CURS DE MIRACOLE: Exerciții

Curs de miracole: 167, 170 – Viața și frica de Dumnezeu.

By 4 June 2015 No Comments

       infinit

    Ne este Viața infinită, dar nu putem păși în această Viață cu frica de Dumnezeu în sân; acest lucru este cert și se cere a fi lămurit. Afirmațiile de mai jos, esența lecțiilor 167 și 170, pot ajuta la vindecarea fricii –  de moarte și de Dumnezeu:

  • Există o singură viață, și pe aceasta o împărtășesc cu Dumnezeu.
  • Nu există cruzime în Dumnezeu și nici în mine.

     Conceptele lumii acesteia ne-au învățat că viață avem numai cât timp suntem pe pământ, iar când trupul se sfârșește, vine moartea cu întreg cortegiul ei de bocitoare. Dincolo ne așteaptă Dumnezeu care ne judecă după faptele noastre, așa că pășim în moarte sfiiți, neștiind ce și cum, așteptând cu groază judecata și eventuala pedeapsă veșnică. Viața eternă pare iluzorie, atât de departe și atât de nesigură. De aici se naște atașamentul față de trup și față de toate plăcerile pe care el ni le poate oferi acum, în această viață ce ne pare singura cu adevărat  reală. Am fost identificați încă de la naștere cu trupurile noastre. Toată îngrijrea inițială se îndreaptă către trup, și, pentru că spiritul nu poate vorbi, nu poate spune că acel mic copil al lui Dumnezeu, care tocmai s-a născut, se simte încă unit cu Sursa creației sale și cu toată Creația lui Dumnezeu. De aceea separarea în trup aduce multă durere și lacrimi, căci până atunci era unul cu mama sa și cu întreg Universul, legănat în iubire, fără dureri, nevoi și fără însingurare. 

       Cursul ne învață că moartea e doar gândul că ești separat de Creatorul tău. Moartea nu ține de trup, este numai o idee care s-a cuibărit adânc în mintea lumii și în mintea fiecăruia dintre noi. Moartea nu poate decurge din viață așa cum fals am fost învățați să credem. Dacă moartea este doar gândul de separare,  un gând își are originea în minte și de aceea, singurul mod de vindecare a morții este vindecarea minții. Atunci când ne schimbăm mentalitatea despre noi, schimbăm și ceea ce credem despre moarte și despre viață; nu poți trăi viața cu adevărat până ce nu înțelegi ce înseamnă moartea. 

      Am învățat încă din primele lecții ale cursului că trupul nu este decât un instrument de învățare pentru minte, iar mintea nu se naște odată cu trupul, căci ea face deja parte din Mintea lui Dumnezeu. Că s-a scindat, da, este adevărat. A rezultat în urma scindării o minte egotică necesară vieții pe pământ, dar este o minte adormită și asta nu poate schimba ce e starea ei de trezie. Nu este o minte separată, este doar o minte adormită:

Când mintea alege să fie ce nu e și să își aroge o putere străină pe care nu o are, o stare străină în care nu poate intra, sau o condiție falsă care nu e Sursa ei, ea pare pur și simplu să ațipească un pic. În somn, visează timpul, un interval în care ce pare să se întâmple nu s-a petrecut nicicând, schimbările pricinuite sunt lipsite de substanță și toate întâmplările nu sunt niciunde. Când se trezește, mintea continuă să fie cum a fost mereu.

      Tot ce e creat de Dumnezeu înseamnă viață, iar viața nu are opus, așa cum iubirea și pacea Lui nu au opus. Tot ce pare opus vieții – moartea, ura, frica, durerea, atacul, judecata – sunt construcții ale unei minți care nu este adusă încă la starea ei originală. Viața vine din veșnicie și noi odată cu ea. Viața se extinde în veșnicie și noi odată cu ea.

Suntem aceiași, azi, ieri și în veci. Împărtășim o singură viață pentru că avem o singură Sursă, o Sursă din care ne provine perfecțiunea, rămânând mereu în mințile sfinte pe care El le-a creat perfecte. 

     Viața este o minunată călătorie prin Câmpul Conștiinței – spune Sri Vasudeva – iar acest Câmp este infinit, ne se limitează la spațiul fizic. O minte trează înțelege că nu există moarte. Nu suntem trup, căci trupul se stinge atunci când și-a îndeplinit misiunea, iar mintea merge mai departe. Putem fi treji sau adormiți, vii sau morți, după cum sunt mințile noastre în momentul respectiv; dar indiferent cum ar fi, mintea se ve trezi la un moment dat și atunci orice idee de moarte dispare.

      Cum putem controla moartea? Controlându-ne mintea. Să fim vigilenți și să avem grijă să fim mereu în mintea corectă. Cum știm dacă suntem în mintea corectă? Fiind atenți tot timpul la cum ne simțim, la ce efecte au alegerile și deciziile noastre asupra trupului și ce fel de emoții ne fac să trăim.

Ideea morții ia multe forme. E singura idee subiacentă tuturor sentimentelor care nu sunt suprem de fericire. E semnalul de alarmă la care răspunzi cu orice reacție care nu e bucurie deplină. Toată mâhnirea, pierderea, neliniștea, suferința și durerea, chiar și un mic suspin de istovire, o ușoară jenă sau cea mai mică încruntare adeveresc moartea. Și neagă astfel faptul că trăiești.

      Orice intenție de a ataca – chiar dacă tu crezi că e în legitimă apărare – adeverește moartea, căci orice atac înseamnă un strigăt după iubire, iar de nu ai iubire, înseamnă că nu ai viață. 

