Curs de miracole: Ex.134 – Să percep iertarea așa cum e.

iertarea 1

***

 Florin Bogardo: Iertarea

 

-∞-

 Nu ești nevinovat în timp, ci în veșnicie. 

-

Ai păcătuit în trecut, dar trecutul nu există.

-

Poți să te cramponezi de trecut numai prin vinovăție.

***

Timpul pare să meargă într-o direcție, dar – când ajungi la capătul lui – se va rula ca un lung covor întins de-a lungul trecutului din urma ta și va dispărea. Cât crezi că Fiul lui Dumnezeu e vinovat, vei merge pe acest covor crezând că duce la moarte.

****

Îți percepi fratele doar așa cum îl vezi acum. Trecutul lui nu are realitate în prezent… .

-

Reacțiile tale trecute față de el nu mai sunt nici ele; și, dacă reacționezi tocmai la ele, vezi doar un chip al lui făcut de tine, la care ții în locul lui.

-

Întreabă-te dacă e chiar normal să percepi “fostul” ca “acum”. Dacă îți amintești trecutul când îți privești fratele, nu vei fi în stare să percepi realitatea care este acum.

*

( Curs de miracole – Text)

-∞-

Să percep iertarea aşa cum e.

Să recapitulăm astăzi semnificaţia verbului “a ierta”, fiind foarte uşor de distorsionat şi perceput ca ceva ce implică o nedreaptă renunţare la o mânie îndreptăţită, un dar nejustificat şi nemeritat, şi o negare completă a adevărului. Dintr-o astfel de perspectivă, iertarea nu poate să nu fie văzută ca o prostie extravagantă, iar acest curs să pară a lăsa mântuirea la cheremul unei toane.

-

Dificultatea cea mai mare pe care o întâmpini faţă de aplicarea de către tine a iertării veritabile se datorează faptului că încă mai crezi că trebuie să ierţi adevărul, şi nu iluziile. Crezi că a scuza reprezintă o încercare deşartă de ignorare a ceea ce se află acolo, de a trece cu vederea adevărul, într-un efort neîntemeiat de a te amăgi singur, conferind realitate unei iluzii. Acest punct de vedere distorsionat nu face decât să reflecte influenţa pe care o mai are încă ideea păcatului asupra minţii tale, reflectând imaginea pe care o ai despre tine însuţi.

-

Deoarece eşti de părere că păcatele tale sunt adevărate, ai impresia că a scuza înseamnă amăgire. Căci este imposibil să te gândeşti la păcat ca fiind adevărat, şi să nu crezi că iertarea este o minciună. Astfel, iertarea realmente nu este altceva decât un păcat, ca toate celelalte. Ea afirmă că adevărul este fals, zâmbindu-le celor corupţi ca şi cum ar fi la fel de neprihăniţi ca iarba, la fel dacă imaculaţi ca zăpada. (…) Consideră corect ceea ce este evident greşit, şi ia scârboşenia ca pe ceva bun.

-

Dintr-un asemenea punct de vedere, scuza nu este o scăpare. Este un semn în plus că păcatul este de neiertat, putând, cel mult, să fie ascuns, negat sau altfel denumit, căci a scuza este trădare faţă de adevăr. Vina nu poate fi iertată. Dacă păcătuieşti, vina ta este atotdăinuitoare. Cei iertaţi dintr-un punct de vedere din care păcatele lor sunt reale, sunt batjocoriţi ca vai de ei şi de două ori condamnaţi: odată de ei înşişi, pentru ceea ce consideră că au făcut, şi încă o dată de către cei care îi scuză.

-

Tocmai irealitatea păcatului face ca iertarea să fie naturală şi pe de-a-ntregul sănătoasă, o profundă uşurare pentru cei care o oferă, o tăcută binecuvântare acolo unde este primită. Iertarea nu încurajează iluziile, ci le adună graţios, cu un râset uşor, aşternându-le cu blândeţe la picioarele adevărului. Iar acolo ele dispar cu totul.

-

Iertarea este singurul lucru care reprezintă adevărul în toiul iluziilor lumii. (…) Se uită la ei cu ochi liniştiţi, spunându-le doar atât: “Frate ale meu, ceea ce crezi nu este adevărul.”

-

Puterea iertării constă în onestitatea ei, care este atât de incoruptibilă încât vede iluziile ca iluzii, şi nu ca fiind adevărul. (…) Prin capacitatea sa de a trece cu vederea ceea ce nu se află acolo, ea deschide drumul către adevăr, drum ce a fost blocat de către visele vinovăţiei. Acum eşti liber să urmezi calea care ţi-o deschide adevărata ta iertare. Căci dacă un singur frate a primit acest dar de la tine, uşa este deschisă şi pentru tine.

***

Există un mod foarte simplu de a găsi uşa către adevărata iertare şi de o percepe ca fiind larg deschisă, în semn de bun venit. Dacă te simţi ispitit să acuzi pe cineva de vreun păcat, indiferent sub ce formă, nu-i permite minţii să stăruie asupra a ceea ce crezi că a făcut acea persoană, căci înseamnă să te amăgeşti singur. Întreabă-te, în schimb:

-

 

“M-aş acuza eu oare de acest lucru?”

-

Astfel vei vedea alternativele între care ai de ales, în termeni care dau sens alegerii şi îţi păstrează mintea liberă de vinovăţie şi durere, precum Dumnezeu Însuşi a rânduit-o să fie, după cum este ea într-adevăr. Numai minciunile condamnă. Într-adevăr, inocenţa este singurul lucru care există. Iertarea se aşează între iluzii şi adevăr, între lumea pe care o vezi şi cea care se află dincolo de ea; între iadul vinovăţiei şi poarta Cerului.

-

Peste această punte, la fel de puternică precum Iubirea care şi-a întins binecuvântările peste ea, toate visele despre rău, ură şi atac sunt tăcut aduse în faţa adevărului. Ele nu sunt reţinute ca să intensifice, să intimideze şi să îngrozească pe nesăbuitul visător care crede în ele. El a fost deja trezit, cu blândeţe, din visul său, prin înţelegerea faptului că ceea ce i s-a părut că vede nu a existat niciodată iar acum el nu mai poate gândi că i sa refuzat orice posibilitate de scăpare.

-

Nu trebuie să lupte pentru a-şi afla mântuirea. Nu trebuie să ucidă balaurii de care se credea urmărit. Şi nici nu trebuie să înalţe groasele ziduri de piatră şi uşile de fier despre care credea că îl vor pune în siguranţă. El acum poate să-şi îndepărteze armura greoaie şi inutilă, făurită pentru ai lega mintea cu lanţul fricii şi suferinţei. Pasul îi este uşor şi, de cum se aşterne la drum, o stea rămâne în urma sa, pentru a arăta calea celor ce-l urmează.

-

Iertarea trebuie exersată, căci lumea nu îi poate percepe sensul, şi nici nu poate pune la dispoziţie o călăuză care să-ţi demonstreze eficienţa ei benefică. Nu există în toată lumea vreun gând care să conducă măcar la o cât de mică înţelegerea legilor pe care le urmează, nici a Gândului pe care-l reflectă. Iertarea este la fel de străină de această lume precum este propria ta realitate. Totuşi, ea îngemănează mintea cu realitatea din tine.

***

Astăzi exersăm adevărata iertare, pentru ca vremea îngemănării să nu mai fie amânată. Căci vrem să ne întâlnim cu realitatea noastră în libertate şi pace. Exersarea se preschimbă în paşii ce luminează calea pentru fraţii noştri, care ne vor urma către realitatea pe care o împărtăşim cu ei.

-

Pentru ca se înfăptuiască aceasta, haideţi să dedicăm câte un sfert de oră, de două ori pe zi, pe care să-l petrecem alături de Îndrumătorul Care înţelege sensul iertării, şi Care ne-a fost trimis spre a ni-l revela. Să-L rugăm aşadar:

-
“Fă-mă să percep iertarea aşa cum este ea.”

-

Apoi alege un frate, conform îndrumării pe care El ţi-o va da, şi înșiră-i “păcatele”, pe măsură ce îţi vin în minte, unul câte unul. Să nu zăboveşti asupra nici unuia dintre le, ci realizează că îi foloseşti “ofensele” numai şi numai pentru a salva lumea de toate ideile păcatului. Gândește-te puțin la tot ce ai gândit rău despre el şi, de fiecare dată, întreabă-te:

-

M-aş condamna eu oare pentru toate acestea?”

-

Îngăduie-i să fie eliberat de toate gândurile pe care le-ai nutrit referitor la păcatul din el. Acum tu eşti pregătit pentru libertate. Dacă până acum ai exersat cu bunăvoinţă şi onestitate, vei începe să conştientizezi o senzaţie de înălţare, o uşurare a greutăţii ce o simţeai de-a lungul pieptului, un cert şi profund sentiment de uşurare. Timpul ce a mai rămas trebuie consacrat resimţirii sentimentului de eliberare de toate lanţurile împovărătoare cu care ai încercat să-l încătuşezi pe fratele tău, dar pe care le-ai aruncat asupra ta însăţi.

-

Iertarea trebuie practicată de-a lungul întregii zile, căci vor fi încă multe ocazii când îi vei uita sensul şi te vei ataca pe tine însuţi. Dacă se întâmplă asta, îngăduie-i minţii tale să nu se lase păcălită de această iluzie, spunând în sinea ta:

Fie să percep iertarea aşa cum este ea.

M-aş acuza oare de acest lucru?

Nu mă voi încătuşa singur.

În tot ce faci, amintește-ți că :

Nimeni nu este răstignit de unul singur,

tot aşa cum nimeni nu poate intra de unul singur în Cer.

( Curs de miracole: Fragment din Exercițiul 134 – Să percep iertarea așa cum e.)

-∞- 

Share Button

Curs de miracole: Cap.13 (II) – Funcția timpului

timp

 ♥

COLAJ RELAX – GHEORGHE ZAMFIR

5. Funcţia timpului

1. Şi acum, motivul pentru care te temi de acest curs trebuie să îţi fie evident. Căci e un curs despre iubire, căci vorbeşte despre tine. Ţi s-a spus că funcţia ta în lumea aceasta e să vindeci şi că funcţia ta în Cer e să creezi. Eul te învaţă că funcţia ta pe pământ e să distrugi şi că nu ai absolut nicio funcţie în Cer. El vrea, aşadar, să te distrugă aici şi, tot aici, să te îngroape, nelăsându-ţi altă moştenire decât praful din care crede că ai fost făcut. Cât timp e destul de satisfăcut cu tine, după modul lui de-a judeca, îţi oferă uitare. Când devine crud în mod făţiş, îţi oferă iad.

2. Dar nici uitarea, nici iadul nu sunt la fel de inacceptabile pentru tine cum este Cerul. Definiţia pe care o dai Cerului e iad şi uitare, iar adevăratul Cer e cea mai mare ameninţare prin care crezi că ai putea să treci. Căci iadul şi uitarea sunt idei inventate de tine, şi eşti hotărât să le demonstrezi realitatea ca să ţi-o stabileşti pe a ta. Dacă realitatea lor e pusă sub semnul întrebării, crezi că e pusă şi a ta. Căci eşti convins că atacul e realitatea ta şi că distrugerea ta este dovada ultimă că ai avut dreptate.

3. În aceste împrejurări, nu ar fi mai de dorit să fi greşit, chiar independent de faptul că ai greşit? Deşi s-ar putea argumenta că moartea sugerează că a existat viaţă, nimeni nu ar pretinde că ea mai dovedeşte că există viaţă. Până şi viaţa trecută pe care ar indica-o moartea nu a putut fi decât în van dacă trebuie să ajungă aici şi are nevoie de asta pentru a dovedi că a existat efectiv. Te îndoieşti de Cer, dar nu şi de asta. Şi totuşi, ai putea să vindeci şi să fii vindecat dacă te-ai îndoi. Şi, deşi nu cunoşti Cerul, nu crezi că ar fi mai de dorit decât moartea? Ai fost la fel de selectiv în îndoirile tale pe cât ai fost de selectiv în percepţia ta. O minte deschisă dă dovadă de mai multă onestitate.

4. Eul are o bizară noţiune despre timp, şi ai putea să te îndoieşti, pentru început, tocmai de această noţiune. Eul investeşte masiv în trecut şi, în final, crede că trecutul e singurul aspect al timpului care este semnificativ. Ţine minte că accentul pe care îl pune pe vinovăţie îi permite să îşi asigure continuitatea făcând viitorul ca trecutul şi evitând astfel prezentul. Prin noţiunea de plată pentru trecut în viitor, trecutul devine determinantul viitorului, făcându-le continue, fără un prezent care să survină între ele. Căci eul consideră prezentul doar o scurtă tranziţie spre viitor, în care duce trecutul la viitor interpretând prezentul în termenii trecutului.

5. „Acum” nu are înţeles pentru eu. Prezentul îi aminteşte doar de durerile trecutului, şi reacţionează la prezent ca şi cum ar fi trecut. Eul nu poate tolera eliberarea de trecut şi, deşi trecutul s-a sfârşit, eul încearcă să îi păstreze imaginea reacţionând ca şi cum ar fi prezent. El îţi dictează reacţiile faţă de cei pe care îi întâlneşti în prezent dintr-un punct de referinţă trecut, făcându-le obscură realitatea prezentă. De fapt, dacă urmezi dictatele eului, vei reacţiona la fratele tău de parcă ar fi altcineva, iar asta precis te va împiedica să îl recunoşti aşa cum e. Şi vei primi mesaje de la el din propriul tău trecut pentru că, făcând trecutul real în prezent, îţi interzici să îi dai drumul. Şi aşa îţi refuzi mesajul de eliberare pe care ţi-l oferă fiecare frate acum.

6. Fantasmele din trecut sunt tocmai cele de care trebuie să scapi. Nu sunt reale şi nu au putere asupra ta dacă nu le porţi cu tine. Ele duc fărâmele de durere în mintea ta, ordonându-ţi să ataci în prezent ca ripostă pentru un trecut ce nu mai este. Iar decizia aceasta promite durere viitoare. Dacă nu înveţi că durerea trecutului e o iluzie, alegi un viitor de iluzii şi pierzi multele prilejuri pe care le-ai putea găsi de eliberare în prezent. Eul vrea să îţi păstreze coşmarurile şi să te împiedice să te trezeşti şi să înţelegi că sunt trecute. Ai recunoaşte oare o sfântă întâlnire dacă ai percepe-o doar ca pe o întâlnire cu propriul tău trecut? Căci nu te-ai întâlni cu nimeni, iar împărtăşirea mântuirii, care face întâlnirea sfântă, ar fi exclusă din vederea ta. Spiritul Sfânt te învaţă că te întâlneşti întotdeauna pe tine şi că întâlnirea e sfântă pentru că tu eşti. Eul te învaţă că te întâlneşti întotdeauna cu trecutul tău şi, din cauză că visele nu ţi-au fost sfinte, viitorul nu poate fi nici el, iar prezentul e fără înţeles.

7. E evident că modul în care percepe timpul Spiritul Sfânt e exact opusul modului în care îl percepe eul. Motivul e la fel de clar, căci ei percep obiectivul timpului ca diametral opus. În interpretarea Spiritului Sfânt, rostul timpului este să facă de prisos nevoia de timp. El consideră că funcţia timpului e temporară, servind doar funcţiei Lui didactice, care e temporară prin definiţie. El scoate în evidenţă, aşadar, singurul aspect al timpului care se poate extinde la infinit, căci acum e cea mai fidelă aproximare a veşniciei pe care o oferă această lume. Tocmai în realitatea lui „acum”, fără trecut sau viitor, stă începutul aprecierii veşniciei. Căci numai „acum” este aici, şi numai „acum” oferă prilejurile de sfinte întâlniri în care poate fi găsită mântuirea.

