Ai foarte puțină încredere în mine deocamdată, dar va crește dacă recurgi tot mai des la călăuzirea mea, și nu la a eului. Rezultatele te vor convinge tot mai mult că e singurul lucru sănătos pentru care poți opta.¹

    Am spus mai înainte că eu răspund de Ispășire. O fac numai pentru că mi-am împlinit rolul în ea ca om și îl pot împlini acum prin alții.

   Voi merge cu tine la Cel Sfânt și, prin percepția mea, El va întinde o punte să acopere mica distanță. Recunoștința față de fratele tău e singurul dar pe care îl vreau. Îl voi duce la Dumnezeu pentru tine, știind că a-ți cunoaște fratele e a-L cunoaște pe Dumnezeu.

  Mântuirea e o inițiativă întreprinsă în cooperare. Nu poate fi întreprinsă cu succes de cei ce se desprind de Fiime, căci se desprind de mine.¹

     El știe că ce e adevărat e tot ce a creat Dumnezeu. Se află într-o comunicare deplină și directă cu fiecare aspect al creației, fiind într-o comunicare deplină și directă cu Creatorul lui. Această comunicare e voia lui Dumnezeu. Creația și comunicarea sunt sinonime. Dumnezeu a creat fiecare minte comunicându-i fiecăruia Mintea Lui, făcând astfel din fiecare, un canal de recepție a Minții și Voii Lui. Deoarece numai ființele de ordin similar pot să comunice cu adevărat, creațiile lui comunică firesc cu El și ca El….Dumnezeu te-a creat prin ea și cu ea. Iată de ce mintea nu își poate pierde total capacitatea de comunicare, chiar dacă poate refuza să o utilizeze în folosul ființei….Asta e realitatea ta. Nu o profana și nu te retrage din fața ei. E adevărata ta casă, adevăratul tău templu și adevăratul tău Sine….

    Biblia afirmă în repetate rânduri că trebuie să Îl lauzi pe Dumnezeu. Nu înseamnă că trebuie să Îi spui cât de minunat este. El nu are eu cu care să accepte astfel de laude, nici percepție cu care să le judece. Dar, dacă nu îți preiei locul în creație, Bucuria lui nu este deplină pentru că nici a ta nu este.
      Dumnezeu ți-a păstrat Împărăția, dar nu Își poate împărtăși bucuria cu tine până nu o cunoști cu mintea întreagă. Revelația nu e de ajuns, pentru că nu e decât o comunicare dinspre Dumnezeu ….Ea poate fi retransmisă de mintea respectivă altor minți, prin atitudinile aduse de cunoașterea venită din revelație. …Cei cu adevărat utili sunt făcătorii de miracole ai lui Dumnezeu, pe care îi îndrum până ne vom uni cu toții în bucuria Împărăției. Te voi îndruma oriunde poți fi într-adevăr util și la oricine îmi poate urma călăuzirea prin tine.¹

    Aveam patru ani și mă cuibăream în pat ca să dorm, când în întunericul ce stăpânea dormitorul am simțit o prezență necunoscută, pe care apoi am și văzut-o sub forma unei licăriri slabe. Mânată de un simț al curiozității, …am fost mai degrabă interesată decât înspăimântată de respectiva entitate. Călăuzirea și învățarea au început atunci.

       La vârsta de cinci ani și instruită de ghidul meu fără trup, studiam deja științe avansate și învățături desprinse din înțelepciunea antică. De asemenea, experimentam ceea ce s-ar numi acum “conștiință non-locală” – conștientizarea akashică, dincolo de limitele de spațiu și de timp. Pentru mine, erau chestiuni normale, nu paranormale; naturale, nu supranaturale.

     Îmi amintesc o după-amiază când aveam aproximativ opt ani. Mama îi invitase pe vecinii noștri să vină să mă asculte vorbind despre fizica cuantică. Am fost în elementul meu explicând interconexiunile dintre toate lucrurile, în interiorul și dincolo de marginile universului nostru. Mama a oferit publicului meu ceai și biscuiți. Și, deși nu sunt sigură că cineva înțelegea vreo boabă din ce spuneam, cred că au apreciat gustarea!

