Curs de miracole: 182 – Voi sta liniștit o clipă și voi merge acasă.

hanselsigretel_puzz_24_1

      “Hänsel se sculă, își puse hăinuța pe el și, deschizând ușa, se strecură afară. Luna lumina ca ziua și pietricelele albe, din fața căscioarei, străluceau ca bănuții cei noi. Hänsel se aplecă de mai multe ori până ce-și umplu bine buzunarul cu pietricele. Apoi se-ntoarse în casă și-i șopti lui Gretel:

      – Fii liniștită, draga mea surioară, și dormi în pace!”

   A doua zi, treziți în mijlocul pădurii, singuri la ceas de noapte, noapte întunecoasă de nu vedeai la doi pași, Hänsel și Gretel trebuiau să găsească drumul spre casă. Gretel începu să plângă și printre suspine își întrebă frățiorul: 

      “- Cum o să ieșim din pădure?

       Și Hänsel se grăbi s-o liniștească, spunându-i:

    – Mai ai răbdare oleacă, până ce răsare luna, și atunci o să găsim noi drumul, n-avea gijă!…

     Răsări luna plină, de ziceai că poleiște cu aur pădurea, și de-ndată ce se arătă pe cer, Hänsel își luă surioara de mână și începu a păși pe urma pietricelelor, care scânteiau ca bănuții cei de curând bătuți, și le arătau drumul. Merseră ei așa toată noaptea și când începură a miji zorile ajunseră la casa părintească.”

***

       Suntem pe acest pământ miliarde de Gretel la ceas de noapte,  în mijlocul pădurii. Numai că nu Tatăl nostru ne-a alungat de Acasă din pricina nevoilor și sărăciei. Acolo de unde am plecat este bogăție  și iubire, iar Tatăl nostru ne așteaptă cu nerăbdare întoarcerea. Atunci când dorul de hoinăreală ne-a cuprins, Tatăl nostru știa că tărâmul spre care dorim să ne-ndreptăm este plin de capcane, iar cea mai periculoasă din ele – uitarea – va pune stăpânire pe mintea noastră încă din prima clipă a jocului. De aceea, în preajma plecării, a născut în inima noastră un frățior, un Hänsel mic și inocent, pe cât de mic pe atât de puternic în inocența lui și i-a umplut buzunarele cu pietricele scânteietoare, să ne fie călăuză pe drumul de întoarcere, atunci când frica, durerea și deznădejdea vor pune stăpânire pe noi; când ne vom trezi singuri, la ceas de noapte, în mijlocul pădurii și când ne vom dori cu ardoare să găsim drumul înapoi spre Casă.

      Căci nu suntem acasă în lumea aceasta în care părem să trăim. Undeva în mintea noastră știm că asta este adevărat și ne bântuie amintirea “locului” de unde venim. Uneori o vagă amintire, alteori un mic fior sau un sentiment ciudat venit de nicăieri ne fac să cădem pe gânduri. Nu există nimeni căruia să nu i se fi întâmplat asta, dar unii încercă să alunge neliniștea prin jocuri cu care se întrețin pentru a-și ocupa timpul și a evita tristețea. Alții susțin că totul este o iluzie, o festă pe care mintea ne-o joacă.

      Lecția de astăzi este pentru toți cei care cutreieră la întâmplare această lume, căutând la nesfârșit ceva – nici ei nu știu ce – poate un loc, sau ceva care să-i facă să se simtă ca în casa copilăriei… copilăria trupului lor, dar nimic nu le mulțumește mintea plină de neliniște.

Există în tine un Copil Care caută casa Tatălui Său și știe că e un străin aici. Copilăria aceasta e veşnică, de o inocenţă care va dăinui de-a pururi. Unde va merge acest Copil este pământ sfânt. Tocmai sfinţenia Lui luminează Cerul şi aduce pe pământ pura reflecţie a luminii de sus, în care pământul şi Cerul sunt un tot unitar.

-

Acest Copil din tine (…) vrea să Se întoarcă acasă atât de profund şi de necontenit, încât vocea Lui te imploră să Îl laşi să Se odihnească un pic. Nu îţi cere decât câteva clipe de răgaz, un interval în care să Se poată întoarce să respire din nou aerul sfânt care umple casa Tatălui Său. Şi tu eşti casa Lui. Şi Se va întoarce. Dar dă-I un pic de timp să fie El, în pacea unde e acasă, odihnindu-Se în linişte şi pace şi iubire.

-

Acest Copil are nevoie de ocrotirea ta. E departe de casă. E atât de mic, încât pare atât de uşor de uitat pe afară, vocea lui mititică atât de uşor de acoperit, strigătul Lui de ajutor aproape de neauzit printre râcâielile, scrâşniturile şi zăngăniturile lumii.