       Ce smintită idee că dacă ataci, te aperi de moarte! Atacul înseamnă frică, iar frica înseamnă moarte. Pari să ataci dușmanul din afară, dar câștigi de fapt un dușman interior. Când ataci, orice urmă de iubire din tine dispare și odată cu ea și Viața. Când n-ai iubire în inimă ești mort. Privește-te, simte-te, recunoaște! Când n-ai iubire în inimă ești mort pentru că ai frică, iar frica trăiește în lipsa iubirii, așa cum întunericul trăiește în lipsa luminii.  Supărarea este lipsa bucuriei, boala este lipsa sănătății, frica este lipsa iubirii, moartea este lipsa vieții. 

      Ultimul și cel mai greu obstacol de îndepărtat din calea vindecării de moarte este frica de Dumnezeu, care este de fapt, frica de tine – un obstacol aparent având înfățișarea unui bloc solid, impenetrabil, înfricoșător și insurmontabil. Cum să-ți fie frică de tine? De tine nu-ți poate fi frică, căci tu ești o mică parte din Dumnezeu, așa cum o mică parte din El se regăsește în tine. Atunci, cum să-ți fie frică de Dumnezeu? Dumnezeu e iubire; tu ești iubire. Ai făcut altceva din tine decât ești de fapt? Te-ai transformat? Ai dat blândețea pe cruzime, iubirea pe ură, pacea minții pe judecata semenilor? Ar însemna că L-ai transformat pe Dumnezeu din tine, dar cum nu poate fi posibil acest lucru, ceva nu-i la locul lui. Nu ți-e frică de Dumnezeu, ți-e frică de tine, și asta se poate rezolva atunci când îți vindeci mintea și înțelegi cine ești. E dreptul tău să alegi ce vrei să crezi, iar de data aceasta vei alege bine. 

Ce alegi astăzi e cert. Căci privești pentru ultima oară această bucată de piatră cioplită pe care ai făcut-o, și nu îi mai spui dumnezeu. Ai mai ajuns în acest loc dar ai ales ca dumnezeul acesta crud să rămână cu tine sub încă o formă. Așa că frica de Dumnezeu s-a întors și ea cu tine. De data aceasta o lași acolo. 

***

      Neale Donald Walsh aduce în fața cititorului prin cartea Acasă cu Dumnezeu o “conversație” complexă pe care o are cu Dumnezeu pe tema vieții și mai ales a morții. Pentru a desfășura firul discuției, folosește optsprezece idei cheie, pe care le-a numit reamintiri. Este o carte în care detaliază metaforic, dar  într-un mod suficient de simplu pentru a fi înțeles, întreaga poveste a vieții și a morții.

      Câteva fragmente din cea de-a treisprezecea reamintire,  spun așa:

      Naștera și moartea sunt același lucru.

     Ambele sunt pur și simplu, atenuări ale energiei, care acționeză la fel ca transformatoarele de tensiune, facilitând tranzițiile dintr-o lume în cealaltă.

     Cuvintele “moarte” și “naștere” ar putea fi foarte bine eliminate din toate limbile voastre. În ambele cazuri, cuvântul “creație” ar putea fi un înlocuitor mai bun.

     Nașterea și moartea sunt momente de creație. Sunt Momente Prime.(…) Moartea e un moment de creație – și foarte puțini oameni se gândesc la ea în acest fel. Dacă ar gândi mai mulți astfel, moartea ar putea fi privită cu mai puțină tristețe. N-ar mai fi tristețe deloc. În niciun caz pentru persoana care pleacă. Ar fi o sărbătoare. Moartea este un moment când oamenii devin foarte puternici, pentru că cine sunt ei se amplifică prin însuși procesul morții.

      “Moartea” este enegia care te propulsează prin Centrul Ființei Tale și spre următoarea ta realitate.

      Ne vom întoarce la această chestiune a “alinierii energetice”, pe care am explorat-o mai înainte. “Nașterea” și “moartea” sunt momente de Creație Pură, pentru că ele aliniază sau “acordează fin” energia, care este Viața Însăși, mărind frecvența vibrației sale și manifestându-se ca materie în lumea fizică – sau scăzând vibrația și manifestându-se ca energie invizibilă în tărâmul spiritual. În acest fel se nasc universuri întregi. În acest fel te-ai născut și tu.

      Iar – și aici este secretul – energia cu care intri în naștere este  “ceea ce contează”. Adică, ceea ce se transformă în materie, manifestându-se în lumea fizică. În momentul morții apare exact opusul. Astfel, creezi cu ajutorul morții, prin ceea ce aduci în moarte din lumea fizică, iar cu ajutorul nașterii creezi prin ceea ce aduci în naștere, din tărâmul spiritual. (…) Ceea ce aduci în experiența morții va fi adus fie conștient, fie inconștient, fie în totală conștiență sau cu o totală inconștiență a ceea ce faci.

    De aceea conversația pe care o avem acum este atât de importantă. Scopul acestei conversații este să te facă total conștient de ceea ce faci. Tu ți-ai adus Sinele la această conversație, ca să-i poți reaminti Sinelui tău că: Tu îți creezi realitatea prin vibrația, prin energia pe care o emiți.

***

           Surse:

  • Ed. Centrum: Curs de miracole-Culegere de exerciții pentru studenți, pag. 305-307, 313-315;
  • Ed. For You: Neal Donald Walsh- Acasă cu Dumnezeu, pag 176-177, 184-185

            Textul integral al exercițiilor din Curs de miracole poate fi accesat aici:

https://arhivaspirituala.wordpress.com

***

      Cum se exersează:

    Conform indicațiilor din curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

     Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

      Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.

mandala1