Curs de miracole:195-Iubirea este calea pe care o aleg cu recunoștință.

      Experiența stării iubirii necondiționate este rară și apare la numai 0,04% din populația lumii – afirmă Dr. David R Hawkins în urma măsurătorilor kinesiologice pe care le-a realizat asupra nivelurilor de conștiință.

     Lecția de astăzi din Curs de miracole nu poate fi înțeleasă cu mintea. Este benefic să lași de-o parte orice idee preconcepută și să te plasezi măcar pentru câteva minute pe acest puternic nivel energetic.

    Tot ceea ce afirmă Dr. Hawkins în carțile sale vine din propria-i experiență iar mesajul său completează în mod fericit  ceea ce este astăzi de învățat.

    El afirmă că această energie este miraculoasă și include totul; este nonselectivă, transformatoare, nelimitată, difuză și iertătoare. La acest nivel totul se petrece fără efort datorită sincronicității. Bucuria nu mai depinde de factori exteriori și nici măcar de starea de sănătate a trupului, ci emană pur și simplu din experiența  propriei existențe.

       În asemenea stări “miracolul” devine ceva obișnuit iar ceea ce pentru marea majoritate este inexplicabil devine normal pentru cel care trăiește în iubire. Este clar că nicio persoană nu produce miracole. Vindecările și toate celelalte fenomene “neobișnuite” sunt un dar primit de la ceea ce este dincolo de sinele nostru personal/ego. Noi nu suntem decât un canal al Iubirii. Chiar și evoluția noastră spirituală este rezultatul Grației pentru că de la un anumit nivel ea nu mai este rezultatul eforturilor noastre personale. Ultimul pas îl face Dumnezeu Însuși se afirmă de nenumărate ori în Curs de miracole. De aceea, recunoștința înlocuiește mândria de a fi reușit. Despre această recunoștință este vorba în această lecție.

       Iubirea nu face comparații. Chiar dacă e greu de acceptat, la acest nivel toate făpturile sunt iubite în mod egal, indiferent de cum sunt și ce fac. Ne pare rău pentru răufăcătorii care au ales o viață în afara legii ca fiind cea mai bună variantă pentru ei, dar nu-i judecăm. Îi înțelegem ca fiind pur și simplu limitați, dar nu răi și nedemni de iubire. Ura față de persoanele diabolice și pline de negativism se transformă în compasiune și înțelegem că la nivelul lor au făcut ceea ce le-a dictat onoarea și conștiința să facă. Pentru foarte mulți încă, mai există războaie care se duc în numele “adevărului”.

      La acest nivel, iertarea însoțește în mod natural iubirea iar atunci când judecata a dispărut complet din viața noastră, iertarea nici măcar nu-și mai are rostul, căci ce sens ar avea să ierți pe cineva pe care nu l-ai judecat?

finish

Share Button

Curs de Miracole: 185 – Vreau pacea lui Dumnezeu.

 185: Vreau pacea lui Dumnezeu

 

hawkins

 

Iubirea necondiționată este un obiectiv practic, rezonabil și ușor de atins într-o viață omenească. De la acest nivel, angajamentul și dedicarea spirituală evoluează spre stările bucuriei perfecte – chiar cele ale extazului – pentru ca în final să atingă nivelul 600, al Păcii, care este nivelul de început al misticului.

      Pe o scară de la 0 la 1000, Dr. David R. Hawkins, a calibrat Pacea la nivelul 600. Este nivelul spre care ne conduc învățăturile din Curs de Miracole. Este obiectivul declarat al Cursului încă de la început, iar dacă ajungem sau nu aici pe perioada anului dedicat lui Dumnezeu și nouă înșine, nu depinde decât de noi: de cât de pregătită este mintea noastră să ajungă până aici, de cât de mult suntem dispuși să inversăm sistemul de gândire pe care l-am preluat  de  la alții și l-am implementat în viața noastră fără prea multe întrebări, de cât de bine ne-am adaptat în final, după un an de studiu, la noul mod de a trăi în această lume fără a-i aparține însă. Și uneori, nu depinde de nimic din toate acestea, pentru că se poate întâmpla ca nivelul Păcii să fie atins spontan de către studentul spiritual, situație în care acesta  este surprins, de cele mai multe ori, complet nepregătit în fața stărilor prin care trece. Dat fiind acest fapt, Dr. Hawkins îndeamnă studenții să se familiarizeze încă de la început cu ce ar putea să trăiască atunci când ajung la nivelele superioare ale conștiinței, pentru a putea integra corect și în deplină cunoștință de cauză evenimentele ce survin în viața lor.

      În secțiunea a patra a cărții “Transcenderea nivelurilor conștiinței”, Dr. Hawkins vorbește despre Pace, Extaz și Iluminare. Acesta afirmă că din punct de vedere tehnic, stările iluminate apar începând cu nivelul 600 al conștiinței – nivelul Păcii infinite și al Extazului iluminat de Lumina Sinelui Radiant – atunci când linearul este înlocuit de nonlinear ca urmare a unei schimbări majore a paradigmei. Întrucât starea de beatitudine pe care o atinge studentul face ca interesul pentru activitățile obișnuite să dispară, acesta simte în mod frecvent nevoia să se îndepărteze de lume. Cu toate acestea, în funcție de condițiile concrete de viață ( intervenția familiei, karmă, etc.), unii rămân în lume și devin învățători spirituali, alții devin genii în domeniul lor de activitate,  iar alții pur și simplu acționează spre binele omenirii în deplin anonimat.

      În jurul anului 2006, conform măsurătorilor, existau doar șase persoane în lume ( anonime) ce calibrau peste nivelul 600: trei în intervalul 600-700 și câte una în intervalele 700-800, 800-900 și  900-1000.

      Descriind apoi nivelurile de conștiință ce depășesc pragul 600, Dr. Hawkins ne explică cum începând cu acest nivel acțiunea este percepută lent, suspendată parcă în timp și spațiu. Totul este însuflețit și radiant, iar în minte există o liniște infinită întrucât aceasta a încetat să mai conceptualizeze.

   Observatorul se dizolvă în peisaj și devine totuna cu obiectul observației sale. Toate lucrurile sunt legate între ele printr-o Prezență de o putere și o tandrețe infinită.(…) La acest nivel nu există nicio persoană separată care să observe tranziția pentru că este deja conținută în Sine, situația putând fi exprimată prin sintagma Cunoscătorul și cunoscutul sunt unul și același lucru. Aici există starea unei păci infinite, o inescapabilă prezență a lui Dumnezeu ce aparține unei dimensiuni complet diferite față de pacea și liniștea emoțională ori psihologică.

      În această tăcere, totul se întâmplă de la sine, autonom și spontan. Sunetul nu are niciun efect asupra liniștii, ce persistă chiar și în cadrul sunetului.(…) Funcțiile fiziologice pot ajunge la o limită: nu există nicio dorință de mișcare sau vorbire, iar Liniștea interioară este mută și suspendată în atemporal.

    Faptul că trupul își continuă sau nu supraviețuirea nu mai prezintă interes sau semnificație, fiind o chestiune lăsată la latitudinea Universului. Dacă propensiunile karmice sunt aliniate la continuarea vieții fizice, atunci corpul supraviețuiește, dacă nu, el este pur și simplu abandonat – pentru că a venit din pământ și din pământ se întoarce, după ce și-a servit scopul pentru spirit.

***

Prezența este autoîmplinitoare și completă, unică, tăcută și extrem de plăcută. Esența ei precede toate manifestările, în calitate de Sursă a Existenței. Totul este văzut ca apărând din manifestarea nemanifestatului sub forma Creației, dintr-o Sursă atotprezentă, înnăscută și dincolo de voință.

***

Tot ceea ce există este perfect și complet. Creația nu face tranziția de la imperfecțiune la perfecțiune (așa cum crede eul), ci merge de la perfecțiune la perfecțiune. Iluzia trecerii de la imperfecțiune  la perfecțiune este un produs al minții. De exemplu, un boboc de trandafir nu este defel un trandafir imperfect. Atunci când este deschis pe jumătate el reprezintă tot o floare perfectă, lucru valabil și atunci când este deschis complet. În fine, când se ofilește nu reprezintă altceva decât o floare ofilită perfect.

      În tabelul de mai jos am selectat din aceeași lucrare nivelurile calibrate pentru unii învățători/învățături din zona valorii 600, conform Dr. Hawkins:

Un curs în miracole 600
Geneza ( Biblia Lamsa) 600
Kabala 605
Scrierile lui LaoTzu 610
Tzu, Lao 610
Vivekananda 610
Evanghelia după Toma 660
Evanghelia după Luca 699

 

      Lecția de astăzi din Curs de Miracole ne îndeamnă să punem o întrebare conștiinței noastre și să ne răspundem cu sinceritate  la ea: “Vrem cu adevărat pacea lui Dumnezeu?”. Simpla afirmație declarativă că vrem pacea lui Dumnezeu nu înseamnă nimic. Mulți au rostit aceste cuvinte dar puțini au spus-o cu toată convingerea și acest lucru se vede în lumea din jurul nostru, căci pacea lumii este de fapt o chestiune personală. Pacea despre care vorbește Cursul și de asemenea Dr. Hawkins, nu este o pace care derivă din atingerea obiectivelor personale, încadrate în timp,  măsurabile, fie că sunt în domeniul împlinirii materiale, în domeniul relațiilor, al vieții sociale sau în celelalte aspecte ale vieții pământene. Acestea sunt obiective efemere și așa cum ele vin și trec doar pentru a face loc altora, și pacea ce rezultă din împlinirea lor este la fel de efemeră și diferită de la persoană la persoană în funcție de percepțiile complet diferite ale acestora. Pacea lui Dumnezeu vine dintr-o înțelegere profundă a Creației, a vieții și a drumului pe care-l avem de parcurs noi toți și fiecare în parte până la regăsirea stării originare de perfecțiune. Pacea lui Dumnezeu transcende toate formele de pace aparentă, vulnerabilă la influențele și evenimentele ce au loc în viața personală și în lumea din jurul nostru. Pacea lui Dumnezeu este unică și percepută în același mod de fiecare ființă ce o atinge.

      Într-una din lecțiile din Text a fost explicat detaliat faptul că mintea noastră are două aspecte: unul egotic și unul divin. Aspectul divin al minții este în contact permanent cu Mintea lui Dumnezeu, pe când aspectul egotic este cel folosit în mod uzual în timpul vieții în dimensiunea spațiu-timp. Mintea lui Dumnezeu, la care sunt conectate toate aspectele divine ale minților noastre, este sursa adevărului etern și locul de întâlnire și de îngemănare pentru mințile celor hotărâți să iasă din iluzie și “vis”, să-și depășească aspectul egotic, pământean și să trăiască Pacea lui Dumnezeu.

      Cursul spune că :

      Două minți cu un singur țel devin atât de puternice, încât ce voiesc ele devine Voia lui Dumnezeu. Căci mințile pot fi îngemănate numai în adevăr. În vise nu sunt doi care să împărtășească același țel. Pentru fiecare în parte eroul visului e altul, iar rezultatul dorit nu e același pentru amândoi. Pierzătorul și câștigătorul alternează pur și simplu în configurații schimbătoare, în funcție de aspectul diferit sau forma diferită pe care o ia raportul câștig-pierdere și pierdere-câștig.

-

      Dar visul poate aduce numai compromis. Uneori acesta ia forma uniunii, dar numai forma ei.(…) Mințile nu se pot uni în vise. Pot doar să cadă la învoială. Dar ce învoială le-ar putea aduce pacea lui Dumnezeu? Iluziile vin să îi ia locul.

-

      Să spui cu convingere că vrei pacea lui Dumnezeu înseamnă să renunți la toate visele. Căci nimeni nu spune cu toată convingerea cuvintele acestea dacă vrea iluzii și caută, prin urmare, mijloacele care aduc iluzii. Le-a privit și le-a găsit nesatisfăcătoare. Acum încearcă să treacă de ele, recunoscând că un alt vis nu i-ar oferi cu nimic mai mult decât toate celelalte. Visele sunt una pentru el. Și a învățat că singura diferență între ele e una de formă, căci unul va aduce aceeași disperare și nefericire ca toate celelalte.