-

Acest Copil este neapărarea ta, puterea ta. Are încredere în tine. A venit pentru că ştia că nu vei da greş. Îţi şopteşte neîncetat de casa Lui. Căci vrea să te ducă înapoi cu El, ca El Însuşi să rămână şi să nu Se mai întoarcă unde nu Îi este locul şi unde trăieşte ca un surghiunit intr-o lume de gânduri străine. Răbdarea Lui nu are limite. Va aştepta până auzi Vocea blândă în tine, chemându-te să Îl laşi să Se ducă în pace, odată cu tine, acolo unde e acasă şi tu aşişderea cu El.

-

Când vei sta liniştit o clipă, când lumea se va retrage de la tine, când ideile fără valoare vor înceta să aibă valoare în mintea ta neliniştită, vei auzi Vocea Lui. Atât de sfâşietor te strigă, încât nu Îi vei mai rezista. În clipa aceea, te va lua la casa Lui, şi vei sta cu El în linişte deplină, tăcut şi împăcat, dincolo de toate cuvintele, neatins de frică şi îndoială, cu certitudinea sublimă că eşti la casa ta.

-

Odihneşte-te astăzi cât de des cu El. Căci a fost dispus să devină un Copilaş, ca să poţi învăţa de la El cât de puternic este cel ce vine fără mecanisme de apărare, oferindu-le numai mesajele iubirii celor care cred că e duşmanul lor. 

-

Cristos renaşte ca mic Copilaş de fiecare dată când un hoinar vrea să plece de acasă. (…) Mergi cu El acasă din când în când astăzi. Eşti tot atât de străin aici ca El.

-

Fă-ţi timp astăzi să îţi laşi deoparte scutul care nu foloseşte la nimic, şi să pui jos sabia şi lancea pe care le-ai ridicat împotriva unui duşman inexistent. Cristos te-a numit frate şi prieten. Şi a venit chiar să îţi ceară ajutorul să Îl laşi să meargă acasă azi, întregit şi pe de-a-ntregul. A venit cum vine un copilaş care trebuie să implore ocrotirea şi iubirea tatălui său. El conduce universul, şi totuşi, te roagă neîncetat să te întorci cu El şi să nu îţi mai iei iluziile drept dumnezei. Nu ţi-ai pierdut inocenţa. După asta tânjeşti. Asta e dorinţa inimii tale. Casa Lui este a ta.

-

Astăzi îţi dă neapărarea Lui, şi o accepţi în schimbul tuturor jucăriilor de luptă pe care le-ai făcut. (…) Şi acum drumul ţi-e deschis, iar călătoria are un final în sfârşit vizibil. Stai liniştit o clipă şi mergi cu El acasa, şi ai pace o vreme.

( Fragment din Curs de miracole – Culegere de exerciții pentru studenți;

Lecția 182: Voi sta liniștit o clipă și voi merge acasă;

pp. 326-328 )


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

      Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

       Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

       Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

      Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Share Button

Curs de miracole:181- Am încredere în frații mei, care sunt una cu mine

frați

 

      În ziua în care practicăm acest exercițiu nu ne mai interesează pentru moment obiectivul general al cursului, pentru că în această zi ne vom educa mintea să vadă altfel decât a văzut până acum. Suntem un călător pe drumul mântuirii, dar până la capătul drumului avem de învățat. S-a spus în repetate rânduri că fiecare frate de-al nostru este mântuitorul nostru. Astăzi învățăm să-i vedem inocenți pe toți cei pe care până acum îi  consideram păcătoși, căci păcatul pe care-l vedem în ei este păcatul nostru.

       În mod obișnuit nu vedem oamenii de sub  masca eului. Percepția noastră se focalizează pe exterior, pe ce dorește eul lor să arate și pe ce dorește eul nostru să vadă. Astăzi mutăm punctul pe care se focalizeză percepția din exterior în interior. Dincolo de ceea ce noi judecăm că ar fi păcat în atitudinea și comportamentul unui om, vom vedea ființa perfectă din el, așa cum a creat-o Dumnezeu. El poate nu este conștient de ce este cu adevărat, dar tu, acum, după 180 de zile de practică, știi că ai în fața ta o ființă perfectă și inocentă. A-ți concentra atenția asupra a ceea ce tu și lumea considerați că este o greșeală, un păcat, înseamnă a acorda realitate acelui păcat, în primul rând în mintea ta. Păcatul se transferă de la cel care poate nu se simte păcătos și nici nu este păcătos, la tine, cel care “vede” păcatul lui. 

      Astăzi căutăm inocența în toți oamenii pe care-i întâlnim și nimic mai mult. Renunțăm la trecut și la toate ideile preconcepute pe care le avem despre ei. Poate nu i-am mai văzut de mult, și, cu siguranță, ei nu mai sunt astăzi oamenii care au fost ieri. 

