Curs de miracole: 165,166 : Să nu neg Gândul lui Dumnezeu și să primesc darurile Lui.

mandala4

***

Eu nu sunt trup, sunt spirit, și m-am regăsit ca Fiu al lui Dumnezeu. 

Sunt una cu tine, Tată,  și de aceea sunt nelimitat.

Am aceeași voie cu a Ta și de aceea Tu  poți face toate lucrurile în mine, extinzându-le apoi la toată lumea prin mine.

Nu există limite care să îmi îngrădească pacea, bucuria, sau orice alt atribut pe care mi l-ai dat atunci când m-ai creat. Îmi luminezi mintea și îmi pui dinainte toată puterea și iubirea din Cer și de pe pământ.

Eu sunt cel căruia i-ai dat toate acestea.

Facă-se Voia Ta.

- Afirmație inspirată de Lecția 320 -

***

165: Mintea mea să nu nege gândurile lui Dumnezeu.

166: Mi s-au încredințat darurile lui Dumnezeu.

***

      În Culegerea de exerciții pentru studenți din Curs de miracole, Lecția 165 ne îndeamnă să nu negăm Gândul lui Dumnezeu, iar Lecția 166 ne asigură că, atunci când am fost creați ca Fii ai lui Dumnezeu ni s-au încredințat  darurile toate. Și totuși… Ce, sau Cine este Dumnezeu? De gândește și de ne-a oferit daruri, este o Ființă? Atunci înseamnă că noi suntem gânduri ale Sale manifestate o vreme în trup, și în spirit pentru eternitate.

      Lecția 165 ne învață că Dumnezeu e cert, și cum ar putea fi altfel? Tot ce există, și ce vedem cu ochii trebuie să provină dintr-o Sursă. Însăși existența aceasta de netăgăduit a tot ceea ce vedem, atingem și simțim, ne conduce la ideea logică că Universul văzut și nevăzut nu poate fi decât efectul unei Cauze.  Suntem înzestrați cu o minte și mai apoi, cu un creier. Am învățat că mintea fiecăruia dintre noi face parte din Mintea lui Dumnezeu. Este vorba despre acea minte a noastră conectată la Mintea Divină, în care am adunat toată experiența noastră ca spirit. Este o minte vastă pe care creierul și mintea egotică, limitată, nu o poate accesa în condiții obișnuite. Acolo, în mintea noastră “superioară” există toată cunoașterea; acolo putem accesa tot ce avem nevoie pentru a evolua și a trăi în armonie, pace și fericire pe acest pământ și dincolo de el. Acolo este toată lumina, iubirea, capacitatea de a ierta și forța lui Dumnezeu, pe care El însuși le-a așezat cu grijă la loc sigur, adânc, în Sinele nostru și în mintea noastră a cărei sămânță a rămas de-a pururi conectată la Mintea Lui. Acestea sunt darurile de care ne vorbește lecția  166 și mai târziu, în partea a doua a culegerii, lecția 315. Sunt acele calități pe care le avem adânc sădite în noi dar pe care încă nu le recunoaștem și nu știm să le accesăm. Suntem asigurați însă, că vom primi mijloacele prin care le putem scoate la lumină și folosi, iar acest lucru se poate întâmpla chiar astăzi dacă vrem să le acceptăm și dacă avem încredere că Dumnezeu ne va asigura acele mijloace prin care să le putem vedea, să le percepem valoarea și să le prețuim numai pe ele ca tot ce ne dorim.

      Așadar, să nu negăm Gândul lui Dumnezeu și să nu ne limităm la mintea noastră restrânsă, în care nu pot încăpea decât gândurile lumii acesteia. Singurul lucru pe care trebuie să-l exersăm este să nu negăm; nu trebuie neapărat să înțelegem acum totul, ci doar să ne “deschidem” către interiorul nostru și să nu negăm, căci atunci se creează loc în mintea noastră pentru Gândul lui Dumnezeu. Atunci Gândul Lui se strecoară și realizează conexiunea noastră cu El. Este însuși gândul prin care existăm, prin care suntem călăuziți, ocrotiți și inspirați. Atunci când gândurile noastre sunt reduse la tăcere, iar mintea noastră egotică este liniștită, avem acces la Mintea lui Dumnezeu din noi. Acolo găsim toată îndrumarea de care avem nevoie, și toate darurile lui.

Nu nega Cerul. Îți aparține azi, doar trebuie să îl ceri. Și nu este nevoie să percepi, înainte de venirea lui la tine, nici cât de mare este darul, nici cât de schimbată îți va fi mintea. Cere să primești, și ți-e bun dat. (…) Cere cu ardoare. Când vei primi, vei fi sigur că ai comoara pe care ai căutat-o întotdeauna.

-

Exersează astăzi cu speranță. Căci speranța este într-adevăr justificată.(…) Contăm pe Dumnezeu să ne dea certitudine și nu pe noi înșine. Și exersăm în Numele Lui…

      Să rămânem conștienți că avem înlăuntrul nostru tot ce ne trebuie pentru a fi fericiți și că această bogăție poate fi accesată cu o singură condiție: să ne conectăm la Sursă. Atunci când voia nostră nu este una cu Voia Lui, “darurile” nu sunt primite iar fericirea, pacea, iubirea, liniștea, prosperitatea nu par a fi altceva decât iluzii și speranțe deșarte.

Fiecare minte care vede lumea și o consideră certă, solidă, demnă de încredere și adevărată crede în doi creatori – sau într-unul singur: el. Însă niciodată într-un singur Dumnezeu.

-

Darurile lui Dumnezeu nu îi sunt acceptabile celui ce întreține asemenea convingeri bizare. (…) Și totuși, în rătăcirile lui singuratice și fără sens, darurile lui Dumnezeu merg cu el, fără ca el să știe. Nu poate să le piardă. Dar nu vrea să se uite la ce i s-a dat. Rătăcește în continuare, conștient de zădărnicia pe care o vede peste tot în jurul lui, percepând cum și puținul pe care îl are nu face decât să se împuțineze, pe măsură ce înaintează spre nicăieri.

