Lecțiile iubirii-3: Lecțiile Spiritului Sfânt

     Filmul scurt despre universul cuantic pe care l-am inserat mai jos, ne poate ajuta să înțelegem că acest Curs de Miracole are sens, așa cum au sens toate celelalte documente străvechi care până acum ceva ani, păreau că aruncă omenirea în zona misticului. De multe ori, termeni precum Dumnezeu și Spiritul Sfânt, ne fac să ne simțim ca și când am traversa o lume arhaică din care tocmai credeam că suntem pe cale să ieșim. Totul ne duce cu gândul la religie și trebuie să recunosc că eu personal simt din când în când nevoia să reiau contactul cu știința. Probabil că acum 20-30 de ani nici nu mi-ar fi trecut prin cap să dau importanță unui astfel de curs. Dar iată că toate drumurile duc la Roma și în cele din urmă, toate drumurile conștiinței noastre duc la Sursă/Dumnezeu. De dragul de a avea un limbaj comun cred că nu este totuși o idee rea să folosim acești termeni consacrați și să ținem mereu cont de faptul că ei, cuvintele în general, nu sunt decât simboluri.

      Ideea pe care o prezintă filmul din punct de vedere științific nu este nimic altceva decât o condensare a ideilor  care stau la baza cursului :

Iluzia separării.

Realul nu poate fi amenințat. ( Lumea eternă, de dincolo de simțurile noastre, pe care încă nu o înțelegem.)

Irealul nu există. ( Lumea noastră așa cum o înțelegem acum, prin intermediul celor cinci simțuri și al intelectului.)

       

         Lecțiile Spiritului Sfânt:

             Introducere

    Ca orice bun profesor, Spiritul Sfânt știe mai mult decât știi tu acum, dar predă doar ca să te facă egal cu El. Tu te-ai învățat deja greșit odată ce ai crezut neadevărul.

     Tot ce știe Dumnezeu este că nu Îi sunt deschise canalele de comunicare, așa că nu poate să Își confere bucuria și să știe că bucuria copiilor Lui este deplină. Așa că S-a gândit: ” Copiii mei dorm și trebuie treziți”.

     Cum poți să trezești mai delicat niște copii decât cu o Voce blândă care nu îi va speria, ci doar le va aminti că noaptea s-a încheiat și s-a făcut lumină? Nu îi anunți că visele de coșmar care i-au speriat atât de rău nu sunt reale, căci copiii cred în magie. Pur și simplu îi reasiguri că sunt în siguranță acum. Apoi îi antrenezi să recunoască diferența dintre somn și trezie, ca să înțeleagă că nu trebuie să le fie frică de vise. Și atunci, când vin visele rele, ei singuri vor apela  la lumină pentru a le spulbera.

          

         A: Să ai, dă totul tuturor

        M-aș încumeta să asociez această lecție cu expresia pe care o cunoaștem cu toții ” Dar din dar se face rai.” O folosim mai ales atunci când vrem să împărțim ceva primit în dar. 

       În aparență, această idee naște un conflict care poate să persiste o vreme în mintea celui care studiază. În text, acesta se referă la conflictul dintre a avea și a da. Acest conflict are legătură cu separarea și cu faptul că întreaga viață noi ne considerăm incompleți și inadecvați, motiv pentru care tot timpul facem și strângem de toate – lucruri, idei, cunoștințe – în speranța că la un moment dat vom deveni compleți și adecvați. Speranță iluzorie, ca în “Alchistul”  lui Coelho, pentru că noi suntem și avem totul încă de la început. Singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne redescoperim așa cum suntem: perfecți; și pentru asta nu trebuie să străbatem deșertul, pentru că toată cunoașterea se află în noi, numai că trebuie să învățăm cum s-o accesăm.

       Când îți vor dispărea trupul, eul și visele, vei ști că o să dureze o veșnicie. Poate crezi că asta  se realizează prin moarte, dar nimic nu se realizează prin moarte , căci moartea nu e nimic. Totul se realizează prin viață, iar viața ține de minte și este în minte. Trupul nici nu trăiește nici nu moare, căci nu te poate conține pe tine, care ești viață. Dacă împărtășim aceeași minte poți birui moartea pentru că eu am biruit-o. Moartea e o încercare de-a rezolva conflictul prin neluarea niciunei decizii. Ca orice altă soluție imposibilă încercată de eu, aceasta nu va fncționa.

         Dumnezeu nu a făcut trupul, căci acesta poate fi distrus și, de aceea, nu ține de Împărăție. Trupul simbolizează ce crezi că ești. E clar că e un instrument de separare și, de aceea nu există. Ca întotdeauna, Spiritul Sfânt ia ce ai făcut tu și îl traduce într-un instrument didactic.

         Eul folosește trupul pentru atac, plăcere și mândrie. Spiritul Sfânt vede trupul doar ca un mijloc de comunicare; și deoarece comunicarea e împărtășire, ea devine comuniune. Poate crezi că atât iubirea, cât și frica pot fi comunicate, și deci împărtășite. Cei ce comunică frică stârnesc atac, iar atacul sistează comunicarea întotdeauna, făcând-o imposibilă. Eurile se unesc într-adevăr într-o loialitate temporară, dar numai pentru ce poate să capete fiecare separat. Spiritul Sfânt comunică doar ce poate să dea fiecare tuturor. 

         Odată ce ai ales să apuci pe această cale, te pui la cârma călătoriei, unde tu și numai tu trebuie să rămâi. 

ascensiune maestrii spirituali

              B. Să ai pace, predă pace ca să o înveți.

       Aceasta este una dintre ideile care au încheiat partea a 2-a ( lecția trecută)  din acest capitol. Un profesor devine cu atât mai bun cu cât predă mai des lecțiile pe care a ales să le predea. Odată ce predă, el nu numai că-și însușește mai bine acele lecții dar capătă experiență și devine în final maestru. Acesta  este de fapt mesajul acestei lecții a Spiritului Sfânt.

       Ce trebuie să recunoști este că atunci când nu împărtășești un sistem de gândire, îl slăbești. …Căci fiecare se identifică cu propriul sistem de gândire și fiecare sistem de gândire se axează pe ce crezi că ești. Dacă centrul sistemului de gândire e adevărat, din el se extinde numai adevăr. Dar dacă la centrul lui e o minciună, din el emană numai amăgire.

       Toți profesorii buni își dau seama că numai o schimbare fundamentală va dura, dar nu încep la acest nivel. Tot ce trebuie să facă un profesor ca să garanteze o schimbare e să sporească motivația studentului pentru schimbare. O schimbare de motivație e o schimbare a minții, iar asta va produce inevitabil o schimbare fundamentală, pentru că mintea e fundamentală.

       Ca să ieși din conflictul existent între două sisteme de gândire opuse, e clar că trebuie să alegi unul și să renunți la celălalt. Dacă te identifici cu propriul sistem de gândire  – un lucru fără ieșire – și dacă accepți două sisteme de gândire în complet dezacord, pacea minții e cu neputință. Dacă le predai pe amândouă – un lucru pe care precis îl vei face dacă le accepți pe amândouă -, predai și înveți conflict. De vrut vrei pace, căci nu ai fi chemat într-ajutor Vocea pentru pace.

              C. Veghează numai pentru Dumnezeu și Împărăția Sa.

            Această a treia lecție este o invitație la vigilență și la disciplină. Odată ce ne-am  poziționat la cârma propriei evoluții spirituale, odată ce am ales să redeschidem canalul de comunicare cu Sursa, este necesar să ne asumăm munca și responsabilitatea acestei transformări. 

       E un pas major în direcția schimbării fundamentale; pasul acesta cere o vigilență constantă …Ți-am spus deja că poți fi la fel de vigilent împotriva eului, cât și pentru eu. Această lecție te învață nu numai că poți, dar că trebuie. Ea nu se ocupă de ordinea de dificultăți, ci de prioritatea răspicată pe care o acordă vigilenței. E o lecție neechivocă, în sensul că te învață să nu existe excepții, deși nu neagă că o să apară tendința de-a le face. Aici se apelează deci la consecvanța ta în ciuda haosului. 

         Cât timp credința în Dumnezeu și în Împărăția Lui e asaltată de orice îndoieli în mintea ta, nu îți este evidentă desăvârșita lui realizare.  Eul își ridică vocea împotriva creației Lui, stârnind astfel îndoială. Acum trebuie să fii vigilent să îi ții în minte unitatea, căci – dacă lași să intre îndoiala – vei pierde conștiența întregimii ei  și nu vei fi în stare să o predai. Vigilența nu este necesară pentru adevăr, dar este necesară împotriva iluziilor. Tot ce este în afara Împărăției este iluzie. 

        Al treilea pas, afirmă așadar, ce vrei să crezi, și dă de înțeles că ești dispus să renunți la orice altceva.

     Vigilența cere într-adevăr efort, dar numai până înveți că efortul însuși nu e necesar. 

       Concluzie:

          Înveți, mai întâi, că baza lui a avea e a da, și nu a căpăta. Înveți apoi că înveți ce predai și că vrei să înveți pace. Asta e condiția identificării cu Împărăția, fiind condiția Împărăției. Ai crezut că ești în afara Împărățieiși te-ai exclus, așadar, din ea în convingerea ta.

          Al treilea pas e, așadar, unul de protejare a minții tale,  permițându-ți să te identifici numai cu centrul, unde Dumnezeu a pus altarul închinat Lui Însuși. Altarele sunt convingeri, dar Dumnezeu și creațiile Lui sunt mai presus de convingere, fiind mai presus de îndoială.

finish


Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole-“Text”, Cap.6-“Lecțiile iubirii”, pp.93-100 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!


 

Share Button

Mic dejun cu Socrate: Dulci vinovății cu înghețată și ciocolată.

 cioco

Spuma mea cu ciocolată mentolată și zmeură.

        Mi-a venit în minte o întrebare pe care am găsit-o de curând într-unul din exercițiile din

Curs de miracole:

Dacă vinovăția este iadul atunci opusul lui ce este oare?

       Răspunsul ar putea fi: un strop de fericire, cum la fel de bine ar putea fi  – un strop de bucurie, cum la fel de bine ar putea fi – un strop de mulțumire… Și acești stropi, puși unul lângă altul, ar putea în final forma oceanul de fericire, bucurie, mulțumire, din viața noastră. Prea des ne simțim vinovați, și ne simțim vinovați față de ființele dragi din viața noastră așa cum ne simțim vinovați față de noi înșine. Ne simțim vinovați pentru lucruri pe care noi le considerăm serioase, așa cum ne simțim vinovați pentru lucruri mărunte. Ne simțim vinovați pentru că încălcăm reguli prea stricte uneori, pe care tot noi ni le-am impus, pentru a atinge de cele mai  multe ori, obiective iluzorii.

     Nu mai este timpul și nu mai sunt timpurile în care să fim prea aspri cu noi și să ne impunem ținte care ne țin departe de spiritul nostru. Știți că  “inspirația” poate avea un sens oarecum diferit de cel pe care îl înțelegem noi în mod uzual? A fi inspirat înseamnă în primul rând a fi ” în spirit”, a fi în contact cu sinele tău superior și a crea în armonie cu divinitatea. A fi dezinspirat înseamnă a fi separat, a nu te simți conectat la miraculoasa rețea creatoare divină. A fi dezinspirat înseamnă a fi nefericit, iar a fi inspirat înseamnă a fi fericit și a crea în armonie cu tine și cu lumea.