      Se poate întâmpla ca pe parcursul zilei să pierdem focalizarea. Vom știi că s-a întâmplat acest lucru atunci când apare furia și ni se vor năzări iarăși păcate și greșeli la cei din preajma noastră. Peste astfel de obstacole vom trece instruindu-ne mintea să se refocalizeze în timp ce spunem:

*

Nu asta vreau să văd.

 Am încredere în frații mei,  care sunt una cu mine.

*

      Nu căutăm astăzi nici fantezii, ci recunoaștem că atunci când lucrurile par s-o ia razna în mintea fratelui nostru, el nu-i în firea lui, Sinele lui sfânt este controlat de ego, iar noi vom vedea cu calm, dincolo, înlăuntrul lui, pe Fiul lui Dumnezeu din el și vom lăsa deoparte ce a făcut eul lui din Sinele lui.

Ce căutăm să vedem este adevărat. Și, focalizându-ne dincolo de greșeli, vom întrezări o lume total lipsită de păcat. Când asta e tot ce vrem să vedem, când e tot ce căutăm în numele percepției adevărate, ochii lui Cristos vor fi, inevitabil, ochii noștri. Și iubirea pe care o simte El pentru noi devine și ea a noastră. Acesta va deveni singurul lucru pe care îl vedem reflectat în lume și în noi înșine.

-

Căutăm această aducere aminte când ne apucăm azi de exersat. Nu ne uităm nici înainte, nici înapoi. Ne uităm de-a dreptul în prezent. Și ne încredem în trăirea pe care o cerem acum. Nepăcătoșenia noastră nu e decât vrerea lui Dumnezeu. În clipa aceasta, vrerea noastră e una cu a Lui.

Sursa:

Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp. 324,325.


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

      Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

      Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

      Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Share Button

Curs de miracole: Ex. 168,169. Harul – un aspect al Iubirii lui Dumnezeu

“Fiinta umana este parte din ceea ce noi numim univers, o parte limitata de timp si spatiu. El se experimenteaza pe sine, gandurile si sentimentele sale ca fiind ceva separat de ceea ce este in jur, un fel de iluzie a propriei sale constiinte. Aceasta iluzie reprezinta un fel de inchisoare pentru noi, limitandu-ne la propriile noastre dorinte si la a iubi doar cateva persoane care se afla in jurul nostru. Datoria noastra este de a ne elibera din aceasta inchisoare prin a ne extinde cercul compasiunii pentru a cuprinde toate fiintele vii si intreaga natura in toata frumusetea ei.”

(Albert Einstein)

Este o călătorie uimitoare. Prin fenomenul Shaktipat, puteți avea diferite experiențe. Puteți să primiți Shaktipat fără ca măcar să întâlniți un Maestru fizic, deoarece există Maeștri (Siddhasi) în alte dimensiuni, care vor veni către voi. Universul nu duce lipsă de Maeștri.”

( Sri Vasudeva)

einstein-1024x682sri vasudeva

 

      Se pare că într-o scrisoare pe care Albert Einstein ar fi scris-o fiicei sale Lieserl, vorbea despre iubire și sfătuia copila să scoată această scrisoare la lumină când lumea va fi pregătită s-o înțeleagă. Pe parcursul vieții și a cercetărilor pe care le-a făcut, el a simțit că există ceva în univers, o forță  care scapă printre degete, dar care are puterea să influențeze tot ce există.  El spunea așa:

      Exista o forta extrem de puternica, pentru care, cel putin pana in prezent, stiinta nu a gasit o explicatie formala. Este forta care include si guverneaza totul, este chiar in spatele oricarui fenomen care are loc in univers si inca nu a fost identificata de noi. Aceasta forta universala este IUBIREA.

      Cand cercetatorii au investigat o teorie unificata a universului, au uitat cea mai puternica forta nevazuta. Iubirea este Lumina, care ii lumineaza pe cei ce o ofera si o primesc. Iubirea este gravitatie, deoarece ii face pe unii oameni sa se simta atrasi de altii. Iubirea e putere, deoarece multiplica tot ce avem mai bun si ofera umanitatii sansa de a nu pieri in propriul egoism orb. Iubirea expune si reveleaza. Pentru iubire noi traim si murim. Iubirea e Dumnezeu si Dumnezeu este Iubire.

      Aceasta forta explica totul si ofera sens vietii. Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru ca ne este frica de iubire deoarece este singura energie din univers pe care fiinta umana nu a invatat sa o controleze dupa vointa sa.