-

      Mintea care crede cu convingere că tot ce vrea e pace trebuie să se unească cu alte minți, căci așa se obține pacea. Iar când dorința de pace e autentică, mijloacele de a o găsi se dau într-o formă pe care o poate înțelege, cu toată sinceritatea, fiecare minte care o caută. Indiferent ce formă ia lecția, e concepută pentru el în așa fel încât să nu o poată interpreta greșit, dacă cere cu sinceritate. Dar, dacă cere fără sinceritate, lecția nu va fi acceptată și învățată cu adevărat sub nicio formă.

       Referitor la acest  din urmă paragraf îmi amintesc de îndrumările pe care Sal Rachele le oferea într-una din cărțile sale cititorilor aflați pe calea înălțării. Acest proces, spunea el, necesită o purificare, o vindecare accelerată, iar cei hotărâți să meargă mai departe trebuie să-și asume cu răbdare acele lecții și evenimente ce vor apărea în viața lor și care îi vor conduce negreșit pe drumul evoluției spirituale. Același lucru se poate întâmpla uneori și după procesul de Reconectare™ personală. Evenimente noi, neașteptate, idei, o intuiție mai bună, soluții nesperate la probleme vechi, uneori fericite, înțelese și acceptate, alteori  neacceptate și frustrante, vindecari, situații și relații incomode ce zăceau adormite în adâncul vieții noastre –  toate pot ieși la lumină într-un timp nesperat de scurt. Iar persoanele care nu înțeleg rostul acestor provocări, pot fi debusolate chiar dacă și-au dorit evoluție accelerată, sperând să beneficieze numai de un lung șir de miracole și vindecări, fără să accepte efortul personal și consecințele uneori incomode ale unor întâmplări ce vor fi să apară în viața lor.

      De aceea, “Cursul de Miracole” mi se pare un instrument minunat pe care îl putem folosi în tot procesul nostru de reconectare la ființa noastră divină. Faptul că durata cursului se întinde pe cel puțin un an de zile, faptul că lecțiile sunt concepute în așa fel încât să vindecăm gradat multe din aspectele importante ale vieții noastre, ne luminează cumva calea și ne ușurează procesul de evoluție. Apoi, celelalte metode de vindecare și reconectare sunt înțelese și acceptate altfel, iar consecințele acestora pot fi cu adevărat din cele mai fericite.

***

      Perioadele practice de astăzi vor fi consacrate ideii că noi ne dorim cu adevărat pacea lui Dumnezeu. Este o înțelegere și o acceptare a faptului că obiectivele și “visele” care ne-ar mai putea îmbia în această lume sunt deșarte, efemere, în zadar. În locul lor ne dorim cu adevărat pacea lui Dumnezeu ca simbol al veșniciei și garantă a invulnerabilității cât timp mai suntem încă întrupați pe această planetă. Ne vom cerceta mintea cu atenție și onestitate și vom scoate la lumină acele vise la care încă mai ținem. Ne gândim la ce anume mai credem că ne poate alina și aduce fericire. Vom pune fiecărui vis în parte întrebarea:

*

” Oare asta vreau să am în loc de Cer și de pacea lui Dumnezeu?”

*

      Și visele, dar și pacea lui Dumnezeu vor veni așa precum le-am cerut. Visele pentru a fi urmate de alte și alte vise, sau pacea pentru a rămâne cu noi pe veșnicie.

      De fapt, pace își doresc toți cei care par să caute vise la nesfârșit. Atunci când tu ai găsit pacea lui Dumnezeu îi aduci mai aproape de ea pe toți cei pe care îi atingi cu viața ta. Pentru ei pacea poate fi un lucru complet necunoscut, la care nici măcar nu au visat și pe care nici măcar nu sunt conștienți că o caută în spatele tuturor viselor. Și tu în drumul tău “ai fost slab uneori, lipsit de certitudinea finalității și nesigur ce anume vrei, unde să cauți și de unde să aștepți ajutor în această încercare.” Să ne amintim că în Împărăția lui Dumnezeu nu intrăm decât doi câte doi, de mână, noi și semenii noștri. Pacea este un dar al lui Dumnezeu și “niciun dar dumnezeiesc nu poate fi neâmpărtășit”.

      Nimeni nu poate să piardă și toți trebuie să câștige ori de câte ori s-a cerut și s-a primit un dar dumnezeiesc. Dumnezeu dă doar ca să unească. Pentru El, a lua nu are înțeles. Și, când ajunge la fel de lipsit de înțeles și pentru tine, poți să fii sigur că ești de o Voie cu El, și El cu tine. Și vei ști, deopotrivă, că ești de o voie cu toți frații tăi, al căror țel este al tău.

-

      Iată singurul țel pe care îl urmărim astăzi, unindu-ne dorințele cu nevoia fiecărei inimi, cu chemarea fiecărei minți, cu speranța care stă mai presus de disperare, cu iubirea pe care atacul vrea să o ascundă, cu frăția pe care ura a încercat să o dezbine, dar care continuă să rămână cum a creat-o Dumnezeu. Cu un asemenea Ajutor alături putem oare să nu reușim azi când cerem să ni se dea pacea lui Dumnezeu?

*

Cine caută cu adevărat pacea lui Dumnezeu nu poate să nu o găsească.

*


OBSERVAȚIE

      Cum se exersează:

    Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

     Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

      Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Share Button

Curs de miracole: 184 – Numele lui Dumnezeu e moștenirea mea.

 

conștiință

         

     Introducere și conexiuni.

        În introducerea lecției din Curs de Miracole, mă voi referi la trei autori celebri și la aspectele pe care ei le-au subliniat  în legătură cu acel “Ceva” inefabil care ne unește pe toți: Albert Einstein, J.J. Hurtak în Cheile lui Enoh și David Hawkins în Ochiul Sinelui. Informațiile sunt de asemenea foarte utile pentru înțelegerea Vindecării Reconective ca proces, pentru cei care sunt interesați să primească o astfel de ședință de vindecare.

      Sunt multe studii științifice în diferite domenii, multe cărți scrise, articole sau prelegeri care confirmă principiile spirituale străvechi conform cărora spațiul dintre lume și noi – pe care îl vedem și îl credem a fi gol – nu e câtuși de puțin gol.  La începutul secolului XX, celebrul fizician Albert Einstein vorbea răspicat despre acea forță misterioasă de care era sigur că există în spațiile din universul pe care-l vedem în jurul nostru. Ulterior, spre sfârșitul vieții, a identificat această forță extraordinară ca fiind  Iubirea ( aici un fragment din scrisoarea către fiica sa Liendsel) . El afirma :

*

Natura ne arată doar coada leului. Nu mă îndoiesc că leul există în continuarea cozii, chiar dacă el nu se poate dezvălui dintr-o dată, din cauza dimensiunilor lui enorme.

(citat de fizicianul Michio Kaku într-un articol online care se referea la Teoria M – detalii aici)

*

      Pe de altă parte, prin 1973, James Joachim Hurtak –  sociolog, lingvist, futurolog și autor ce înglobează în lucrările sale elemente din domeniile religiei, filosofiei, astrofizicii, arheologiei și altele – face cunoscute publicului acele învățături ce i-au fost revelate cu scopul de a pregăti omenirea pentru schimbările cuantice care vor afecta fiecare nivel de inteligență de pe această planetă în următorii  ani. În felul acesta a apărut Cartea cunoașterii: Cheile lui Enoh

      Cheia 1.0.4 afirmă că piramidele vii de lumină sunt cheile universului biofizic și astrofizic, ele manifestându-se în fiecare structură și în fiecare domeniu al creației. Creația umană trebuie să treacă în drumul său spre creația superioară prin toate nivelurile de evoluție dintr-o piramidă de Lumină. Piramida de Lumină este energizată în centrul său cu Ochiul lui Dumnezeu – o constantă cosmologică care permite fiecărui domeniu de inteligență să fie reprogramat într-un nivel mai ridicat de creație. Piramida de Lumină și Ochiul lui Dumnezeu sunt cu noi în orice moment și lucrează cu noi pe fiecare nivel de evoluție.

      Cristalul de platină văzut la un microscop cu câmp de ioni ( figura de mai jos în care nu vor fi luate în considerație săgețile ce indică  impurități din material) ne dezvăluie formaţiuni care formează bule de formă piramidală de Lumină. Același lucru ne arată și cristalele sângelui văzute printr-un microscop electronic.

      Cheile lui Enoh ne mai spun că relaţiile biofizice care există în toate procesele vieţii de la cel mai mic atom de hidrogen la cea mai mare formațiune cvasi-stelară, în cele din urmă vor dovedi faptul că Piramida de Lumină este o formă geometrică centrală pentru toată evoluţia biofizică şi a conştiinţei. Piramida arată că Mintea Universală este prezentă peste tot, nu numai în fiecare moleculă ionizată a unei stele, dar în fiecare vibraţie a fluxului de conştiinţă. Oriunde te uiţi, vei descoperi că fluxul de conştiinţă va merge în această constantă universală. Încă o dată, astronomii vor înţelege de ce anticii au văzut piramida ca poartă de acces la stele şi forma prin care inteligenţele stelare vin să servească creaţia umană. Încă o dată, Omul va înţelege cum geometriile piramidei contopesc spaţiul, timpul şi materia pentru a forma o concentrare ideală pentru transmiterea energiei stelare.

 platină

Emisfera de Cristal Platinum cu o mie de faţete de cristal (75000X) – Mueller, Penn State University

            În strânsă legătură cu afirmațiile de mai sus și cu lecția din Curs de miracole, am să citez acum un fragment din cartea doctorului David R. Hawkins – OCHIUL SINELUI de care nimic nu se poate ascunde – apărută în 2001 și editată în limba română la Cartea Daath în 2005.

      Dr. Hawkins povestește cum după ani de lupte interioare, suferințe și inutile strădanii spirituale, mintea fusese condusă spre o înfrângere agonizantă și finală. Chiar și voința fusese redusă la tăcere.  A strigat în disperare ” Dacă există un Dumnezeu, îl rog să mă ajute!”, după care totul a dispărut în uitare. Într-un moment uluitor, toate au fost înlocuite de o conștiență infinită, atotcuprinzătoare, radiantă, totală, completă și liniștită pe care a numit-o simplu, ca și  Jiddu Krishnamurti – PREZENȚA:

         

   O tăcere liniștitoare a îmbibat împrejurimile, mișcarea însăși încetinind pentru a deveni, într-un final, liniștită. Toate lucrurile radiau o intensă viețuire interioară. Fiecare lucru care există este conștient de existența tuturor celorlalte. Natura calității luminoase a radianței este copleșitor de Divină. Ea este completă; include totul în unicitatea sa totală, astfel încât toate lucrurile sunt interconectate și în stare de comunicare și armonie prin intermediul conștienței și prin faptul că își împart calitatea fundamentală a esenței vieții înseși.

       Prezența este acel continuum care ocupă complet ceea ce înainte ( din perspectiva percepției normale) părea a fi numai un spațiu gol, un vid. Această conștiență interioară nu este diferită de Sine; ea pătrunde esența oricărui lucru. Conștiența este conștientă de propria sa conștiență și omniprezență. Esența și expresia sa – atât cea a formei, cât și cea lipsită de formă – este Dumnezeu, ce se află în mod egal în toate obiectele, în toate persoanele, în toate plantele și în toate animalele. Tot ceea ce există este unit prin divinitatea existenței.

     Esența universală și atotcuprinzătoare include totul, fără nicio excepție. Din punct de vedere al importanței și al semnificației lor, mobilele dintr-o încăpere sunt egale cu pietrele și cu plantele. Nimic nu este exclus din Totalitatea atotcuprinzătoare, totală, completă și căreia nu-i lipsește nimic . Toate lucrurile au o valoare egală, pentru că singura valoare reală este divinitatea existenței.

