decizi că altcineva nu merită iubirea. Amintește-ți că nu știi ce-i iubirea. A iubi înseamnă a iubi ca Dumnezeu, iar Dumnezeu iubește totul, total. Printr-o relație specială de iubire îți cauți de fapt complinirea. Cauți să te simți împlinit, întreg. A aduce sfințenia într-o relație specială înseamnă a face un pas către iubirea totală, către iubirea întregii Fiimi. Înseamnă a învăța să iubești ca Dumnezeu.
  • Amintește-ți că rolul tău pe pământ este să te vindeci și să vindeci, iar în Cer să creezi în calitate de cocreator al lui Dumnezeu.

*

Cerul așteaptă în tăcere, iar creațiile tale stau cu mâinile întinse să te ajute să treci puntea și să le întâmpini bucuros. Căci pe ele le cauți. Îți cauți doar propria complinire iar ele te complinesc. Relația specială de iubire nu e decât un substitut precar pentru ce te întregește în adevăr, nu în iluzie.

Nu te teme să treci în locașul păcii și al sfințeniei desăvârșite. Numai acolo s-a stabilit de-a pururi complinirea lui Dumnezeu și a Fiului Său. Nu o căuta în lumea pustie a iluziei, unde nimic nu e cert și unde nimic nu izbutește să satisfacă. În numele lui Dumnezeu, fii întru totul dispus să abandonezi toate iluziile.

Fiecare fantezie, de iubire sau de ură, te văduvește de cunoaștere, căci fanteziile sunt vălul în spatele căruia e ascuns adevărul. Pentru a ridica vălul ce pare atât de întunecat și de greu, tot ce e necesar e să prețuiești adevărul mai presus de toată fantezia și să fii pe deplin nedispus să te mulțumești cu iluziile în locul adevărului.

Nu vrei să treci din frică în iubire? Căci iată care pare a fi călătoria. Iubirea te cheamă, iar ura ar vrea să rămâi. Să nu auzi chemarea urii și să nu vezi nicio fantezie. Cel pe care Și-l amintește Dumnezeu trebuie să fie întreg. Iar Dumnezeu nu a uitat niciodată ce Îl întregește. În legătura Lui cu tine stau atât incapacitatea Lui de a uita, cât și capacitatea ta de a-ți aduce aminte.

Spiritul Sfânt e Puntea ce duce la El, făcută din faptul că ești dispus să te unești cu El și creată de faptul că se bucură de uniunea cu tine. Călătoria ce a părut fără sfârșit e pe sfârșite…

Dacă relaţiile speciale de orice fel ar stingheri complinirea lui Dumnezeu, pot să aibă vreo valoare pentru tine?  Puntea peste care vrea să te treacă El te ridică din timp în veşnicie. Deşteaptă-te din mreaja timpului şi răspunde fără frică la Chemarea Celui Ce ţi-a dat veşnicia în momentul în care te-a creat. De partea aceasta a punţii ce duce în eternitate, nu înţelegi nimic. Dar, când o traversezi cu paşi uşori, susţinut de eternitate, eşti îndrumat direct spre Inima lui Dumnezeu. În centrul ei, şi numai acolo, eşti în siguranţă de-a pururi, pentru că eşti complet de-a pururi. Nu există văl pe care să nu îl poată ridica Iubirea lui Dumnezeu din noi, împreună. Calea ce duce la adevăr e deschisă. Urmeaz-o cu mine.

 *

-∞-

5. Alegerea complinirii.

 

      S-au făcut  în această lecție precizări ample despre relația specială de iubire.  Aspecte și lămuriri care, deși greu de acceptat, sunt logice și necesare pentru înțelegerea complinirii.