      Pentru a evidentia iubirea, am creat o simpla subtituire in cea mai faimoasa ecuatie de-a mea. Daca in loc de E=mc2, acceptam ca energia pentru a vindeca intreaga lume poate fi obtinuta din multiplicarea iubirii cu viteza luminii la patrat, atunci ajungem la concluzia ca iubirea este cea mai puternica forta ce exista, deoarece nu are nici o limita.

      Dupa esecul umanitatii in a utiliza si controla celelalte forte din univers, care pana la urma s-au intors impotriva noastra, este imperios sa ne hranim pe noi insine cu o alta forma de energie…

      Daca vrem ca speciile noastre sa supravietuiasca, daca vrem sa descoperim sensul vietii, daca vrem sa salvam lumea si fiecare fiinta constienta ce traieste, atunci iubirea este unicul raspuns.

      Probabil nu suntem inca pregatiti sa cream o bomba a iubirii, un mecanism destul de puternic pentru a distruge ura, egoismul si lacomia care devasteaza planeta.

     Cu toate acestea, fiecare individ poarta cu sine un mic, dar puternic generator de iubire, a carui energie asteapta sa fie eliberata.

  Cand o sa invatam sa oferim si sa primim aceasta energie universala, draga Lieserl, vom putea afirma ca iubirea invinge tot, ca poate transcende totul si orice, deoarece iubirea este chintesenta vietii.

 

      Are vreo legătură ce spune Einstein cu harul lui Dumnezeu din Curs de miracole?. Harul – se afirmă în lecțiile 168,169  – este acel aspect al Iubirii lui Dumnezeu care duce cu totul dincolo de lume. Este cea mai înaltă aspirație a lumii, iar starea pe care o induce este foarte asemănătoare stării care domnește în unitatea adevărului.

      Harul nu se învață căci, deși reprezintă obiectivul învățării, întrece cu mult învățarea. Pentru primirea harului este nevoie de o minte pregătită pentru adevărata acceptare a Iubirii lui Dumnezeu într-o lume în care domnesc ura și frica aparente. Este nevoie de un altar curat și sfânt pentru acest dar, spune cursul.

      Primirea harului este ultimul pas – un pas pe care îl face Însuși Dumnezeu și care transcende toată învățarea.

Harul nu e obiectivul pe care aspiră să îl atingă acest curs. Dar ne pregătim pentru har în sensul că o minte deschisă poate să audă Deșteptarea. Nu e complet închisă la Vocea lui Dumnezeu. A devenit conștientă că există lucruri pe care nu le știe, așa că e gata să accepte o stare complet diferită de trăirea cu care s-a familiarizat.

      Pentru a accelera sosirea adevărului în fiecare minte cu care intrăm în contact, suntem îndemnați să trăim iubirea și adevărul în noi înșine, pentru că efectele lor asupra noastră  devin atât de evidente încât este cu neputință să rămână ascunse în obscuritate. În unitatea adevărului despre care vorbește cursul, domnește o singură și simplă idee, și anume că “Dumnezeu este”. Spui asta și apoi taci, conștient fiind că în Ființa Lui, El cuprinde tot. E dincolo de orice gând și de orice cuvânt; e dincolo de trecut și de viitor. Te topești cu totul în Dumnezeu, așa cum El se topește în tine. Lumea nu mai e așa cum ai perceput-o până acum. Ea nu mai există și nici n-a existat vreodată , pentru că este una cu Cerul.

      Dumnezeu nu se ascunde de noi. Doar noi ne-am ascuns de El în separare. Cu mințile adormite nu mai suntem capabili să-L simțim, să rămânem conectați la Sursa noastră, să-I simțim Iubirea. Cu toate acestea, Iubirea Lui este cuibărită în inimile noastre împietrite. Primind harul, aceste inimi împietrite se deschid, iar Iubirea ce sălășluiește în ele se revarsă. Iubirea – acesta este harul lui Dumnezeu, și în momentul în care ți-ai deschis inima pentru ea, te poți aștepta să îi urmeze curând revelația, pura recunoaștere a adevărului etern și imuabil prezent în adâncul tău.

      Iertarea este instrumentul care aduce cu el trăirile necesare pentru primirea harului. Deși prefigurează Cerul, harul nu exclude timpul. Ce vei trăi  va dura o singură clipă, suficientă însă ca lumina pe care o așterne pe chipul tău să stea chezășie în fața lumii pentru Iubirea dumnezeiască simțită într-un moment de veșnicie. Te vei întoarce apoi în lume ca martor al Ei.

      Când orice nevoie de atac a dispărut iar iertarea deplină a devenit un mod de viață, să știi că mintea ta se apropie de momentul în care și-a planificat să se elibereze pentru revelație și veșnicie.