8. Eul, pe de altă parte, consideră că funcţia timpului e să îl extindă pe el în locul veşniciei, căci – asemenea Spiritului Sfânt – eul interpretează obiectivul timpului ca al său. Continuitatea trecutului şi viitorului, sub conducerea lui, e singurul rost al timpului pe care îl percepe eul; iar el se închide peste prezent, ca să nu poată apărea nicio fisură în propria lui continuitate. Continuitatea lui te-ar ţine deci în timp, pe când Spiritul Sfânt te-ar elibera de acesta. Dacă vrei să Îi împărtăşeşti obiectivul mântuirii pentru tine, trebuie să înveţi să accepţi modul Lui de-a interpreta mijloacele mântuirii.

9. Şi tu vei interpreta funcţia timpului după cum o interpretezi pe a ta. Dacă accepţi că funcţia ta în lumea timpului e să vindeci, vei scoate în evidenţă doar aspectul timpului în care poate avea loc vindecarea. Vindecarea nu poate fi înfăptuită în trecut. Ea trebuie înfăptuită în prezent pentru a elibera viitorul. Această interpretare leagă viitorul de prezent şi, în loc să extindă trecutul, extinde prezentul. Dar, dacă îţi interpretezi funcţia ca distrugere, vei pierde prezentul din vedere şi te vei agăţa de trecut ca să îţi asiguri un viitor distructiv. Iar timpul va fi aşa cum îl interpretezi, căci nu e nimic de la sine.

-∞-

Curs de miracole – Text: Cap.13, V. Funcția timpului, pag.221-223;

Editura Centrum-Polonia, 2007

Traducere: Simona Făgărășanu

-∞-

      Se încheie astfel, a cincea  lecție din Capitolul 13. S-a vorbit foarte mult în aceste prime lecții despre timp, și am învățat cât este de important  să înțelegem locul acestuia în jocul vieții. Deși pare foarte real în lumea noastră și ne guvernează viețile pământene, el are o singură funcție: aceea de a ne învăța că trecutul și viitorul sunt iluzii, singura realitate a vieții fiind clipa de acum. Acum  este momentul vindecării. Ne vindecăm de trecut pentru a elibera viitorul – astăzi, pentru că ziua de mâine nu există .

***

Tirania timpului: Primul experiment care demonstrează o preferință în scurgerea timpului în lumea particulelor
Sursa: evz.ro – aici

Dinspre trecut spre viitor – inexorabila lege a scurgerii timpului așa cum il vedem noi. De ce una ca asta? Incă nu știm precis, chiar dacă există multe teorii care incearcă să dea un raspuns la fatidica intrebare. Recent, pentru prima dată în lumea particulelor, a fost măsurată așa-numita săgeată a timpului: chiar și in aceasta lume microscopică timpul are o direcție preferată!

În lumea macroscopică suntem obisnuiți cu ireversibilitatea trecerii timpului: cu usurință atunci când vedem un film ne dăm seama care este trecutul si care viitorul; când se sparge un obiect este clar că nu-l putem avea din nou întreg ca nou. Ca să nu mai vorbim despre efectele trecerii timpului asupra noastră, din copii, devenim adulți si pe urma bătrâni….

Din punctul de vedere al particulelor insă, lucrurile arată mult mai simplu: când două particule se „ciocnesc” trecutul și viitorul arată la fel – ca și la jocul de biliard. Greu de făcut o distincție clară între care este trecutul si care viitorul – în lumea particulelor se pot schimba unul cu altul. Cel puțin așa se credea până nu de mult….

***

Osho : “Nu există ziua de mâine.”

 

finish

Share Button

Curs de miracole: Ex. 133- Cu mâinile goale și mințile deschise.

casa-din-mijlocul-riului-Serbia-3-730x547

Gheorghe Iovu… Medicament pentru suflet si minte.

133. Nu voi socoti valoros ce nu are valoare.

 

Iată ce vom face astăzi. Nu vom vorbi de idei înălțătoare, de anvergură universală, ci ne vom concentra în schimb asupra foloaselor pe care le poți trage. 

-

Tu nu ceri prea mult de la viață, ci mult prea puțin. Când îți lași mintea să fie atrasă de preocupări trupești, de lucruri pe care le cumperi, de proeminență în felul în care o apreciază lumea, ceri întristare, nu fericire. Cursul acesta nu își propune să îți ia puținul pe care îl ai. Nu încearcă să înlocuiască cu idei utopice satisfacțiile pe care le conține lumea. Nu există satisfacții în lume. 

-

Enumerăm astăzi adevăratele criterii pe baza cărora se pot verifica toate lucrurile pe care consideri că le vrei. Dacă nu întrunesc aceste cerințe rezonabile, nu merită să le dorești deloc … . De ales, poți să alegi; de fapt chiar trebuie. Dar e înțelept să înveți ce legi pui în mișcare când alegi și între ce opțiuni ai de ales. 

-

Fiecare alegere pe care o faci îți aduce totul sau nimic. De aceea, dacă înveți testele cu ajutorul cărora poți distinge totul de nimic, vei face alegerea care trebuie. 

-

Trebuie să ții cont de următorul lucru  care stă la baza criteriilor de mai jos: De ce are valoare pentru tine alegerea pe care o faci? Prin ce îți atrage mintea? Cărui scop îi folosește?

Aici poți fi amăgit cel mai ușor.

-

1. Mai întâi, dacă ai ales un lucru care nu va ține pentru totdeauna, ce ai ales nu are valoare. O valoare temporară e fără nicio valoare. Timpul nu poate șterge niciodată o valoare adevărată. Ce se stinge și moare nu a existat nicicând și nu are nimic de oferit celui care o alege. Căci se lasă amăgit de nimicul gol-goluț,  apărut într-o formă care crede că îi place.

2. Apoi, dacă alegi să iei ceva de la altcineva te vei alege cu nimic. Căci negând dreptul lui la tot, ți-l negi pe al tău. Și nu vei recunoaște, prin urmare,  lucrurile pe care le ai cu adevărat, negându-le existența. Cine caută să ia ceva de la altcineva s-a lăsat amăgit de iluzia că pierderea poate oferi câștig. Dar pierderea tot pierdere trebuie să ofere , și nimic mai mult.

3. Și acum ajungem la criteriul de-a alege care e cel mai greu de crezut, deoarece caracterul lui vădit e acoperit cu multe straturi de obscuritate. Dacă te simți orișicât de vinovat în privința alegerii pe care o faci, ai lăsat obiectivele eului să se amestece între adevăratele alternative. 

-

Toate lucrurile au sau nu au valoare, merită sau nu merită căutate, sunt total dezirabile sau sunt nedemne de cel mai mic efort de-a le obține. Alegerea este ușoară tocmai datorită acestui fapt. Complexitatea nu e decât o perdea de fum care ascunde simplul fapt că nicio decizie nu poate să fie dificilă. Ce câștigi învățând acest lucru? Mult mai mult decât cum să alegi ușor și fără durere. 

-

La Cer se ajunge cu mâinile goale și cu mințile deschise, venind cu nimic să găsească totul și să îl revendice ca al lor.

***

Vom încerca să atingem astăzi această stare, lăsând la o parte autoamăgirea și fiind sincer dispuși să socotim valoros numai ce are într-adevăr valoare și ce este real. Cele două intervale practice mai lungi, de cincisprezece minute fiecare, încep cu repetarea ideii de astăzi. 

-

Primește apoi ce îi așteaptă pe toți cei ce ajung, neîmpovărați, la poarta Cerului, care se deschide în lături la venirea lor. 

-

Dacă peste zi începi cumva să aduni niște poveri inutile sau să crezi că te confrunți cu niște decizii dificile, grăbește-te să răspunzi cu acest simplu gând:

Nu voi socoti valoros ce nu are valoare, căci îmi aparține tot ce are.

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei. 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.233-235 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button

Curs de miracole: Cap.13 – Lumea lipsită de vinovăție (I)

 

purifica-te

 

 

Introducere

 

Ciclul vinovăției:

      Ca rezultat al separării, s-au conturat două tipuri de minți: una care judecă, și una care este judecată. În urma judecății se stabilește o vinovăție care, conform legilor acestei lumi se cere condamnată și apoi pedepsită. Prin “stabilirea” pedepsei, o minte atacă și una se simte atacată. Atacul vine pe de o parte din exterior asupra acelei minți care este considerată vinovată, iar pe de altă parte din interior, atunci când mintea se consideră ea însăși vinovată.

-

      Obiectivul acestui capitol este acela de a ne ajuta să conștientizăm lipsa de  vinovăție în noi și în ceilalți, din perspectiva lui Dumnezeu.  Nu este vorba despre  vinovăție, așa cum este ea percepută în dimensiunea spațiu-timp, ci este vorba despre iluzia vinovăției care transcende lumea aceasta și pe care o ducem cu noi în veșnicie. Aceste lecții sunt încă o încercare de a spulbera sentimentul de vinovăție care ne-a fost inoculat încă de la naștere și pe care îl amplificăm cu fiecare alegere, faptă, sau atitudine pe care ne-o judecăm ca fiind greșită de-a lungul vieții.

Acceptarea vinovăției în mintea Fiului lui Dumnezeu a fost începutul separării, după cum acceptarea Ispășirii e sfârșitul ei. Lumea pe care o vezi e sistemul delirant al celor înnebuniți de vinovăție. Lumea aceasta e simbolul pedepsei, și toate legile ce par să o guverneze sunt legile morții. Copii se nasc în ea prin durere și în durere. Creșterea le e însoțită de suferință; iar de învățat învață ce sunt tristețea, separarea și moartea. Mințile lor par blocate în creier, iar puterile lor par să slăbească dacă li se face vreun rău trupurilor lor. Par să iubească dar părăsesc și sunt părăsiți. Par să piardă ce iubesc, poate cea mai dementă credință dintre toate. Iar trupurile lor se ofilesc și își dau duhul, și sunt puse în pământ, și nu mai sunt. Nu e unul printre ei care să nu creadă că Dumnezeu e crud. 

-

Dacă asta ar fi lumea reală Dumnezeu chiar că ar fi crud. Căci niciun Tată iubitor nu Și-ar putea supune la așa ceva copiii, ca preț al mântuirii lor. Iubirea nu ucide ca să mântuiască. “Păcatul” lui Adam nu s-ar fi putut atinge de nimeni dacă el nu ar fi crezut că Tatăl a fost Cel Ce l-a izgonit din Rai. Căci, prin credința aceasta, și-a pierdut cunoașterea Tatălui, din moment ce numai cei ce nu Îl înțeleg pot crede așa ceva. 

-

Lumea asta e un tablou al răstignirii Fiului lui Dumnezeu. Și până nu îți dai seama că Fiul lui Dumnezeu nu poate fi răstignit, asta e lumea pe care o vei vedea. Dar nu îți vei da seama de asta până nu accepți faptul etern că Fiul lui Dumnezeu nu este vinovat.

Ideile pe scurt:

1. Nevinovăție și invulnerabilitate.

  • Spiritul Sfânt urmărește să elimine vinovăția din mintea ta pentru a-ți putea aminti în pace de Creator.
  • Vinovăția și pacea sunt în antiteză. Vinovăția și iubirea nu pot coexista.
  • Acceptarea vinovăției înseamnă negarea originii tale divine și a  stării tale de puritate ce decurge din aceasta.
  • Nevinovăția ta nu este valabilă în timp, ci în veșnicie – o afirmație menită să-ți apere onestitatea, pentru că dacă te lași pradă iluziei timpului, îți vezi și îți păstrezi toate greșelile pe care consideri că le-ai făcut:

 

***

Ai “păcătuit” în trecut, dar trecutul nu există. Întotdeauna nu are direcție. Timpul pare să meargă într-o direcție –  dar când ajungi la capătul lui – se va rula ca un lung covor întins de-a lungul trecutului din urma ta și va dispărea. Cât crezi că Fiul lui Dumnezeu e vinovat, vei merge pe acest covor, crezând că duce la moarte. Și călătoria o să-ți pară lungă și crudă și fără noimă, pentru că așa și este. (…) Spiritul Sfânt stă la capătul timpului, unde trebuie să fii și tu, pentru că El este cu tine.(…) Mă vei vedea pe măsură ce înveți că Fiul lui Dumnezeu e nevinovat.

***

  • Dumnezeu nu își așteaptă Fiul în timp, ci în veșnicie. Așa a fost dintotdeauna. Lasă sfințenia ta să alunge norul vinovăției.
  • Atâta vreme cât îți accepți nevinovăția în veșnicie, ești invulnerabil.
  • Vinovăția stabilește că vei fi pedepsit (în viitor) pentru ce ai făcut (în trecut), și depinde astfel de timpul unidimensional. 
  • Veșnicia înseamnă însă “acum”, înseamnă “mereu”. Timpul înseamnă din trecut spre viitor prin eternul “acum” . Veșnicia și timpul par a fi ca două drepte care se intersectează în “prezent” pentru a nu se mai întâlni apoi, niciodată.  Numai “acum” aparține veșniciei, așa că poți lăsa în pace trecutul cu toate păcatele lui și poți uita de viitor cu toate pedepsele sale. Iartă-ți “acum” vinovăția din timp și recunoaște-ți nevinovăția din veșnicie.
  • Nu poți spulbera vinovăția acordându-i mai întâi realitate și apoi gândindu-te s-o ispășești. Acesta este planul eului, care-ți “dă mereu de lucru” pentru a-și asigura supraviețuirea.
  • Spiritul Sfânt Spulberă vinovăția pur și simplu recunoscând calm că în veșnicie ea nu a existat niciodată.
  • Când vei scăpa din închisoarea lumii, pe care singur ți-ai făcut-o, e doar o chestiune de timp, dar timpul nu e decât o iluzie. 
  • Călătoria ta prin lumea aceasta nu este o călătorie, ci numai o trezire, căci nu există drumuri și nici timp prin care să călătorești. 

 

2. Fiul nevinovat al lui Dumnezeu

 

  • S-a mai spus în acest curs că răstignirea e simbolul eului. Să ne amintim atunci, că Părintele Arsenie Boca afirma în “Cărarea Împărăției” că eul este primul pui al Diavolului. Atunci al cui simbol este răstignirea?
  • Eul îți spune că a te considera neprihănit și fără de vină este blasfemie.  De ce te miri atunci că “orice frică pe care o simți în legătură cu acest curs, decurge, în fond, din această interpretare” ? Obiectivul acestui curs este fericirea și pacea ta, și eliberarea de toată frica. Și totuși ți-e frică de el, pentru că îți spune că ești pur și nevinovat , în calitate de Fiu al lui Dumnezeu. Cum ai putea accepta așa ceva când ți s-a spus mereu că ești născut din păcat și în păcat trăiești? Te-ai gândit vreodată că marea majoritate a oamenilor sunt născuți de fapt din dragoste?
  • Ispășirea a fost interpretată întotdeauna ca eliberarea de vinovăție – o afirmație corectă dacă este înțeleasă corect.

 

3. Frica de izbăvire.

 

  • Nu ți-e frică de frică. Deși nu îți place frica, în starea dezordonată a minții tale nu te temi nici de ea  și nici de dorința ta de-a ataca, care decurge din frică. O minte vindecată ar respinge imediat și frica și atacul.
  • Nu te temi nici de răstignire, pentru că ești răstignit în fiecare zi. 