      Sinele este total, complet și în mod egal prezent pretutindeni. Nu există nevoi, dorințe sau lipsuri. Nici imperfecțiunea sau discordia nu sunt posibile, întrucât fiecare obiect dăinuie ca o operă de artă, ca o sculptură de o perfectă armonie și frumusețe. (…) Totul este iluminat de o mare splendoare și este redus la tăcere în venerație și respect. Revelația insuflă o pace și o liniște infinită.

        La o privire atentă, corpul se dovedește a fi la fel cu orice altceva – neposedat de un individ, egal cu mobila sau cu orice alte obiecte, pe scurt, nimic mai mult decât o parte din Ceea Ce Există. Nu există nimic personal în corp, cum, dealtfel, nu există nici vreo identificare cu acesta. El se mișcă spontan, executându-și corect funcțiile specifice, umblând și respirând fără efort. Este autopropulsat și acțiunile sale sunt determinate și activate de Prezență. Corpul este pur și simplu un terț, un “obiect” egal cu oricare altul dintr-o încăpere.

       În stările obișnuite ale conștiinței, predomină sunetele, care înlocuiesc fundalul de liniște. Prin contrast,  atunci când Prezența este prezentă ( dacă ni se permite această formulare), lucrurile stau exact invers. Deși sunetul este perceptibil, de data aceasta el este cel din fundal. Predomină liniștea, care nu mai este întreruptă sau înlocuită de către sunet. Nimic nu tulbură această liniște și nici nu  interferează cu pacea sa. Deși mișcarea se petrece, ea nu perturbă liniștea lipsită de mișcare. Totul pare a se mișca cu încetinitorul, pentru că timpul este absent. Tot ceea ce există este o stare continuă de “Acum”.

      Am găsit în ultimul paragraf din textul de mai sus o explicație minunată a ceea ce se întâmplă în timpul ședințelor de Vindecare Reconectivă. Despre Vindecarea Reconectivă am mai vorbit și o să mai vorbesc, pentru că face parte acum din viața mea. Într-o stare obișnuită de conștiință, lumea este prezentă în noi, iar Prezența este trecută ușor cu vederea. În timpul ședințelor de vindecare reconectivă practicianul deschide o ușă prin care persoana din fața lui alege să pășească, sau nu, în această Conștiință de dincolo de timp și de lume. Prezența își face simțită prezența. Așa se face că acele treizeci de minute în care ești supus frecvențelor reconective se reduc uneori numai la trei minute, sau la numărul de minute pe care l-ai petrecut până să intri în “prezența Prezenței”. Așa se face că în acele minute sunt posibile diferite experiențe care nu pot fi trăite în mod obișnuit. Așa se face că în acele minute în care reușești să te conectezi la Prezență sunt posibile vindecări emoționale sau chiar fizice. Nu este vorba numai despre Energie, ci mai degrabă despre un Câmp Spiritual Conștient de Energie, Iubire, Lumină, Informație – omniprezent, omniscient, omnipotent. 

 

***

Lecția 184: Numele lui Dumnezeu e moştenirea mea

Trăieşti prin simboluri. Ai inventat nume pentru tot ce vezi. Fiecare lucru devine o entitate separată, identificată prin propriul ei nume. Prin asta îl dai afară din unitate. Prin asta îi desemnezi atribute speciale şi îl distingi de alte lucruri reliefând spaţiul care îl înconjoară. Spaţiul acesta îl pui între toate lucrurile cărora le dai un nume diferit.

 Vezi ceva unde nu e nimic şi, totodată, nu vezi nimic unde este unitate; un spaţiu între toate lucrurile, între toate lucrurile şi tine. (…) Prin această dezbinare consideri că te constitui ca unitate care funcţionează cu o voinţă independentă.

-

Ce sunt aceste nume prin care lumea devine o serie de întâmplări distincte, de lucruri neunificate, de trupuri despărţite, având drept conştiinţe separate nişte frânturi de minte? Tu le-ai dat aceste nume, înfiinţând percepţia aşa cum ai dorit să fie. Lucrurile fără nume au primit nume, primind astfel şi realitate. Căci ce primeşte un nume primeşte şi un înţeles, şi îl vei vedea apoi ca având un înţeles; o cauză a unui efect adevărat, cu consecinţe care îi sunt inerente.

-

Aşa se face realitatea prin viziune parţială, în contrast deliberat cu adevărul dat. Duşmanul ei e întregimea. Căci concepe lucruri mărunte şi le vede apoi. Şi ne-spaţiul, simţul unităţii sau viziunea care vede diferit devin ameninţările pe care trebuie să le înfrângă, să le contrazică şi să le nege.

-

Totuşi, această altă viziune continuă să rămână, pentru minte, o direcţie firească în care să îşi îndrepte percepţia. E greu să înveţi mintea mii şi mii de nume străine. Dar tocmai asta crezi că înseamnă a învăţa;

-

Iată ce predă lumea. E o fază a învăţării prin care trebuie să treacă toţi cei ce vin. Dar, cu cât percep mai repede ce stă la baza ei, cât de discutabile sunt premisele ei, cât de îndoielnice rezultatele, cu atât îi pune mai repede la îndoială efectele. Învăţarea care se opreşte la ce îţi predă lumea se opreşte înainte de-a ajunge la semnificaţie.(…) Ea serveşte doar ca punct de plecare de unde poate începe un alt mod de-a învăţa, poate fi dobândit un nou mod de-a percepe şi pot fi retrase, de îndată ce sunt puse la îndoială, toate numele arbitrare pe care le acordă lumea.Ce e adevărat pe pământ şi în Cer e mai presus de numirile date de tine.

-

Când îţi chemi un frate, îi invoci numai trupul. Adevărata lui Identitate ţi-e ascunsă de ceea ce crezi că este el. Trupul lui răspunde la numele cu care îţi chemi fratele, căci mintea lui consimte să îşi însuşească numele pe care i l-ai dat. În felul acesta, unitatea lui e de două ori negată, căci îl percepi separat de tine, iar el acceptă şi îşi însuşeşte acest nume separat.

-

Ar fi chiar ciudat dacă ţi s-ar cere să treci de toate simbolurile lumii, uitându-le pentru totdeauna, şi să îţi asumi totodată o funcţie didactică. Ai nevoie să foloseşti un timp simbolurile lumii. Dar nu te lăsa amăgit şi tu de ele. Ele nu reprezintă absolut nimic şi, în exerciţiile tale, tocmai gândul acesta te va elibera de ele. Ele devin un simplu mijloc prin care poţi comunica în moduri pe care lumea le poate înţelege, dar care recunoşti că nu e unitatea în care poate fi găsită adevărata comunicare.

-

Ai nevoie, aşadar, de intervale zilnice în care învăţarea lumii devine o fază tranzitorie, o închisoare din care ieşi la lumina soarelui şi uiţi de întuneric. Aici înţelegi Cuvântul, Numele pe care ţi l-a dat Dumnezeu, singura Identitate pe care o împărtăşesc lucrurile toate, singura adeverire a ce e adevărat. Şi apoi te întorci în întuneric, nu pentru că îl crezi real, ci doar ca să îi proclami irealitatea în termeni care au încă înţeles în lumea dominată de întuneric.

-

Foloseşte toate numele şi simbolurile mărunte care delimitează lumea întunericului. Dar nu le accepta ca realitatea ta. Spiritul Sfânt le foloseşte pe toate, dar nu uită: creaţia are un singur Nume, un singur înţeles şi o singură Sursă, care unifică în Ea lucrurile toate. Foloseşte toate numele pe care le atribuie lumea acestor lucruri doar de convenienţă, dar nu uita că ele împărtăşesc Numele lui Dumnezeu laolaltă cu tine.

-

Dumnezeu nu are nume. Şi totuşi, Numele Lui devine lecţia finală că toate lucrurile sunt un tot unitar şi, cu această lecţie, toată învăţarea se încheie. Toate numele sunt unificate, tot spaţiul e umplut cu reflecţia adevărului. Fiecare gol e astupat, iar separarea vindecată. Numele lui Dumnezeu e moştenirea pe care le-a dat-o El celor care au ales să lase învăţătura lumii să ia locul Cerului. În exerciţiile noastre, urmărim să ne lăsăm minţile să accepte ce-a dat Dumnezeu ca răspuns la moştenirea jalnică pe care ai făurit-o tu ca tribut demn de Fiul pe care îl iubeşte.

-

Cine caută să ajungă la înţelesul Numelui lui Dumnezeu nu poate să nu reuşească. Trăirea trebuie să vină să suplimenteze Cuvântul. Mai întâi însă, trebuie să accepţi Numele pentru toată realitatea şi să realizezi că numeroasele nume pe care le-ai dat aspectelor ei au distorsionat ce vezi, dar nu au perturbat nicidecum adevărul. Un singur Nume aducem în exerciţiile noastre. Un singur Nume folosim pentru a ne unifica vederea.

-

Şi, deşi folosim un alt nume pentru fiecare conştienţă a unui aspect al Fiului lui Dumnezeu, înţelegem că ele au un singur Nume, dat de El. E Numele pe care Il folosim în exerciţii. Şi, prin folosirea Lui, toate separările prosteşti care ne-au ţinut orbi dispar. Şi ni se dă puterea de-a vedea dincolo de ele. Acum văzul ne e binecuvântat cu binecuvântări pe care le putem da aşa cum le primim.

 (Culegere de exerciții pentru studenți – pp.331-333)


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Share Button

Curs de miracole: Cap.19(II)- Obstacole în calea păcii

poarta-destinului     

     Să începem aceste lecții prin a ne aminti că odată ce ai pornit pe drumul deschis de acest curs, se înțelege că “ai auzit chemarea lui Dumnezeu” și că ai fost de acord să-ți asumi rolul de profesor al lui Dumnezeu în lume. Ești deopotrivă elev și profesor, alături de toți cei care-și au locul în viața ta. Ca profesor avansat al lui Dumnezeu, ai misiunea să extinzi pacea lui Dumnezeu din tine în exterior, dar cum poți extinde ceva ce nu ai, și care sunt obstacolele pe care le ai de îndepărtat din calea păcii?

       În adâncul inimii tale, își are locul iubirea, bucuria și pacea dumnezeiască. Pe măsură ce se revarsă în exterior pentru a îmbrățișa tot ce există, se izbește de multe obstacole: unele pe care fără să vrei și fără să fii conștient, le impui chiar tu, iar altele impuse de cei din jurul tău, sau de lumea exterioară în ansamblul ei.

      În lumea aceasta trăim, învățăm și evoluăm pe baza relațiilor de scurtă sau de lungă durată. Relațiile speciale din viața noastră sunt mijloacele pe care acest curs le pune la dispoziție studenților pentru a învăța și a avansa pe drumul păcii. Când aceste relații vor deveni sfinte, pacea va putea nestingherită să se extindă în exterior.

      Drumul păcii și al mântuirii nu-i un drum ușor. Nu poți ieși singur din lumea eului. Ai nevoie de un Maestru, de un Învățător, de o Călăuză care te poate trece prin furcile iluziei și ale durerii. Pornește atunci la drum făcând loc în inima ta Celui ce este numit Spiritul Sfânt, Prezența Dumnezeiască în care te vei refugia și te vei odihni pe drum, și care te va îndruma până când drumul se va sfârși. Când vei învăța să-ți privești semenii cu o blândețe desăvârșită știind că nu ai alt scop decât ei, când vei învăța că dincolo de trupuri, adânc, în inimile lor strălucește ascuns lumina lui Dumnezeu, și când vei învăța să vezi această lumină, atunci pacea se va revărsa din tine să cuprindă tot ce există. Atunci funcția Spiritului Sfânt va fi îndeplinită, iar Dumnezeu va face El Însuși ultimul pas.

      ***

Obstacole în calea păcii.

      Aș vrea să reamintesc mai întâi că  adresarea directă, ce se face simțită pe tot parcursul Cursului, vine prin “Vocea lui Hristos”. “Vocea lui Hristos” a fost identificată de Helen Schucman ca fiind Sursa informațiilor pe care le-a așternut pe hârtie pentru a da naștere acestei cărți, la care se simte adăugată, în mod evident, experiența sa ca profesor de psihologie medicală. 

