Curs de miracole:187 – Despre sacrificiu

sacrificiu

  • Dă bucuros! Nu poți decât să câștigi din asta.
  • Nu uita niciodată că nu îți dai decât ție însuți!
  • Să ai, dă totul tuturor!
  • Să ai pace, predă pace ca să o înveți!
  • Mă vindec lăsându-Te pe tine să mă înveți să vindec.

      Îndemnuri ca cele de mai sus sunt presărate peste tot pe parcursul Cursului de miracole. Ce înseamnă asta? Simplul fapt că  ce proiectezi în exterior se întoarce la tine, mai devreme sau mai târziu sub aceeași formă sau într-o formă pe care este foarte posibil să nu o recunoști.

      Lecția de astăzi pornește de la ideea de sacrificiu, abordată de mai multe ori pe parcursul Textului. Încercăm să deslușim diferența dintre a sacrifica pe de o parte și a da/ a dărui, pe de altă parte. Se dezleagă ițele și se demonstrează cum “sacrificiul” este de fapt o manipulare a eului ( cu “e” mic)  și nu are nicidecum în spate iubirea, ea fiind doar o momeală frumoasă pe care o folosește știind că nimeni n-ar putea ghici că de fapt în spatele ei se acunde inducerea vinovăției în cei cărora le este dedicat sacrificiul.

    Din perspectiva Sinelui, a iubirii necondiționate, ideea de scrificiu este “smintită” căci a dărui din iubire necondiționată nu înseamnă nicicum să sacrifici. Un dar oferit din iubire nu este sacrificiu. Este un dar și este primit cu bucurie ca orice dar.

      Sacrificiul nu are legătură cu darul, ci cu pierderea; cu acel a da de la tine conștient fiind că pierzi ceva atunci când dai: poate viața trupului – așa numitul sacrificiu suprem , poate anumite libertăți, poate anumite lucruri.

    Sacrificiul apare în toate relațiile vieții pe acest pământ: de la relațiile personale, așa zis speciale, pe care le avem cu copiii, iubiții, soții/soțiile, părinții și până la relațiile sociale. Nu rar se aud expresiile: și-au sacrificat viața pentru viitorul neamului, mi-am sacrificat sănătatea muncind pentru voi, mi-am sacrificat tinerețea pentru ca voi să aveți o viață mai bună; adică am dat ceva de la mine, am pierdut ceva, am cedat ceva în favoarea cuiva și cedând acel ceva eu nu-l mai am, l-am pierdut, l-am sacrificat.

      Ideea de sacrificiu se naște din identificarea cu trupul și din convingerea că singura viață este ceea ce trăim acum, pe acest pământ; că suntem ființe limitate la corpul fizic și de fiecare dată când sacrificăm ceva, pierdem acel ceva în mod iremediabil în favoarea cuiva pe care-l facem responsabil și pe care îl facem să se simtă cumva vinovat în calitate de beneficiar al sacrificiului nostru. Este de așteptat așadar ca sacrificiul să se perpetueze și cei care au cules roadele sacrificiului să se sacrifice la rândul lor. Așa se perpetuează de fapt un veșnic sentiment de vinovăție.

      Cursul de miracole ne învață să facem o distincție clară între sacrificiul purtător de vinovăție ca simbol al eului, și darul oferit din iubire necondiționată ca simbol al Sinelui sfânt. Atunci când îți dăruiești trupul – ca “jertfă” supremă, atunci când dăruiești timp din viața ta pământeană, bunuri materiale din bunurile tale, nu înseamnă că sacrifici; înseamnă că dăruind, îți dăruiești ție însuți iubire, pace, bucurie, iar aceste daruri oferite aduc bucurie și nu un sentiment al vinovăției și o împovărare. Așa numita “jertfă supremă” nu mai este văzută ca jertfă, ci ca dar, și vine din conștiința faptului că nu sunt trup, sunt spirit liber și perfect, veșnic așa cum m-a creat Dumnezeu. Și atunci singurul lucru pe care-l putem spune este un sincer Mulțumesc!, iar asta poate aduce evoluție  și poate aduce o dorință firească de a duce darul mai departe, din inimă și nu din datorie. Iar dacă ai făcut asta, nu poți privi cu judecată la cei care nu sunt pregătiți încă pentru “jertfa supremă” sau pentru alt gen de “sacrificiu”.

      În una din lecțiile din Curs, Vocea afirmă răspicat că răstignirea a fost un instrument didactic, o lecție dusă la extrem pentru a i se putea desluși mesajul: că nu suntem trupuri, că atunci când ni se ia trupul nu înseamnă că noi am murit, că ideea dăinuie dincolo de trup, în veșnicie, că adevărata comunicare are loc la nivelul minții și nu al trupului. Trupurile pot să moară dar mesajele transmise prin intermediul minții și al inimii niciodată. Vocea afirmă clar că nu este necesar să repetăm exemplul jertifirii; viața noastră pământeană poate fi o clipă frumoasă în noianul veșniciei dacă înțelegem mesajul răstignirii. A dărui este un gest sfânt, aducător de bucurie. Sacrificiul în schimb  este însoțit de suferință; este un subterfugiu al eului care dorește să iasă în evidență, să fie respectat, iubit, venerat, compătimit. Mesajul corect la Răstignirii este un mesaj al dăruirii, al iubirii și nu unul al sacrificiului și durerii.

      Dacă privim la harta conștiinței pe care Dr. David Hawkins a documentat-o în cei 50 de ani de practică psihiatrică, vedem că vinovăția calibrează la nivelul 30, iar durerea /suferința  la nivelul 75,  ambele mult sub nivelul critic 200 – al curajului – nivel deasupra căruia oamenii încep să construiască relații sociale responsabile. Prin contrast, iubirea calibrează la nivelul 500, iar iubirea necondiționată, bucuria și extazul între 540 și 599 –  niveluri la care vindecarea este posibilă și care pregătesc terenul pentru nivelul 600, al păcii și care marchează totodată începutul stărilor iluminate de conștiință.

    În capitolul 15-XI din Text: “Crăciunul ca încetare a sacrificiului”, Vocea spune așa:

      Tu, care crezi că sacrificiul e iubire, trebuie să înveți că sacrificiul e separarea de iubire. Căci sacrificiul aduce vinovăție cu aceeași certitudine cu care iubirea aduce pace.

  

     În clipa sfântă condiția iubirii e satisfăcută, căci mințile sunt unite fără amestecul trupului, iar unde e comunicare este pace. Domnul păcii S-a născut pentru a restabili condiția iubirii predânt lecția că o comunicare rămâne neîntreruptă chiar și atunci când trupul e distrus, cu condiția să nu consideri trupul  mijlocul necesar comunicării. Iar, dacă înțelegi această lecție, îți vei da seama că a sacrifica trupul înseamnă a nu sacrifica nimic, iar comunicarea, care trebuie să aparțină minții nu poate fi sacrificată. Și atunci unde e sacrificiul? Lecția pe care m-am născut să o predau – și pe care vreau să o predau în continuare tuturor fraților mei – este aceea că sacrificiul nu e nicăieri și că iubirea este pretutindeni. Căci comunicarea învăluie totul și, în pacea pe care o restabilește, iubirea vine de la sine.

   

     Nu lăsa deznădejdea să întunece bucuria Crăciunui, căci – fără bucurie – timpul lui Cristos e fără înțeles. Să sărbătorim împreună pacea necerând sacrificiu de la nimeni, căci așa îmi oferi iubirea pe care ți-o ofer.

      A-ți dărui trupul din iubire, spre folosul fraților tăi este fără îndoială apanajul ființelor cu adevărat evoluate. În volumul III din Conversații cu Dumnezeu, Neal Donald Walsch întreabă și Dumnezeu răspunde, iar întrebările și răspunsurile nu pot să nu te pună puțin pe gânduri. Au trecut foarte mulți ani de la răstignirea lui Hristos și pentru noi este cel puțin nefiresc dacă nu chiar o nebunie să lași pe cineva să-ți omoare trupul și să nu faci niciun efort să-l aperi.

      Să nu faci rău nimănui pare mai logic și ar fi în esență un obiectiv mai lesne de atins, dar să nu miști un deget pentru a te apăra atunci când ești atacat, pare o fantezie.

      În textul de mai jos, EFE este prescurtarea pentru “entități foarte evoluate ale universului” iar fragmentele selectate se referă la modul în care ar reacționa aceste entități în cazul în care ar fi atacate sau obligate să renunțe la  ceva ce le aparține, inclusiv trupul fizic. Modul lor de acțiune este modul “maestru”, pentru că EFE au ajuns la nivelul de maestru așa cum Isus Hristos a făcut-o în condițiile speciale de pe Pământ acum 2015 ani. În ceea ce ne privește pe noi ca civilizație, suntem încă pe drumul către starea de maestru, iar modul în care reacționăm la acțiunile celorlați este determinat de faptul că am uitat Cine Suntem cu Adevărat. Dar asta face parte din procesul de creștere, iar pe tot parcursul procesului de creștere trebuie să acționăm la nivelul la care suntem, pentru că este nivelul nostru de înțelegere, nivelul nostru de voință, nivelul nostru de reamintire.

     Primul principiu călăuzitor al unei civilizații avansate este unitatea. Conștientizarea Unimii și sacralitatea întregii vieți. Și astfel, ceea ce găsim în toate societățile evoluate este că, absolut în nicio situație, o ființă nu va vrea să ia de bună voie viața altei ființe din propria sa specie, împotriva voinței acesteia.

  

      Nici atunci când este atacată?

   

   O astfel de situație nu ar apărea în interiorul acelei societăți sau specii.

   

   Poate că nu în interiorul speciei, dar ce se întâmplă dacă vine din afară?

   

   Dacă o specie foarte evoluată ar fi atacată de alta, este absolut sigur că atacatorul ar fi mai puțin evoluat. Într-adevăr, atacatorul ar fi în esență o ființă primitivă. Pentru că nicio ființă evoluată nu ar ataca altă ființă.

   

     Înțeleg.

   

      Singurul motiv pentru care o specie atacată ar omorî pe alta ar fi că cel atacat a uitat Cine Este El cu Adevărat.

   

    Dacă ființa atacată s-ar identifica cu propriul ei trup – forma lui fizică – atunci și-ar putea omorî atacatorul, deoarece i-ar fi teamă de “sfârșitul propriei sale vieți”. Dacă, pe de altă parte ea ar înțelege foarte bine că nu este corpul ei, niciodată nu ar sfârși existența corporală a altcuiva – pentru că nu ar avea niciodată motiv să o facă. Pur și simplu, și-ar lăsa jos propriul corp și ar trece în experiența sinelui noncorporal.

   Prin urmare, ceea ce am spus aici este că EFE nu ar “omorî” niciodată la mânie o altă ființă conștientă. În primul rând ele nu trăiesc experiența mâniei. În al doilea rând ele nu ar pune capăt experienței trăite în trup de către nicio altă ființă, fără permisiunea acelei ființe.

  

     Și în al treilea rând – pentru ca să-ți răspund exact la întrebarea ta exactă – ele nu s-ar simți niciodată “atacate”, nici măcar din afara propriei lor societăți sau specii, pentru că, a te simți “atacat”, înseamnă că simți că cineva îți ia ceva – viața, cei dragi ție, libertatea, proprietatea, posesiunile – ceva. Iar o EFE n-ar trăi niciodată o astfel de experiență, deoarece o EFE ți-ar da, pur și simplu, orice ai crede tu că-ți trebuie atât de tare încât să fii gata să-l iei cu forța – chiar dacă aceasta ar costa-o pe EFE, viața ei corporală – deoarece o EFE știe că ea poate să creeze totul încă o dată. Ea ar da cu naturalețe totul, unei entități mai puțin evoluate care nu știe acest lucru. EFE nu sunt prin urmare martiri și nici victime ale “tiraniei” cuiva.

   

      Ba chiar mai mult decât atât. Nu numai că o EFE știe foarte clar că poate crea totul încă o dată, ei îi este, de asemenea, clar că nu e nevoie să o facă. Ei îi este clar că nu are nevoie de nimic pentru a fi fericită sau pentru a supraviețui. Ea înțelege că, pentru ea însăși nu are nevoie de nimic din exterior și că, ceea ce este “ea însăși”, nu are niciun fel de legătură cu nimic legat de lumea fizică. Entităților și neamurilor mai puțin evoluate nu le este întotdeauna clar acest lucru.

   

    O EFE înțelege că ea și atacatorii ei sunt Una. Ea îi vede pe atacatorii ei ca pe o parte rănită din Sinele ei. Funcția ei în această situație este de a vindeca toate rănile, astfel încât Totul în Unul, să se poată cunoaște din nou pe el însuși așa cum este el în realitate. Pentru ea, a ceda tot ceea ce are este la fel de simplu ca atunci când tu înghiți o aspirină.