***

Adevărata ta groază e groaza de izbăvire. Sub tenebroasa temelie a eului stă amintirea lui Dumnezeu. De ea te temi de fapt. Căci această amintire ți-ar reda imediat locul ce ți se cuvine, tocmai locul pe care ai urmărit să-l părăsești. Frica ta de atac nu e nimic în comparație cu frica ta de iubire. Nu vrei vindecarea separării pentru că iubirea ta față de Tatăl tău te-ar face să răspunzi Chemării Sale și să sari în Cer. 

***

  • E mai greu să spui “iubesc” decât “urăsc”.
  • Asociezi iubirea cu slăbiciunea și ura cu puterea. 

***

Te temi că Iubirea lui Dumnezeu te-ar smulge din tine și te-ar face mic, căci crezi că magnitudinea stă în sfidare și că atacul e grandoare. Tu crezi că ai făcut o lume pe care Dumnezeu ar vrea să o distrugă și că, iubindu-L pe El – ceea ce și faci – ai arunca această lume – ceea ce ai și face. 

-

Preferi să fii un rob al răstignirii decât un Fiu al lui Dumnezeu în curs de izbăvire. Moartea ta individuală pare mai prețioasă decât unitatea ta cea vie, căci ce ți-e dat, nu ți-e la fel de drag ca tot ce e făcut de tine.

***

  • Amintește-ți că orice atac ce-ți pare a fi o manifestare a puterii este de fapt un strigăt după iubire. Orice atac este în final un strigăt după iubirea Tatălui tău.
  • Nu-ți fie teamă să aduci în fața Spiritului Său Sfânt orice durere, orice suferință și orice gând care te neliniștește și pe care te temi să-l dezvălui, poate. El va vindeca totul.
  • Vei fi vindecat complet atunci când vei învăța să iubești complet.
  • Nu scuti pe nimeni de iubirea ta, căci vei ascunde în mintea ta un loc întunecat și plin de frică, în care Spiritul Sfânt nu poate pătrunde. Căci iubirea nu poate să pătrundă unde există un strop de frică.
  • Separarea este favoarea pe care i-ai cerut-o lui Dumnezeu și nu ți-a acordat-o. Ai vrut să te “singularizezi”, să te însingurezi, și pentru că Tatăl tău te-a refuzat, L-ai considerat neiubitor.

***

Tu, care preferi separarea în locul sănătății mintale, nu o poți obține în mintea ta corectă. Ai avut parte de pace până ai cerut un favor special. Iar Dumnezeu nu ți l-a acordat, căci cerința I-a fost străină și nu îi poți cere așa ceva unui Tată care într-adevăr își iubește fiul. De aceea ai făcut din El un Tată neiubitor… . Și pacea Fiului lui Dumnezeu a fost sfărâmată căci nu și-a mai înțeles Tatăl.

-

În pace, nu a avut nevoie de nimic și nu a cerut nimic. În război, a pretins totul, și nu a găsit nimic. (…) Dacă Fiul nu a dorit să rămână în pace, el nu a putut rămâne deloc. Căci o minte întunecată nu poate trăi în lumină, și trebuie să caute un loc întunecat în care să poată crede că e unde nu e. 

-

“A singulariza” înseamnă “a face să fie singur”, deci “a însingura”.  Dumnezeu nu ți-a făcut asta. Ar fi putut El să te separe, știind că pacea ta stă în unitatea Sa? El nu ți-a refuzat decât rugămintea să ai parte de durere, căci suferința nu ține de creația sa. Odată ce ți-a dat creația, El nu a putut să ți-o ia înapoi. Ci a putut doar să răspundă dementei tale rugăminți cu un răspuns nedement, care să stea cu tine în demența ta. Iată ce a și făcut. Cei ce Îi aud răspunsul nu pot să nu renunțe la demență. Căci răspunsul său e punctul de referință de dincolo de iluzii, din care le poți privi pe toate și le poți vedea demente. Caută acest loc și îl vei găsi, căci iubirea e în tine și te va conduce acolo. 

***

Despre “aici și acum”, despre “puterea clipei” –  “dincolo de cuvinte”


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei. 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole- Text, pp.213-221 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button

Curs de miracole: Ex.131-132

doua lumi

—–

 

—–

131: Cine caută să ajungă la adevăr nu poate să nu reuşească.

 

Nereuşita te încolţeşte atât timp cât urmăreşti obiective care nu pot fi atinse. Cauţi permanenţa în ceea ce este nepermanent, iubirea acolo unde nu există,  siguranţa în sânul primejdiei, nemurirea în bezna visului morţii.

-

Obiectivele care sunt lipsite de sens nu sunt atinse. Aspiraţia către rodul imaginaţiei  tale duce la moarte pentru că înseamnă căutarea deşertăciunii, iar în timp ce cauţi viaţa tu soliciţi moartea. Cauţi ocrotire şi siguranţă, pe când în rugăciunea inimii tale soliciţi primejdia şi protecţia pentru micul vis pe care l-ai plăsmuit.

-

Cu toate acestea, căutarea este inevitabilă aici. Pentru asta ai venit şi vei îndeplini, cu siguranţă, treaba pentru care ai venit. Însă lumea nu-ţi poate dicta ce să cauți, decât dacă îi conferi această putere. Altminteri, ești încă  liber să alegi un obiectiv ce se află dincolo de lume şi de orice gând lumesc, care îți vine dintr-o idee pe care ai abandonat-o, dar pe care ţi-ai reamintit-o, străveche şi totuşi nouă; un ecou al unei moşteniri uitate, dar care deţine tot ceea ce vrei cu adevărat.

-

Bucură-te că trebuie să cauţi. Bucură-te, de asemenea, să înveți că ceea ce cauţi este Cerul şi că trebuie să gosești obiectivul  pe care îl doreşti cu adevărat. Cine vrea acest obiectiv nu poate să nu îl atingă în cele din urmă. Fiul lui Dumnezeu nu poate căuta zadarnic, deși se străduiește din răsputeri să zăbovească, să se amăgească şi să creadă că iadul este ceea ce caută. Când greşeşte, e corectat. Când o ia razna, este readus  la sarcina sa stabilită.

-

Nimeni nu rămâne în iad, căci nimeni nu-şi poate abandona Creatorul, și nici nu poate afecta Iubirea Lui desăvârşita, permanentă şi neschimbătoare. Vei găsi Cerul. Toate cele pe care le cauţi vor dispare, numai Cerul nu. Dar nu pentru că îţi vor fi luate. Se vor duce fiindcă nu le mai vrei. Vei atinge ţelul pe care îl vrei cu adevărat, la fel de sigur precum Dumnezeu te-a creat în neprihănire.

-

De ce să mai aşteptăm Cerul? Este aici chiar azi. Timpul este marea iluzie cum că Cerul ar fi în trecut sau în viitor. Însă nu poate fi aşa. Cum ar putea Voia lui Dumnezeu să fie în trecut sau să mai aibă de aşteptat până a se împlini? Ceea ce El voieşte este acum, fără trecut şi pe de-a-ntregul fără viitor. E la fel de îndepărtat de timp precum este o minusculă lumânare de o stea îndepărtată, sau ceea ce ai ales până acum de ceea ce vrei cu adevărat.

-

Cerul rămâne unica ta alternativă la această stranie lume pe care ai plăsmuit-o și la toate uzanțele sale; la configurațiile ei labile și la incertele ei obiective, la plăcerile ei dureroase şi la tragicele ei bucurii. Dumnezeu nu a plăsmuit contradicţii. El nu a făcut două minţi, Cerul fiind efectul îmbucurător al uneia dintre ele, iar Pământul rezultatul lamentabil al celeilalte.

-

Dumnezeu ne se află în conflict. Şi nici creaţia Sa nu este scindată în două. Cum ar fi ca Fiul Său să fie în iad, de vreme ce Însuşi Dumnezeu l-a aşezat în Cer? Să nu mai încercăm să vârâm o voinţă străină peste rostul unic al lui Dumnezeu. El este aici fiindcă aşa voieşte să fie, iar ceea ce El voieşte este prezent acum, dincolo de atingerea timpului.

-

 Cum a putut Fiul lui Dumnezeu să plăsmuiască timpul ca să înlătureVoia lui Dumnezeu? Se neagă astfel pe sine însuşi şi contrazice ceea ce are contrariu. Socoteşte că a făcut un iad care se opune Cerului şi crede că și-a găsitlocul în ceva ce nu există, pe când Cerul este locul pe care nu îl poate găsi.

-

Lasă astăzi asemenea gânduri prostești în urma ta și îndreptă-ţi mai bine mintea către idei adevărate. Oricine caută să ajungă la adevăr nu poate să nu reuşească.
Vom dedica acestui ţel de trei ori câte zece minute de-a lungul zilei şi vom cere să vedem răsăritul lumii reale, care va înlocui imaginile prosteşti pe care le preţuim, cu idei adevărate.

-

Asta recunoaştem când ne începem perioadele de exersare. Începe astfel:

-

Cer să văd o lume diferită de aceasta, şi să gândesc gânduri diferite de cele pe care eu le-am plăsmuit. Lumea pe care o caut nu am făcut-o de unul singur, gândurile care vreau să le gândesc nu-mi aparţin.

-

Urmăreşte-ţi mintea vreme de câteva minute şi vezi, cu toate că stai cu ochii închişi, lumea lipsită de sens despre care crezi că este reală. De asemenea, treci în revistă şi gândurile care crezi că sunt compatibile cu o astfel de lume, gânduri despre care crezi că sunt adevărate. Apoi dă-le drumul şi cufundă-te, lăsându-le la suprafaţă, către locul sfânt unde ele nu pot intra. În mintea ta, dedesubtul lor, este o uşă, pe care nu ai reuşit s-o zăvoreşti complet, ca să ascunzi ceea ce se află dincolo de pragul ei.

-

Caută acea uşă şi găseşte-o. Dar înainte de a încerca s-o deschizi, adu-ţi aminte că oricine caută să ajungă la adevăr nu poate să nu reuşească. Şi tocmai asta soliciţi astăzi. Nimic altceva nu are acum vreo însemnătate, nu este preţuit şi nici urmărit vreun alt obiectiv, nu vrei cu adevărat nimic din cele ce se află de partea aceasta a uşii şi cauţi numai ceea ce se află dincolo de pragul ei.

-

Întinde mâna şi vezi cât de uşor se deschide uşa la o singură intenţie de a trece dincolo de ea. Îngerii îți luminează calea, așa că întunericul dispare și te trezești într-o lumină atât de puternică și de clară, încât poţi înţelege toate lucrurile pe care le vezi. O clipită de surpriză te va face, poate, să eziţi înainte de aţi da seama că lumea pe care o vezi înaintea ta în lumină reflectă adevărul pe care l-ai cunoscut cândva, şi pe care nu l-ai uitat întru totul cât timp ai hoinărit prin vise.

-

Astăzi nu poţi să nu reuşeşti. Iată că Spiritul pe care Cerul ţi l-a trimis te însoţeşte, pentru ca într-o zi să te poţi apropia de această uşă şi, cu ajutorul Său, să te strecori cu uşurinţă prin ea, către lumină. Astăzi, acea zi a venit. Astăzi Dumnezeu îţi ţine străvechea promisiune făcută Fiului Său Sfânt, la fel cum Fiul Său îşi aduce aminte de propria promisiune făcută lui Dumnezeu. Este o zi a bucuriei, căci ne apropiem de timpul şi locul dinainte stabilit, unde vei afla ţelul căutărilor tale aici, şi a tuturor căutărilor lumii care, se sfârşesc aici, împreună, în timp ce păşeşti dincolo de uşă.

-

Aminteşte-ţi adeseori că astăzi ar trebui să fie un prilej de deosebită bucurie, şi abţine- te de la gânduri posomorâte şi lamentări fără rost. Vremea mântuirii a sosit. Însuşi Cerul a stabilit ca ziua de astăzi să fie o zi de grație pentru tine şi pentru lume. Dacă, cumva, uiţi de acest fapt îmbucurător, adu-ţi aminte cu următoarele:

-

Astăzi caut şi găsesc tot ceea ce vreau.
Scopul meu, cel unic, îmi oferă aceasta.
Oricine caută să ajungă la adevăr nu poate să nu reuşească.

-

-∞-

132: Dezleg lumea de tot ceea ce am crezut despre ea.

 

Ce altceva ţine lumea în lanţuri, dacă nu convingerile tale? Convingerile sunt într-adevăr pline de putere. Gândurile pe care le nutreşti sunt cu adevărat pline de putere, iar iluziile sunt la fel de viguroase în efectele lor ca şi adevărul. Un nebun crede că lumea pe care o vede este reală, şi nu o pune la îndoială. Nici nu poate fi făcut să pună la îndoială efectul gândurilor sale. De- abia atunci când sursa lor este pusă sub semnul întrebării, încolţeşte în el, în sfârşit, speranţa libertăţii.

-

Cu toate acestea, mântuirea se dobândeşte uşor, căci oricine este liber să-şi schimbe mentalitatea, schimbându-i-se, drept urmare, toate gândurile. Eliberezi trecutul de ceea ce ai gândit înainte. Eliberezi viitorul de toate imboldurile străvechi de a căuta ceea ce nu vrei să găseşti.

-

Prezentul rămâne acum singurul timp. Aici, în prezent, lumea este pusă în libertate. Căci, lăsând trecutul să fie ridicat și eliberând  viitorul de temerile tale ancestrale, găseşti scăparea şi o dăruieşti lumii. Ai înrobit lumea cu toate temerile, îndoielile şi suferinţele tale, cu durerea şi lacrimile tale: şi toată mâhnirea ta o apasă şi o ţine în captivitatea credinţelor tale. Moartea o loveşte din toate părțile, pentru că în mintea ta nutreşti amarnicele gânduri ale morţii.

-

Lumea nu este nimic în sine. Mintea ta trebuie să-i confere semnificaţie şi rost. Iar ceea ce vezi în ea sunt propriile tale dorinţe transpuse în faptă, astfel încât să te poţi uita la ele şi să le consideri reale. Poate crezi că nu tu ai făcut lumea, ci ai venit în ciuda voinței tale în ceva deja făcut. În realitate însă, ai găsit exact ce ai căutat când ai venit.

-

Nu există lume aparte de ceea ce doreşti, iar într-aceasta stă izbăvirea ta finală. Schimbă-ți doar menatlitatea în privinţa a ceea ce vrei să vezi, şi toată lumea trebuie să se schimbe în consecinţă. Ideile nu-şi părăsesc sursa. Nu trufia e cea care îţi spune că tu eşti cel care ai plăsmuit lumea pe care o vezi, şi că ea se schimbă odată ce-ţi schimbi mentalitatea.

-

Dar trufia este cea care susţine că ai venit într-o lume cu totul separată de tine, insensibilă la ceea ce gândeşti şi cu totul aparte de ceea ce ai putea crede despre ea. Lumea nu există! Acesta este gândul central pe care încearcă să-l predea cursul. Nu toți sunt gata să-l accepte, şi fiecare trebuie să înainteze atât cât se poate lăsa condus de-a lungul drumului ce duce la adevăr. Poate va reveni pentru a merge și mai departe, sau poate va regresa o vreme pentru a reveni mai apoi. 

-

 

Dar vindecarea e darul,  celor care sunt pregătiţi să înveţe că lumea nu există, şi care pot accepta lecţia acum. Faptul că ei sunt pregătiţi va face ca lecţia să le parvină într-o formă pe care o pot înţelege şi recunoaşte. Unii o văd subit în pragul morţii şi se ridică să o predea. Alţii o găsesc într-o experienţă ce nu este din această lume, demonstrându-le că lume nu există, deoarece ceea ce ei contemplă trebuie că este adevărul, şi totuşi contrazice vădit lumea.

