Spuma mea cu ciocolată mentolată și zmeură.

        Mi-a venit în minte o întrebare pe care am găsit-o de curând într-unul din exercițiile din

Curs de miracole:

Dacă vinovăția este iadul atunci opusul lui ce este oare?

     Nu mai este timpul și nu mai sunt timpurile în care să fim prea aspri cu noi și să ne impunem ținte care ne țin departe de spiritul nostru. Știți că  “inspirația” poate avea un sens oarecum diferit de cel pe care îl înțelegem noi în mod uzual? A fi inspirat înseamnă în primul rând a fi ” în spirit”, a fi în contact cu sinele tău superior și a crea în armonie cu divinitatea. A fi dezinspirat înseamnă a fi separat, a nu te simți conectat la miraculoasa rețea creatoare divină. A fi dezinspirat înseamnă a fi nefericit, iar a fi inspirat înseamnă a fi fericit și a crea în armonie cu tine și cu lumea.

        Și iată că lăsându-mă în voia zilei și a inspirației, lăsând lucrurile să curgă de la sine, m-am trezit astăzi în fața unui desert despre care inițial nu aveam niciun gând să povestesc, dar pe care l-am numit – miraculos, pentru că este desertul care încalcă regulile, împacă spiritele  și ne amintește de fiecare dată când îl servim că viața nu înseamnă șabloane, că legile sunt făcute pentru a fi încălcate și că nimic nu contează mai mult decât să te simți fericit. Acest desert l-am conceput în urmă cu ceva ani într-un moment de “inspirație” și de atunci îl servim în toate formele și cu toate aromele care ne fac poftă: cu ciocolată neagră sau cu ciocolată albă, cu mentă, zmeură, portocale sau cafea. Este un desert pe care-l pregătesc de cu seară pentru a fi gata a doua zi. Este o cremă-spumă de ciocolată, care cu puțin efort (financiar) poate deveni chiar unul dintre  acele deserturi care nu știrbesc cu nimic exigențele a ceea ce aș putea numi un “desert Montignac”. Așa că toată această lungă introducere, nu  a avut de fapt ca scop decât dorința de a vă împărtăși această rețetă pentru un desert destul de ușor de pregătit dar care poate satisface pe deplin un iubitor al deserturilor “aerate”, și care ținut la congelator se poate transforma ușor într-un parfe de înghețată, așa cum întâlneam copii fiind, pe plajă la Mamaia, în minunatele noastre vacanțele de vară.

         Și pentru că tot a venit vorba de înghețată, de fericire, de reguli și de vinovăție, înainte de rețetă, nu pot să mă abțin să nu redau mai jos un fragment dintr-un interviu pe care din vârful muntelui Metamucil din Herralayas,  Swami Digestananda, supranumit și “Guru al intestinelor” l-a acordat lui Steve Meyerowitz, el însuși fiind cunoscut la rândul lui ca Sproutman– specialistul în germinare. Acest interviu l-a publicat în cartea sa  Combinarea alimentelor și digestia – 101 modalități de îmbunătățire a digestiei:

Dragă Swami, spune-ne câte ceva despre dieta ta.

Am încercat toate dietele posibile. Am fost vegetarian mai bine de 90 de ani; am fost un împătimit al alimentelor crude timp de 40 de ani; am ales dieta macrobiotică timp de 25 de ani și am fost fructarian 12 ani. Pe durata șederii mele în Statele Unite , am devenit un consumator de înghețată.

Ai mâncat înghețată?

Da. Vezi tu, înghețata este un aliment fericit. Oamenii îl consumă deoarece îi face să se simtă bine. Câteodată nu se simt atât de bine, dacă mănâncă prea multă sau dacă sunt alergici, dar, în general, înghețata face lumea fericită. De vreme ce eu încerc să-i învăț pe oamni să-și găsească bucuria interioară, am căutat să aflu secretele acestui miracol lăptos. De ce îi face pe atât de mulți oameni fericiți? Să fie vorba de vitamine speciale? Sau de culori deosebite? Să fie hormonii proveniți de vaca sfântă?

Ce ai învățat?