      Așadar, adevărata comunicare și comuniune are loc la nivelul minții și al inimii, acolo unde se nasc gândurile, ideile și unde își are lăcașul iubirea. Toate lucrurile din care e construită viața noastră sunt efecte ale gândurilor pe care le emite mintea și pe care apoi le împărtășește. Dincolo de lucruri, împărtășim în primul rând idei, și dacă e să punem umărul la mântuirea lumii – căci despre asta este vorba în Curs – trebuie să accceptăm întâi mântuirea proprie, și nu vom crede că aceasta s-a înfăptuit până nu vom vedea efectele pe care le-a produs în jurul nostru celor pe care i-am atins cu viața noastră. Acestea sunt miracolele, iar felul în care ele apar este surprinzătoare, mereu schimbătoare ca formă, dar gândul din spatele lor, acela pe care l-am împărtășit, este inalterabil, și cu cât îl împărtășim mai mult cu atât devine mai puternic în propriile noastre minți.

      Nu uita niciodată că nu îți dai decât ție însuți. Cine înțelege ce înseamnă să dai nu poate decât să râdă de ideea sacrificiului. Și nu poate să nu recunoască numeroasele forme pe care le poate lua sacrificiul. El râde totodată de durere și pierdere, de boală și de necaz, de sărăcie, foamete și moarte. El recunoaște că sacrificiul rămâne singura idee care stă în spatele tuturor acestor lucruri, și, în duioasele lui hohote de râs, sunt vindecate toate.

      Iluzia recunoscută trebuie să dispară. Nu accepta suferința, și vei înlătura gândul suferinței. Binecuvântarea ta se oprește asupra tuturor celor care suferă, când alegi să vezi suferința drept ceea ce este. Gândul sacrificiului dă naștere la toate formele pe care pare să le ia suferința. Iar sacrificiul este o idee atât de smintită, încât sănătatea mintală o alungă imediat.

      Să nu crezi niciodată că poți sacrifica. Nu e loc de sacrificiu în ce are valoare. Dacă se ivește gândul, însăși prezența lui arată că a apărut o greșeală și că trebuie făcută o corecție. Binecuvântarea ta o va corecta. Dată mai întâi ție, e acum a ta pentru a o da și tu. Nicio formă de sacrificiu și de suferință nu poate ține mult în fața celui care s-a iertat și s-a binecuvântat pe sine însuși.

 

“Binecuvântez lumea pentru că mă binecuvântez pe mine însumi.”

– ∞ –

Conexiune:

Lecțiile iubirii: Mesajul răstignirii


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Curs de miracole: Ex. 135-137- Apărare, atac, boală, vindecare.

minte 

      Astăzi, o serie de trei exerciții foarte importante din această a patra secțiune din culegere. Ele se leagă frumos și merită citit fiecare în parte cu multă atenție, pentru că nu au numai caracter aplicativ, ci pot fi tratate ele însele ca lecții de sine stătătoare.

      Sunt exerciții care se referă la adevărata legătură dintre trup și minte, la semnificația bolilor, la inutilitatea obiceiului nostru moștenit de a ridica ziduri de apărare în jurul nostru – în jurul trupului de cele mai multe ori ( Ex.135) – în speranța că ne vom putea prelungi șederea în această lume care deși ne intrigă, ne este atât de dragă, nu pentru că ne-ar fi ușor aici, ci pentru că ne este teamă de necunoscut.

     Exercițiul 136 oferă pentru prima oară feedback: ce ar trebui să simțim, sau mai bine zis să nu simțim pe perioada intervalului practic. Este vorba în exercițiu despre acceptarea adevărului a  cine suntem cu adevărat și ce este de fapt trupul nostru. Cum ne putem dobândi starea de sănătate a trupului tocmai atunci când eliminăm complet identificarea cu el. Cum putem păstra starea de sănătate trupească în viața de zi cu zi, păstrând vigilența în privința atașamentului  față de corp, manifestată prin tendințe de judecare și atac. 

      Ca de obicei, nu va fi parcurs mai mult de un exercițiu pe zi și, tot ca de obicei,  sunt necesare câte două intervale practice mai lungi dimineața și seara, de câte cincisprezece minute, și reamintirea ideii zilei din oră în oră pe parcursul zilei.

 

135: Dacă mă apăr sunt atacat.

 

Cine s-ar apăra, dacă nu ar crede că a fost atacat…?

Acţionezi pe baza convingerii că trebuie să te protejezi faţă de ceea ce se întâmplă, deoarece întâmplarea trebuie să conţină ceea ce te ameninţă. Sentimentul ameninţării este o recunoaştere a unei slăbiciuni inerente; reprezintă convingerea că există un pericol care are puterea de a te face să iei cuvenitele măsuri de apărare. Pe această convingere dementă se bazează lumea. Toate structurile sale, toate gândurile şi îndoielile sale, armamentele grele şi pedepsele sale, definiţiile legale şi codurile sale, etica, conducătorii şi zeii săi toate nu fac altceva decât să perpetueze acest sentiment de ameninţare. Căci nimeni nu umblă prin lume îmbrăcat în armură, decât dacă groaza îi roade inima.

Apărarea este înfricoşătoare. Ea provine din teamă, sporind teama cu fiecare apărare suplimentară. Tu crezi că îţi oferă siguranţă. Dar ea este dovada grăitoare a fricii devenită reală şi a groazei îndreptăţite.
Nu ţi se pare straniu că, atunci când îţi elaborezi planurile, îţi îngroşi armura şi îţi întăreşti zăvoarele, nu te opreşti să te întrebi ce anume speri, cum şi împotriva cui?

Să analizăm mai întâi ce anume aperi. Trebuie să fie ceva foarte slab şi uşor de asaltat. Trebuie să fie o pradă uşoară, incapabilă de a se proteja şi, ca atare, având nevoie de apărarea ta. Ce altceva decât trupul este atât de fragil, încât să necesite îngrijire permanentă şi o preocupare alertă şi profundă pentru ai proteja micuţa viaţă.

Şi totuşi, nu trupul este cel care se poate teme, nici nu poate fi un lucru de temut. Nu are alte nevoi decât cele pe care tu însuţi i le atribui. Nu are nevoie de structuri complicate de apărare, nici de medicamente care să-i dea sănătate, nu are nevoie de absolut nici o îngrijire sau preocupare. Apără-i viaţa, sau oferă-i daruri spre a-i da frumuseţe, sau ziduri pentru a-i da siguranţă, şi nu faci altceva decât să declari că sălaşul tău este prada timpului hoţoman, supus putrefacţiei şi sortit a se face praf şi pulbere, atât de neocrotit, încât trebuie apărat cu însăşi preţul vieţii tale.

Nu este înspăimântătoare această imagine? Cum poţi fi împăcat cu un astfel de concept despre sălaşul tău? Însă ce altceva a înzestrat trupul cu dreptul de a te sluji în felul acesta decât propria ta credinţă (convingere)? Mintea i-a conferit trupului toate funcţiile pe care le distingi în el, fixându-i valoarea mult peste grămăjoara de pulbere şi apă ce este. Cine ar mai apăra aşa ceva odată ce şi-a dat seama ce este?

Trupul nu are nevoie de nici o apărare. Acest fapt trebuie scos în evidenţă iar şi iar, ori de câte ori l-am repeta, tot nu este suficient.Trupul va fi puternic şi sănătos dacă mintea nu va abuza de el, atribuindu-i nişte roluri pe care nu şi le poate îndeplini, nişte obiective cei depăşesc competenţa şi nişte ţeluri entuziaste pe care nu le poate atinge.

Trupul, lipsit de valoare şi departe de a merita cea mai mică apărare, trebuie perceput doar ca fiind complet aparte de tine, ca să devină astfel un instrument sănătos şi serviabil, prin care mintea poate opera până când el încetează de a mai avea vreo utilitate. Cine ar mai vrea să-l păstreze, odată ce el nu mai este de folos?

Apără trupul şi ţi-ai atacat mintea. Căci ai văzut astfel în ea toate defectele, slăbiciunile, limitele şi lipsurile de care crezi că trebuie salvat trupul. Nu vei vedea mintea ca fiind separată de condiţii corporale. Şi vei descărca asupra corpului toată durerea ce provine din concepţia că mintea ar fi limitată şi fragilă, aparte de alte minţi şi separată de Sursa ei.

Iată gândurile care au nevoie de vindecare, iar odată ce acestea au fost corectate şi înlocuite cu adevărul, trupul va răspunde manifestând sănătate. Adevărul este singura apărare reală a trupului.

O minte vindecată nu face planuri. Ea duce la îndeplinire planuri pe care le recepţionează, dând ascultare Înţelepciunii care nu este propria ei înţelepciune. Ea aşteaptă până ce a fost instruită în privinţa celor ce le are de făcut, iar apoi purcede la fapte. Nu se bizuie pe sine decât în ceea ce priveşte perfecta ei competenţă de a îndeplini planurile care i-au fost încredinţate. Este senină în certitudinea că obstacolele nu-i pot împiedica mersul înainte spre realizarea oricărui ţel care serveşte planul, mai mare, stabilit pentru binele tuturor.

O minte vindecată este despovărată de credinţa că trebuie să plănuiască, căci ea nu poate şti care este rezolvarea optimă, care sunt mijloacele de realizare şi nici cum să recunoască problema pentru rezolvarea căreia a fost întocmit planul. Până când nu recunoaşte toate acestea, mintea nu face decât să uzeze de trup în plănuirile sale. Dar atunci când le-a acceptat ca fiind adevărate, este vindecată şi lasă trupul slobod..

Înrobirea trupului la planurile pe care le ticluiește mintea nevindecată pentru a se mântui nu duce decât la îmbolnăvirea trupului. (…) Mintea angajată în a face planuri pentru sine este ocupată să ţină sub control întâmplări viitoare. Ea nu crede că va avea de toate, decât dacă îşi face singură provizii. Timpul devine un factor al cărui centru de greutate este deplasat undeva în viitor, pentru a fi controlat prin intermediul învăţării şi a experienţei obţinute din întâmplări trecute şi credinţe anterioare. Prezentul este trecut cu vederea, căci se bazează pe ideea că trecutul a constituit o sursă suficientă de învăţături pentru ca mintea să-şi poată trasa propria ei desfăşurare în viitor.

Mintea care plănuieşte nu îngăduie, aşadar, să intervină vreo schimbare. Ceea ce a învăţat înainte devine baza ţelurilor sale viitoare.
Experienţa ei trecută dictează ce va alege să se întâmple. Ea nu-şi dă seama că aici şi acum se află tot ce are nevoie pentru a garanta un viitor cu totul diferit de trecut, fără nici o continuitate a ideilor vechi şi a credinţelor bolnave. Anticiparea nu joacă nici un rol, căci încrederea prezentă arată calea.

Atitudinile defensive sunt planurile pe care le făureşti pentru a ataca adevărul. Ţinta lor este să selecteze ceea ce aprobi, şi să ignore ceea ce consideri a fi incompatibil cu convingerile privind propria-ţi realitate.

Câte nu ai putea accepta, dacă ai şti că tot ce se întâmplă, toate evenimentele, trecute, prezente şi viitoare sunt plănuite cu blândeţe de Cel Unic, al Cărui singur sunt scop este binele tău? Poate că l-ai înţeles greşit planul, căci El nu ţi-ar oferi niciodată durerea. Însă atitudinile tale defensive nu te-au lăsat să vezi cum binecuvântarea sa iubitoare străluceşte la fiecare pas pe care l-ai făcut vreodată.

Încrederea ta prezentă în El este acea apărare care promite un viitor netulburat, fără nici o umbră de mâhnire, cu o bucurie care sporeşte neîncetat, pe măsură ce această viaţă devine o clipă sfântă, aşezată în timp, dar râvnind numai nemurire. Nu lăsa alte apărări, decât încrederea ta prezentă, să-ţi traseze viitorul, şi viaţa aceasta devine o întâlnire cu adevărul plină de semnificaţie, pe care doar strategiile tale defensive vor să-l ascundă.

Lipsit de sistemele tale de apărare, devii o lumină pe care Cerul, plin de recunoştinţă, o recunoaşte ca aparţinându-i. Şi te va conduce pe căi ce ţi-au fost hărăzite întru fericirea ta conform străvechiului plan, început atunci când s-a născut timpul. Cei care te urmează îşi vor împreuna lumina cu a ta, ce va spori până când lumea va radia de bucurie. Iar fraţii noştri îşi vor abandona stânjenitoarele sisteme de apărare, care nu le- au adus nimic şi nu putea decât să înspăimânte.

