DIVERSE

Iarba de grâu din grădina mea.

By 26 June 2014 August 22nd, 2016 No Comments

Vârstnicii care consumă iarbă de grâu îi înving pe culturiști.

    1

     Pentru că strălucea atât de frumos în lumina dimineții, după o noapte cu ploaie, nu m-am putut abține să nu împart bucuria pe care am simțit-o văzând-o, așa cum era, pregătită să mi se dăruiască pentru porția zilnică de suc. În realitate este mult mai frumoasă decât în fotografii.

     Fragmentele din povestea  lui Leland Bender, Bloomingdale – Illinois,  împărtășită lui Steve Meyerowitz supranumit  “Sproutman”, sunt suficiente pentru a puncta câteva lucruri practice în legătură cu iarba de grâu, verificate de altfel pe propria-mi piele. Ele sunt confirmate de toți cei care consumă suc din iarbă și care-și cultivă singuri iarba de grâu. Sucul de iarbă, ca și polenul, nu trebuie să fie încadrat neapărat în categoria suplimentelor nutritive, pentru că ele pot fi foarte bine integrate în viața noastră ca și alimente. Nu trebuie să fim bolnavi pentru a consuma nici polen, nici suc din iarbă de grâu, orz, etc.

  • Se pot consuma 180 ml de suc pe zi, câte 60 ml, cu 15-20 de minute înainte de fiecare masă. Dacă nu ați mai consumat niciodată, începeți cu 20 ml dimineața, pe stomacul gol și creșteți doza treptat. Este foarte important ca stomacul să fie gol. Iarba este foarte puternică, și poate crea discomfort (greață de obicei) dacă  sunt prezente alimente în stomac. Verificați să nu existe  urme de mucegai la rădăcină. Și acesta poate provoca greață. Ca să fiu sinceră, noi ne cultivăm singuri iarba, direct în pământ ( vara în grădină, iarna în seră),  dar nu s-a întâmplat niciodată să avem probleme. Singura problemă este că nu reușim să avem niciodată suficientă iarbă pentru trei porții/zi.
  • Este important ca iarba să fie tăiată când are 10-15 cm, pentru că atunci are cea mai mare concentrație de nutrienți. Dacă vă gândiți s-o tăiați a doua oară, pentru că ea crește în continuare, nu veți obține aceleași beneficii. În cadrul unui studiu făcut pe animale s-a constatat că și ele preferă iarba după prima tăiere, iar rezultatele testelor la care au fost supuse au ieșit net superioare în cazul în care acestea au fost hrănite cu iarbă obținută numai după prima tăiere.
  • A cultiva iarba nu este greu și nici scump. Trebuie doar puțină preocupare. Mai costisitor este de procurat storcătorul care să permită și stoarcerea verdețurilor, dar există variante pentru toate posibilitățile.
  • Pentru cultivare sunt necesare semințe pentru iarbă și nu grâu obișnuit, care nu are putere de germinare corespunzătoare. Acestea se pot procura de la magazinele specializate sau de la magazinele online. Pentru cultivarea în grădină este necesară pregătirea unei parcele cam de 60×150 cm sub formă de răzor. Pământul de la suprafață trebuie să fie fin și uniform nivelat. Este bine să aveți pregătite două parcele, astfel încât atunci când începeți să tăiați din prima să o semănați pe a doua. La o parcelă sunt suficiente 500g semințe. Pentru rezultate optime, și o răsărire uniformă, se pun la înmuiat semințele în apă o noapte, după care se lasă într-o sită și se clătesc de 2-3 ori/zi încă una sau chiar două zile, astfel încât în momentul semănării germinarea să fie pornită. Semințele se presară uniform pe răzor și nu se acoperă cu pământ, dar se udă des cu jet foarte fin pentru a nu le deranja. Pentru perioada de vară când este foarte cald și pământul se usucă repede ar fi de preferat o parcelă de pământ mai ferită, care să nu fie în bătaia soarelui. În zilele mai umede și mai răcoroase, grâul crește cel mai bine.

semințe

Când este gata, cel mai bine iarba se taie cu un cuțit zimțat.