Înainte de toate am învățat că sunt foarte multe tipuri de înghețată. Și nu mă refer doar la culori și arome, ci la conceptul de bază sau scopul lui. Am aflat că, dacă vrei să urmezi o dietă pe bază de înghețată, trebuie să locuiești în America, de preferință la Disneyland. Aici în Tibet, avem două arome de înghețată, de lapte de vacă și de lapte de capră. Dar în America există Baskin – Robbins. Apoi, aș merge să mănânc la Ben & Jerry’s. Asta a fost o experiență cu totul deosebită. Acolo am aflat de pădurea tropicală, de comerțul din lumea a treia și de Vermont, toate acestea datorită înghețatei. Doar în America înghețata este un aliment complet. Poți avea sandvișuri de înghețată, prăjituri cu înghețată, înghețată cu nuci, M&M și iaurt înghețat. Știam că am încălcat dieta, dar măcar totul era vegetarian.

Înghețata te-a făcut fericit?

Da, pe lângă câteva indigestii. Înghețata pare să aibă capacitatea de a te “gâdila” pe dinăuntru. Dar nu are nimic de-a face cu ingredientele. Consider că înghețata îți aduce o altă stare de spririt. Când mănânci înghețată, simți că primești o tratație. în realitate înghețata nu are putere de la sine. Nu este nici bună, nici rea.  Alimentele, în general, nu au moralitate. Batoanele de ciocolată nu îți distrug dinții de la sine. Sistemul tău de credințe este cel care determină dacă aceste alimente sunt bune sau rele. Tocmai de aceea am experimentat cu înghețața. Dacă aș fi fost învățat de mic copil că înghețata este baza dietei mele, atunci nu ar fi avut o semnificație deosebită. Ar fi fost doar mâncare obișnuită, iar eu aș fi căutat un alt aliment care să mă facă să mă “simt” fericit. Așadar, după ce am urmat această dietă timp de 6 luni, înghețata a devenit un aliment oarecare.

Ce ai mâncat după dieta cu înghețată?

Nimic. Am ținut post doi ani.

Ce alimente te fac fericit?

Iată ce am învățat în urma dietei cu înghețată: fericirea nu este o funcție a alimentației. Fericirea este o hrană interioară. Nu cina te face fericit, ci invers: tu aduci fericirea la masă. Totuși, relația pe care o ai cu mâncarea poate susține sau perturba starea emoțională. Dacă ești liniștit când începi să mănânci, iar mâncarea îți provoacă indigestie, înseamnă că ai tulburat acea pace – fericirea ta. Mâncarea nu creează fericire, dar o poate tulbura sau menține. De aceea trebuie să alegem cu atenție ceea ce introducem în corpurile noastre și, de asemenea, să fim atenți la maniera în care o facem. Dacă mâncăm prea repede, transformăm în toxine cele mai sănătoase și mai hrănitoare alimente. A mânca atunci când nu îți este foame e totuna cu a te forța să conduci mașina când ești foarte obosit. Tristețea din timpul mesei vă prelungește depresia, nu viața. Alegeți o dietă care să vă susțină atât corpul cât și starea de fericire.

Să vă bucurați de actul de a mânca este la fel de împortant ca alegerea mâncării. Dacă vă bucurați de masă, veți asimila vitaminele și vă veți întări sistemul imunitar. Oamenii de știință încearcă să ne convingă de faptul că sistemul imunitar este susținut în întregime de nutriție. Dar nu este așa. De fapt, acesta este hrănit de energii pozitive. În cei doi ani de post nu am avut surse externe de hrană. Cu toate acestea, sistemul meu imunitar era mai puternic ca niciodată. Bineînțeles, mâncarea contribuie cu nutrienții săi, dar bucuria hranei și sentimentele pozitive din jurul acesteia sunt cele care transmit cel mai puternic mesaj către centrul de imunitate și către starea voastră generală de sănătate.

          Dacă în Tibet, Digestananda nu a cunoscut decât înghețata cu aromă de lapte de capră sau de vacă, în Thailanda,în India, în China și chiar în Las Vegas, aceasta se poate prepara într-un mod inedit, din toate fructele, cu toate aromele disponibile și cu toate ingredientele la vedere. Metoda este preluată  se pare și de către  gelateriile moderne, dar nu prea se știe ce picură ei din toate sticluțele și bidonașele pe care le folosesc. Oricum este mult mai incitant să-ți aștepți înghețata în stradă, fără prea multe ifose, decât să stai cuminte într-o gelaterie curată ca o farmacie pentru a te răsfăța cu o pseudo-chimico-înghețată foarte frumos decorată.

      Pentru aceia dintre noi care n-au avut încă experiența unei astfel de înghețate, mai jos, pe viu, atât cât să ne facă curioși, cum se prepară ea în stradă:

În India…

…sau în China

Și acum, umila, draga….