      Când voia noastră și a Lui sunt una, ceea ce mai ieri părea să ne facă fericiți, acum devin dorințe lipsite de conținut, căci totul se schimbă. Lumea cu “adevărul” ei rămâne în urmă, iar noi pășim într-o lume nouă, simplă și iubitoare, o lume “iertată”, căci atunci când înțelegem Voia lui Dumnezeu și legea ce guvernează întreaga creație – legea iubirii – nu mai putem admite ca fiind esențiale obiectivele pentru care până mai ieri luptam cu îndârjire, pentru a simți apoi că avem nevoie de alte și alte obiective îndeplinite pentru a ne dovedi “valabilitatea” și valoarea în această lume. Lupta nu are sens. Când recunoști Forța lui Dumnezeu în tine, când înveți s-o accesezi și vezi cât de puternic ești cu Dumnezeu alături, toată zbaterea ta a încetat, căci gândul Lui te călăuzește prin puterea Spiritului Sfânt din tine. Și ce-ți rămâne de făcut atunci? Nimic, decât să-ți transferi bucuros toate problemele Celui care știe cel mai bine cum să le rezolve, și să te deschizi către călăuzirea Lui. Și când toate acestea se vor întâmpla mai trebuie să faci ceva: să împărtășești aceste daruri cu toți cei din jurul tău, cu fiecare om care ți-a ieșit cumva în cale. Atunci când radiezi bucurie, încredere, fericire și liniște sufletească cei din jurul tău o simt și atunci ei văd în tine o sursă de inspirație, un model pe care râvnesc să-l urmeze. Dacă tu ai reușit să aduci pacea în viața ta, atunci vor avea încredere că vor reuși și ei. Calea le-a fost deschisă, exemplul poate fi urmat. În felul acesta tu, prin exemplu personal,  ai devenit “mântuitorul” lor și-al lumii. Nu este aroganță, căci arogant este să nu-ți îndeplinești misiunea pe care ai primit-o când ai venit aici. Misiunea fiecăruia dintre noi este să ne mântuim pe noi și, prin noi, să mântuim lumea toată.

      Cu toate acestea, în Manual pentru profesori suntem avertizați că eul nu se lasă dus așa ușor. Vor mai veni momente în care va prelua temporar conducerea, momente în care ne vom lăsa vrăjiți de iluziile acestei lumi și vom recădea temporar în vechile tipare de gândire. Este important să le conștientizăm și să revenim rapid la călăuzirea lăuntrică a Sinelui cum om putea noi mai bine: prin meditație, prin rugăciune, prin muzică, prin lectură, sau poate prin îndepărtarea de haosul zilnic al orașelor aglomerate și refugierea în natură. Natura,  prin inocența ei, ne poate readuce cel mai bine în armonie cu noi înșine și ne poate reconecta cu Spiritul. Să nu uităm că atunci când am început să fim un exemplu pentru cei din jurul nostru, orice supărare, orice frică, orice tulburare, orice conflict sau boală, determină în ceilalți o pierdere a încrederii în propriile lor capacități ascunse încă, în “darurile” pe care Dumnezeu le-a așezat în ei așa cum le-a așezat în noi. Orice frică a noastră va încuraja și va dezvolta propriile lor frici, orice lacrimă de pe obrazul nostru îi va descuraja și vor crede că bucuria permanentă este o iluzie. Am învățat din Curs, de la Hristos, prin Vocea Spiritului Sfânt că nu-i așa; că fericirea nu cere alt sacrificiu decât sacrificarea eului, și treaba noastră este acum să extindem această învățătură.

      În tot cursul se vorbește despre Dumnezeu, despre mântuire, despre Spiritul Sfânt. Nu prea e de înțeles cum anume suntem un Gând al Lui și cum suntem conectați în permanență la El. Rămâne deci aceeași întrebare : Și totuși…Cine sau Ce este Dumnezeu? Pentru a înțelege și pentru a putea pune în practică învățăturile acumulate avem nevoie de o reprezentare plastică a Lui. Avem nevoie să înțelegem cum lucrează, cum vede și cum știe tot ce gândim și ce facem. Cum poate interveni și cum ne poate călăuzi pe fiecare în parte și pe toți în același timp. Se vorbește în ultimul timp despre un câmp cuantic, despre un câmp energetic spiritual, despre o matrice divină, dar îmi place și exercițiul de imaginație din Geneza lui Allan Kardec de la începutul secolului XIX. El  ne îndeamnă să recunoaștem că omul, în starea lui încarnată obișnuită, se află în imposibilitatea de a înțelege cu simțurile esența Divină. De aceea propune să ne imaginăm un fluid destul de subtil pentru  a putea pătrunde toate corpurile, fluid pe care el îl numește fluid perispiritual. Chiar dacă nu este vizibil și detectabil, acest fluid poate fi material, dar este în același timp vehiculul gândirii, al senzaților și percepțiilor Spiritului. De fapt, acestea nu pot fi separate de fluid și par a face corp comun cu acesta, la fel cum sunetul pare a face corp comun cu aerul, în așa fel încât nu am putea să-l materializăm cumva. Pornind de la această presupunere, mai departe, Allan Kardec spune:

 

