Curs de miracole:189 – Simt în mine acum Iubirea lui Dumnezeu

iubirea lui Dumnezeu

      Ne apropiem de finalul lecțiilor practice/exercițiilor din Curs de Miracole. Temele abordate ne conduc subtil către cele mai ridicate stări de conștiință – acelea pe care și le-a propus ca obiectiv Cursul:pacea, iubirea, bucuria, realizarea Sinelui.

      Astăzi din nou o lecție perfectă despre Iubire și nu numai, care merită din plin savurată integral.

***

Simt în mine acum Iubirea lui Dumnezeu

      Există o lumină în tine pe care lumea nu o poate percepe. Şi, cu ochii ei, nu vei vedea lumina aceasta, căci lumea te orbeşte. Dar ai ochi să o vezi. E acolo ca să te iuţi la ea. Nu a fost pusă în tine pentru a o feri de privirea ta. Lumina aceasta e o reflecţie a gândului pe care îl exersăm acum. Să simţi Iubirea lui Dumnezeu în tine înseamnă să vezi lumea cu alţi ochi, să o vezi sclipind de inocenţă, vibrând de speranţă, şi binecuvântată cu desăvârşită milostivire şi iubire.

      Cui i-ar putea fi frică într-o lume ca aceasta? Ea te întâmpină cu căldură, se bucură că ai venit şi te ridică în slavă în timp ce te fereşte de orice formă de pericol şi durere. Îţi oferă o casă caldă şi plăcută în care să stai o vreme. Te binecuvântează toată ziua şi te veghează noaptea toată, paznic silenţios al sfântului tău somn. Ea vede mântuirea în tine şi ocroteşte lumina din tine, în care şi-o vede pe a ei. Îţi oferă florile ei şi zăpada ei, ca recunoştinţă pentru mărinimia de care dai dovadă.

      Iată lumea pe care ţi-o dezvăluie Iubirea lui Dumnezeu. E atât de diferită de lumea pe care o vezi prin ochii întunecaţi ai răutăţii şi ai fricii, încât una o dezminte pe cealaltă. Numai una poate să fie percepută. Cealaltă nu are niciun înţeles. O lume în care iertarea se răsfrânge asupra tuturor şi pacea îşi oferă lumina blândă tuturor e de neconceput pentru cei ce văd o lume a urii pornite din atac, gata să se răzbune, să ucidă şi să distrugă.

      Dar lumea urii e la fel de nevăzută şi de neconceput pentru cei ce simt în ei Iubirea lui Dumnezeu. Lumea lor reflectă tihna şi pacea care strălucesc în ei, blândeţea şi inocenţa pe care le văd înconjurându-i, bucuria cu care privesc din nesecatele fântâni ale bucuriei din interiorul lor. Ce au simţit în sinea lor ei şi privesc, şi îi văd reflecţia neîndoioasă pretutindeni.

      Ce vrei să vezi? Ţi s-a dat de ales. Dar învaţă şi nu îţi lăsa mintea să uite această lege a vederii: vei vedea ce simţi în interior. Dacă în inimas ta îşi găseşte loc ura, vei percepe o lume înfricoşătoare, ţinută cu cruzime între degetele uscăţive ale morţii. Dacă simţi în tine Iubirea lui Dumnezeu, vei vedea în afară o lume a îndurării şi a iubirii.

      Astăzi trecem de iluzii, căutând să ajungem la sâmburele de adevăr din noi şi să simţim tandreţea lui atotcuprinzătoare, Iubirea lui care ne ştie ca ea de perfecţi, vederea lui care e darul pe care ni-l acordă Iubirea lui. Învăţăm astăzi drumul. E la fel de sigur ca Iubirea însăşi, la care ne duce. Căci simplitatea lui evită capcanele pe care pretinsa raţiune a lumii, cu convoluţiile ei prosteşti, nu face decât să le ascundă.

      Fă doar atât: opreşte-te şi leapădă-ţi toate gândurile despre ce eşti şi ce e Dumnezeu, toate conceptele pe care le-ai învăţat despre lume, toate imaginile pe care le deţii despre tine însuţi. Goleşte-ţi mintea de tot ce crede că e adevărat sau fals, sau bun sau rău, de fiecare gând pe care îl judecă valoros şi de toate ideile de care îi e ruşine. Nu te agăţa de nimic. Nu adu cu tine niciun gând învăţat din trecut, nicio convingere dinainte învăţată din orice. Uită de lumea aceasta, uită de cursul acesta şi vino cu mâinile întru totul goale la Dumnezeul tău.

      Oare nu El e Cel Ce ştie cum să ajungă la tine? Nu e nevoie să ştii cum să ajungi la El. Rolul tău e doar acela de-a lăsa să fie înlăturate – în linişte şi pentru totdeauna – toate obstacolele pe care le-ai ridicat între Fiu şi Dumnezeu Tatăl. Ca răspuns voios şi imediat, Dumnezeu Îşi va îndeplini Propriul rol. Cere şi vei primi. Dar să nu Îi impui nimic şi să nu Îi indici lui Dumnezeu pe ce drum să îţi apară. Modul de-a ajunge la El e pur şi simplu acela de-a-L lăsa să fie. Căci aşa se proclamă şi realitatea ta.

      Aşa că astăzi nu alegem cum să mergem la El. Ci alegem să Îl lăsăm să vină. Şi, cu această hotărâre, ne odihnim. Şi, într-ale noastre inimi tăcute şi minţi deschise, Iubirea Lui îşi va croi singură drum. Ce nu a fost negat precis există, dacă e să fie adevărat şi poate fi atins cu siguranţă. Dumnezeu Îşi cunoaşte Fiul şi ştie cum să ajungă la el. Nu e nevoie să Îi arate Fiul cum să îl găsească. Prin fiecare uşă deschisă, Iubirea Lui răzbate din locaşul ei lăuntric şi aprinde lumea de inocenţă.

***

Tată, nu ştim cum să ajungem la Tine. Dar Te-am chemat şi ne-ai răspuns. Nu ne vom amesteca. Căile mântuirii nu sunt ale noastre, căci Ţie Îţi aparţin. Şi numai la Tine le căutăm. Mâinile noastre sunt deschise să Îţi primească darurile. Nu avem gânduri de gândit separat de Tine, şi nu nutrim convingeri despre ce suntem sau despre Cine ne-a creat. A Ta este calea pe care vrem să o găsim şi să o urmăm. Şi Îţi cerem ca numai Voia Ta, care este şi a noastră, să se facă în noi şi în lume, ca să devină acum o parte din Cer. Amin.

( Curs de miracole – Culegere de exerciții pentru studenți, pp. 344,345)


 

OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

      Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

      Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

      Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


 

Share Button

Curs de miracole: Ex. 168,169. Harul – un aspect al Iubirii lui Dumnezeu

“Fiinta umana este parte din ceea ce noi numim univers, o parte limitata de timp si spatiu. El se experimenteaza pe sine, gandurile si sentimentele sale ca fiind ceva separat de ceea ce este in jur, un fel de iluzie a propriei sale constiinte. Aceasta iluzie reprezinta un fel de inchisoare pentru noi, limitandu-ne la propriile noastre dorinte si la a iubi doar cateva persoane care se afla in jurul nostru. Datoria noastra este de a ne elibera din aceasta inchisoare prin a ne extinde cercul compasiunii pentru a cuprinde toate fiintele vii si intreaga natura in toata frumusetea ei.”

(Albert Einstein)

Este o călătorie uimitoare. Prin fenomenul Shaktipat, puteți avea diferite experiențe. Puteți să primiți Shaktipat fără ca măcar să întâlniți un Maestru fizic, deoarece există Maeștri (Siddhasi) în alte dimensiuni, care vor veni către voi. Universul nu duce lipsă de Maeștri.”

( Sri Vasudeva)

einstein-1024x682sri vasudeva

 

      Se pare că într-o scrisoare pe care Albert Einstein ar fi scris-o fiicei sale Lieserl, vorbea despre iubire și sfătuia copila să scoată această scrisoare la lumină când lumea va fi pregătită s-o înțeleagă. Pe parcursul vieții și a cercetărilor pe care le-a făcut, el a simțit că există ceva în univers, o forță  care scapă printre degete, dar care are puterea să influențeze tot ce există.  El spunea așa:

      Exista o forta extrem de puternica, pentru care, cel putin pana in prezent, stiinta nu a gasit o explicatie formala. Este forta care include si guverneaza totul, este chiar in spatele oricarui fenomen care are loc in univers si inca nu a fost identificata de noi. Aceasta forta universala este IUBIREA.

      Cand cercetatorii au investigat o teorie unificata a universului, au uitat cea mai puternica forta nevazuta. Iubirea este Lumina, care ii lumineaza pe cei ce o ofera si o primesc. Iubirea este gravitatie, deoarece ii face pe unii oameni sa se simta atrasi de altii. Iubirea e putere, deoarece multiplica tot ce avem mai bun si ofera umanitatii sansa de a nu pieri in propriul egoism orb. Iubirea expune si reveleaza. Pentru iubire noi traim si murim. Iubirea e Dumnezeu si Dumnezeu este Iubire.

      Aceasta forta explica totul si ofera sens vietii. Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru ca ne este frica de iubire deoarece este singura energie din univers pe care fiinta umana nu a invatat sa o controleze dupa vointa sa.

      Pentru a evidentia iubirea, am creat o simpla subtituire in cea mai faimoasa ecuatie de-a mea. Daca in loc de E=mc2, acceptam ca energia pentru a vindeca intreaga lume poate fi obtinuta din multiplicarea iubirii cu viteza luminii la patrat, atunci ajungem la concluzia ca iubirea este cea mai puternica forta ce exista, deoarece nu are nici o limita.

      Dupa esecul umanitatii in a utiliza si controla celelalte forte din univers, care pana la urma s-au intors impotriva noastra, este imperios sa ne hranim pe noi insine cu o alta forma de energie…

      Daca vrem ca speciile noastre sa supravietuiasca, daca vrem sa descoperim sensul vietii, daca vrem sa salvam lumea si fiecare fiinta constienta ce traieste, atunci iubirea este unicul raspuns.

      Probabil nu suntem inca pregatiti sa cream o bomba a iubirii, un mecanism destul de puternic pentru a distruge ura, egoismul si lacomia care devasteaza planeta.

     Cu toate acestea, fiecare individ poarta cu sine un mic, dar puternic generator de iubire, a carui energie asteapta sa fie eliberata.

  Cand o sa invatam sa oferim si sa primim aceasta energie universala, draga Lieserl, vom putea afirma ca iubirea invinge tot, ca poate transcende totul si orice, deoarece iubirea este chintesenta vietii.

 

      Are vreo legătură ce spune Einstein cu harul lui Dumnezeu din Curs de miracole?. Harul – se afirmă în lecțiile 168,169  – este acel aspect al Iubirii lui Dumnezeu care duce cu totul dincolo de lume. Este cea mai înaltă aspirație a lumii, iar starea pe care o induce este foarte asemănătoare stării care domnește în unitatea adevărului.

      Harul nu se învață căci, deși reprezintă obiectivul învățării, întrece cu mult învățarea. Pentru primirea harului este nevoie de o minte pregătită pentru adevărata acceptare a Iubirii lui Dumnezeu într-o lume în care domnesc ura și frica aparente. Este nevoie de un altar curat și sfânt pentru acest dar, spune cursul.

      Primirea harului este ultimul pas – un pas pe care îl face Însuși Dumnezeu și care transcende toată învățarea.

Harul nu e obiectivul pe care aspiră să îl atingă acest curs. Dar ne pregătim pentru har în sensul că o minte deschisă poate să audă Deșteptarea. Nu e complet închisă la Vocea lui Dumnezeu. A devenit conștientă că există lucruri pe care nu le știe, așa că e gata să accepte o stare complet diferită de trăirea cu care s-a familiarizat.

      Pentru a accelera sosirea adevărului în fiecare minte cu care intrăm în contact, suntem îndemnați să trăim iubirea și adevărul în noi înșine, pentru că efectele lor asupra noastră  devin atât de evidente încât este cu neputință să rămână ascunse în obscuritate. În unitatea adevărului despre care vorbește cursul, domnește o singură și simplă idee, și anume că “Dumnezeu este”. Spui asta și apoi taci, conștient fiind că în Ființa Lui, El cuprinde tot. E dincolo de orice gând și de orice cuvânt; e dincolo de trecut și de viitor. Te topești cu totul în Dumnezeu, așa cum El se topește în tine. Lumea nu mai e așa cum ai perceput-o până acum. Ea nu mai există și nici n-a existat vreodată , pentru că este una cu Cerul.

      Dumnezeu nu se ascunde de noi. Doar noi ne-am ascuns de El în separare. Cu mințile adormite nu mai suntem capabili să-L simțim, să rămânem conectați la Sursa noastră, să-I simțim Iubirea. Cu toate acestea, Iubirea Lui este cuibărită în inimile noastre împietrite. Primind harul, aceste inimi împietrite se deschid, iar Iubirea ce sălășluiește în ele se revarsă. Iubirea – acesta este harul lui Dumnezeu, și în momentul în care ți-ai deschis inima pentru ea, te poți aștepta să îi urmeze curând revelația, pura recunoaștere a adevărului etern și imuabil prezent în adâncul tău.

      Iertarea este instrumentul care aduce cu el trăirile necesare pentru primirea harului. Deși prefigurează Cerul, harul nu exclude timpul. Ce vei trăi  va dura o singură clipă, suficientă însă ca lumina pe care o așterne pe chipul tău să stea chezășie în fața lumii pentru Iubirea dumnezeiască simțită într-un moment de veșnicie. Te vei întoarce apoi în lume ca martor al Ei.