***

De două ori pe zi, timp de cincisprezece minute, ne vom odihni de plănuiri lipsite de sens şi de orice gând care împiedică adevărul să pătrundă în minţile noastre. Astăzi, vom dobândi în loc să facem planuri, astfel încât să putem dărui în loc să organizăm. Spune-ți:

*

“Dacă mă apăr, sunt atacat.
Dar în neapărarea mea voi fi puternic, şi voi afla ceea ce ascund apărările mele.”

*

Nimic altceva. Dacă sunt planuri de făcut, ţi se va spune despre ele. S-ar putea ca ele să nu fie planurile pe care le credeai necesare, şi nici chiar răspunsurile la problemele cu care credeai că eşti confruntat. Ele sunt însă răspunsuri la un alt fel de întrebare, care deocamdată, rămâne fără răspuns dar în aşteptarea răspunsului până ce, în cele din urmă, primeşti Răspunsul. Toate sistemele tale defensive au avut ca obiectiv să nu primeşti ce vei primi astăzi. În lumina şi bucuria încrederii neîndoite te vei întreba, cu mirare, de ce oare ai crezut vreodată că trebuie să fii apărat de izbăvire. Cerul nu cere nimic. Iadul este cel care ridică extravagante pretenţii la sacrificiu. Astăzi nu renunţi la nimic în aceste momente când, neapărat, te prezinţi Creatorului tău aşa cum eşti cu adevărat.

Nu încerca să modelezi această zi după cum ţi se pare că ţi-ar fi de cel mai mare folos. Căci nu îţi poţi imagina toată fericirea care te ajunge atunci când nu plănuieşti nimic. Află astăzi.

-∞-

136: Boala este o strategie defensivă împotriva adevărului.

Nimeni nu poate vindeca dacă nu înţelege scopul pe care boala pare să-l servească. (…) Boala nu este un accident. Ca toate sistemele defensive, ea este un mecanism de autoamăgire. Scopul ei este să ascundă realitatea, să o atace, să o schimbe, să o incapaciteze, să o distorsioneze, să o răstălmăcească, sau să o reducă la o grămăjoară de părţi neasamblate. Ţelul tuturor acţiunilor defensive a acela de a împiedica adevărul să fie întreg. Părţile sunt văzute ca şi cum fiecare ar fi întreagă în sine.

Acţiunile defensive nu sunt involuntare, şi nici nu se desfăşoară în mod inconştient. Sunt nişte baghete secrete, pe care le fluturi atunci când adevărul pare să ameninţe ceea ce ai vrea să crezi. Ele par să fie inconştiente doar din cauza rapidităţii cu care te hotărăşti să le foloseşti. 

Cine altul decât tu însuţi evaluezi o ameninţare, decizi că trebuie să scapi de ea şi ticluieşti o serie de sisteme defensive pentru a reduce ameninţarea care a fost judecată ca fiind reală? Toate acestea nu pot fi făcute în mod inconştient. 

Rapiditatea cu care uiţi rolul pe care îl joci în plăsmuirea “realităţii” tale, te face să crezi că acţiunile defensive nu se află sub propriu-ţi control. Dar ceea ce ai uitat poate fi rechemat în memorie, dacă eşti dispus să reconsideri decizia care este dublu ecranată de către uitare.

Boala este o decizie. Nu este ceva ce ţi se întâmplă fără s-o fi cerut, care te slăbeşte şi îţi aduce suferinţă. Boala este o alegere pe care o faci, un plan pe care îl întocmeşti atunci când, pentru o clipă, adevărul mijeşte în propria-ţi minte amăgită, şi toată lumea pare să se clatine şi stă să se prăbuşească. Acum te-ai îmbolnăvit, pentru ca adevărul să se ducă şi să nu-ţi mai ameninţe castelele de nisip.

Oare de ce crezi că boala poate reuşi să te scutească de adevăr? Deoarece ea dovedeşte că trupul nu este separat de tine şi, prin urmare, tu trebuie să fii separat de adevăr. Înduri chinuri deoarece trupul le îndură, iar în acest chin ajungi să fii una cu el. Astfel este perpetuată “adevărata” ta identitate şi este redus la tăcere şi înăbuşit acel gând curios şi tulburător, că s-ar putea să fii mai ceva decât această grămăjoară de pulbere. Căci iată, această pulbere te poate face să suferi, să te chirceşti şi poate să-ţi oprească inima, poruncindu-ţi să mori şi să încetezi a mai fi.

Astfel trupul este mai tare decât adevărul, care te roagă să trăieşti, dar care nu poate trece peste hotărârea ta de a muri. Aşa că trupul este mai puternic decât viaţa veşnică. Cerul mai fragil decât iadul, iar ceea ce a hărăzit Dumnezeu pentru mântuirea Fiului Său se loveşte de împotrivirea unei decizii mai puternice decât Voia Sa. Fiul Său este pulbere, Tatăl nedesăvârşit, iar haosul se aşează triumfător pe tronul Său.

Aşa arată plănuirile tale pentru propria-ţi apărare. Şi eşti convins că Cerul se cutremură înaintea unor astfel de atacuri nebuneşti, că Dumnezeu este orbit de iluziile tale, că adevărul este preschimbat în minciuni şi tot universul este înrobit unor legi pe care sistemele tale defensive vor să i le impună. Dar cine crede în iluzii, decât cel care le-a plăsmuit? Cine altul poate să le vadă şi să reacţioneze faţă de ele ca şi cum ar fi chiar adevărul?

Dumnezeu nu ştie nimic de planurile tale de a-I schimba Voia. Universul rămâne indiferent la legile prin care te-ai decis să-l guvernezi. Iar Cerul nu s-a plecat între faţa iadului, nici viaţa în faţa morţii. Nu poţi decât să preferi să crezi că mori, că înduri boala sau că stâlceşti adevărul într-un fel sau altul. Creaţia este cu totul aparte de toate acestea. Strategiile defensive sunt nişte planuri de a nimici ceea ce nu poate fi atacat.

Inalterabilul nu se poate schimba. Iar ceea ce este pe de-a-ntregul neprihănit nu poate păcătui.
Iată simplul adevăr. El nu recurge nici la forţă, nici la triumf. Nu porunceşte supunere, nici nu încearcă să dovedească cât de lamentabile sunt încercările tale de a pune la cale nişte acţiuni defensive care să-l altereze. Adevărul doreşte numai şi numai să-ţi dăruiască fericire, căci acesta îi este rostul. Poate că suspină un pic atunci când îi nesocoteşti darurile, ştiind totuşi, cu o certitudine perfectă, că ceea ce Dumnezeu voieşte pentru tine trebuie să fie primit.

Tocmai acest fapt demonstrează că timpul este o iluzie. Căci timpul îţi permite să crezi că ceea ce Dumnezeu ţi-a dăruit nu este adevărat chiar acum, precum trebuie să fie. Gândurile lui Dumnezeu sunt cu totul aparte de timp. Căci timpul nu este decât un alt sistem defensiv lipsit de sens pe care l-ai urzit împotriva adevărului. Cu toate acestea, ceea ce El voieşte este aici, iar tu rămâi aşa cum te-a creat El. Adevărul are o putere mai presus de orice apărare, căci nicio iluzie nu poate rămâne acolo unde adevărului i s-a îngăduit să intre. Şi răsare în orice minte care îşi va depune armele şi va înceta să se joace cu nebunia. Adevărul poate fi găsit oricând; chiar astăzi, dacă vei decide să exersezi cum să-i dai bunvenit. Acesta este astăzi obiectivul nostru.

***

Vom dedica de două ori câte un sfert de oră ca să rugăm adevărul să vină şi să ne pună în libertate. Iar adevărul va veni, căci nu a fost vreodată aparte de noi. Nu aşteaptă decât această invitaţie pe care i-o adresăm astăzi. Deschidem invitaţia cu o rugăciune vindecătoare care ne va ajuta să ne ridicăm deasupra atitudinii noastre defensive, îngăduind adevărului să fie aşa cum a fost mereu:

*

Boala este o strategie îndreptată împotriva adevărului.
Voi accepta adevărul a ceea ce sunt.

Și voi îngădui ca mintea mea să fie astăzi pe deplin vindecată.

*

Vindecarea va fulgera prin mintea ta deschisă, pe măsură ce pacea şi adevărul se vor înălţa pentru a lua locul războiului şi imaginilor deşarte. Nu va mai fi niciun colţ întunecat pe care boala să-l poată ascunde şi apăra de lumina adevărului. Nu va mai rămâne în mintea ta niciuna dintre figurile sumbre din visele tale şi nici căutările lor obscure şi lipsite de sens, constând în urmărirea dementă a unor ţeluri duble. Mintea îţi va fi vindecată de toate dorinţele bolnave, întru ascultarea cărora ea a încercat să împuternicească trupul.

Acum trupul este vindecat, căci sursa bolii a fost deschisă ajutorului despovărător. Vei recunoaşte că ai exersat bine după următoarele: trupul nu trebuie să fie deloc resimţit. Dacă ai reuşit, nu vei avea nici senzaţia că te simţi bine sau rău, nici senzaţia de durere sau plăcere. În minte nu este nici o reacţie faţă de ceea ce face trupul. Utilitatea sa este singurul lucru care rămâne, şi nimic mai mult.

Poate nu-ţi dai seama că acesta elimină limitele pe care le-ai impus prin scopurile pe care i le-ai atribuit. Pe măsură ce ele sunt abandonate, forţa de care dispune corpul este mereu suficientă pentru a servi toate scopurile cu adevărat utile. Sănătatea sa este pe deplin garantată, el nemaifiind limitat de timp, de vreme sau oboseală, de mâncare şi băutură, sau de orice lege pe care l-ai făcut să o slujească înainte. Acum nu mai trebuie să întreprinzi nimic ca să-l faci bine, căci boala a devenit imposibilă.

Dar această proiecţie se cere prezervată printr-o vigilenţă plină de păsare. Dacă-i vei îngădui minţii să întreţină gânduri de atac, să cedeze judecării sau să facă planuri pentru a contracara incertitudinile viitoare, te-ai pus iarăşi într-o poziţie falsă, plăsmuind o entitate trupească care va ataca corpul, căci acum mintea este bolnavă. Dacă se întâmplă asta, aplică instantaneu remediul, nemaipermiţând atitudinii tale defensive să-ţi facă rău. Şi nu rămâi nelămurit în privinţa a ceea ce trebuie vindecat, ci spuneţi:

*

Am uitat ceea ce sunt cu adevărat, căci mi-am confundat trupul cu mine însumi.

Boala este o strategie defensivă îndreptată împotriva adevărului.
Dar nu sunt un trup. Şi mintea mea nu poate ataca. Aşa că nu pot fi bolnav.

*

-∞-

 

137: Atunci când sunt vindecat, nu sunt singurul care se vindecă.

Ideea de astăzi rămâne gândul central pe care se întemeiază mântuirea. (…) Boala este o retragere din faţa celorlalţi şi un refuz al împreunării. Ea devine o uşă care se închide în urma unui sine separat, ţinându-l izolat şi singur.

Boala înseamnă izolare. Căci pare să ţină un sine aparte de tot restul, pentru a îndura ceea ce nu simt ceilalţi. Ea conferă trupului puterea absolută de a face separarea reală şi de a ţine mintea într-un regim de celulă, separată în bucăţi ce sunt ţinute laolaltă de un straşnic zid de carne îmbolnăvită, pe care nu-l poate birui.

Lumea se supune legilor în slujba cărora se află boala, dar vindecarea operează aparte de ele. Este important ca cineva să fie vindecat de unul singur. Dar vindecarea este propria lui decizie de a fi din nou Unul şi de a-şi accepta Sinele cu toate părţile Sale intacte şi nevătămate. Aflat în boală, Sinele său pare să fie dezmembrat şi lipsit de unitatea care Îi dă viaţă. Dar vindecarea se săvârşeşte atunci când el vede că trupul nu are nici o putere de a ataca unitatea universală a Fiului Dumnezeu.

Boala ţine să demonstreze că minciunile trebuie că sunt adevărul. Dar vindecarea demonstrează că adevărul este adevărat. Separarea, pe care boala ţine s-o impună în realitate nu a avut loc niciodată. A fi vindecat înseamnă, pur şi simplu, a accepta ceea ce mereu a fost simplul adevăr şi va rămâne mereu exact aşa cum a fost dintotdeauna. Totuşi, ochilor obişnuiţi cu iluziile trebuie să li se arate că ceea ce ei privesc este fals. Aşa se face că vindecarea, de care adevărul nu are niciodată nevoie, trebuie să demonstreze că boala nu este reală.