   Trăirile mele privind “pășitul între lumi” , ca și studiile de înțelepciune antică, m-au făcut să apreciez foarte repede experiența akashică. Canavaua conștiinței, mintea cosmică, din care mi-am dat seama că fac parte, mi se dezvăluia pas cu pas, aproape ca o cale inițiatică….

      Pe măsură ce creșteam, îmi era tot mai clar că domeniul cosmic al câmpului akashic generează lumea fizică, și nu invers.²

      Poate că sinele nostru spiritual ne arată cum să trecem dincolo de limitele percepției noastre și cum să ne jucăm cu realitatea.

    Viziunea emergentă a câmpului akashic și integralitatea lumii ne obligă să recunoaștem că suntem atât creații ale cosmosului, cât și co-creatori ai realității noastre. În experiențele mele akashice, această co-creativitate, cuprinde mai multe niveluri de conștientizare, de la impulsuri adesea reprimate, răspunsuri din subconștient și percepții “normale” din starea de veghe specifică individului uman, trecând prin conștiința transpersonală, colectivă și arhetipală, și până la reuniunea finală cu mintea cosmică infinită.

    La ambele niveluri, personal și colectiv, conștiința noastră se extinde rapid, dincolo de limitările din trecut. Schimbarea de conștiință ne oferă perspective mai profunde și mai puternice asupra naturii noastre și asupra întregii lumi. Pe măsură ce ne deschidem spre experiența akashică și spre o mai mare conștientizare, care ne este moștenire înnăscută și destin, cred că putem să ne transcendem egoul – nu pentru a devei un ego mai mic, ci pentru a ne elibera de acesta cu totul. Iar când facem acest lucru, intrăm tot mai mult în armonie cu fluxul cosmosului și devenim în mod progresiv, co-creatori to mai conștienți.

      Cu cât ne acordăm mai mult, cu atât mai numeroase vor fi opțiunile care ne dau putere și care sunt inerent altruiste. Conștienți de tot ceea ce suntem – atât lumini, cât și umbre – transcendem juecata percepției bazate pe polaritate, și începem să personificăm conștientizarea unității necondiționat iubitoare, care în cele din urmă este întreaga lume a câmpului akashic și a minții cosmice.

     Acesta este un nou mod de a fi. În urmă cu două mii de ani Isus a spus: ” Așa cum fac eu aceste lucruri, așa le veți face și voi, ba încă veți face altele și mai mari decât acestea.” Și – așa cum susțin înțelepții popoarelor indigene care încă se mai află pe fața Pământului – noi suntem cei pe care îi așteptam. Schimbarea în conștiință este următorul nostru salt evolutiv. Aceasta face să ne reamintim cine suntem cu adevărat, iar în cele din urmă să ne ipostaziem pe deplin natura spirituală și conectivitatea non-locală înnăscută, integrându-le în experiențele noasre umane.

 

“Prin ceea ce avem în comun cu omenirea, suntem cu toții ființe obișnuite.

Prin ceea ce avem în comun cu divinitatea, suntem cu toții ființe extraordinare.”

(Toth)

 

    Cuvintele simple, dar profunde, venite în acea dimineață de ghidul meu fără trup, au indus în mine o schimbare majoră. Am devenit brusc conștientă de ceea ce pierdusem, nefiind pe deplin prezentă în fiecare aspect al vieții. În loc să vin cu o atitudine de bucurie, creativitate și sacralitate în raport cu acele componente ale vieții mele, pe care le consideram obișnuite, le-am judecat ca fiind mai puțin importante. În acel moment, am considerat că voi putea cuprinde echilibrul și integritatea pe care le căutam numai dacă voi percepe extraordinarul în obișnuit și obișnuitul în extraordinar, ceva în genul simbolului chinezesc yin și yang.²

The post Iluziile eului-4 appeared first on Milena Popescu.