Primul obstacol:

Nehotărârea; Tu și lumea; Atracția vinovăției ( plăcerea de a judeca).

    Ești nehotărât și inconsecvent. Îți place încă să emiți judecăți la adresa oamenilor și situațiilor. Te atrage vinovăția.

      Îți dorești să avansezi pe calea spirituală dar nu dai drumul iluziilor lumii. Ai vrea și una și cealaltă. Nu se poate. Alegi ori adevărul, ori iluzia lumii. Îți asumi drumul către realitatea spirituală conștient fiind că vei întâmpina opoziție din partea lumii, sau te lași purtat de valul lumii și mergi în rând cu ea, acceptându-i sistemul de gândire și de valori.

        Motivul principal pentru care nu dai încă drumul iluziilor lumii este atracția ta pentru “a judeca”, pentru a te poziționa de o parte sau de alta a “baricadei” și pentru a-ți “cultiva” eul. Nu ții cont de faptul că nimic nu e întâmplător, că în tot ce se întâmplă e Voia lui Dumnezeu, că nu poți lua decizii care să slujească Adevărul apelând la eul tău incapabil să vadă situația în ansamblul ei. Nu ești încă hotărât să abandonezi mintea inferioară a eului, și să apelezi la Mintea Superioară, Mintea lui Dumnezeu. E încă greu să spui ” Facă-se Voia Ta”, în loc să spui ” Așa vreau eu să se întâmple”.

      Renunță deci la obiceiul de a judeca oameni sau situații, și apelează la Spiritul Sfânt din tine pentru a lua deciziile în conformitate cu binele suprem al tuturor celor implicați într-o situație, chiar dacă rezultatul nu convine uneori eului  tău. Începi să faci acest lucru mai întâi în  relațiile speciale din viața ta.

      În ceea ce privește lumea, ca obstacol în calea păcii, amintește-ți că lumea este ceea ce vrei tu să faci din ea. Aduni din jurul tău ceea ce ce dorești să vezi și ceea ce dorești să auzi. Dacă vrei să te hrănești cu durere și conflict, vei căuta durerea și te vei lăsa copleșit de ea. Dacă vrei bucurie, pace și fericire, vei aduna din jurul tău numai ceea ce îți aduce pace și vei dărui în același mod, cu bucurie, compasiune și înțelegere, fără să te identifici cu suferința lumii. Vei înțelege că toată durerea lumii este acolo pentru că cineva a ales-o, să învețe ceva din ea. Nu e nevoie să cobori în iad pentru a salva pe cineva , dar poate fi util să-i întinzi o mână plină cu speranță, prin exemplul tău personal, pentru ca acel cineva să se înalțe din mrejele disperării. Doctorul Hawkins explică acest lucru foarte clar și foarte frumos:

   Deși este evident că există multe elemente și forțe în lume care dăunează vieții și fericirii omenești, nu este necesar să le urâm sau să le demonizăm, ci să ținem seama de ele și să le evităm. Astfel, ce cândva a fost demonizat, acum este privit mai degrabă ca o vreme mai rea, ca o maree sau ca o forță a naturii: luată în calcul, dar nu detestată. Viața nu continuă prin ura împotriva fulgerului, ci prin evitarea locului unde există posibilitatea ca el să lovească. 

   Renunțarea la atitudinea critică are ca rezultat eliberarea de emoțiile negative ale urii, care sunt însoțite de paranoia, vinovăție (conștientă sau inconștientă) și teamă inconștientă de răzbunare. Umilința previne inflamarea eului prin care miezul narcisist al acestuia îi percepe pe alții ca fiind “răi”, iar pe sine ca fiind “bun”, și, prin urmare, superior.

   Umilința are ca rezultat renunțarea la autoinflamarea eului și la câștigul narcisist care rezultă din tendința de a judeca. Refuzul de a juca rolul de arbitru moral permite renunțarea la această funcție în favoarea lui Dumnezeu ( “Judecata e a Mea” spune Domnul) și are ca rezultat detașarea de nesfârșitele dezbateri lumești asupra poziționalităților morale, etice, legale, politice, religioase, etnice, juridice și sociale. În timp ce eului i-ar plăcea să considere că orice opinie e o sărbătoare glorioasă a dreptului la liberă exprimare, umilința recunoaște că umanitatea a reușit să supraviețuiască foarte multă vreme fără opiniile și sfaturile personale ale unora.

   În acest caz să însemne oare acceptarea că viața personală a fiecăruia nu contează, că este lipsită de valoare și semnificație? Dimpotrivă, prin umilință, aceasta își pierde falsa valoare și își acceptă adevărata putere și funcție, dezvoltând astfel energia și forța spirituală și influențând lumea, mai ales prin conștiința colectivă a umanității. Puterea și integritatea spirituală a fiecărui individ în parte face ca marea să se ridice, cu toate vapoarele de pe ea. Îndemnurile moralizatoare provoacă reacții contrare, în timp ce integritatea smereniei radiază o putere căreia nimic nu-i rezistă.

      Tu ești casa păcii, ești centrul din care pacea radiază în afară. Dacă tu însuți nu ești în pace, cum ai putea împărtăși ceva ce nu ai? Ai tendința uneori să alungi pacea din casa ei, și cum crezi că faci asta altfel decât păstrând “mica barieră de nisip” care a mai rămas între tine și fratele tău în cadrul relațiilor tale? După ce ai spulberat mai întâi această mică barieră, pacea va radia nestingherită în lume, căci lumea va fi înțeleasă și acceptată altfel, și nu va mai avea putere să se opună păcii din tine și nici s-o distrugă. Vei fi atunci capabil să rămâi în pace în mijlocul furtunilor lumii, iar pacea aceasta a ta va aduce pace lumii din jurul tău.

Acest mic reziduu de atac pe care continui să îl păstrezi împotriva fratelui tău este primul obstacol pe care îl întâlnește în cale pacea din tine. Acest minuscul zid de ură continuă să se opună Voii lui Dumnezeu. Ce vrei să mai oprești încă în spatele micii tale bariere și să separi de fratele tău pare mai mare decât universul, căci vrea să stăvilească universul cu tot cu Creatorul lui.

-

Nu poți fi oprit de la mântuire. E scopul tău, nu poți alege altceva. Nu ai scop separat de fratele tău… Zidul minuscul va cădea atât de încet sub aripile păcii. Căci pacea își va trimite mesagerii de la tine la lumea întreagă și barierele vor cădea la venirea lor cu aceeași ușurință cu care se vor escalada cele ridicate de tine. Depășirea lumii nu e mai dificilă decât escaladarea zidului tău minuscul. Căci fiecare miracol e cuprins în miracolul relației tale sfinte, fără această barieră.

 

       Mai oscilezi încă între a merge susținut pe calea păcii alături de Dumnezeul pe Care l-ai acceptat în tine, sau a te întoarce la dorințele iluzorii ale lumii.

Mica dorință dementă de-a scăpa de Cel pe care L-ai poftit să intre și de-a-L da afară trebuie să provoace conflict. Înainte ca Spiritul Sfânt să intre ca să stea cu tine, ea a părut să aibă un scop colosal: consacrarea ta fixă și neschimbătoare păcatului și rezultatelor lui. În timp ce privești lumea, această mică dorință dezrădăcinată, plutind la întâmplare poate să coboare și să se așeze, un pic, asupra oricărui lucru, căci nu are niciun scop acum. Nu are țintă și hoinărește la întâmplare, neprovocând decât minuscule întreruperi în atracția iubirii.

-

Această scamă de dorință – o iluzie infimă, un reziduu microscopic din credința în păcat – e tot ce mai rămâne din ce-a părut să fie lumea odinioară. Nu mai e o barieră implacabilă în calea păcii.

-

Cât de tare poate fi o mică scamă în fața strașnicelor aripi ale adevărului? Poate să stopeze zborul unui vultur sau să oprească înaintarea verii? Poate să împiedice efectele soarelui asupra unei grădini acoperite de zăpadă? Vezi ce ușor e ridicat acest pufușor și ce departe poate fi dus, să nu se mai întoarcă niciodată, și desparte-te de el cu bucurie, nu regret. Căci nu e nimic de capul lui și nu a însemnat nimic când ai avut mai multă credință în protecția lui. Nu vrei să saluți mai degrabă soarele verii decât să îți fixezi privirea asupra unui fulg trecător și să tremuri la amintirea frigului iernii?

 

      Hrănirea sentimentelor de vinovăție, fie că te crezi tu vinovat, fie că proiectezi vinovăția asupra altora, înseamnă de fapt fuga de iubire. Iubirea privește dincolo de vinovăție, căci știe fiecare ființă, și o știe cum e în Sinele ei: așa cum a creat-o Dumnezeu. Iubirea vede numai adevărul și nu se împotmolește în lumea iluziilor și judecărilor deșarte, căci proiectarea vinovăției vine din judecare și atac, și din frica de a pierde ceva din supremația propriului eu.

         Iubirea e atrasă numai de iubire. Mesagerii iubirii sunt trimiși cu blândețe și revin cu mesajele iubirii și ale blândeții. Mesagerilor fricii li se poruncește aspru să caute vinovăție și să păstreze toate fărâmele de rău și de păcat pe care le pot găsi.

      Așa cum s-a mai spus deja, relațiile din lumea aceasta rezultă din modul în care e văzută lumea, iar modul în care e văzută lumea depinde de acele lucruri spre care îți apleci urechea să le auzi, și ochii să le vezi. Ei sunt mesagerii pe care eul tău îi trimite să îți aducă vorbă despre lume. Un eu flămând de “spectacol” și durere și suferință, și răzbunare, îți va aduce ce i-ai cerut, și îți va ține mintea prizonieră în închisoarea fricii și a judecării. Sinele tău va suferi însă, pentru că el este veșnic orientat spre iubirea și pacea lui Dumnezeu.

Mesagerii fricii sunt antrenați prin groază și cu un aer vinovat ei pornesc pe furiș într-o avidă căutare a vinovăției. Nicio fărâmă de vinovăție nu scapă ochilor lor înfometați. Și, în cumplita căutare a păcatului pe care o întreprind, se aruncă asupra oricărei făpturi pe care o văd și o aduc urlând stăpânului lor să o devoreze.

-

Nu trimite în lume acești mesageri cumpliți, să se înfrupte din ea și să caute realitatea. Căci îți vor aduce vorbă despre oase, carne și piele. Au fost învățați să caute ce e stricăcios și să revină cu burțile pline de lucruri descompuse și putrezite. Pentru ei, aceste lucruri sunt frumoase, pentru că par să le potolească cumplitele dureri de foame.

-

Spiritul Sfânt ți-a dat mesagerii iubirii să îi trimiți în locul celor pe care i-ai antrenat prin frică. Dacă îi trimiți pe ei, vor vedea doar ce e frumos și nevinovat, blând și bun. Vor fi la fel de atenți să nu le scape din vedere niciun act de caritate, niciun gest de iertare, niciun suflu de iubire, oricât de mici. Și se vor întoarce cu toate lucrurile fericite pe care le-au găsit, să le împărtășească drăgăstos cu tine. Nu te teme de ei. Îți oferă mântuire. Mesajele lor sunt de siguranță, căci – în ochii lor – lumea e bună.

-

Lumea va fi trasformată sub ochii tăi, curățată de toată vinovăția și presărată fin cu frumusețe. Lumea nu conține nicio frică pe care să nu o fi pus tu asupra ei. Spiritul Sfânt ți-a dat mesagerii Lui să îi trimiți fratelui tău și să revină la tine cu ce vede iubirea.

-

Și iubirea vrea să îți pună dinainte un ospăț, pe o masă acoperită cu o pânză imaculată, întinsă într-o grădină liniștită în care nu se aud decât cântece și duioase șoapte voioase. E un ospăț în care ți se cinstește relația cea sfântă și la care sunt bine-veniți toți ca oaspeți de onoare. Tot acolo vă voi însoți și eu, așa cum am făgăduit demult și cum vă mai făgăduiesc. Căci sunt bine-venit în noua ta relație iar unde sunt bine-venit acolo și sunt.