      Când orice nevoie de atac a dispărut iar iertarea deplină a devenit un mod de viață, să știi că mintea ta se apropie de momentul în care și-a planificat să se elibereze pentru revelație și veșnicie.

Am spus deja de câteva ori că nu faci decât să întreprinzi o călătorie gata încheiată. (…) Noi ne preluăm pur și simplu rolul desemnat demult, pe deplin recunoscut ca perfect îndeplinit de Cel Ce a scris scenariul mântuirii în Numele Creatorului Său și în Numele Fiului Creatorului Său ( Spiritul Sfânt- Vocea pentru Dumnezeu din tine).

-

Nu e nevoie să aducem lămuriri suplimentare pentru ceva ce nimeni de aici nu poate să înțeleagă. Când va veni revelația unității tale se va cunoaște și înțelege pe deplin. Acum avem de muncit, pentru că cei aflați în timp pot vorbi de lucruri de dincolo și pot asculta cuvinte care încearcă să explice că ceea ce stă încă să vină a și trecut. Dar ce înțeles pot să transmită cuvintele acestea celor ce stau încă să numere orele, și se scoală, lucrează și se culcă în funcție de mersul lor?

-

Ajunge, atunci, că ai de muncit pentru a-ți juca rolul. Sfârșitul trebuie să îți rămână obscur până ce nu închei de făcut partea care îți revine.

-

Iertarea este tema principală care străbate mântuirea de la cap la coadă… Iar acum cerem har, darul final pe care îl poate acorda mântuirea.

 

      Iată o lecție pentru două zile de exerciții.

   În prima zi revendici harul lui Dumnezeu din inima ta. Iubirea Lui este deja în tine. Te deschizi s-o recunoști și s-o primești. Faci pași spre Dumnezeu și El “coboară” spre tine pentru a te ajuta să te recunoști ca  Fiu iubit al Lui.

Astăzi cerem de la Dumnezeu darul pe care l-a păstrat cu cea mai mare grijă în inimile noastre, așteptând să îl adeverim. Acesta este darul prin care Dumnezeu Se apleacă până la noi și ne ridică, făcând El însuși ultimul pas al mântuirii. Cu excepția acestui pas, toți pașii se învață sub îndrumarea Vocii Lui. Dar, în final, El Însuși vine, ne ia în propriile Lui Brațe și înlătură păienjenișul somnului nostru. Darul harului Său e mai mult decât un răspuns. Căci restabilește toate amintirile pe care mintea adormită le-a uitat, toată certitudinea în ce privește semnificația Iubirii. 

-

Dumnezeu își iubește Fiul. Roagă-l acum să îți dea mijloacele prin care lumea aceasta va dispăra, și viziunea va veni mai întâi, urmată la numai o clipă de cunoaștere. 

 

      În cea de-a doua zi, “coborât cu picioarele pe pământ”, îți reafirmi rolul pe care îl ai în mântuirea lumii, ca Fiu al lui Dumnezeu, purtător conștient al harului pe care tocmai l-ai primit și l-ai trăit preț de-o clipă. Rostești o singură și simplă rugăciune:

Prin har trăiesc. Prin har sunt eliberat.

Prin har dau. Prin har voi elibera.

***

      Dacă ai parcurs până acum textul și exercițiile din  Curs de miracole, nu poți să nu recunoști că ceva s-a schimbat în tine. Poate că este greu de menținut acea schimbare, dar ai muncit și meriți să scoți la lumină Iubirea lui Dumnezeu din tine. Poate ai simțit-o deja și nu știi ce-a fost. Poate mai ai încă nevoie de timp pentru ca învățătura să se așeze, dar, probabil, va veni un moment în care te vei îndrăgosti de tot și de toate, în care vei simți că plutește în aer o iubire dincolo de orice logică și de orice motiv; poate atunci când calci rufele, când mergi pe stradă, când privești stelele, când citești, asculți muzică, participi la un seminar spiritual, sau pur și simplu când te afli în mașină în drum spre birou. Cât de mult mi-aș dori să pot trăi acel moment de Iubire nedeslușită în fiecare clipă a vieții mele! Și cine știe….poate că într-adevăr suntem deja acolo unde tânjim să ajungem și  numai dorințele noastre  ne fac orbi și nesimțitori în fața marelui adevăr pe care deja îl trăim!

      Foarte interesante sunt și mărturisirile maestrului Sri Vasudeva despre modul în care a primit el Iubirea. Povestește că avea douăzeci de ani și era pe punctul de a pleca la studii. Simțea însă că ceva nu era în regulă cu viața sa. Nu știa cine e. Deși părea întreg  și sănătos,  pe dinăuntru se simțea uscat, pentru că nu putea iubi. Avea inima împietrită. Nu putea iubi. A hotărât să afle cine e, pentru a putea merge mai departe în viață și, de aceea, a decis să plece în India. A colindat mult și  a ajuns la un moment dat într-un ashram condus de un maestru renumit. Maestrul nu era acolo, dar când a intrat, și-a dat seama că ceva era diferit. Energia lui plutea în aer. Iubirea maestrului era prezentă și el a simțit-o numai atunci și numai acolo. În zilele care au urmat a simțit că inima lui s-a deschis. Acolo a primit prima mare doză de iubire-energie ( Shaktipat), care l-a lansat în viața spirituală. Nu era nevoie de prezența fizică a maestrului pentru a accesa energia. L-a cunoscut  mai târziu, peste doi ani,  când și-a dat seama că pur și simplu nu mai avea nevoie de prezența sa fizică ca să poată accesa acea energie. Comunicarea era energetică și la nivel de gând.

      La început însă, întors în “lume”, a simțit că nu putea păstra cu ușurință  iubirea pe care a primit-o. Erau persoane  în preajma cărora simțea că iubirea slăbește, se simțea vulnerabil. Atunci se reconecta la energia maestrului, și tot așa, până când într-o zi, în timpul unui retreat de meditație de patruzeci de zile,  a primit a doua doză puternică de Shaktipat. Atunci a intrat într-un spațiu în care a fost forțat de această anergie, în mod benefic, să își recunoască divinitatea. Capul lui a început să simtă o energie diferită. La început a fost un pic intimidat, pentru că nu voia să își asume desăvârșirea, conștient fiind că în desăvârșire “ego” este obligat să moară. Energia însă l-a susținut pe parcursul celor 40 de zile și la sfârșit s-a simțit liber, desăvârșit, dar atât de smerit, foarte smerit. Iubirea – energie l-a protejat pe parcursul acelor 40 de zile de orice iluzie că el ar putea fi cineva, de orice rătăcire și izbucnire a eului. L-a condus într-un loc al smereniei depline, și spune că astfel trăiește el astăzi în lume: servește pe toată lumea, nu dorește nimic, nu vrea laude. Tot ce face este să împărtășească ceea ce are tuturor.

      De atunci, cu vigilență, atenție și meditație, iubirea – energie n-a mai plecat niciodată. A devenit invulnerabil și capabil să transmită această energie celor din preajma lui. A revenit la viață același, și totuși complet diferit. Și-a urmat studiile de inginerie aplecându-și ochii și urechile asupra a tot ce a fost mai bun în lumea materială, pentru a împleti cu ce a primit din lumea spirituală. A învățat să-și folosească inteligența și talentul într-un mod nou, creativ, iar acum împărtășește experiența sa minunată de viață tuturor celor dispuși să-l asculte. Este ceea ce s-ar putea numi un spirit înălțat, într-o minte sănătoasă și într-un trup sănătos; un om de tip nou.

      Avem și noi Maestrul nostru. Poate că acest Curs ne-a transmis o doză mare de energie-iubire dar poate nu pe toată; oricum ar fi însă, drumul este deschis. Maestrul nostru interior ne va îndruma exact acolo unde avem nevoie să mergem pentru a primi tot ce ne trebuie  ca să putem deschide complet  lacătul inimii.

 

iubirea

Surse:


 

OBSERVAȚIE:

Cum se exersează:

   Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

   Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

   Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

   Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Share Button

Curs de miracole: Cap.19(II)- Obstacole în calea păcii

poarta-destinului     

     Să începem aceste lecții prin a ne aminti că odată ce ai pornit pe drumul deschis de acest curs, se înțelege că “ai auzit chemarea lui Dumnezeu” și că ai fost de acord să-ți asumi rolul de profesor al lui Dumnezeu în lume. Ești deopotrivă elev și profesor, alături de toți cei care-și au locul în viața ta. Ca profesor avansat al lui Dumnezeu, ai misiunea să extinzi pacea lui Dumnezeu din tine în exterior, dar cum poți extinde ceva ce nu ai, și care sunt obstacolele pe care le ai de îndepărtat din calea păcii?

       În adâncul inimii tale, își are locul iubirea, bucuria și pacea dumnezeiască. Pe măsură ce se revarsă în exterior pentru a îmbrățișa tot ce există, se izbește de multe obstacole: unele pe care fără să vrei și fără să fii conștient, le impui chiar tu, iar altele impuse de cei din jurul tău, sau de lumea exterioară în ansamblul ei.

      În lumea aceasta trăim, învățăm și evoluăm pe baza relațiilor de scurtă sau de lungă durată. Relațiile speciale din viața noastră sunt mijloacele pe care acest curs le pune la dispoziție studenților pentru a învăța și a avansa pe drumul păcii. Când aceste relații vor deveni sfinte, pacea va putea nestingherită să se extindă în exterior.

      Drumul păcii și al mântuirii nu-i un drum ușor. Nu poți ieși singur din lumea eului. Ai nevoie de un Maestru, de un Învățător, de o Călăuză care te poate trece prin furcile iluziei și ale durerii. Pornește atunci la drum făcând loc în inima ta Celui ce este numit Spiritul Sfânt, Prezența Dumnezeiască în care te vei refugia și te vei odihni pe drum, și care te va îndruma până când drumul se va sfârși. Când vei învăța să-ți privești semenii cu o blândețe desăvârșită știind că nu ai alt scop decât ei, când vei învăța că dincolo de trupuri, adânc, în inimile lor strălucește ascuns lumina lui Dumnezeu, și când vei învăța să vezi această lumină, atunci pacea se va revărsa din tine să cuprindă tot ce există. Atunci funcția Spiritului Sfânt va fi îndeplinită, iar Dumnezeu va face El Însuși ultimul pas.

      ***

Obstacole în calea păcii.

      Aș vrea să reamintesc mai întâi că  adresarea directă, ce se face simțită pe tot parcursul Cursului, vine prin “Vocea lui Hristos”. “Vocea lui Hristos” a fost identificată de Helen Schucman ca fiind Sursa informațiilor pe care le-a așternut pe hârtie pentru a da naștere acestei cărți, la care se simte adăugată, în mod evident, experiența sa ca profesor de psihologie medicală. 

Primul obstacol:

Nehotărârea; Tu și lumea; Atracția vinovăției ( plăcerea de a judeca).

    Ești nehotărât și inconsecvent. Îți place încă să emiți judecăți la adresa oamenilor și situațiilor. Te atrage vinovăția.

      Îți dorești să avansezi pe calea spirituală dar nu dai drumul iluziilor lumii. Ai vrea și una și cealaltă. Nu se poate. Alegi ori adevărul, ori iluzia lumii. Îți asumi drumul către realitatea spirituală conștient fiind că vei întâmpina opoziție din partea lumii, sau te lași purtat de valul lumii și mergi în rând cu ea, acceptându-i sistemul de gândire și de valori.

        Motivul principal pentru care nu dai încă drumul iluziilor lumii este atracția ta pentru “a judeca”, pentru a te poziționa de o parte sau de alta a “baricadei” și pentru a-ți “cultiva” eul. Nu ții cont de faptul că nimic nu e întâmplător, că în tot ce se întâmplă e Voia lui Dumnezeu, că nu poți lua decizii care să slujească Adevărul apelând la eul tău incapabil să vadă situația în ansamblul ei. Nu ești încă hotărât să abandonezi mintea inferioară a eului, și să apelezi la Mintea Superioară, Mintea lui Dumnezeu. E încă greu să spui ” Facă-se Voia Ta”, în loc să spui ” Așa vreau eu să se întâmple”.

      Renunță deci la obiceiul de a judeca oameni sau situații, și apelează la Spiritul Sfânt din tine pentru a lua deciziile în conformitate cu binele suprem al tuturor celor implicați într-o situație, chiar dacă rezultatul nu convine uneori eului  tău. Începi să faci acest lucru mai întâi în  relațiile speciale din viața ta.

      În ceea ce privește lumea, ca obstacol în calea păcii, amintește-ți că lumea este ceea ce vrei tu să faci din ea. Aduni din jurul tău ceea ce ce dorești să vezi și ceea ce dorești să auzi. Dacă vrei să te hrănești cu durere și conflict, vei căuta durerea și te vei lăsa copleșit de ea. Dacă vrei bucurie, pace și fericire, vei aduna din jurul tău numai ceea ce îți aduce pace și vei dărui în același mod, cu bucurie, compasiune și înțelegere, fără să te identifici cu suferința lumii. Vei înțelege că toată durerea lumii este acolo pentru că cineva a ales-o, să învețe ceva din ea. Nu e nevoie să cobori în iad pentru a salva pe cineva , dar poate fi util să-i întinzi o mână plină cu speranță, prin exemplul tău personal, pentru ca acel cineva să se înalțe din mrejele disperării. Doctorul Hawkins explică acest lucru foarte clar și foarte frumos:

   Deși este evident că există multe elemente și forțe în lume care dăunează vieții și fericirii omenești, nu este necesar să le urâm sau să le demonizăm, ci să ținem seama de ele și să le evităm. Astfel, ce cândva a fost demonizat, acum este privit mai degrabă ca o vreme mai rea, ca o maree sau ca o forță a naturii: luată în calcul, dar nu detestată. Viața nu continuă prin ura împotriva fulgerului, ci prin evitarea locului unde există posibilitatea ca el să lovească. 