      Dacă lucrurile stau la fel sau nu în cazul gândirii lui Dumnezeu, adică dacă ea acționează direct sau prin intermediul unui fluid, pentru a ne ușura înțelegerea, atunci să ne-o reprezentăm sub forma concretă a unui fluid inteligent care umple universul infinit, care pătrunde în toate compartimentele creației; întreaga natură este cufundată în acest fluid divin; or, în virtutea principiului că părțile unui întreg sunt de aceeași natură și au aceleași proprietăți ca întregul, atunci fiecare atom al acestui fluid ar fi înzestrat cu gândire, cu atributele esențiale ale lui Dumnezeu, iar acest fluid întâlnindu-se pretutindeni, totul se supune acțiunii sale inteligente, prevederii și solicitudinii sale. Orice ființă, oricât de mică ar fi ea, va trebui să fie impregnată cu acest fluid divin. Astfel, noi ne aflăm în mod constant în prezența divinității; nici o activitate de-a noastră, cât de mică ar fi ea, nu se poate sustrage controlului divinității; Gândirea noastră se află în permanent contact cu gândirea divină și nu fără dreptate se spune că Dumnezeu poate să citească până în străfundul inimii fiecăruia. ” Noi suntem în el, la fel cum el este în noi “, spune Iisus. Pentru a-și întinde solicitudinea asupra tuturor creaturilor sale, Dumnezeu n-are nevoie deci, să măture cu privirea pământul din ceruri; rugăciunile noastre, pentru a fi auzite de el, nu au nevoie să străbată spații imense, nici să fie urlate, căci, neîncetat, gândurile noastre se repercutează în ființa lui, el fiind în noi. Gândurile noastre seamănă cu dangătele unui clopot care fac să vibreze toți atomii din aerul înconjurător. 

       Departe de noi gândul de a-l materializa pe Dumnezeu; imaginea unui fluid inteligent universal nu este, evident, decât o comparație în stare de a ne face o idee mai exactă despre Domnul, decât acele picturi care-l reprezintă sub formă omenească; comparația are drept scop să ne facă să înțelegem faptul că Dumnezeu se află în toate și se ocupă de toate.

 

      Mai jos am atașat un  link ce poate fi utilizat pentru lecturarea integrală online a exercițiilor/lecțiilor. Cu toate acestea este mult mai bine de utilizat cartea, întrucât în varianta online am identificat unele greșeli care pot schimba cu totul sensul frazei. De exemplu, la exercițiul 166, paragraful 1, fraza a se citi :

Încrederea lui Dumnezeu în tine e nelimitată. În varianta online veți găsi limitată.

https://arhivaspirituala.wordpress.com

***

 

      Cum se exersează:

      Conform indicațiilor din curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

      Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

      Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.

mandala1

Share Button

Curs de miracole: E.59-60 (Recapitulare 41-50)

cosmic-forces-25

                 Trăiesc, mă mișc, respir, gândesc, în această energie colosală și inteligentă care stă la baza tuturor lucrurilor aici și în întregul univers, și pe care eu o numesc Dumnezeu. Chiar dacă nu o văd cu ochii fizici fără efort, nu înseamnă că nu există. Există, este pretutindeni și este mereu cu mine pentru că eu sunt în ea. Este Sursa mea, și puterea mea. Ea îmi poartă gândurile și aduce gândurile lumii la mine. Nu pot gândi separat pentru că totul este o mare de gânduri. Mintea mea, care emite gânduri, face parte din Mintea lui Dumnezeu, omniprezentă. Știu că ceea ce văd cu ochii fizici nu înseamnă tot ce pot vedea. De fapt, este o foarte mică parte din ceea ce pot vedea. De aceea Îl las pe El, simbolul învierii, Ființa pură de lumină care mi-a fost dată de Dumnezeu, să-mi înlocuiască vederea cu viziunea. Îl chem să mă învețe să văd în lumina lui Dumnezeu, dincolo de marea de gânduri și de iluzii.

                Dacă pătrund dincolo de această perdea de gânduri și de iluzii am să ajung la esență . Am să găsesc iubirea necondiționată a lui Dumnezeu, care și-a pus amprenta asupra întregii sale Creații. În adâncurile noastre inocente găsim iubirea lui Dumnezeu. Este acolo, și voi învăța s-o aduc la suprafață, dincolo de ego. Iubirea originară care există în mine îmi atestă inocența. Voi învăța să mi-o accept și voi învăța să iert, pentru că înțeleg că în adâncuri, fiecare ființă este inocentă. În adâncuri, suntem dincolo de “eu”. Ceea ce ne arătăm unii altora este doar o mască. Dincolo de mască este iubirea necondiționată. Voi învăța să văd dincolo de mască fiecare ființă care m-a rănit, și voi ierta. Am în mine puterea lui Dumnezeu care mă va ajuta. Învăț să ascult Vocea lui Dumnezeu și să-mi deschid ochii pentru a vedea în lumina iubirii și iertării Lui. Nu este nimic de temut. Îmi închipui cum este de fapt lumea în care trăiesc – cea fără mască: o lume a iubirii, o lume fără primejdii. Ceea ce văd este doar expresia iluziei eului manifestat și necontrolat. Este expresia unei lumi adormite. Când această lume se va trezi…va fi pace. Dar eu  nu aștept ca întreaga lume să se trezească, pentru că eu vreau să trăiesc în lumina, iubirea și pacea lui Dumnezeu acum, în bucurie și fără teamă. Iar dacă eu aleg așa, alegerea mea va influența cumva, lumea.

Am construit în toate o energie care-și trimite semnalul în întregul univers. Fiecare persoană, fiecare animal, plantă, stâncă, copac, – fiecare lucru fizic – emite energie ca un radio emițător. Tu trimiți în afară energie – emiți energie – în toate direcțiile chiar acum, din centrul ființei tale. Această energie care ești tu – se mișcă în afară sub formă de undă. 

Energia pleacă din tine, trece prin pereți, peste munți, dincolo de lună, în Eternitate. Ea nu se oprește absolut niciodată. 

Fiecare gând pe care l-ai avut vreodată colorează această energie . Fiecare cuvânt pe care l-ai spus vreodată îi dă formă. Orice ai făcut vreodată o influențează. Vibrația, viteza, lungimea de undă, frecvența  emanațiilor tale se mișcă și se transformă constant, în funcție de gândurile tale, de stările tale de spirit, de sentimentele, cuvintele, și acțiunile tale. (…) Fiecare persoană face, în mod firesc același lucru. Și astfel, eterul, “aerul” dintre voi – este plin de energie; o Matrice de “vibrații” personale care se întrepătrund, se împletesc și formează o tapițerie mult mai complexă decât ți-ai putea imagina vreodată. 