-

Iar alţii o vor găsi în acest curs şi în exerciţiile pe care le facem astăzi. Ideea de astăzi este adevărată, deoarece lumea nu există. Cei bolnavi sunt vindecaţi pe măsură ce abandonezi toate gândurile legate de boală, şi cei morţi învie atunci când laşi gândurile vieţii să înlocuiască toate gândurile de moarte pe care le-ai nutrit vreodată.

-

Acum trebuie să dăm din nou greutate unei lecţii repetată odată, cu ceva timp în urmă, întrucât conţine fundamentul solid pentru ideea de astăzi. Eşti aşa cum te-a creat Dumnezeu. Nu există nici un loc unde poţi suferi, nici vreun timp care poate aduce schimbări condiţiei tale eterne. Cum poate să existe o lume a timpului şi spaţiului, dacă rămâi aşa cum te-a creat Dumnezeu?

-

Dacă eşti aşa cum te-a creat Dumnezeu, nu poţi gândi separat de El, şi nici nu poţi face ceea ce nu Îi împărtăşeşte veșnicia și Iubirea. Sunt acestea inerente lumii pe care o vezi? Creează ea asemenea Lui? Dacă nu, ea nu este reală, şi nu poate fi  defel.

-

Descătușează lumea! Creaţiile tale adevărate stau în aşteptarea acestei izbăviri, pentru aţi conferi etenitatea; nu o paternitate a iluziilor, ci în adevăr, ca Dumnezeu. Dumnezeu Îşi împărtăşeşte Paternitatea cu tine, care eşti Fiul Său, căci El nu face o distincţie între ceea ce este El Însuşi şi ceea ce tot El Însuşi este. Ce El creează nu este separat de El, şi nicăieri Tatăl nu se termină, ca să înceapă Fiul ca lucru separat de El.

-

Lumea nu există, ea fiind un gând aparte de Dumnezeu, făcut să-l separe pe Tatăl şi pe Fiu şi să smulgă o parte din Însuşi Dumnezeu, distrugându-I astfel Întregimea. Poate fi reală o lume ce se naşte din această idee? Unde se poate ea găsi? Neagă iluziile, dar acceptă adevărul. Neagă ideea că eşti o umbră aruncată pentru puţină vreme asupra unei lumi muribunde. Descătușează-ţi mintea, şi vei privi o lume descătușată.

-

Astăzi, scopul nostru este de a elibera lumea de toate părerile deşarte pe care le-am avut vreodată despre ea şi despre toate făpturile pe care le vedem pe fața lumii. Ele nu au cum să se afle acolo. Și nici noi nu avem cum. Căci suntem odată cu ele în căminul pe care ni l-a pregătit Tatăl nostru.

 

-

Începe fiecare din cele două perioade a câte cincisprezece minute de exersare de astăzi, cu următoarele:

-

Eu, cel care rămân aşa cum m-a creat Dumnezeu vreau să dezleg lumea de tot ce mi s-a părut că ar fi ea. Căci eu sunt real tocmai fiindcă lumea nu este reală, şi vreau să-mi cunosc propria realitate.

-

Apoi, pur şi simplu, găseşte-ţi odihna, alert dar neîncordat, şi îngăduie ca mintea să-ţi fie preschimbată, astfel încât lumea să fie eliberată împreună cu tine.

-

Nu este necesar să-ţi dai seama că, pe măsură ce emiţi aceste gânduri de binecuvântare a lumii, vindecarea îi ajunge pe mulţi fraţi din colţurile cele mai îndepărtate ale ei, cât şi pe cei pe care-i vezi lângă tine. Dar vei sesiza propria ta izbăvire, cu toate că, deocamdată, s-ar putea să nu înţelegi pe deplin că niciodată nu ai putea fi izbăvit de unul singur.

-

De-a lungul zilei sporeşte libertatea ce o trimiţi lumii prin intermediul ideilor tale şi, de fiecare dată când eşti tentat să negi puterea acestei simple preschimbări a minţii, spune:

-
Dezleg lumea de tot ce mi s-a părut ea a fi şi, În schimbul ei, îmi aleg propria mea realitate.

-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

Cel de astăzi este realizat folosind atât o variantă tipărită a Cursului de miracole – ediția 2007 – în traducerea Simonei Făgărășanu, cât și diferite variante publicate onlyne ale unei alte ediții, cu altă traducere.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

 


 

Share Button

Curs de miracole: Ex. 128-130 – Între două lumi

 

ADAM & EDEN DESCEND UP

      Nu este vorba despre filmul ” Upside down” și povestea “fantastică” a celor doi îndrăgostiți ce trăiesc pe două planete gemene, foarte aproape unul de celălalt și totuși atât de departe. Este vorba în aceste exerciții despre o alegere pe cât de simplă, pe atât de complicată; A alege între lumea închipuită a vieții noastre pe această planetă, și lumea adevărului, aflată la numai o clipă de noi. Sunt aparent două lumi: una măcinată de iluzia timpului și a spațiului cu toate durerile și bucuriile iluzorii ce decurg din ele, cealaltă veșnică, în care domnește pacea, iubirea și siguranța. Este de fapt o lume “dintr-o singură bucată”, cu o singură Sursă, născută dintr-o singură Emoție.

   A învăța să trăim în afara timpului și spațiului,  să spargem “zidul plângerii” dintre cele două lumi, este scopul celor trei exerciții de mai jos. 

   Și pentru că tot am amintit despre film,  poate fi vizionat sau revizionat dacă vă face plăcere, pe site-ul Adinei Amironesei: http://adinaamironesei.blogspot.ro/2013/05/recomandare-film-intre-doua-lumi-2012.html

-∞-


128. Lumea pe care o văd, nu deţine niciun lucru pe care să-l vreau.

 

În lumea pe care o vezi nu există nimic din ceea ce ţi-ai putea dori, nimic din ceea ce ai putea folosi în vreun fel, absolut nimic din ceea ce ar putea să-ţi aducă bucurie. Crede acest gând, şi eşti scutit de ani de suferinţă, de nenumărate decepţii şi de speranţe care se preschimbă în cenuşa amarnică a disperării. Nimeni nu poate lăsa lumea în urmă, înălţându-se deasupra orizontului ei mărginit şi a uzanţelor ei meschine, dacă nu acceptă acest gând ca fiind adevărat. Fiecare lucru pe care îl prețuiești aici nu este altceva decât un lanţ care te leagă de lume. 

-

 Singurul rost demn de mintea ta, pe care îl deţine această lume, este acela de-a o depăși. Nu te mai amăgi. Lumea pe care o vezi nu deţine nici un lucru pe care să-l vrei.

-

Toate lucrurile pe care le cauţi pentru a-ţi ridica valoarea în proprii tău ochi te limitează şi mai mult, şi adaugă încă un zăvor uşii care duce spre conştienţa adevărată a Sinelui tău.

-

Nu lăsa să îți întârzie înaintarea spre mântuire nimic din ceea ce este legat de gânduri trupeşti  şi nu îngădui să te rețină ispita de a crede că lumea deţine vreun lucru pe care îl vrei. Aici nu este nimic vrednic de o singură clipă de amânare şi chin, de incertitudine şi îndoială.

-

Exersăm astăzi despovărarea de orice gând privitor la valori pe care le-am atribuit lumii. Astfel ridicăm zăvoarele care au barat poarta către eliberarea de lume şi păşim dincolo de toate valorile mărunte şi ţelurile reduse.

-

Conteneşte şi stai puţin în linişte, vezi cât de sus te înalţi deasupra lumii, atunci când îţi eliberezi mintea de lanţuri şi o laşi să-şi caute nivelul unde se simte în largul ei. Îți va fi recunoscătoare să fie liberă și ea un pic. Știe unde îi este locul. Nu ai decât să-ţi dezlegi aripile, şi va zbura singură şi bucuroasă în întâmpinarea rostului său sfânt. Îngăduie-i să se odihnească în Creatorul ei, pentru ca acolo să fie restituită lucidităţii, libertăţii şi iubirii.

-

Acordă-i minţii câte zece minute de odihnă, de trei ori, de-a lungul zilei de azi. Şi de fiecare dată când vei redeschide ochii, nu vei mai preţui nimic din ceea ce vezi, atât de mult ca înainte. Întreaga ta perspectivă asupra lumii se va strămuta câte puţin, de fiecare dată când îţi laşi mintea să scape din lanţurile ei. Nu lumea îi este locul. Iar locul tău este acolo unde ea vrea să fie şi unde îşi găseşte odihna atunci când o eliberezi de povara lumii. Călăuza ta este o Călăuză sigură. Deschide-I mintea ta. Stai liniștit și odihnește-te.

-

Protejează-ţi mintea şi pe parcursul zilei. Când ţi se pare că vezi vreo valoare într-un aspect sau o imagine a lumii, refuză să-ţi înlănţuieşti astfel mintea, spunându-ţi, în schimb, cu calmă certitudine:

-
“Asta nu mă va tenta să mai zăbovesc. Lumea pe care o văd nu deţine nici un lucru pe care să-l vreau.”

-

129. Dincolo de această lume se află o lume pe care o vreau.

 

Acesta este gândul care decurge din cel pe care l-am exersat ieri.  Preocuparea noastră prioritară nu este renunţarea la lume, ci înlocuirea ei cu ceva care este mult mai satisfăcător, mai plin de bucurie şi capabil aţi oferi pacea. Crezi oare că această lume îţi poate oferi toate acestea? 

-

Lumea pe care o vezi este nemiloasă, instabilă, crudă, nepăsătoare faţă de tine, iute la răzbunare şi de o ură necruțătoare.

Ea dă numai pentru ca, apoi, să anuleze darul, confiscând toate lucrurile care, pentru o vreme, ţi-au fost dragi. Nu găseşti o iubire care să dăinuie, fiindcă aici nu există nici un fel de iubire. Asta este lumea timpului, unde toate lucrurile au un sfârşit.

-

Vei găsi în schimb o lume în care este imposibil să pierzi ceva, unde iubirea dăinuie pentru totdeauna, unde ura nu poate exista, iar răzbunarea nu are sens. Dar până şi acestea vor fi înlocuite, în cele din urmă, cu ceva despre care nu putem vorbi, întrucât treci de acolo undeva unde cuvintele vor fi cu totul de prisos, într-o tăcere în care limbajul, cu toate că este nerostit, este totuşi perfect înţeles.

-

Comunicarea, neambiguă şi limpede ca lumina zilei, rămâne nelimitată pentru toată eternitatea. Şi Dumnezeu Însuşi Îi vorbeşte Fiului Său, după cum și Fiul Său Îi vorbeşte Lui. Limbajul Lor nu are cuvinte, căci ceea ce spun Ei nu poate fi exprimat prin simboluri. Cunoaşterea lor este directă, pe de-a-ntregul împărtăşită şi pe de-a-ntregul una. Cât de departe de aceasta eşti tu, care stai legat de această lume. Şi totuşi, cât de aproape…

-

Acum doar distanţa unei clipe te desparte de veșnicie. Aici este acea lume care vine să-i ia locul, pe măsură ce îţi dezlegi mintea de nimicurile pe care lumea ţi le întinde pentru a te ţine captiv. Nu le preţui, şi ele vor dispărea. Apreciază-le, şi ele îţi vor părea reale. Acestea sunt opţiunile. Ce poţi pierde dacă vei alege să nu preţuieşti deşertăciunea? Această lume nu deţine nici un lucru pe care să-l vrei cu adevărat.

-

Exersează-ţi disponibilitatea de a efectua acest schimb, câte zece minute dimineaţa şi seara, şi încă o dată între ele. Începe cu aceasta:

-

“Dincolo de această lume există o lume pe care o vreau. Am hotărât să văd acea lume în locul acesteia, căci aici nu este nimic din ceea ce vreau cu adevărat.”

-

Apoi închideţi ochii la lumea pe care o vezi şi, în tăcutul întuneric, priveşte luminile, ce nu sunt din această lume, cum sclipesc una câte una, până ce nu mai contează unde începe una şi se termina alta, ele fuzionând într-un tot unitar.
Astăzi se apleacă către tine luminile Cerului, ca să-ţi lumineze pleoapele în timp ce odihneşti dincolo de lumea întunericului. Aici e o lumină pe care ochii tăi nu o pot contempla. Totuşi, mintea ta o poate vedea, pur şi simplu, şi poate înţelege. O zi de graţie îţi este dăruită astăzi, iar noi aducem mulţumiri. 

-

Acum înţelegem că nu există pierdere. Căci, în sfârşit, i-am văzut opusul, şi suntem recunoscători că alegerea a fost făcută. Aminteşte-ţi oră de oră decizia luată şi dedică o clipă confirmării acesteia, lăsând deoparte orice gând ai avea şi stăruind pentru scurtă vreme asupra celor ce urmează:

-

“Lumea pe care o văd nu deţine nimic din ceea ce vreau. Dincolo de această lume există o lume pe care o vreau.”

-

 

130. Este imposibil să vezi două lumi.

 

 Ceea ce vezi îţi reflectă gândirea. Iar gândirea ta nu reflectă decât ceea ce ai ales să vezi, crezând că ceea ce vezi chiar și există. Nimeni nu poate vedea o lume căreia nu i-a fost atribuită nici o valoare în mintea sa.

-

Dar cine poate cu adevărat să urască şi să iubească în acelaşi timp? Cine îşi poate dori o realitate de nedorit? Şi cine poate alege să vadă o lume de care îi este frică? Frica nu poate să nu orbească, căci aceasta îi este arma; nu poţi vedea ceea ce ţie teamă să vezi. Frica ascunde în întuneric ceea ce există.

-

Adevărul este eclipsat de teamă, iar ceea ce rămâne este doar imaginat. Frica a plăsmuit tot ce crezi că vezi. Separarea, toate distincţiile şi toată mulţimea diferenţelor despre care crezi că alcătuiesc lumea. Ele nu se află nicăieri. Vrăjmaşul iubirii le-a născocit. Totuşi, iubirea nu poate avea vrăjmaş, iar astfel ele nu au nici cauză, nici existență şi nici consecinţă. Pot fi preţuite, dar ele rămân ireale. 

-

Este imposibil să vezi două lumi care nu se suprapun. Cum cauţi una, cealaltă dispare. Numai una rămâne. Realul şi irealul sunt singurele alternative între care ai de ales, nimic altceva.

-

Ce vrem să învăţăm astăzi este ceva mai mult decât doar lecţia care spune că nu poţi vedea două lumi. Această lecţie ne învaţă, de asemenea, că lumea pe care o vezi este perfect consecventă, conform punctului de vedere din care o vezi. Este toată o singură bucată, întrucât descinde dintr-o singură emoţie, reflectându-şi sursa în tot ceea ce vezi.

-

De şase ori astăzi, cu mulţumire şi recunoştinţă, dăruim bucuroşi câte cinci minute acelui gând care pune capăt oricărui compromis şi oricărei îndoieli, lăsându-le în urma noastră.
Nu vom face o mie de distincţii lipsite de sens, nici nu vom încerca să cărăm cu noi o părticică a irealităţii, atunci când ne dedicăm minţile găsirii numai a ceea ce este real.