Aşadar, vindecarea ar putea fi numită un contravis, ce anulează visul bolii în numele adevărului, dar nu în însuşi adevărul. La fel cum iertarea trece cu vederea toate păcatele ce nu au foarte niciodată comise, vindecarea nu face decât să înlăture iluziile care nu au avut loc. La fel cum lumea reală va răsări pentru a înlocui ceea ce nu a fost niciodată, vindecarea oferă doar restauraţie pentru stări imaginare şi idei false, din care visele brodează tablouri despre adevăr.

Să nu crezi totuşi că a vindeca este nedemn de funcţia ta aici. Căci antiChrist devine mai puternic decât Christul pentru cei care visează că lumea este reală. Trupul pare să fie mai solid şi mai stabil decât mintea. Iar iubirea devine un vis, de vreme ce teama rămâne singura realitate care poate fi văzută, justificată, şi pe deplin înţeleasă.

După cum iertarea risipeşte în strălucirea ei tot păcatul şi lumea reală va ocupa locul a ceea ce ai plăsmuit, tot aşa vindecarea trebuie să înlocuiască fanteziile bolii pe care le desfăşori în faţa simplului adevăr, ascunzându-l. Când boala va fi văzută dispărând, în ciuda tuturor legilor ce susţin că ea este cât se poate de reală, atunci toate întrebările îşi vor fi găsit răspunsul. Iar legile nu vor mai putea fi adorate şi nici respectate.

Vindecarea înseamnă libertate. Căci ea demonstrează că visele nu vor triumfa asupra adevărului. Vindecarea este împărtăşită. Iar prin acest atribut ea dovedeşte că acele legi, care sunt diferite de cele care susţin că boala este inevitabilă, sunt mai puternice decât opusele lor bolnăvicioase. Vindecarea înseamnă tărie. Căci prin mâna ei blândă, slăbiciunea este biruită şi minţile, ce erau zidite înăuntrul unui trup, sunt libere să se împreuneze cu alte minţi, pentru a fi de-a pururea veşnice.

Vindecarea, iertarea şi bucuroasa preschimbare a tot ce înseamnă lumea durerii cu o lume unde tristeţea nu poate intra sunt mijloacele prin care Sfântul Spirit te îmboldeşte să-L urmezi. Blândele Sale lecţii te învaţă cât de uşor poţi dobândi mântuirea; cât de puţin exerciţiu îţi trebuie ca să-I laşi legile să le înlocuiască pe cele făcute de tine pentru a te face prizonier al morţii. Viaţa Sa devine propria ta viaţă, pe măsură ce extinzi micul ajutor pe care El ţi-l cere spre a te elibera de tot ce ţi-a pricinuit vreodată durere.

Și în timp ce te lași vindecat, vezi vezi cum se vindecă odată cu tine toți care sunt în jurul tău, sau care îți vin în minte, sau cu care vii în contact, sau care par să nu aibă nicio legătură cu tine. Poate că nu îi vei recunoaște pe toți, poate nu vei realiza cât de mare e prinosul pe care îl aduci întregii lumi, când lași să îți vină vindecarea. Dar nu ești vindecat niciodată singur. Și legiune după legiune vor primi darul pe care îl primești când ești vindecat.

Cei vindecaţi devin instrumentele vindecării. Între clipa în care ei sunt vindecaţi şi cea în care le este dăruit harul vindecării, ca ei să-l dăruiască la rândul lor, nu se interpune timpul. Ceea ce este opus lui Dumnezeu nu există, iar cel care nu acceptă în mintea sa ceva ce nu există, devine un liman unde cei obosiţi pot face un popas. Căci aici a fost hărăzit adevărul, şi tot aici toate iluziile sunt aduse în fiinţa adevărului.

Nu vrei să-I oferi adăpost Voii lui Dumnezeu? Căci prin aceasta nu faci altceva decât să-ţi pofteşti Sinele să se simtă ca la El acasă. Şi poate fi refuzată această invitaţie? Cere-i inevitabilului să se întâmple, şi nu vei da greş niciodată. Cealaltă alegere înseamnă doar a cere ca ceva să fie ceea ce nu poate fi, iar aşa ceva nu poate avea sorţi de izbândă.

***

Astăzi cerem ca numai adevărul să ne ocupe minţile; pentru ca gânduri de vindecare să purceadă de la ceea ce este vindecat către ceea ce mai trebuie vindecat, conştienţi fiind că se vor revela ca una.

La fiecare oră, ne vom aminti că funcţia noastră este să îngăduim ca minţile să ne fie vindecate, spre a putea aduce vindecarea în lume, schimbând blestemul cu vindecarea, durerea cu bucuria, şi separarea cu pacea lui Dumnezeu. Oare nu merită un minut pe oră primirea unui astfel de dar?  Oare nu reprezintă un pic de timp o cheltuială neînsemnată pentru a fi oferită în schimbul darului ce cuprinde totul?

Însă, trebuie să fim pregătiţi pentru un asemenea dar. Şi astfel, vom începe ziua cu următoarele gânduri, dedicându-le zece minute, şi tot cu aceste gânduri vom încheia ziua:

*

Atunci când sunt vindecat, nu sunt singurul care se vindecă.

Vreau să-mi împărtăşesc vindecarea cu lumea întreagă, pentru ca boala să fie alungată din mintea Unicului Fiu al lui Dumnezeu, care este singurul meu Sine.

*

Îngăduie ca vindecarea să aibă loc prin tine chiar în această zi. Şi, găsindu-ţi odihna în linişte, fii pregătit să dăruieşti pe măsură ce dobândeşti, reţinând doar ceea ce dăruieşti şi primind Cuvântul lui Dumnezeu ca să ia locul tuturor gândurilor nebuneşti care au fost imaginate vreodată. Ne adunăm acum ca să se faca bine tot ceea ce a fost bolnav şi să oferim binecuvântarea acolo unde domnea atacul. Şi nu vom îngădui ca această funcţie să fie dată uitării cu trecerea orelor zilei, amintindu-ne de rostul nostru cu ajutorul acestui gând:

*

Atunci când sunt vindecat, nu sunt singurul care se vindecă.

Şi-mi voi binecuvânta fraţii, căci voi fi vindecat împreună cu ei, aşa cum şi ei sunt vindecaţi împreună cu mine.

*

-∞-


Surse:

  • Curs de miracole: Culegere de exerciții pentru studenți – pp, 239-250 – Editura Centrum, Polonia 2007
  • ebookbrowsee.net:
 
Click here to download this file
View more ebooks on ebookbrowsee.net

Curs de miracole: Cap.12 – Programa Spiritului Sfânt (II)

programa

 

Ideile pe scurt:

 

  • Numai iubirea e puternică.
  • Ești invulnerabil, pentru că ești creat din iubire și porți în tine  iubirea și lumina lui Dumnezeu.
  • Ești egal cu toți semenii tăi și la fel de puternic ca oricare dintre ei.
  • Conștientizarea invulnerabilității duce la înțelegerea faptului că atacul nu are efecte, și la suprimarea nevoii de atac.
  • Cei puternici nu atacă, pentru că și-au recunoscut invulnerabilitatea.
  • Ești întotdeauna prima țintă a atacului tău, pentru că cei asupra cărora l-ai direcționat vor reacționa numai dacă-l vor percepe ca atac. 
  • Ești un student slab atâta timp cât mintea ți-e scindată și crezi în separare.
  • Pentru că ai ales să înveți însă, ai nevoie de un alt profesor decât tine, pentru a “demonta” credința în scindare și separare – asta pentru că dorești să-ți depășești limitele, și nu pot fi depășite atâta vreme cât consideri că poți face acest lucru singur, cu resursele pe care le-ai folosit până acum. Programa ta de studiu – programa eului – s-a dovedit a fi ineficientă.
  • În condiții de învățare corecte, vei deveni un student excelent, și apoi un profesor excelent. Momentan trebuie să demisionezi din rolul de profesor propriu.
  • Sub îndrumarea Spiritului Sfânt și acordându-I atenție deplină, bazându-te pe potențialul de învățare nelimitat pe care-l ai, poți fi condus la Dumnezeu.
  • Eul te învață cum să câștigi lumea întregă pierzându-ți sufletul.
  • Spiritul Sfânt te asigură că nu-ți poți pierde sufletul, dar îți poți pierde conștiența lui.
  • Lumea este o iluzie. Singura realitate e realitatea lui Dumnezeu. Eul face parte din lume, iar Spiritul tău face parte din Dumnezeu. Tu nu ești trup, și nu ești ego. Ești spirit.
  • Spiritul Sfânt îți va aminti de tine și de Tatăl tău, pentru că El e singurul care cunoaște ce ești.
  • Trezirea începe cu retragerea “investițiilor ” din lumea aceasta, iluzorie, și reorientarea lor către realitatea lui Dumnezeu.
  • Din lumea aceasta nu merită să păstrezi decât gândurile iubitoare. Ele constituie singura realitate a lumii, iar singura libertate pe care o mai ai este puterea de decizie.
  • Acceptă viziunea lui Cristos prin ochii tăi, și vezi tot ce vezi cu iubire.
  • Acceptând antrenamentul Spiritului Sfânt, care are aplicabilitate universală, la un moment dat vei știi să reacționezi corect în orice situație. Este momentul în care cunoașterea  va fuziona cu percepția ta corectă. În acel moment, Spiritul tău va fuziona cu Spiritul Tatălui, care se răsfrânge cu iubire asupra ta – propria Sa extensie și propriul Său Fiu.
  • Ce nu poți vedea cu ochii pentru că este invizibil, poate fi recunoscut după efectele pe care le produce. Este cazul Spiritului Sfânt pe care nu-l poți vedea,  dar căruia îi poți simți efectele prin tine. Este cazul capacităților tale pe care nu le știi,  dar în  care poți căpăta încredere observând rezultatele acțiunilor tale.
  • Ce îți permite Spiritul Sfânt să faci utilizându-ți capacitățile, încalcă fiecare lege a lumii și transcende timpul și spațiul.
  • În “Cer” funcția ta împărtășită cu Dumnezeu este să creezi, iar pe pământ funcția ta împărtășită cu Spiritul Sfânt este să vindeci. Alegerea îți aparține.
  • Ce vezi în exteriorul tău, este ce ai pus în interior. De aceea, fie proiectezi în exterior frică, atac, conflict, ură, separare,  fie extinzi iubire, pace și unitate. În interior vei găsi însă ceea ce dorești să fie, în funcție de călăuza pe care ai ales-o : eul sau Spiritul Sfânt.
  • Când în interiorul tău vei vrea și vei vedea iubire, aceasta va deveni manifestată și în exterior. Iar iubirea atrage iubire.
  • Oferă iubire și o vei avea.
  • Oferă atac, și iubirea va rămâne ascunsă, pentru că nu poate trăi decât în pace.
  • Marele tău  “handicap” este că nu înțelegi iubirea desăvârșită. ( Vezi exercițiul 127: aici )
  • Deși realitatea minții tale e cea mai frumoasă și grandioasă creație a lui Dumnezeu, capabilă să îți aducă pacea pe care ai menirea să o împărtășești, pentru că nu o recunoști, nu o vezi. E posibil să vezi în interior altceva, care nici măcar nu are realitate, dar care e în stare să te sperie și să te facă să te temi de Dumnezeu.
  • Te temi încă de Dumnezeu pentru că deși L-ai chemat, iar El ți-a răspuns prin Hristos și prin Spiritul Său Sfânt, nu renunți încă la lumea ta. Acceptă numai lumea reală a lui Dumnezeu! Dă drumul lumii tale iluzorii, pentru că trebuie să faci o alegere! Nu poți trăi în două lumi. ( Vezi exercițiile 128-130 care vor urma.)
  • Să nu uiți că Tatăl tău ți-a ascuns Sinele la loc sigur în Sinele Lui, și te ține departe de gândurile tale distructive până când vei alege să te trezești și să-ți amintești cine ești.
  • Îți vei aminti atunci când vei renunța să controlezi realitatea, pentru că cine nu se poate controla pe sine, nu poate aspira la controlul universului. 

 

-∞- 

5: Programa sănătoasă.

 

Iubirea, atacul, invulnerabilitatea.

 

Numai iubirea e puternică. Cei puternici nu atacă pentru că nu văd ce nevoie au să o facă. Înainte de-a fi putut să îți intre în minte ideea de atac, precis te-ai perceput slab. Din cauză că te-ai atacat te vezi slăbit. Considerându-te mai slab decât frații tăi încerci să “egalizezi” situația pe care ai făcut-o.