    EGO – EUL – Sinele fals

        Curs de miracole, este un foarte bun pretext de a aborda într-o ordine firească problemele legate de ființa umană, cu atât mai mult cu cât oferă și exercițiile prin care se pot pune în practică informațiile din text. Acesta este un curs pentru oricine este interesat de propria lui dezvoltare, indiferent de cunoștințele și pregătirea profesională pe care le are, oferindu-i posibilitatea să-și ofere sieși vindecare, directă, fără a fi obligat să apeleze la ” personal calificat” și să cheltuie sume mari de bani pentru vindecarea sufletului și implicit pentru vindecarea trupului, ca o consecință firească a celei dintâi. Acesta este de fapt și scopul final: de a ne cunoaște, pentru că atunci vom deveni responsabili pentru propria noastră viață și propria noastră sănătate. Sigur, în măsura în care se simte nevoia este foarte important să putem apela la oameni care se ocupă cu vindecarea, și astfel de oameni există din fericire. Ei nu fac decât să ne învețe să ne vindecăm singuri.

      Această lecție este centrată pe eu/ego. Exercițiul 35 ( aici ) devine mult mai clar dacă înțelegem măcar parțial ce este acest eu/ego și cât de important și totodată periculos este pentru noi. Din acest motiv simt nevoia să mă opresc mai mult asupra acestei lecții și să găsesc conexiuni relevante pentru ideile care se desprind de aici:   

       Eul personal și relația cu eul celorlalți.

       Eul este un produs al minții și este variabil  atât pentru noi,  cât și pentru toți ceilalți pe care îi percepem. Interacțiunea dintre eul personal și eul celorlați apare nu numai atunci când există o proximitate fizică, ci și la nivel mental. Gândurile îndreptate spre un alt eu pot schimba percepția relativă la fel de bine ca și interacțiunea fizică – cel mai concludent argument în favoarea faptului că eul este doar o construcție mentală, o idee, și nu ceva real. În această situație, starea mentală construiește eul personal sau al celui spre care  se îndreaptă gândurile, așa cum dorim să îl percepem și nu cum este el în realitate.

       Atitudinea față de ego ( eu).

           Eul , milostivenia și poftele.

       În ceea ce privește eul și milostivenia, trebuie să recunoaștem că ne ghidăm după principiul “dă ca să capeți”. Ni se pare corect, deși este evident că aici nu este vorba de milostivenie ci de un schimb. Aici nu este vorba de legea cauzei și efectului, ci de ideea că undeva, cândva, dacă vei avea nevoie, vei fi ajutat dacă și tu ai ajutat odată. Adevărata milostivenie este “cu autor necunoscut” pentru că altfel, așa cum este explicat în lecție, are altă semnificație:

      Pentru eu, a da înseamnă că va trebui să rămâi fără. Când asociezi datul cu sacrificiul, dai numai la gândul că primești cumva ceva mai bun și că poți de aceea să rămâi fără ce dai. “Dă ca să capeți” e o lege ineluctabilă a eului, care se evaluează întotdeauna în funcție de alte euri.

Ineluctabil – conf. DEX = care este de neînlăturat, care nu poate fi împiedicat, inevitabil.

      Eul  trăiește literalmente din comparații… Eul nu dă niciodată dintr-un simț al abundenței…Iată de ce a apărut conceptul de “a căpăta” în sistemul de gândire al eului. Poftele sunt mecanisme de “căpătare” reprezentând nevoia de autoconfirmare a eului. Asta e la fel de adevărat în privința poftelor trupești, cât și în a așa-numitelor “nevoi superioare ale eului” . Poftele trupești nu sunt fizice la origine. Eul consideră trupul propria lui casă și încearcă să se satisfacă prin trup.¹

      Despre aceste pofte trupești sau de ordin superior și felul în care ele acționează după moarte, prin despărțirea de trup, asupra sufletului,  vorbește foarte clar Părintele Arsenie Boca în Cărarea Împărăției – din care voi reda câteva citate în partea de conexiuni, în articolul viitor -partea a 2-a a cestei lecții.