   Renunțarea la atitudinea critică are ca rezultat eliberarea de emoțiile negative ale urii, care sunt însoțite de paranoia, vinovăție (conștientă sau inconștientă) și teamă inconștientă de răzbunare. Umilința previne inflamarea eului prin care miezul narcisist al acestuia îi percepe pe alții ca fiind “răi”, iar pe sine ca fiind “bun”, și, prin urmare, superior.

   Umilința are ca rezultat renunțarea la autoinflamarea eului și la câștigul narcisist care rezultă din tendința de a judeca. Refuzul de a juca rolul de arbitru moral permite renunțarea la această funcție în favoarea lui Dumnezeu ( “Judecata e a Mea” spune Domnul) și are ca rezultat detașarea de nesfârșitele dezbateri lumești asupra poziționalităților morale, etice, legale, politice, religioase, etnice, juridice și sociale. În timp ce eului i-ar plăcea să considere că orice opinie e o sărbătoare glorioasă a dreptului la liberă exprimare, umilința recunoaște că umanitatea a reușit să supraviețuiască foarte multă vreme fără opiniile și sfaturile personale ale unora.

   În acest caz să însemne oare acceptarea că viața personală a fiecăruia nu contează, că este lipsită de valoare și semnificație? Dimpotrivă, prin umilință, aceasta își pierde falsa valoare și își acceptă adevărata putere și funcție, dezvoltând astfel energia și forța spirituală și influențând lumea, mai ales prin conștiința colectivă a umanității. Puterea și integritatea spirituală a fiecărui individ în parte face ca marea să se ridice, cu toate vapoarele de pe ea. Îndemnurile moralizatoare provoacă reacții contrare, în timp ce integritatea smereniei radiază o putere căreia nimic nu-i rezistă.

      Tu ești casa păcii, ești centrul din care pacea radiază în afară. Dacă tu însuți nu ești în pace, cum ai putea împărtăși ceva ce nu ai? Ai tendința uneori să alungi pacea din casa ei, și cum crezi că faci asta altfel decât păstrând “mica barieră de nisip” care a mai rămas între tine și fratele tău în cadrul relațiilor tale? După ce ai spulberat mai întâi această mică barieră, pacea va radia nestingherită în lume, căci lumea va fi înțeleasă și acceptată altfel, și nu va mai avea putere să se opună păcii din tine și nici s-o distrugă. Vei fi atunci capabil să rămâi în pace în mijlocul furtunilor lumii, iar pacea aceasta a ta va aduce pace lumii din jurul tău.

Acest mic reziduu de atac pe care continui să îl păstrezi împotriva fratelui tău este primul obstacol pe care îl întâlnește în cale pacea din tine. Acest minuscul zid de ură continuă să se opună Voii lui Dumnezeu. Ce vrei să mai oprești încă în spatele micii tale bariere și să separi de fratele tău pare mai mare decât universul, căci vrea să stăvilească universul cu tot cu Creatorul lui.

-

Nu poți fi oprit de la mântuire. E scopul tău, nu poți alege altceva. Nu ai scop separat de fratele tău… Zidul minuscul va cădea atât de încet sub aripile păcii. Căci pacea își va trimite mesagerii de la tine la lumea întreagă și barierele vor cădea la venirea lor cu aceeași ușurință cu care se vor escalada cele ridicate de tine. Depășirea lumii nu e mai dificilă decât escaladarea zidului tău minuscul. Căci fiecare miracol e cuprins în miracolul relației tale sfinte, fără această barieră.

 

       Mai oscilezi încă între a merge susținut pe calea păcii alături de Dumnezeul pe Care l-ai acceptat în tine, sau a te întoarce la dorințele iluzorii ale lumii.

Mica dorință dementă de-a scăpa de Cel pe care L-ai poftit să intre și de-a-L da afară trebuie să provoace conflict. Înainte ca Spiritul Sfânt să intre ca să stea cu tine, ea a părut să aibă un scop colosal: consacrarea ta fixă și neschimbătoare păcatului și rezultatelor lui. În timp ce privești lumea, această mică dorință dezrădăcinată, plutind la întâmplare poate să coboare și să se așeze, un pic, asupra oricărui lucru, căci nu are niciun scop acum. Nu are țintă și hoinărește la întâmplare, neprovocând decât minuscule întreruperi în atracția iubirii.

-

Această scamă de dorință – o iluzie infimă, un reziduu microscopic din credința în păcat – e tot ce mai rămâne din ce-a părut să fie lumea odinioară. Nu mai e o barieră implacabilă în calea păcii.

-

Cât de tare poate fi o mică scamă în fața strașnicelor aripi ale adevărului? Poate să stopeze zborul unui vultur sau să oprească înaintarea verii? Poate să împiedice efectele soarelui asupra unei grădini acoperite de zăpadă? Vezi ce ușor e ridicat acest pufușor și ce departe poate fi dus, să nu se mai întoarcă niciodată, și desparte-te de el cu bucurie, nu regret. Căci nu e nimic de capul lui și nu a însemnat nimic când ai avut mai multă credință în protecția lui. Nu vrei să saluți mai degrabă soarele verii decât să îți fixezi privirea asupra unui fulg trecător și să tremuri la amintirea frigului iernii?

 

      Hrănirea sentimentelor de vinovăție, fie că te crezi tu vinovat, fie că proiectezi vinovăția asupra altora, înseamnă de fapt fuga de iubire. Iubirea privește dincolo de vinovăție, căci știe fiecare ființă, și o știe cum e în Sinele ei: așa cum a creat-o Dumnezeu. Iubirea vede numai adevărul și nu se împotmolește în lumea iluziilor și judecărilor deșarte, căci proiectarea vinovăției vine din judecare și atac, și din frica de a pierde ceva din supremația propriului eu.

         Iubirea e atrasă numai de iubire. Mesagerii iubirii sunt trimiși cu blândețe și revin cu mesajele iubirii și ale blândeții. Mesagerilor fricii li se poruncește aspru să caute vinovăție și să păstreze toate fărâmele de rău și de păcat pe care le pot găsi.

      Așa cum s-a mai spus deja, relațiile din lumea aceasta rezultă din modul în care e văzută lumea, iar modul în care e văzută lumea depinde de acele lucruri spre care îți apleci urechea să le auzi, și ochii să le vezi. Ei sunt mesagerii pe care eul tău îi trimite să îți aducă vorbă despre lume. Un eu flămând de “spectacol” și durere și suferință, și răzbunare, îți va aduce ce i-ai cerut, și îți va ține mintea prizonieră în închisoarea fricii și a judecării. Sinele tău va suferi însă, pentru că el este veșnic orientat spre iubirea și pacea lui Dumnezeu.

Mesagerii fricii sunt antrenați prin groază și cu un aer vinovat ei pornesc pe furiș într-o avidă căutare a vinovăției. Nicio fărâmă de vinovăție nu scapă ochilor lor înfometați. Și, în cumplita căutare a păcatului pe care o întreprind, se aruncă asupra oricărei făpturi pe care o văd și o aduc urlând stăpânului lor să o devoreze.

-

Nu trimite în lume acești mesageri cumpliți, să se înfrupte din ea și să caute realitatea. Căci îți vor aduce vorbă despre oase, carne și piele. Au fost învățați să caute ce e stricăcios și să revină cu burțile pline de lucruri descompuse și putrezite. Pentru ei, aceste lucruri sunt frumoase, pentru că par să le potolească cumplitele dureri de foame.

-

Spiritul Sfânt ți-a dat mesagerii iubirii să îi trimiți în locul celor pe care i-ai antrenat prin frică. Dacă îi trimiți pe ei, vor vedea doar ce e frumos și nevinovat, blând și bun. Vor fi la fel de atenți să nu le scape din vedere niciun act de caritate, niciun gest de iertare, niciun suflu de iubire, oricât de mici. Și se vor întoarce cu toate lucrurile fericite pe care le-au găsit, să le împărtășească drăgăstos cu tine. Nu te teme de ei. Îți oferă mântuire. Mesajele lor sunt de siguranță, căci – în ochii lor – lumea e bună.

-

Lumea va fi trasformată sub ochii tăi, curățată de toată vinovăția și presărată fin cu frumusețe. Lumea nu conține nicio frică pe care să nu o fi pus tu asupra ei. Spiritul Sfânt ți-a dat mesagerii Lui să îi trimiți fratelui tău și să revină la tine cu ce vede iubirea.

-

Și iubirea vrea să îți pună dinainte un ospăț, pe o masă acoperită cu o pânză imaculată, întinsă într-o grădină liniștită în care nu se aud decât cântece și duioase șoapte voioase. E un ospăț în care ți se cinstește relația cea sfântă și la care sunt bine-veniți toți ca oaspeți de onoare. Tot acolo vă voi însoți și eu, așa cum am făgăduit demult și cum vă mai făgăduiesc. Căci sunt bine-venit în noua ta relație iar unde sunt bine-venit acolo și sunt.

    Hristos este  prezent în fiecare dintre noi în virtutea simplului fapt că aparținem aceleiași Surse de care nu ne putem separa, și că facem parte pentru eternitate din Unitatea Creației. Suntem în Dumnezeu așa cum Dumnezeu este în fiecare dintre noi. ” Poți să îți întinzi mâna și să atingi Cerul“, căci “Cerul nu e nici loc, nici stare, este doar conștiența Unității desăvârșite“. Din această perspectivă e firesc să acceptăm crucificarea lui Hristos ca fiind propria noastră crucificare. Ne ține separați numai credința nejustificată a eului în separare – un eu care în absența experienței personale a Unității nemuritoare a Creației își bazează iluziile numai pe percepțiile oferite de un corp muritor, și pe refuzul persistent de a ajunge la adevăr prin deschiderea minții către cunoaștere.

      Fragmentul de mai jos aduce un plus de lămurire despre  mesajul crucificării, și face în același timp trecerea spre următorul obstacol în calea păcii: credința că trupul este valoros pentru ce oferă.

      Sunt bine-venit în starea de graţie, ceea ce înseamnă că m-ai iertat în sfârşit. Căci devenisem simbolul păcatului tău, aşa că a trebuit să mor în locul tău. Pentru eu, păcatul înseamnă moarte, aşa că ispăşirea se realizează prin ucidere. Mântuirea e considerată o modalitate prin care Fiul lui Dumnezeu a fost ucis în locul tău. Şi totuşi, chiar crezi că mi-aş oferi trupul tocmai ţie, preaiubitului meu, când îi cunosc micimea? ( micimea trupului). Sau crezi că te-aş învăţa că trupurile nu ne pot ţine despărţiţi? Al meu nu a fost mai valoros decât al tău, nici mai bun ca mijloc de comunicare a mântuirii, dar nu şi Sursa ei. Nimeni nu poate muri pentru altul, iar moartea nu ispăşeşte niciun păcat. Dar poţi trăi să arăţi că nu are realitate. Trupul pare să fie simbolul păcatului cât crezi că îţi poate obţine ceea ce vrei. Cât crezi că îţi poate da plăcere, vei crede că îţi poate aduce şi durere. Să crezi că poţi fi satisfăcut şi fericit cu atâta de puţin înseamnă să îţi faci rău; iar a limita fericirea pe care vrei să o ai înseamnă a recurge la durere să îţi umple rezerva precară şi să îţi desăvârşească viaţa. Iată desăvârşirea, după cum o vede eul. Căci vinovăţia se strecoară acolo unde fericirea a fost înlăturată, şi o înlocuieşte. Împărtăşania, sau comuniunea, e un alt tip de desăvârşire, care trece dincolo de vinovăţie, pentru că trece dincolo de trup.

Al doilea obstacol:

Credința că trupul este valoros prin ce oferă;Atracția durerii

 

La nivel operațional, corpul poate fi considerat ca o “sondă spațială” temporară, destinată explorării dimensiunii lineare, dar care deservește în același timp și evoluția spirituală. Atașarea de corp se bazează pe iluzia identificării cu acesta ca “sine”, ca sursă și locus al vieții. Din perspectiva unor stări mai înalte ale conștiinței, trupul poate fi perceput ca o neplăcere, o limitare și o distragere. De aceea și el trebuie să fie abandonat. În cele din urmă, identificarea cu trupul dispare, iar în acel moment, spontan, corpul devine mai degrabă un terț decât “eu”.( Dr. Davin R. Hawkins)

Simți că ai face un “sacrificiu” prea mare, că ți s-ar cere prea mult. E oare un sacrificiu sau o eliberare? Oare ce ți-a dat trupul să îți justifice credința bizară că mântuirea s-ar afla în el? Chiar nu vezi că asta e credința în moarte? 