Iată de ce recunoașterea propriei tale invulnerabilități este atât de importantă pentru refacerea sănătății tale mintale. Căci, dacă îți accepți invulnerabilitatea, recunoști că atacul nu are efect. Odată ce îți dai seama de acest lucru, nu vei mai vedea niciun rost în atac, căci e limpede că nu funcționează și că nu te poate proteja. Dacă atacurile tale asupra ta nu au reușit să te slăbească înseamnă că mai ești puternic. Și nu e nevoie, așadar, să “egalizezi” situația ca să îți stabilești puterea.

Ești întotdeauna prima țintă a atacului tău, căci alții reacționează la atac numai dacă îl percep.

 

Alegerea programei.

 

Iubirea Spiritului Sfânt este puterea ta, căci nu te poți încrede în propria ta iubire atunci când o ataci. Nu poți învăța ce e iubirea desăvârșită cu o minte scindată, căci o minte scindată s-a prefăcut singură într-un student slab. Ai încercat să faci din separare un lucru veșnic, pentru că ai vrut să reții caracteristicile creației, dar cu propriul tău conținut. Creația însă nu ține de tine iar studenților slabi trebuie să li se predea într-un mod special.

Ai literalmente niște handicapuri care te împiedică să înveți. Priceperea ta de a învăța e atât de deteriorată pe alocuri, încât nu poți progresa decât sub îndrumarea constantă și răspicată a unui Profesor Care poate transcende resursele tale limitate. El devine Resursa ta, pentru că de la tine nu poți învăța. Studenții slabi nu sunt buni de ales ca profesori, nici pentru ei nici pentru altcineva. Nu le-ai cere tocmai lor să întocmească programa prin care își vor putea depăși limitele. Dacă ar înțelege ce e dincolo de ele nu ar fi handicapați.

Nu cunoști semnificația iubirii, și acesta este handicapul tău.

Am spus că regula eului este  “Caută și nu găsi”. ” Încearcă să înveți, dar să nu reușești”.

Fiecare mijloc autentic de predare, fiecare veritabilă îndrumare și fiecare ghid rațional ce îți poate arăta cum să înveți vor fi greșit interpretate, din moment ce servesc cu toate la facilitarea învățării la care se opune această programă ciudată – programa eului. Un obiectiv suplimentar al acestei programe este să înveți cum să nu depășești scindarea. Și  nu vei depăși scindarea în această programă, căci tot ce o să înveți va fi în folosul ei. (…) Dar, poate nu îți dai seama, nici acum, că există un lucru pe care vrei să îl înveți și că îl poți învăța, pentru că ai ales să îl înveți.

Tu, care ai încercat să înveți ce nu vrei, ar trebui să prinzi curaj, căci – deși programa pe care ți-ai stabilit-o singur e de-a dreptul deprimantă -, dacă o privești, e ridicolă doar.

Demisionează acum din rolul de profesor propriu. Nu e o demisie ce duce la depresie. E doar rezultatul unei sincere evaluări a tot ce te-ai învățat până acum și a consecințelor ce au decurs din urma învățării.  În condiții de învățare potrivite, – pe care nu le poți nici furniza nici înțelegevei deveni un excelent student și un excelent profesor. Dar nu ai devenit încă și nu vei deveni până ce întreaga situație de învățare nu devine exact opusul celei pe care ai stabilit-o. 

Înțeles corect, potențialul tău de-a învăța este nelimitat pentru că te va duce la Dumnezeu. Poți preda calea care duce la El și o poți învăța, dacă urmezi profesorul Care o cunoaște.

Trebuie doar să acorzi atenție deplină. Restul ți se va da.

 

6. Viziunea lui Cristos.

 

Eul încearcă să te învețe cum câștigi lumea întreagă și să îți pierzi sufletul. Spiritul Sfânt te învață că nu îți poți pierde sufletul și că nu există câștig în lume, căci de la sine nu aduce profit. A investi fără profit, înseamnă a te sărăci cu siguranță, iar costurile sunt mari. Nu numai că nu e profit în această investiție, dar te și costă enorm de mult. Căci, negând realitatea ta, investiția aceasta te costă realitatea lumii și  nu îți dă nimic în schimb. Nu îți poți vinde sufletul, dar îți poți vinde conștiența lui. Nu îți poți percepe sufletul, dar nu îl vei cunoaște cât timp percepi altceva ca fiind mai valoros.

Spiritul Sfânt e puterea ta pentru că nu te cunoaște decât ca spirit. E cât se poate de conștient de faptul că nu te cunoști și de felul în care te poate învăța să îți amintești ce ești.(…) Aducându-și mereu aminte de tine, El nu te poate lăsa să îți uiți valoarea. (…) Dumnezeu e în memoria ta datorită Lui. Tu ai ales să îți uiți Tatăl, dar nu vrei să o faci cu adevărat și, de aceea, poți decide altfel. Așa cum a fost decizia mea, tot așa e și a ta.

Nu vrei lumea. Singurul lucru de valoare din ea e acea parte din ea pe care o privești cu iubire.

Corecția e pentru toți cei ce nu pot să vadă. A deschde ochii celor orbi e misiunea Spiritului Sfânt, căci știe că nu și-au pierdut vederea, ci doar dorm. El îi va trezi din somnul uitării la reamintirea lui Dumnezeu. Ochii lui Cristos sunt deschiși; El va privi ce vezi cu iubire dacă accepți ca viziunea Lui să fie a ta. Spiritul Sfânt păstrează viziunea lui Cristos pentru fiecare Fiu de-al lui Dumnezeu care doarme. (…) El îți va arăta lumea reală pentru că Dumnezeu ți-a dat Cerul. Prin El, Tatăl tău Își cheamă Fiul să își aducă aminte. Trezirea Fiului Său începe cu investiția lui în lumea reală, și prin asta, va învăța să reinvestească în el însuși.

Odată ce vei vedea lumea reală – și o vei vedea, cu siguranță – , îți vei aduce aminte de Noi. Dar trebuie să înveți cât te costă somnul și să refuzi să plătești acel cost. Numai atunci vei hotărî să te trezești. Și atunci, lumea reală îți va sări în ochi, căci pe Cristos nu L-a luat niciodată somnul. El așteaptă să fie văzut căci nu te-a pierdut din vedere niciodată. El privește liniștit lumea reală, pe care vrea să o împărtășească cu tine. … Spiritul Sfânt îl va conduce pe fiecare acasă la Tatăl său, unde Cristos așteaptă ca Sine al Fiecăruia.

Fiecare copil de-al lui Dumnezeu e una în Cristos, căci ființa lui e în Cristos, după cum a lui Cristos e în Dumnezeu. (…) Când Spiritul Sfânt te va conduce în final la Cristos, percepția va fuziona în cunoaștere din cauză că percepția va deveni atât de sfântă, încât transferul ei în sfințenie va fi doar extensia ei firescă. Iubirea se transferă în iubire fără nicio perturbare, căci amândouă una sunt. Pe măsură ce percepi tot mai multe elemente comune în toate situațiile, transferul antrenamentului sub îndrumarea Spiritului Sfânt sporește  și se generalizează. Treptat, înveți să îl aplici la tot și la toate, căci are aplicabilitate universală. Odată ce ai realizat asta, percepția și cunoașterea devin atât de similare, încât împărtășesc unificarea legilor lui Dumnezeu.

La altarul lui Dumnezeu, sfânta percepție a Fiului lui Dumnezeu devine atât de luminată, încât lumina se revarsă în ea șuvoaie, iar spiritul Fiului lui Dumnezeu se răsfrânge în mintea Tatălui și devine una cu ea. Cu multă blândețe, Dumnezeu se răsfrânge asupra Lui Însuși, iubindu-și extensia care e Fiul Său.

 

7. Privirea lăuntrică.

 

Miracolele demonstrează că învățarea a avut loc sub corecta îndrumare, căci învățarea e invizibilă și ce s-a învățat se poate recunoaște numai după rezultate. Generalizarea ei e demonstrată pe măsură ce o folosești în tot mai multe situații. Vei recunoaște că ai învățat că miracolele nu au o ordine a dificultății când le aplici la toate situațiile. Nu există situație la care miracolele să nu se aplice și, aplicându-le la toate situațiile vei dobândi lumea reală. Căci, în această percepție sfântă vei fi întregit, iar ispășirea se va răsfrânge, din acceptarea ei pentru tine însuți, la toți cei pe care ți-i trimite Spiritul Sfânt să-i binecuvântezi. Toți cei ce sunt în lume trebuie să își joace propriul rol în izbăvirea ei.

Nu poți să vezi ce este invizibil. Dar, dacă îi vezi efectele, știi că trebuie să existe. Nu îți poți vedea capacitățile, dar capeți încredere în existența lor pe măsură ce acestea îți permit să acționezi. Iar rezultatele acțiunilor tale poți să le vezi. (…) Spiritul Sfânt e invizibil, dar poți vedea rezultatele Prezenței Lui și, prin ele, vei învăța că El există. Ce îți permite El să faci e clar că nu e din lumea aceasta, căci miracolele încalcă fiecare lege a realității, după cum o judecă lumea aceasta. Fiecare lege a timpului și spațiului, a masei și mărimii ajunge să fie întrecută, căci ce îți permite El să faci e clar mai presus de fiecare dintre ele. 

Fă lucrarea Spiritului Sfânt, căci îi împărtășești funcția. Precum în Cer funcția ta e să creezi, așa și pe pământ funcția ta este să vindeci. Dumnezeu își împărtășește funcția cu tine în Cer, iar Spiritul Sfânt Și-o împărtășește cu tine pe pământ. Cât crezi că ai alte funcții vei avea nevoie de corecții.

Tu vezi ce aștepți să vezi și ce inviți. Eu sunt manifestarea Spiritului Sfânt și, când mă vei vedea o vei face pentru că L-ai invitat pe El. 

De tine depinde ce proiectezi sau ce extinzi, dar trebuie să faci una sau alta, căci e o lege a minții, și trebuie să te uiți înăuntru înainte de-a te uita în afară. Uitându-te înăuntru, alegi călăuza care să îți îndrume vederea. Și apoi te uiți în afară și îi vezi mărturiile. Ce vrei în tine, vei face manifest.

Cât timp percepi lumea ca împărțită nu ești vindecat. Căci a fi vindecat înseamnă a urmări un singur obiectiv. Când vei vrea numai iubire, nu vei vedea altceva. Iubirea se recunoaște și ea prin mesagerii ei. Dacă faci iubirea manifestă, mesagerii ei vor veni la tine pentru că i-ai invitat. 

Puterea de decizie e singura libertate ce ți-a mai rămas ca prizonier al lumii acestea. Poți decide să o vezi corect. Ce ai făcut din ea nu e realitatea ei, căci realitatea ei e numai ce îi dai tu. Nu poți să dai decât iubire la ceva sau cineva și nici nu poți primi decât iubire de la ei. De socotești că ai primit altceva, precis te-ai uitat înăuntru și ai crezut că vezi în tine puterea de-a da altceva. 

Te temi de mine pentru că te-ai uitat înăuntru și te temi de ce ai văzut. Dar nu se poate să fi văzut realitatea, căci realitatea minții tale e cea mai minunată dintre creațiile lui Dumnezeu. Puterea și grandoarea ei ți-ar putea aduce numai pace dacă ai vedea-o cu adevărat. Dacă te temi, precis ai văzut ceva ce nu e acolo. Dar în același loc ai fi putut să mă vezi pe mine și pe toți frațiii tăi, în siguranța deplină a Minții care ne-a creat. 

Când îți vei accepta misiunea de-a extinde pace, vei găsi pace, căci, făcând-o manifestă o vei vedea. (…) Ți-am auzit chemarea și am răspuns la ea, dar nu vrei să te uiți la mine, nici să auzi răspunsul pe care l-ai căutat. Căci nu vrei încă numai asta. (…) Prin ochii lui Cristos numai lumea reală există și numai lumea reală poate fi văzută. După cum decizi, așa vei și vedea .

Când te vei uita înăuntru și Mă vei vedea, va fi pentru că ai decis să manifești adevărul. Și, manifestându-l, îl vei vedea atât în afară, cât și înăuntru. Îl vei vedea în afară pentru că l-ai văzut mai întâi înăuntru. Tot ce vezi în afară e o judecată a ce ai văzut înăuntru. Dacă e judecata ta, va fi greșită, căci judecata nu e funcția ta. Dacă e judecata Spiritului Sfânt va fi corectă, căci judecata e funcția Lui. Îi împărtășești funcția doar judecând ca El, nerezervând nicio judecată pentru tine însuți. 