Această țesătură este câmpul de energie combinată în interiorul căruia trăiți voi. El este puternic și afectează totul. Inclusiv pe tine. Apoi, tu trimiți înspre afară “vibrații” nou create, influențate, așa cum ești și tu, de vibrații care vin spre tine și acestea, la rândul lor, adaugă la Matrice și o modifică – ceea ce afectează apoi câmpul energetic al tuturor, fapt care are un impact asupra vibrațiilor pe care ei le emit, ceea ce are impact asupra Matricei – ceea ce are impact asupra ta…și așa mai departe.

(Neal Donald Walsch: “Conversații cu Dumnezeu”)

finish

             Exercițiile 59 și 60 încheie prima recapitulare. Variantele complete sunt disponibile pe Internet. Am expus mai jos, pentru fiecare exercițiu, ideile și câteva fragmente din comentariile aferente. Să ne reamintim că ideile se vor recapitula în intervale practice scurte și dese pe întreg parcursul zilei, în ordinea în care dorim, și cu accent pe aceea dintre ele care se potrivește cel mai bine situațiilor concrete de viață din ziua respectivă. Să ne reamintim de asemenea,  că un exercițiu poate fi efectuat mai multe zile la rând, dar nu este indicat să parcurgem în grabă mai multe exerciții într-o singură zi.

         Exercițiul 59:

  • Dumnezeu merge cu mine oriunde merg.
  • Dumnezeu este Puterea mea. Viziunea este darul Lui.
  • Dumnezeu este Sursa mea. Nu pot să văd separat de El.
  • Dumnezeu este lumina în care văd.
  • Dumnezeu este Mintea cu care gândesc.

Cum să fiu singur când Dumnezeu merge mereu cu mine? Cum să fiu ros de îndoieli și nesigur de mine, când certitudinea deplină își are locul în El?

Să nu mă bazez astăzi pe proprii mei ochi. Să fiu dispus să schimb jalnica mea iluzie de vedere pe viziunea dată de Dumnezeu. Viziunea lui Cristos e darul Lui, iar El mi l-a dat mie. (…) Dincolo de voia Lui sunt doar iluzii. Pe acestea le aleg când încerc să văd prin ochii trupului.

Nu pot să văd în întuneric. Dumnezeu este singura lumină. De aceea dacă e să văd,  trebuie  să văd prin EL. Am încercat să definesc ce e vederea și am greșit.

Nu am gânduri pe care să nu le împărtășesc cu Dumnezeu. Nu am gânduri separat de El, pentru că nu am o minte separată de a Lui.

   

        Exercițiul 60 

  • Dumnezeu este Iubirea în care iert.
  • Dumnezeu este Puterea în care mă încred.
  • Nu e nimic de temut.
  • Vocea lui Dumnezeu îmi vorbește pe tot parcursul zilei
  • Mă susține Iubirea lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu iartă pentru că nu a condamnat niciodată. Nevinovații nu pot învinovăți, iar cei ce și-au acceptat inocența nu văd nimic de iertat. Iertarea însă e mijlocul prin care îmi voi recunoaște inocența. Ea e răsfrângerea Iubirii lui Dumnezeu pe pământ.

Nu prin puterea mea iert. Ci prin putere lui Dumnezeu din mine, pe care mi-o amintesc când iert. 

Cât de neprimejdioasă îmi va părea lumea când o voi putea vedea! Voi recunoaște în fiecare Prietenul meu cel mai drag. Ce ar putea să fie de temut într-o lume pe care am iertat-o și care m-a iertat?

Nu e clipă în care Vocea lui Dumnezeu să nu îmi cheme iertarea să mă mântuiască. Nu e clipă în care Vocea Lui să nu îmi îndrume gândurile, faptele și pașii. Pășesc cu hotărâre spre adevăr. Când ascult Vocea lui Dumnezeu, mă susține Iubirea Lui. Când îmi deschid ochii, iubirea Lui luminează lumea ca să văd. (…) Și când privesc lumea cu viziunea pe care mi-a dat-o El, îmi aduc aminte că sunt Fiul Lui.

           Conexiuni:

finish


Fragmentele citate:

***Curs de miracole-“Culegere de exerciții pentru studenți”, pp.95-98 Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui.

Mulțumesc!


Share Button

Curs de miracole: Ex. 57( Recapitulare 31-35)

curs exercitii

 

      Astăzi am să-mi amintesc că:

     Sunt Fiul lui Dumnezeu, sunt așa cum m-a creat Dumnezeu, și în esența mea sunt acolo unde trebuie să fiu. Pentru că sunt Fiu al lui Dumnezeu, mintea mea face parte din Mintea Lui, și ar trebui să gândesc în armonie cu El. Dar nici nu mai știu acest lucru, pentru că mă consider separat și prizonier în lumea aceasta pe care o văd, și pe care fiecare dintre noi  am inventat-o prin gândurile noastre, de acum, și dintotdeauna. Și eu am contribuit la imaginea ei. Această lume a devenit închisoarea mea. Dar tocmai pentru că nu e reală, pentru că e inventată, și pentru că știu acest lucru, mă pot elibera dacă doresc. În lumea reală își are locul pacea și nu războiul. În lumea reală domnește Legea lui Dumnezeu. În străfundurile noastre domnește pacea. În lumea lui Dumnezeu, în care domnește pacea, toate făpturile sunt unite și sfinte, inclusiv eu.

      Modul de abordare pe perioada recapitulărilor este prezentat pe scurt aici.