-

Mesagerii Spiritului Sfânt sunt trimiși departe, dincolo de trup, chemând mintea să se unească într-o sfântă comuniune și să își găsească pacea. Acesta e mesajul pe care l-au primit de la mine pentru tine. Numai mesagerii fricii văd trupul, căci ei caută ceea ce poate suferi. E oare un sacrificiu să fii scos din ce poate suferi, din trup? Spiritul Sfânt nu îți cere să sacrifici speranța plăcerii trupești; trupul nu oferă o asemenea speranță. Dar nici nu îți poate aduce frica durerii. Durerea e singurul “sacrificiu” pe care ți-l cere Spiritul Sfânt și pe aceasta vrea să o înlăture.

-

Vrei comuniune, nu ospățul fricii. Vrei mântuire, nu durerea vinovăției. Și vrei ca Tatăl tău, și nu un cocoloș de humă, să fie casa ta.

 

      În ceea ce privește atracția durerii, să pornim acum de la următoarele afirmații considerate ca fiind adevărate:

  • Pacea este atributul eternității și simbolul nemuririi.”
  • “Eternul este veșnic bun, de o răbdare infinită și extrem de iubitor.”

      Nu există om pe pământ care să nu-și dorească nemurirea. Mulți se gândesc la nemurirea trupului, pentru că se identifică cu el, și puțini se gândesc la nemurirea Sinelui, căci oamenii, atâta vreme cât sunt doar fiii omului și nu s-au regăsit ca Fii ai lui Dumnezeu, sunt atașați de propriul eu și de trupul lor muritor ce cred că înseamnă însăși viața lor.

      Acum să ne lămurim: Cum poți deveni nemuritor atâta timp cât ești legat de un trup muritor? Cum poți avea pace – un atribut al nemuririi – atâta vreme cât te identifici cu trupul tău muritor? Cum te poți uni cu Dumnezeu Etern – atâta vreme cât nu-l accepți și nu te regăsești ca Fiu al lui Dumnezeu, și nu doar ca fiu al omului? Trebuie să faci loc în tine acelui “ceva” nemuritor care dincolo de trup să se poată uni cu eternitatea, căci Dumnezeu nu se poate uni cu un trup. Acel “ceva” este bunătatea, iubirea, răbdarea, iubirea și pacea lui Dumnezeu. Așa că nu mai ezita: dă iluziile lumii, pe pacea lui Dumnezeu, dacă îți dorești cu adevărat nemurirea.

Credința în etern se justifică întotdeauna pentru că eternul este veșnic bun, de o răbdare infinită și extrem de iubitor. Te va accepta total și îți va dărui pace. Dar te poate uni  numai cu ce are deja pace în tine, nemuritor ca el. Trupul nu îți poate aduce nici pace, nici agitație; nici bucurie, nici durere. E un mijloc, nu un scop. Trupul va părea să fie orice e un mijloc de-a atinge țelul pe care i-l atribui. Numai mintea poate fixa un scop și numai ea poată să vadă mijlocul de-al atinge. Pacea și vinovăția sunt amândouă condiții ale minții. Gândește-te însă care e compatibilă cu tine. Iată-ți alegerea, și e liberă.

-

Trupul e marele trădător aparent al credinței. E imposibil să cauți plăcere prin trup și să nu găsești durere. E rezultatul inevitabil al faptului că te-ai echivalat cu trupul, fapt ce invită la durere. (…) Trupul devine slujitorul durerii, căutând-o asculător și supunându-se ideii că durerea e plăcere.  Asta e ideea ce stă la baza grelei investiții pe care o face eul în trup. Și asta e relația dementă pe care o ține ascunsă, deși din asta se hrănește. Pe tine te învață că plăcerea trupului e fericire.  Dar în sinea lui Șoptește: ” E moarte”.

-

 De ce trebuie trupul să fie ceva pentru tine? Sigur, nu e făcut din ceva preţios. Şi, tot la fel de sigur, nu are simţire. Îţi transmite senzaţiile pe care le vrei. Ca orice mijloc de comunicare, trupul primeşte şi trimite mesajele ce i se dau. El nu simte nimic pentru ele. Toată simţirea cu care sunt investite e dată de expeditor şi de destinatar. Atât eul, cât şi Spiritul Sfânt recunosc asta şi recunosc, deopotrivă, că aici expeditorul şi destinatarul sunt unul şi acelaşi. Spiritul Sfânt ţi-o spune cu bucurie. Eul ţi-o ascunde, căci vrea să te ţină inconştient de asta. Cine ar mai trimite mesaje de ură şi atac dacă ar înţelege că şi le trimite lui însuşi? Cine s-ar mai acuza, s-ar mai învinui şi s-ar mai condamna?

-

Mesajele eului se trimit întotdeauna în afara ta, în speranţa că altcineva decât tine va avea de suferit de pe urma mesajului tău de atac şi vinovăţie. Şi, chiar dacă suferi şi tu, altcineva va suferi mai tare. Marele amăgitor recunoaşte că nu e aşa, dar – ca „duşman” al păcii – te îndeamnă să trimiţi toate mesajele de ură pe care le ai şi să te eliberezi. Şi, ca să te convingă că se poate, îi cere trupului să caute durere într-un atac asupra altuia, numind-o plăcere şi oferindu-ţi-o ca eliberare de atac.

-

 Nu îi asculta nebunia şi nu crede că imposibilul e adevărat. Nu uita că eul a consacrat trupul obiectivului păcatului şi că îşi pune în el toată încrederea că poate fi realizat. Triştii lui discipoli elogiază trupul încontinuu, celebrând solemn domnia eului. Niciunul dintre ei nu poate să nu creadă că, cedând atracţiei vinovăţiei, va reuşi să scape de durere. Niciunul dintre ei nu poate să nu se considere una cu trupul, ceva fără de care ar muri; şi totuşi, ceva în care propria lui moarte e tot atât de inevitabilă.

-

Discipolilor eului nu le e dat să îşi dea seama că s-au consacrat morţii. Libertatea le este oferită, dar nu au acceptat-o, iar ce e oferit trebuie să fie şi primit, pentru a fi un lucru dat cu adevărat. Căci şi Spiritul Sfânt e tot un mijloc de comunicare, primind mesaje de la Tată şi oferindu-le Fiului. Ca eul, Spiritul Sfânt e şi expeditor, şi destinatar. Căci ce se trimite prin El revine la El, căutându-se pe parcurs şi găsind ce caută. Aşa găseşte eul moartea pe care el o caută, înapoindu-ţi-o.

 

 Al treilea obstacol:

Atracția morții; Trupul nestricăcios.

 

Ce e viața? O idee.

Ce e moartea? O idee.

Dar o idee nu-și părăsește niciodată sursa. 

*

” Moartea e rezultatul gândului pe care îl numim EU, cu aceeași certitudine cu care viața e rezultatul Gândului lui Dumnezeu. “

*

      Te identifici cu trupul tău și cu EUL tău separat de Dumnezeu și de toți frații tăi? Crezi că tu, un val răzleț, poți rămâne veșnic apă sub razele fierbiți ale soarelui, separat de oceanul din care te-ai format? Ai ales moartea.

     Ai înțeles că nu ești trup? Te identifici cu Dumnezeu și toată Creația Sa? Ai înțeles că nu poți fi val în afara oceanului? Ai ales viața.

 

Nimeni nu poate muri dacă nu alege să moară. Ce pare a fi frica de moarte e de fapt atracţia ei. Făcută de eu, ea îşi aruncă umbra întunecată asupra tuturor făpturilor, pentru că eul e „duşmanul” vieţii.

-

Şi totuşi, o umbră nu poate ucide. Ce e o umbră pentru vii? Ei trec de ea şi ea dispare. Dar cum rămâne cu cei a căror consacrare e să nu trăiască; corul de bocitoare al eului, „păcătoşii” în straie negre ce se îndepărtează tot mai mult de viaţă, târându-se din greu, trăgându-şi lanţurile după ei, într-un marş greoi în cinstea cumplitului lor stăpân, domnul morţii? Atinge-l pe oricare dintre ei cu mâinile blânde ale iertării şi vezi cum îi cad lanţurile, odată cu ale tale. Uită-te cum îşi aruncă straiele negre pe care le-a purtat la propria-i înmormântare şi auzi-l cum râde de moarte. De sentinţa pe care i-o dă păcatul poate să scape prin iertarea ta. Asta nu e aroganţă. Ci Voia lui Dumnezeu. Când ai acceptat scopul Spiritului Sfânt în locul scopului eului, ai renunţat la moarte, schimbând-o cu viaţa.

-

 Un lucru e sigur: Dumnezeu, Care nu a creat nici păcatul, nici moartea, nu te vrea legat de ele. Figurile înfăşurate în linţoliu din cortegiul funerar nu defilează în cinstea Creatorului lor, a Cărui Voie e ca ele să trăiască. Ele nu Îi urmează Voia, ci i se opun.

-

Şi ce e trupul înveşmântat în negru pe care vor să îl îngroape? Un trup pe care l-au consacrat morţii, un simbol al stricăciunii, un sacrificiu adus păcatului, oferit păcatului să se înfrupte din el ca să rămână viu; un lucru condamnat, osândit de propriul lui zămislitor ( eul) şi jelit de fiecare bocitor ce se consideră una cu el. Aroganţa păcatului, mândria vinovăţiei, mormântul separării, toate fac parte din nerecunoscuta ta consacrare morţii. Sclipiciul de vinovăţie cu care ai acoperit trupul îl va ucide. Căci eul ucide ce iubeşte, din cauză că i s-a supus. Dar, ce nu i se supune, eul nu poate să ucidă.

-

 Trupul nu moare, după cum nu poate nici să simtă. El nu face nimic. Trupul în sine nu e nici stricăcios, nici nestricăcios. E chiar nimic. E rezultatul unei mici idei smintite ce poate fi corectată: ideea de stricăciune. 

-

Ţie, care te-ai consacrat nestricăciunii, ţi s-a dat – prin acceptarea ta – puterea de-a elibera de stricăciune. Cum ţi s-ar putea preda mai bine primul şi cel mai important principiu dintr-un curs de miracole decât arătându-ţi că miracolul care pare cel mai greu poate fi realizat primul? Trupul poate doar să servească scopului tău. Aşa cum îl priveşti, aşa va părea să fie. Moartea, dacă ar fi adevărată, ar fi sistarea finală şi completă a comunicării, un lucru care e obiectivul eului. Retragerea în moarte însă nu pune capăt conflictului. Capăt îi pune numai Răspunsul lui Dumnezeu. 

-

Frica de moarte va trece pe măsură ce ademenirea ei va ceda în faţa adevăratei atracţii a iubirii. Sfârşitul păcatului, care se cuibăreşte liniştit în siguranţa relaţiei tale, protejat de unirea ta cu fratele tău, şi gata să crească şi să devină o forţă colosală pentru Dumnezeu, e foarte aproape. Faza incipientă a mântuirii e păzită cu atenţie de iubire, ferită de fiece gând ce vrea să o atace şi pregătită în linişte să împlinească sarcina colosală pentru care ţi s-a dat. Scopul tău nou-născut e hrănit de îngeri, îngrijit de Spiritul Sfânt şi ocrotit de Dumnezeu Însuşi. 

-

Ce pericol îi poate asalta pe inocenţi? Ce poate să îi atace pe nevinovaţi? Ce frică se poate strecura să tulbure pacea nepăcătoşeniei? Ce ţi s-a dat, chiar de e încă în faşă, comunică pe deplin cu Dumnezeu şi cu tine. În mâinile lui micuţe, ţine în deplină siguranţă – şi îţi întinde – fiece miracol pe care îl vei înfăptui. Miracolul vieţii nu are vârstă, fiind născut în timp, dar hrănit în veşnicie. Priveşte acest prunc, căruia i-ai dat un loc de odihnă prin faptul că ţi-ai iertat fratele, şi vezi în el Voia lui Dumnezeu. Aici renaşte pruncul din Betleem. Şi cine îl adăposteşte îl va urma, nu pe cruce, ci întru înviere şi viaţă.

-

Când ţi se pare ceva o sursă de frică, când eşti îngrozit de situaţii ce îţi fac trupul să tremure şi să fie cuprins de sudoarea rece a fricii, ţine minte că motivul e întotdeauna unul singur: eul l-a perceput ca simbol al fricii, un semn al păcatului şi al morţii.

-

 

Confruntat cu o asemenea situație îngrozitoare, cu acest simbol îngrozitor al fricii căruia nu-i găsești înțelesul,  nu  judeca. Adu-ţi aminte de Prezenţa sfântă a Celui Care ţi s-a dat să fie Sursa judecăţii. Dă-I Lui să îl judece pentru tine şi spune:

*

  • Ia-l de la mine şi priveşte-l, judecându-l pentru mine.
  • Să nu îl văd ca semn al păcatului şi al morţii, şi nici să nu îl folosesc pentru distrugere.
  • Învaţă-mă cum să nu fac din el un obstacol în calea păcii, ci să Te las să îl foloseşti pentru mine, pentru a înlesni venirea ei.

*

Al patrulea obstacol:

Frica de Dumnezeu. Ridicarea vălului.