  • Trebuie să recunoști că relația specială implică multă durere. Neliniștea, disperarea, vinovăția și atacul, întrerupte de perioade în care par să dispară și să se aștearnă liniștea și iubirea, sunt specifice unei relații speciale. Indiferent ce formă ar lua, toate aceste manifestări ale eului sunt încercări de  a-l face vinovat pe celălalt, fără să-ți dai seama că îl ataci de fapt pe Dumnezeu și că îți ataci astfel propriul Sine. Așa cum te consideri tu, separat, un “eu”, e greu de înțeles acest lucru, dar atunci când te gândești că Dumnezeu este în tine așa cum tu ești în El, că Dumnezeu este în fiecare creație a Sa așa cum este în toată Fiimea, că fiecare față pe care o vezi nu este decât o altă față a lui Dumnezeu și a ta, atacul este lesne de înțeles.
  • Între doi parteneri ai unei relații speciale, indiferent ce fel de relație ar fi, e ridicat un altar pe care se sacrifică la nesfârșit Sinele celor doi și al lui Dumnezeu, și așa va fi mereu până când sfințenia nu este adusă în relație, ca un început al procesului de extindere al acesteia și al iubirii adevărate la toată creația. Cum poate fi în lume pace dacă nu poate fi pace între doi oameni? Vă mai amintiți că pacea lumii este întâi de toate o chestiune “personală” ?
  • Cu ce se laudă fiecare “eu” cel mai tare? Cu relațiile sale speciale. În ele investește totul și se separă de Fiime, iar atunci când le pierde se simte distrus. Nu înțelege că refugiindu-se în ale sale relații speciale, se separă de fapt de Cer. În relații găsește ură și iubire și nimănui nu i se pare nefiresc să iubești și să urăști deopotrivă. Chiar și cei care cred că e păcat să urăști, se simt vinovați dar nu se corectează. Aceasta este condiția firească a separării, iar cei ce învață că nu e așa par a fi cei nefirești.
  • Lumea aceasta e opusul Cerului și tot ce e aici ia o direcție total opusă adevărului. În Cer, iubirea e totuna cu unirea. Aici, iubirea e percepută ca separare și excludere.
  • Prin relațiile speciale îți cauți de fapt complinirea ( întregirea). Dar nu o poți desăvârși decât în Cer. Spiritul Sfânt din tine știe că întregirea înseamnă mai întâi unire și apoi extinderea acesteia.
  • Eul, încearcă să iasă victorios din orice situație. În relațiile speciale își asigură victoria prin sacrificarea celuilalt; prin atac și propagarea ideii de vinovăție. E o luptă continuă pentru supremație, pentru “împlinire”, iar acest lucru, cum spuneam, înseamnă în final sacrificarea propriului Sine și al lui Dumnezeu. De aceea, pentru eu, complinirea înseamnă triumf și extinderea ” victoriei” chiar până la triumful final asupra lui Dumnezeu. Seamănă cu povestea îngerului căzut (separat), care lucrează în lume asupra fiecăruia, până la victoria finală asupra lui Dumnezeu. Când te vei trezi, și vei învăța cine ești de fapt, și-ți vei recunoaște paternitatea, sfințenia și puterea lui Dumnezeu din tine, Lucifer va fi  învins. Pentru că eul tău s-a dizolvat în Sinele tău.
  • În cadrul relațiilor speciale eul unește Cerul cu iadul și le face imposibil de distins. Crezi poate că ar fi posibil să  beneficiezi de foloasele ambelor lumi. Acest lucru a dus doar la fantezii și la incapacittea de-a le percepe individual, așa cum sunt.
  • Te implici de regulă într-o relație specială cu gândul să te întregești, crezând că sinele tău este incomplet, și că poți să “te dai” în schimbul sinelui altuia.

*

Nu e vorba aici de unire, căci nu există creștere, nici extindere. Fiecare partener încearcă să sacrifice sinele pe care nu îl vrea pentru un sine pe care crede că l-ar prefera. Oare câtă valoare poate să pună pe un sine pe care vrea să îl dea ca să capete unul “mai bun” ?

Sinele mai bun pe care îl caută eul e întotdeauna unul mai special. Și cine pare să fie în posesia unui sine special este “iubit” pentru ce se poate lua de la el. Acolo unde ambii parteneri văd acest sine special unul în celălalt, eul vede o adevărată partidă “ruptă din Cer”.

Solicitarea specialității, și perceperea actului de acordare a specialității ca act de iubire, face iubirea odioasă. Adevăratul scop al relației speciale, în strictă concordanță cu obiectivele eului, este acela de-a distruge realitatea – a ceea ce ești cu adevărat-  și de-a o înlocui cu iluzia.

Dacă ai percepe relația specială ca un triumf asupra lui Dumnezeu, ai mai dori-o?