Pentru cei 50-60 ml de suc este suficietă o mână de iarbă. 

poză 1poză 2

Despre povestea Annei Wigmore, cea care a pus bazele hranei vii, precum și câteva linkuri utile, sunt disponibile 

aici

Și acum pe scurt, povestea:

     La vârsta de 51 de ani, fiul meu, Eddie, era pe moarte. A fumat timp de 30 de ani, câte 3-4 pachete de țigări pe zi, începând de la 18 ani. Cântărea 143,18 kg și nu putea să meargă 30 de metri fără să fie nevoit să se oprească pentru a-și trage sufletul. doctorul îi spunea: ” Ai arterele blocate.” Avea doar 50 de ani și nu era pregătit să moară, așa că l-am convins să încerce terapia cu iarbă de grâu. Steve, ascultă-mă – nu îți va veni să crezi ce răsturnare incredibilă de situație. Bea suc de iarbă de grâu în fiecare zi și a pierdut 22,7 kg; în plus a renunțat la carne de tot, bazându-și alimentația pe germeni. Este evident că iarba de grâu reîntinerește plămânii, căci acum el se poate plimba alături de noi. Se simte minunat.

     Și să îți spun ceva, nu se va mai întoarce la muncă. Nu la același loc de muncă. Ne apucăm să facem afaceri cu iarbă de grâu. …Vom pune la dispoziția sălilor de sport și persoanelor fizice materiale pentru cultivare prin intermediul marketingului de rețea. …Cei care frecventează sălile de sport sunt fascinați de aceasta pentru că nu mai au nevoie de steroizi. În 15-20 de minute de la administrarea ierbii de grâu simt cum sunt energizați. Fluxul sanguin absoarbe nutrienții imediat. Pur și simplu îi absoarbe.

    Toate aceste lucruri sunt senzaționale. În acest ultim an, am mers peste 1.126 km în jurul Illinois-ului. Parcurg 3,2-4,8 km. în fiecare zi, indiferent de vremea de afară și te asigur că toate acestea se datorează ierbii de grâu. Nu îmi vine să cred ce forță am. Pe 24 noiembrie voi împlin 72 de ani. Am avut și până acum forță cardiovasculară însă acum…Mă plimb cu bicicleta timp de o oră fără să mă opresc. Există un instructor care ne îndrumă. Cei mai tineri renunță după 20 de minute, dar eu mă implic timp de o oră întreagă fără să simt nevoia de a-mi trage sufletul. Și ce putere am! 

    Da, am încercat și pudra, însă nu se obține același efect. Bunul simț mă va îndruma, trebuie să fie viu. Vei simți un val de enrgie după 15minute. Îmi cultiv singur iarba de grâu, 12-15 cm, timp de opt sau mai multe zile. Este o verdeață realmente bogată. În prezent consum 180 ml de iarbă de grâu zilnic. ( Beau această cantitate!)…Nu mai iau deloc medicamente antiacid. Clorofila este cel mai bun antiacid.

     Ani de zile am avut ceva supărător în voce, dar odată cu vârsta m-am obișnuit. Oamenii trecuți de 50 de ani expectorează des. După două săptămâni în care am consumat iarbă de grâu, am avut o expectorație foarte productivă. Acum a dispărut! Îmi pot auzi ecoul vocii. I-am povestit doctorului, iar acesta mi-a confirmat: ” Nici o mirare, totul este curat acolo înăuntru.”

    Am tot fost prin spitale pentru că am avut gută în stadiu avansat. Mâncam prea multă carne. Toate acestea fac parte din trecut, bineînțeles. Acum, fostul meu hematolog ia tablete cu lucernă, este pe punctul de a intra în programul de iarbă de grâu și chiar a pierdut în greutate. Bineînțeles că are grijă de acea senzație de foame care te macină pe interior. Te simți gol, dar satisfăcut. 

    Mă întreb, în schimb, când vor renunța la fumat, când vor scoate în afara legii produsele de la McDonald’s și Burger King. Oare câte generații va mai trebui să îmbolnăvim înainte ca ei să își dea seama? 

Nu subestimați niciodată puterea naturii.

finish


Steve Meyerowitz, “Vindecări miraculoase cu iarbă de grâu”, Editura Benefica-Otopeni,2011; pp.139-141.