      Închipuie-ți că moartea nu există. Închipuie-ți că frica de moarte a dispărut cu totul. Ce mai rămâne atunci,  când toată viața ai trăit, în secret, cu gândul la moarte, fără să spui nimănui și fără să recunoști tu însuți acest mic secret al tău care este, de fapt, marea barieră în drumul vieții? Ce s-ar întâmpla dacă această barieră – păzită cu strășnicie de eu din tată în fiu – s-ar ridica în sfârșit?  Ai fost învățat că nu poți trece de bariera morții. Ai fost învățat să jelești și să suferi după pierderea unor trupuri, gândind pe ascuns că va veni vremea ca însăși  trupul tău să fie dat morții. Asta ai fost învățat, asta ai văzut cu ochii, asta crezi. Și ți-e teamă să treci dincolo de bariera iluzorie a trupului. Dacă frica de moarte ar fi dată ea însăși morții, iată ce s-ar întâmpla:

Pur şi simplu, ţi-ai aduce aminte de Tatăl tău. Ţi-ai aduce aminte de Creatorul vieţii, Sursa a tot ce trăieşte, Tatăl universului şi al universului de universuri, şi a tot ce se află chiar dincolo de ele. Iar, când îţi mijeşte în minte această amintire, pacea mai trebuie să escaladeze un ultim obstacol, după care mântuirea e completă, şi Fiul lui Dumnezeu e redat complet sănătăţii mintale. Căci aici chiar se sfârşeşte lumea ta.

-

Al patrulea obstacol de escaladat atârnă ca un văl greu peste faţa lui Cristos. Acest văl întunecat – ce pare să facă, din faţa lui Cristos, ceva aidoma feţei unui lepros şi, din Razele aprinse ale Iubirii Tatălui Său ce Îi luminează faţa de slavă, ceva asemănător unor şuvoaie de sânge – păleşte în lumina învăpăiată din spatele lui, când dispare frica morţii.

-

Iată vălul cel mai întunecat, susţinut de credinţa în moarte şi protejat de atracţia ei. Consacrarea ta morţii şi suveranităţii ei nu e decât un jurământ solemn, făgăduinţa făcută eului în secret să nu ridici acest văl niciodată, să nu te apropii de el, nici măcar să nu bănuieşti că există. Iată făgăduinţa pe care ai făcut-o să nu laşi niciodată unirea să te scoată din separare; marea amnezie în care amintirea lui Dumnezeu pare complet uitată; scindarea Sinelui tău de tine; – frica de Dumnezeu, ultimul pas în disocierea ta.

-

Dacă frica de moarte ar dispărea, de ce-ai putea să te mai temi decât de viaţă? Atracţia morţii e cea care face viaţa să pară urâtă, crudă şi tiranică. Nu te temi de moarte mai mult decât te temi de eu. Aceştia sunt prietenii pe care ţi i-ai ales. Căci, în alianţa ta secretă cu aceştia, ai fost de acord să nu laşi să se ridice niciodată frica de Dumnezeu, ca să poţi vedea faţa lui Cristos şi să te uneşti cu El în Tatăl Său.

-

Fiece obstacol peste care trebuie să se reverse pacea se escaladează în acelaşi fel: teama care l-a făcut să apară cedează în faţa iubirii. Exaltarea trupului e abandonată în favoarea spiritului, pe care îl iubeşti cum nu ţi-ai putea iubi trupul niciodată. Iar ademenirea morţii se pierde pentru totdeauna când se stârneşte atracţia iubirii şi te cheamă.

-

Iar acum stai îngrozit în faţa acelui ceva pe care ai jurat să nu îl priveşti niciodată. Îţi ţii ochii plecaţi, amintindu-ţi făgăduinţa făcută „prietenilor” tăi. „Frumuseţea” păcatului, ademenirea delicată a vinovăţiei, „sfântul” chip de ceară al morţii şi frica de răzbunarea eului, pe care te-ai jurat cu sânge să nu îl părăseşti, se ridică toate şi te imploră să nu îţi ridici ochii. Căci realizezi că, dacă te-ai uita şi ai lăsa să se ridice vălul, ele ar dispărea pentru totdeauna. Toţi „prietenii” tăi, toţi „protectorii” tăi şi „casa” ta vor dispărea. Şi nu îţi vei aminti nimic din ce îţi aminteşti acuma.

-

Îţi pare că lumea te va abandona cu desăvârşire dacă ţi-ai ridica ochii. Dar nu se va întâmpla altceva decât că vei lăsa lumea pentru totdeauna. Aşa se restabileşte voia ta. Priveşte-o cu ochii deschişi, şi nu vei mai crede niciodată că eşti la mila unor lucruri ce te depăşesc, a unor forţe pe care nu le poţi controla şi a unor gânduri care îţi vin în ciuda voii tale. Căci ce te atrage din spatele vălului e şi în străfundul tău, formând un tot unitar, neseparat şi complet.

 

   În ce privește frica de Dumnezeu, trebuie să știi că îți trebuie ceva pregătire să alungi groaza și să o privești în față. Trebuie ca mintea ta să fie complet vindecată ca să poți privi nebunia fraților tăi, gesturile, judecățile, atacurile, boala, cu milă și compasiune, tandrețe, iubire, și credință deplină, însă fără frică. Pentru că stârnesc situații îngrozitoare care-ți provoacă teamă, te împiedică undeva în adâncul tău să-i ierți pe deplin, “și nimeni nu ajunge la iubire cu frica alături”. Amintește-ți ce ai învățat mai devreme: ori de câte ori o situație îngrozitoare îți iese în față, ca simbol al fricii, nu judeca. Lasă-ți Călăuza să judece pentru că tu nu ai privirea de ansamblu. Pentru că-ți mai provoacă o urmă de frică, te temi încă de lume și de frații tăi, iar dacă te temi de ei, te temi încă și de Dumnezeu, căci Dumnezeu este în tot și în toate, indiferent sub ce formă apar, și cât de inconștienți mai sunt încă.

      Prin Spiritul Sfânt îl ai pe Hristos alături. El e prietenul tău, dar nu uita că este în același timp Prietenul oricărei făpturi, oricât de păcătoasă ar părea în ochii tăi, oricât de străin și potrivnic ți-ar părea. Îl aveți pe Hristos prieten comun. Ori de câte ori te “retragi” din fața străinului, ocolindu-l, condamnându-l, judecându-l, atacându-l chiar și în cel mai discret mod, te retragi din fața lui Hristos, și nu uita, că ori de câte ori ataci, nici măcar nu-ți dai sema pe Cine ataci.
 

Aproapele acesta mai pare încă un străin. Nu îl cunoşti, şi interpretarea pe care i-o dai te înspăimântă. Şi, ca să ţii nevătămat ce pari a fi tu, îl tot ataci. În mâinile lui însă e mântuirea ta. Îi vezi nebunia, pe care o urăşti pentru că o împărtăşeşti. Şi toată mila şi iertarea care ar vindeca-o cedează în faţa fricii. Frate, ai nevoie de iertarea acordată fratelui tău, căci veţi împărtăşi împreună nebunia sau Cerul. Şi vă veţi ridica ochii, cu credinţă, împreună sau deloc.

-

Nimeni nu poate privi fără groază frica de Dumnezeu, dacă nu a acceptat Ispăşirea şi  fără să îşi poarte în inimă iertarea deplină a fratelui său. Stai aici puţin şi nu tremura. Vei fi gata. Să ne unim într-o clipă sfântă, aici, în acest loc în care te-a condus scopul mântuirii; să ne unim în credinţa că Cel Ce ne-a adus aicea împreună îţi va oferi inocenţa de care ai nevoie, şi că o vei accepta pentru iubirea mea şi a Lui.

-

Nu e posibil să priveşti frica de Dumnezeu  prea devreme. Acesta e locul la care trebuie să ajungă fiecare când e gata. Odată ce şi-a găsit fratele, este gata. Dar nu e suficient doar să ajungi la locul acesta. O călătorie fără scop rămâne fără înţeles şi pare să nu aibă sens nici când s-a încheiat. Cum poţi să ştii că s-a încheiat dacă nu îţi dai seama că şi-a atins scopul? Aici, cu sfârşitul călătoriei în faţă, îi vezi scopul. Şi, tot aici, alegi dacă să îl priveşti sau să o iei mai departe, doar ca să revii şi să alegi din nou.

***

Aici e locul sfânt al învierii, la care revenim; la care ne vom întoarce până se înfăptuieşte şi se primeşte izbăvirea. Gândeşte-te cine e fratele tău înainte de a-l condamna. Alătură-i-te bucuros şi înlătură toate urmele de vinovăţie din mintea lui tulburată şi torturată. Ajută-l să ridice povara grea a păcatului pe care i-ai pus-o în spinare şi pe care a acceptat-o ca a lui, şi dă-i-o jos cu uşurinţă, râzând cu voioşie. Nu i-o apăsa pe frunte ca pe nişte spini, nici nu îl ţintui de ea, neizbăvit şi deznădăjduit.

-

Se apropie Paştele, timpul învierii. Să ne acordăm izbăvire unul altuia şi să o împărtăşim, ca să ne ridicăm uniţi în înviere, nu separaţi în moarte. Priveşte darul libertăţii pe care I l-am dat Spiritului Sfânt pentru tine. El ne conduce pe amândoi, pe tine şi pe mine laolaltă, ca să ne întâlnim aici, în acest loc sfânt, şi să luăm aceeaşi decizie.

-

Eliberează-ţi fratele aici, cum te-am eliberat şi eu. Dă-i acelaşi dar şi nu îl privi cu niciun fel de condamnare. Vezi-l la fel de nevinovat cum te văd şi eu, şi trece-i cu vederea păcatele pe care crede că şi le vede. Oferă-i libertate şi eliberare deplină de păcat, aici, în grădina agoniei şi morţii aparente.

-

Vom dispărea împreună în Prezenţa din spatele vălului, nu să ne pierdem, ci ca să fim găsiţi; nu ca să fim văzuţi, ci cunoscuţi. Iată scopul călătoriei, fără de care călătoria e lipsită de înţeles. Iată pacea lui Dumnezeu, pe care El ţi-a dat-o veşnic. Iată odihna şi tihna pe care le cauţi, motivul călătoriei de la bun început.

-

Răstigniţii dau durere, pentru că sunt cuprinşi de durere. Dar izbăviţii dau bucurie, pentru că au fost vindecaţi de durere. Fiecare dă după cum primeşte, dar trebuie să aleagă ce va primi. Şi va recunoaşte ce a ales după cum dă şi după cum i se dă.

-

Ai ajuns până aici pentru că ai ales călătoria. Nimeni nu se apucă de un lucru pe care îl consideră lipsit de înţeles. Lucrul în care ţi-ai pus credinţa continuă să fie credincios şi te păzeşte cu o credinţă atât de blândă, dar atât de tare, încât te va ridica dincolo de văl şi îl va pune pe Fiul lui Dumnezeu la loc sigur, în protecţia neîndoielnică a Tatălui său. Iată singurul scop ce dă acestei lumi – şi lungii călătorii prin această lume – tot înţelesul pe care îl conţin. Dincolo de acesta, ele nu au niciun înţeles. Tu şi fratele tău staţi împreună, tot neconvinşi că au un scop. Dar vă e dat să vedeţi acest scop în sfântul vostru Prieten şi să îl recunoaşteţi ca propriul vostru scop.

-∞-


“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”
(Curs de Miracole)

***

Observație:

Ideile, rezumatele și fragmentele de text selectate ca argument sunt supuse inevitabil unor interpretări proprii. Pentru o înțelegere corectă și completă este necesară parcurgerea integrală a Cursului și a exercițiilor aferente.

Surse:


Share Button

C.M. Ex. 160: Sunt acasă. Frica e străinul aici.

frica 1

Fotografie de Caraș Ionuț

***

       Exercițiul de astăzi din “Curs de miracole” este un bun pretext pentru a pune în valoare informațiile despre frică, pe care doctorul David R. Hawkins ni le pune la dispoziție prin cartea sa “Transcenderea nivelurilor de conștiință – scara  spre iluminare”.

       David R. Hawkins a fost în viața sa fizică un învățător spiritual de excepție, un iluminat, cu o experiență de peste 50 de ani în practica psihiatrică. Harta nivelurilor calibrate ale conștiinței pe care a prezentat-o în 1995, poziționează frica la nivelul calibrat 100. Pentru a înțelege exact influența nefastă pe care o are asupra noastră, este util să știm că nivelurile de conștiință sunt împărțite în patru grupe:

1: Niveluri calibrate sub valoarea 200 : Eul;

2: Niveluri calibrate între 200-499: Mintea lineară;

3: Niveluri calibrate între 500-599 : Realitatea spirituală;

4: Niveluri calibrate între 600-1000: Stările iluminate;

     Conform măsurătorilor, “Curs de miracole” calibrează până la nivelul 600, căci “ultimul pas îl face Însuși Dumnezeu” – așa spune Cursul, și așa își încheie și Dr. Hawkins lucrarea .

    Este interesant de știut că la momentul publicării cărții (2006), autorul estima că 80% din populația lumii are nivelul calibrat al conștiinței sub 200, în condițiile în care obiectivul  spiritual al marilor religii ale lumii este să calibreze conștiința oamenilor în jurul valorii de 500 – nivelul iubirii necondiționate.

       Exercițiul de astăzi începe cu o frază plină de tâlc:

*

” Frica e străină de făgașurile iubirii.”

*

         Cum poate fi adevărat acest lucru? Ce legătură are frica cu iubirea?

     Când ți-e frică, ai în mintea ta un dușman imaginar, iar dacă ai un dușman, firesc, începi să-ți construiești tactici de apărare și atac. Să ne amintim că orice atac, sau orice percepem noi ca fiind un atac, este de fapt un strigăt după iubire al celui care atacă, sau al nostru, dacă noi suntem în poziția atacatorului. Iată că, dacă orice atac este un strigăt după iubire, firesc, orice frică va fi în esență, tot un strigăt după iubire. Este vorba însă despre acea iubire care transcende iubirea egoistă, omenească, este vorba despre Iubirea din care am fost creați, și care stă ascunsă în adâncul nostru, gata să iasă la lumină, ca singură alternativă la toate iluziile.