-

Începeţi căutarea lumii celeilalte cerând o putere mai presus de a ta, şi recunoscând ce anume cauţi, Nu mai vrei iluzii. Şi te apropii de aceste cinci minute, golindu-ţi mâinile de toate comorile meschine ale acestei lumi. Îl aştepţi pe Dumnezeu să te ajute, în timp ce spui:

-

“Este imposibil să văd două lumi. Să accept puterea pe care Dumnezeu mi-o oferă şi să nu văd vreo valoare în această lume, pentru ca astfel să-mi pot găsi libertatea şi izbăvirea.”

-

Dumnezeu va fi acolo. Căci ai apelat la marea şi infailibila Putere Care, cuprinsă de recunoştinţă, va face acest pas uriaş spre tine. Nu vei întârzia să vezi mulţumirile Sale exprimate în percepţie tangibilă şi în adevăr. Nu te vei îndoi de ceea ce vei contempla, căci, cu toate că tot percepţie este, diferă de modul în care mereu ai văzut, numai cu ochii. Şi vei cunoaşte că puterea lui Dumnezeu te-a susţinut atunci când ai făcut această alegere.

Respinge astăzi cu dezinvoltură ispita, ori de câte ori se iveşte, prin simpla aducere aminte a limitelor opţiunii tale. Irealul sau realul, ceea ce este fals sau ceea ce este adevărat, asta şi numai asta vezi. Percepţia este consecventă alegerii tale, şi vei avea parte ori de tot iadul, ori de tot Cerul.

Acceptă o mică parte a iadului ca fiind reală, şi ţi-ai damnat ochii şi blestemat văzul, iar ceea ce vei contempla este chiar iadul. Cu toate acestea, izbăvirea Cerului rămâne mai departe la îndemâna opţiunii tale, pentru a lua locul a tot ce iadul ţine să-ţi arate. Tot ce trebuie săi spui oricărei părţi a iadului, indiferent de forma pe care o adoptă, este doar:

-

“Este imposibil să vezi două lumi. Eu îmi caut libertatea şi izbăvirea, iar asta nu este parte din ceea ce vreau eu.”

-

 

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

Cel de astăzi este realizat folosind atât o variantă tipărită a Cursului de miracole – ediția 2007 - în traducerea Simonei Făgărășanu, cât și diferite variante  publicate onlyne ale unei alte ediții, cu altă traducere.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

 


Share Button

Curs de miracole: Cap.12 – Programa Spiritului Sfânt (II)

programa

 

Ideile pe scurt:

 

  • Numai iubirea e puternică.
  • Ești invulnerabil, pentru că ești creat din iubire și porți în tine  iubirea și lumina lui Dumnezeu.
  • Ești egal cu toți semenii tăi și la fel de puternic ca oricare dintre ei.
  • Conștientizarea invulnerabilității duce la înțelegerea faptului că atacul nu are efecte, și la suprimarea nevoii de atac.
  • Cei puternici nu atacă, pentru că și-au recunoscut invulnerabilitatea.
  • Ești întotdeauna prima țintă a atacului tău, pentru că cei asupra cărora l-ai direcționat vor reacționa numai dacă-l vor percepe ca atac. 
  • Ești un student slab atâta timp cât mintea ți-e scindată și crezi în separare.
  • Pentru că ai ales să înveți însă, ai nevoie de un alt profesor decât tine, pentru a “demonta” credința în scindare și separare – asta pentru că dorești să-ți depășești limitele, și nu pot fi depășite atâta vreme cât consideri că poți face acest lucru singur, cu resursele pe care le-ai folosit până acum. Programa ta de studiu – programa eului – s-a dovedit a fi ineficientă.
  • În condiții de învățare corecte, vei deveni un student excelent, și apoi un profesor excelent. Momentan trebuie să demisionezi din rolul de profesor propriu.
  • Sub îndrumarea Spiritului Sfânt și acordându-I atenție deplină, bazându-te pe potențialul de învățare nelimitat pe care-l ai, poți fi condus la Dumnezeu.
  • Eul te învață cum să câștigi lumea întregă pierzându-ți sufletul.
  • Spiritul Sfânt te asigură că nu-ți poți pierde sufletul, dar îți poți pierde conștiența lui.
  • Lumea este o iluzie. Singura realitate e realitatea lui Dumnezeu. Eul face parte din lume, iar Spiritul tău face parte din Dumnezeu. Tu nu ești trup, și nu ești ego. Ești spirit.
  • Spiritul Sfânt îți va aminti de tine și de Tatăl tău, pentru că El e singurul care cunoaște ce ești.
  • Trezirea începe cu retragerea “investițiilor ” din lumea aceasta, iluzorie, și reorientarea lor către realitatea lui Dumnezeu.
  • Din lumea aceasta nu merită să păstrezi decât gândurile iubitoare. Ele constituie singura realitate a lumii, iar singura libertate pe care o mai ai este puterea de decizie.
  • Acceptă viziunea lui Cristos prin ochii tăi, și vezi tot ce vezi cu iubire.
  • Acceptând antrenamentul Spiritului Sfânt, care are aplicabilitate universală, la un moment dat vei știi să reacționezi corect în orice situație. Este momentul în care cunoașterea  va fuziona cu percepția ta corectă. În acel moment, Spiritul tău va fuziona cu Spiritul Tatălui, care se răsfrânge cu iubire asupra ta – propria Sa extensie și propriul Său Fiu.
  • Ce nu poți vedea cu ochii pentru că este invizibil, poate fi recunoscut după efectele pe care le produce. Este cazul Spiritului Sfânt pe care nu-l poți vedea,  dar căruia îi poți simți efectele prin tine. Este cazul capacităților tale pe care nu le știi,  dar în  care poți căpăta încredere observând rezultatele acțiunilor tale.
  • Ce îți permite Spiritul Sfânt să faci utilizându-ți capacitățile, încalcă fiecare lege a lumii și transcende timpul și spațiul.
  • În “Cer” funcția ta împărtășită cu Dumnezeu este să creezi, iar pe pământ funcția ta împărtășită cu Spiritul Sfânt este să vindeci. Alegerea îți aparține.
  • Ce vezi în exteriorul tău, este ce ai pus în interior. De aceea, fie proiectezi în exterior frică, atac, conflict, ură, separare,  fie extinzi iubire, pace și unitate. În interior vei găsi însă ceea ce dorești să fie, în funcție de călăuza pe care ai ales-o : eul sau Spiritul Sfânt.
  • Când în interiorul tău vei vrea și vei vedea iubire, aceasta va deveni manifestată și în exterior. Iar iubirea atrage iubire.
  • Oferă iubire și o vei avea.
  • Oferă atac, și iubirea va rămâne ascunsă, pentru că nu poate trăi decât în pace.
  • Marele tău  “handicap” este că nu înțelegi iubirea desăvârșită. ( Vezi exercițiul 127: aici )
  • Deși realitatea minții tale e cea mai frumoasă și grandioasă creație a lui Dumnezeu, capabilă să îți aducă pacea pe care ai menirea să o împărtășești, pentru că nu o recunoști, nu o vezi. E posibil să vezi în interior altceva, care nici măcar nu are realitate, dar care e în stare să te sperie și să te facă să te temi de Dumnezeu.
  • Te temi încă de Dumnezeu pentru că deși L-ai chemat, iar El ți-a răspuns prin Hristos și prin Spiritul Său Sfânt, nu renunți încă la lumea ta. Acceptă numai lumea reală a lui Dumnezeu! Dă drumul lumii tale iluzorii, pentru că trebuie să faci o alegere! Nu poți trăi în două lumi. ( Vezi exercițiile 128-130 care vor urma.)
  • Să nu uiți că Tatăl tău ți-a ascuns Sinele la loc sigur în Sinele Lui, și te ține departe de gândurile tale distructive până când vei alege să te trezești și să-ți amintești cine ești.
  • Îți vei aminti atunci când vei renunța să controlezi realitatea, pentru că cine nu se poate controla pe sine, nu poate aspira la controlul universului. 

 

-∞- 

5: Programa sănătoasă.

 

Iubirea, atacul, invulnerabilitatea.

 

Numai iubirea e puternică. Cei puternici nu atacă pentru că nu văd ce nevoie au să o facă. Înainte de-a fi putut să îți intre în minte ideea de atac, precis te-ai perceput slab. Din cauză că te-ai atacat te vezi slăbit. Considerându-te mai slab decât frații tăi încerci să “egalizezi” situația pe care ai făcut-o.

-

Iată de ce recunoașterea propriei tale invulnerabilități este atât de importantă pentru refacerea sănătății tale mintale. Căci, dacă îți accepți invulnerabilitatea, recunoști că atacul nu are efect. Odată ce îți dai seama de acest lucru, nu vei mai vedea niciun rost în atac, căci e limpede că nu funcționează și că nu te poate proteja. Dacă atacurile tale asupra ta nu au reușit să te slăbească înseamnă că mai ești puternic. Și nu e nevoie, așadar, să “egalizezi” situația ca să îți stabilești puterea.

-

Ești întotdeauna prima țintă a atacului tău, căci alții reacționează la atac numai dacă îl percep.

 

Alegerea programei.

 

Iubirea Spiritului Sfânt este puterea ta, căci nu te poți încrede în propria ta iubire atunci când o ataci. Nu poți învăța ce e iubirea desăvârșită cu o minte scindată, căci o minte scindată s-a prefăcut singură într-un student slab. Ai încercat să faci din separare un lucru veșnic, pentru că ai vrut să reții caracteristicile creației, dar cu propriul tău conținut. Creația însă nu ține de tine iar studenților slabi trebuie să li se predea într-un mod special.

-

Ai literalmente niște handicapuri care te împiedică să înveți. Priceperea ta de a învăța e atât de deteriorată pe alocuri, încât nu poți progresa decât sub îndrumarea constantă și răspicată a unui Profesor Care poate transcende resursele tale limitate. El devine Resursa ta, pentru că de la tine nu poți învăța. Studenții slabi nu sunt buni de ales ca profesori, nici pentru ei nici pentru altcineva. Nu le-ai cere tocmai lor să întocmească programa prin care își vor putea depăși limitele. Dacă ar înțelege ce e dincolo de ele nu ar fi handicapați.

-

Nu cunoști semnificația iubirii, și acesta este handicapul tău.

-

Am spus că regula eului este  “Caută și nu găsi”. ” Încearcă să înveți, dar să nu reușești”.

Fiecare mijloc autentic de predare, fiecare veritabilă îndrumare și fiecare ghid rațional ce îți poate arăta cum să înveți vor fi greșit interpretate, din moment ce servesc cu toate la facilitarea învățării la care se opune această programă ciudată – programa eului. Un obiectiv suplimentar al acestei programe este să înveți cum să nu depășești scindarea. Și  nu vei depăși scindarea în această programă, căci tot ce o să înveți va fi în folosul ei. (…) Dar, poate nu îți dai seama, nici acum, că există un lucru pe care vrei să îl înveți și că îl poți învăța, pentru că ai ales să îl înveți.

-

Tu, care ai încercat să înveți ce nu vrei, ar trebui să prinzi curaj, căci – deși programa pe care ți-ai stabilit-o singur e de-a dreptul deprimantă -, dacă o privești, e ridicolă doar.

Demisionează acum din rolul de profesor propriu. Nu e o demisie ce duce la depresie. E doar rezultatul unei sincere evaluări a tot ce te-ai învățat până acum și a consecințelor ce au decurs din urma învățării.  În condiții de învățare potrivite, – pe care nu le poți nici furniza nici înțelegevei deveni un excelent student și un excelent profesor. Dar nu ai devenit încă și nu vei deveni până ce întreaga situație de învățare nu devine exact opusul celei pe care ai stabilit-o. 

-

Înțeles corect, potențialul tău de-a învăța este nelimitat pentru că te va duce la Dumnezeu. Poți preda calea care duce la El și o poți învăța, dacă urmezi profesorul Care o cunoaște.

Trebuie doar să acorzi atenție deplină. Restul ți se va da.

 

6. Viziunea lui Cristos.

 

Eul încearcă să te învețe cum câștigi lumea întreagă și să îți pierzi sufletul. Spiritul Sfânt te învață că nu îți poți pierde sufletul și că nu există câștig în lume, căci de la sine nu aduce profit. A investi fără profit, înseamnă a te sărăci cu siguranță, iar costurile sunt mari. Nu numai că nu e profit în această investiție, dar te și costă enorm de mult. Căci, negând realitatea ta, investiția aceasta te costă realitatea lumii și  nu îți dă nimic în schimb. Nu îți poți vinde sufletul, dar îți poți vinde conștiența lui. Nu îți poți percepe sufletul, dar nu îl vei cunoaște cât timp percepi altceva ca fiind mai valoros.

-

Spiritul Sfânt e puterea ta pentru că nu te cunoaște decât ca spirit. E cât se poate de conștient de faptul că nu te cunoști și de felul în care te poate învăța să îți amintești ce ești.(…) Aducându-și mereu aminte de tine, El nu te poate lăsa să îți uiți valoarea. (…) Dumnezeu e în memoria ta datorită Lui. Tu ai ales să îți uiți Tatăl, dar nu vrei să o faci cu adevărat și, de aceea, poți decide altfel. Așa cum a fost decizia mea, tot așa e și a ta.

-

Nu vrei lumea. Singurul lucru de valoare din ea e acea parte din ea pe care o privești cu iubire.

-

Corecția e pentru toți cei ce nu pot să vadă. A deschde ochii celor orbi e misiunea Spiritului Sfânt, căci știe că nu și-au pierdut vederea, ci doar dorm. El îi va trezi din somnul uitării la reamintirea lui Dumnezeu. Ochii lui Cristos sunt deschiși; El va privi ce vezi cu iubire dacă accepți ca viziunea Lui să fie a ta. Spiritul Sfânt păstrează viziunea lui Cristos pentru fiecare Fiu de-al lui Dumnezeu care doarme. (…) El îți va arăta lumea reală pentru că Dumnezeu ți-a dat Cerul. Prin El, Tatăl tău Își cheamă Fiul să își aducă aminte. Trezirea Fiului Său începe cu investiția lui în lumea reală, și prin asta, va învăța să reinvestească în el însuși.

-

Odată ce vei vedea lumea reală – și o vei vedea, cu siguranță – , îți vei aduce aminte de Noi. Dar trebuie să înveți cât te costă somnul și să refuzi să plătești acel cost. Numai atunci vei hotărî să te trezești. Și atunci, lumea reală îți va sări în ochi, căci pe Cristos nu L-a luat niciodată somnul. El așteaptă să fie văzut căci nu te-a pierdut din vedere niciodată. El privește liniștit lumea reală, pe care vrea să o împărtășească cu tine. … Spiritul Sfânt îl va conduce pe fiecare acasă la Tatăl său, unde Cristos așteaptă ca Sine al Fiecăruia.

-

Fiecare copil de-al lui Dumnezeu e una în Cristos, căci ființa lui e în Cristos, după cum a lui Cristos e în Dumnezeu. (…) Când Spiritul Sfânt te va conduce în final la Cristos, percepția va fuziona în cunoaștere din cauză că percepția va deveni atât de sfântă, încât transferul ei în sfințenie va fi doar extensia ei firescă. Iubirea se transferă în iubire fără nicio perturbare, căci amândouă una sunt. Pe măsură ce percepi tot mai multe elemente comune în toate situațiile, transferul antrenamentului sub îndrumarea Spiritului Sfânt sporește  și se generalizează. Treptat, înveți să îl aplici la tot și la toate, căci are aplicabilitate universală. Odată ce ai realizat asta, percepția și cunoașterea devin atât de similare, încât împărtășesc unificarea legilor lui Dumnezeu.