       Ideile care stau la baza exercițiul de astăzi sunt următoarele:

31. Nu sunt victima lumii pe care o văd.

32. Eu am inventat lumea pe care o văd.

33. Există un alt mod de-a privi lumea.

34. Aș putea să văd pace în schimb.

35. Mintea mea face parte din Mintea lui Dumnezeu. Sunt foarte sfânt.

      Deoarece ideile readuse în prim plan în cadrul  exercițiilor recapitulative  au menirea de a contribui la construirea unui sistem de gândire coerent, am să prezint de data aceasta fragmente de comentarii din Culegere în ordinea care mie mi s-a părut logică, tocmai pentru a crea o coerență și tocmai pentru a le înțelege și a le putea  recapitula mai ușor pe timpul zilei. Forma integrală, originală, este disponibilă pe Internet.

      Totul pornește de la faptul că eu sunt Fiul/Fiica lui Dumnezeu. Este un fapt, și nu o ipoteză, așa cum a fost clar afirmat în mai multe rânduri până acum.

      Fiul lui Dumnezeu trebuie să fie veșnic liber. El e așa cum l-a creat Dumnezeu, și nu ce am vrut eu să fac din el. El e unde îl vrea Dumnezeu și nu unde m-am gândit eu să îl țin prizonier.

   Văd lumea ca pe-o închisoare pentru Fiul lui Dumnezeu. Eu am inventat închisoarea în care mă văd. Poarta închisorii e deschisă. Cum pot să fiu victima unei lumi pe care pot să o desfac dacă vreau? Lanțurile îmi sunt slăbite. Pot să le scutur prin simpla dorință de-a le scutura. Poarta închisorii e deschisă. Pot să plec ieșind afară pur și simplu. Nimic nu mă ține în lumea aceasta. Doar dorința mea de-a sta mă ține prizonier. Vreau să privesc lumea  așa cum este și să o văd ca pe un loc în care Fiul lui Dumnezeu își găsește libertatea. Când văd lumea ca pe un loc al libertății, îmi dau seama că reflectă legile lui Dumnezeu, și nu regulile pe care le-am inventat să le respecte. Voi înțelege că în ea își are loc pacea și nu războiul. Și voi percepe că pacea își are și ea locul în inimile tuturor celor care împart cu mine acest loc. Împărtășind pacea lumii cu frații mei, încep să înțeleg că pacea aceasta vine din străfundul meu. Lumea pe care o văd s-a înveșmântat în lumina iertării mele și răsfrânge iertare asupra mea, la rândul ei. Încep să înțeleg sfințenia tuturor făpturilor, inclusiv a mea, și unitatea lor cu mine.

            Conexiuni ( link-uri):

 

finish


Fragment:

*** Curs de miracole:Culegere de exerciții pentru studenți, pp. 91,92; Editura Centrum -Polonia, 2007.


 

Share Button

Curs de miracole: Ex.56 ( Recapitulare 26-30)

 

curs exercitii

 

     Astăzi voi continua să-mi controlez gândurile de atac și să le înlocuiesc cu gânduri de iubire. În felul acesta îmi construiesc încet, încet, invulnerabilitatea. De asemenea, îmi afirm hotărârea că vreau să văd dincolo de văl. Vreau să înlocuiesc vederea cu viziunea. Voi lăsa să mi se deschidă ușa din spatele acestei lumi pentru a putea vedea dincolo de ea. Îmi voi vindeca mintea și mă voi reconecta cu Mintea lui Dumnezeu, pentru că mintea mea face parte de drept din Mintea Lui.

       Modul în care se abordează exercițiile în perioada de recapitulare este prezentat aici.

26. Gândurile mele de atac îmi atacă invulnerabilitatea.

    Cum pot să știu cine sunt când mă văd supus unui atac constant? Par să mă amenințe durerea, boala, pierderea, îmbătrânirea și moartea. Toate speranțele, dorințele și planurile mele par să fie la discreția unei lumi pe care nu o pot controla. Dar siguranța desăvârșită și împlinirea deplină sunt moștenirea mea. Am încercat să renunț la moștenirea mea în schimbul lumii pe care o văd. Dar Dumnezeu mi-a păstrat moștenirea intactă. 

         Mă simt atacat și mă simt la discreția unei lumi pe care nu o pot controla. Sunt vulnerabil, și mă simt atacat pentru că nu știu cine sunt și ce puteri am. Gândurile mele îmi definesc lumea în care trăiesc iar atitudina mea față de lume este cea mai importantă pentru viața mea.  Mă supun legii cauzei și efectului. De aceea un atac pe care-l percep asupra mea este rezultatul unui gând intim de atac pe care eu l-am lansat asupra lumii. Acesta mă face vulnerabil la nivel intim în fața atacului necontenit al lumii. Am învățat deja că trebuie să renunț la gândurile de atac în favoarea gândurilor de iubire. Atunci voi deveni invulnerabil. 

27. Mai presus de toate, vreau să văd.

28. Mai presus de toate, vreau să văd altfel.

        Asumându-mi aceste două idei, declar mai întâi că vreau să schimb vederea cu viziunea . Viziunea reprezintă o nouă perspectivă asupra mea și asupra lumii. Imaginea pe care o am despre mine se reflecă în lume iar lumea se reflectă în imaginea mea. Nici una dintre aceste imagini nu este cea reală. De aceea  prin viziune am acces la acea lume “altfel”. Eu, deocamdată, sunt două ființe: Sunt ” eu care nu mă mai suport pe mine” cum spunea Eckhart Tolle. Sunt Sinele meu divin, în contact permanent cu Sursa, care nu mă mai suport pe mine, eul/ ego. Sunt înger și demon, iar îngerul din mine nu-l mai suportă pe demon. Tocmai de aceea vreau să schimb vederea pe viziune.

