CURS DE MIRACOLE: Exerciții

Curs de miracole: Ex.56 ( Recapitulare 26-30)

By 14 July 2014 No Comments

 

curs exercitii

 

     Astăzi voi continua să-mi controlez gândurile de atac și să le înlocuiesc cu gânduri de iubire. În felul acesta îmi construiesc încet, încet, invulnerabilitatea. De asemenea, îmi afirm hotărârea că vreau să văd dincolo de văl. Vreau să înlocuiesc vederea cu viziunea. Voi lăsa să mi se deschidă ușa din spatele acestei lumi pentru a putea vedea dincolo de ea. Îmi voi vindeca mintea și mă voi reconecta cu Mintea lui Dumnezeu, pentru că mintea mea face parte de drept din Mintea Lui.

       Modul în care se abordează exercițiile în perioada de recapitulare este prezentat aici.

26. Gândurile mele de atac îmi atacă invulnerabilitatea.

    Cum pot să știu cine sunt când mă văd supus unui atac constant? Par să mă amenințe durerea, boala, pierderea, îmbătrânirea și moartea. Toate speranțele, dorințele și planurile mele par să fie la discreția unei lumi pe care nu o pot controla. Dar siguranța desăvârșită și împlinirea deplină sunt moștenirea mea. Am încercat să renunț la moștenirea mea în schimbul lumii pe care o văd. Dar Dumnezeu mi-a păstrat moștenirea intactă. 

         Mă simt atacat și mă simt la discreția unei lumi pe care nu o pot controla. Sunt vulnerabil, și mă simt atacat pentru că nu știu cine sunt și ce puteri am. Gândurile mele îmi definesc lumea în care trăiesc iar atitudina mea față de lume este cea mai importantă pentru viața mea.  Mă supun legii cauzei și efectului. De aceea un atac pe care-l percep asupra mea este rezultatul unui gând intim de atac pe care eu l-am lansat asupra lumii. Acesta mă face vulnerabil la nivel intim în fața atacului necontenit al lumii. Am învățat deja că trebuie să renunț la gândurile de atac în favoarea gândurilor de iubire. Atunci voi deveni invulnerabil. 

27. Mai presus de toate, vreau să văd.

28. Mai presus de toate, vreau să văd altfel.

        Asumându-mi aceste două idei, declar mai întâi că vreau să schimb vederea cu viziunea . Viziunea reprezintă o nouă perspectivă asupra mea și asupra lumii. Imaginea pe care o am despre mine se reflecă în lume iar lumea se reflectă în imaginea mea. Nici una dintre aceste imagini nu este cea reală. De aceea  prin viziune am acces la acea lume “altfel”. Eu, deocamdată, sunt două ființe: Sunt ” eu care nu mă mai suport pe mine” cum spunea Eckhart Tolle. Sunt Sinele meu divin, în contact permanent cu Sursa, care nu mă mai suport pe mine, eul/ ego. Sunt înger și demon, iar îngerul din mine nu-l mai suportă pe demon. Tocmai de aceea vreau să schimb vederea pe viziune.

Recunoscând că ce văd reflectă ce consider că sunt, îmi dau seama că viziunea este nevoia mea cea mai mare. Lumea pe care o văd atestă natura înspăimântătoare a imaginii de sine pe care mi-am făurit-o. Dacă vreau să îmi aduc aminte cine sunt, este esențial să mă desprind de această imagine de sine. Când o va înlocui adevărul, mi se va da cu siguranță viziune. Și, cu această viziune, voi privi lumea și mă voi privi pe mine însumi cu mărinimie și iubire. 

Lumea pe care o văd ține nemișcată înspăimântătoarea mea imagine de sine și îi garantează continuitatea. Cât timp văd lumea așa cum o văd acum, adevărul nu poate să pătrundă în conștiența mea. Voi lăsa să mi se deschidă ușa din spatele acestei lumi, ca să pot vedea, dincolo de ea, lumea care reflectă Iubirea lui Dumnezeu.

29. Dumnezeu este în tot ce văd.

30. Dumnezeu este în tot ce văd pentru că Dumnezeu este în mintea mea.

 

       Dincolo de tot ceea ce văd, de tot ceea ce construiesc punând în practică sistemele de valori ale acestei lumi, rămâne neschimbat adevărul și lumea reală, unice și eterne. Dincolo de jocul meu de copil în lumea aceasta, pe care o configurez și reconfigurez permanent după chipul și asemănarea eului meu, rămâne esența.

       Trăim separați, dar intuim că dincolo de separare există unitate. Gândim separat, dar știm deja  că dincolo de mințile noastre nevindecate există o Minte la care ne putem conecta. Mintea noastră vindecată, în care zac ascunse semințele originare, din Mintea Divină , chiar face parte din Mintea lui Dumnezeu. Aceasta este mintea cu ajutorul căreia pot crea în armonie cu Dumnezeu. Mintea egotică este mintea scindată, care doar  “face și desface”. 

În spatele fiecărei imagini plăsmuite de mine, adevărul rămâne neschimbat. În spatele fiecărui văl pe care l-am tras peste fața iubirii, lumina ei rămâne la fel de strălucitoare. Dicolo de toate dorințele mele smintite stă voia mea, unită cu Voia Tatălui meu. Dumnezeu este în continuare pretutindeni și în toate de-a pururea. Iar noi, care facem parte din El, vom privi dincolo de toate aparențele și vom recunoaște adevărul de dincolo de ele. 

În mintea mea, dincolo de toate gândurile mele smintite de separare și atac, stă cunoașterea că toate sunt una pentru totdeauna. Nu mi-am pierdut putința de-a cunoaște cine sunt din cauză că am uitat-o. Mi s-a păstrat în mintea lui Dumnezeu, Care nu și-a părăsit Gândurile. Iar eu, care mă număr printre ele, sunt una cu ele și una cu El.

Conexiuni (link-uri):

  • Exercițiul 26  (  + Ce-i cu iubirea? Mooji: Nu încerca să-i iubești pe toți! – un scurt film despre cum să ne împăcăm cu iubirea pentru toți și toate.)
  • Exercițiul 27
  • Exercițiul 28 ( + Un videoclip de cinci minute, despre structura intimă a materiei)
  • Exercițiul 29 ( + O frumoasă poveste de iubire:  secvență de două minute din filmul “Microcosmos” + un argument : Sentimentul prezenței a ” Ceva măreț”, cu Dr. Kazuo Murakami, profesor emerit al Universității Tsukuba, Japonia)
  • Exercițiul 30
  • Hitler și conștiența de grup  un articol în care personajul Hitler este numai un pretext, întrucât important este de fapt,  cum a fost posibil să fie creat contextul favorabil apariției și dezvoltării acestui personaj, cu toate efectele pe care le-a produs. Este o pledoarie pentru necesitatea schimbării  fiecăruia dintre noi, ca bază a modificării conștienței de grup, și în cele din urmă a întregii societăți.

finish


Observație:

      Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. De asemenea, orice opinie pertinentă, eliberată din închisoarea ideilor preconcepute, este binevenită și m-ar ajuta în corectarea erorilor de interpretare .

    Mulțumesc!