-

La altarul lui Dumnezeu, sfânta percepție a Fiului lui Dumnezeu devine atât de luminată, încât lumina se revarsă în ea șuvoaie, iar spiritul Fiului lui Dumnezeu se răsfrânge în mintea Tatălui și devine una cu ea. Cu multă blândețe, Dumnezeu se răsfrânge asupra Lui Însuși, iubindu-și extensia care e Fiul Său.

 

7. Privirea lăuntrică.

 

Miracolele demonstrează că învățarea a avut loc sub corecta îndrumare, căci învățarea e invizibilă și ce s-a învățat se poate recunoaște numai după rezultate. Generalizarea ei e demonstrată pe măsură ce o folosești în tot mai multe situații. Vei recunoaște că ai învățat că miracolele nu au o ordine a dificultății când le aplici la toate situațiile. Nu există situație la care miracolele să nu se aplice și, aplicându-le la toate situațiile vei dobândi lumea reală. Căci, în această percepție sfântă vei fi întregit, iar ispășirea se va răsfrânge, din acceptarea ei pentru tine însuți, la toți cei pe care ți-i trimite Spiritul Sfânt să-i binecuvântezi. Toți cei ce sunt în lume trebuie să își joace propriul rol în izbăvirea ei.

-

Nu poți să vezi ce este invizibil. Dar, dacă îi vezi efectele, știi că trebuie să existe. Nu îți poți vedea capacitățile, dar capeți încredere în existența lor pe măsură ce acestea îți permit să acționezi. Iar rezultatele acțiunilor tale poți să le vezi. (…) Spiritul Sfânt e invizibil, dar poți vedea rezultatele Prezenței Lui și, prin ele, vei învăța că El există. Ce îți permite El să faci e clar că nu e din lumea aceasta, căci miracolele încalcă fiecare lege a realității, după cum o judecă lumea aceasta. Fiecare lege a timpului și spațiului, a masei și mărimii ajunge să fie întrecută, căci ce îți permite El să faci e clar mai presus de fiecare dintre ele. 

-

Fă lucrarea Spiritului Sfânt, căci îi împărtășești funcția. Precum în Cer funcția ta e să creezi, așa și pe pământ funcția ta este să vindeci. Dumnezeu își împărtășește funcția cu tine în Cer, iar Spiritul Sfânt Și-o împărtășește cu tine pe pământ. Cât crezi că ai alte funcții vei avea nevoie de corecții.

-

Tu vezi ce aștepți să vezi și ce inviți. Eu sunt manifestarea Spiritului Sfânt și, când mă vei vedea o vei face pentru că L-ai invitat pe El. 

-

De tine depinde ce proiectezi sau ce extinzi, dar trebuie să faci una sau alta, căci e o lege a minții, și trebuie să te uiți înăuntru înainte de-a te uita în afară. Uitându-te înăuntru, alegi călăuza care să îți îndrume vederea. Și apoi te uiți în afară și îi vezi mărturiile. Ce vrei în tine, vei face manifest.

-

Cât timp percepi lumea ca împărțită nu ești vindecat. Căci a fi vindecat înseamnă a urmări un singur obiectiv. Când vei vrea numai iubire, nu vei vedea altceva. Iubirea se recunoaște și ea prin mesagerii ei. Dacă faci iubirea manifestă, mesagerii ei vor veni la tine pentru că i-ai invitat. 

-

Puterea de decizie e singura libertate ce ți-a mai rămas ca prizonier al lumii acestea. Poți decide să o vezi corect. Ce ai făcut din ea nu e realitatea ei, căci realitatea ei e numai ce îi dai tu. Nu poți să dai decât iubire la ceva sau cineva și nici nu poți primi decât iubire de la ei. De socotești că ai primit altceva, precis te-ai uitat înăuntru și ai crezut că vezi în tine puterea de-a da altceva. 

-

Te temi de mine pentru că te-ai uitat înăuntru și te temi de ce ai văzut. Dar nu se poate să fi văzut realitatea, căci realitatea minții tale e cea mai minunată dintre creațiile lui Dumnezeu. Puterea și grandoarea ei ți-ar putea aduce numai pace dacă ai vedea-o cu adevărat. Dacă te temi, precis ai văzut ceva ce nu e acolo. Dar în același loc ai fi putut să mă vezi pe mine și pe toți frațiii tăi, în siguranța deplină a Minții care ne-a creat. 

-

Când îți vei accepta misiunea de-a extinde pace, vei găsi pace, căci, făcând-o manifestă o vei vedea. (…) Ți-am auzit chemarea și am răspuns la ea, dar nu vrei să te uiți la mine, nici să auzi răspunsul pe care l-ai căutat. Căci nu vrei încă numai asta. (…) Prin ochii lui Cristos numai lumea reală există și numai lumea reală poate fi văzută. După cum decizi, așa vei și vedea .

-

Când te vei uita înăuntru și Mă vei vedea, va fi pentru că ai decis să manifești adevărul. Și, manifestându-l, îl vei vedea atât în afară, cât și înăuntru. Îl vei vedea în afară pentru că l-ai văzut mai întâi înăuntru. Tot ce vezi în afară e o judecată a ce ai văzut înăuntru. Dacă e judecata ta, va fi greșită, căci judecata nu e funcția ta. Dacă e judecata Spiritului Sfânt va fi corectă, căci judecata e funcția Lui. Îi împărtășești funcția doar judecând ca El, nerezervând nicio judecată pentru tine însuți. 

-

Amintește-ți atunci, că de câte ori te uiți în afară și reacționezi nefavorabil la ce vezi, te-ai judecat nevrednic și te-ai condamnat la moarte. Pedeapsa cu moartea e obiectivul unic pe care îl are eul, căci te crede un criminal ce merită să moară la fel de mult cât știe Dumnezeu că meriți să trăiești. Pedeapsa cu moartea nu îi iese eului din minte niciodată, căci asta îți rezervă totdeauna în final. (…) Te va chinui cât trăiești, dar ura lui nu va fi satisfăcută până nu mori. Căci distrugerea ta e singura finalitate la care lucrează și singurul final cu care va fi satisfăcut. Eul nu e trădător față de Dumnezeu pe Care a-L trăda este cu neputință, dar este trădător față de tine, cel ce crezi că ți-ai trădat Tatăl. Iată de ce desfacerea vinovăției este o parte esențială a programei Spiritului Sfânt. Căci, cât te simți vinovat, asculți vocea eului care îți spune că l-ai trădat pe Dumnezeu, și că meriți de aceea moarte. Vei crede că moartea vine de la Dumnezeu, și nu de la eu… .

-

Când ești tentat să cedezi dorinței de moarte, amintește-ți că eu  nu am murit. Îți vei da seama că e adevărat când te vei uita înăuntru și mă vei vdea. (…) Când vei învăța să mă faci manifest, nu vei vedea moarte niciodată. 

 

8. Atracția iubirii pentru iubire.

 

Chiar crezi că îl poți ucide pe Fiul lui Dumnezeu? Tatăl și-a ascuns Fiul la loc sigur în Sinea Lui și l-a ținut departe de gândurile tale distructive. Ataci lumea reală în fiecare zi și în fiecare ceas și în fiecare minut, și totuși ești surprins că nu o poți vedea. De cauți iubirea ca să o ataci, nu o vei găsi niciodată. Ofer-o și va veni la tine, pentru că e atrasă de ea însăși. Oferă însă atac și iubirea va rămâne ascunsă, căci nu poate trăi decât în pace. 

-

 Datorită iubirii Tatălui tău nu îl poți uita niciodată, căci nimeni nu poate uita ce i-a pus în memorie chiar Dumnezeu. O poți nega dar nu o poți pierde. (…) Dumnezeu vrea din nou să te unească cu tine însuți și nu te-a abandonat la necaz. Îl aștepți doar pe el și habar nu ai de acest lucru. Dar amintirea Lui strălucește în mintea ta și nu poate fi ștearsă. Nu e nici trecută, nici viitoare, fiind eternă pentru totdeauna. 

-

Nu trebuie decât să ceri această amintire și îți vei aminti. Dar amintirea lui Dumnezeu poate miji doar într-o minte care alege să își amintească și care a renunțat la dorința dementă de-a controla realitatea. Tu, care nu te poți controla nici măcar pe tine, nu ar trebui să aspiri la controlul universului. Privește însă ce ai făcut din el și bucură-te că nu e așa. 

-

Fiul lui Dumnezeu nu te mulțumi cu nimicul! (…) Tot ce ai plăsmuit nu a fost nicicând și este invizibil pentru că Spiritul Sfânt nu îl vede. Dar ce vede El e al tău și îl vezi și, prin viziunea Lui percepția ți-e vindecată. Ai făcut invizibil singurul adevăr pe care îl conține lumea aceasta. Prețuind nimicul, ai căutat nimicul. Făcându-ți-l real l-ai și văzut. Dar el nu există.  Iar Cristos ți-e invizibil din cauza a ce ți-ai făcut vizibil. 

-

Nu contează însă câtă distanță ai încercat să pui între conștiența ta și adevăr. Fiul lui Dumnezeu poate fi văzut … . Spiritul Sfânt îl privește și nu vede altceva în tine. El și-a adus aminte de tine pentru că nu Și-a uitat Tatăl. Tu ai privit irealul și ai găsit deznădejde. (…) Ce nu ți-a dat Dumnezeu nu are putere asupra ta, iar atracția iubirii pentru iubire rămâne irezistibilă. Căci e funcția iubirii să le unească în sânul ei pe toate și să le țină laolaltă pe toate. 

-

Lumea reală ți-a fost dată în schimb iubitor pentru lumea pe care ai făcut-o și pentru cea pe care o vezi. Ia-o dar din mâna lui Cristos și uită-te la ea. (…) Nimicul va deveni invizibil, căci ai văzut cu adevărat, în sfârșit. Percepția izbăvită e tradusă ușor în cunoaștere, căci numai percepția e capabilă de greșeală. Corectată fiind ea cedează locul cunoașterii, care e de-a pururi, singura realitate. Ispășirea nu e decât calea de întoarcere la ce nu ai pierdut niciodată. 

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole – Text, pp.203-2012 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button

Curs de miracole: Ex.126;127- Despre iertare și iubire

iubirea

 Acesta este jocul lui Dumnezeu, și noi suntem Dumnezeu în formă vizibilă.

Fiecare față este o față a scenei, numele de scenă al Unicei Ființe Supreme.

Este Dumnezeu însuși care privește, Dumnezeu care se uită fără să judece. Și când Dumnezeu privește, Dumnezeu îl vede numai pe Dumnezeu.

( Mooji)

 

126: Tot ce dau îmi dau mie însumi.

 

Dacă ai crede afirmația aceasta nu ar mai fi probleme în privința iertării depline. Ai înțelege mijlocul prin care îți vine mântuirea și nu ai ezita să îl folosești acum.

-

Să vedem ce crezi în schimb:

Ți se pare că alții sunt separați de tine și că sunt în stare să se poarte în anumite feluri care nu au nicio legătură cu gândurile tale, și nici ale tale cu ale lor. De aceea, atitudinile tale nu au niciun efect asupra lor, iar strigătele lor de ajutor nu sunt nicidecum legate de-ale tale. În plus, crezi că pot păcătui fără să-ți afecteze percepția de sine, în timp ce tu poți să le judeci păcatul și să rămâi, totuși, necondamnat și împăcat. 

-

Când “ierți” un păcat nu ai niciun câștig direct. Îi arăți mărinimie cuiva care nu merită, doar ca să arăți că ești mai bun, pe un plan superior individului pe care îl ierți. El nu și-a câștigat toleranța milostivă, pe care o acorzi cuiva nevrednic de acest dar, căci păcatele lui l-au coborât sub adevărata lui egalitate cu tine. Nu are niciun drept la iertarea ta. Iar ea îi oferă lui un dar, nu ție. 

-

De aceea iertarea e fundamental greșită; un moft mărinimos, binevoitor însă nemeritat; un dar acordat uneori, alteori neacordat. Nemeritat fiind este corect să nu îl acorzi, și nu e drept să suferi tu când nu este acordat. Păcatul pe care îl ierți nu e al tău. L-a comis cineva separat de tine. 

-

Dacă asta e adevărat, iertarea e o excentricitate, prin care uneori binevoiești să acorzi cu indulgență o păsuire nemeritată. Rămâne însă dreptul tău să nu lași păcătosul să scape de răsplata îndreptățită pentru păcatul pe care l-a comis. 

-

Nu înțelegi iertarea. Așa cum o vezi tu nu e decât o frână pusă unui atac fățiș, fără să ceară corecție în mintea ta. Nu îți poate aduce pace așa cum o percepi. Nu e un mijloc de-a te elibera de ce vezi în altul decât tine. Nu are puterea să te facă să reconștientizezi unitatea ta cu el. Nu e ce-a menit-o Dumnezeu să fie pentru tine.

-

Mijlocul prin care se obține mântuirea – iertarea adevărată – trebuie să vindece mintea care dă, căci a da este a primi. Astăzi încercăm să înțelegem adevărul că dătătorul e totuna cu primitorul. Dacă reușești să deslușești o întrezărire cât de mică a eliberării care stă în ideea pe care o exersăm, astăzi va fi o zi de slavă pentru lumea întreagă.

Acordă azi de două ori câte cincisprezece minute încercării de-a înțelege ideeea de astăzi. E gândul prin care iertarea își ia locul cuvenit printre prioritățile tale. E gândul care-ți va elibera mintea de orice te împiedică să înțelegi semnificația iertării.

-

În tăcere închide-ți ochii la lumea care nu înțelege iertarea, și caută-ți refugiu în locul liniștit în care gândurile sunt transformate iar credințele false abandonate. Repetă ideea de azi și cere ajutor să înțelegi ce înseamnă. Fii dispus să te lași învățat. 

-

De câte ori îți este cu putință reamintește-ți astăzi că:

Tot ce dau îmi dau mie însumi.

Iar ajutorul de care am nevoie ca să învăț că lucrul acesta este adevărat este acum cu mine. 

Mă voi încrede în El.

Stai apoi în liniște câteva clipe, deschizându-ți mintea la corecția și la Iubirea Lui.

 

-∞-

127: Nu există altă iubire decât a lui Dumnezeu.

 

Poate crezi că există un soi de iubire pentru ceva, un soi pentru altceva; un mod de-a iubi una, un alt mod de-a iubi alta. Iubirea este una. Ea e inima lui Dumnezeu și, totodată a Fiului Său.

-

Înțelesul iubirii e obscur pentru cine crede că iubirea se poate schimba. Socotește că poate să iubească uneori și să urască alteori. Și că iubirea poate să fie acordată unuia, și totuși să rămână ea, deși li se refuză altora. Să crezi aceste lucruri despre iubire înseamnă să nu o înțelegi. Dacă ar putea să facă astfel de distincții, ar trebui să judece între drepți și păcătoși, și să îl perceapă pe Fiul lui Dumnezeu în părți separate. 

-

Iubirea nu poate judeca. Fiind ea însăși una, ea vede totul una. Înțelesul ei stă în unitate. Nu există altă iubire decât a lui Dumnezeu. Iubirea este o lege fără opus. Întregimea ei este puterea care ține laolaltă totul, legătura dintre Tată și Fiu. 

-

Nu poate să existe niciodată vreo diferență între ce ești cu adevărat și ce este iubirea. Înțelesul Iubirii este propriul tău înțeles, împărtășit de Dumnezeu Însuși. Căci ce ești tu e chiar ce este El. Nu există altă iubire decât a lui Dumnezeu, iar ce e El e tot ce există. Nu există limită pe care să Și-o impună, așa că ești nelimitat și tu. 