Prin moartea sinelui tău crezi că poți să ataci un alt sine și să îl smulgi de la altul ca să înlocuiești sinele pe care îl detești. Și urându-l l-ai făcut mic și nevaloros…

De câte ori ești tentat de o formă de relație specială să cauți iubire în ritual, amintește-ți că iubirea e conținut, nu formă. Relația specială e un ritual al formei, menit să ridice forma să ia locul lui Dumnezeu cu prețul conținutului. În formă nu există înțeles și nu va exista niciodată. Relația specială trebuie recunoscută drept ce e: un ritual fără sens, în care se extrage putere din moartea lui Dumnezeu și se transferă ucigașului Său, ca semn că forma a triumfat asupra conținutului și că iubirea și-a pierdut înțelesul. Dumnezeu nu S-a supărat. Niciunul dintre ritualurile inițiate de tine nu poate face eternul să moară.

Separarea nu e decât decizia de-a nu te cunoaște. Tot acest sistem de gândire e o experiență de învățare foarte atent concepută, menită să îndepărteze de adevăr și să ducă la fantezie. Dar, pentru fiecare învățătură care ți-ar dăuna, Dumnezeu îți oferă corecție și scăpare deplină de toate consecințele ei.

Decizia dacă să iei sau nu aminte la ce spune acest curs nu e decât alegerea între adevăr și iluzie.

*

-∞-

puntea

6. Puntea ce duce la lumea reală.

  • Căutarea relațiilor speciale e semn că te echivalezi cu eul, nu cu Dumnezeu. Relația specială are sens numai pentru eu, deoarece numai pentru el iubirea este specială: iubirea pentru copii, pentru părinți, pentru iubiți și soți, pentru prieteni, etc. Crezi că îți poți rezerva dreptul să alegi pe cine să iubești și pe cine să nu iubești. Amintește-ți că nu știi ce-i iubirea. Dumnezeu nu iubește în mod special pe nimeni. El iubește pe fiecare Fiu al Său în mod egal și total. Așa ar trebui să iubești și tu, pentru că ești creat după chipul și asemănarea Sa.
  • Toate relațiile care diferă de relația dintre Dumnezeu și Fiul Său sunt nefirești.
  • Iubirea este libertate. Să cauți libertatea prin propria ta înrobire înseamnă să te separi de ea. “Pentru iubirea lui Dumnezeu nu mai căuta unire în separare și libertatea în robie. Așa cum dezlegi, vei fi dezlegat” .
  • Când vinovăția, atacul și  sacrificiul pun stăpânire pe relațiile tale speciale, intră în clipa sfântă. Cere ajutorul Spiritului Sfânt. Clipa sfântă e cel mai util instrument pe care-l are la dispoziție să te apere de vinovăție.
  • Relația specială nu poate trăi în absența trupurilor. Ea limitează sinele tău și-al celorlalți la trupuri, pentru că nu vezi Marile Raze care transcend fiecare trup și care ajung la Dumnezeu. Dacă le-ai putea recunoaște în fiecare făptură, trupurile nu ar mai avea niciun înțeles.

Și acum, despre puntea ce te duce din lumea iluziilor și a relațiilor speciale, iluzorii și ele, în realitatea lui Dumnezeu:

*

Tu vezi lumea la care ţii. De partea aceasta a punţii, vezi lumea trupurilor separate, căutând să se contopească prin uniuni separate. Când două persoane caută să se unească, ele încearcă să se micşoreze. Fiecare îşi neagă puterea, căci unirea separată exclude universul. Se lasă afară mult mai mult decât se ia înăuntru.

De partea cealaltă a punţii, totul e atât de diferit! Pentru un timp, trupul continuă să se vadă, dar nu exclusiv, după cum se vede aici. Mica scânteie ce ţine în ea Marile Raze e vizibilă şi ea, iar scânteia aceasta nu poate fi limitată îndelung la micime. Odată ce vei trece puntea, valoarea trupului va fi atât de micşorată în ochii tăi, încât nu vei vedea nevoia de a-l mări. Căci vei realiza că singura valoare pe care o are trupul este aceea de a-ţi da putinţa să îţi aduci fraţii cu tine la punte şi să fiţi eliberaţi acolo împreună.

Puntea însăşi nu e decât o tranziţie în perspectiva realităţii. De partea aceasta, tot ce vezi e cât se poate de distorsionat şi de disproporţionat. Ce e mic şi nesemnificativ se amplifică, iar ce e puternic şi tare e redus la micime. În cursul tranziţiei există o anumită perioadă de confuzie, în care poate să apară o senzaţie de dezorientare efectivă. Să nu te temi însă, pentru că nu înseamnă decât că ai fost dispus să te desprinzi de cadrul distorsionat de referinţă ce a părut să ţină laolaltă lumea ta. Acest cadru de referinţă e construit în jurul relaţiei speciale. Fără această iluzie, nu ar putea exista niciun înţeles pe care ai vrea să îl mai cauţi pe aici.