        Și iată că lăsându-mă în voia zilei și a inspirației, lăsând lucrurile să curgă de la sine, m-am trezit astăzi în fața unui desert despre care inițial nu aveam niciun gând să povestesc, dar pe care l-am numit – miraculos, pentru că este desertul care încalcă regulile, împacă spiritele  și ne amintește de fiecare dată când îl servim că viața nu înseamnă șabloane, că legile sunt făcute pentru a fi încălcate și că nimic nu contează mai mult decât să te simți fericit. Acest desert l-am conceput în urmă cu ceva ani într-un moment de “inspirație” și de atunci îl servim în toate formele și cu toate aromele care ne fac poftă: cu ciocolată neagră sau cu ciocolată albă, cu mentă, zmeură, portocale sau cafea. Este un desert pe care-l pregătesc de cu seară pentru a fi gata a doua zi. Este o cremă-spumă de ciocolată, care cu puțin efort (financiar) poate deveni chiar unul dintre  acele deserturi care nu știrbesc cu nimic exigențele a ceea ce aș putea numi un “desert Montignac”. Așa că toată această lungă introducere, nu  a avut de fapt ca scop decât dorința de a vă împărtăși această rețetă pentru un desert destul de ușor de pregătit dar care poate satisface pe deplin un iubitor al deserturilor “aerate”, și care ținut la congelator se poate transforma ușor într-un parfe de înghețată, așa cum întâlneam copii fiind, pe plajă la Mamaia, în minunatele noastre vacanțele de vară.

         Și pentru că tot a venit vorba de înghețată, de fericire, de reguli și de vinovăție, înainte de rețetă, nu pot să mă abțin să nu redau mai jos un fragment dintr-un interviu pe care din vârful muntelui Metamucil din Herralayas,  Swami Digestananda, supranumit și “Guru al intestinelor” l-a acordat lui Steve Meyerowitz, el însuși fiind cunoscut la rândul lui ca Sproutman- specialistul în germinare. Acest interviu l-a publicat în cartea sa  Combinarea alimentelor și digestia – 101 modalități de îmbunătățire a digestiei:

Dragă Swami, spune-ne câte ceva despre dieta ta.

Am încercat toate dietele posibile. Am fost vegetarian mai bine de 90 de ani; am fost un împătimit al alimentelor crude timp de 40 de ani; am ales dieta macrobiotică timp de 25 de ani și am fost fructarian 12 ani. Pe durata șederii mele în Statele Unite , am devenit un consumator de înghețată.

Ai mâncat înghețată?

Da. Vezi tu, înghețata este un aliment fericit. Oamenii îl consumă deoarece îi face să se simtă bine. Câteodată nu se simt atât de bine, dacă mănâncă prea multă sau dacă sunt alergici, dar, în general, înghețata face lumea fericită. De vreme ce eu încerc să-i învăț pe oamni să-și găsească bucuria interioară, am căutat să aflu secretele acestui miracol lăptos. De ce îi face pe atât de mulți oameni fericiți? Să fie vorba de vitamine speciale? Sau de culori deosebite? Să fie hormonii proveniți de vaca sfântă?

Ce ai învățat?

Înainte de toate am învățat că sunt foarte multe tipuri de înghețată. Și nu mă refer doar la culori și arome, ci la conceptul de bază sau scopul lui. Am aflat că, dacă vrei să urmezi o dietă pe bază de înghețată, trebuie să locuiești în America, de preferință la Disneyland. Aici în Tibet, avem două arome de înghețată, de lapte de vacă și de lapte de capră. Dar în America există Baskin – Robbins. Apoi, aș merge să mănânc la Ben & Jerry’s. Asta a fost o experiență cu totul deosebită. Acolo am aflat de pădurea tropicală, de comerțul din lumea a treia și de Vermont, toate acestea datorită înghețatei. Doar în America înghețata este un aliment complet. Poți avea sandvișuri de înghețată, prăjituri cu înghețată, înghețată cu nuci, M&M și iaurt înghețat. Știam că am încălcat dieta, dar măcar totul era vegetarian.

Înghețata te-a făcut fericit?

Da, pe lângă câteva indigestii. Înghețata pare să aibă capacitatea de a te “gâdila” pe dinăuntru. Dar nu are nimic de-a face cu ingredientele. Consider că înghețata îți aduce o altă stare de spririt. Când mănânci înghețată, simți că primești o tratație. în realitate înghețata nu are putere de la sine. Nu este nici bună, nici rea.  Alimentele, în general, nu au moralitate. Batoanele de ciocolată nu îți distrug dinții de la sine. Sistemul tău de credințe este cel care determină dacă aceste alimente sunt bune sau rele. Tocmai de aceea am experimentat cu înghețața. Dacă aș fi fost învățat de mic copil că înghețata este baza dietei mele, atunci nu ar fi avut o semnificație deosebită. Ar fi fost doar mâncare obișnuită, iar eu aș fi căutat un alt aliment care să mă facă să mă “simt” fericit. Așadar, după ce am urmat această dietă timp de 6 luni, înghețata a devenit un aliment oarecare.

Ce ai mâncat după dieta cu înghețată?

Nimic. Am ținut post doi ani.

Ce alimente te fac fericit?

Iată ce am învățat în urma dietei cu înghețată: fericirea nu este o funcție a alimentației. Fericirea este o hrană interioară. Nu cina te face fericit, ci invers: tu aduci fericirea la masă. Totuși, relația pe care o ai cu mâncarea poate susține sau perturba starea emoțională. Dacă ești liniștit când începi să mănânci, iar mâncarea îți provoacă indigestie, înseamnă că ai tulburat acea pace – fericirea ta. Mâncarea nu creează fericire, dar o poate tulbura sau menține. De aceea trebuie să alegem cu atenție ceea ce introducem în corpurile noastre și, de asemenea, să fim atenți la maniera în care o facem. Dacă mâncăm prea repede, transformăm în toxine cele mai sănătoase și mai hrănitoare alimente. A mânca atunci când nu îți este foame e totuna cu a te forța să conduci mașina când ești foarte obosit. Tristețea din timpul mesei vă prelungește depresia, nu viața. Alegeți o dietă care să vă susțină atât corpul cât și starea de fericire.

Să vă bucurați de actul de a mânca este la fel de împortant ca alegerea mâncării. Dacă vă bucurați de masă, veți asimila vitaminele și vă veți întări sistemul imunitar. Oamenii de știință încearcă să ne convingă de faptul că sistemul imunitar este susținut în întregime de nutriție. Dar nu este așa. De fapt, acesta este hrănit de energii pozitive. În cei doi ani de post nu am avut surse externe de hrană. Cu toate acestea, sistemul meu imunitar era mai puternic ca niciodată. Bineînțeles, mâncarea contribuie cu nutrienții săi, dar bucuria hranei și sentimentele pozitive din jurul acesteia sunt cele care transmit cel mai puternic mesaj către centrul de imunitate și către starea voastră generală de sănătate.

finish

          Dacă în Tibet, Digestananda nu a cunoscut decât înghețata cu aromă de lapte de capră sau de vacă, în Thailanda,în India, în China și chiar în Las Vegas, aceasta se poate prepara într-un mod inedit, din toate fructele, cu toate aromele disponibile și cu toate ingredientele la vedere. Metoda este preluată  se pare și de către  gelateriile moderne, dar nu prea se știe ce picură ei din toate sticluțele și bidonașele pe care le folosesc. Oricum este mult mai incitant să-ți aștepți înghețata în stradă, fără prea multe ifose, decât să stai cuminte într-o gelaterie curată ca o farmacie pentru a te răsfăța cu o pseudo-chimico-înghețată foarte frumos decorată.

      Pentru aceia dintre noi care n-au avut încă experiența unei astfel de înghețate, mai jos, pe viu, atât cât să ne facă curioși, cum se prepară ea în stradă:

În India…

…sau în China

Și acum, umila, draga….

Spuma mea cu ciocolată:

  • 400 g ciocolată neagră 75% cacao simplă, cu mentă, cu portocale, cu cafea, etc.
  • 10 g gelatină.
  • 4 ouă proaspete, de preferință de țară, din sursă cunoscută.
  • 400 ml frișcă din smântână  ( exclusă frișca vegetală).
  • zahăr pudră, sau fructoză, sau xilitol, după posibilități și după gust.
      De regulă cicolata, chiar neagră fiind, dacă are arome este și dulce. Poate fi aleasă o ciocolată neagră normală, cu zahăr, sau una dietetică, pentru a da acestui desert o notă mai sănătoasă.
           Se pregătește în felul următor:
       Se pun 50 ml de apă peste gelatină și se lasă deoparte.
   Se topește ciocolata împreună cu 200 ml apă fierbinte pe foc mic, până când este omogenizată complet. Dacă este folosită o ciocolată cu mai puțină cacao este necesar să fie pusă suplimentar cacao (1-2 linguri), pentru a da compoziției consistența necesară. Când ciocalata ajunge la punctul de fierbere, se oprește focul și se amestecă cu gălbenușurile și gelatina înmuiată. Se  amestecă rapid până la omogenizarea completă și se lasă deoparte.
     
   Separat:
- Se bat spumă cele 4 albușuri cu un praf de sare.
- Se bate frișca până devine pufoasă și fermă.
  Necesită câteva minute de mixat. Dacă sunteți obișnuiți cu frișca vegetală, există o diferență: frișca naturală se bate puțin mai greu, și este obligatoriu ca înainte să fie păstrată la frigider pentru a fi foarte rece. Dacă folosiți frișcă proaspătă, fără conservanți, este indicat ca zahărul pudră să fie pus spre sfârșit, când frișca începe să capete consistență. Dacă folosiți frișcă care  are conservanți, zahărul pudră poate fi pus încă de la început. În ambele situații trebuie avut grijă ca frișca să fie bătută exact atât cât trebuie, pentru a nu se separa zerul.Când stă fermă pe paletele mixerului este gata.
     Cu o lingură mare de salată sau o paletă, se amestecă treptat și ușor, prin răsturnare,  albușul bătut spumă cu ciocolata, chiar dacă mai este încă puțin călduță. După aceea, toată compoziția se amestecă cu frișca, tot ușor, prin răsturnare, până când este complet omogenă.. De aceea este necesar ca frișca să fie bătută de la început într-un vas mai mare.
      Cantitatea este suficientă pentru o formă de tort sau pentru o tavă de cozonac. Se întărește foarte bine, este pufoasă, și poate fi servită atât simplă, tăiată felii, cât și combinată în diverse moduri: cu fructe, sos de fructe, înghețată,etc. Nouă ne place însă cel mai mult simplă, pentru că poate fi simțită foarte bine aroma. De asemenea, poate fi pusă de la început în cupe sau poate fi pusă peste un blat în cazul în care doriți s-o folosiți pentru a aranja un tort.
În situația în care nu o aranjați în cupe este necesar să îmbrăcați forma în folie alimentară pentru a o putea răsturna atunci când este gata. Acest lucru este obligatoriu dacă forma este din teflon, pentru că acolo unde spuma intră în contact cu forma, oxidează.
Cam asta e tot. În cazul în care vă încumetați, sper să vă iasă și să vă bucurați de ea!
finish
 

 
Share Button

Lecțiile iubirii-2: Proiecție versus extindere.

Citat-Neale-Donald-Walsch

   Unul dintre cei mai buni profesori în managementul calității ne spunea atunci când evalua  procedurile de lucru pe care  le realizam, că “nu am avut timp să documentăm  o procedură scurtă și bine închegată, așa că am scris una lungă și greu de înțeles.”