       Eul și autonomia.

        Fiind o creație a minții nevindecate – convinsă de faptul că este complet autonomă- eul se consideră autonom. Mintea nevindecată crede în separare pentru că a pierdut cunoașterea originală, care trăiește numai în contextul unității. De la separare, eul simte totuși nevoia de a se uni pentru că se percepe ca fiind incomplet, și atunci, în mod fals, nu poate decât să ” recurgă la alte euri și să incerce fie să se unească cu ele, într-o debilă tentativă de identificare, fie să le atace într-o demonstrație de putere la fel de debilă.”

      Miturile și magia ca reflexii ale eului.

     Înainte de a rezuma, trebuie să ne amintim care este relația dintre spirit și eu, așa cum este explicat în curs aici, și în lecțiile anterioare:

     Spiritul are cunoașterea, nu este conștient de eu și de aceea nu îl atacă.

     Eul are percepția, nu este conștient de spirit, dar cu toate acestea “se simte respins de ceva mai grozav decât el.”

     Spiritul și eul sunt veșnic în conflict atâta timp când mintea nu este vindecată, motiv pentru care în viața noastră apar conflictele, cu atât mai mari cu cât mintea este mai nevindecată, pentru că eul face ceva ce este în dezacord cu spiritul. Aceasta este originea neliniștilor. Atunci când cele două sunt în armonie, știi sigur ce ai de făcut, iar conflictul dispare.

     Miturile sunt rezultate ale percepției, iar percepția este caracteristică eului. Deci miturile sunt rezultate ale puterii de percepție ale unor euri, care nu dețin cunoașterea, motiv pentru care au “o formă atât de ambiguă și un caracter axat atât de tipic pe bine și rău, încât și celui mai binefăcător dintre ele nu îi lipsesc conotațiile înfricoșătoare.”

   Miturile sunt legate de regulă de originile eului, iar magia de puterile pe care și le atribuie eul.

    Miturile asociază originea eului de regulă cu nașterea fizică, iar ” lupta pentru supraviațuire” nu este decât lupta eului pentru a se conserva.

     Adepții mai “evlavioși” ai eului pot crede că sufletul a existat înainte și va continua să existe după o cădere temporară în viața eului. Unii chiar cred că sufletul va fi pedepsit pentru această cădere. Mântuirea însă nu se aplică spiritului, care nu e în pericol și nu are nevoie să fie salvat. Mântuirea nu e decât “starea minții corecte”….Eul nu poate supraviețui fără judecată și este , prin urmare, lepădat.¹

       Întrebare retorică: Cine este acest “eu” care trăiește în lumea aceasta?

       Această întrebare apare tot timpul pe parcursul cursului, iar lecția de astăzi se încheie de asemenea cu ea. Sigur, sunt disponibile foarte multe filme, interviuri, clipuri video care încearcă să ne lămurească, dar ele de fapt nu fac decât, fie să ne determine să ne punem această întrebare, fie să ne dea un impuls pentru a încerca noi înșine să căutăm și să simțim răspunsul. Este o mare diferență între a citi, a vorbi despre ceva, și a căuta, a  descoperi prin experiment. 

    Dacă noi suntem trup și suflet, spirit și ego, dacă percepția este atributul eului iar cunoașterea al spiritului, dacă spiritul e veșnic iar eul efemer, cine suntem de fapt noi ?

     Încă o dată este subliniat în finalul lecției faptul că pentru a afla acest lucru trebuie să ajungem la cunoaștere și, deși cunoașterea înseamnă ieșirea din scenă a percepției, avem nevoie până atunci de înlocuirea percepției greșite cu cea corectă:

     Nu pot sublinia destul de des că procesul de corecție a percepției e doar un expedient temporar. E necesar numai din cauză că percepția greșită e un obstacol în calea cunoașterii, în timp ce percepția acurată e un mijloc ce te ajută să o atingi.¹

        Eul este pus în discuție nu o singură dată pe percursul acestui curs, dat fiind că urmează să învățăm să avem o relație corectă cu el.  Informații recente se mai găsesc și aici  în lecția despre greșeală, eu, niveluri, trup, minte, conștiință…