Am spus deja de câteva ori că nu faci decât să întreprinzi o călătorie gata încheiată. (…) Noi ne preluăm pur și simplu rolul desemnat demult, pe deplin recunoscut ca perfect îndeplinit de Cel Ce a scris scenariul mântuirii în Numele Creatorului Său și în Numele Fiului Creatorului Său ( Spiritul Sfânt- Vocea pentru Dumnezeu din tine).

-

Nu e nevoie să aducem lămuriri suplimentare pentru ceva ce nimeni de aici nu poate să înțeleagă. Când va veni revelația unității tale se va cunoaște și înțelege pe deplin. Acum avem de muncit, pentru că cei aflați în timp pot vorbi de lucruri de dincolo și pot asculta cuvinte care încearcă să explice că ceea ce stă încă să vină a și trecut. Dar ce înțeles pot să transmită cuvintele acestea celor ce stau încă să numere orele, și se scoală, lucrează și se culcă în funcție de mersul lor?

-

Ajunge, atunci, că ai de muncit pentru a-ți juca rolul. Sfârșitul trebuie să îți rămână obscur până ce nu închei de făcut partea care îți revine.

-

Iertarea este tema principală care străbate mântuirea de la cap la coadă… Iar acum cerem har, darul final pe care îl poate acorda mântuirea.

 

      Iată o lecție pentru două zile de exerciții.

   În prima zi revendici harul lui Dumnezeu din inima ta. Iubirea Lui este deja în tine. Te deschizi s-o recunoști și s-o primești. Faci pași spre Dumnezeu și El “coboară” spre tine pentru a te ajuta să te recunoști ca  Fiu iubit al Lui.

Astăzi cerem de la Dumnezeu darul pe care l-a păstrat cu cea mai mare grijă în inimile noastre, așteptând să îl adeverim. Acesta este darul prin care Dumnezeu Se apleacă până la noi și ne ridică, făcând El însuși ultimul pas al mântuirii. Cu excepția acestui pas, toți pașii se învață sub îndrumarea Vocii Lui. Dar, în final, El Însuși vine, ne ia în propriile Lui Brațe și înlătură păienjenișul somnului nostru. Darul harului Său e mai mult decât un răspuns. Căci restabilește toate amintirile pe care mintea adormită le-a uitat, toată certitudinea în ce privește semnificația Iubirii. 

-

Dumnezeu își iubește Fiul. Roagă-l acum să îți dea mijloacele prin care lumea aceasta va dispăra, și viziunea va veni mai întâi, urmată la numai o clipă de cunoaștere. 

 

      În cea de-a doua zi, “coborât cu picioarele pe pământ”, îți reafirmi rolul pe care îl ai în mântuirea lumii, ca Fiu al lui Dumnezeu, purtător conștient al harului pe care tocmai l-ai primit și l-ai trăit preț de-o clipă. Rostești o singură și simplă rugăciune:

Prin har trăiesc. Prin har sunt eliberat.

Prin har dau. Prin har voi elibera.

***

      Dacă ai parcurs până acum textul și exercițiile din  Curs de miracole, nu poți să nu recunoști că ceva s-a schimbat în tine. Poate că este greu de menținut acea schimbare, dar ai muncit și meriți să scoți la lumină Iubirea lui Dumnezeu din tine. Poate ai simțit-o deja și nu știi ce-a fost. Poate mai ai încă nevoie de timp pentru ca învățătura să se așeze, dar, probabil, va veni un moment în care te vei îndrăgosti de tot și de toate, în care vei simți că plutește în aer o iubire dincolo de orice logică și de orice motiv; poate atunci când calci rufele, când mergi pe stradă, când privești stelele, când citești, asculți muzică, participi la un seminar spiritual, sau pur și simplu când te afli în mașină în drum spre birou. Cât de mult mi-aș dori să pot trăi acel moment de Iubire nedeslușită în fiecare clipă a vieții mele! Și cine știe….poate că într-adevăr suntem deja acolo unde tânjim să ajungem și  numai dorințele noastre  ne fac orbi și nesimțitori în fața marelui adevăr pe care deja îl trăim!

      Foarte interesante sunt și mărturisirile maestrului Sri Vasudeva despre modul în care a primit el Iubirea. Povestește că avea douăzeci de ani și era pe punctul de a pleca la studii. Simțea însă că ceva nu era în regulă cu viața sa. Nu știa cine e. Deși părea întreg  și sănătos,  pe dinăuntru se simțea uscat, pentru că nu putea iubi. Avea inima împietrită. Nu putea iubi. A hotărât să afle cine e, pentru a putea merge mai departe în viață și, de aceea, a decis să plece în India. A colindat mult și  a ajuns la un moment dat într-un ashram condus de un maestru renumit. Maestrul nu era acolo, dar când a intrat, și-a dat seama că ceva era diferit. Energia lui plutea în aer. Iubirea maestrului era prezentă și el a simțit-o numai atunci și numai acolo. În zilele care au urmat a simțit că inima lui s-a deschis. Acolo a primit prima mare doză de iubire-energie ( Shaktipat), care l-a lansat în viața spirituală. Nu era nevoie de prezența fizică a maestrului pentru a accesa energia. L-a cunoscut  mai târziu, peste doi ani,  când și-a dat seama că pur și simplu nu mai avea nevoie de prezența sa fizică ca să poată accesa acea energie. Comunicarea era energetică și la nivel de gând.