  Această lecție este un amalgam din tot ce am învățat până acum. Ideile sunt reluate și accentuate. Se explică diferența dintre felul în care proiectează eul și felul în care extinde Spiritul Sfânt. Nu există o narațiune în adevăratul sens al cuvântului, așa că am scris mai întâi varianta lungă, după care am sintetizat  varianta scurtă pe care am așezat-o în partea de sus sub forma unor idei. Am  speranța că dacă cineva va fi curios să arunce o privire și se va îngrozi de lungimea rezumatului, va putea să citească măcar aceste idei scurte.

        Varianta scurtă:

  • Suntem creați prin extensia Gândului lui Dumnezeu. Dumnezeu a reținut aceste extensii în Mintea Sa. De aceea suntem uniți în gând atât între noi, cât și cu Dumnezeu.
  • Purtăm în mintea noastră gândurile “sămânță” ale Creatorului. (Idee necesară pentru înțelegerea  exercițiului 45.)
  • Toate gândurile noastre sunt determinate de percepțiile noastre care sunt fie adevărate, fie neadevărate. Gândurile  se extind în afară.
  • Percepțiile neadevărate au luat naștere după separare, sunt determinate de simțurile noastre, nu transcend lumea fizică- iluzorie și sunt folosite de ego.
  • Eul/ego proiectează asupra celorlați ură, frică, judecată,atac, etc, considerându-se “mai bun” decât ceilalți și accentuând în acest fel separarea. Suntem primii care trăim și simțim produsele minții noastre nevindecate și ale eului (ura, frica, judecarea, atacul…) pentru că noi le-am creat.
  • Alternativa la proiecție este renunțarea la atac. Renunțăm la atac atunci când ne simțim în siguranță. Suntem sub protecția lui Dumnezeu prin însăși originea noastră, deci suntem în siguranță.
  • În lumea fizică – iluzorie, ne identificăm cu eul și cu trupul. Eul și trupul domină mintea. Eul este primul auzit de minte pentru că “țipă mai tare” și pentru că este puternic conectat la această lume.
  • În realitate, trupul este instrument de învățare pentru minte. Mintea domină trupul și nu invers.
  • Eul pune întrebări dar nu oferă răspunsuri. Cea mai importantă întrebare este “Ce/Cine sunt eu?”
  • Spiritul Sfânt/Inspirația Universală ne poate inspira percepțiile, care pot deveni adevărate, pot transcende lumea iluzorie, și ne pot conduce înapoi la Dumnezeu.
  • Pentru că păstrează legătura cu Dumnezeu și este conștient de Unime, Spiritul Sfânt extinde, nu judecă și nu proiectează așa cum face eul. Ne știe așa cum am fost, cum suntem acum și cum vom redeveni cândva: cu nevoi egale și cu capacități creatoare desăvârșite.
  • Fiecare alegem când și dacă dorim să ascultăm Vocea silențioasă a Spiritului Sfânt. El nu țipă, nu decide în locul nostru, nu obligă. Poate deveni Călăuza noastră și are răspunsuri la  toate întrebările.
  • Pentru a găsi Cărarea Împărăției avem nevoie să ne dezvoltăm aptitudinile. Avem un model de urmat – Iisus Hristos și o Călăuză/ Inspirație – Spiritul Sfânt.

finish

     Varianta lungă:

     În capitolele anterioare s-a vorbit separat despre eu/ego și despre Spiritul Sfânt. Am aflat care sunt iluziile determinate de ego și am aflat de asemenea că Spiritul Sfânt este acea “Inspirație Universală” care ne menține în permanență în contact cu Sursa, și care este disponibilă pentru fiecare Fiu al lui Dumnezeu.

     Așa cum am spus, în lecția de astăzi se punctează diferența dintre felul în care proiectează eul și felul în care extinde Spiritul Sfânt.

   A proiecta și a extinde sunt două noțiuni diferite. Pentru a fi înțelese, s-a pornit de la reamintirea faptului că “Dumnezeu și-a creat Fiii extinzându-Și Gândul și reținând extensiile Gândului Său în Mintea Sa. Toate Gândurile Sale sunt, așadar, cât se poate de unite în ele și între ele.”

     Este cât se poate de clar că fiecare dintre noi, Fii ai lui Dumnezeu, purtăm  în mintea noastră gândurile lui Dumnezeu prin care am luat naștere. Aceste gânduri originare ne unesc între noi pentru că au aceeași Sursă, și ne mențin uniți în același timp cu Sursa. Aceste gânduri “sămânță” sunt cumva prezente în mintea noastră scindată, care este în același timp și în mult mai mare măsură, folosită de ego. Ego se bazează pe percepțiile provenite din lumea fizică, percepții “neadevărate” în esența lor pentru că se raportează numai la această lume. Aceste percepții sunt cele care ne conduc totuși spre re-cunoașterea adevărului, cu condiția să devină percepții “adevărate” care să se extindă dincolo de lumea fizică iluzorie. Spiritul Sfânt este cel care poate folosi percepția, pentru că “El poate inspira percepția și o poate conduce spre Dumnezeu”.

     Gândurile încep în mintea noastră și se extind în afară, exact așa cum se întâmplă și cu Gândurile lui Dumnezeu. Ceea ce gândim vine din ceea ce percepem, și ceea ce gândim proiectăm apoi  în afara noastră.

     Eul proiectează în exterior în baza percepțiilor neadevărate, bazate pe separare. Atunci când proiectăm asupra celorlați, judecată, ură, frică,…o facem pentru că separați crezându-ne, ne simțim diferiți de cel asupra căruia proiectăm, ne considerăm mai buni, iar prin judecarea lui, îl respingem, îl atacăm și îl menținem în continuare separat. Deși greu de înțeles, tocmai ce am proiectat asupra celuilalt ne aparține: ura, judecata, frica, sau atacul. Deși încercăm să ne disociem de ele, tocmai noi le-am creat, sunt ale noastre, și le folosim împotriva noastră de fapt, pentru că noi suntem cei care simțim din plin efectul judecării, fricii, atacului, urii. Ele creează în noi stări emoționale negative pe care cel asupra căruia le-am proiectat poate sau nu să le simtă.

    Spiritul Sfânt  exact așa cum am amintit mai sus, ne percepe așa cum suntem la origine: perfecți; cu toții perfecți și egali, și cu nevoi egale. Nici buni, nici răi. Pentru că lumea e un loc nefericit și lipsit de bucurie, singurul mod în care ne putem afla bucuria este de a recunoaște că de fapt, noi nu aparținem acestui loc:

    Nu poți fi unde nu te-a pus Dumnezeu, iar Dumnezeu te-a creat parte din El…Nu e o convingere ci un fapt. Ce a creat Dumnezeu e ca El de adevărat….A nega asta înseamnă a te nega pe tine și pe El, din moment ce e imposibil să accepți una fără alta.

   Deci eul proiectează asupra semenilor accentuînd separarea, iar Spiritul Sfânt extinde,“recunoscându-se pe el în fiecare minte și percepându-le astfel ca tot unitar”. E alegerea noastră dacă dorim să ne ascultăm  eul care țipă întotdeauna și primul, și cât îl ține gura, sau dacă alegem să descoperim vocea silențioasă a Spiritului Sfânt.

      Alternativa la proiecție este renunțarea la atac. Renunțarea la atac are loc atunci când ne simțim în siguranță. Ne simțim în siguranță atunci când înțelegem că suntem sub protecția lui Dumnezeu prin însăși originea noastră. Pentru a restabili însă legătura cu Dumnezeu/Sursa/Creatorul/Cineva Măreț…sau cum vrem noi să-i spunem, avem nevoie să permitem minții noastre să contacteze vocea Spiritului Sfânt, sau mai plastic, a “Inspirației Universale”. Și în momentul în care i-am dat voie să intre în viața noastră, să-i învațăm lecțiile și apoi să le predăm. A împărtăși  și nu a proiecta este  calea pe care trebuie să învățăm s-o urmăm. Atunci când împarți din învățătura ta, înveți și tu mai bine. Cu cât profesorilor le-au trecut prin mână mai multe generații de elevi, cu atât devin mai stăpâni pe ceea ce predau și mai desăvârșiți în metodele de predare.

     Singurul mod de-a avea pace este să o predai. Predând pacea, trebuie să o înveți și tu, căci nu poți preda ceva ce mai disociezi. Numai așa poți recâștiga cunoașterea pe care ai lepădat-o. O idee pe care o împărtășești trebuie să o și ai. Ea ți se deșteaptă în minte prin convingerea predării ei. Tot ce predai înveți. Predă numai iubire, și învață că iubirea e a ta și că ești iubire.

        Prima întrebare pe care eul a pus-o vreodată este ” Ce ești?” – întrebare care a apărut după separare și care a însemnat începutul îndoielii. Este întrebarea pe care eurile noastre o pune neîncetat, numai că nu toți suntem interesați să ne reamintim răspunsul. Răspunsul vine întotdeauna de la Spiritul Sfânt, chiar dacă nu vorbește  niciodată primul. Și răspunsul a venit prin lecțiile acestui curs de multe ori până acum, înclusiv atunci când am fost îndemnați:” Predă iubire căci asta și ești”. Și tot pentru că este născut din separare, eul are nevoie de aliați, la fel de separați. De aceea el recurge la trup ca la un aliat, “căci trupul nu e parte din tine. E o alință bazată franc pe separare.”  Eul ( care nu este real), folosește trupul să conspire împotriva minții superioare (care e reală, pentru că face parte din Mintea lui Dumnezeu) . El încearcă să convingă mintea că ea este instrument de învățare al eului, dar am învățat deja în primele lecții că trupul este instrument de învățare pentru minte. O minte complet vindecată duce la un trup complet sănătos.

Ascultă, atunci, unicul răspuns al Spiritului Sfânt la toate întrebările puse de eu: ești un copil al lui Dumnezeu, o parte neprețuită a Împărăției Sale, pe care a creat-o ca parte din El. Nimic altceva nu există și numai asta e real. Ai ales un somn în care ai visat urât, dar somnul nu este real și Dumnezeu te cheamă să te trezești. Când Îl vei auzi, nu va mai rămâne nimic din visul tău, pentru că te vei trezi. Visele tale conțin multe din simbolurile eului și te-au derutat. Dar nu numai din cauză că ai dormit și nu ai cunoscut. Când te vei trezi, vei vedea adevărul în jurul tău și în tine, și nu vei mai crede în vise pentru că nu vor mai avea realitate pentru tine.

      De ce ne sunt necesare aptitudinile?

      De ce, dacă suntem ființe asemenea Creatorului avem nevoie să ne dezvoltăm aptitudinile? De ce perfecțiunea mai are nevoie de aptitudini? Par întrebări fără sens dacă ne raportăm la “nou dobânditul” statut de copii ai lui Dumnezeu cu “puteri depline”, dar:

Aptitudinile trebuiesc dezvoltate înainte de-a le putea folosi. Deși asta nu e adevărat referitor la nimic din ce a creat Dumnezeu, e cea mai blândă soluție posibilă la ce ai făurit tu. Într-o situație imposibilă, îți poți dezvolta aptitudinile până la punctul în care pot să te scoată din ea. Ai o Călăuză care să îți arate cum să le dezvolți ( Spiritul Sfânt/ Inspirația universală), dar nu ai alt comandant decât tine. Împărăția e lăsată astfel în seama ta, cu o Călăuză ca să o găsești și un mijloc de-a o păstra. Ai un model de urmat ( Iisus Hristos) care-ți va întări comanda și nu o va diminua în nici un fel…Spiritul Sfânt nu comandă niciodată. Comanda presupune inegalitate, iar Spiritul Sfânt demonstrează că așa ceva nu există.

 finish

       În “Conversații cu Dumnezeu” Neal Donald Walsch reia o mare parte din ideile care erau deja scrise în “Curs de miracole”. Ceea ce spune el se mulează foarte bine pe textul acestui curs. La un moment dat, în primul volum, există chiar un schimb de “replici” care confirmă acest lucru, și se leagă cumva și cu subiectul lecției de astăzi ( D=Dumnezeu; N=Neal):

D: Orice atac este o chemare după ajutor.