Să nu te temi că vei fi ridicat brusc şi azvârlit în realitate. Timpul e blând şi, dacă îl utilizezi în folosul realităţii, va ţine uşurel pasul cu tine în tranziţia ta. Urgenţa priveşte doar dislocarea minţii tale din poziţia fixă pe care o are aici.  Perioada de dezorientare, care precede tranziţia propriu-zisă, e mult mai scurtă decât ţi-a trebuit să îţi fixezi mintea atât de ferm asupra iluziilor. Amânarea te va durea acum mai mult decât înainte, doar pentru că îţi dai seama că e o amânare şi că e într-adevăr posibil să scapi de durere. Găseşte speranţă şi mângâiere, nu disperare, în acest lucru: nu vei găsi mult nici iluzia iubirii în relaţiile speciale de aici. Căci nu mai eşti nebun de-a binelea şi vei recunoaşte în curând vinovăţia trădării de sine drept ce este.

Şi fii recunoscător că există un loc în care adevărul şi frumuseţea te aşteaptă. Du-te bucuros în întâmpinarea lor şi învaţă cât de mult te aşteaptă în schimbul simplei disponibilităţi de-a renunţa la nimic pentru că este nimic.

Noua perspectivă pe care o vei căpăta în urma trecerii punţii te va face să înţelegi unde este Cerul. Văzut de aici, pare să fie în afară şi de partea cealaltă a punţii. Dar, când treci puntea să te uneşti cu el, se va uni cu tine şi va deveni una cu tine. Şi vei realiza, cu o veselă uimire, că pentru toate acestea ai renunţat la nimic! Bucuria Cerului, care nu are limită, sporeşte cu fiecare lumină ce revine să îşi preia locul de drept în cadrul lui. Nu mai aştepta, pentru Iubirea lui Dumnezeu şi a ta. Şi clipa sfântă să iţi accelereze progresul, după cum o va şi face, dacă o laşi să vină la tine.

Spiritul Sfânt nu îţi cere decât un mic ajutor: de câte ori îţi rătăcesc gândurile la o relaţie specială ce te mai atrage, intră cu El într-o clipă sfântă şi lasă-L să te elibereze în ea. Nu are nevoie decât să fii dispus să Îi împărtăşeşti perspectiva ca să ţi-o dea toată. Şi nu trebuie să fii dispus întru totul, pentru că El e dispus în mod desăvârşit. Cheamă-L, căci Cerul răspunde la Chemarea Lui. Şi lasă-L să cheme Cerul pentru tine.

*

-∞-

7. Încetarea iluziilor.

      Din această ultimă lecție a capitolului am ales, ca un corolar,  mesajul final și rugăciunea din ultimul paragraf. 

*

   Aminteşte-ţi că alegi întotdeauna între adevăr şi iluzie; între Ispăşirea reală care vindecă şi „ispăşirea” eului care distruge. Puterea lui Dumnezeu şi toată Iubirea Lui nelimitată te vor sprijini să îţi găseşti locul în planul Ispăşirii care vine din Iubirea Lui. Fii un aliat al lui Dumnezeu, şi nu al eului, în căutarea modului în care poate să iţi parvină Ispăşirea. Ajutorul Lui ţi-e de ajuns, căci Mesagerul Lui înţelege cum să îţi restituie Împărăţia şi cum să pună tot ce ai investit în mântuire în relaţia ta cu El.

   Caută şi găseşte-I mesajul în clipa sfântă, în care toate iluziile sunt iertate. De acolo, miracolul se extinde să îi binecuvânteze pe toţi şi să rezolve toate problemele, indiferent dacă se percep mari sau mici, posibile sau imposibile. Nu există ceva care să nu facă loc Lui şi Maiestăţii Lui. A te uni cu El într-o relaţie strânsă înseamnă a accepta realitatea relaţiilor şi, prin realitatea lor, a renunţa la toate iluziile pentru realitatea relaţiei tale cu Dumnezeu. Lăudată să îţi fie relaţia cu El, şi nicicare alta. Adevărul e în ea şi nicăieri altundeva. O alegi fie pe ea, fie nimic.