-

Niciuna din legile la care se supune lumea nu te poate ajuta să pricepi înțelesul iubirii. Nu există niciun singur principiu susținut de lume care să nu încalce adevărul despre ce e iubirea și despre ce ești și tu. 

-

Nu în lume trebuie să cauți și să îți găsești Sinele. Iubirea nu se găsește în întuneric și în moarte. Dar le e cât se poate de evidentă ochilor care văd și urechilor care aud Vocea iubirii.

-

Astăzi exersăm descătușarea minții tale de toate legile la care crezi că trebuie să te supui, de toate limitele sub stăpânirea cărora trăiești și de toate schimbările care crezi că fac parte din destinul omenesc. 

-

Astăzi facem cel mai mare pas pe care îl cere cursul acesta în înainterea ta spre țelul pe care și l-a propus. Astăzi, dacă reușești să întrezărești o deslușire cât de mică a înțelesului iubirii, înseamnă că ai avansat în direcția eliberării tale cu o distanță fără de măsură și cu un timp peste socoteala anilor. 

Timp de cincisprezece minute de două ori astăzi, scapă de toate legile în care crezi acum. Deschide-ți mintea și odihnește-te. Din lumea care pare să te țină prizonier poate scăpa oricine nu o îndrăgește. Retrage toată valoarea pe care ai atribuit-o sărăcăcioaselor ei prinosuri și darurilor ei fără de sens, și lasă darul lui Dumnezeu să le înlocuiască pe toate. 

-

Cheamă-ți Tatăl, sigur că Vocea Lui îți va răspunde. Tot El îți va pune o scânteie de adevăr în minte, oriunde renunți la o credință falsă, la o iluzie sumbră a propriei tale realități și a înțelesului iubirii. El va răzbate azi prin gândurile tale deșarte și te va ajuta să înțelegi adevărul iubirii. Cu o blândețe plină de iubire, El va rămâne cu tine, în timp ce Îi vei lăsa Vocea să predea înțelesul iubirii minții tale curate și deschise. Iar El va binecuvânta lecția cu iubirea Sa.

-

Astăzi legiunea anilor viitori de așteptare a mântuirii dispare în fața atemporalității lucrurilor pe care le înveți. Să aducem astăzi mulțumiri că suntem scutiți de un viitor ca trecutul. Astăzi lăsăm trecutul în urma noastră, pentru a nu ni-l mai aminti nicicând. Să ne ridicăm ochii asupra unui prezent diferit, unde mijește un viitor deosebit de trecut în toate privințele. 

-

Lumea aflată acum în fașă e nou-născută ca un prunc. Și o vom privi cum crește plină de sănătate și putere, să își reverse binecuvântarea asupra tuturor celor ce vin să învețe cum să dea la o parte lumea pe care au crezut-o plămădită din ură ca dușman al iubirii. Acum sunt eliberați cu toții, odată cu noi. Acum sunt cu toții frații noștri întru Iubirea lui Dumnezeu. 

-

Ne vom aduce aminte de ei pe tot parcursul zilei, pentru că nu putem lăsa o parte din noi în afara iubirii noastre, dacă vrem să ne cunoaștem Sinele. Cel puțin de trei ori pe oră, gândește-te la cineva care face această călătorie cu tine. Iar când îți vine în minte, dă-i acest mesaj din partea Sinelui tău:

Te binecuvântez frate cu Iubirea lui Dumnezeu pe care vreau să o împărtășesc cu tine. 

Căci vreau să învăț lecția voioasă că nu există altă iubire decât a lui Dumnezeu și a ta și a mea și a tuturor.

 

-∞-

Mooji: Divinitatea vede doar divinitatea

 


 

Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.217-220 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Share Button

Curs de miracole: Cap.12 – Programa Spiritului Sfânt (I)

 programa

 

Pe scurt: 

  • Nu recționezi la nimic în mod direct, ci doar la interpretarea pe care o dai fiecărui lucru.
  • Orice atac pe care îl percepi asupra ta, sub orice formă, este de fapt un strigăt de ajutor și o nevoie de vindecare.
  • Aprecierea, recunoștința, gândurile iubitoare sunt reacțiile potrivite la atac.
  • Frica și iubirea sunt singurele sentimente de care suntem în stare.
  • Frica este un strigăt după iubire.
  • Boala și ura sunt de asemenea, strigăte după iubire.
  • Oferă iubire ca să vindeci și să fii vindecat.
  • Privește-ți în față coșmarurile! Privește-ți cu curaj obstacolele, pentru a le putea îndepărta!
  • Nu nega, și nu ascunde frica!
  • Iubirea căutată prin prisma eului e falsă, pentru că iubirea desființează eul. Eul nu poate trăi în prezența iubirii.
  • Nu suntem acasă în lumea aceasta. Casa noastră nu este în exteriorul nostru. Ea este veșnică, și o găsim numai în adâncurile noastre.
  • Când ți-ai aflat casa, călăuzește-ți semenii spre casă, așa cum și tu ai fost călăuzit. 
  • Lumea “exterioară” nu există. Este o construcție mentală generată de iluzia separării.
  • În conștientizarea realității de necontestat a unității/ întregimii/neseparării/vieții veșnice, trebuie investit spirit, nu bani. Spiritul înseamnă voință. Deci prețul “Împărăției” este voința. Cu bani îți “cumperi” moartea.

 

1: Judecata Spiritului Sfânt

Nu judeca ce nu înțelegi!

Ți s-a spus să nu acorzi realitate greșelii.(…) Înțelege că nu reacționezi la nimic în mod direct, ci doar la interpretarea pe care o dai fiecărui lucru. Interpretarea ta devine astfel justificarea reacției tale. Iată de ce analizarea motivelor altora e, pentru tine, un lucru hazardat. Dacă decizi că cineva chiar încearcă să te atace sau să te părăsească sau să te înrobească, vei reacționa ca și cum ar fi făcut-o efectiv, odată ce i-ai făcut greșeala reală pentru tine. A interpreta greșeala înseamnă a-i da putere.

-

Analiza motivației eului e foarte complicată, foarte derutantă și nu se face niciodată fără implicarea propriului tău eu. Întregul proces reprezintă o încercare clară de-ați demonstra capacitatea de-a înțelege ce percepi. O dovedește faptul că reacționezi la interpretările tale ca și cum ar fi corecte. Îți poți controla apoi reacțiile comportamental, dar nu și emoțional.

 

Atacul ca un strigăt de ajutor.

Există o singură interpretare cu noimă pe care o poți da motivației. Și, din  moment ce e judecata Spiritului Sfânt, nu necesită absolut niciun efort din partea ta. Fiecare gând iubitor e adevărat. Orice altceva e un apel la vindecare și la ajutor, indiferent de forma pe care o ia. Oare poate fi îndreptățit cineva  să reacționeze cu mânie la cererea de ajutor a unui frate? Îți arogi astfel dreptul de-a-i ataca realitatea interpretând-o după cum crezi tu nimerit.

-

Cu excepția propriei tale nevoi închipuite de-a ataca, nimic  nu te împiedică să recunoști toate strigătele de ajutor ca exact ceea ce sunt. Doar ea ( propria nevoie de a ataca)  te face dispus să te angajezi în nesfârșite “lupte” cu realitatea, în care negi nevoia de vindecare.

-

Indicația să nu judeci ce nu înțelegi este, cu siguranță, un sfat bun. (…) Dacă nu ești dispus să percepi un apel la ajutor drept ce este înseamnă că nu ești dispus să dai ajutor și să îl primești. A nu recunoaște un strigăt de ajutor înseamnă a refuza ajutor. Vrei să susții că nu ai nevoie de el? Dar numai asta susții când refuzi să recunoști apelul unui frate, căci numai răspunzând la apelul lui poți fi ajutat.

-

Numai aprecierea e o reacție potrivită la adresa fratelui tău. Recunoștința i se cuvine atât pentru gândurile lui iubitoare, cât și pentru apelurile lui la ajutor, căci ambele te pot face să conștientizezi iubirea dacă le percepi adevărat. (…) Ce simplu e, atunci, planul de mântuire al lui Dumnezeu!

-

Nu încerca să “ajuți” un frate în felul tău, căci nu te poți ajuta pe tine. Auzi-l cum strigă după Ajutorul lui Dumnezeu, și îți vei recunoaște propria nevoie de Tată. Interpretările pe care le dai nevoilor fratelui tău sunt interpretările pe care le dai alor tale. Dând ajutor, îl ceri și, dacă percepi doar o singură nevoie în tine (nevoia de Tată), vei fi vindecat. (…) Fiecare apel la care răspunzi în  numele lui Cristos, îți aduce mai aproape de conștiență amintirea Tatălui tău. De dragul nevoii tale, atunci, auzi fiecare strigăt de ajutor drept ce este, ca Dumnezeu să îți poată răspundă ție.

 

Frica și iubirea.

Pentru a scăpa de frică nu este destul  să o recunoști, deși recunoașterea e necesară pentru a demonstra nevoia de-a scăpa de ea.

-

Învățându-te să accepți numai gândurile iubitoare în alții și să vezi orice altceva un apel la ajutor, Spiritul Sfânt te-a învățat că frica însăși e un apel la ajutor. (…) Iată ce valoare are în ultimă instanță, deprinderea de-a percepe atacul ca strigăt după iubire. Am învățat deja că frica și atacul sunt asociate în mod inevitabil. Dacă numai atacul produce frică și dacă vezi atacul ca strigătul după ajutor ce este, irealitatea fricii trebuie să îți mijească în minte. Căci frica e un strigăt după iubire.

-

Frica e un simptom al profundei tale senzații de pierdere.(…) Frica și iubirea sunt singurele sentimente de care ești în stare.

 

2: Modul de-ați aduce aminte de Dumnezeu

Răspunde la ură și la boală cu iubire, ca să vindeci și să fii vindecat.

Dacă a te iubi înseamnă a te vindeca pe tine însuți, atunci bolnavii nu se iubesc pe ei. De aceea ei cer iubirea ce i-ar vindeca, dar pe care și-o refuză. Dacă ar cunoaște adevărul despre ei înșiși, nu s-ar putea îmbolnăvi. (…) Bolnavii trebuie să se vindece singuri, căci adevărul e în ei. Dar, din moment ce l-au făcut obscur, lumina dintr-o altă minte trebuie să se răsfrângă într-a lor, pentru că lumina respectivă e a lor. 

-

Percepe în boală doar un alt strigăt după iubire și oferă-i fratelui tău ce crede că nu își poate oferi. Indiferent de boală, există un singur remediu. Vei fi întregit pe măsură ce întregești, căci, a percepe în boală apelul de sănătate, înseamnă a recunoaște în ură strigătul după iubire. Răspunde la strigătul lui după iubire și al tău a găsit răspuns. 

Privește în față ce te înspăimântă! Privește-ți obstacolele! Nu nega frica!

Adu-ți aminte ce am spus despre înfricoșătoarele percepții ale copilașilor, care îi înspăimântă pentru că nu le înțețeg. Dacă cer edificare și o acceptă, spaimele lor dispar. Dar, dacă își ascund coșmarele, le vor menține. E ușor să ajuți un copil nesigur, căci recunoaște că nu înțelege ce înseamnă percepțiile lui. Dar tu crezi că le înțelegi pe ale tale. Puiule, îți ascunzi capul sub păturile groase cu care te-ai acoperit. Îți ascunzi coșmarele în întunericul falsei tale certitudini, și refuzi să îți deschizi ochii și să le privești. (…) Dă păturile la o parte și privește ce te înspăimântă. Doar anticiparea te va înspăimânta, căci realitatea  nimicului nu poate fi înfricoșătoare. Să nu amânăm, căci visul de ură nu te va găsi fără ajutor, și ajutorul e aici. Învață să îți păstrezi liniștea în toiul zarvei, căci liniștea e încetarea luptei și asta e călătoria către pace. Privește în față fiecare imagine ce apare ca să te facă să întârzii, căci țelul e inevitabil din moment ce este veșnic. Țelul iubirii e doar dreptul tău și îți aparține în ciuda viselor tale. 

-

Nu îți lăsa ura să stea în calea iubirii, căci nimic nu poate ține piept iubirii lui Cristos față de Tatăl Său sau Iubirii Tatălui Său față de El. 

-

Încă puțin și o să mă vezi, căci nu stau ascuns doar pentru că te ascunzi tu. Te voi trezi la fel de sigur cum m-am trezit și pe mine, căci m-am trezit pentru tine. În învierea mea stă eliberarea ta. Misiunea noastră e aceea de-a scăpa de răstignire nu de izbăvire. Ai încredere în ajutorul meu, căci nu am mers singur, și te voi însoți după cum m-a însoțit și pe mine Tatăl nostru. 

-

În iubirea desăvârșită nu este frică. Nu de necunoscut te temi, ci de cunoscut. Misiunea ta nu va da greș, pentru că a mea nu a dat greș. Acordă-mi puțintică încredere în numele deplinei încrederi pe care o am în tine, și împreună vom realiza ușor obiectivul desăvârșirii. 

-

Tu, care ai încercat să alungi iubirea, nu ai reușit, dar tu, care alegi să alungi frica, vei reuși negreșit. Domnul e cu tine dar nu o știi. Izbăvitorul tău însă e viu și sălășluiește în tine, în pacea din care ai fost creat. Când vom birui frica, nu ascunzând-o, nu minimalizând-o, și nici negând în niciun fel însemnătatea ei deplină –  iată ce vei vedea cu adevărat. Nu poți da la o parte obstacolele puse în calea adevăratei viziuni fără să le privești, căci a da la o parte ceva înseamnă a judeca în defavoarea acelui lucru. Dacă vei privi, Spiritul Sfânt va judeca, și o să judece adevărat. Dar nu poate spulbera lucrul pe care îl ții ascuns, căci nu I l-ai oferit și nu îl poate lua de la tine. 

-

Începem, așadar un program organizat, bine structurat și atent conceput, ce urmărește să înveți cum să îi oferi Spiritului Sfânt tot ce nu vrei. El știe ce are de făcut cu ce Îi oferi. Toate câte Îi dai și nu țin de Dumnezeu dispar. Dar trebuie să fii cât se poate de dispus să le privești tu însuți, căci altfel, cunoașterea lui îți rămâne inutilă.

3.Investiția în realitate

Te-am rugat cândva să îți vinzi averile, să le dai săracilor și să mă urmezi. Iată ce am vrut să spun: dacă nu investești în nimic din lumea aceasta, poți să îi înveți pe săraci unde le e comoara. Săracii sunt doar cei ce au investit greșit, și chiar că sunt săraci. Deoarece sunt într-o stare de nevoie, ți-e dat să îi ajuți, din moment ce te afli printre ei. Gândește-te ce perfect ți s-ar învăța lecția dacă nu ai fi dispus să le împărtășești sărăcia. Căci sărăcia e lipsă, și există doar o singură lipsă, din moment ce există doar o singură nevoie. 

-

Când te superi pe un frate, indiferent din ce motiv, crezi că de mântuit este eul și că e de mântuit prin atac. Dacă fratele tău e cel ce atacă, ești de acord cu această credință; dacă tu ești cel ce atacă, o întărești. Ține minte că cei ce atacă sunt săraci. Sărăcia lor cere daruri, nu sărăcie suplimentară. 

-

Recunoaște ce contează și, dacă frații tăi îți cer ceva “șocant”, fă-o pentru că nu contează. (…) Nici o rugăminte șocantă nu-i poate fi adresată celui care recunoaște ce e valoros și care nu vrea să accepte altceva. 