Spuma mea cu ciocolată:

• 400 g ciocolată neagră 75% cacao simplă, cu mentă, cu portocale, cu cafea, etc.
• 10 g gelatină.
• 4 ouă proaspete, de preferință de țară, din sursă cunoscută.
• 400 ml frișcă din smântână  ( exclusă frișca vegetală).
• zahăr pudră, sau fructoză, sau xilitol, după posibilități și după gust.

The post Mic dejun cu Socrate: Dulci vinovății cu înghețată și ciocolată. appeared first on Milena Popescu.

     Pentru că strălucea atât de frumos în lumina dimineții, după o noapte cu ploaie, nu m-am putut abține să nu împart bucuria pe care am simțit-o văzând-o, așa cum era, pregătită să mi se dăruiască pentru porția zilnică de suc. În realitate este mult mai frumoasă decât în fotografii.

     Fragmentele din povestea  lui Leland Bender, Bloomingdale – Illinois,  împărtășită lui Steve Meyerowitz supranumit  “Sproutman”, sunt suficiente pentru a puncta câteva lucruri practice în legătură cu iarba de grâu, verificate de altfel pe propria-mi piele. Ele sunt confirmate de toți cei care consumă suc din iarbă și care-și cultivă singuri iarba de grâu. Sucul de iarbă, ca și polenul, nu trebuie să fie încadrat neapărat în categoria suplimentelor nutritive, pentru că ele pot fi foarte bine integrate în viața noastră ca și alimente. Nu trebuie să fim bolnavi pentru a consuma nici polen, nici suc din iarbă de grâu, orz, etc.

• Se pot consuma 180 ml de suc pe zi, câte 60 ml, cu 15-20 de minute înainte de fiecare masă. Dacă nu ați mai consumat niciodată, începeți cu 20 ml dimineața, pe stomacul gol și creșteți doza treptat. Este foarte important ca stomacul să fie gol. Iarba este foarte puternică, și poate crea discomfort (greață de obicei) dacă  sunt prezente alimente în stomac. Verificați să nu existe  urme de mucegai la rădăcină. Și acesta poate provoca greață. Ca să fiu sinceră, noi ne cultivăm singuri iarba, direct în pământ ( vara în grădină, iarna în seră),  dar nu s-a întâmplat niciodată să avem probleme. Singura problemă este că nu reușim să avem niciodată suficientă iarbă pentru trei porții/zi.
• Este important ca iarba să fie tăiată când are 10-15 cm, pentru că atunci are cea mai mare concentrație de nutrienți. Dacă vă gândiți s-o tăiați a doua oară, pentru că ea crește în continuare, nu veți obține aceleași beneficii. În cadrul unui studiu făcut pe animale s-a constatat că și ele preferă iarba după prima tăiere, iar rezultatele testelor la care au fost supuse au ieșit net superioare în cazul în care acestea au fost hrănite cu iarbă obținută numai după prima tăiere.
• A cultiva iarba nu este greu și nici scump. Trebuie doar puțină preocupare. Mai costisitor este de procurat storcătorul care să permită și stoarcerea verdețurilor, dar există variante pentru toate posibilitățile.
• Pentru cultivare sunt necesare semințe pentru iarbă și nu grâu obișnuit, care nu are putere de germinare corespunzătoare. Acestea se pot procura de la magazinele specializate sau de la magazinele online. Pentru cultivarea în grădină este necesară pregătirea unei parcele cam de 60×150 cm sub formă de răzor. Pământul de la suprafață trebuie să fie fin și uniform nivelat. Este bine să aveți pregătite două parcele, astfel încât atunci când începeți să tăiați din prima să o semănați pe a doua. La o parcelă sunt suficiente 500g semințe. Pentru rezultate optime, și o răsărire uniformă, se pun la înmuiat semințele în apă o noapte, după care se lasă într-o sită și se clătesc de 2-3 ori/zi încă una sau chiar două zile, astfel încât în momentul semănării germinarea să fie pornită. Semințele se presară uniform pe răzor și nu se acoperă cu pământ, dar se udă des cu jet foarte fin pentru a nu le deranja. Pentru perioada de vară când este foarte cald și pământul se usucă repede ar fi de preferat o parcelă de pământ mai ferită, care să nu fie în bătaia soarelui. În zilele mai umede și mai răcoroase, grâul crește cel mai bine.

Când este gata, cel mai bine iarba se taie cu un cuțit zimțat.