Amintește-ți atunci, că de câte ori te uiți în afară și reacționezi nefavorabil la ce vezi, te-ai judecat nevrednic și te-ai condamnat la moarte. Pedeapsa cu moartea e obiectivul unic pe care îl are eul, căci te crede un criminal ce merită să moară la fel de mult cât știe Dumnezeu că meriți să trăiești. Pedeapsa cu moartea nu îi iese eului din minte niciodată, căci asta îți rezervă totdeauna în final. (…) Te va chinui cât trăiești, dar ura lui nu va fi satisfăcută până nu mori. Căci distrugerea ta e singura finalitate la care lucrează și singurul final cu care va fi satisfăcut. Eul nu e trădător față de Dumnezeu pe Care a-L trăda este cu neputință, dar este trădător față de tine, cel ce crezi că ți-ai trădat Tatăl. Iată de ce desfacerea vinovăției este o parte esențială a programei Spiritului Sfânt. Căci, cât te simți vinovat, asculți vocea eului care îți spune că l-ai trădat pe Dumnezeu, și că meriți de aceea moarte. Vei crede că moartea vine de la Dumnezeu, și nu de la eu… .

Când ești tentat să cedezi dorinței de moarte, amintește-ți că eu  nu am murit. Îți vei da seama că e adevărat când te vei uita înăuntru și mă vei vdea. (…) Când vei învăța să mă faci manifest, nu vei vedea moarte niciodată. 

 

8. Atracția iubirii pentru iubire.

 

Chiar crezi că îl poți ucide pe Fiul lui Dumnezeu? Tatăl și-a ascuns Fiul la loc sigur în Sinea Lui și l-a ținut departe de gândurile tale distructive. Ataci lumea reală în fiecare zi și în fiecare ceas și în fiecare minut, și totuși ești surprins că nu o poți vedea. De cauți iubirea ca să o ataci, nu o vei găsi niciodată. Ofer-o și va veni la tine, pentru că e atrasă de ea însăși. Oferă însă atac și iubirea va rămâne ascunsă, căci nu poate trăi decât în pace. 

 Datorită iubirii Tatălui tău nu îl poți uita niciodată, căci nimeni nu poate uita ce i-a pus în memorie chiar Dumnezeu. O poți nega dar nu o poți pierde. (…) Dumnezeu vrea din nou să te unească cu tine însuți și nu te-a abandonat la necaz. Îl aștepți doar pe el și habar nu ai de acest lucru. Dar amintirea Lui strălucește în mintea ta și nu poate fi ștearsă. Nu e nici trecută, nici viitoare, fiind eternă pentru totdeauna. 

Nu trebuie decât să ceri această amintire și îți vei aminti. Dar amintirea lui Dumnezeu poate miji doar într-o minte care alege să își amintească și care a renunțat la dorința dementă de-a controla realitatea. Tu, care nu te poți controla nici măcar pe tine, nu ar trebui să aspiri la controlul universului. Privește însă ce ai făcut din el și bucură-te că nu e așa. 

Fiul lui Dumnezeu nu te mulțumi cu nimicul! (…) Tot ce ai plăsmuit nu a fost nicicând și este invizibil pentru că Spiritul Sfânt nu îl vede. Dar ce vede El e al tău și îl vezi și, prin viziunea Lui percepția ți-e vindecată. Ai făcut invizibil singurul adevăr pe care îl conține lumea aceasta. Prețuind nimicul, ai căutat nimicul. Făcându-ți-l real l-ai și văzut. Dar el nu există.  Iar Cristos ți-e invizibil din cauza a ce ți-ai făcut vizibil. 

Nu contează însă câtă distanță ai încercat să pui între conștiența ta și adevăr. Fiul lui Dumnezeu poate fi văzut … . Spiritul Sfânt îl privește și nu vede altceva în tine. El și-a adus aminte de tine pentru că nu Și-a uitat Tatăl. Tu ai privit irealul și ai găsit deznădejde. (…) Ce nu ți-a dat Dumnezeu nu are putere asupra ta, iar atracția iubirii pentru iubire rămâne irezistibilă. Căci e funcția iubirii să le unească în sânul ei pe toate și să le țină laolaltă pe toate. 

Lumea reală ți-a fost dată în schimb iubitor pentru lumea pe care ai făcut-o și pentru cea pe care o vezi. Ia-o dar din mâna lui Cristos și uită-te la ea. (…) Nimicul va deveni invizibil, căci ai văzut cu adevărat, în sfârșit. Percepția izbăvită e tradusă ușor în cunoaștere, căci numai percepția e capabilă de greșeală. Corectată fiind ea cedează locul cunoașterii, care e de-a pururi, singura realitate. Ispășirea nu e decât calea de întoarcere la ce nu ai pierdut niciodată. 

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole – Text, pp.203-2012 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Curs de miracole: Cap.12 – Programa Spiritului Sfânt (I)

 programa

 

Pe scurt: 

  • Nu recționezi la nimic în mod direct, ci doar la interpretarea pe care o dai fiecărui lucru.
  • Orice atac pe care îl percepi asupra ta, sub orice formă, este de fapt un strigăt de ajutor și o nevoie de vindecare.
  • Aprecierea, recunoștința, gândurile iubitoare sunt reacțiile potrivite la atac.
  • Frica și iubirea sunt singurele sentimente de care suntem în stare.
  • Frica este un strigăt după iubire.
  • Boala și ura sunt de asemenea, strigăte după iubire.
  • Oferă iubire ca să vindeci și să fii vindecat.
  • Privește-ți în față coșmarurile! Privește-ți cu curaj obstacolele, pentru a le putea îndepărta!
  • Nu nega, și nu ascunde frica!
  • Iubirea căutată prin prisma eului e falsă, pentru că iubirea desființează eul. Eul nu poate trăi în prezența iubirii.
  • Nu suntem acasă în lumea aceasta. Casa noastră nu este în exteriorul nostru. Ea este veșnică, și o găsim numai în adâncurile noastre.
  • Când ți-ai aflat casa, călăuzește-ți semenii spre casă, așa cum și tu ai fost călăuzit. 
  • Lumea “exterioară” nu există. Este o construcție mentală generată de iluzia separării.
  • În conștientizarea realității de necontestat a unității/ întregimii/neseparării/vieții veșnice, trebuie investit spirit, nu bani. Spiritul înseamnă voință. Deci prețul “Împărăției” este voința. Cu bani îți “cumperi” moartea.

 

1: Judecata Spiritului Sfânt

Nu judeca ce nu înțelegi!

Ți s-a spus să nu acorzi realitate greșelii.(…) Înțelege că nu reacționezi la nimic în mod direct, ci doar la interpretarea pe care o dai fiecărui lucru. Interpretarea ta devine astfel justificarea reacției tale. Iată de ce analizarea motivelor altora e, pentru tine, un lucru hazardat. Dacă decizi că cineva chiar încearcă să te atace sau să te părăsească sau să te înrobească, vei reacționa ca și cum ar fi făcut-o efectiv, odată ce i-ai făcut greșeala reală pentru tine. A interpreta greșeala înseamnă a-i da putere.

Analiza motivației eului e foarte complicată, foarte derutantă și nu se face niciodată fără implicarea propriului tău eu. Întregul proces reprezintă o încercare clară de-ați demonstra capacitatea de-a înțelege ce percepi. O dovedește faptul că reacționezi la interpretările tale ca și cum ar fi corecte. Îți poți controla apoi reacțiile comportamental, dar nu și emoțional.

 

Atacul ca un strigăt de ajutor.

Există o singură interpretare cu noimă pe care o poți da motivației. Și, din  moment ce e judecata Spiritului Sfânt, nu necesită absolut niciun efort din partea ta. Fiecare gând iubitor e adevărat. Orice altceva e un apel la vindecare și la ajutor, indiferent de forma pe care o ia. Oare poate fi îndreptățit cineva  să reacționeze cu mânie la cererea de ajutor a unui frate? Îți arogi astfel dreptul de-a-i ataca realitatea interpretând-o după cum crezi tu nimerit.

Cu excepția propriei tale nevoi închipuite de-a ataca, nimic  nu te împiedică să recunoști toate strigătele de ajutor ca exact ceea ce sunt. Doar ea ( propria nevoie de a ataca)  te face dispus să te angajezi în nesfârșite “lupte” cu realitatea, în care negi nevoia de vindecare.

Indicația să nu judeci ce nu înțelegi este, cu siguranță, un sfat bun. (…) Dacă nu ești dispus să percepi un apel la ajutor drept ce este înseamnă că nu ești dispus să dai ajutor și să îl primești. A nu recunoaște un strigăt de ajutor înseamnă a refuza ajutor. Vrei să susții că nu ai nevoie de el? Dar numai asta susții când refuzi să recunoști apelul unui frate, căci numai răspunzând la apelul lui poți fi ajutat.

Numai aprecierea e o reacție potrivită la adresa fratelui tău. Recunoștința i se cuvine atât pentru gândurile lui iubitoare, cât și pentru apelurile lui la ajutor, căci ambele te pot face să conștientizezi iubirea dacă le percepi adevărat. (…) Ce simplu e, atunci, planul de mântuire al lui Dumnezeu!

Nu încerca să “ajuți” un frate în felul tău, căci nu te poți ajuta pe tine. Auzi-l cum strigă după Ajutorul lui Dumnezeu, și îți vei recunoaște propria nevoie de Tată. Interpretările pe care le dai nevoilor fratelui tău sunt interpretările pe care le dai alor tale. Dând ajutor, îl ceri și, dacă percepi doar o singură nevoie în tine (nevoia de Tată), vei fi vindecat. (…) Fiecare apel la care răspunzi în  numele lui Cristos, îți aduce mai aproape de conștiență amintirea Tatălui tău. De dragul nevoii tale, atunci, auzi fiecare strigăt de ajutor drept ce este, ca Dumnezeu să îți poată răspundă ție.

 

Frica și iubirea.

Pentru a scăpa de frică nu este destul  să o recunoști, deși recunoașterea e necesară pentru a demonstra nevoia de-a scăpa de ea.

Învățându-te să accepți numai gândurile iubitoare în alții și să vezi orice altceva un apel la ajutor, Spiritul Sfânt te-a învățat că frica însăși e un apel la ajutor. (…) Iată ce valoare are în ultimă instanță, deprinderea de-a percepe atacul ca strigăt după iubire. Am învățat deja că frica și atacul sunt asociate în mod inevitabil. Dacă numai atacul produce frică și dacă vezi atacul ca strigătul după ajutor ce este, irealitatea fricii trebuie să îți mijească în minte. Căci frica e un strigăt după iubire.

Frica e un simptom al profundei tale senzații de pierdere.(…) Frica și iubirea sunt singurele sentimente de care ești în stare.

 

2: Modul de-ați aduce aminte de Dumnezeu

Răspunde la ură și la boală cu iubire, ca să vindeci și să fii vindecat.

Dacă a te iubi înseamnă a te vindeca pe tine însuți, atunci bolnavii nu se iubesc pe ei. De aceea ei cer iubirea ce i-ar vindeca, dar pe care și-o refuză. Dacă ar cunoaște adevărul despre ei înșiși, nu s-ar putea îmbolnăvi. (…) Bolnavii trebuie să se vindece singuri, căci adevărul e în ei. Dar, din moment ce l-au făcut obscur, lumina dintr-o altă minte trebuie să se răsfrângă într-a lor, pentru că lumina respectivă e a lor. 

Percepe în boală doar un alt strigăt după iubire și oferă-i fratelui tău ce crede că nu își poate oferi. Indiferent de boală, există un singur remediu. Vei fi întregit pe măsură ce întregești, căci, a percepe în boală apelul de sănătate, înseamnă a recunoaște în ură strigătul după iubire. Răspunde la strigătul lui după iubire și al tău a găsit răspuns. 

Privește în față ce te înspăimântă! Privește-ți obstacolele! Nu nega frica!

Adu-ți aminte ce am spus despre înfricoșătoarele percepții ale copilașilor, care îi înspăimântă pentru că nu le înțețeg. Dacă cer edificare și o acceptă, spaimele lor dispar. Dar, dacă își ascund coșmarele, le vor menține. E ușor să ajuți un copil nesigur, căci recunoaște că nu înțelege ce înseamnă percepțiile lui. Dar tu crezi că le înțelegi pe ale tale. Puiule, îți ascunzi capul sub păturile groase cu care te-ai acoperit. Îți ascunzi coșmarele în întunericul falsei tale certitudini, și refuzi să îți deschizi ochii și să le privești. (…) Dă păturile la o parte și privește ce te înspăimântă. Doar anticiparea te va înspăimânta, căci realitatea  nimicului nu poate fi înfricoșătoare. Să nu amânăm, căci visul de ură nu te va găsi fără ajutor, și ajutorul e aici. Învață să îți păstrezi liniștea în toiul zarvei, căci liniștea e încetarea luptei și asta e călătoria către pace. Privește în față fiecare imagine ce apare ca să te facă să întârzii, căci țelul e inevitabil din moment ce este veșnic. Țelul iubirii e doar dreptul tău și îți aparține în ciuda viselor tale. 