N: Am citit asta în Un curs de miracole.

D: Eu am pus-o acolo.

N: Măi să fie! Ai răspuns pentru orice!

D:….Dar hai să ne întoarcem pentru că nu vreau să pierdem șirul a ceva ce este foarte important.

    Viața este o creație, nu o descoperire. Voi nu trăiți în fiecare zi ca să descoperiți ce vă rezervă ea, ci ca să o creați. Voi vă creați realitatea în fiecare clipă, probabil chiar fără să o știți.

    Iată de ce se întâmplă asta și cum funcționează:

  1. V-am creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
  2. Dumnezeu este creatorul.
  3. Sunteți trei ființe într-una singură. Puteți numi aceste trei aspecte ale ființei cum doriți: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh; minte,trup și spirit; supraconștient, conștient și subconștient.
  4. …Voi creați la trei nivele. Instrumentele creației sunt: Gândul, cuvântul și fapta.
  5. Tot ceea ce este creat începe cu gândul ( “vine de la Tatăl”). Tot ceea ce este creat se mută apoi în cuvânt ( “Cere și ți se va da, întreabă și ți se va răspunde”). Tot ceea ce este creat este desăvârșit prin faptă( “Și Cuvântul S-a făcut trup și a sălășluit între noi.”)
  6. Ceea ce gândiți, dar despre care nu mai vorbiți după aceea creează la un alt nivel….

( Conversații cu Dumnezeu, Vol.1, pp.104-105, București, ForYou-2009)

          În cele cinci minute de conferință de mai jos, Neal se referă pe scurt la teologia/cosmologia separării, așa cum o cunoaștem majoritatea dintre noi, și aduce argumente palpabile împotriva acestei teorii care a dominat și domină încă viața omenirii.

 

finish


Fragmente citate:

***Curs de miracole-Text,Cap.6: Lecțiile iubirii, pp.86-93; Editura Centrum- Polonia 2007.


 

Share Button

Iarba de grâu din grădina mea.

Vârstnicii care consumă iarbă de grâu îi înving pe culturiști.

    1

     Pentru că strălucea atât de frumos în lumina dimineții, după o noapte cu ploaie, nu m-am putut abține să nu împart bucuria pe care am simțit-o văzând-o, așa cum era, pregătită să mi se dăruiască pentru porția zilnică de suc. În realitate este mult mai frumoasă decât în fotografii.

     Fragmentele din povestea  lui Leland Bender, Bloomingdale – Illinois,  împărtășită lui Steve Meyerowitz supranumit  “Sproutman”, sunt suficiente pentru a puncta câteva lucruri practice în legătură cu iarba de grâu, verificate de altfel pe propria-mi piele. Ele sunt confirmate de toți cei care consumă suc din iarbă și care-și cultivă singuri iarba de grâu. Sucul de iarbă, ca și polenul, nu trebuie să fie încadrat neapărat în categoria suplimentelor nutritive, pentru că ele pot fi foarte bine integrate în viața noastră ca și alimente. Nu trebuie să fim bolnavi pentru a consuma nici polen, nici suc din iarbă de grâu, orz, etc.

  • Se pot consuma 180 ml de suc pe zi, câte 60 ml, cu 15-20 de minute înainte de fiecare masă. Dacă nu ați mai consumat niciodată, începeți cu 20 ml dimineața, pe stomacul gol și creșteți doza treptat. Este foarte important ca stomacul să fie gol. Iarba este foarte puternică, și poate crea discomfort (greață de obicei) dacă  sunt prezente alimente în stomac. Verificați să nu existe  urme de mucegai la rădăcină. Și acesta poate provoca greață. Ca să fiu sinceră, noi ne cultivăm singuri iarba, direct în pământ ( vara în grădină, iarna în seră),  dar nu s-a întâmplat niciodată să avem probleme. Singura problemă este că nu reușim să avem niciodată suficientă iarbă pentru trei porții/zi.
  • Este important ca iarba să fie tăiată când are 10-15 cm, pentru că atunci are cea mai mare concentrație de nutrienți. Dacă vă gândiți s-o tăiați a doua oară, pentru că ea crește în continuare, nu veți obține aceleași beneficii. În cadrul unui studiu făcut pe animale s-a constatat că și ele preferă iarba după prima tăiere, iar rezultatele testelor la care au fost supuse au ieșit net superioare în cazul în care acestea au fost hrănite cu iarbă obținută numai după prima tăiere.
  • A cultiva iarba nu este greu și nici scump. Trebuie doar puțină preocupare. Mai costisitor este de procurat storcătorul care să permită și stoarcerea verdețurilor, dar există variante pentru toate posibilitățile.
  • Pentru cultivare sunt necesare semințe pentru iarbă și nu grâu obișnuit, care nu are putere de germinare corespunzătoare. Acestea se pot procura de la magazinele specializate sau de la magazinele online. Pentru cultivarea în grădină este necesară pregătirea unei parcele cam de 60×150 cm sub formă de răzor. Pământul de la suprafață trebuie să fie fin și uniform nivelat. Este bine să aveți pregătite două parcele, astfel încât atunci când începeți să tăiați din prima să o semănați pe a doua. La o parcelă sunt suficiente 500g semințe. Pentru rezultate optime, și o răsărire uniformă, se pun la înmuiat semințele în apă o noapte, după care se lasă într-o sită și se clătesc de 2-3 ori/zi încă una sau chiar două zile, astfel încât în momentul semănării germinarea să fie pornită. Semințele se presară uniform pe răzor și nu se acoperă cu pământ, dar se udă des cu jet foarte fin pentru a nu le deranja. Pentru perioada de vară când este foarte cald și pământul se usucă repede ar fi de preferat o parcelă de pământ mai ferită, care să nu fie în bătaia soarelui. În zilele mai umede și mai răcoroase, grâul crește cel mai bine.

semințe

Când este gata, cel mai bine iarba se taie cu un cuțit zimțat.

Pentru cei 50-60 ml de suc este suficietă o mână de iarbă. 

poză 1poză 2

Despre povestea Annei Wigmore, cea care a pus bazele hranei vii, precum și câteva linkuri utile, sunt disponibile 

aici

Și acum pe scurt, povestea:

     La vârsta de 51 de ani, fiul meu, Eddie, era pe moarte. A fumat timp de 30 de ani, câte 3-4 pachete de țigări pe zi, începând de la 18 ani. Cântărea 143,18 kg și nu putea să meargă 30 de metri fără să fie nevoit să se oprească pentru a-și trage sufletul. doctorul îi spunea: ” Ai arterele blocate.” Avea doar 50 de ani și nu era pregătit să moară, așa că l-am convins să încerce terapia cu iarbă de grâu. Steve, ascultă-mă – nu îți va veni să crezi ce răsturnare incredibilă de situație. Bea suc de iarbă de grâu în fiecare zi și a pierdut 22,7 kg; în plus a renunțat la carne de tot, bazându-și alimentația pe germeni. Este evident că iarba de grâu reîntinerește plămânii, căci acum el se poate plimba alături de noi. Se simte minunat.

     Și să îți spun ceva, nu se va mai întoarce la muncă. Nu la același loc de muncă. Ne apucăm să facem afaceri cu iarbă de grâu. …Vom pune la dispoziția sălilor de sport și persoanelor fizice materiale pentru cultivare prin intermediul marketingului de rețea. …Cei care frecventează sălile de sport sunt fascinați de aceasta pentru că nu mai au nevoie de steroizi. În 15-20 de minute de la administrarea ierbii de grâu simt cum sunt energizați. Fluxul sanguin absoarbe nutrienții imediat. Pur și simplu îi absoarbe.

    Toate aceste lucruri sunt senzaționale. În acest ultim an, am mers peste 1.126 km în jurul Illinois-ului. Parcurg 3,2-4,8 km. în fiecare zi, indiferent de vremea de afară și te asigur că toate acestea se datorează ierbii de grâu. Nu îmi vine să cred ce forță am. Pe 24 noiembrie voi împlin 72 de ani. Am avut și până acum forță cardiovasculară însă acum…Mă plimb cu bicicleta timp de o oră fără să mă opresc. Există un instructor care ne îndrumă. Cei mai tineri renunță după 20 de minute, dar eu mă implic timp de o oră întreagă fără să simt nevoia de a-mi trage sufletul. Și ce putere am! 

    Da, am încercat și pudra, însă nu se obține același efect. Bunul simț mă va îndruma, trebuie să fie viu. Vei simți un val de enrgie după 15minute. Îmi cultiv singur iarba de grâu, 12-15 cm, timp de opt sau mai multe zile. Este o verdeață realmente bogată. În prezent consum 180 ml de iarbă de grâu zilnic. ( Beau această cantitate!)…Nu mai iau deloc medicamente antiacid. Clorofila este cel mai bun antiacid.

     Ani de zile am avut ceva supărător în voce, dar odată cu vârsta m-am obișnuit. Oamenii trecuți de 50 de ani expectorează des. După două săptămâni în care am consumat iarbă de grâu, am avut o expectorație foarte productivă. Acum a dispărut! Îmi pot auzi ecoul vocii. I-am povestit doctorului, iar acesta mi-a confirmat: ” Nici o mirare, totul este curat acolo înăuntru.”

    Am tot fost prin spitale pentru că am avut gută în stadiu avansat. Mâncam prea multă carne. Toate acestea fac parte din trecut, bineînțeles. Acum, fostul meu hematolog ia tablete cu lucernă, este pe punctul de a intra în programul de iarbă de grâu și chiar a pierdut în greutate. Bineînțeles că are grijă de acea senzație de foame care te macină pe interior. Te simți gol, dar satisfăcut. 

    Mă întreb, în schimb, când vor renunța la fumat, când vor scoate în afara legii produsele de la McDonald’s și Burger King. Oare câte generații va mai trebui să îmbolnăvim înainte ca ei să își dea seama? 

Nu subestimați niciodată puterea naturii.

finish


Steve Meyerowitz, “Vindecări miraculoase cu iarbă de grâu”, Editura Benefica-Otopeni,2011; pp.139-141.

Share Button

Lecțiile iubirii-1: Mesajul răstignirii.

rastignirea-ingerului

Vasile Burlui- “Răstignirea îngerului”

      Răstignirea: Un exemplu și un mijloc didactic dus la  extrem. O lipsă de atac la persecuție pornită din conștientizarea faptului că deși trupul poate fi distrus, esența noastră divină este nemuritoare.

“Predă numai iubire, căci asta și ești.”