Recunoscând că ce văd reflectă ce consider că sunt, îmi dau seama că viziunea este nevoia mea cea mai mare. Lumea pe care o văd atestă natura înspăimântătoare a imaginii de sine pe care mi-am făurit-o. Dacă vreau să îmi aduc aminte cine sunt, este esențial să mă desprind de această imagine de sine. Când o va înlocui adevărul, mi se va da cu siguranță viziune. Și, cu această viziune, voi privi lumea și mă voi privi pe mine însumi cu mărinimie și iubire. 

Lumea pe care o văd ține nemișcată înspăimântătoarea mea imagine de sine și îi garantează continuitatea. Cât timp văd lumea așa cum o văd acum, adevărul nu poate să pătrundă în conștiența mea. Voi lăsa să mi se deschidă ușa din spatele acestei lumi, ca să pot vedea, dincolo de ea, lumea care reflectă Iubirea lui Dumnezeu.

29. Dumnezeu este în tot ce văd.

30. Dumnezeu este în tot ce văd pentru că Dumnezeu este în mintea mea.

 

       Dincolo de tot ceea ce văd, de tot ceea ce construiesc punând în practică sistemele de valori ale acestei lumi, rămâne neschimbat adevărul și lumea reală, unice și eterne. Dincolo de jocul meu de copil în lumea aceasta, pe care o configurez și reconfigurez permanent după chipul și asemănarea eului meu, rămâne esența.

       Trăim separați, dar intuim că dincolo de separare există unitate. Gândim separat, dar știm deja  că dincolo de mințile noastre nevindecate există o Minte la care ne putem conecta. Mintea noastră vindecată, în care zac ascunse semințele originare, din Mintea Divină , chiar face parte din Mintea lui Dumnezeu. Aceasta este mintea cu ajutorul căreia pot crea în armonie cu Dumnezeu. Mintea egotică este mintea scindată, care doar  “face și desface”. 

În spatele fiecărei imagini plăsmuite de mine, adevărul rămâne neschimbat. În spatele fiecărui văl pe care l-am tras peste fața iubirii, lumina ei rămâne la fel de strălucitoare. Dicolo de toate dorințele mele smintite stă voia mea, unită cu Voia Tatălui meu. Dumnezeu este în continuare pretutindeni și în toate de-a pururea. Iar noi, care facem parte din El, vom privi dincolo de toate aparențele și vom recunoaște adevărul de dincolo de ele. 

În mintea mea, dincolo de toate gândurile mele smintite de separare și atac, stă cunoașterea că toate sunt una pentru totdeauna. Nu mi-am pierdut putința de-a cunoaște cine sunt din cauză că am uitat-o. Mi s-a păstrat în mintea lui Dumnezeu, Care nu și-a părăsit Gândurile. Iar eu, care mă număr printre ele, sunt una cu ele și una cu El.

Conexiuni (link-uri):

  • Exercițiul 26  (  + Ce-i cu iubirea? Mooji: Nu încerca să-i iubești pe toți! – un scurt film despre cum să ne împăcăm cu iubirea pentru toți și toate.)
  • Exercițiul 27
  • Exercițiul 28 ( + Un videoclip de cinci minute, despre structura intimă a materiei)
  • Exercițiul 29 ( + O frumoasă poveste de iubire:  secvență de două minute din filmul “Microcosmos” + un argument : Sentimentul prezenței a ” Ceva măreț”, cu Dr. Kazuo Murakami, profesor emerit al Universității Tsukuba, Japonia)
  • Exercițiul 30
  • Hitler și conștiența de grup - un articol în care personajul Hitler este numai un pretext, întrucât important este de fapt,  cum a fost posibil să fie creat contextul favorabil apariției și dezvoltării acestui personaj, cu toate efectele pe care le-a produs. Este o pledoarie pentru necesitatea schimbării  fiecăruia dintre noi, ca bază a modificării conștienței de grup, și în cele din urmă a întregii societăți.

finish


Observație:

      Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. De asemenea, orice opinie pertinentă, eliberată din închisoarea ideilor preconcepute, este binevenită și m-ar ajuta în corectarea erorilor de interpretare .

    Mulțumesc!


Share Button

Iluziile eului-4

3
         Învățarea prin recompense.
 
        Pentru a accentua importanța conștientizării eului, s-a vorbit despre el ca fiind un lucru separat. Cu toate acestea, el ne însoțește pretutindeni, este strâns legat de noi și este condiția vieții noastre în lumea fizică. A-l contesta nu este o soluție. A-l aduce la limita dizolvării și a-l ține sub control, da, este o soluție.
      De asemenea am fi tentați să începem să ne urâm propriul nostru sine inferior, dar nu putem lăsa situația așa cum este, pentru că riști să te vezi în conflict cât ești aici, sau cât timp crezi că ești aici. Eul nu e decât o parte din ce crezi despre tine. Cealaltă viață a ta a continuat fără întrerupere, și a fost și va fi întotdeauna total neafectată de încercările tale de a o disocia.”1
    Nu putem scăpa de ego umilindu-l, stăpânindu-l sau pedepsindu-l. Ar fi ca atunci când aruncăm prea devreme o haină veche care credem că nu ne mai este de folos, dar abia după ce am aruncat-o ne dăm seama că mai aveam nevoie de ea, până se tocea definitiv.
       Eul poate fi folosit ca o haină pe care ne-am hotărât s-o aruncăm, dar aflăm că-l mai putem folosi încă în procesul de învățare, tocmai pentru a învăța să accesăm sinele nostru superior.    Eul va fi astfel utilizat în procesul de învățare prin recompense. Atunci când învățăm din experiență că o anumită alegere ne conduce spre pace și bucurie, iar cealaltă opțiune ne conduce spre haos și dezastru, nu mai avem nevoie de alte lămuriri.
     Apelând la legătura de frăție pe care o avem cu Hristos, încrederea în sinele nostru divin va crește .
 