       Un alt aspect al durerii emoționale, care este o parte intrinsecă a minții conduse de sinele fals, îl reprezintă un profund sentiment de lipsă sau de neîmplinire, de a nu fi întreg. La unii oameni, acesta este conștient, la alții este inconștient. Dacă este conștient, forma sa de manifestare îl reprezintă sentimentul neliniștitor și constant al lipsei de valoare proprie sau acela că nu ești suficient de bun. Dacă este inconștient, va fi resimțit numai indirect, ca o dorință, o nevoie, o cerință intensivă.      

       În orice caz, oamenii se înscriu deseori în granițele unei nevoi compulsive de gratificare a sinelui fals și caută lucruri cu care să se identifice pentru a putea umple acest gol pe care îl simt în ei înșiși. Așa că se luptă să acumuleze posesiuni, bani, succes, putere, recunoaștere sau o relație specială, (sau iată, mai nou scriu bloguri…tot pentru a-și acoperi o nevoie – observația mea) în primul rând pentru a se putea simți mai bine cu ei înșiși, pentru a se simți mai compleți. Dar, chiar și atunci când obțin toate aceste lucruri, ei constată curând că golul continuă să existe și este fără margini. Atunci se simt într-adevăr în pericol, pentru că nu se mai pot minți. Sau pot și chiar continuă să se mintă, dar le este mult mai greu.

      Atâta timp cât mintea dominată de sinele fals vă conduce viața, nu vă puteți simți cu adevărat bine; nu vă puteți simți împăcat sau împlinit, cu excepția unor intervale foarte scurte, în care obțineți ceea ce v-ați dorit, când o dorință tocmai a fost împlinită. Deoarece sinele fals este un sentiment derivat al identității, el are nevoie să se identifice cu lucruri externe. Are nevoie să fie atât apărat, cât și alimentat constant. Sinele fals se identifică cel mai des cu posesiunile, cu ocupația, cu statutul și recunoașterea socială, cu educația și cunoștințele, cu aspectul fizic, cu aptitudinile speciale, cu relațiile, cu istoria de viață personală sau a familiei, cu sisteme de credințe și apelează deseori la identificări politice, naționaliste, rasiste, religioase și alte identificări colective. Nici una dintre acestea nu sunteți dvs.

     Găsiți că este înspăimântător? Sau este o eliberare să știți acest lucru? Mai devreme sau mai târziu, va trebui să renunțați la aceste lucruri. Poate că acum vă vine greu să credeți și, bineînțeles, nu vă cer să credeți  că nu vă puteți găsi identitatea în nimic din toate acestea. Veți afla  singuri adevărul. Îl veți afla cel mai târziu în momentul în care veți simți că se apropie moartea. Moartea ia tot ceea ce nu sunteți dumneavoastră. Secretul vieții este ” să mori înainte de a muri” – și să descoperi că nu există moarte.²

The post Iluziile eului-1:Eul și falsa autonomie(I) appeared first on Milena Popescu.

“Mintea mea face parte din Mintea lui Dumnezeu. Sunt foarte sfânt.”

      De câte ori îmi doresc să mut centrul de greutate din lumea fizică în lumea spirituală, îmi imaginez că sunt un senzor al lui Dumnezeu, un cercetaș care în timpul zilei își face datoria de observator după care se întoarce “la bază” cu impresiile  și experiențele trăite. De multă vreme simt că nu  aceasta este casa mea și uneori mă cuprinde un dor nebun de “acasă”. Nopțile de vară în care parfumul pământului cu tot ce înflorește pe el și licărirea stranie a stelelor – atât de pătrunzătoare –  sunt ocaziile speciale care nasc în sufletul meu dorul de ducă. De aceea mereu spun că noi nu suntem de “aici”. Cu toate acestea, ne-am pierdut în densitatea materiei, am uitat cine suntem și unde este casa noastră.