Nu îți lăsa ura să stea în calea iubirii, căci nimic nu poate ține piept iubirii lui Cristos față de Tatăl Său sau Iubirii Tatălui Său față de El. 

Încă puțin și o să mă vezi, căci nu stau ascuns doar pentru că te ascunzi tu. Te voi trezi la fel de sigur cum m-am trezit și pe mine, căci m-am trezit pentru tine. În învierea mea stă eliberarea ta. Misiunea noastră e aceea de-a scăpa de răstignire nu de izbăvire. Ai încredere în ajutorul meu, căci nu am mers singur, și te voi însoți după cum m-a însoțit și pe mine Tatăl nostru. 

În iubirea desăvârșită nu este frică. Nu de necunoscut te temi, ci de cunoscut. Misiunea ta nu va da greș, pentru că a mea nu a dat greș. Acordă-mi puțintică încredere în numele deplinei încrederi pe care o am în tine, și împreună vom realiza ușor obiectivul desăvârșirii. 

Tu, care ai încercat să alungi iubirea, nu ai reușit, dar tu, care alegi să alungi frica, vei reuși negreșit. Domnul e cu tine dar nu o știi. Izbăvitorul tău însă e viu și sălășluiește în tine, în pacea din care ai fost creat. Când vom birui frica, nu ascunzând-o, nu minimalizând-o, și nici negând în niciun fel însemnătatea ei deplină –  iată ce vei vedea cu adevărat. Nu poți da la o parte obstacolele puse în calea adevăratei viziuni fără să le privești, căci a da la o parte ceva înseamnă a judeca în defavoarea acelui lucru. Dacă vei privi, Spiritul Sfânt va judeca, și o să judece adevărat. Dar nu poate spulbera lucrul pe care îl ții ascuns, căci nu I l-ai oferit și nu îl poate lua de la tine. 

Începem, așadar un program organizat, bine structurat și atent conceput, ce urmărește să înveți cum să îi oferi Spiritului Sfânt tot ce nu vrei. El știe ce are de făcut cu ce Îi oferi. Toate câte Îi dai și nu țin de Dumnezeu dispar. Dar trebuie să fii cât se poate de dispus să le privești tu însuți, căci altfel, cunoașterea lui îți rămâne inutilă.

3.Investiția în realitate

Te-am rugat cândva să îți vinzi averile, să le dai săracilor și să mă urmezi. Iată ce am vrut să spun: dacă nu investești în nimic din lumea aceasta, poți să îi înveți pe săraci unde le e comoara. Săracii sunt doar cei ce au investit greșit, și chiar că sunt săraci. Deoarece sunt într-o stare de nevoie, ți-e dat să îi ajuți, din moment ce te afli printre ei. Gândește-te ce perfect ți s-ar învăța lecția dacă nu ai fi dispus să le împărtășești sărăcia. Căci sărăcia e lipsă, și există doar o singură lipsă, din moment ce există doar o singură nevoie. 

Când te superi pe un frate, indiferent din ce motiv, crezi că de mântuit este eul și că e de mântuit prin atac. Dacă fratele tău e cel ce atacă, ești de acord cu această credință; dacă tu ești cel ce atacă, o întărești. Ține minte că cei ce atacă sunt săraci. Sărăcia lor cere daruri, nu sărăcie suplimentară. 

Recunoaște ce contează și, dacă frații tăi îți cer ceva “șocant”, fă-o pentru că nu contează. (…) Nici o rugăminte șocantă nu-i poate fi adresată celui care recunoaște ce e valoros și care nu vrea să accepte altceva. 

Mântuirea vizează mintea și se obține prin pace. Iată singurul lucru ce poate fi mântuit și singurul mod de-al mântui. Orice alte reacții decât cele de iubire provin dintr-o confuzie referitoare la “ce” și “cum” se mântuiește, și acesta este singurul răspuns. Să nu pierzi din vedere acest lucru și să nu îți îngădui să crezi, nici măcar o clipă, că există un alt răspuns. 

Să te identifici cu eul înseamnă să te ataci și să te sărăcești. Iată de ce, cel ce a ales să se identifice cu eul se simte văduvit. Și ce simte atunci e depresie sau mânie, pentru că a dat iubirea de Sine pe ura de sine și a ajuns să îi fie frică de el însuși. Chiar dacă își conștientizează neliniștea pe deplin, nu îi percepe sursa în propria identificare cu eul și încearcă mereu să și-o stăpânească printr-un soi de “aranjament” dement cu lumea. El percepe lumea aceasta mereu în afara lui, căci e un lucru crucial pentru adaptarea lui. Nu își dă seama că el face lumea aceasta, căci nu există lume în afara lui. 

Dacă numai gândurile iubitoare ale Fiului lui Dumnezeu sunt realitatea lumii, lumea reală trebuie să fie în mintea lui. Gândurile lui demente trebuie să fie și ele în mintea lui, dar el nu poate tolera un conflict intern de o asemenea amploare. O minte scindată e în pericol. Tot ce percepi a fi lumea exterioară e doar încercarea ta de-ați menține identificarea cu eul… Gândește-te însă ce s-a întâmplat, căci gândurile chiar au consecințe pentru cel ce le gândește. Ai ajuns în dezacord cu lumea, așa cum o percepi tu, căci ți-o socotești potrivnică. (…) Iată de ce trebuie să îți dai seama că ura ta e în mintea ta, și nu în afara ei, înainte de-a putea scăpa de ea; și tot de aceea, trebuie să te scapi de ea înainte de-a percepe lumea așa cum este cu adevărat. 

Lumea pe care o percepi e o lume a separării. (…) Nu poți să voiești împotriva Tatălui; și de aceea nu ai control asupra lumii pe care ai făcut-o căci e guvernată de dorința de a fi diferit de Dumnezeu, iar dorința aceasta nu e voință. De aceea, lumea pe care ai făcut-o e total haotică, guvernată de “legi” arbitrare și nonsensice, fără niciun fel de înțeles. (…) Lumea aceasta însă e doar în mintea celui ce o face, laolaltă cu adevărata lui mântuire. Să nu crezi că este în afara ta, căci – numai recunoscând unde este – vei dobândi control asupra ei. Căci ai control asupra minții tale din moment ce mintea e mecanismul de decizie. 

Dacă ai vrea să recunoști că tot atacul pe care îl percepi e în propria ta minte, și nu în altă parte, i-ai localiza în sfârșit sursa, iar unde începe trebuie să sfârșească. Căci în același loc stă și mântuirea. 

4. A căuta și a găsi.

Eul e sigur că iubirea e periculoasă, și asta e mereu principala lui doctrină. Dar nu o exprimă niciodată astfel; dimpotrivă, toți cei ce cred că eul este mântuire par extrem de angrenați în căutarea iubirii. Eul însă, deși încurajează căutarea iubirii foarte activ, pune o clauză: să nu o găsești.  ” Caută și nu găsi”.

Căutarea pe care o întreprinde eul e sortită, așadar, înfrângerii. Căci eul nu poate iubi și, în goana lui frenetică după iubire, caută tocmai ce i-e frică să găsească. Căutarea e inevitabilă pentru că eul face parte din mintea ta și, datorită sursei sale, nu e separat total. Mintea ta crede în el și îi dă existență. Și tot mintea ta are putere să nege existența eului, un lucru pe care îl vei face, precis, când îți dai seama exact în ce călătorie te trimite eul. 

E un lucru evident că nimeni nu vrea să găsească ceva ce l-ar înfrânge cu desăvârșire. Incapabil să iubească, eul ar fi total inadecvat în prezența iubirii. De aceea eul va distorsiona iubirea și te va învăța că  iubirea trezește de fapt reacțiile pe care le poate preda eul. Urmează-i atunci învățătura, și vei căuta iubirea, dar nu o vei recunoaște. 

A căuta și a nu găsi nu e deloc o bucurie. Spiritul Sfânt îți oferă o altă făgăduință, una care te va duce la bucurie. ” Caută și vei găsi”. Sub îndrumarea Lui nu poți fi înfrânt. 

O călătorie tot vei întreprinde pentru că nu ești acasă în lumea aceasta. Și casa tot ți-o vei căuta, indiferent dacă realizezi sau nu unde este. De crezi că e în afara ta,  vei căuta degeaba, căci o vei căuta unde nu este. Nu îți amintești cum să te uiți înăuntru, căci nu crezi că tocmai acolo e casa ta.  Spiritul Sfânt Își amintește însă pentru tine și te va călăuzi spre casă, pentru că asta este misiunea Lui. Misiunea ta este aceeași cu a Lui. Călăuzindu-ți frații spre casă, nu faci decât să Îl urmezi pe El.

Privește Călăuza pe care ți-a dat-O Tatăl tău, să înveți că ai viață veșnică.  Nu plătești niciun preț pentru viață, căci ți-a fost dată, dar plătești un preț pentru moarte, și încă unul foarte piperat. Dacă moartea e comoara ta, vei vinde totul ca să o cumperi. Și vei crede că ai cumpărat-o pentru că ai vândut totul. Dar împărăția Cerului nu o poți vinde. Moștenirea ta nu se poate nici cumpăra nici vinde. 

Ispășirea nu e prețul întregimii tale, dar este prețul conștientizării întregimii tale. Căci ce ai ales să “vinzi” ți-a trebuit păstrat, de vreme ce nu l-ai putut “răscumpăra”. Trebuie însă să investești în el nu bani, ci spirit. Căci spiritul e voință, iar voința e “prețul” Împărăției. Spiritul sfânt te călăuzește într-o viață veșnică, dar trebuie să renunți la investiția făcută în moarte, căci altfel nu vei vedea viața, deși e peste tot în jurul tău.

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole- Text, pp.194-205 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Curs de Miracole-Exercițiul zilei( 61-65). Tu ești lumina lumii.

Lumina lumii în Filipine ( Reuters)

“Lumina lumii” în Filipine  (Reuters)

Poți fi cel mai bun fotograf din lume, dar, uneori, pentru a face imaginea memorabilă e necesar să fii la momentul potrivit, în locul potrivit

aici: http://diez.md/2014/05/01/foto-25-de-fotografii-incredibile-realizate-fara-photoshop-in-luna-aprilie

Tu eşti lumina lumii, dar nu o ştii, pentru că nu ai privit suficient de adânc în propria ta inimă. Opreşte-te o clipă şi priveşte. Opreşte-te o clipă, ca să găseşti lumina ce dansează în noaptea întunecată dinăuntru. Vezi acele culori intense ce străpung norii negri, mâinile de lumină care vor să atingă orizontul. Până când nu poţi vedea lumina lumii în tine însuţi, nu o poţi aduce lumii. (Paul Ferrini)

 

      După prima serie de lecții recapitulative (1-50), urmează o serie de exerciții care debutează cu cel de astăzi, și care se bazează pe acesta. Întrucât sunt înlănțuite, iar tehnicile decurg de asemenea în mod natural, de la unul la altul, am ales să le parcurg în avans pe primele cinci. Sigur că nu va fi realizat practic decât un exercițiu pe zi, dar nu strică o privire de ansamblu pentru a intui de unde plecăm și unde trebuie să ajungem. 

      Ideile care se succed pe parcursul acestor exerciții sunt:

  • Eu sunt lumina lumii.
  • Iertarea e funcția mea ca lumină a lumii.
  • Lumina lumii aduce pace fiecărei minți prin iertarea mea.
  • Să nu îmi uit funcția.
  • Singura mea funcție e cea pe care mi-a dat-o Dumnezeu – aici este explicat pentru prima oară detaliat cum trebuie organizată scurta perioadă de meditație.

          Dacă ar fi să-mi concep un text pe care să-l înțeleg și pe care să îl repet la sfârșitul  acestor cinci zile, acesta ar fi:

       Eu sunt lumina lumii, pentru că așa m-a creat Dumnezeu. Am rolul meu în planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii, așa cum au toți oamenii de pe acest pământ. Sunt instrumentul Lui. Voi împărtăși această lumină având grijă să iert. Atunci când atac, invoc slăbiciunea din mine,  iar când iert, invoc puterea lui Hristos din mine. Iertând aduc pace în mine și în cei din jurul meu – și voi fi fericită. În felul acesta mă voi mântui. Aceasta este misiunea mea pe pământ. Celelalte obiective mărunte, legate de viața trupului nu sunt importante. De aceea îmi voi aminti mereu că rolul meu pe pământ este să mă mântuiesc și să ajut cum pot la mântuirea lumii,  prin exemplul personal.

 

61: Eu sunt lumina lumii.