      Nimeni nu își poate organiza viața fără să aibă un sistem de gândire. Trăim potrivit acestuia și îl predăm în primul rând copiilor noștri prin învățături, dar mai ales prin exemplul personal. Sistemul de gândire care stă la baza lumii în care trăim este bazat pe separare. Atunci când te consideri singur, separat de tot ce te înconjoară, te simți vulnerabil, iar de aici se naște frica. Frica de orice: de oameni, de viață, de natură, de univers, de ce ar putea fi dincolo de lumea noastră, în plan fizic și subtil. Cu frica în suflet, vulnerabil fiind, te simți atacat, crezi că ești atacat în mod constant, motiv pentru care devi mânios și ataci la rândul tău. Așa funcționează în mare, lumea în care trăim. Ceea ce vedem în societatea noastră reflectă în marea majoritate a cazurilor această nevoie bolnavă de atac și contraatac. Nu iubirea este cea pe care o împărțim, așa cum ar fi firesc, ci mânia.

      De 2000 de ani purtăm doliu și îl comemorăm pe Mântuitor. Dar cum Îl onorăm? Neînvățând lecțiile pe care a venit să ni le predea prin exemplul personal. Considerăm că s-a jertfit  și a luat asupra Sa păcatele lumii. Superficială concluzie, iar faptul că ne-am degrevat de responsabilitatea propriei noastre Ispășiri se vede în viețile noastre. Trăim cu frica de iad în sân pe de o parte, iar pe de altă parte nu-i acordăm nicio șansă acestui mare Maestru care a venit să ne învețe măreața lecție a iubirii și iertării. Este mult mai ușor să afirmăm la nivel superficial că îl urmăm pe Hristos și mult mai greu să muncim cu propriile noastre persoane, pentru a învăța lecțiile pe care El ni le-a predat:

   Ți s-a cerut să mă iei ca model de învățare pentru că un exemplu extrem e un instrument didactic deosebit de util. Toți predăm, și predăm tot timpul.

   În scopul învățării să mai examinăm o dată răstignirea…Nu am stăruit înainte asupra ei din cauza conotațiilor înfricoșătoare pe care i le poți asocia….Răstignirea nu e decât un exemplu extrem. Ea poate fi și a fost greșit înțeleasă. Deși am insistat înainte numai pe înviere nu am clarificat atunci scopul răstignirii și modul în care a dus de fapt la înviere….Adevăratul înțeles al răstignirii stă în intensitatea aparentă a agresiunii unora dintre Fiii lui Dumnezeu asupra altuia. În ultimă instanță agresiunea poate fi săvârșită numai asupra trupului.

Observație: Ni s-a explicat în lecțiile trecute că viața noastră dominată de ego, pe această planetă și în această lume, este doar o foarte mică parte din viața noastră cea adevărată care se desfășoră dincolo de spațiu și timp, în eternitate. Ținând cont de aceste aspecte,  pot fi  înțelese mai bine ideile care curg mai jos prin  Vocea Lui:

      Nu încape îndoială că un trup poate agresa un altul, putând chiar să îl distrugă. Dar, dacă distrugerea însăși e imposibilă, ce e destructibil nu poate fi real. De aceea distrugerea lui nu justifică mânia. În măsura în care crezi că o justifică, accepți premise false și le predai altora. Mesajul pe care a fost menită să îl predea răstignirea, a fost acela că nu e necesar să percepi o formă de agresiune în persecuție, căci NU poți fi persecutat. Dacă reacționezi cu mânie, te identifici cu destructibilul și te apreciezi, de aceea, în mod dement.

    Am explicat cât se poate de clar că sunt ca tine și ești ca mine, dar egalitatea noastră fundamentală poate fi demonstrată numai printr-o decizie comună. Ești liber să te consideri persecutat dacă vrei. Când alegi însă să reacționezi în felul acesta, ai putea să îți amintești că eu am fost persecutat după cum judecă lumea, și nu am împărtășit această evaluare….Dacă reacționezi de parcă ești persecutat, predai persecuție. Nu ți se cere să fii răstignit, un lucru ce a făcut parte din propria mea contribuție didactică. Ți se cere doar să îmi urmezi exemplul  – în fața unor tentații mult mai puțin extreme de-a percepe greșit – și să nu le accepți ca false justificări pentru mânie.

    Învierea ta este redeșteptarea ta. Eu sunt modelul de renaștere, dar renașterea însăși e doar mijirea în mintea ta a lucrului ce e deja în ea. Dumnezeu Însuși l-a pus acolo și, de aceea, e adevărat pentru totdeauna. Eu am crezut în El și l-am acceptat de aceea ca adevărat pentru mine.

    Am ales,  de dragul tău și al meu, să demonstrez că agresiunea cea mai atroce, după judecata eului, este irelevantă. După cum judecă lumea aceste lucruri, dar nu după cum le cunoaște Dumnezeu, am fost trădat, abandonat, bătut, sfâșiat și, în final, ucis. Era clar că toate acestea s-au datorat doar proiecției altora asupra mea, de vreme ce nu făcusem niciun rău la nimeni și îi vindecasem pe mulți.  Mai suntem egali ca studenți, deși nu e nevoie să trecem prin experiențe egale. Dar, ca să îmi folosești experiențele în mod constructiv, trebuie să urmezi tot exemplul meu și să le percepi cum le percep eu. …M-am angajat să arăt adevărul acestui lucru într-un caz extrem, pur și simplu pentru că urma să fie un bun instrument didactic pentru cei a căror tentație de-a ceda în fața mâniei și a agresiunii nu era atât de extremă.

      Orice interpretare a răstignirii ca fiind altceva decât apel la pace și la iubire, duce la folosirea ei ca armă de atac. În lumina celor spuse în Text, Mântuitorul nu s-a considerat persecutat. A spus că El însuși a ales acest mijloc didactic extrem, pentru că s-a angajat să predea lecția iubirii și să-i învețe pe cei tentați să nu cedeze în fața mâniei și agresiunii. Apostolii se pare că deseori nu au înțeles corect mesajul răstignirii, faptul că Iisus a ales și s-a angajat să treacă prin acest proces. Propriile lor frici și propria lor iubire imperfectă i-au determinat să vorbească apoi despre “urgia lui Dumnezeu”. De asemenea, propriile lor sentimente de vinovăție i-au făcut mânioși și i-au determinat să vorbească cu mânie despre răstignire.

       Exemple de gândire răsturnată din Noul Testament:

    În continuare, sunt două exemple de interpretări eronate generate de sentimentele de vinovăție prezente în mintea Apostolilor. Vocea spune că dacă aceștia nu s-ar fi simțit vinovați nu i-ar fi putut atribui Lui cuvintele:

  • N-am venit să aduc pace, ci sabie” – este clar opusul a tot ce El a predat.
  • Prin sărutare-L vinzi tu pe Fiul omului?“- Vocea ne spune că acest lucru nu i l-ar fi putut spune lui Iuda decât dacă ar fi crezut în trădare, iar întregul mesaj al răstignirii este tocmai acela că nu crede în trădare. Este accentuată ideea că reacția Lui la Iuda a fost prost înțeleasă, așa cum de asemenea greșit s-a spus că El ar fi atras “pedeapsa” asupra lui Iuda. În condițiile în care tocmai a ales să ne învețe iubirea pentru toți Fiii lui Dumnezeu, părți din Fiime așa cum era și El, nu putea să-l condamne pe Iuda în condițiile în care era gata să demonstreze imposibilitatea condamnării.

       De altfel, în timpul judecății, în timp ce Iuda își rostea mărturia, Iisus s-a întors înspre el și, binecuvântându-l, a spus:

     “Tu vei fi iertat căci ce grăiești nu vine din gura ta.”

      Întorcându-se apoi spre guvernator a continuat:

     “De ce să îți știrbești demnitatea învățându-ți slugile să trăiască în minciună, când, chiar și fără aceasta, tu ai puterea de a condamna un om nevinovat?”

     Suntem atenționați de faptul că atunci când citim învățăturile Apostolilor trebuie să ținem cont de faptul că El Însuși le-a spus că erau multe pe care urmau să le înțeleagă mai târziu căci nu erau chiar gata să-L urmeze la vremea respectivă: ” Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteți să le purtați. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul”( Ioan, XVI, 7-14). Bazându-și judecata pe aceste afirmații, Allan Kardec în “Geneza” spune că :

   Religiile fondate pe litera Evangheliei nu au cum, deci, să pretindă că dețin tot adevărul…Principiul imutabilității religiei este astfel contrazis chiar de Iisus Christos. … Or de la Christos și până în zilele noastre, nu s-a produs nicio mare revelație care să completeze Evangheliile, care să elucideze părțile obscure, indice sigur că Trimisul nu și-a făcut încă apariția. Cine ar putea fi acest trimis? Atunci când Iisus spunea că ” îl voi ruga pe Tatăl meu și el vă va trimite un alt Mângâietor”, lucrul  acesta vrea să spună că nu va fi tot El acel Mângâietor…Apoi Christos adaugă: ” Pentru ca acesta să rămână în veci cu voi, și să fie în voi“. Nu trebuie să înțelegem prin asta o individualitate încarnată, care nu poate rămâne veșnic printre noi, sau, și mai puțin în noi, ci este vorba despre o doctrină care, după ce va fi bine asimilată, va putea sălășlui veșnic în cugetele noastre. Mângâietorul este deci, în accepțiunea lui Iisus, personificarea unei doctrine consolatoare, al cărui inspirator va trebui să fie Duhul Adevărului.”

        Ne întoarcem acum la Text și la Vocea lui Hristos:

Nu vreau să lași să pătrundă nicio frică în sistemul de gândire spre care te îndrum. Nu cer martiri, ci profesori. Nimeni nu e pedepsit pentru păcate, iar Fiii lui Dumnezeu nu sunt păcătoși.

Răstignirea a fost rezultatul unor sisteme de gândire clar opuse; simbolul perfect al conflictului dintre eu și Fiul lui Dumnezeu. Acest conflict pare la fel de real acum, iar lecțiile lui trebuie învățate acum, ca și atunci.

       Acest mesaj poate fi foarte bine înțeles dacă ne amintim lecțiile referitoare la iluziile eului. Ne amintim că în noi sunt cerul și pământul, că mintea noastră este scindată și că în noi se duce veșnic o luptă între ego (eu) și Sinele nostru Divin  (Fiul lui Dumnezeu) călăuzit de Spiritul Sfânt. La nivel global, comunitar, dar și la nivel individual, aceasta este răstignirea: lupta continuă dintre ego și spirit, și așa cum spune în Text, alegem să ne răstignim în fiecare zi, atâta timp cât credem în separare. Iar răstignirea aceasta ni se aplică fiecăruia dintre noi ca rezultat fie a luptei proprii dintre ego și Divin, fie a luptei pe care o duc cu Divinul eurile exacerbate ale celor pe care tot noi îi lăsăm să ne conducă, și care produce efect asupra noastră, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Iisus. El a fost cel care a demascat lupta pe care eurile exacerbate ale conducătorilor vremii o duceau cu Dumnezeu. L-au omorât pe El, pentru a-și proteja propriile interese dominate de ego.