     Într-o lume în care Iubirea nu e simțită, primită și oferită ca un gest firesc, frica guvernează în pace, și poate îmbrăca multe forme: frica de dușmani, de bătrânețe sau moarte, teama de a fi respins sau de a pierde o relație, etc. Frica este unul din instrumentele de control preferate de agențiile opresive, și de manipulatori importanți.  Odată ajunși în ghearele fricii chiar și cele mai inocente evenimente ne-o alimentează, devenind obsesivă și putând lua orice formă. A nu se confunda însă cu teama realistă sau precauția care servesc supraviețuirii, în contrast cu teama irațională ce indică probleme psihologice. Precauția este un comportament acceptat și normal, ce se exprimă în aproape fiecare domeniu al vieții, de la încuierea ușilor și alarmele împotriva incendiilor, până la sănătate și obiceiuri alimentare.

    În vreme ce vinovăția, rușinea și regretul – calibrate la nivelurile 20 și 30 – sunt proiectate asupra trecutului, frica este o anticipare focalizată asupra viitorului și se poate propaga la nesfârșit prin mecanismul imaginației și fanteziei.

      Doctorul Hawkins spune că o gândire marcată de frică duce la un nivel cronic de stres, iar la limită poate provoca paranoia sau poate fi cauza apariției structurilor neurotice defensive. Frica este o emoție care generează un nivel ridicat de alertă al sistemului neurocerebral. Ea poate fi proiectată asupra oricărui aspect al vieții și poate deveni extrem de limitativă. Așa cum precauția vine în sprijinul supraviețuirii, frica poate deveni paralizantă și deci foarte nocivă.

    Din punct de vedere clinic frica se exprimă prin anxietate (neliniște), fobii, tulburări de stres post-traumatice, retragerea în sine, dependența de anumite substanțe (tranchilizante, alcool, droguri).

   Din punct de vedere al evoluției, viața ca ființă umană începe printr-o experimentare a fricii suferită de copilul mic: teama de a fi luat de lângă mama sa și de a o pierde. Frica se continuă de-a lungul vieții și culminează în final cu frica de moarte și frica de necunoscut.

      Cum se depășește frica?

     Având în vedere faptul că frica se autoconsolidează, este foarte important ca ea să nu fie negată printr-o formă de bravadă sau printr-un comportament inutil riscant. Toate fricile trebuie scoase la lumină și vindecate. O tehnică simplă ce poate fi folosită de oricine ar putea fi numită “ Și ce urmează după asta?“. Temerile sunt lăsate să apară fără nicio rezistență, iar energia lor emoțională va fi înfrântă imediat ce apare. Exemplu:

“Mi-e teamă să nu-mi pierd slujba”

” Și ce urmează după asta?”

” După asta nu voi mai avea bani.”

” Și ce urmează după asta?”

“După asta vom fi dați afară din casă.”

” Și ce urmează după asta?”

” După asta vom fi vagabonzi.”

” Și ce urmează după asta?”

” După asta nu vom avea bani pentru mâncare și am putea muri de foame”

” Și ce urmează după asta?”

” După asta ne îmbolnăvim și murim” …

    Toate fricile omului sunt de fapt o inconștientă frică de moarte și de necunoscut. Când moartea însă este acceptată și abandonată lui Dumnezeu, această primă și ultimă frică se topește, fapt dovedit de cei care au trecut prin experiențe revelatoare în apropierea morții sau în moarte clinică. Cu toții au simțit în aceste situații o Iubire dincolo de orice experiență umană, care le-a șters orice teamă de moarte, de destin și de un Dumnezeu judecător și răzbunător.

        Pacea vine ca o acceptare a caracterului inevitabil al vieții, care se bazează pe observarea și recunoașterea faptului că dincolo de trup există o unică și extrem de importantă caracteristică a omului: conștiința și conștiența de sine, mai întâi ca ființă separată de Dumnezeu, și mai apoi, conștiința și conștiența de Sine ca ființă făcând veșnic parte din Sinele Unitar Dumnezeiesc.

*

A “fi” este un lucru; dar a ști că “ești“, necesită în mod evident, o calitate superioară.”

*

      “Tu nu ești trup” – spune Cursul de miracole. “Ești spirit, și ești exact așa cum te-a creat Dumnezeu“. Ce ești de fapt? Ești conștiință pură. Nici măcar nu se pune problema morții, căci viața continuă pe alte planuri ale existenței, dincolo de tărâmul fizic.

       Frica și evoluția spirituală

    Doctorul Hawkins spune că studiile efectuate în domeniul conștiinței au relevat faptul că orice sentiment de frică este în final un produs al persistenței eului, al ezitării să te  abandonezi complet în mâinile lui Dumnezeu, să renunți la micul tău sine egotic în favoarea Sinelui Superior.  A nu se confunda acest tip de abandon cu apatia, resemnarea sau pasivitatea, pentru că a reuși să renunți la ego este de fapt o dovadă de curaj, este un act de voință foarte puternic. Înseamnă să te aliniezi cu Divinitatea și Adevărul, să transferi identitatea de la sinele personal la Sine, să renunți la separare în favoarea re-unirii cu Dumnezeu, înseamnă să te întorci Acasă. Această decizie are drept consecință creșterea încrederii, curajului și demnității umane în dauna tendințelor de auto-degradare și auto-denigrare.

    Decizia de a te abandona în mâinile lui Dumnezeu trebuie să fie însă completă, pentru că abandonarea totală aduce pacea, pe când abandonarea parțială aduce îndoieli fără sfârșit. Abandonarea totală înseamnă să accepți fără rezerve sistemul de gândire bazat pe iubire, iertare și unitate. Abandonarea parțială înseamnă să nu renunți definitiv la sistemul de gândire al eului, bazat pe separare, judecare, atac, apărare, frică. Acesta este sistemul de gândire pe care este construită lumea.

Atunci când eul/sinele e abandonat progresiv, el se dizolvă și este înlocuit cu Sinele veșnic și auto-radiant, care șterge orice urmă de îndoială, pentru totdeauna. Aceeași experiență se petrece și în cazul persoanelor care au trăit o experiență în apropierea morții sau acelora care dețin o conștiință avansată și care au traversat înțelegeri transformatoare.

-

Studiile efectuate asupra conștiinței confirmă faptul că moartea nu este nici măcar o posibilitate. Viața este susținută de Sursa ei eternă, de care nu poate fi separată. Ceea ce este linear, circumscris și limitat în timp capătă existență în virtutea a ceea ce este etern și non-linear. ( Această afirmație calibrează la nivelul 1000.)

     Cu alte cuvinte această lume măruntă a timpului și spațiului de care ne agățăm cu disperare crezând că este singura realitate “reală”, pentru că o putem percepe cu simțurile trupului, nici măcar n-ar exista, dacă n-ar fi susținută de sursa sa eternă: Sursa Vieții. Așa se face că ne folosim de toate tertipurile posibile pentru a ne prelungi viața în speranța că vom ajunge cândva, cumva, la nemurirea trupului ca garanție a trăirii în această singură lume pe care o cunoaștem. Ignorăm faptul că Viața Însăși ne înconjoară, este în noi și în jurul nostru, o cuprindem și ne cuprinde, independent de existența trupului, instrument neutru, mijloc didactic de învățare și evoluție câtă vreme  suntem călători în aceată lume.

         Frica și religia.

Frica apare prin conștientizarea consecințelor viitoare ale păcatelor, erorilor și abaterilor noastre de la morală, care pot fi temporare sau pe termen lung. Există o teamă față de judecata Divină, ca și de reprezentarea antropomorfică a unui Dumnezeu supărat sau chiar răzbunător. Cu cât viziunea despre Dumnezeu este mai primitivă, cu atât mai înspăimântătoare sunt și imaginile. Sentimentele de frică sunt asociate și combinate cu vinovăția și cu spectrul pedepsei – sau chiar al iadului însuși. Toate acestea sunt amplificate prin sistemele de credință mitologice, care devin parte integrantă din cultura respectivă.

-

Cu cât nivelul conștiinței este mai înalt, cu atât este mai redusă teama de Dumnezeu.(…) Ignoranța este intrinsecă structurii și limitelor eului/ minții dualiste care, din cauza dezvoltării sale limitate, nu poate să discearnă între aparență și esență. Astfel, în absența unui Mântuitor, Avatar sau Mare Învățător, umanitatea s-ar afla într-un mare dezavantaj.

-

Religiile iudeo-creștină și islamică oferă soluții pentru izbăvire și mântuire, în timp ce budismul și hinduismul accentuează evoluția spirituală de la limitele eului linear la nivelurile non-lineare mai înalte ale identificării spirituale. Oricare ar fi contextualizarea, consecințele păcatelor/rătăcirilor/limitărilor/ignoranței sunt contrabalansate de Iertarea, Iubirea și Compasiunea Divină.

-

Din studiile efectuate asupra conștiinței reiese clar că soarta sufletului reprezintă mai degrabă consecința alegerilor și deciziilor fiecăruia dintre noi decât răzbunarea unei divinități mânioase. Astfel că, asemenea unui dop de plută care plutește pe mare și care se ridică în acord cu propria sa capacitate de flotabilitate, sau a piliturii de fier care se deplasează automat într-un câmp magnetic universal, așa și fiecare spirit își determină propria poziție evolutivă în contextul non-linear al câmpului infinit al conștiinței.

-

Justiția divină este înnăscută și independentă, apărând ca o consecință a Creației însăși. În plus, omniprezența generală a Totalității include permanent opțiuni de salvare. Dreptatea lui Dumnezeu este astfel perfectă, pentru că permite atât o libertate deplină, cât și posibilitatea evoluției conștiinței și a conștientizării spirituale.

( Cele de mai sus calibrează la nivelul 945; prin contrast, reprezentările antropomorfice ale lui Dumnezeu calibrează abia la nivelul 75.)

        Pe scurt, ca o concluzie, iată ce trebuie făcut pentru a ține frica la distanță și pentru a o elimina încet, încet, cu totul:

  • Când simți emoția pericolului păstrează-ți “sângele rece”!
  • Apelează la autocontrol atunci când panica și reacțiile exagerate sunt pe cale să izbucnească!
  • Încearcă să reduci nivelul de frică și nu-l lăsa să ia amploare!
  • Fii independent, nu încerca să câștigi atenția și să ceri mereu ajutor!
  • Nu lăsa emoțiile să te cuprindă, gândește lucid!
  • Rămâi rațional, nu-ți lăsa imaginația să construiască scenarii înfricoșătoare!
  • Trăiește în prezent! Trecutul s-a dus iar viitorul lasă-l în mâinile lui Dumnezeu. Nu proiecta frică asupra lui!
  • În loc să-ți studiezi posibilii dușmani, imaginați, construiește-ți propria siguranță!
  • Acceptă situațiile de viață, nu încerca să te aperi, să le eviți, să le reziști!
  • Fii realist, nu găsi justificări pentru frică!
  • Asumă-ți responsabilitatea!
  • Concentrează-te asupra spiritului, nu asupra trupului!
  • Vezi viața ca fiind eternă, nu te gândi la moarte!
  • Învață că singura realitate e realitatea spirituală, și renunță la perspectiva fizică asupra vieții!
  • Nu-ți fie frică de pierderea tinereții, a banilor, a averii, a iubirii altora, căci singura Sursă a Iubirii este Sinele Universal, iar fericirea este intrinsecă condiției tale de ființă spirituală.
  • Nu te atașa de propria ta persoană dominată de ego, ai încredere în Dumnezeu și în Sine!

Sursa: David R. Hawkins, ” Transcenderea nivelurilor conștiinței”, Editura Cartea Daath – 2007, pp.91-100.

***

Sunt acasă. Frica e străinul aici.

Frica e străină de făgaşurile iubirii. Identifică-te cu frica, şi îţi vei fi străin. Şi îţi eşti, aşadar, necunoscut ţie însuţi. Ce e Sinele tău rămâne străin părţii din tine care se consideră reală, dar diferită de tine. Cine poate fi sănătos la minte în asemenea împrejurare? Cine altul dacă nu doar un nebun s-ar crede ce nu este, apoi s-ar judeca şi s-ar respinge singur?

-

Există în sânul nostru un străin, care vine dintr-o idee atât de străină de adevăr, încât vorbeşte o altă limbă, vede o lume pe care adevărul nu o ştie, şi înţelege ceva ce adevărul consideră un nonsens. Şi mai ciudat e că nu recunoaşte la cine vine, deşi susţine că lui îi arţine casa celui la care a venit, în timp ce străinul e acum cel care e acasă. Şi totuşi, cât de uşor ar fi să spui: “Asta e casa mea. Aici e locul meu şi nu voi pleca din cauză că un nebun îmi spune că trebuie să plec. “

-

Ce motiv ai să nu o spui? Care să fie motivul, dacă nu faptul că l-ai invitat să intre pe acest străin, să îţi ia locul şi să te lase străin de tine însuţi? Nimeni nu s-ar lăsa deposedat atât de inutil, dacă nu ar crede că există o altă casă mai pe gustul său.

-

Cine e străinul? Cine – tu sau frica – e cel nepotrivit pentru casa pe care i-a asigurat-o Dumnezeu Fiului Său? Oare frica să fie a Lui, creată după chipul şi asemănarea Lui? Oare frica să fie cea care întregeşte iubirea şi de care e întregită? Nu există casă care să poată adăposti iubirea şi frica. Ele nu pot coexista. Dacă eşti real, frica trebuie să fie o iluzie. Iar, dacă frica e reală, nu exişti deloc.