Pentru cei 50-60 ml de suc este suficietă o mână de iarbă. 

Despre povestea Annei Wigmore, cea care a pus bazele hranei vii, precum și câteva linkuri utile, sunt disponibile 

aici

Și acum pe scurt, povestea:

     La vârsta de 51 de ani, fiul meu, Eddie, era pe moarte. A fumat timp de 30 de ani, câte 3-4 pachete de țigări pe zi, începând de la 18 ani. Cântărea 143,18 kg și nu putea să meargă 30 de metri fără să fie nevoit să se oprească pentru a-și trage sufletul. doctorul îi spunea: ” Ai arterele blocate.” Avea doar 50 de ani și nu era pregătit să moară, așa că l-am convins să încerce terapia cu iarbă de grâu. Steve, ascultă-mă – nu îți va veni să crezi ce răsturnare incredibilă de situație. Bea suc de iarbă de grâu în fiecare zi și a pierdut 22,7 kg; în plus a renunțat la carne de tot, bazându-și alimentația pe germeni. Este evident că iarba de grâu reîntinerește plămânii, căci acum el se poate plimba alături de noi. Se simte minunat.

     Și să îți spun ceva, nu se va mai întoarce la muncă. Nu la același loc de muncă. Ne apucăm să facem afaceri cu iarbă de grâu. …Vom pune la dispoziția sălilor de sport și persoanelor fizice materiale pentru cultivare prin intermediul marketingului de rețea. …Cei care frecventează sălile de sport sunt fascinați de aceasta pentru că nu mai au nevoie de steroizi. În 15-20 de minute de la administrarea ierbii de grâu simt cum sunt energizați. Fluxul sanguin absoarbe nutrienții imediat. Pur și simplu îi absoarbe.

    Toate aceste lucruri sunt senzaționale. În acest ultim an, am mers peste 1.126 km în jurul Illinois-ului. Parcurg 3,2-4,8 km. în fiecare zi, indiferent de vremea de afară și te asigur că toate acestea se datorează ierbii de grâu. Nu îmi vine să cred ce forță am. Pe 24 noiembrie voi împlin 72 de ani. Am avut și până acum forță cardiovasculară însă acum…Mă plimb cu bicicleta timp de o oră fără să mă opresc. Există un instructor care ne îndrumă. Cei mai tineri renunță după 20 de minute, dar eu mă implic timp de o oră întreagă fără să simt nevoia de a-mi trage sufletul. Și ce putere am! 

    Da, am încercat și pudra, însă nu se obține același efect. Bunul simț mă va îndruma, trebuie să fie viu. Vei simți un val de enrgie după 15minute. Îmi cultiv singur iarba de grâu, 12-15 cm, timp de opt sau mai multe zile. Este o verdeață realmente bogată. În prezent consum 180 ml de iarbă de grâu zilnic. ( Beau această cantitate!)…Nu mai iau deloc medicamente antiacid. Clorofila este cel mai bun antiacid.

     Ani de zile am avut ceva supărător în voce, dar odată cu vârsta m-am obișnuit. Oamenii trecuți de 50 de ani expectorează des. După două săptămâni în care am consumat iarbă de grâu, am avut o expectorație foarte productivă. Acum a dispărut! Îmi pot auzi ecoul vocii. I-am povestit doctorului, iar acesta mi-a confirmat: ” Nici o mirare, totul este curat acolo înăuntru.”

    Am tot fost prin spitale pentru că am avut gută în stadiu avansat. Mâncam prea multă carne. Toate acestea fac parte din trecut, bineînțeles. Acum, fostul meu hematolog ia tablete cu lucernă, este pe punctul de a intra în programul de iarbă de grâu și chiar a pierdut în greutate. Bineînțeles că are grijă de acea senzație de foame care te macină pe interior. Te simți gol, dar satisfăcut. 

    Mă întreb, în schimb, când vor renunța la fumat, când vor scoate în afara legii produsele de la McDonald’s și Burger King. Oare câte generații va mai trebui să îmbolnăvim înainte ca ei să își dea seama? 

Nu subestimați niciodată puterea naturii.

Steve Meyerowitz, “Vindecări miraculoase cu iarbă de grâu”, Editura Benefica-Otopeni,2011; pp.139-141.

The post Iarba de grâu din grădina mea. appeared first on Milena Popescu.