 

        Poate părea arogantă această idee, dat fiind faptul că am fost învățați că numai Mântuitorul nostru este Lumina Lumii. Cu toate acestea, dacă am înțeles că Iisus Hristos și-a asumat răspunderea pentru planul mânturii lumii, pe care îl conduce, și că fiecare dintre noi suntem chemați să luăm parte activă la această “acțiune”, având un rol clar și bine definit în acest plan, aroganța se va transforma firesc, în umilință. Pe de altă parte, dacă am înțeles că suntem cu toții Fii ai lui Dumnezeu, și că purtăm în noi scânteie divină, vom înțelege de asemenea că nu este vorba nici de aroganță, nici de mândrie. Este pur și simplu un adevăr pe care trebuie să-l rostim despre noi înșine, și trebuie să-l punem în valoare. Practic, în aceasta constă exercițiul 61: în a ne repeta această idee pe întreg parcursul zilei, în intervale scurte de 1-2 minute, atât cu ochii deschiși, cât și cu ochii închiși atunci când este posibil:

Eu sunt lumina lumii. E singura funcție pe care o am.

De aceea sunt aici.

Aceasta nu este …decât o simplă declarare a adevărului despre tine. Este opusul declarării mândriei, aroganței sau autoamăgirii.

Pentru eu, ideea de astăzi este chintesența  preamăririi de sine. Dar eul nu înțelege umilința, confundând-o cu înjosirea de sine. Umilința constă în acceptarea rolului pe care îl ai în mântuire și în nepreluarea altui rol. Nu dai dovadă de umilință insistând că nu poți să fii lumina lumii, dacă aceasta este funcția pe care ți-a desemnat-o Dumnezeu. 

Adevărata umilință cere să accepți ideea de astăzi pentru că tocmai Vocea lui Dumnezeu îți spune că e adevărată. Acesta e un prim pas în direcția acceptării adevăratei tale funcții pe pământ. E un pas uriaș în direcția preluării locului legitim pe care îl ai  în mântuire.

62. Iertarea e funcția mea ca lumină a lumii.

Cu ochii închiși, dacă se poate, ne vom spune astăzi, în intervale scurte și dese, ca și ieri,  începând dimineața și sfârșind seara, că :

Iertarea e funcția mea ca lumină a lumii.

Îmi voi îndeplini funcția ca să fiu fericit.

Atunci când atenția începe să o ia razna, vom repeta ideea și ne vom aminti că noi, ca lumină a lumii, avem funcția de a ierta, și vom ierta, pentru că vrem să fim fericiți. Gândurile care au legătură cu acest subiect vor fi lăsate să zburde libere, pentru că sunt benefice, iar inima noastră știe să le recunoască ca fiind benefice.

Iertarea ta este cea care va aduce lumea întunericului la lumină. (…) Iertarea este cea care demonstrează că tu ești lumina lumii. Prin iertarea ta, adevărul despre tine revine în memoria ta. De aceea în iertarea ta stă mântuirea ta. (…) Iată de ce toată iertarea este un dar pe care ți-l faci ție însuți. Scopul tău este să afli cine ești, deoarece ți-ai negat Identitatea atacând creația și Creatorul ei. Acum înveți cum să-ți amintești adevărul.

Amintește-ți că în fiecare atac îți invoci slăbiciunea, în timp ce, de fiecare dată când ierți, invoci puterea lui Cristos din tine. Și atunci, nu începi să înțelegi ce va face iertarea pentru tine? Ea va înlătura din mintea ta toată senzația de slăbiciune, încordare și oboseală. Îți va îndepărta toată frica, vinovăția și durerea. Te va lăsa să reconștientizezi invulnerabilitatea și puterea pe care Dumnezeu le-a dat Fiului Său. 

 

63: Lumina lumii aduce pace fiecărei minți prin iertarea mea.

 

Lumina lumii aduce pace fiecărei minți prin iertarea mea.

Eu sunt mijlocul desemnat de Dumnezeu pentru mântuirea lumii.

Acestea sunt ideile pe care mi le voi repeta astăzi cât de des posibil chiar și cu ochii închiși, începând dimineața, și terminând seara.

Pe lângă treburile zilnice, care îmi pot provoca bătaie de cap ce-i drept, îmi voi aminti că adevăratul meu rol în această viață este să mă mântuiesc pe mine, și să ajut la mântuirea lumii. Pentru că eu fiind mântuit, răspândesc în jurul meu pace prin iertarea pe care mi-o acord și o acord tuturor ființelor din viața mea. Sunt un instrument prin care Dumnezeu mântuiește lumea. 

Cât de sfânt ești tu, care ai puterea să aduci pace fiecărei minți! (…) Ce rost ai putea să ai care să îți aducă o mai mare fericire? 

Cu o asemenea funcție, ești, într-adevăr lumina lumii. (…) Nu accepta în locul ei vreun rost banal sau vreo dorință neînsemnată, căci îți vei uita funcția  și îl vei lăsa pe Fiul lui Dumnezeu în iad. Nu ți se cere un lucru oarecare. Ți se cere să accepți mântuirea ca să o poți da la rândul tău. 

Nu trebuie scăpat niciun prilej de-a întări ideea de astăzi. Amintește-ți că Fiul lui Dumnezeu își așteaptă mântuirea de la tine. Și cine să fie Fiul Lui dacă nu Sinele tău?

64: Să nu îmi uit funcția.

Ideea de astăzi este doar un alt fel de a spune : ” Să nu cad în ispită”.

Numai mintea mea este cea care mă poate menține vigilent, mintea mea în curs de vindecare. Toată lumea fizică este făcută să mă depărtez în fiecare zi de rolul meu, și să mă abată din calea mântuirii.  Trupul meu este în vârtejul acestei lumi, iar ochii mei fizici văd numai această lume. Cu toate acestea nu pot uita ce-am învățat: că trupul meu nu este veșnic,  este distructibil , și nu reprezintă decât un mijloc de comunicare dintre mine și Dumnezeu prin Spiritul Sfânt, atâta timp cât sunt în această lume. Lumea este un loc în care voi învăța să – mi iert ceea ce eu numesc păcatele mele. 

Am învățat deci, că sunt lumina lumii, nu cu aroganță, ci cu umilință, nu atribuindu-mi singur acest statut, ci înțelegând că Însuși Dumnezeu m-a creat așa, în esența mea. Sunt instrumentul lui Dumnezeu în desăvârșirea planului mântuirii lumii. Am învățat că singura funcție a mea ca lumină a lumii este să iert, iar acest lucru mă va face fericit, pentru că este calea către mântuire. Acest lucru va aduce pace în mintea mea și va revărsa pace în jurul meu. 

Vei fi fericit numai îndeplinind funcția pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Altă cale nu există. De aceea, de fiecare dată când alegi să îți îndeplinești sau nu funcția, alegi de fapt să fii sau să nu fii fericit.

Să ne amintim astăzi acest lucru. Să ni-l reamintim dimineața, din nou seara, și pe tot parcursul zilei. Pregătește-te dinainte pentru toate deciziile pe care le vei lua astăzi amintindu-ți că toate sunt de fapt foarte simple. Fiecare te va duce la fericire sau la nefericire. Să fie chiar atât de greu de luat o decizie atât de simplă? Nu te lăsa amăgit de forma deciziei.

Prin urmare, să exersăm astăzi gândurile următoare:

 

Să nu îmi uit funcția.

Să nu încerc să o înlocuiesc pe a lui Dumnezeu cu a mea.

Să iert și să fiu fericit.

Acestea sunt lucrurile pe care nu trebuie să le uit, și pe care le voi repeta astăzi, indiferent de ceea ce are de făcut trupul meu pe timpul zilei. 

Tehnica de astăzi:

  • Începând de dimineață și până seara vor fi intervale practice scurte, de câte un minut, în care îmi amintesc  toate aceste idei. Intervalele cu ochii deschiși alternează cu cele în care-mi țin ochii închiși. Voi repeta și mă voi gândi în liniște la ideile învățate. Privind apoi în jurul meu îmi voi spune:

Iată lumea pe care am funcția să o mântuiesc.

  • Este necesar un interval mai lung, de 10-15 minute în care vor fi repetate în liniște ideile învățate – un scurt program de meditație în care vor fi prezente numai acele gânduri legate de aceste idei, așa cum vin ele în minte.

 

65: Singura mea funcție e cea pe care mi-a dat-o Dumnezeu.

 

Astăzi este zi de reafirmare a angajamentului total față de mântuire, ca unică funcție pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Este încă o aprofundare a ideilor învățate în ultimele patru lecții. Este o descriere mai amănunțită a tehnicii  de meditație de cinsprezece minute prin care punem în practică aceste învățături.

Deplina acceptare a mântuirii ca singura ta funcție implică neapărat două faze: recunoașterea mântuirii ca funcția ta și renunțarea la toate celelalte obiective pe care ți le-ai inventat.  (…) Acesta e singurul mod în care îți poți găsi pacea minții.

Astăzi și în zilele care urmează, rezervă-ți între zece și cincisprezece minute pentru un interval practic mai susținut, în care încerci să înțelegi și să accepți ce înseamnă de fapt ideea zilei. Ideea de astăzi îți oferă posibilitatea să scapi de toate dificultățile pe care le percepi. Ea pune în mâinile tale cheia de la ușa păcii, pe care ți-ai închis-o singur. Îți dă răspuns la toate căutările pe care le-ai întreprins de la începuturile timpului încoace.

Încearcă, dacă poți, să efectuezi intervalele practice mai lungi aproximativ în același moment în fiecare zi. Și mai încearcă să stabilești momentul acesta dinainte, și să te ții apoi de el cât mai fidel posibil. Scopul acestui demers este acela de a-ți organiza ziua în așa fel  încât să îți rezervi timp atât pentru Dumnezeu cât și pentru toate scopurile și obiectivele mărunte pe care le vei urmări. Acest demers face parte din antrenamentul disciplinar cu bătaie lungă de care are nevoie mintea ta, ca Spiritul Sfânt să o poată folosi cu consecvență în scopul pe care îl împărtășește cu tine.

 

Concret: se repetă mai întâi ideea zilei. Cu ochii închiși apoi, se repetă încă o dată, și apoi se tece la observarea minții și a gândurilor care sunt generate, indiferent dacă sunt sau nu aferente ideii. Fiecare gând care bruiază ideea zilei va fi alungat folosind expresia:

Gândul acesta reflectă un obiectiv care mă împiedică să accept singura funcție pe care o am. (mântuirea, iertarea)

După ce gândurile parazite au dispărut, afirmăm că suntem dispuși să înlocuim cu adevărul toate atribuțiile iluzorii pe care ni le fabricăm, fie folosind afirmația de mai jos, fie una echivalentă, concepută de noi.

Pe această pagină curată mi se scrie adevărata funcție. (mântuirea, iertarea)

În restul timpului alocat meditației ne vom concentra asupra importanței pe care o are pentru noi această idee, întrucât putem rezolva odată pentru totdeauna conflictele. Ne concentrăm asupra măsurii în care ne dorim cu adevărat mântuirea în ciuda absurdelor idei contrare care ne urmăresc.

Pe perioada intervalelor scurte,  efectuate cel puțin odată pe oră, afirmăm decizia noastră de mântuire, în cazul în care cu adevărat am luat această decizie:

Singura mea funcție e cea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. ( mântuirea, iertarea)

Alta nu vreau și nici nu am.

Cu această idee ne desprindem complet de lumea aceasta, în care trăim fizic, în care muncim să ne întreținem trupurile –  dacă ar fi numai pentru asta!! -,  și în care trăim pe pilot automat conduși de ego.  Ciudată decizie pentru cineva care este ancorat în lumea  pământeană! Parcă-ți vine să te uiți înapoi, și să te gândești bine, dacă chiar vrei să dai drumul tuturor acestor misiuni și plăceri pe care ți le-ai inventat singur.  Poți trăi în această lume numai cu ideea mântuirii în suflet, fără să te izolezi? Ți-e frică să te transformi?  E o întrebare pe care eu mi-am pus-o și pentru care dincolo de răspunsul personal există și alte răspunsuri încurajatoare. Și unul dintre aceste răspunsuri va fi redat într-unul din articolele viitoare.

În încheiere, îmi trece din nou prin minte ceea ce spunea Osho cu privire la transformare:

Se prea poate ca în adâncul tău să nu dorești transformarea. Teama aceasta, teama de transformare e reală. (…) Teama de transformare este la fel ca teama de moarte. Este o moarte, pentru că vechiul pleacă lăsând loc nou-venitului în ființa ta. Tu, cel de dinainte, nu vei mai exista, ceva total nou se va naște din tine. (…) Cel nou nu poate fi continuarea celui vechi. Cel vechi este discontinuu. Cel vechi trebuie să dispară.

 

 finish


 

Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de Miracole – Culegere de exerciții pentru studenți , pp.99-106 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!