    Ai foarte puțină încredere în mine deocamdată, dar va crește dacă recurgi tot mai des la călăuzirea mea, și nu la a eului. Rezultatele te vor convinge tot mai mult că e singurul lucru sănătos pentru care poți opta.1
 
     Acesta este un răspuns posibil la întrebarea din lecția anterioară: “De unde să îmi obțin protecția?”
     Trebuie să avem grijă însă, că atâta vreme cât suntem pe drumul căutării răspunsului, al învățării cum să scăpăm de iluzii și cum să controlăm eul, trebuie să nu scăpăm din vedere două lucruri: grija de a nu ne purta egoist cu frații noștri și conștientizarea faptului că suntem atât de îndatorați întregii Fiimi. Acest din urmă lucru ne poate duce atât de aproape de cunoaștere cât ne permite percepția. Distanța rămasă e atunci atât de mică, încât cunoașterea poate curge ușor peste ea, anulând-o pentru totdeauna.”
 
    Am spus mai înainte că eu răspund de Ispășire. O fac numai pentru că mi-am împlinit rolul în ea ca om și îl pot împlini acum prin alții.
   Voi merge cu tine la Cel Sfânt și, prin percepția mea, El va întinde o punte să acopere mica distanță. Recunoștința față de fratele tău e singurul dar pe care îl vreau. Îl voi duce la Dumnezeu pentru tine, știind că a-ți cunoaște fratele e a-L cunoaște pe Dumnezeu.
  Mântuirea e o inițiativă întreprinsă în cooperare. Nu poate fi întreprinsă cu succes de cei ce se desprind de Fiime, căci se desprind de mine.1
 
      Creație și comunicare.
 
       Ceea ce aflăm din ultima parte a acestui capitol stă la baza exercițiilor 35, 36, 37care pot fi accesate aici, și exercițiilor 38 și 39 care vor încheia seria acestor cinci exerciții referitoare la “sfințenia” noastră.
 
     Ca și creații ale lui Dumnezeu, suntem făcuți după “chipul și asemănarea Lui. “Aflăm că noi putem fi într-o permanentă comunicare cu El dacă alegem acest lucru. Această alegere ar trebui să vină din înțelegerea faptului că mintea noastră, deși este abstractă, s-a scindat.
    O parte a ei a devenit concretă și crede în eu, crezând în separare și în concretul lumii fizice, care este de fapt o iluzie în raport cu ” cealaltă viață a noastră care continuă fără întrerupere” .   Cealaltă parte a minții este în strânsă legătură cu spiritul. Despre spirit, și despre partea minții noastre aflată în strânsă comuniune cu el, aflăm următoarele:
 
     El știe că ce e adevărat e tot ce a creat Dumnezeu. Se află într-o comunicare deplină și directă cu fiecare aspect al creației, fiind într-o comunicare deplină și directă cu Creatorul lui. Această comunicare e voia lui Dumnezeu. Creația și comunicarea sunt sinonime. Dumnezeu a creat fiecare minte comunicându-i fiecăruia Mintea Lui, făcând astfel din fiecare, un canal de recepție a Minții și Voii Lui. Deoarece numai ființele de ordin similar pot să comunice cu adevărat, creațiile lui comunică firesc cu El și ca El….Dumnezeu te-a creat prin ea și cu ea. Iată de ce mintea nu își poate pierde total capacitatea de comunicare, chiar dacă poate refuza să o utilizeze în folosul ființei….Asta e realitatea ta. Nu o profana și nu te retrage din fața ei. E adevărata ta casă, adevăratul tău templu și adevăratul tău Sine….
    Biblia afirmă în repetate rânduri că trebuie să Îl lauzi pe Dumnezeu. Nu înseamnă că trebuie să Îi spui cât de minunat este. El nu are eu cu care să accepte astfel de laude, nici percepție cu care să le judece. Dar, dacă nu îți preiei locul în creație, Bucuria lui nu este deplină pentru că nici a ta nu este.
      Dumnezeu ți-a păstrat Împărăția, dar nu Își poate împărtăși bucuria cu tine până nu o cunoști cu mintea întreagă. Revelația nu e de ajuns, pentru că nu e decât o comunicare dinspre Dumnezeu ….Ea poate fi retransmisă de mintea respectivă altor minți, prin atitudinile aduse de cunoașterea venită din revelație. …Cei cu adevărat utili sunt făcătorii de miracole ai lui Dumnezeu, pe care îi îndrum până ne vom uni cu toții în bucuria Împărăției. Te voi îndruma oriunde poți fi într-adevăr util și la oricine îmi poate urma călăuzirea prin tine.1
            Având în vedere faptul că în fragmentul citat s-a făcut referire la “făcătorii de miracole”, despre ce sunt aceștia, ce sunt miracolele, și care sunt principiile acestora, pot fi accesate detalii aici.
finish
 
Conexiune:
 
      În cartea sa ” Experiența akashică, știința și câmpul memoriei cosmice” dedicată investigării experiențelor akashice, Ervin Laszlo a adunat douăzeci de mărturii provenite de la o serie de oameni caracterizați de autor ca fiind serioși, foarte cunoscuți și deosebit de credibili.
   Jude Currivan, cosmolog, instructor și terapeut cu sensibilități extrasenzoriale, deține un doctorat în arheologie, pe teme de cercetare a vechilor cosmologii, și un masterat în fizică pe teme de cosmologie și fizică cuantică. Ea este unul din “martorii” pe care Ervin Laszlo i-a adus în cartea sa în sprijinul minții și memoriei cosmice. Iată ce povestește:
 