-

Cât de simplu, atunci, se rezolvă întrebarea. Cine se teme nu face decât să se nege singur şi să spună: “Eu sunt străinul aici. Aşa că îmi las casa unuia mai ca mine decât mine şi îi dau lui tot ce am crezut că îmi aparţine”. Acum e exilat în mod imperios, neştiind cine e, nesigur de toate în afară de un singur lucru: că el nu e el şi că i s-a refuzat propria lui casă.

-

Ce caută acum? Ce poate să găsească? Cel care îşi este un străin nu îşi poate găsi o casă oriunde s-ar uita, căci şi-a făcut imposibilă reîntoarcerea. S-a rătăcit şi rătăcit rămâne, dacă nu va veni să îi dea de urmă un miracol şi să îi arate că nu e un străin acum. Miracolul va veni. Căci în casa lui rămâne Sinele lui. Acesta nu a poftit niciun străin în casă şi nu S-a confundat cu nici un gând străin. Şi Îşi va chema la Sine ce e al Său, recunoscând ce Îi aparţine.

-

Cine e străinul? Oare nu cel pe care Sinele tău nu îl cheamă? Nu poţi acum să recunoşti acest străin în sânul tău, căci i-ai cedat locul ce se cuvine ţie. Dar Sinele tău e la fel de sigur de ce Îi aparţine pe cât e de sigur Dumnezeu de Fiul Său. El nu poate fi derutat în privinţa creaţiei. E sigur de ce Îi aparţine. Nici un străin nu se poate pune între cunoaşterea Lui şi realitatea Fiului Său. El nu ştie de străini.E sigur de Fiul Său.

-

Certitudinea lui Dumnezeu e de ajuns. Cel pe care îl ştie El de Fiu îşi are locul unde şi-a pus Fiul pentru totdeauna. Tocmai El ţi-a răspuns la întrebarea: ,,Cine e străinul?” Auzi ce liniştit şi sigur te asigură Vocea Lui că nu Îi eşti străin Tatălui tău, şi nici Creatorul tău nu ţi-a devenit străin. Ceea ce a unit Dumnezeu rămâne de-a pururi unul, acasă în El, nestrăin de El.

-

Aducem astăzi mulţumiri că a venit Cristos în lume să caute ce Îi aparţine Lui. Viziunea Lui nu vede străini, ci îi vede doar pe ai Săi şi se uneşte bucuros cu ei. Ei Îl văd ca pe un străin, căci nu se recunosc pe ei înşişi. Totuşi, întâmpinându-L cu bucurie, îşi amintesc. Iar El îi reconduce cu blândeţe acasă, unde este locul lor.

-

Cristos nu uită de nici unul. Şi nu uită să ţi-i dea să ţi-i aminteşti pe toţi, să îţi fie întregită şi desăvârşită casa, după cum a fost la întemeierea ei. EI nu te-a uitat. Dar nu îţi vei aduce aminte de El până nu îi vei privi pe toţi cum îi priveşte El. Cine îşi refuză fratele Îl refuză pe El, respingând astfel darul vederii prin care Îşi recunoaşte Sinele cu claritate, îşi aminteşte casa şi îi vine mântuirea.

Exercițiul este preluat integral de aici : https://arhivaspirituala.files.wordpress.com , și este în concordanță cu textul din “Curs de miracole” tradus în limba română și editat la Editura Centrum-Polonia,  pp.289,290.

 

-∞-


Share Button

Curs de miracole: Cap.12 – Programa Spiritului Sfânt (II)

programa

 

Ideile pe scurt:

 

  • Numai iubirea e puternică.
  • Ești invulnerabil, pentru că ești creat din iubire și porți în tine  iubirea și lumina lui Dumnezeu.
  • Ești egal cu toți semenii tăi și la fel de puternic ca oricare dintre ei.
  • Conștientizarea invulnerabilității duce la înțelegerea faptului că atacul nu are efecte, și la suprimarea nevoii de atac.
  • Cei puternici nu atacă, pentru că și-au recunoscut invulnerabilitatea.
  • Ești întotdeauna prima țintă a atacului tău, pentru că cei asupra cărora l-ai direcționat vor reacționa numai dacă-l vor percepe ca atac. 
  • Ești un student slab atâta timp cât mintea ți-e scindată și crezi în separare.
  • Pentru că ai ales să înveți însă, ai nevoie de un alt profesor decât tine, pentru a “demonta” credința în scindare și separare – asta pentru că dorești să-ți depășești limitele, și nu pot fi depășite atâta vreme cât consideri că poți face acest lucru singur, cu resursele pe care le-ai folosit până acum. Programa ta de studiu – programa eului – s-a dovedit a fi ineficientă.
  • În condiții de învățare corecte, vei deveni un student excelent, și apoi un profesor excelent. Momentan trebuie să demisionezi din rolul de profesor propriu.
  • Sub îndrumarea Spiritului Sfânt și acordându-I atenție deplină, bazându-te pe potențialul de învățare nelimitat pe care-l ai, poți fi condus la Dumnezeu.
  • Eul te învață cum să câștigi lumea întregă pierzându-ți sufletul.
  • Spiritul Sfânt te asigură că nu-ți poți pierde sufletul, dar îți poți pierde conștiența lui.
  • Lumea este o iluzie. Singura realitate e realitatea lui Dumnezeu. Eul face parte din lume, iar Spiritul tău face parte din Dumnezeu. Tu nu ești trup, și nu ești ego. Ești spirit.
  • Spiritul Sfânt îți va aminti de tine și de Tatăl tău, pentru că El e singurul care cunoaște ce ești.
  • Trezirea începe cu retragerea “investițiilor ” din lumea aceasta, iluzorie, și reorientarea lor către realitatea lui Dumnezeu.
  • Din lumea aceasta nu merită să păstrezi decât gândurile iubitoare. Ele constituie singura realitate a lumii, iar singura libertate pe care o mai ai este puterea de decizie.
  • Acceptă viziunea lui Cristos prin ochii tăi, și vezi tot ce vezi cu iubire.
  • Acceptând antrenamentul Spiritului Sfânt, care are aplicabilitate universală, la un moment dat vei știi să reacționezi corect în orice situație. Este momentul în care cunoașterea  va fuziona cu percepția ta corectă. În acel moment, Spiritul tău va fuziona cu Spiritul Tatălui, care se răsfrânge cu iubire asupra ta – propria Sa extensie și propriul Său Fiu.
  • Ce nu poți vedea cu ochii pentru că este invizibil, poate fi recunoscut după efectele pe care le produce. Este cazul Spiritului Sfânt pe care nu-l poți vedea,  dar căruia îi poți simți efectele prin tine. Este cazul capacităților tale pe care nu le știi,  dar în  care poți căpăta încredere observând rezultatele acțiunilor tale.
  • Ce îți permite Spiritul Sfânt să faci utilizându-ți capacitățile, încalcă fiecare lege a lumii și transcende timpul și spațiul.
  • În “Cer” funcția ta împărtășită cu Dumnezeu este să creezi, iar pe pământ funcția ta împărtășită cu Spiritul Sfânt este să vindeci. Alegerea îți aparține.
  • Ce vezi în exteriorul tău, este ce ai pus în interior. De aceea, fie proiectezi în exterior frică, atac, conflict, ură, separare,  fie extinzi iubire, pace și unitate. În interior vei găsi însă ceea ce dorești să fie, în funcție de călăuza pe care ai ales-o : eul sau Spiritul Sfânt.
  • Când în interiorul tău vei vrea și vei vedea iubire, aceasta va deveni manifestată și în exterior. Iar iubirea atrage iubire.
  • Oferă iubire și o vei avea.
  • Oferă atac, și iubirea va rămâne ascunsă, pentru că nu poate trăi decât în pace.
  • Marele tău  “handicap” este că nu înțelegi iubirea desăvârșită. ( Vezi exercițiul 127: aici )
  • Deși realitatea minții tale e cea mai frumoasă și grandioasă creație a lui Dumnezeu, capabilă să îți aducă pacea pe care ai menirea să o împărtășești, pentru că nu o recunoști, nu o vezi. E posibil să vezi în interior altceva, care nici măcar nu are realitate, dar care e în stare să te sperie și să te facă să te temi de Dumnezeu.
  • Te temi încă de Dumnezeu pentru că deși L-ai chemat, iar El ți-a răspuns prin Hristos și prin Spiritul Său Sfânt, nu renunți încă la lumea ta. Acceptă numai lumea reală a lui Dumnezeu! Dă drumul lumii tale iluzorii, pentru că trebuie să faci o alegere! Nu poți trăi în două lumi. ( Vezi exercițiile 128-130 care vor urma.)
  • Să nu uiți că Tatăl tău ți-a ascuns Sinele la loc sigur în Sinele Lui, și te ține departe de gândurile tale distructive până când vei alege să te trezești și să-ți amintești cine ești.
  • Îți vei aminti atunci când vei renunța să controlezi realitatea, pentru că cine nu se poate controla pe sine, nu poate aspira la controlul universului. 

 

-∞- 

5: Programa sănătoasă.

 

Iubirea, atacul, invulnerabilitatea.

 

Numai iubirea e puternică. Cei puternici nu atacă pentru că nu văd ce nevoie au să o facă. Înainte de-a fi putut să îți intre în minte ideea de atac, precis te-ai perceput slab. Din cauză că te-ai atacat te vezi slăbit. Considerându-te mai slab decât frații tăi încerci să “egalizezi” situația pe care ai făcut-o.

-

Iată de ce recunoașterea propriei tale invulnerabilități este atât de importantă pentru refacerea sănătății tale mintale. Căci, dacă îți accepți invulnerabilitatea, recunoști că atacul nu are efect. Odată ce îți dai seama de acest lucru, nu vei mai vedea niciun rost în atac, căci e limpede că nu funcționează și că nu te poate proteja. Dacă atacurile tale asupra ta nu au reușit să te slăbească înseamnă că mai ești puternic. Și nu e nevoie, așadar, să “egalizezi” situația ca să îți stabilești puterea.

-

Ești întotdeauna prima țintă a atacului tău, căci alții reacționează la atac numai dacă îl percep.

 

Alegerea programei.

 

Iubirea Spiritului Sfânt este puterea ta, căci nu te poți încrede în propria ta iubire atunci când o ataci. Nu poți învăța ce e iubirea desăvârșită cu o minte scindată, căci o minte scindată s-a prefăcut singură într-un student slab. Ai încercat să faci din separare un lucru veșnic, pentru că ai vrut să reții caracteristicile creației, dar cu propriul tău conținut. Creația însă nu ține de tine iar studenților slabi trebuie să li se predea într-un mod special.

-

Ai literalmente niște handicapuri care te împiedică să înveți. Priceperea ta de a învăța e atât de deteriorată pe alocuri, încât nu poți progresa decât sub îndrumarea constantă și răspicată a unui Profesor Care poate transcende resursele tale limitate. El devine Resursa ta, pentru că de la tine nu poți învăța. Studenții slabi nu sunt buni de ales ca profesori, nici pentru ei nici pentru altcineva. Nu le-ai cere tocmai lor să întocmească programa prin care își vor putea depăși limitele. Dacă ar înțelege ce e dincolo de ele nu ar fi handicapați.

-

Nu cunoști semnificația iubirii, și acesta este handicapul tău.

-

Am spus că regula eului este  “Caută și nu găsi”. ” Încearcă să înveți, dar să nu reușești”.

Fiecare mijloc autentic de predare, fiecare veritabilă îndrumare și fiecare ghid rațional ce îți poate arăta cum să înveți vor fi greșit interpretate, din moment ce servesc cu toate la facilitarea învățării la care se opune această programă ciudată – programa eului. Un obiectiv suplimentar al acestei programe este să înveți cum să nu depășești scindarea. Și  nu vei depăși scindarea în această programă, căci tot ce o să înveți va fi în folosul ei. (…) Dar, poate nu îți dai seama, nici acum, că există un lucru pe care vrei să îl înveți și că îl poți învăța, pentru că ai ales să îl înveți.

-

Tu, care ai încercat să înveți ce nu vrei, ar trebui să prinzi curaj, căci – deși programa pe care ți-ai stabilit-o singur e de-a dreptul deprimantă -, dacă o privești, e ridicolă doar.

Demisionează acum din rolul de profesor propriu. Nu e o demisie ce duce la depresie. E doar rezultatul unei sincere evaluări a tot ce te-ai învățat până acum și a consecințelor ce au decurs din urma învățării.  În condiții de învățare potrivite, – pe care nu le poți nici furniza nici înțelegevei deveni un excelent student și un excelent profesor. Dar nu ai devenit încă și nu vei deveni până ce întreaga situație de învățare nu devine exact opusul celei pe care ai stabilit-o. 

-

Înțeles corect, potențialul tău de-a învăța este nelimitat pentru că te va duce la Dumnezeu. Poți preda calea care duce la El și o poți învăța, dacă urmezi profesorul Care o cunoaște.

Trebuie doar să acorzi atenție deplină. Restul ți se va da.