      Ne-a fost spus explicit de atâtea ori, că mesajul răstignirii este în ultimă instanță mesajul eliberării de frică. Este mesajul renunțării la contraatac. Este mesajul iubirii față de toți frații noștri. Cu toate acestea, este totuși un exemplu extrem de acceptare. Nu ni se cere o astfel de jertfă, dar ni se cere să înțelegem mesajul lecției predate de El – o lecție grea, pe care și-a asumat-o cu bună știință, pentru că Iisus nu a fost purtat de “valul vieții”. El a fost cel care și-a planificat viața și a știut în cele mai mici amănunte încotro se va îndrepta.

finish

Conexiuni:

Carte_Viata-necunoscuta-a-lui-Iisus-Hristos_14825c   

        După încheierea războiului turco-rus ( 1877-1878) Nicolas Notovitch a întreprins o serie de călătorii în Orient cu scopul de a studia tradițiile și obiceiurile locuitorilor Indiei, “arheologia măreață și misterioasă a țării, precum și natura ei colosală și maiestuoasă”. Cu toate acestea, în cursul uneia dintre vizitele pe care le-a făcut la mănăstirile budiste, a aflat de la starețul lama că în arhivele din Lassa, existau documente foarte vechi care vorbeau despre viața lui Hristos. În acest fel, călătoria  sa a luat altă turnură, a descoperit și a obținut informații din acele pergamente, după care, reîntors în Europa, a încercat fără rezultat să le facă publice în mod oficial, prin instituțiile credibile și abilitate în acest sens. Singurul rezultat obținut era interesul vădit pentru informații și sfatul de a nu le face publice pentru că nu este în interesul nimănui. În cele din urmă scrie o cărticică : “Viața necunoscută a lui Iisus Hristos”, în care aduce informații despre anii pe care Iisus i-a trăit în Orient (între 13-26 de ani). El era cunoscut în Orient sub numele de Sfântul Issa. La sfârșitul cărții autorul face un scurt rezumat din care citez fragmentele de mai jos:

     Cele două manuscrise care mi-au fost citite de către starețul lama al mănăstirii Himis, au fost alcătuite din diferite copii scrise în limba tibetană, traduse din sulurile bibliotecii din Lassa și aduse în India, Nepal și Maghada, la două sute de ani după Hristos. Acestea au fost păstrate într-o mănăstire de pe muntele Marbour, din apropiere de Lassa, reședința actuală a lui Dalai- Lama.

      Aceste suluri au fost scrise în limba Pali, cea pe care anumiți lama o studiază cu atenție pentru a putea traduce scrierile sacre din acea limbă în dialectul tibetan. Cronicarii erau budiști aparținând sectei lui Buddha Gautama.

      Fără detalii preliminarii sau vreo explicație, manuscrisul începe cu vestea că, în același an al morții lui Hristos, niște negustori, care tocmai se întorceau din Iudeea, au adus înapoi vorba că, un om drept numit Issa, un israelit, după ce fusese achitat de două ori de către judecători – fiind proorocul lui Dumnezeu – a fost, în cele din urmă, ucis la insistențele guvernatorului păgân, Pilat, care se temuse că Iisus va profita de faima sa pentru a restabili Regatul Israelului și pentru a-i înlătura conducătorii străini din teritoriu.

     Doar la sfârșitul celui de-al doilea volum întâlnim prima afirmație categorică a cronicarului, care declară că Issa este binecuvântat de Dumnezeu și cel mai  bun dintre oameni; că el este alesul mărețului Brahma, omul în care s-a încarnat duhul desprins din Ființa Supremă, la momentul hotărât de soartă.

      Cronica budistă descrie apoi pe scurt măreția și decăderea regatului Israel, cât și cucerirea sa de către străinii care au înrobit locuitorii. …Starea vremurilor de atunci a justificat, așadar, credința în anunțarea, iminența și necesitatea venirii lui Iisus.

      Fără îndoială că, atât budiștii cât și evangheliștii, vor să arate astfel că pruncul aparținea casei regale a lui David; Dar textul Scripturii, potrivit căruia “copilul a fost conceput de către Duhul Sfânt,” poate fi interpretat în două feluri, în vreme ce,  potrivit  doctrinei budiste , care este mai apropiată legilor naturii, Duhul Sfânt s-a încarnat în copilul deja născut, pe care Dumnezeu l-a binecuvântat și l-a ales pentru a-I împlini misiunea aici pe pământ.

     În acest punct, tradițiile evangheliștilor sunt lacunare, deoarece, din ignoranță sau din neglijență, nu ne povestesc nimic despre copilăria, tinerețea sau educația sa. Ei încep istoria lui Iisus cu prima sa predică, când, acesta se întoarce în țara sa, la vârsta de treizeci de ani.

   Iisus a petrecut șase ani printre budiști, unde a descoperit principiul monoteismului încă neîntinat. La împlinirea vârstei de douăzeci și șase de ani, și-a amintit de țara sa natală care trudea sub jug străin. A decis așadar să se întoarcă acolo. În drumul său, a continuat să predice împotriva idolatriei, a sacrificiului uman și a păcatelor religioase, îndemnându-i pe oameni să-l recunoască și să-l adore pe Dumnezeu, Tatăl tuturor creaturilor pe care le îndrăgește în aceeași măsură, atât pe stăpâni cât și pe sclavi, pentru că toți sunt copiii Săi, cărora le-a lăsat minunatul său univers, drept moștenire comună. Predicile lui Iisus au lăsat o impresie puternică în țările pe care le-a vizitat, unde a înfruntat multe pericole puse la cale de către preoți, dar a fost protejat adeseori de adulatorii săi, care, cu o zi înainte, își sacrificaseră copiii idolilor.

     Prin puterea unui singur mesaj de adevăr, India întreagă, cu cele trei sute de milioane de idoli, poate fi transformată într-o țară creștină; dar – acest proiect minunat ar fi, fără îndoială, păgubos pentru anumiți creștini, care, precum preoții mai sus menționați, specuează ignoranța maselor pentru a se îmbogăți.

    Sfântul Luca spune că:” Iisus avea în jur de treizeci de ani când a început să-și îndeplinească misiunea.” Potrivit cronicarului budist, Iisus ar fi început să predice de la douăzeci și nouă de ani. Toate predicile sale, pe care evangheliștii nu le menționează și care au fost păstrate de budiști, se remarcă prin aspectul lor de măreție divină. Faima noului predicator s-a răspândit rapid în țară, iar Jerusalimul i-a așteptat cu nerăbdare sosirea.

    Dar Pilat, guvernatorul țării, nu avea aceeași viziune asupra situației. Agenții zeloși i-au spus că Iisus anunțase iminența unei noi împărății, recuperarea tronului evreiesc, și că se declarase Fiul lui Dumnezeu, trimis să învie curajul Israelului, căci el, Regele Iudeilor, va urca în curând pe tronul strămoșilor săi.

   Nu doresc să-i atribui lui Iisus rolul de revoluționar, dar mie îmi pare foarte plauzubil că El a trudit cu oamenii, având în vedere recăpătarea tronului, care îi revenea lui prin drept de moștenire. Prin inspirație divină și, în același timp complet convins că pretențiile sale erau legitime, Iisus a propovăduit, astfel, uniunea spirituală a oamenilor din care s-ar fi putut naște o uniune politică. ( Speculația autorului.)

      În ceea ce privește judecarea și condamnarea lui Iisus, deși descrierile sunt în mare parte comune atât evangheliștilor cât și budiștilor, autorul își spune că:

      La sfârșitul anchetei, membrii Sanhedrinului l-au anunțat pe Pilat că suspiciunile sale erau nefondate, că Iisus propovăduia adevăruri religioase, nu idei politice; că predica cuvântul sfânt și, mai mult, că susținea că venise pentru a reinstaura poruncile lui Moise, nu pentru a le înlătura. Cronica budistă nu face altceva decât să confirme această simpatie care exista fără îndoială între Iisus, tânărul predicator, și vârstnicii poporului iudeu; de aici și răspunsul acestora: “Noi nu judecăm un tânăr nevinovat.”
    Potrivit evangheliștilor, fariseii și evreii au încercat să-l condamne pe Iisus la moarte, în timp ce cronicarul budist declară hotărât că doar Pilat trebuie tras la răspundere. Această versiune este mult mai probabilă decât cea a evangheliștilor; cuceritorii Israelului neputând să suporte prea mult timp prezența unui om care-i anunța pe oameni că izbăvirea lor de sub jugul străin se apropia. Fiind deranjat de popularitatea lui Iisus, era normal ca Pilat să trimită instrucțiuni iscoadelor sale să urmărească fiecare cuvânt și mișcare a tânărului predicator.

      Referindu-se la Iuda, Nicolas Notovitch, citează replicile lui Iisus din timpul judecării prin care l-a iertat pe Iuda după ce l-a mustrat că și-a vândut conștiința, și prin care l-a criticat în mod direct pe Pilat pentru că a recurs la mijloace degradante cu scopul de a-l condamna. Apoi împărtășește propria sa opinie privind situația lui Iuda:

      Acum zece ani, am citit un articol despre Iuda într-un ziar german, Fremdenblatt, în care autorul încerca să demonstreze că trădătorul fusese prietenul cel mai bun al lui Iisus. S-ar părea că Iuda și-a trădat stăpânul datorită iubirii pe care o purta, prin oarba credință în vorbele Mântuitorului, care spunea că Împărăția Sa va veni după răstignirea Sa. Dar când l-a văzut pe cruce, după ce așteptase în zadar învierea sa imediată, Iuda nu a putut suporta remușcările și s-a spânzurat. Nu are rost să insist asupra acestei cercetări asidue, care este cu siguranță originală.
         Dar întorcându-mă la narațiunea biblică și la cronica budistă, pare destul de probabil că informatorul plătit ar fi fost Iuda, deși versiunea budistă nu precizează nimic în acest sens. Se poate presupune că guvernatorul s-a descotorosit prin propriile mijloace de Iuda, cum se întâmplă câteodată în zilele noastre, când este esențial să ascunzi oamenilor o astfel de faptă gravă și compromițătoare, pe care un astfel de om ar putea-o desconspira, fără să se gândească la consecințe.

       Oricum ar fi, sunt dovezi și interpretări suficiente care vin în sprijinul ideii că sfârșitul lui Iuda nu a fost consecința “pedepsei” pe care Iisus a atras-o asupra lui.

        Dincolo de orice speculație, de orice interpretare, de orice sursă din care vin informațiile despre Iisus Hristos, răzbate clar o singură concluzie:

” Cuvintele mele vor dăinui în veci.”

     Cea mai mare dintre minunile înfăptuite de Iisus Christos rămâne totuși revoluția pe care învățăturile sale a înfăptuit-o în lumea întreagă…Iisus Christos nu a scris nimic și totuși…doctrina sa a abolit păgânismul atotputernic până atunci, devenind stindardul civilizației. El avea deci, contra lui, toate forțele pentru a eșua în ceea ce-și propusese, de aceea putem spune că triumful doctrinei sale este mai mare decât toate miracolele sale, dovedind în același timp misiunea divină cu care fusese însărcinat. Dacă, în loc de principii sociale însuflețitoare pentru umanitate, bazate pe viitorul spiritual al omului, el nu ar fi lăsat posterității decât o sumă de fapte miraculoase, de abia ne-am fi amintit de ele astăzi.

( Allan Kardec-Geneza)

        În loc de final, un scurt interviu cu Petre Țuțea, despre Adevăr și Divinitate, și nu în ultimul rând despre credința în posibilitatea noastră ca oameni, de a atinge perfecțiunea:

 

 finish

 


 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole-“Text” pp.82-86 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Nicolas Notovitch, “Viața necunoscută a lui Iisus Hristos”, Solaris Print, București-2011, pp. 126-150.

Allan Kardec, “Geneza”, Antet XX Press, pp. 206, 225, 230.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!


 

 

 

 

 

 

Share Button

Vindecare și întregime -3. Exercițiul 43.

107410

În ochii acestui copil se vede întreg Universul.