    Aveam patru ani și mă cuibăream în pat ca să dorm, când în întunericul ce stăpânea dormitorul am simțit o prezență necunoscută, pe care apoi am și văzut-o sub forma unei licăriri slabe. Mânată de un simț al curiozității, …am fost mai degrabă interesată decât înspăimântată de respectiva entitate. Călăuzirea și învățarea au început atunci.
       La vârsta de cinci ani și instruită de ghidul meu fără trup, studiam deja științe avansate și învățături desprinse din înțelepciunea antică. De asemenea, experimentam ceea ce s-ar numi acum “conștiință non-locală” – conștientizarea akashică, dincolo de limitele de spațiu și de timp. Pentru mine, erau chestiuni normale, nu paranormale; naturale, nu supranaturale.
     Îmi amintesc o după-amiază când aveam aproximativ opt ani. Mama îi invitase pe vecinii noștri să vină să mă asculte vorbind despre fizica cuantică. Am fost în elementul meu explicând interconexiunile dintre toate lucrurile, în interiorul și dincolo de marginile universului nostru. Mama a oferit publicului meu ceai și biscuiți. Și, deși nu sunt sigură că cineva înțelegea vreo boabă din ce spuneam, cred că au apreciat gustarea!
   Trăirile mele privind “pășitul între lumi” , ca și studiile de înțelepciune antică, m-au făcut să apreciez foarte repede experiența akashică. Canavaua conștiinței, mintea cosmică, din care mi-am dat seama că fac parte, mi se dezvăluia pas cu pas, aproape ca o cale inițiatică….
      Pe măsură ce creșteam, îmi era tot mai clar că domeniul cosmic al câmpului akashic generează lumea fizică, și nu invers.2
 
       Mai departe, povestește despre ” găurile negre fizice și emoționale” prin care a trecut odată cu înscrierea la Universitatea Oxford, despre limitările abordărilor reducționiste, și despre faptul că deși își dorea o carieră academică, în ultimul an toate ușile îi sunt închise.
      Povestește cum pierde legătura cu Thoth (același care a fost purtătorul înțelepciunii vechilor egipteni, zeul Toth) – ghidul spiritual care a condus-o din copilărie, și cum urmează apoi drumul unei femei de afaceri plină de succes până în jurul vârstei de patruzeci de ani când entuziasmul stârnit de provocările materiale s-a diminuat și n-a mai putut ocoli golul din interior. Atunci “s-a trezit din nou”, reconectându-se într-un mod mult mai profund cu Toth, cu ghizii săi, cu cosmosul.
       Au urmat cincizeci de ani de sincronicități, de comunicări, de călătorii și de experiențe în tărâmurile multidimensionale. În final spune:
 
Un alt mod de a fi
 
      Poate că sinele nostru spiritual ne arată cum să trecem dincolo de limitele percepției noastre și cum să ne jucăm cu realitatea.
    Viziunea emergentă a câmpului akashic și integralitatea lumii ne obligă să recunoaștem că suntem atât creații ale cosmosului, cât și co-creatori ai realității noastre. În experiențele mele akashice, această co-creativitate, cuprinde mai multe niveluri de conștientizare, de la impulsuri adesea reprimate, răspunsuri din subconștient și percepții “normale” din starea de veghe specifică individului uman, trecând prin conștiința transpersonală, colectivă și arhetipală, și până la reuniunea finală cu mintea cosmică infinită.
    La ambele niveluri, personal și colectiv, conștiința noastră se extinde rapid, dincolo de limitările din trecut. Schimbarea de conștiință ne oferă perspective mai profunde și mai puternice asupra naturii noastre și asupra întregii lumi. Pe măsură ce ne deschidem spre experiența akashică și spre o mai mare conștientizare, care ne este moștenire înnăscută și destin, cred că putem să ne transcendem egoul – nu pentru a devei un ego mai mic, ci pentru a ne elibera de acesta cu totul. Iar când facem acest lucru, intrăm tot mai mult în armonie cu fluxul cosmosului și devenim în mod progresiv, co-creatori to mai conștienți.
      Cu cât ne acordăm mai mult, cu atât mai numeroase vor fi opțiunile care ne dau putere și care sunt inerent altruiste. Conștienți de tot ceea ce suntem – atât lumini, cât și umbre – transcendem juecata percepției bazate pe polaritate, și începem să personificăm conștientizarea unității necondiționat iubitoare, care în cele din urmă este întreaga lume a câmpului akashic și a minții cosmice.
     Acesta este un nou mod de a fi. În urmă cu două mii de ani Isus a spus: ” Așa cum fac eu aceste lucruri, așa le veți face și voi, ba încă veți face altele și mai mari decât acestea.” Și – așa cum susțin înțelepții popoarelor indigene care încă se mai află pe fața Pământului – noi suntem cei pe care îi așteptam. Schimbarea în conștiință este următorul nostru salt evolutiv. Aceasta face să ne reamintim cine suntem cu adevărat, iar în cele din urmă să ne ipostaziem pe deplin natura spirituală și conectivitatea non-locală înnăscută, integrându-le în experiențele noasre umane.
 
“Prin ceea ce avem în comun cu omenirea, suntem cu toții ființe obișnuite.
Prin ceea ce avem în comun cu divinitatea, suntem cu toții ființe extraordinare.”
(Toth)
 
    Cuvintele simple, dar profunde, venite în acea dimineață de ghidul meu fără trup, au indus în mine o schimbare majoră. Am devenit brusc conștientă de ceea ce pierdusem, nefiind pe deplin prezentă în fiecare aspect al vieții. În loc să vin cu o atitudine de bucurie, creativitate și sacralitate în raport cu acele componente ale vieții mele, pe care le consideram obișnuite, le-am judecat ca fiind mai puțin importante. În acel moment, am considerat că voi putea cuprinde echilibrul și integritatea pe care le căutam numai dacă voi percepe extraordinarul în obișnuit și obișnuitul în extraordinar, ceva în genul simbolului chinezesc yin și yang.2
7

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul”
Curs de Miracole

1:***Curs de miracole-Text, pp. 60-64, Editura CENTRUM, Polonia-2007.

2: Ervin laszlo, Experiența akashică, Știința și câmpul memoriei cosmice- Elena Francisc Publishing- București,2012, pp.91-105.


Observație:
Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui.
Mulțumesc!

Share Button