      Ideea exercițiului de astăzi este cea care m-a împins către visare, căci oricât de “didactic” ar fi acesta, atunci când spui ” Sunt foarte sfânt”, nu poți să nu te gândești la cine ești de fapt?!

       Dacă ar fi să încerci să afli “totul” în câteva minute poate că ar trebui să iei o pauză și să pătrunzi puțin   aici  de vorbă cu Pr. Dr. Dumitru Constantin Dulcan. Exercițiul care va urma apoi, este doar încă un mic pas spre Sinele nostru divin, și sper ca interviul pe care-l vei descoperi în link să-ți dea voința de a parcurge mai departe aceste exerciții. 

       Explicații:

   Ideea de astăzi nu descrie cum te vezi acum. Ea descrie însă ce îți va arăta viziunea. Oricui se consideră în lumea aceasta îi va fi greu să creadă asta despre sine însuși. 

   Vrând –  nevrând, vei crede că ești o parte de unde consideri că ești. Și asta din cauză că te înconjori cu mediul pe care îl dorești. Și îl dorești ca să protejezi imaginea de sine pe care ți-ai făcut-o. Imaginea  face parte din acest mediu. Ce vezi cât timp crezi că ești în el vezi cu ochii imaginii. Asta nu e viziune.

    Ideea de azi prezintă o perspectivă foarte diferită asupra ta. Stabilindu-ți Sursa, îți stabilește Identitatea și te descrie așa cum trebuie să fii cu adevărat.¹

       Cum se procedează:

       Astăzi se pune accentul pe cel care percepe, adică pe noi, și nu pe ceea ce percem, așa cum am făcut până acum – subiecte vii sau nevii.

Sunt necesare și de această dată două tipuri de intervale practice:

1: Trei intervale practice, de câte cinci minute , dimineața, seara și în unul în timpul zilei.

2: Intervale dese și scurte presărate pe tot parcursul zilei.

•  Pentru intervalele de cinci minute se va proceda stfel:

        Cu ochii închiși, se repetă ideea zilei. Apoi lăsăm să ne vină în minte diferite situații, personaje sau întâmplări în care figurăm și noi. În contextul identificat găsim acei termeni descriptivi pentru propria noastră persoană care ne vin în minte. Aceste atribute bazate pe eu ( ego) pot fi ” pozitive sau negative, dorite sau nedorite, grandioase sau înjositoare” – toate sunt ireale pentru că nu suntem în stare să ne vedem cu ochii sfințeniei.

           Exemple de atribute pe care ni le putem asocia mental în timpul intervalului practic:

Mă văd constrâns.

Mă văd deprimat.

Mă văd ratat.

Mă văd periclitat.

Mă văd neajutorat.

Mă văd biruitor.

Mă văd în pierdere.

Mă văd mărinimos.

Mă văd plin de virtuți.

         Aceștia trebuie să fie termenii/atributele care considerăm că descriu cel mai bine reacțiile noastre la situația identificată mental în timpul intervalului practic. 

         După fiecare atribut se repetă ideea zilei:

 Dar mintea mea face parte din mintea lui Dumnezeu.

Sunt foarte sfânt.¹

        Pentru că nimic nu trebuie “escavat ” cu forța, dacă în timpul intervalelor practice nu identificăm cu adevărat nici o situație în care să ne vedem într-un anumit fel, repetăm relaxați numai ideea zilei.

• Pentru intervalele frecvente se va proceda astfel:

        În momentul respectiv ne alegem un atribut care ni se pare relevant și pe care ni-l atribuim. După aceea asociem imediat ideea zilei. Ar putea să iasă ceva de genul acesta:

1: ***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți; Editura Centrum ,Polonia -2007, pp.51,52.

Observație:

      Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. De asemenea, orice opinie pertinentă, eliberată din închisoarea ideilor preconcepute, este binevenită și m-ar ajuta în corectarea erorilor de interpretare care se pot strecura în aceste rezumate.

    Mulțumesc!

The post E35: Mintea mea face parte din Mintea lui Dumnezeu. appeared first on Milena Popescu.