 

6. Viziunea lui Cristos.

 

Eul încearcă să te învețe cum câștigi lumea întreagă și să îți pierzi sufletul. Spiritul Sfânt te învață că nu îți poți pierde sufletul și că nu există câștig în lume, căci de la sine nu aduce profit. A investi fără profit, înseamnă a te sărăci cu siguranță, iar costurile sunt mari. Nu numai că nu e profit în această investiție, dar te și costă enorm de mult. Căci, negând realitatea ta, investiția aceasta te costă realitatea lumii și  nu îți dă nimic în schimb. Nu îți poți vinde sufletul, dar îți poți vinde conștiența lui. Nu îți poți percepe sufletul, dar nu îl vei cunoaște cât timp percepi altceva ca fiind mai valoros.

-

Spiritul Sfânt e puterea ta pentru că nu te cunoaște decât ca spirit. E cât se poate de conștient de faptul că nu te cunoști și de felul în care te poate învăța să îți amintești ce ești.(…) Aducându-și mereu aminte de tine, El nu te poate lăsa să îți uiți valoarea. (…) Dumnezeu e în memoria ta datorită Lui. Tu ai ales să îți uiți Tatăl, dar nu vrei să o faci cu adevărat și, de aceea, poți decide altfel. Așa cum a fost decizia mea, tot așa e și a ta.

-

Nu vrei lumea. Singurul lucru de valoare din ea e acea parte din ea pe care o privești cu iubire.

-

Corecția e pentru toți cei ce nu pot să vadă. A deschde ochii celor orbi e misiunea Spiritului Sfânt, căci știe că nu și-au pierdut vederea, ci doar dorm. El îi va trezi din somnul uitării la reamintirea lui Dumnezeu. Ochii lui Cristos sunt deschiși; El va privi ce vezi cu iubire dacă accepți ca viziunea Lui să fie a ta. Spiritul Sfânt păstrează viziunea lui Cristos pentru fiecare Fiu de-al lui Dumnezeu care doarme. (…) El îți va arăta lumea reală pentru că Dumnezeu ți-a dat Cerul. Prin El, Tatăl tău Își cheamă Fiul să își aducă aminte. Trezirea Fiului Său începe cu investiția lui în lumea reală, și prin asta, va învăța să reinvestească în el însuși.

-

Odată ce vei vedea lumea reală – și o vei vedea, cu siguranță – , îți vei aduce aminte de Noi. Dar trebuie să înveți cât te costă somnul și să refuzi să plătești acel cost. Numai atunci vei hotărî să te trezești. Și atunci, lumea reală îți va sări în ochi, căci pe Cristos nu L-a luat niciodată somnul. El așteaptă să fie văzut căci nu te-a pierdut din vedere niciodată. El privește liniștit lumea reală, pe care vrea să o împărtășească cu tine. … Spiritul Sfânt îl va conduce pe fiecare acasă la Tatăl său, unde Cristos așteaptă ca Sine al Fiecăruia.

-

Fiecare copil de-al lui Dumnezeu e una în Cristos, căci ființa lui e în Cristos, după cum a lui Cristos e în Dumnezeu. (…) Când Spiritul Sfânt te va conduce în final la Cristos, percepția va fuziona în cunoaștere din cauză că percepția va deveni atât de sfântă, încât transferul ei în sfințenie va fi doar extensia ei firescă. Iubirea se transferă în iubire fără nicio perturbare, căci amândouă una sunt. Pe măsură ce percepi tot mai multe elemente comune în toate situațiile, transferul antrenamentului sub îndrumarea Spiritului Sfânt sporește  și se generalizează. Treptat, înveți să îl aplici la tot și la toate, căci are aplicabilitate universală. Odată ce ai realizat asta, percepția și cunoașterea devin atât de similare, încât împărtășesc unificarea legilor lui Dumnezeu.

-

La altarul lui Dumnezeu, sfânta percepție a Fiului lui Dumnezeu devine atât de luminată, încât lumina se revarsă în ea șuvoaie, iar spiritul Fiului lui Dumnezeu se răsfrânge în mintea Tatălui și devine una cu ea. Cu multă blândețe, Dumnezeu se răsfrânge asupra Lui Însuși, iubindu-și extensia care e Fiul Său.

 

7. Privirea lăuntrică.

 

Miracolele demonstrează că învățarea a avut loc sub corecta îndrumare, căci învățarea e invizibilă și ce s-a învățat se poate recunoaște numai după rezultate. Generalizarea ei e demonstrată pe măsură ce o folosești în tot mai multe situații. Vei recunoaște că ai învățat că miracolele nu au o ordine a dificultății când le aplici la toate situațiile. Nu există situație la care miracolele să nu se aplice și, aplicându-le la toate situațiile vei dobândi lumea reală. Căci, în această percepție sfântă vei fi întregit, iar ispășirea se va răsfrânge, din acceptarea ei pentru tine însuți, la toți cei pe care ți-i trimite Spiritul Sfânt să-i binecuvântezi. Toți cei ce sunt în lume trebuie să își joace propriul rol în izbăvirea ei.

-

Nu poți să vezi ce este invizibil. Dar, dacă îi vezi efectele, știi că trebuie să existe. Nu îți poți vedea capacitățile, dar capeți încredere în existența lor pe măsură ce acestea îți permit să acționezi. Iar rezultatele acțiunilor tale poți să le vezi. (…) Spiritul Sfânt e invizibil, dar poți vedea rezultatele Prezenței Lui și, prin ele, vei învăța că El există. Ce îți permite El să faci e clar că nu e din lumea aceasta, căci miracolele încalcă fiecare lege a realității, după cum o judecă lumea aceasta. Fiecare lege a timpului și spațiului, a masei și mărimii ajunge să fie întrecută, căci ce îți permite El să faci e clar mai presus de fiecare dintre ele. 

-

Fă lucrarea Spiritului Sfânt, căci îi împărtășești funcția. Precum în Cer funcția ta e să creezi, așa și pe pământ funcția ta este să vindeci. Dumnezeu își împărtășește funcția cu tine în Cer, iar Spiritul Sfânt Și-o împărtășește cu tine pe pământ. Cât crezi că ai alte funcții vei avea nevoie de corecții.

-

Tu vezi ce aștepți să vezi și ce inviți. Eu sunt manifestarea Spiritului Sfânt și, când mă vei vedea o vei face pentru că L-ai invitat pe El. 

-

De tine depinde ce proiectezi sau ce extinzi, dar trebuie să faci una sau alta, căci e o lege a minții, și trebuie să te uiți înăuntru înainte de-a te uita în afară. Uitându-te înăuntru, alegi călăuza care să îți îndrume vederea. Și apoi te uiți în afară și îi vezi mărturiile. Ce vrei în tine, vei face manifest.

-

Cât timp percepi lumea ca împărțită nu ești vindecat. Căci a fi vindecat înseamnă a urmări un singur obiectiv. Când vei vrea numai iubire, nu vei vedea altceva. Iubirea se recunoaște și ea prin mesagerii ei. Dacă faci iubirea manifestă, mesagerii ei vor veni la tine pentru că i-ai invitat. 

-

Puterea de decizie e singura libertate ce ți-a mai rămas ca prizonier al lumii acestea. Poți decide să o vezi corect. Ce ai făcut din ea nu e realitatea ei, căci realitatea ei e numai ce îi dai tu. Nu poți să dai decât iubire la ceva sau cineva și nici nu poți primi decât iubire de la ei. De socotești că ai primit altceva, precis te-ai uitat înăuntru și ai crezut că vezi în tine puterea de-a da altceva. 

-

Te temi de mine pentru că te-ai uitat înăuntru și te temi de ce ai văzut. Dar nu se poate să fi văzut realitatea, căci realitatea minții tale e cea mai minunată dintre creațiile lui Dumnezeu. Puterea și grandoarea ei ți-ar putea aduce numai pace dacă ai vedea-o cu adevărat. Dacă te temi, precis ai văzut ceva ce nu e acolo. Dar în același loc ai fi putut să mă vezi pe mine și pe toți frațiii tăi, în siguranța deplină a Minții care ne-a creat. 

-

Când îți vei accepta misiunea de-a extinde pace, vei găsi pace, căci, făcând-o manifestă o vei vedea. (…) Ți-am auzit chemarea și am răspuns la ea, dar nu vrei să te uiți la mine, nici să auzi răspunsul pe care l-ai căutat. Căci nu vrei încă numai asta. (…) Prin ochii lui Cristos numai lumea reală există și numai lumea reală poate fi văzută. După cum decizi, așa vei și vedea .

-

Când te vei uita înăuntru și Mă vei vedea, va fi pentru că ai decis să manifești adevărul. Și, manifestându-l, îl vei vedea atât în afară, cât și înăuntru. Îl vei vedea în afară pentru că l-ai văzut mai întâi înăuntru. Tot ce vezi în afară e o judecată a ce ai văzut înăuntru. Dacă e judecata ta, va fi greșită, căci judecata nu e funcția ta. Dacă e judecata Spiritului Sfânt va fi corectă, căci judecata e funcția Lui. Îi împărtășești funcția doar judecând ca El, nerezervând nicio judecată pentru tine însuți. 

-

Amintește-ți atunci, că de câte ori te uiți în afară și reacționezi nefavorabil la ce vezi, te-ai judecat nevrednic și te-ai condamnat la moarte. Pedeapsa cu moartea e obiectivul unic pe care îl are eul, căci te crede un criminal ce merită să moară la fel de mult cât știe Dumnezeu că meriți să trăiești. Pedeapsa cu moartea nu îi iese eului din minte niciodată, căci asta îți rezervă totdeauna în final. (…) Te va chinui cât trăiești, dar ura lui nu va fi satisfăcută până nu mori. Căci distrugerea ta e singura finalitate la care lucrează și singurul final cu care va fi satisfăcut. Eul nu e trădător față de Dumnezeu pe Care a-L trăda este cu neputință, dar este trădător față de tine, cel ce crezi că ți-ai trădat Tatăl. Iată de ce desfacerea vinovăției este o parte esențială a programei Spiritului Sfânt. Căci, cât te simți vinovat, asculți vocea eului care îți spune că l-ai trădat pe Dumnezeu, și că meriți de aceea moarte. Vei crede că moartea vine de la Dumnezeu, și nu de la eu… .

-

Când ești tentat să cedezi dorinței de moarte, amintește-ți că eu  nu am murit. Îți vei da seama că e adevărat când te vei uita înăuntru și mă vei vdea. (…) Când vei învăța să mă faci manifest, nu vei vedea moarte niciodată. 

 

8. Atracția iubirii pentru iubire.

 

Chiar crezi că îl poți ucide pe Fiul lui Dumnezeu? Tatăl și-a ascuns Fiul la loc sigur în Sinea Lui și l-a ținut departe de gândurile tale distructive. Ataci lumea reală în fiecare zi și în fiecare ceas și în fiecare minut, și totuși ești surprins că nu o poți vedea. De cauți iubirea ca să o ataci, nu o vei găsi niciodată. Ofer-o și va veni la tine, pentru că e atrasă de ea însăși. Oferă însă atac și iubirea va rămâne ascunsă, căci nu poate trăi decât în pace. 

-

 Datorită iubirii Tatălui tău nu îl poți uita niciodată, căci nimeni nu poate uita ce i-a pus în memorie chiar Dumnezeu. O poți nega dar nu o poți pierde. (…) Dumnezeu vrea din nou să te unească cu tine însuți și nu te-a abandonat la necaz. Îl aștepți doar pe el și habar nu ai de acest lucru. Dar amintirea Lui strălucește în mintea ta și nu poate fi ștearsă. Nu e nici trecută, nici viitoare, fiind eternă pentru totdeauna. 

-

Nu trebuie decât să ceri această amintire și îți vei aminti. Dar amintirea lui Dumnezeu poate miji doar într-o minte care alege să își amintească și care a renunțat la dorința dementă de-a controla realitatea. Tu, care nu te poți controla nici măcar pe tine, nu ar trebui să aspiri la controlul universului. Privește însă ce ai făcut din el și bucură-te că nu e așa. 

-

Fiul lui Dumnezeu nu te mulțumi cu nimicul! (…) Tot ce ai plăsmuit nu a fost nicicând și este invizibil pentru că Spiritul Sfânt nu îl vede. Dar ce vede El e al tău și îl vezi și, prin viziunea Lui percepția ți-e vindecată. Ai făcut invizibil singurul adevăr pe care îl conține lumea aceasta. Prețuind nimicul, ai căutat nimicul. Făcându-ți-l real l-ai și văzut. Dar el nu există.  Iar Cristos ți-e invizibil din cauza a ce ți-ai făcut vizibil. 

-

Nu contează însă câtă distanță ai încercat să pui între conștiența ta și adevăr. Fiul lui Dumnezeu poate fi văzut … . Spiritul Sfânt îl privește și nu vede altceva în tine. El și-a adus aminte de tine pentru că nu Și-a uitat Tatăl. Tu ai privit irealul și ai găsit deznădejde. (…) Ce nu ți-a dat Dumnezeu nu are putere asupra ta, iar atracția iubirii pentru iubire rămâne irezistibilă. Căci e funcția iubirii să le unească în sânul ei pe toate și să le țină laolaltă pe toate. 

-

Lumea reală ți-a fost dată în schimb iubitor pentru lumea pe care ai făcut-o și pentru cea pe care o vezi. Ia-o dar din mâna lui Cristos și uită-te la ea. (…) Nimicul va deveni invizibil, căci ai văzut cu adevărat, în sfârșit. Percepția izbăvită e tradusă ușor în cunoaștere, căci numai percepția e capabilă de greșeală. Corectată fiind ea cedează locul cunoașterii, care e de-a pururi, singura realitate. Ispășirea nu e decât calea de întoarcere la ce nu ai pierdut niciodată. 

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole – Text, pp.203-2012 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button