    Hristos este  prezent în fiecare dintre noi în virtutea simplului fapt că aparținem aceleiași Surse de care nu ne putem separa, și că facem parte pentru eternitate din Unitatea Creației. Suntem în Dumnezeu așa cum Dumnezeu este în fiecare dintre noi. ” Poți să îți întinzi mâna și să atingi Cerul“, căci “Cerul nu e nici loc, nici stare, este doar conștiența Unității desăvârșite“. Din această perspectivă e firesc să acceptăm crucificarea lui Hristos ca fiind propria noastră crucificare. Ne ține separați numai credința nejustificată a eului în separare – un eu care în absența experienței personale a Unității nemuritoare a Creației își bazează iluziile numai pe percepțiile oferite de un corp muritor, și pe refuzul persistent de a ajunge la adevăr prin deschiderea minții către cunoaștere.

      Fragmentul de mai jos aduce un plus de lămurire despre  mesajul crucificării, și face în același timp trecerea spre următorul obstacol în calea păcii: credința că trupul este valoros pentru ce oferă.

      Sunt bine-venit în starea de graţie, ceea ce înseamnă că m-ai iertat în sfârşit. Căci devenisem simbolul păcatului tău, aşa că a trebuit să mor în locul tău. Pentru eu, păcatul înseamnă moarte, aşa că ispăşirea se realizează prin ucidere. Mântuirea e considerată o modalitate prin care Fiul lui Dumnezeu a fost ucis în locul tău. Şi totuşi, chiar crezi că mi-aş oferi trupul tocmai ţie, preaiubitului meu, când îi cunosc micimea? ( micimea trupului). Sau crezi că te-aş învăţa că trupurile nu ne pot ţine despărţiţi? Al meu nu a fost mai valoros decât al tău, nici mai bun ca mijloc de comunicare a mântuirii, dar nu şi Sursa ei. Nimeni nu poate muri pentru altul, iar moartea nu ispăşeşte niciun păcat. Dar poţi trăi să arăţi că nu are realitate. Trupul pare să fie simbolul păcatului cât crezi că îţi poate obţine ceea ce vrei. Cât crezi că îţi poate da plăcere, vei crede că îţi poate aduce şi durere. Să crezi că poţi fi satisfăcut şi fericit cu atâta de puţin înseamnă să îţi faci rău; iar a limita fericirea pe care vrei să o ai înseamnă a recurge la durere să îţi umple rezerva precară şi să îţi desăvârşească viaţa. Iată desăvârşirea, după cum o vede eul. Căci vinovăţia se strecoară acolo unde fericirea a fost înlăturată, şi o înlocuieşte. Împărtăşania, sau comuniunea, e un alt tip de desăvârşire, care trece dincolo de vinovăţie, pentru că trece dincolo de trup.

Al doilea obstacol:

Credința că trupul este valoros prin ce oferă;Atracția durerii

 

La nivel operațional, corpul poate fi considerat ca o “sondă spațială” temporară, destinată explorării dimensiunii lineare, dar care deservește în același timp și evoluția spirituală. Atașarea de corp se bazează pe iluzia identificării cu acesta ca “sine”, ca sursă și locus al vieții. Din perspectiva unor stări mai înalte ale conștiinței, trupul poate fi perceput ca o neplăcere, o limitare și o distragere. De aceea și el trebuie să fie abandonat. În cele din urmă, identificarea cu trupul dispare, iar în acel moment, spontan, corpul devine mai degrabă un terț decât “eu”.( Dr. Davin R. Hawkins)

Simți că ai face un “sacrificiu” prea mare, că ți s-ar cere prea mult. E oare un sacrificiu sau o eliberare? Oare ce ți-a dat trupul să îți justifice credința bizară că mântuirea s-ar afla în el? Chiar nu vezi că asta e credința în moarte? 

-

Mesagerii Spiritului Sfânt sunt trimiși departe, dincolo de trup, chemând mintea să se unească într-o sfântă comuniune și să își găsească pacea. Acesta e mesajul pe care l-au primit de la mine pentru tine. Numai mesagerii fricii văd trupul, căci ei caută ceea ce poate suferi. E oare un sacrificiu să fii scos din ce poate suferi, din trup? Spiritul Sfânt nu îți cere să sacrifici speranța plăcerii trupești; trupul nu oferă o asemenea speranță. Dar nici nu îți poate aduce frica durerii. Durerea e singurul “sacrificiu” pe care ți-l cere Spiritul Sfânt și pe aceasta vrea să o înlăture.

-

Vrei comuniune, nu ospățul fricii. Vrei mântuire, nu durerea vinovăției. Și vrei ca Tatăl tău, și nu un cocoloș de humă, să fie casa ta.

 

      În ceea ce privește atracția durerii, să pornim acum de la următoarele afirmații considerate ca fiind adevărate:

  • Pacea este atributul eternității și simbolul nemuririi.”
  • “Eternul este veșnic bun, de o răbdare infinită și extrem de iubitor.”

      Nu există om pe pământ care să nu-și dorească nemurirea. Mulți se gândesc la nemurirea trupului, pentru că se identifică cu el, și puțini se gândesc la nemurirea Sinelui, căci oamenii, atâta vreme cât sunt doar fiii omului și nu s-au regăsit ca Fii ai lui Dumnezeu, sunt atașați de propriul eu și de trupul lor muritor ce cred că înseamnă însăși viața lor.

      Acum să ne lămurim: Cum poți deveni nemuritor atâta timp cât ești legat de un trup muritor? Cum poți avea pace – un atribut al nemuririi – atâta vreme cât te identifici cu trupul tău muritor? Cum te poți uni cu Dumnezeu Etern – atâta vreme cât nu-l accepți și nu te regăsești ca Fiu al lui Dumnezeu, și nu doar ca fiu al omului? Trebuie să faci loc în tine acelui “ceva” nemuritor care dincolo de trup să se poată uni cu eternitatea, căci Dumnezeu nu se poate uni cu un trup. Acel “ceva” este bunătatea, iubirea, răbdarea, iubirea și pacea lui Dumnezeu. Așa că nu mai ezita: dă iluziile lumii, pe pacea lui Dumnezeu, dacă îți dorești cu adevărat nemurirea.

Credința în etern se justifică întotdeauna pentru că eternul este veșnic bun, de o răbdare infinită și extrem de iubitor. Te va accepta total și îți va dărui pace. Dar te poate uni  numai cu ce are deja pace în tine, nemuritor ca el. Trupul nu îți poate aduce nici pace, nici agitație; nici bucurie, nici durere. E un mijloc, nu un scop. Trupul va părea să fie orice e un mijloc de-a atinge țelul pe care i-l atribui. Numai mintea poate fixa un scop și numai ea poată să vadă mijlocul de-al atinge. Pacea și vinovăția sunt amândouă condiții ale minții. Gândește-te însă care e compatibilă cu tine. Iată-ți alegerea, și e liberă.

-

Trupul e marele trădător aparent al credinței. E imposibil să cauți plăcere prin trup și să nu găsești durere. E rezultatul inevitabil al faptului că te-ai echivalat cu trupul, fapt ce invită la durere. (…) Trupul devine slujitorul durerii, căutând-o asculător și supunându-se ideii că durerea e plăcere.  Asta e ideea ce stă la baza grelei investiții pe care o face eul în trup. Și asta e relația dementă pe care o ține ascunsă, deși din asta se hrănește. Pe tine te învață că plăcerea trupului e fericire.  Dar în sinea lui Șoptește: ” E moarte”.

-

 De ce trebuie trupul să fie ceva pentru tine? Sigur, nu e făcut din ceva preţios. Şi, tot la fel de sigur, nu are simţire. Îţi transmite senzaţiile pe care le vrei. Ca orice mijloc de comunicare, trupul primeşte şi trimite mesajele ce i se dau. El nu simte nimic pentru ele. Toată simţirea cu care sunt investite e dată de expeditor şi de destinatar. Atât eul, cât şi Spiritul Sfânt recunosc asta şi recunosc, deopotrivă, că aici expeditorul şi destinatarul sunt unul şi acelaşi. Spiritul Sfânt ţi-o spune cu bucurie. Eul ţi-o ascunde, căci vrea să te ţină inconştient de asta. Cine ar mai trimite mesaje de ură şi atac dacă ar înţelege că şi le trimite lui însuşi? Cine s-ar mai acuza, s-ar mai învinui şi s-ar mai condamna?

-

Mesajele eului se trimit întotdeauna în afara ta, în speranţa că altcineva decât tine va avea de suferit de pe urma mesajului tău de atac şi vinovăţie. Şi, chiar dacă suferi şi tu, altcineva va suferi mai tare. Marele amăgitor recunoaşte că nu e aşa, dar – ca „duşman” al păcii – te îndeamnă să trimiţi toate mesajele de ură pe care le ai şi să te eliberezi. Şi, ca să te convingă că se poate, îi cere trupului să caute durere într-un atac asupra altuia, numind-o plăcere şi oferindu-ţi-o ca eliberare de atac.

-

 Nu îi asculta nebunia şi nu crede că imposibilul e adevărat. Nu uita că eul a consacrat trupul obiectivului păcatului şi că îşi pune în el toată încrederea că poate fi realizat. Triştii lui discipoli elogiază trupul încontinuu, celebrând solemn domnia eului. Niciunul dintre ei nu poate să nu creadă că, cedând atracţiei vinovăţiei, va reuşi să scape de durere. Niciunul dintre ei nu poate să nu se considere una cu trupul, ceva fără de care ar muri; şi totuşi, ceva în care propria lui moarte e tot atât de inevitabilă.

-

Discipolilor eului nu le e dat să îşi dea seama că s-au consacrat morţii. Libertatea le este oferită, dar nu au acceptat-o, iar ce e oferit trebuie să fie şi primit, pentru a fi un lucru dat cu adevărat. Căci şi Spiritul Sfânt e tot un mijloc de comunicare, primind mesaje de la Tată şi oferindu-le Fiului. Ca eul, Spiritul Sfânt e şi expeditor, şi destinatar. Căci ce se trimite prin El revine la El, căutându-se pe parcurs şi găsind ce caută. Aşa găseşte eul moartea pe care el o caută, înapoindu-ţi-o.

 

 Al treilea obstacol:

Atracția morții; Trupul nestricăcios.

 

Ce e viața? O idee.

Ce e moartea? O idee.

Dar o idee nu-și părăsește niciodată sursa. 

*

” Moartea e rezultatul gândului pe care îl numim EU, cu aceeași certitudine cu care viața e rezultatul Gândului lui Dumnezeu. “

*

      Te identifici cu trupul tău și cu EUL tău separat de Dumnezeu și de toți frații tăi? Crezi că tu, un val răzleț, poți rămâne veșnic apă sub razele fierbiți ale soarelui, separat de oceanul din care te-ai format? Ai ales moartea.

     Ai înțeles că nu ești trup? Te identifici cu Dumnezeu și toată Creația Sa? Ai înțeles că nu poți fi val în afara oceanului? Ai ales viața.

 

Nimeni nu poate muri dacă nu alege să moară. Ce pare a fi frica de moarte e de fapt atracţia ei. Făcută de eu, ea îşi aruncă umbra întunecată asupra tuturor făpturilor, pentru că eul e „duşmanul” vieţii.

-

Şi totuşi, o umbră nu poate ucide. Ce e o umbră pentru vii? Ei trec de ea şi ea dispare. Dar cum rămâne cu cei a căror consacrare e să nu trăiască; corul de bocitoare al eului, „păcătoşii” în straie negre ce se îndepărtează tot mai mult de viaţă, târându-se din greu, trăgându-şi lanţurile după ei, într-un marş greoi în cinstea cumplitului lor stăpân, domnul morţii? Atinge-l pe oricare dintre ei cu mâinile blânde ale iertării şi vezi cum îi cad lanţurile, odată cu ale tale. Uită-te cum îşi aruncă straiele negre pe care le-a purtat la propria-i înmormântare şi auzi-l cum râde de moarte. De sentinţa pe care i-o dă păcatul poate să scape prin iertarea ta. Asta nu e aroganţă. Ci Voia lui Dumnezeu. Când ai acceptat scopul Spiritului Sfânt în locul scopului eului, ai renunţat la moarte, schimbând-o cu viaţa.