      La început însă, întors în “lume”, a simțit că nu putea păstra cu ușurință  iubirea pe care a primit-o. Erau persoane  în preajma cărora simțea că iubirea slăbește, se simțea vulnerabil. Atunci se reconecta la energia maestrului, și tot așa, până când într-o zi, în timpul unui retreat de meditație de patruzeci de zile,  a primit a doua doză puternică de Shaktipat. Atunci a intrat într-un spațiu în care a fost forțat de această anergie, în mod benefic, să își recunoască divinitatea. Capul lui a început să simtă o energie diferită. La început a fost un pic intimidat, pentru că nu voia să își asume desăvârșirea, conștient fiind că în desăvârșire “ego” este obligat să moară. Energia însă l-a susținut pe parcursul celor 40 de zile și la sfârșit s-a simțit liber, desăvârșit, dar atât de smerit, foarte smerit. Iubirea – energie l-a protejat pe parcursul acelor 40 de zile de orice iluzie că el ar putea fi cineva, de orice rătăcire și izbucnire a eului. L-a condus într-un loc al smereniei depline, și spune că astfel trăiește el astăzi în lume: servește pe toată lumea, nu dorește nimic, nu vrea laude. Tot ce face este să împărtășească ceea ce are tuturor.

      De atunci, cu vigilență, atenție și meditație, iubirea – energie n-a mai plecat niciodată. A devenit invulnerabil și capabil să transmită această energie celor din preajma lui. A revenit la viață același, și totuși complet diferit. Și-a urmat studiile de inginerie aplecându-și ochii și urechile asupra a tot ce a fost mai bun în lumea materială, pentru a împleti cu ce a primit din lumea spirituală. A învățat să-și folosească inteligența și talentul într-un mod nou, creativ, iar acum împărtășește experiența sa minunată de viață tuturor celor dispuși să-l asculte. Este ceea ce s-ar putea numi un spirit înălțat, într-o minte sănătoasă și într-un trup sănătos; un om de tip nou.

      Avem și noi Maestrul nostru. Poate că acest Curs ne-a transmis o doză mare de energie-iubire dar poate nu pe toată; oricum ar fi însă, drumul este deschis. Maestrul nostru interior ne va îndruma exact acolo unde avem nevoie să mergem pentru a primi tot ce ne trebuie  ca să putem deschide complet  lacătul inimii.

 

iubirea

Surse:


 

OBSERVAȚIE:

Cum se exersează:

   Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

   Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

   Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

   Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Share Button

Curs de miracole: 167, 170 – Viața și frica de Dumnezeu.

       infinit

    Ne este Viața infinită, dar nu putem păși în această Viață cu frica de Dumnezeu în sân; acest lucru este cert și se cere a fi lămurit. Afirmațiile de mai jos, esența lecțiilor 167 și 170, pot ajuta la vindecarea fricii –  de moarte și de Dumnezeu:

  • Există o singură viață, și pe aceasta o împărtășesc cu Dumnezeu.
  • Nu există cruzime în Dumnezeu și nici în mine.

     Conceptele lumii acesteia ne-au învățat că viață avem numai cât timp suntem pe pământ, iar când trupul se sfârșește, vine moartea cu întreg cortegiul ei de bocitoare. Dincolo ne așteaptă Dumnezeu care ne judecă după faptele noastre, așa că pășim în moarte sfiiți, neștiind ce și cum, așteptând cu groază judecata și eventuala pedeapsă veșnică. Viața eternă pare iluzorie, atât de departe și atât de nesigură. De aici se naște atașamentul față de trup și față de toate plăcerile pe care el ni le poate oferi acum, în această viață ce ne pare singura cu adevărat  reală. Am fost identificați încă de la naștere cu trupurile noastre. Toată îngrijrea inițială se îndreaptă către trup, și, pentru că spiritul nu poate vorbi, nu poate spune că acel mic copil al lui Dumnezeu, care tocmai s-a născut, se simte încă unit cu Sursa creației sale și cu toată Creația lui Dumnezeu. De aceea separarea în trup aduce multă durere și lacrimi, căci până atunci era unul cu mama sa și cu întreg Universul, legănat în iubire, fără dureri, nevoi și fără însingurare. 