       

      În ultima parte a acestui capitol, sunt continuate explicațiile despre cum folosește eul vinovăția, despre cum a influențat acesta interpretarea Scripturilor, despre timp și veșnicie, și despre decizia de a-l alege pe Dumnezeu. Sunt prezentate și câteva reinterpretări ale unor expresii din Biblie, care în mod curent seamănă frică .

       Cum folosește eul vinovăția.

        În noi sunt Cerul și Pământul dar mintea noastră este scindată. Mintea superioară, este a  Cerului și comunică cu acesta prin Spiritul Sfânt. Mintea inferioară este a eului și prin acesta comunică cu pământul. În Împărăția Cerului suntem ființe divine, iar drumul până acolo este presărat cu iubire și iertare. Ne iubim pe noi, îi iubim pe ceilalți. Ne iertăm pe noi, îi iertăm pe ceilalți. Vinovăția este iadul. Iertarea duce la divin. Vinovăția, eul și frica sunt strâns legate. Iar eul, să ne amintim, este ” diavolul” din noi.

    În Cer nu există vinovăție, căci Împărăția se atinge prin Ispășire, care te eliberează să creezi….Odată ce Spiritul Sfânt desface ce ai făcut, reziduul binecuvântat se reface și continuă, așadar, să creeze. Ce e binecuvântat cu adevărat nu poate stârni vinovăție și trebuie să stârnească bucurie. Asta îl face invulnerabil la eu pentru că e o pace inatacabilă. E invulnerabil la perturbări pentru că e întreg. Vinovăția e întotdeauna perturbantă.

        Într-una din lecțiile trecute s-a vorbit despre “complexul autorității” (aici). Eul e partea minții care crede în diviziune. Nu-l recunoaște drept “autor” pe Dumnezeu, “și-a luat lumea în cap” și crede că a uzurpat puterea Creatorului. Se identifică cu noi, noi ne identificăm cu el, și atâta vreme cât suntem în puterea lui, suntem cu adevărat “autori necunoscuți”. Nu ne simțim apartenența la Creație. Suntem ca un discipol înfumurat care își trădează Maestrul și începe să publice de unul singur “opere plagiat”.

       Eul e literalmente un gând înspăimântător. Oricât de ridicolă i s-ar părea unei minți sănătoase ideea atacării lui Dumnezeu, nu uita că eul nu e sănătos la minte. 

      Ce accepți în mintea ta are realitate pentru tine. Dacâ îți întronezi eul în minte, faptul că îl lași să intre îl face realitatea ta. Am spus mai înainte că trebuie să înveți să gândești cu Dumnezeu. A gândi cu El înseamnă a gândi ca El. Asta dă naștere la bucurie, și nu la vinovăție, pentru că e ceva firesc. Vinovăția e un semn sigur că felul în care gândești e nefiresc.

     Mintea lipsită de vinovăție nu poate suferi. Sănătoasă fiind, mintea vindecă trupul, pentru că a fost vindecată ea. Mintea sănătoasă nu poate concepe boala, pentru că nu poate concepe să atace pe nimeni și nimic. Am spus mai înainte că boala e o formă de magie. ( aici – “Vindecarea ca eliberarea de toată frica”). Eul crede că, pedepsindu-se pe el, va atenua pedeapsa lui Dumnezeu. Dar chiar și în asta este arogant. Căci Îi atribuie lui Dumnezeu o intenție punitivă….

         Atunci când am vorbit despre iluzia eu-trup, am fost învățați că întrebarea pe care trebuie să învățăm în orice moment al vieții, să ne-o punem este ” În ce scop”?  Scopurile cui sunt servite de decizia noastră: ale sinelui nostru superior sau ale  eului? Astăzi mai adăugăm o întrebare : ” Ce vrem?” – întrebare la care răspundem în fiecare secundă și minut al vieții, prin efectele deciziilor pe care le luăm. Dacă am vrut să ne fie bine, am judecat și am decis conform cu această dorință. Dacă efectul nu este cel dorit, urmează o reevaluare și o schimbare a deciziei, care probabil nu a fost luată în conformitate cu dorința sufletului, a sinelui nostru divin, a Spiritului Sfânt, ci în conformitate cu dorințele eului. Am folosit mintea inferioară, iar gândurile noastre nu au fost în armonie cu gândurile lui Dumnezeu.

   Neîncetarea deciziei de-a rămâne separat e singurul motiv posibil pentru neîncetarea sentimentelor de vinovăție. Am mai spus asta înainte, dar nu am subliniat rezultatele distructive ale deciziei. Orice decizie a minții va afecta atât comportamentul, cât și experiența. La ce vrei te și aștepți. Nu e o idee delirantă. Mintea ta chiar își face viitorul și îl va reda creației depline în orice moment dacă acceptă Ispășirea mai întâi.

       

        Timp și veșnicie

Locul tău nu e în timp.

Locul tău e doar în veșnicie, unde Dumnezeu însuși te-a pus pentru totdeauna.

Amânarea nu contează în veșnicie, dar e tragică în timp.

         În acest curs, iarăși și iarăși, cu fiecare ocazie, cu fiecare lecție, ne este readus în vedere scopul călătoriei noastre prin această lume. Ne este repetat cu îndârjire faptul că noi suntem singurii care decidem timpul, sau timpurile când ne vom întoarce Acasă. La nivel cosmic și subtil, amânarea noastră este insignifiantă, pentru că odată și odată vom deveni cei care suntem de fapt și care am fost dintotdeauna, ne vom desăvârși experiențele existențiale, ne vom trezi, și conștienți de perfecțiunea noastră și de puterea noastră creatoare, vom urca treptele divinității pentru a ne alătura familiei noastre Celeste.

      Atunci când decidem să ne lăsăm supuși timpului însă, decidem să amânăm călătoria desăvârșirii, să acceptăm mereu și mereu povara experiențelor dureroase pe care ni le oferă lumea în care trăim.

     Sentimentele de vinovăție sunt păstrătoarele timpului… Asta e continuitatea eului. Ea îi dă eului un fals sentiment de siguranță făcându-l să creadă că nu poți scăpa de el. Dar poți și trebuie. …Rolul meu e doar acela de a-ți descătușa voința și de a te pune în libertate. Eul tău nu poate accepta această libertate și i se va opune în toate clipele posibile și în toate felurile posibile. Mintea care era în mine, este în tine…Lasă Spiritul Sfânt să îți aducă aminte de nepărtinirea Lui și lasă-mă să te învăț cum s-o împărtășești cu frații tăi. Cele două voci vorbesc simultan pentru două interpretări diferite ale aceluiași lucru; sau aproape simultan, căci eul vorbește întotdeauna primul.

        Eul și Scripturile

             Dacă ținem cont de ideea de mai sus, conștienți fiind de faptul că trăim într-o lume de euri, putem să acceptăm faptul că ” nimic din ce percepe eul nu e interpretat corect”, pentru că eul “vorbește întotdeauna primul” iar vocea adevărului rămâne în fundal, discretă și nețipătoare. Acest lucru se pare că este valabil și în felul în care au fost interpretate Scripturile. Mai jos sunt aduse argumente în favoarea acestei afirmații, precum și unele reinterpretări ale unor expresii din Biblie.

     Eul nu numai că citează Scriptura pentru a servi propriilor lui scopuri, ci chiar interpretează Scriptura pentru a-i servi drept mărturie. Biblia e un lucru înfricoșător după judecata eului. Percepând-o înspăimântătoare, o interpretează cu teamă. Temându-te nu faci apel la Instanța Superioară, crezând că și judecata ei ar fi în defavoarea ta.

      Iată care sunt  în lumina acestui curs interpretările pe care  Spiritul Sfânt le aduce câtorva idei din Biblie:

  • ” Ceea ce vei semăna aceea vei și secera”:

      Vei cultiva în tine ceea ce consideri că merită cultivat. Dacă tu judeci că merită să cultivi acele idei, acele idei devin merituoase în ochii tăi. “Ce accepți în mintea ta are realitate pentru tine”.

  • ” A mea este răzbunarea, zice Domnul”:

     Acest lucru nu înseamnă că Dumnezeu se răzbună, ci că noi trebuie să dăm spre purificare Spiritului Sfânt, lui Dumnezeu deci, acele impulsuri de răzbunare, de atac, care se nasc din ego. În prima parte a lecției, chiar era făcută afirmația că ” odată ce Spiritul Sfânt desface ce ai făcut, reziduul binecuvântat se reface și continuă, așadar, să creeze”.

  • ” Voi pedepsi păcatele părinților până la al treilea sau al patrulea neam.”:

     Afirmația înseamnă că Spiritul Sfânt va putea să reinterpreteze ce au înțeles greșit generațiile anterioare, eliberând astfel gândurile de capacitatea de-a produce frică. Adică, suferința (pedeapsa) a fost și rămâne asupra noastră, atâta timp cât persistă interpretările eronate aducătoare de frică ( păcatele) a  generațiilor anterioare.

  • “Cei răi vor pieri.”

      Aici este explicat faptul că în nici un caz nu trebuie să ne temem că Instanța Superioară ne va condamna. ” A pieri” nu are  sensul de “a fi distrus” ci de ” a fi transformat”. Însăși scopul acestui curs este acela de a-i face pe cei “răi” să “dispară”, pentru că scopul acestui curs este să ne vindecăm mintea. Acest lucru este sinonim cu Ispășirea, adică cu vindecarea prin iertare și iubire.  Evident că în momentul în care programul “Ispășirea” se va finaliza, nu va mai exista în această lume nici un om “rău”, dominat de ego și cu mintea cuprinsă de gânduri lipsite de iubire. Acest program  este implementat la nivel global, iar de el răspunde la nivel subtil însuși Mântuitorul. Nu putem să nu vedem câte acțiuni  care vizează creșterea nivelului de conștiință la nivel planetar se desfășoară în paralel cu dezlănțuirile furibunde ale eurilor  care generează crize și conflicte de tot felul.  

  • ” Eu lumină am venit în lume.”

        Mântuitorul ne explică că El a venit în lume ca să împărtășescă lumina cu noi. 

Amintește-ți referirea pe care am făcut-o la oglinda întunecoasă a eului și mai amintește-ți că am spus: “Să nu privești în ea.” Mai e adevărat că de tine depinde unde te uiți să te găsești.

        Decizia de a-l alege pe Dumnezeu.

Chiar crezi că poți face o voce care să o înăbușe pe a lui Dumnezeu?

Chiar crezi că poți inventa un sistem de gândire care să te separe de El?

Chiar crezi că îți poți croi siguranța și bucuria mai bine decât o poate face El?

De câte ori nu ești pe deplin voios, ai reacționat cu lipsă de iubire la una din creațiile lui Dumnezeu.

       Lipsa de voioșie vine  din faptul că ne percepem  ca fiind păcătoși pentru că știm că undeva am greșit, și devenim defensivi pentru că ne așteptăm la atac.  Chiar și atunci când “nevinovați fiind” lipsa de iubire sau ego-ul altei persoane ne atacă, eul nostru nevindecat nu știe să găsească calea spre iertare și iubire, simțindu-se ofensat. Așa ne afundăm în caruselul nebuniei și al durerii. Nu suntem obișnuiți să accesăm resursele noastre interioare și să apelăm la mintea noastră superioară, care face parte din Mintea lui Dumnezeu.

        Decizia de a reacționa în acest fel ne aparține, și poate de aceea să fie și modificată. Acest lucru nu se realizează prin pocăință în sensul obișnuit, pentru că presupune vinovăție, iar vinovăția înseamnă iad. Cu cât ne pocăim mai tare, cu atât starea de vinovăție se va accentua. Primul pas spre corecție este acela de a recunoaște că am decis greșit în mod activ, și că putem decide altfel. Apoi, trebuie să înțelegem că a venit momentul să ne angrenăm în procesul Ispășirii, al transformării. 