-

 Un lucru e sigur: Dumnezeu, Care nu a creat nici păcatul, nici moartea, nu te vrea legat de ele. Figurile înfăşurate în linţoliu din cortegiul funerar nu defilează în cinstea Creatorului lor, a Cărui Voie e ca ele să trăiască. Ele nu Îi urmează Voia, ci i se opun.

-

Şi ce e trupul înveşmântat în negru pe care vor să îl îngroape? Un trup pe care l-au consacrat morţii, un simbol al stricăciunii, un sacrificiu adus păcatului, oferit păcatului să se înfrupte din el ca să rămână viu; un lucru condamnat, osândit de propriul lui zămislitor ( eul) şi jelit de fiecare bocitor ce se consideră una cu el. Aroganţa păcatului, mândria vinovăţiei, mormântul separării, toate fac parte din nerecunoscuta ta consacrare morţii. Sclipiciul de vinovăţie cu care ai acoperit trupul îl va ucide. Căci eul ucide ce iubeşte, din cauză că i s-a supus. Dar, ce nu i se supune, eul nu poate să ucidă.

-

 Trupul nu moare, după cum nu poate nici să simtă. El nu face nimic. Trupul în sine nu e nici stricăcios, nici nestricăcios. E chiar nimic. E rezultatul unei mici idei smintite ce poate fi corectată: ideea de stricăciune. 

-

Ţie, care te-ai consacrat nestricăciunii, ţi s-a dat – prin acceptarea ta – puterea de-a elibera de stricăciune. Cum ţi s-ar putea preda mai bine primul şi cel mai important principiu dintr-un curs de miracole decât arătându-ţi că miracolul care pare cel mai greu poate fi realizat primul? Trupul poate doar să servească scopului tău. Aşa cum îl priveşti, aşa va părea să fie. Moartea, dacă ar fi adevărată, ar fi sistarea finală şi completă a comunicării, un lucru care e obiectivul eului. Retragerea în moarte însă nu pune capăt conflictului. Capăt îi pune numai Răspunsul lui Dumnezeu. 

-

Frica de moarte va trece pe măsură ce ademenirea ei va ceda în faţa adevăratei atracţii a iubirii. Sfârşitul păcatului, care se cuibăreşte liniştit în siguranţa relaţiei tale, protejat de unirea ta cu fratele tău, şi gata să crească şi să devină o forţă colosală pentru Dumnezeu, e foarte aproape. Faza incipientă a mântuirii e păzită cu atenţie de iubire, ferită de fiece gând ce vrea să o atace şi pregătită în linişte să împlinească sarcina colosală pentru care ţi s-a dat. Scopul tău nou-născut e hrănit de îngeri, îngrijit de Spiritul Sfânt şi ocrotit de Dumnezeu Însuşi. 

-

Ce pericol îi poate asalta pe inocenţi? Ce poate să îi atace pe nevinovaţi? Ce frică se poate strecura să tulbure pacea nepăcătoşeniei? Ce ţi s-a dat, chiar de e încă în faşă, comunică pe deplin cu Dumnezeu şi cu tine. În mâinile lui micuţe, ţine în deplină siguranţă – şi îţi întinde – fiece miracol pe care îl vei înfăptui. Miracolul vieţii nu are vârstă, fiind născut în timp, dar hrănit în veşnicie. Priveşte acest prunc, căruia i-ai dat un loc de odihnă prin faptul că ţi-ai iertat fratele, şi vezi în el Voia lui Dumnezeu. Aici renaşte pruncul din Betleem. Şi cine îl adăposteşte îl va urma, nu pe cruce, ci întru înviere şi viaţă.

-

Când ţi se pare ceva o sursă de frică, când eşti îngrozit de situaţii ce îţi fac trupul să tremure şi să fie cuprins de sudoarea rece a fricii, ţine minte că motivul e întotdeauna unul singur: eul l-a perceput ca simbol al fricii, un semn al păcatului şi al morţii.

-

 

Confruntat cu o asemenea situație îngrozitoare, cu acest simbol îngrozitor al fricii căruia nu-i găsești înțelesul,  nu  judeca. Adu-ţi aminte de Prezenţa sfântă a Celui Care ţi s-a dat să fie Sursa judecăţii. Dă-I Lui să îl judece pentru tine şi spune:

*

  • Ia-l de la mine şi priveşte-l, judecându-l pentru mine.
  • Să nu îl văd ca semn al păcatului şi al morţii, şi nici să nu îl folosesc pentru distrugere.
  • Învaţă-mă cum să nu fac din el un obstacol în calea păcii, ci să Te las să îl foloseşti pentru mine, pentru a înlesni venirea ei.

*

Al patrulea obstacol:

Frica de Dumnezeu. Ridicarea vălului.

      Închipuie-ți că moartea nu există. Închipuie-ți că frica de moarte a dispărut cu totul. Ce mai rămâne atunci,  când toată viața ai trăit, în secret, cu gândul la moarte, fără să spui nimănui și fără să recunoști tu însuți acest mic secret al tău care este, de fapt, marea barieră în drumul vieții? Ce s-ar întâmpla dacă această barieră – păzită cu strășnicie de eu din tată în fiu – s-ar ridica în sfârșit?  Ai fost învățat că nu poți trece de bariera morții. Ai fost învățat să jelești și să suferi după pierderea unor trupuri, gândind pe ascuns că va veni vremea ca însăși  trupul tău să fie dat morții. Asta ai fost învățat, asta ai văzut cu ochii, asta crezi. Și ți-e teamă să treci dincolo de bariera iluzorie a trupului. Dacă frica de moarte ar fi dată ea însăși morții, iată ce s-ar întâmpla:

Pur şi simplu, ţi-ai aduce aminte de Tatăl tău. Ţi-ai aduce aminte de Creatorul vieţii, Sursa a tot ce trăieşte, Tatăl universului şi al universului de universuri, şi a tot ce se află chiar dincolo de ele. Iar, când îţi mijeşte în minte această amintire, pacea mai trebuie să escaladeze un ultim obstacol, după care mântuirea e completă, şi Fiul lui Dumnezeu e redat complet sănătăţii mintale. Căci aici chiar se sfârşeşte lumea ta.

-

Al patrulea obstacol de escaladat atârnă ca un văl greu peste faţa lui Cristos. Acest văl întunecat – ce pare să facă, din faţa lui Cristos, ceva aidoma feţei unui lepros şi, din Razele aprinse ale Iubirii Tatălui Său ce Îi luminează faţa de slavă, ceva asemănător unor şuvoaie de sânge – păleşte în lumina învăpăiată din spatele lui, când dispare frica morţii.

-

Iată vălul cel mai întunecat, susţinut de credinţa în moarte şi protejat de atracţia ei. Consacrarea ta morţii şi suveranităţii ei nu e decât un jurământ solemn, făgăduinţa făcută eului în secret să nu ridici acest văl niciodată, să nu te apropii de el, nici măcar să nu bănuieşti că există. Iată făgăduinţa pe care ai făcut-o să nu laşi niciodată unirea să te scoată din separare; marea amnezie în care amintirea lui Dumnezeu pare complet uitată; scindarea Sinelui tău de tine; – frica de Dumnezeu, ultimul pas în disocierea ta.

-

Dacă frica de moarte ar dispărea, de ce-ai putea să te mai temi decât de viaţă? Atracţia morţii e cea care face viaţa să pară urâtă, crudă şi tiranică. Nu te temi de moarte mai mult decât te temi de eu. Aceştia sunt prietenii pe care ţi i-ai ales. Căci, în alianţa ta secretă cu aceştia, ai fost de acord să nu laşi să se ridice niciodată frica de Dumnezeu, ca să poţi vedea faţa lui Cristos şi să te uneşti cu El în Tatăl Său.

-

Fiece obstacol peste care trebuie să se reverse pacea se escaladează în acelaşi fel: teama care l-a făcut să apară cedează în faţa iubirii. Exaltarea trupului e abandonată în favoarea spiritului, pe care îl iubeşti cum nu ţi-ai putea iubi trupul niciodată. Iar ademenirea morţii se pierde pentru totdeauna când se stârneşte atracţia iubirii şi te cheamă.

-

Iar acum stai îngrozit în faţa acelui ceva pe care ai jurat să nu îl priveşti niciodată. Îţi ţii ochii plecaţi, amintindu-ţi făgăduinţa făcută „prietenilor” tăi. „Frumuseţea” păcatului, ademenirea delicată a vinovăţiei, „sfântul” chip de ceară al morţii şi frica de răzbunarea eului, pe care te-ai jurat cu sânge să nu îl părăseşti, se ridică toate şi te imploră să nu îţi ridici ochii. Căci realizezi că, dacă te-ai uita şi ai lăsa să se ridice vălul, ele ar dispărea pentru totdeauna. Toţi „prietenii” tăi, toţi „protectorii” tăi şi „casa” ta vor dispărea. Şi nu îţi vei aminti nimic din ce îţi aminteşti acuma.

-

Îţi pare că lumea te va abandona cu desăvârşire dacă ţi-ai ridica ochii. Dar nu se va întâmpla altceva decât că vei lăsa lumea pentru totdeauna. Aşa se restabileşte voia ta. Priveşte-o cu ochii deschişi, şi nu vei mai crede niciodată că eşti la mila unor lucruri ce te depăşesc, a unor forţe pe care nu le poţi controla şi a unor gânduri care îţi vin în ciuda voii tale. Căci ce te atrage din spatele vălului e şi în străfundul tău, formând un tot unitar, neseparat şi complet.

 

   În ce privește frica de Dumnezeu, trebuie să știi că îți trebuie ceva pregătire să alungi groaza și să o privești în față. Trebuie ca mintea ta să fie complet vindecată ca să poți privi nebunia fraților tăi, gesturile, judecățile, atacurile, boala, cu milă și compasiune, tandrețe, iubire, și credință deplină, însă fără frică. Pentru că stârnesc situații îngrozitoare care-ți provoacă teamă, te împiedică undeva în adâncul tău să-i ierți pe deplin, “și nimeni nu ajunge la iubire cu frica alături”. Amintește-ți ce ai învățat mai devreme: ori de câte ori o situație îngrozitoare îți iese în față, ca simbol al fricii, nu judeca. Lasă-ți Călăuza să judece pentru că tu nu ai privirea de ansamblu. Pentru că-ți mai provoacă o urmă de frică, te temi încă de lume și de frații tăi, iar dacă te temi de ei, te temi încă și de Dumnezeu, căci Dumnezeu este în tot și în toate, indiferent sub ce formă apar, și cât de inconștienți mai sunt încă.

      Prin Spiritul Sfânt îl ai pe Hristos alături. El e prietenul tău, dar nu uita că este în același timp Prietenul oricărei făpturi, oricât de păcătoasă ar părea în ochii tăi, oricât de străin și potrivnic ți-ar părea. Îl aveți pe Hristos prieten comun. Ori de câte ori te “retragi” din fața străinului, ocolindu-l, condamnându-l, judecându-l, atacându-l chiar și în cel mai discret mod, te retragi din fața lui Hristos, și nu uita, că ori de câte ori ataci, nici măcar nu-ți dai sema pe Cine ataci.
 

Aproapele acesta mai pare încă un străin. Nu îl cunoşti, şi interpretarea pe care i-o dai te înspăimântă. Şi, ca să ţii nevătămat ce pari a fi tu, îl tot ataci. În mâinile lui însă e mântuirea ta. Îi vezi nebunia, pe care o urăşti pentru că o împărtăşeşti. Şi toată mila şi iertarea care ar vindeca-o cedează în faţa fricii. Frate, ai nevoie de iertarea acordată fratelui tău, căci veţi împărtăşi împreună nebunia sau Cerul. Şi vă veţi ridica ochii, cu credinţă, împreună sau deloc.