       Cursul ne învață că moartea e doar gândul că ești separat de Creatorul tău. Moartea nu ține de trup, este numai o idee care s-a cuibărit adânc în mintea lumii și în mintea fiecăruia dintre noi. Moartea nu poate decurge din viață așa cum fals am fost învățați să credem. Dacă moartea este doar gândul de separare,  un gând își are originea în minte și de aceea, singurul mod de vindecare a morții este vindecarea minții. Atunci când ne schimbăm mentalitatea despre noi, schimbăm și ceea ce credem despre moarte și despre viață; nu poți trăi viața cu adevărat până ce nu înțelegi ce înseamnă moartea. 

      Am învățat încă din primele lecții ale cursului că trupul nu este decât un instrument de învățare pentru minte, iar mintea nu se naște odată cu trupul, căci ea face deja parte din Mintea lui Dumnezeu. Că s-a scindat, da, este adevărat. A rezultat în urma scindării o minte egotică necesară vieții pe pământ, dar este o minte adormită și asta nu poate schimba ce e starea ei de trezie. Nu este o minte separată, este doar o minte adormită:

Când mintea alege să fie ce nu e și să își aroge o putere străină pe care nu o are, o stare străină în care nu poate intra, sau o condiție falsă care nu e Sursa ei, ea pare pur și simplu să ațipească un pic. În somn, visează timpul, un interval în care ce pare să se întâmple nu s-a petrecut nicicând, schimbările pricinuite sunt lipsite de substanță și toate întâmplările nu sunt niciunde. Când se trezește, mintea continuă să fie cum a fost mereu.

      Tot ce e creat de Dumnezeu înseamnă viață, iar viața nu are opus, așa cum iubirea și pacea Lui nu au opus. Tot ce pare opus vieții – moartea, ura, frica, durerea, atacul, judecata – sunt construcții ale unei minți care nu este adusă încă la starea ei originală. Viața vine din veșnicie și noi odată cu ea. Viața se extinde în veșnicie și noi odată cu ea.

Suntem aceiași, azi, ieri și în veci. Împărtășim o singură viață pentru că avem o singură Sursă, o Sursă din care ne provine perfecțiunea, rămânând mereu în mințile sfinte pe care El le-a creat perfecte. 

     Viața este o minunată călătorie prin Câmpul Conștiinței – spune Sri Vasudeva – iar acest Câmp este infinit, ne se limitează la spațiul fizic. O minte trează înțelege că nu există moarte. Nu suntem trup, căci trupul se stinge atunci când și-a îndeplinit misiunea, iar mintea merge mai departe. Putem fi treji sau adormiți, vii sau morți, după cum sunt mințile noastre în momentul respectiv; dar indiferent cum ar fi, mintea se ve trezi la un moment dat și atunci orice idee de moarte dispare.

      Cum putem controla moartea? Controlându-ne mintea. Să fim vigilenți și să avem grijă să fim mereu în mintea corectă. Cum știm dacă suntem în mintea corectă? Fiind atenți tot timpul la cum ne simțim, la ce efecte au alegerile și deciziile noastre asupra trupului și ce fel de emoții ne fac să trăim.

Ideea morții ia multe forme. E singura idee subiacentă tuturor sentimentelor care nu sunt suprem de fericire. E semnalul de alarmă la care răspunzi cu orice reacție care nu e bucurie deplină. Toată mâhnirea, pierderea, neliniștea, suferința și durerea, chiar și un mic suspin de istovire, o ușoară jenă sau cea mai mică încruntare adeveresc moartea. Și neagă astfel faptul că trăiești.

      Orice intenție de a ataca – chiar dacă tu crezi că e în legitimă apărare – adeverește moartea, căci orice atac înseamnă un strigăt după iubire, iar de nu ai iubire, înseamnă că nu ai viață. 

       Ce smintită idee că dacă ataci, te aperi de moarte! Atacul înseamnă frică, iar frica înseamnă moarte. Pari să ataci dușmanul din afară, dar câștigi de fapt un dușman interior. Când ataci, orice urmă de iubire din tine dispare și odată cu ea și Viața. Când n-ai iubire în inimă ești mort. Privește-te, simte-te, recunoaște! Când n-ai iubire în inimă ești mort pentru că ai frică, iar frica trăiește în lipsa iubirii, așa cum întunericul trăiește în lipsa luminii.  Supărarea este lipsa bucuriei, boala este lipsa sănătății, frica este lipsa iubirii, moartea este lipsa vieții. 