Fii atent acum la  acest fragment din rugăciunea “Tatăl nostru”  și compară cu  rugăciunea propusă în finalul lecției:

*

… Și nu ne duce pre noi în ispită,

Ci ne izbăvește de cel rău…

*

      Mereu m-am întrebat de ce  ne-ar duce Dumnezeu în ispită din moment ce El ne vrea mântuiți? Ca să ne încerce? Să ne evalueze puterea de a rezista? Și apoi mă duc iarăși cu gândul la afirmația Părintelui Arsenie Boca care spune că eul este primul pui al diavolului. Nu diavolul este cel care ispitește? 

      Iată rugăciunea:

*

      Iartă-ne nouă iluziile noastre, Tată, şi ajută-ne să acceptăm adevărata noastră relaţie cu Tine, în care nu există iluzii şi în care niciuna nu poate să intre vreodată. Sfinţenia noastră este a Ta. Ce lucru din noi poate să necesite iertare când a Ta este desăvârşită? Somnul uitării nu e decât faptul că nu suntem dispuşi să ne aducem aminte de iertarea Ta şi de Iubirea Ta. Nu ne lăsa să ne ducem în ispită, căci ispitirea Fiului lui Dumnezeu nu e Voia Ta. Şi lasă-ne să primim doar ce ai dat, şi să nu acceptăm altceva în minţile pe care le-ai creat şi pe care le iubeşti. Amin.

*

-∞-

 

      Dacă tot ce s-a spus în aceste două capitole despre relațiile speciale este greu de “digerat”, deși nu la fel de complet și profund,  aici poate fi accesat un articol pe înțelesul tuturor despre acest tip de relații, relații pe care se bazează întreaga noastră existență pământeană: ” Golul interior și relațiile speciale”

relațiile speciale 3


 

Observație:

Acesta este un rezumat al lecției realizat de mine, motiv pentru care este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente citate:

***Curs de miracole-Text, pp.297-315 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


4 Comments

  • Daniela Zaharia says:

    Mi -am reamintit visul în care Dumnezeu îmi vorbea. Îmi spunea despre relația mea cu El și a Sa cu mine. Spunea…” Sunt în tine, ești în Mine. Ai toată cunoașterea lumii!” Și pluteam într-o mare de Iubire care era și înăuntrul meu. Am povestit visul. Cineva se gândea dacă nu cumva a fost o ispitire. Nu simțeam asta. Simțeam clar că nu era o ispitire …Deși eul nu putea rezista la o astfel de iubire iar cunoașterea aceasta nu era pentru Eu neapărat (tocmai pentru că nu ar fi putut rezista) totuși nu era o ispitire… Eul putea să nu reziste la această revărsare de iubire… Eul ar fi putut să fie spulberat, ars în lumina acestei iubiri unificate, unice, unde el, eul nu avea sens de unul singur ci devenea, era cu sens tocmai cuprinzând pe cel de necuprins care l-a conținut prin Iubire și s-a lăsat cuprins din Iubire! Cine poate să descrie, să comenteze o trăire epifanică… Ne încurcăm în cuvinte care aproape că par fără șir…

    • Ești fericită. Mă întreb cum ți-au fost zilele de-atunci încoace, cum te-ai readaptat să trăiești din nou de partea aceasta a punții!!!

      • Daniela Zaharia says:

        Nu m-am readaptat și nu-mi pare rău. Am încercat dar nu se mai poate. Mă bucură că ai înțeles situația interesantă în care sunt.

        • Adică ești tu, dar nu mai ești tot tu, cea dinainte. Nici eu nu mai sunt tot eu, cea de acum câțiva ani, după ce am avut doar niște experiențe, dar nu de talia celei pe care ai avut-o tu. Au fost zile, săptămâni, în care am plutit și în care mă gândeam ce caut eu aici! Și de atunci tot caut, numai că acum știu exact ce. În orice caz, numai certitudinea că nu sunt trup înseamnă foarte mult pentru mine.
          Am fost atunci la un curs. După unul din exerciții o participantă, foarte tânără, cu lacrimi în ochi aproape, a povestit că a trăit exact ce ai “visat” tu. Toate “relațiile speciale” nesfințite ( hai să folosim termenul, pentru că acum știm ce înseamnă) i-au trecut prin fața ochilor minții, după care a intrat într-un ocean imens de iubire. Mi-amintesc cum încerca apoi, în pauză, să rămână singură dorind parcă să savureze la nesfârșit trăirea avută.