-

Nimeni nu poate privi fără groază frica de Dumnezeu, dacă nu a acceptat Ispăşirea şi  fără să îşi poarte în inimă iertarea deplină a fratelui său. Stai aici puţin şi nu tremura. Vei fi gata. Să ne unim într-o clipă sfântă, aici, în acest loc în care te-a condus scopul mântuirii; să ne unim în credinţa că Cel Ce ne-a adus aicea împreună îţi va oferi inocenţa de care ai nevoie, şi că o vei accepta pentru iubirea mea şi a Lui.

-

Nu e posibil să priveşti frica de Dumnezeu  prea devreme. Acesta e locul la care trebuie să ajungă fiecare când e gata. Odată ce şi-a găsit fratele, este gata. Dar nu e suficient doar să ajungi la locul acesta. O călătorie fără scop rămâne fără înţeles şi pare să nu aibă sens nici când s-a încheiat. Cum poţi să ştii că s-a încheiat dacă nu îţi dai seama că şi-a atins scopul? Aici, cu sfârşitul călătoriei în faţă, îi vezi scopul. Şi, tot aici, alegi dacă să îl priveşti sau să o iei mai departe, doar ca să revii şi să alegi din nou.

***

Aici e locul sfânt al învierii, la care revenim; la care ne vom întoarce până se înfăptuieşte şi se primeşte izbăvirea. Gândeşte-te cine e fratele tău înainte de a-l condamna. Alătură-i-te bucuros şi înlătură toate urmele de vinovăţie din mintea lui tulburată şi torturată. Ajută-l să ridice povara grea a păcatului pe care i-ai pus-o în spinare şi pe care a acceptat-o ca a lui, şi dă-i-o jos cu uşurinţă, râzând cu voioşie. Nu i-o apăsa pe frunte ca pe nişte spini, nici nu îl ţintui de ea, neizbăvit şi deznădăjduit.

-

Se apropie Paştele, timpul învierii. Să ne acordăm izbăvire unul altuia şi să o împărtăşim, ca să ne ridicăm uniţi în înviere, nu separaţi în moarte. Priveşte darul libertăţii pe care I l-am dat Spiritului Sfânt pentru tine. El ne conduce pe amândoi, pe tine şi pe mine laolaltă, ca să ne întâlnim aici, în acest loc sfânt, şi să luăm aceeaşi decizie.

-

Eliberează-ţi fratele aici, cum te-am eliberat şi eu. Dă-i acelaşi dar şi nu îl privi cu niciun fel de condamnare. Vezi-l la fel de nevinovat cum te văd şi eu, şi trece-i cu vederea păcatele pe care crede că şi le vede. Oferă-i libertate şi eliberare deplină de păcat, aici, în grădina agoniei şi morţii aparente.

-

Vom dispărea împreună în Prezenţa din spatele vălului, nu să ne pierdem, ci ca să fim găsiţi; nu ca să fim văzuţi, ci cunoscuţi. Iată scopul călătoriei, fără de care călătoria e lipsită de înţeles. Iată pacea lui Dumnezeu, pe care El ţi-a dat-o veşnic. Iată odihna şi tihna pe care le cauţi, motivul călătoriei de la bun început.

-

Răstigniţii dau durere, pentru că sunt cuprinşi de durere. Dar izbăviţii dau bucurie, pentru că au fost vindecaţi de durere. Fiecare dă după cum primeşte, dar trebuie să aleagă ce va primi. Şi va recunoaşte ce a ales după cum dă şi după cum i se dă.

-

Ai ajuns până aici pentru că ai ales călătoria. Nimeni nu se apucă de un lucru pe care îl consideră lipsit de înţeles. Lucrul în care ţi-ai pus credinţa continuă să fie credincios şi te păzeşte cu o credinţă atât de blândă, dar atât de tare, încât te va ridica dincolo de văl şi îl va pune pe Fiul lui Dumnezeu la loc sigur, în protecţia neîndoielnică a Tatălui său. Iată singurul scop ce dă acestei lumi – şi lungii călătorii prin această lume – tot înţelesul pe care îl conţin. Dincolo de acesta, ele nu au niciun înţeles. Tu şi fratele tău staţi împreună, tot neconvinşi că au un scop. Dar vă e dat să vedeţi acest scop în sfântul vostru Prieten şi să îl recunoaşteţi ca propriul vostru scop.

-∞-


“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”
(Curs de Miracole)

***

Observație:

Ideile, rezumatele și fragmentele de text selectate ca argument sunt supuse inevitabil unor interpretări proprii. Pentru o înțelegere corectă și completă este necesară parcurgerea integrală a Cursului și a exercițiilor aferente.

Surse:


Share Button

C.M. Ex. 160: Sunt acasă. Frica e străinul aici.

frica 1

Fotografie de Caraș Ionuț

***

       Exercițiul de astăzi din “Curs de miracole” este un bun pretext pentru a pune în valoare informațiile despre frică, pe care doctorul David R. Hawkins ni le pune la dispoziție prin cartea sa “Transcenderea nivelurilor de conștiință – scara  spre iluminare”.

       David R. Hawkins a fost în viața sa fizică un învățător spiritual de excepție, un iluminat, cu o experiență de peste 50 de ani în practica psihiatrică. Harta nivelurilor calibrate ale conștiinței pe care a prezentat-o în 1995, poziționează frica la nivelul calibrat 100. Pentru a înțelege exact influența nefastă pe care o are asupra noastră, este util să știm că nivelurile de conștiință sunt împărțite în patru grupe:

1: Niveluri calibrate sub valoarea 200 : Eul;

2: Niveluri calibrate între 200-499: Mintea lineară;

3: Niveluri calibrate între 500-599 : Realitatea spirituală;

4: Niveluri calibrate între 600-1000: Stările iluminate;

     Conform măsurătorilor, “Curs de miracole” calibrează până la nivelul 600, căci “ultimul pas îl face Însuși Dumnezeu” – așa spune Cursul, și așa își încheie și Dr. Hawkins lucrarea .

    Este interesant de știut că la momentul publicării cărții (2006), autorul estima că 80% din populația lumii are nivelul calibrat al conștiinței sub 200, în condițiile în care obiectivul  spiritual al marilor religii ale lumii este să calibreze conștiința oamenilor în jurul valorii de 500 – nivelul iubirii necondiționate.

       Exercițiul de astăzi începe cu o frază plină de tâlc:

*

” Frica e străină de făgașurile iubirii.”

*

         Cum poate fi adevărat acest lucru? Ce legătură are frica cu iubirea?

     Când ți-e frică, ai în mintea ta un dușman imaginar, iar dacă ai un dușman, firesc, începi să-ți construiești tactici de apărare și atac. Să ne amintim că orice atac, sau orice percepem noi ca fiind un atac, este de fapt un strigăt după iubire al celui care atacă, sau al nostru, dacă noi suntem în poziția atacatorului. Iată că, dacă orice atac este un strigăt după iubire, firesc, orice frică va fi în esență, tot un strigăt după iubire. Este vorba însă despre acea iubire care transcende iubirea egoistă, omenească, este vorba despre Iubirea din care am fost creați, și care stă ascunsă în adâncul nostru, gata să iasă la lumină, ca singură alternativă la toate iluziile.

     Într-o lume în care Iubirea nu e simțită, primită și oferită ca un gest firesc, frica guvernează în pace, și poate îmbrăca multe forme: frica de dușmani, de bătrânețe sau moarte, teama de a fi respins sau de a pierde o relație, etc. Frica este unul din instrumentele de control preferate de agențiile opresive, și de manipulatori importanți.  Odată ajunși în ghearele fricii chiar și cele mai inocente evenimente ne-o alimentează, devenind obsesivă și putând lua orice formă. A nu se confunda însă cu teama realistă sau precauția care servesc supraviețuirii, în contrast cu teama irațională ce indică probleme psihologice. Precauția este un comportament acceptat și normal, ce se exprimă în aproape fiecare domeniu al vieții, de la încuierea ușilor și alarmele împotriva incendiilor, până la sănătate și obiceiuri alimentare.

    În vreme ce vinovăția, rușinea și regretul – calibrate la nivelurile 20 și 30 – sunt proiectate asupra trecutului, frica este o anticipare focalizată asupra viitorului și se poate propaga la nesfârșit prin mecanismul imaginației și fanteziei.

      Doctorul Hawkins spune că o gândire marcată de frică duce la un nivel cronic de stres, iar la limită poate provoca paranoia sau poate fi cauza apariției structurilor neurotice defensive. Frica este o emoție care generează un nivel ridicat de alertă al sistemului neurocerebral. Ea poate fi proiectată asupra oricărui aspect al vieții și poate deveni extrem de limitativă. Așa cum precauția vine în sprijinul supraviețuirii, frica poate deveni paralizantă și deci foarte nocivă.

    Din punct de vedere clinic frica se exprimă prin anxietate (neliniște), fobii, tulburări de stres post-traumatice, retragerea în sine, dependența de anumite substanțe (tranchilizante, alcool, droguri).

   Din punct de vedere al evoluției, viața ca ființă umană începe printr-o experimentare a fricii suferită de copilul mic: teama de a fi luat de lângă mama sa și de a o pierde. Frica se continuă de-a lungul vieții și culminează în final cu frica de moarte și frica de necunoscut.

      Cum se depășește frica?

     Având în vedere faptul că frica se autoconsolidează, este foarte important ca ea să nu fie negată printr-o formă de bravadă sau printr-un comportament inutil riscant. Toate fricile trebuie scoase la lumină și vindecate. O tehnică simplă ce poate fi folosită de oricine ar putea fi numită “ Și ce urmează după asta?“. Temerile sunt lăsate să apară fără nicio rezistență, iar energia lor emoțională va fi înfrântă imediat ce apare. Exemplu:

“Mi-e teamă să nu-mi pierd slujba”

” Și ce urmează după asta?”

” După asta nu voi mai avea bani.”

” Și ce urmează după asta?”

“După asta vom fi dați afară din casă.”

” Și ce urmează după asta?”

” După asta vom fi vagabonzi.”

” Și ce urmează după asta?”

” După asta nu vom avea bani pentru mâncare și am putea muri de foame”

” Și ce urmează după asta?”

” După asta ne îmbolnăvim și murim” …

    Toate fricile omului sunt de fapt o inconștientă frică de moarte și de necunoscut. Când moartea însă este acceptată și abandonată lui Dumnezeu, această primă și ultimă frică se topește, fapt dovedit de cei care au trecut prin experiențe revelatoare în apropierea morții sau în moarte clinică. Cu toții au simțit în aceste situații o Iubire dincolo de orice experiență umană, care le-a șters orice teamă de moarte, de destin și de un Dumnezeu judecător și răzbunător.

        Pacea vine ca o acceptare a caracterului inevitabil al vieții, care se bazează pe observarea și recunoașterea faptului că dincolo de trup există o unică și extrem de importantă caracteristică a omului: conștiința și conștiența de sine, mai întâi ca ființă separată de Dumnezeu, și mai apoi, conștiința și conștiența de Sine ca ființă făcând veșnic parte din Sinele Unitar Dumnezeiesc.

*

A “fi” este un lucru; dar a ști că “ești“, necesită în mod evident, o calitate superioară.”

*

      “Tu nu ești trup” – spune Cursul de miracole. “Ești spirit, și ești exact așa cum te-a creat Dumnezeu“. Ce ești de fapt? Ești conștiință pură. Nici măcar nu se pune problema morții, căci viața continuă pe alte planuri ale existenței, dincolo de tărâmul fizic.

       Frica și evoluția spirituală

    Doctorul Hawkins spune că studiile efectuate în domeniul conștiinței au relevat faptul că orice sentiment de frică este în final un produs al persistenței eului, al ezitării să te  abandonezi complet în mâinile lui Dumnezeu, să renunți la micul tău sine egotic în favoarea Sinelui Superior.  A nu se confunda acest tip de abandon cu apatia, resemnarea sau pasivitatea, pentru că a reuși să renunți la ego este de fapt o dovadă de curaj, este un act de voință foarte puternic. Înseamnă să te aliniezi cu Divinitatea și Adevărul, să transferi identitatea de la sinele personal la Sine, să renunți la separare în favoarea re-unirii cu Dumnezeu, înseamnă să te întorci Acasă. Această decizie are drept consecință creșterea încrederii, curajului și demnității umane în dauna tendințelor de auto-degradare și auto-denigrare.