      Ultimul și cel mai greu obstacol de îndepărtat din calea vindecării de moarte este frica de Dumnezeu, care este de fapt, frica de tine – un obstacol aparent având înfățișarea unui bloc solid, impenetrabil, înfricoșător și insurmontabil. Cum să-ți fie frică de tine? De tine nu-ți poate fi frică, căci tu ești o mică parte din Dumnezeu, așa cum o mică parte din El se regăsește în tine. Atunci, cum să-ți fie frică de Dumnezeu? Dumnezeu e iubire; tu ești iubire. Ai făcut altceva din tine decât ești de fapt? Te-ai transformat? Ai dat blândețea pe cruzime, iubirea pe ură, pacea minții pe judecata semenilor? Ar însemna că L-ai transformat pe Dumnezeu din tine, dar cum nu poate fi posibil acest lucru, ceva nu-i la locul lui. Nu ți-e frică de Dumnezeu, ți-e frică de tine, și asta se poate rezolva atunci când îți vindeci mintea și înțelegi cine ești. E dreptul tău să alegi ce vrei să crezi, iar de data aceasta vei alege bine. 

Ce alegi astăzi e cert. Căci privești pentru ultima oară această bucată de piatră cioplită pe care ai făcut-o, și nu îi mai spui dumnezeu. Ai mai ajuns în acest loc dar ai ales ca dumnezeul acesta crud să rămână cu tine sub încă o formă. Așa că frica de Dumnezeu s-a întors și ea cu tine. De data aceasta o lași acolo. 

***

      Neale Donald Walsh aduce în fața cititorului prin cartea Acasă cu Dumnezeu o “conversație” complexă pe care o are cu Dumnezeu pe tema vieții și mai ales a morții. Pentru a desfășura firul discuției, folosește optsprezece idei cheie, pe care le-a numit reamintiri. Este o carte în care detaliază metaforic, dar  într-un mod suficient de simplu pentru a fi înțeles, întreaga poveste a vieții și a morții.

      Câteva fragmente din cea de-a treisprezecea reamintire,  spun așa:

      Naștera și moartea sunt același lucru.

     Ambele sunt pur și simplu, atenuări ale energiei, care acționeză la fel ca transformatoarele de tensiune, facilitând tranzițiile dintr-o lume în cealaltă.

     Cuvintele “moarte” și “naștere” ar putea fi foarte bine eliminate din toate limbile voastre. În ambele cazuri, cuvântul “creație” ar putea fi un înlocuitor mai bun.

     Nașterea și moartea sunt momente de creație. Sunt Momente Prime.(…) Moartea e un moment de creație – și foarte puțini oameni se gândesc la ea în acest fel. Dacă ar gândi mai mulți astfel, moartea ar putea fi privită cu mai puțină tristețe. N-ar mai fi tristețe deloc. În niciun caz pentru persoana care pleacă. Ar fi o sărbătoare. Moartea este un moment când oamenii devin foarte puternici, pentru că cine sunt ei se amplifică prin însuși procesul morții.

      “Moartea” este enegia care te propulsează prin Centrul Ființei Tale și spre următoarea ta realitate.

-

      Ne vom întoarce la această chestiune a “alinierii energetice”, pe care am explorat-o mai înainte. “Nașterea” și “moartea” sunt momente de Creație Pură, pentru că ele aliniază sau “acordează fin” energia, care este Viața Însăși, mărind frecvența vibrației sale și manifestându-se ca materie în lumea fizică – sau scăzând vibrația și manifestându-se ca energie invizibilă în tărâmul spiritual. În acest fel se nasc universuri întregi. În acest fel te-ai născut și tu.

      Iar – și aici este secretul – energia cu care intri în naștere este  “ceea ce contează”. Adică, ceea ce se transformă în materie, manifestându-se în lumea fizică. În momentul morții apare exact opusul. Astfel, creezi cu ajutorul morții, prin ceea ce aduci în moarte din lumea fizică, iar cu ajutorul nașterii creezi prin ceea ce aduci în naștere, din tărâmul spiritual. (…) Ceea ce aduci în experiența morții va fi adus fie conștient, fie inconștient, fie în totală conștiență sau cu o totală inconștiență a ceea ce faci.

    De aceea conversația pe care o avem acum este atât de importantă. Scopul acestei conversații este să te facă total conștient de ceea ce faci. Tu ți-ai adus Sinele la această conversație, ca să-i poți reaminti Sinelui tău că: Tu îți creezi realitatea prin vibrația, prin energia pe care o emiți.

***

           Surse:

  • Ed. Centrum: Curs de miracole-Culegere de exerciții pentru studenți, pag. 305-307, 313-315;
  • Ed. For You: Neal Donald Walsh- Acasă cu Dumnezeu, pag 176-177, 184-185

            Textul integral al exercițiilor din Curs de miracole poate fi accesat aici:

https://arhivaspirituala.wordpress.com

***

      Cum se exersează:

    Conform indicațiilor din curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

     Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

      Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.

mandala1

 

Share Button