– Ann Wigmore-

Boala și dificultățile au dus la inovație¹

  Născută în Lituania în 1909, Ann Wigmore a avut o copilărie destul de dură. S-a născut prematur, apoi a fost abandonată, fiindcă era un copil bolnăvicios și o povară pentru părinții ei, care doreau să înceapă o nouă viață în America.Bunica acesteia, un naturalist autodidact, a salvat-o și a făcut-o bine oferindu-i Annei o viață normală. A învățat foarte multe despre vindecare pe când o urmărea pe bunica sa îngrijind răniții în timpul celui de-al doilea război mondial cu ierburi și plante de leac. Dar la vârsta de 16 ani, încă nu fusese dată la școală și nu știa să își scrie nici măcar numele! La îndemnul bunicii, Ann a plecat în America pentru a primi o educație adecvată și pentru a se întâlni din nou cu părinții. Din dorința de a reuși pe tărâm american, a doptat stilul de viață local, inclusiv dieta tipic americană. Apoi, un teribil accident de mașină i-a distrus ambele picioare. Odată instalată cangrena, doctorii au recomandat amputarea picioarelor. Ea a refuzat și, împotriva dorinței tatălui ei s-a întors acasă. “Revenirea mea nu a fost una fericiă. Nici tatăl, nici mama mea nu aveau grijă de mine și, doar cu ajutorul unchiului meu, găseam ceva de-ale gurii la prânz”.

       Ann era conștientă că trebuie să existe o cale mai bună . S-a întors la dieta “țărănească” cu legume, cereale, semințe și ierburi. Astfel și-a recăpătat sănătatea, punând în practică ceea ce învățase de la bunica sa. A cules ierburi și plante sălbatice și le-a aplicat pe picioare. Nu era un act disperat al unei minți bolnave, ci rezultatul învățăturilor primite de la bunica ei cu privire la puterea de vindecare a ierburilor și plantelor. Ann a dezvoltat un apetit “nesățios” pentru tot ce era verde. Ronțăia iarbă și îi storcea sucul. Ore întregi stătea la soare în verile călduroase, așteptând ca picioarele să i se vindece. Iarna era aproape, iarba urma să dispară. Ce să facă?

      “I-am cerut Domnului  să mă îndrume. Iar el mi-a oferit o soluție emoționantă. Folosirea cerealelor pentru a crește iarba în propria bucătărie!”

   

  Într-o zi, spre surprinderea ei, micuțul ei cățeluș alb, care îi oferise atât de multă iubire și afecțiune, a început să îi lingă picioarele – singura parte din corpul ei pe care cățelușul nu o atinsese până atunci! ” Primul meu impuls a fost să mă gândesc la siguranța cățelului. Am ridicat instinctiv mâna pentru a-l îndepărta, iar în acea clipă mi-a venit în gând vorba bunicii mele: “Creaturile ghidate de instinct, lăsate de unele singure , nu greșesc”.

       Gestul cățelușului era primul semn că Ann se însănătoșea. Odihnă, soare, plante și ierburi sălbatice, ierburi cultivate în bucătărie – toate au dus la reinstaurarea stării sale de sănătate. Atunci a știut că nu avea să moară.Medicii l-au informat pe tatăl acesteia că, la prima vedere, fiica sa era în afara oricărui pericol. 

“Acest lucru l-a înfuriat, deoarece nu putea să accepte că se înșelase cu privire la decizia sa de a-mi amputa picioarele.”

     Au mai trecut câteva luni până când picioarele i s-au vindecat complet, iar ea s-a întors la spital pentru reexaminare. Doctorii nu au făcut niciun comentariu când, la radiografia cu raze X, se vedeau oasele bine sudate”, spune Ann. După câțiva ani, Ann Wigmore alerga la cursa de maraton din Boston.

     Ann și-a testat iarba pe care o creștea în casă și pe prietenii ei. Grâul devenise iarba ei favorită, căci animalele o preferau, și pentru că era dulce la gust, ușor de găsit și ieftină. Pentru a-și continua cercetările, a adoptat o maimuță bolnavă de cancer. Ann a îngrijit animalul până când acesta s-a vindecat cu ajutorul unor tehnici creative și cu rețete cu alimente vii, printre care semințe germinate, nuci fermentate și “iaurt” de semințe dar și rejuvelac – o băutură din grâu cultivat, încolțit. Acestea, alături de iarba de grâu, aveau să devină mai târziu piatra de temelie pentru dieta cu alimente vii propusă de ea. “

               

The post Iarba de grâu și povestea Anei Wigmore. appeared first on Milena Popescu.