    Decizia de a te abandona în mâinile lui Dumnezeu trebuie să fie însă completă, pentru că abandonarea totală aduce pacea, pe când abandonarea parțială aduce îndoieli fără sfârșit. Abandonarea totală înseamnă să accepți fără rezerve sistemul de gândire bazat pe iubire, iertare și unitate. Abandonarea parțială înseamnă să nu renunți definitiv la sistemul de gândire al eului, bazat pe separare, judecare, atac, apărare, frică. Acesta este sistemul de gândire pe care este construită lumea.

Atunci când eul/sinele e abandonat progresiv, el se dizolvă și este înlocuit cu Sinele veșnic și auto-radiant, care șterge orice urmă de îndoială, pentru totdeauna. Aceeași experiență se petrece și în cazul persoanelor care au trăit o experiență în apropierea morții sau acelora care dețin o conștiință avansată și care au traversat înțelegeri transformatoare.

-

Studiile efectuate asupra conștiinței confirmă faptul că moartea nu este nici măcar o posibilitate. Viața este susținută de Sursa ei eternă, de care nu poate fi separată. Ceea ce este linear, circumscris și limitat în timp capătă existență în virtutea a ceea ce este etern și non-linear. ( Această afirmație calibrează la nivelul 1000.)

     Cu alte cuvinte această lume măruntă a timpului și spațiului de care ne agățăm cu disperare crezând că este singura realitate “reală”, pentru că o putem percepe cu simțurile trupului, nici măcar n-ar exista, dacă n-ar fi susținută de sursa sa eternă: Sursa Vieții. Așa se face că ne folosim de toate tertipurile posibile pentru a ne prelungi viața în speranța că vom ajunge cândva, cumva, la nemurirea trupului ca garanție a trăirii în această singură lume pe care o cunoaștem. Ignorăm faptul că Viața Însăși ne înconjoară, este în noi și în jurul nostru, o cuprindem și ne cuprinde, independent de existența trupului, instrument neutru, mijloc didactic de învățare și evoluție câtă vreme  suntem călători în aceată lume.

         Frica și religia.

Frica apare prin conștientizarea consecințelor viitoare ale păcatelor, erorilor și abaterilor noastre de la morală, care pot fi temporare sau pe termen lung. Există o teamă față de judecata Divină, ca și de reprezentarea antropomorfică a unui Dumnezeu supărat sau chiar răzbunător. Cu cât viziunea despre Dumnezeu este mai primitivă, cu atât mai înspăimântătoare sunt și imaginile. Sentimentele de frică sunt asociate și combinate cu vinovăția și cu spectrul pedepsei – sau chiar al iadului însuși. Toate acestea sunt amplificate prin sistemele de credință mitologice, care devin parte integrantă din cultura respectivă.

-

Cu cât nivelul conștiinței este mai înalt, cu atât este mai redusă teama de Dumnezeu.(…) Ignoranța este intrinsecă structurii și limitelor eului/ minții dualiste care, din cauza dezvoltării sale limitate, nu poate să discearnă între aparență și esență. Astfel, în absența unui Mântuitor, Avatar sau Mare Învățător, umanitatea s-ar afla într-un mare dezavantaj.

-

Religiile iudeo-creștină și islamică oferă soluții pentru izbăvire și mântuire, în timp ce budismul și hinduismul accentuează evoluția spirituală de la limitele eului linear la nivelurile non-lineare mai înalte ale identificării spirituale. Oricare ar fi contextualizarea, consecințele păcatelor/rătăcirilor/limitărilor/ignoranței sunt contrabalansate de Iertarea, Iubirea și Compasiunea Divină.

-

Din studiile efectuate asupra conștiinței reiese clar că soarta sufletului reprezintă mai degrabă consecința alegerilor și deciziilor fiecăruia dintre noi decât răzbunarea unei divinități mânioase. Astfel că, asemenea unui dop de plută care plutește pe mare și care se ridică în acord cu propria sa capacitate de flotabilitate, sau a piliturii de fier care se deplasează automat într-un câmp magnetic universal, așa și fiecare spirit își determină propria poziție evolutivă în contextul non-linear al câmpului infinit al conștiinței.

-

Justiția divină este înnăscută și independentă, apărând ca o consecință a Creației însăși. În plus, omniprezența generală a Totalității include permanent opțiuni de salvare. Dreptatea lui Dumnezeu este astfel perfectă, pentru că permite atât o libertate deplină, cât și posibilitatea evoluției conștiinței și a conștientizării spirituale.

( Cele de mai sus calibrează la nivelul 945; prin contrast, reprezentările antropomorfice ale lui Dumnezeu calibrează abia la nivelul 75.)

        Pe scurt, ca o concluzie, iată ce trebuie făcut pentru a ține frica la distanță și pentru a o elimina încet, încet, cu totul:

  • Când simți emoția pericolului păstrează-ți “sângele rece”!
  • Apelează la autocontrol atunci când panica și reacțiile exagerate sunt pe cale să izbucnească!
  • Încearcă să reduci nivelul de frică și nu-l lăsa să ia amploare!
  • Fii independent, nu încerca să câștigi atenția și să ceri mereu ajutor!
  • Nu lăsa emoțiile să te cuprindă, gândește lucid!
  • Rămâi rațional, nu-ți lăsa imaginația să construiască scenarii înfricoșătoare!
  • Trăiește în prezent! Trecutul s-a dus iar viitorul lasă-l în mâinile lui Dumnezeu. Nu proiecta frică asupra lui!
  • În loc să-ți studiezi posibilii dușmani, imaginați, construiește-ți propria siguranță!
  • Acceptă situațiile de viață, nu încerca să te aperi, să le eviți, să le reziști!
  • Fii realist, nu găsi justificări pentru frică!
  • Asumă-ți responsabilitatea!
  • Concentrează-te asupra spiritului, nu asupra trupului!
  • Vezi viața ca fiind eternă, nu te gândi la moarte!
  • Învață că singura realitate e realitatea spirituală, și renunță la perspectiva fizică asupra vieții!
  • Nu-ți fie frică de pierderea tinereții, a banilor, a averii, a iubirii altora, căci singura Sursă a Iubirii este Sinele Universal, iar fericirea este intrinsecă condiției tale de ființă spirituală.
  • Nu te atașa de propria ta persoană dominată de ego, ai încredere în Dumnezeu și în Sine!

Sursa: David R. Hawkins, ” Transcenderea nivelurilor conștiinței”, Editura Cartea Daath – 2007, pp.91-100.

***

Sunt acasă. Frica e străinul aici.

Frica e străină de făgaşurile iubirii. Identifică-te cu frica, şi îţi vei fi străin. Şi îţi eşti, aşadar, necunoscut ţie însuţi. Ce e Sinele tău rămâne străin părţii din tine care se consideră reală, dar diferită de tine. Cine poate fi sănătos la minte în asemenea împrejurare? Cine altul dacă nu doar un nebun s-ar crede ce nu este, apoi s-ar judeca şi s-ar respinge singur?

-

Există în sânul nostru un străin, care vine dintr-o idee atât de străină de adevăr, încât vorbeşte o altă limbă, vede o lume pe care adevărul nu o ştie, şi înţelege ceva ce adevărul consideră un nonsens. Şi mai ciudat e că nu recunoaşte la cine vine, deşi susţine că lui îi arţine casa celui la care a venit, în timp ce străinul e acum cel care e acasă. Şi totuşi, cât de uşor ar fi să spui: “Asta e casa mea. Aici e locul meu şi nu voi pleca din cauză că un nebun îmi spune că trebuie să plec. “

-

Ce motiv ai să nu o spui? Care să fie motivul, dacă nu faptul că l-ai invitat să intre pe acest străin, să îţi ia locul şi să te lase străin de tine însuţi? Nimeni nu s-ar lăsa deposedat atât de inutil, dacă nu ar crede că există o altă casă mai pe gustul său.

-

Cine e străinul? Cine – tu sau frica – e cel nepotrivit pentru casa pe care i-a asigurat-o Dumnezeu Fiului Său? Oare frica să fie a Lui, creată după chipul şi asemănarea Lui? Oare frica să fie cea care întregeşte iubirea şi de care e întregită? Nu există casă care să poată adăposti iubirea şi frica. Ele nu pot coexista. Dacă eşti real, frica trebuie să fie o iluzie. Iar, dacă frica e reală, nu exişti deloc.

-

Cât de simplu, atunci, se rezolvă întrebarea. Cine se teme nu face decât să se nege singur şi să spună: “Eu sunt străinul aici. Aşa că îmi las casa unuia mai ca mine decât mine şi îi dau lui tot ce am crezut că îmi aparţine”. Acum e exilat în mod imperios, neştiind cine e, nesigur de toate în afară de un singur lucru: că el nu e el şi că i s-a refuzat propria lui casă.

-

Ce caută acum? Ce poate să găsească? Cel care îşi este un străin nu îşi poate găsi o casă oriunde s-ar uita, căci şi-a făcut imposibilă reîntoarcerea. S-a rătăcit şi rătăcit rămâne, dacă nu va veni să îi dea de urmă un miracol şi să îi arate că nu e un străin acum. Miracolul va veni. Căci în casa lui rămâne Sinele lui. Acesta nu a poftit niciun străin în casă şi nu S-a confundat cu nici un gând străin. Şi Îşi va chema la Sine ce e al Său, recunoscând ce Îi aparţine.

-

Cine e străinul? Oare nu cel pe care Sinele tău nu îl cheamă? Nu poţi acum să recunoşti acest străin în sânul tău, căci i-ai cedat locul ce se cuvine ţie. Dar Sinele tău e la fel de sigur de ce Îi aparţine pe cât e de sigur Dumnezeu de Fiul Său. El nu poate fi derutat în privinţa creaţiei. E sigur de ce Îi aparţine. Nici un străin nu se poate pune între cunoaşterea Lui şi realitatea Fiului Său. El nu ştie de străini.E sigur de Fiul Său.

-

Certitudinea lui Dumnezeu e de ajuns. Cel pe care îl ştie El de Fiu îşi are locul unde şi-a pus Fiul pentru totdeauna. Tocmai El ţi-a răspuns la întrebarea: ,,Cine e străinul?” Auzi ce liniştit şi sigur te asigură Vocea Lui că nu Îi eşti străin Tatălui tău, şi nici Creatorul tău nu ţi-a devenit străin. Ceea ce a unit Dumnezeu rămâne de-a pururi unul, acasă în El, nestrăin de El.

-

Aducem astăzi mulţumiri că a venit Cristos în lume să caute ce Îi aparţine Lui. Viziunea Lui nu vede străini, ci îi vede doar pe ai Săi şi se uneşte bucuros cu ei. Ei Îl văd ca pe un străin, căci nu se recunosc pe ei înşişi. Totuşi, întâmpinându-L cu bucurie, îşi amintesc. Iar El îi reconduce cu blândeţe acasă, unde este locul lor.

-

Cristos nu uită de nici unul. Şi nu uită să ţi-i dea să ţi-i aminteşti pe toţi, să îţi fie întregită şi desăvârşită casa, după cum a fost la întemeierea ei. EI nu te-a uitat. Dar nu îţi vei aduce aminte de El până nu îi vei privi pe toţi cum îi priveşte El. Cine îşi refuză fratele Îl refuză pe El, respingând astfel darul vederii prin care Îşi recunoaşte Sinele cu claritate, îşi aminteşte casa şi îi vine mântuirea.

Exercițiul este preluat integral de aici : https://arhivaspirituala.files.wordpress.com , și este în concordanță cu textul din “Curs de miracole” tradus în limba română și editat la Editura Centrum-Polonia,  pp.289,290.

 

-∞-


Share Button