-

Mântuirea vizează mintea și se obține prin pace. Iată singurul lucru ce poate fi mântuit și singurul mod de-al mântui. Orice alte reacții decât cele de iubire provin dintr-o confuzie referitoare la “ce” și “cum” se mântuiește, și acesta este singurul răspuns. Să nu pierzi din vedere acest lucru și să nu îți îngădui să crezi, nici măcar o clipă, că există un alt răspuns. 

-

Să te identifici cu eul înseamnă să te ataci și să te sărăcești. Iată de ce, cel ce a ales să se identifice cu eul se simte văduvit. Și ce simte atunci e depresie sau mânie, pentru că a dat iubirea de Sine pe ura de sine și a ajuns să îi fie frică de el însuși. Chiar dacă își conștientizează neliniștea pe deplin, nu îi percepe sursa în propria identificare cu eul și încearcă mereu să și-o stăpânească printr-un soi de “aranjament” dement cu lumea. El percepe lumea aceasta mereu în afara lui, căci e un lucru crucial pentru adaptarea lui. Nu își dă seama că el face lumea aceasta, căci nu există lume în afara lui. 

-

Dacă numai gândurile iubitoare ale Fiului lui Dumnezeu sunt realitatea lumii, lumea reală trebuie să fie în mintea lui. Gândurile lui demente trebuie să fie și ele în mintea lui, dar el nu poate tolera un conflict intern de o asemenea amploare. O minte scindată e în pericol. Tot ce percepi a fi lumea exterioară e doar încercarea ta de-ați menține identificarea cu eul… Gândește-te însă ce s-a întâmplat, căci gândurile chiar au consecințe pentru cel ce le gândește. Ai ajuns în dezacord cu lumea, așa cum o percepi tu, căci ți-o socotești potrivnică. (…) Iată de ce trebuie să îți dai seama că ura ta e în mintea ta, și nu în afara ei, înainte de-a putea scăpa de ea; și tot de aceea, trebuie să te scapi de ea înainte de-a percepe lumea așa cum este cu adevărat. 

-

Lumea pe care o percepi e o lume a separării. (…) Nu poți să voiești împotriva Tatălui; și de aceea nu ai control asupra lumii pe care ai făcut-o căci e guvernată de dorința de a fi diferit de Dumnezeu, iar dorința aceasta nu e voință. De aceea, lumea pe care ai făcut-o e total haotică, guvernată de “legi” arbitrare și nonsensice, fără niciun fel de înțeles. (…) Lumea aceasta însă e doar în mintea celui ce o face, laolaltă cu adevărata lui mântuire. Să nu crezi că este în afara ta, căci – numai recunoscând unde este – vei dobândi control asupra ei. Căci ai control asupra minții tale din moment ce mintea e mecanismul de decizie. 

-

Dacă ai vrea să recunoști că tot atacul pe care îl percepi e în propria ta minte, și nu în altă parte, i-ai localiza în sfârșit sursa, iar unde începe trebuie să sfârșească. Căci în același loc stă și mântuirea. 

4. A căuta și a găsi.

Eul e sigur că iubirea e periculoasă, și asta e mereu principala lui doctrină. Dar nu o exprimă niciodată astfel; dimpotrivă, toți cei ce cred că eul este mântuire par extrem de angrenați în căutarea iubirii. Eul însă, deși încurajează căutarea iubirii foarte activ, pune o clauză: să nu o găsești.  ” Caută și nu găsi”.

-

Căutarea pe care o întreprinde eul e sortită, așadar, înfrângerii. Căci eul nu poate iubi și, în goana lui frenetică după iubire, caută tocmai ce i-e frică să găsească. Căutarea e inevitabilă pentru că eul face parte din mintea ta și, datorită sursei sale, nu e separat total. Mintea ta crede în el și îi dă existență. Și tot mintea ta are putere să nege existența eului, un lucru pe care îl vei face, precis, când îți dai seama exact în ce călătorie te trimite eul. 

-

E un lucru evident că nimeni nu vrea să găsească ceva ce l-ar înfrânge cu desăvârșire. Incapabil să iubească, eul ar fi total inadecvat în prezența iubirii. De aceea eul va distorsiona iubirea și te va învăța că  iubirea trezește de fapt reacțiile pe care le poate preda eul. Urmează-i atunci învățătura, și vei căuta iubirea, dar nu o vei recunoaște. 

-

A căuta și a nu găsi nu e deloc o bucurie. Spiritul Sfânt îți oferă o altă făgăduință, una care te va duce la bucurie. ” Caută și vei găsi”. Sub îndrumarea Lui nu poți fi înfrânt. 

-

O călătorie tot vei întreprinde pentru că nu ești acasă în lumea aceasta. Și casa tot ți-o vei căuta, indiferent dacă realizezi sau nu unde este. De crezi că e în afara ta,  vei căuta degeaba, căci o vei căuta unde nu este. Nu îți amintești cum să te uiți înăuntru, căci nu crezi că tocmai acolo e casa ta.  Spiritul Sfânt Își amintește însă pentru tine și te va călăuzi spre casă, pentru că asta este misiunea Lui. Misiunea ta este aceeași cu a Lui. Călăuzindu-ți frații spre casă, nu faci decât să Îl urmezi pe El.

-

Privește Călăuza pe care ți-a dat-O Tatăl tău, să înveți că ai viață veșnică.  Nu plătești niciun preț pentru viață, căci ți-a fost dată, dar plătești un preț pentru moarte, și încă unul foarte piperat. Dacă moartea e comoara ta, vei vinde totul ca să o cumperi. Și vei crede că ai cumpărat-o pentru că ai vândut totul. Dar împărăția Cerului nu o poți vinde. Moștenirea ta nu se poate nici cumpăra nici vinde. 

-

Ispășirea nu e prețul întregimii tale, dar este prețul conștientizării întregimii tale. Căci ce ai ales să “vinzi” ți-a trebuit păstrat, de vreme ce nu l-ai putut “răscumpăra”. Trebuie însă să investești în el nu bani, ci spirit. Căci spiritul e voință, iar voința e “prețul” Împărăției. Spiritul sfânt te călăuzește într-o viață veșnică, dar trebuie să renunți la investiția făcută în moarte, căci altfel nu vei vedea viața, deși e peste tot în jurul tău.

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole- Text, pp.194-205 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button

Curs de miracole:124;125 – Primele meditații

Frederic Delarue: un dar pentru umanitate –  muzică înălțătoare, care  poate umple timpul necesar atât pentru citirea acestui minunat exercițiu de meditație cât și pentru meditația în sine.

-∞-

Astăzi vom readuce mulțumiri pentru Identitatea noastră în Dumnezeu. Căminul nostru este în siguranță, protecția ne este garantată în tot ce facem, puterea și forța ne sunt la îndemână în tot ce întreprindem. Nu putem da greș în nimic. Tot ce atingem capătă o lumină strălucitoare care binecuvântează și vindecă. Una cu Dumnezeu și cu universul,  ne vedem bucuroși de drum, cu gândul că Dumnezeu însuși ne însoțește pretutindeni.

-

Cât de sfinte sunt mințile noastre! Și tot ce vedem reflectă sfințenia din mintea unită cu Dumnezeu și cu ea însăși. Cât de ușor dispar greșelile, și moartea face loc vieții fără de sfârșit. Urmele strălucitoare ale pașilor noștri arată pe ce drum se ajunge la adevăr, căci Tovarăș de drum ne este Dumnezeu cât timp ne perindăm un pic prin lume. Iar cei ce ne vin pe urme vor recunoaște drumul, căci lumina pe care o purtăm rămâne în urmă, deși e tot cu noi în timp ce ne continuăm drumul.

-

Ce primim e darul nostru veșnic pentru cei ce vin după noi și cei ce au mers înainte sau au stat un pic cu noi. Iar Dumnezeu, care ne iubește cu iubirea nepărtinitoare în care am fost creați, ne surâde și ne oferă fericirea pe care am dat-o la rândul nostru.

-

Astăzi nu ne vom îndoi de Iubirea Lui față de noi, nici nu vom pune la îndoială ocrotirea și grija Lui. Astăzi suntem una cu El în recunoaștere și amintire. Îl simțim în inimi. Mințile noastre Îi conțin Gândurile, ochii noștri Îi întrezăresc minunăția în tot ce vedem. Iar azi vedem un singur lucru ce iubește și merită iubit.

-

Îl vedem în aparențele durerii și durerea face loc păcii. Îl vedem în frenetici, triști și chinuiți, în cei însingurați și în cei înfricoșați, care sunt readuși la calmul și la pacea minții în care au fost creați. Și îi vedem în muribunzi și în morți, readucându-i la viață. Vedem toate aceste lucruri, pentru că l-am văzut mai întâi în noi înșine.

-

Niciun miracol nu li se poate refuza celor ce știu că sunt una cu Dumnezeu. Niciunui gând de-al lor nu îi poate lipsi puterea de-a vindeca toate formele de suferință în cine se găsesc, în vremurile care au trecut și în cele ce stau încă să vină, cu aceeași ușurință cu care le vindecă în cei ce merg acum cu ei. Gândurile lor sunt atemporale, și nu au de-a face nici cu distanța, nici cu timpul.

-

Ne alăturăm acestei conștiențe când spunem că suntem una cu Dumnezeu. Căci prin aceste cuvinte, spunem totodată că suntem mântuiți și videcați, și că putem mântui și vindeca, prin urmare. Am acceptat iar acum vrem să dăm. Căci vrem să păstrăm darurile pe care ni le-a dat Tatăl nostru. Astăzi vrem să încercăm sentimentul că suntem una cu El, ca lumea să poată împărtăși și ea cu noi recunoașterea realității. Când ne negăm separarea de Tatăl nostru, ea e vindecată odată cu noi. 

Pace ție astăzi. Consolidează-ți pacea exersând conștientizarea faptului că ești una cu Creatorul tău, după cum e și el una cu tine. La un moment dat, când ți se pare astăzi mai propice, dedică o jumătate de oră gândului că ești una cu Dumnezeu. Nu dăm nici reguli, nici cuvinte speciale după care să îți ghidezi meditația. Stai cu El această jumătate de oră. El va face restul. 

-

Nu vei trage foloase mai puține dacă vei crede că nu se întâmplă nimic. Poate astăzi nu ești gata să accepți ce ai de câștigat. Dar, undeva, cândva, tot îți va parveni, și nu vei putea să nu recunoști acest câștig când îți va miji cu certitudine în minte. Această jumătate de oră va fi montată într-o ramă de aur, și fiecare minut va fi ca un diamant încrustat de jur împrejurul oglinzii pe care ți-o va oferi acest exercițiu. Și în ea vei vedea fața lui Cristos, reflectând-o pe a ta. 

-

Azi – mâine îți vei zări propria schimbare la față în oglinda pe care ți-o va oferi această sfântă jumătate de oră, ca să te vezi. Când vei fi gata, o vei găsi acolo, în mintea ta, așteptând să o găsești. 

-

Azi-mâine, te vei uita în această oglindă și vei înțelege că lumina fără de păcat pe care o vezi îți aparține, că minunăția pe care o zărești e chiar minunăția ta. Consideră această jumătate de oră darul pe care i-l faci lui Dumnezeu, cu cerititudinea că darul pe care ți-l va da la rândul Lui va fi un sentiment de iubire pe care nu îl poți înțelege, o bucurie prea profundă pentru priceperea ta, o imagine prea sfântă pentru vederea ochilor trupești. Și totuși, poți să fii sigur că, într-o bună zi, azi-mâine, vei înțelege, vei pricepe și vei vedea. 

Adaugă alte nestemate la rama de aur a oglinzii ce ți se oferă azi, repetându-ți oră de oră:

-

Să îmi aduc aminte că sunt una cu Dumnezeu, una cu toți frații mei și cu Sinele meu, într-o sfințenie eternă și o pace fără de sfârșit. 

-

 

 

 După ce vraja meditației se va fi sfârșit iar lumea va pătrunde din nou în simțurile și în mintea noastră, mai jos, povestea întregimii și unirii noastre cu creația – o punte cu ziua de mâine și exercițiul care va urma. Un film pentru mințile analitice și poate încă nepregătite să accepte unitatea așa cum ne-o prezintă Creatorul – la toate nivele de existență.

 

Exercițiul 125: În liniște, primesc Cuvântul lui Dumnezeu astăzi.

Ziua de azi să fie o zi de tăcere și de ascultare în liniște. Tatăl tău te cheamă din străfundul minții tale, unde își are locul. Nici o pace nu e posibilă până ce mintea ta ascultând în liniște, nu acceptă mesajul pe care trebuie să îl audă lumea pentru a inaugura era liniștită a păcii. 

-

Lumea aceasta se va schimba prin tine, căci planul lui Dumnezeu e pur și simplu, următorul:

Fiul lui Dumnezeu e liber să se mântuiască singur, cu Cuvântul lui Dumnezeu drept Călăuză, mereu în mintea lui și lângă el să îl conducă negreșit la casa Tatălui său, după propria lui voie, mereu la fel de liberă ca a lui Dumnezeu. Nu e condus cu forța, ci numai prin iubire. Nu e judecat, ci numai sfințit. 

-

În tăcere vom auzi vocea lui Dumnezeu astăzi, fără bruiajul gândurilor noastre meschine, fără dorințele noastre personale și fără nicio judecată la adresa sfântului Său Cuvânt. Nu ne vom judeca astăzi, căci ceea ce suntem nu se poate judeca. Ne distanțăm de toate judecățile pe care le-a pus lumea pe seama Fiului lui Dumnezeu. Astăzi nu vom da ascultare lumii, ci vom aștepta în tăcere Cuvântul lui Dumnezeu.

-

 Nu S-a ascuns de tine, cât timp ai hoinărit o vreme departe de El. El nu prețuiește iluziile pe care le ai despre tine. Își cunoaște Fiul și voiește ca acesta să rămână parte din El, indiferent de visele lui, indiferent de nebunia lui cum că propria lui voie nu îi aparține. 

-

El îți vorbește astăzi. Vocea lui îți acceptă tăcerea, căci Cuvântul Lui nu poate fi auzit până nu tace mintea ta o vreme și până nu se potolesc dorințele lipsite de înțeles. Există o pace în tine la care să apelezi astăzi, să te ajute să îți pregătești preasfânta minte să audă cum vorbește Vocea pentru Creatorul ei. 

Astăzi, în momentele cele mai prielnice tăcerii, răpește-ți din timp de trei ori câte zece minute, în care nu mai da ascultare lumii. Dumnezeu îți vorbește de mai aproape decât inima. Vocea Lui ți-e mai aproape decât mâna. Iubirea Lui e tot ce ești și tot ce este El; totuna cu tine, și tu, totuna cu El. 

-

Vocea ta e cea pe care o asculți când îți vorbește El. Cuvântul tău e cel pe care îl rostește El. Este Cuvântul libertății și al păcii, al unității de voință și de scop, fără separare sau scindare în cadrul neîmpărțitei Minți a Tatălui și a Fiului. În liniște, ascultă-ți astăzi Sinele, și lasă-L să îți spună că Dumnezeu nu și-a părăsit niciodată Fiul, iar tu nu ți-ai părăsit niciodată Sinele. 

-

Stai doar în liniște. Nu vei avea nevoie de altă regulă să lași exercițiile de astăzi să te ridice deasupra gândirii lumii și să îți elibereze viziunea de ochii trupului. Nu fă niciun zgomot și ascultă. 

-

La cumpăna dintre ore astăzi, stai o clipă liniștit și amintește-ți că ai un scop special pentru ziua de azi: acela de-a primi, în liniște, Cuvântul lui Dumnezeu.

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.213-216 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button