     Dumnezeu Însuși ți-a dat Corecția desăvârșită pentru tot ce ai făcut în dezacord cu Voia Lui preasfântă. Eu îți fac planul lui cât se poate de explicit, și îți voi spune ce rol ai în cadrul lui și cât de imperios este să îl duci la îndeplinire.

      Pentru început, ori de câte ori nu suntem voioși trebuie să știm că undeva am greșit și trebuie să ne readucem gândirea la punctul în care s-a făcut greșeala, pentru a o deferi Ispășirii. Trebuie să ne amintim că avem o Călăuză care va răspunde chemării noastre:

Din moment ce nu am pace, precis am luat o decizie greșită.

Eu am luat decizia și tot eu trebuie să decid altfel.

Vreau să decid altfel pentru că vreau pace.

Nu mă simt vinovat pentru că Spiritul Sfânt va desface toate consecințele deciziei mele greșite dacă Îl las.

Aleg să Îl las îngăduindu-I să îl aleagă pe Dumnezeu pentru mine

finish

     Acestea au fost ultimele lecții din capitolul 5- Vindecare și întregime. Una dintre ideile dominante ale capitolului, vinovăția și efectele ei, va mai fi abordată pentru înțelegere deplină în capitolele următoare ale cursului. Exact așa cum se întâmplă la școală, ideile sunt reluate pe parcursul lecțiilor, cu scopul declarat la începutul cursului de a-i face pe “studenți” să înțeleagă totul pentru a se putea vindeca.

      În loc de încheiere la acest rezumat, și de introducere la exercițiul care urmează – acest scurt videoclip deopotrivă invitație la film, conștiință și știință, ea însăși devenită piatră de temelie în vindecarea și dezvoltarea spirituală a omului.


“Din aceeași materie stelară: Cosmosul vizibil este compus din aceleași elemente. “

Cu siguranță și Cosmosul invizibil este compus și el, din aceleași elemente. Totul în jurul nostru este invitație la armonie și unitate.

106820


Exercițiul 43

Dumnezeu este Sursa mea. Nu pot să văd separat de EL.

    Explicații.

     Acest exercițiu folosește idei din lecțiile pe care tocmai le studiem.

     Am învățat până acum că legătura noastră cu lumea fizică exterioară se bazează în prezent exculsiv pe percepții, din păcate “neadevărate”, sau “adevărate” numai în măsura în care considerăm valabile numai acele percepții pe care ni le oferă cele cinci simțuri. Percepțiile adevărate, sunt însă acele percepții care leagă văzutul de nevăzut, care elimină separarea și care ne conectează cu ființa noastră divină, cu Mântuitorul, și cu Dumnezeu. Aceste percepții, ” adevărate” ne sunt utile pe drumul cunoașterii. Puntea de legătură între aceste percepții și cunoaștere, este ” Inspirația universală” sau “Spiritul Sfânt”, sau “Sfântul Duh”. El este “Călăuza”, acel ceva care ne facilitează contactul cu Mântuitorul pe de o parte, iar pe de altă parte  cu “Sursa”, cu acel ” Cineva Măreț”, cu “Creatorul”, sau oricum dorim noi să-l numim. Este liantul dintre noi și Dumnezeu, pe de o parte, și dintre noi toți pe de altă parte.

Percepția  nu are înțeles. Dar Spiritul Sfânt îi dă un înțeles foarte apropiat de al lui Dumnezeu. Percepția vindecată devine mijlocul prin care Fiul lui Dumnezeu își iartă fratele și se iartă astfel pe el.

Nu poți să vezi separat de Dumnezeu, pentru că nu poți fi separat de Dumnezeu. Orice faci, faci în El, pentru că orice gândești, gândești cu Mintea Lui.

       Cum se procedează.

        Sunt necesare, ca de obicei două tipuri de intervale practice:

  1. Trei intervale de câte cinci minute: unul dimineața cât mai devreme, altul în timpul zilei într-un moment convenabil, iar al treilea, seara cât mai târziu. În cursul acestor trei intervale de câte cinci minute se disting două faze:
  • Se repetă ideea cu ochii deschiși, după care se aplică ideea la 4-5 subiecte pe care le identificăm în jurul nostru privind fără grabă și pe care le alegem pur și simplu la întâmplare, vii sau nevii.

Dumnezeu este Sursa mea. Nu pot să văd biroul acesta separat de El.

Dumnezeu este Sursa mea. Nu pot să văd tabloul acela separat de El.

  • Se închid apoi ochii, se repetă ideea zilei, și  lăsăm să curgă gânduri legate de această idee, care nu trebuie neapărat să aibă o legătură evidentă cu ea, dar nici nu trebuie s-o contrazică. Ele trebuie să fie, ca și în exercițiul anterior , în spiritul acestui curs. În cazul în care apar gânduri parazite, se întrerupe exercițiul și se reia de la prima fază. Un exemplu de gânduri complementare ideii zilei ar putea fi:
Dumnezeu este sursa mea. Nu-l pot vedea pe colegul meu separat de El.
Văd cu ochii iertării.
Văd lumea ca binecuvântată.
Eu mă pot vedea în lumea din jurul meu. Ea este oglinda mea.
Pentru că mintea mea face parte din Mintea lui Dumnezeu, gândurile mele vor fi în armonie cu gândurile Lui.  
          2. Intervale scurte repartizate pe tot parcursul zilei. De fapt,  se poate aplica în gând ideea oricărei persoane ne iese în cale, sau oricărei situații care ne tulbură, încercând să înțelegem că nimic din ceea ce face parte din viața noastră nu este întâmplător, exact așa cum este explicat în exercițiul anterior: “Trecerea ta prin timp și spațiu nu este la întâmplare. Nu poți să nu fii în locul potrivit, la timpul potrivit.” De asemenea, putem să ne amintim că numai gândurile noastre creează lumea în care trăim, iar dacă acestea sunt în armonie cu Dumnezeu, lumea noastră este armonioasă. Cu acestea fiind spuse, pentru o persoană care ne iese în cale, sau pentru o situație care ne deranjează, ideea ar putea fi formulată astfel:
Dumnezeu este Sursa mea. Nu te pot vedea separat de El.
Dumnezeu este Sursa mea. Nu pot să văd situația aceasta separată de El.
finish

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)Fragmentele citate: ***Curs de miracole-“Text” pp.75-81 și Culegere de exerciții pentru studenți , pp.65-66, Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!

Share Button

Vindecare și întregime-2. Exercițiile 41-42.

       

8

       

        Și tot despre Spiritul Sfânt: ( prima parte aici )

       S-a spus deja că Spiritul Sfânt ca parte a Sfintei Treimi, este puntea de legătură dintre percepția adevărată și cunoaștere, iar o parte din Mintea lui este în  Mintea lui Dumnezeu pe când o altă parte este în mintea noastră. Ca parte a Sfintei Treimi, El este cel prin intermediul căruia ne conectăm la Sursă, fiind liantul și “Inspirația universală”, iar această inspirație e pentru toți. Nu este așadar numai liantul dintre noi – fiecare în parte și Creator, este în aceeași măsură liantul dintre toți copiii lui Dumnezeu.

   Există două moduri diametral opuse  de a-ți vedea fratele. Vezi-l prin Spiritul Sfânt din mintea lui, și Îl vei recunoaște într-a ta.

   Vocea Spiritului Sfânt e slabă în tine. Trebuie întărită înainte de-a O putea auzi… Ea nu e slabă din fire, dar o limitează faptul că nu ești dispus să O auzi. Dacă faci greșeala de-a-L căuta pe Spiritul Sfânt numai în tine, gândurile tale te vor înspăimânta căci, adoptând punctul de vedere al eului, întreprinzi o călătorie străină de eu, cu eul pe post de călăuză. Așa ceva nu poate să nu producă frică.

       

       Timpul, veșnicia, clipa de acum.

        Timpul e conceptul eului, și are rost în sens strict administrativ am putea spune, numai în lumea fizică. Timpul, ca și amânarea, nu au sens în veșnicie. Veșnicia este apanajul Creatorului. În veșnicie se desfășoară adevărata noastră viață. De aceeea, timpul vieții noastre fizice este insignifiant raportat la veșnicia vieții Ființei noastre, iar amânarea nu are sens decât la nivelul eului.

     Spiritul Sfânt are sarcina de-a desface ce-a făcut eul.

    Am subliniat în repetate rânduri că un nivel al minții nu poate fi înțeles de către altul. La fel stau lucrurile cu eul și Spiritul Sfânt, cu timpul și veșnicia. Veșnicia e o idee dumnezeiască, așa că Spiritul Sfânt o înțelege perfect. Timpul e o convingere a eului, așa că mintea inferioară – care e domeniul eului – îl acceptă fără rezerve. Singurul aspect al timpului care e veșnic e acum.

         Acest acum, deși atât de simplu în aparență, stă pe buzele tuturor căutătorilolor spirituali și tuturor învățaților lumii. Conversând cu Dumnezeu,  Neal Donald Walsch află că nu există alt timp în afară de prezent, iar “ieri” și “mâine” nu sunt decât scorneli ale imaginației și construcții ale minților noastre, care nu există în Realitatea supremă. Clipele acum sunt asemenea unor coli de hârtie înșirate pe un ax, care există simultan, și care pot fi accesate în orice moment.

       “Acum”, este modul în care ne-am trăit  copilăria, bucurându-ne de fiecare zi, de fiecare joc, de fiecare lucru nou descoperit, acel etern acum în care eram pur și simplu fericiți, în care nu ne simțeam vinovați de zilele lungi petrecute pe derdeluș, în care timpul nici măcar nu exista. Ne era făcut simțit doar prin chemarea mamei, prin dojana tatălui, pentru că într-adevăr, în momentele noastre de joc timpul nu mai exista, așa cum nu există nici în orele, zilele, anii în care creăm ceva cu pasiune, când nu te interesează ce “câștigăm” din asta și când pur și simplu suntem fericiți – fără să mâncăm, să bem și adormind duși, cu bucuria pasiunii noastre în suflet, în eterna clipă acum. Iar pasiunea, înseamnă Dumnezeu. Atunci când omorâm pasiunea, îl părăsim pe Dumnezeu. Atâta vreme cât pasiunea și bucuria există în suflet, rămânem conectați la Sursă, iar inspirația noastră este conectată la “inspirația universală” . Suntem deci conectați la Spiritul Sfânt din noi, și din ceilalți, și trăim în pace.

       

               Pacea

     Pacea e cel mai mare dușman al eului căci, în felul în care interpretează el realitatea, războiul e garanția supraviețuirii lui. Eul se călește prin vrajbă. De vei crede că e vrajbă, vei reacționa cu răutate, căci ți-a pătruns ideea de primejdie în minte….Spiritul Sfânt primește pacea cu brațele deschise. Veșnicia și pacea sunt corelate la fel de strâns ca timpul și războiul.

    Separarea e doar o altă denumire pentru o minte scindată. Eul e simbolul separării, tot așa cum Spiritul Sfânt e simbolul păcii.

        Citind cu atenție aceste fraze nu poți să nu observi valabilitatea pe care o au în viața noastră de zi cu zi și mai ales  în cadrul relațiilor noastre.

        Neînțelegerea celui de lângă tine în cadrul familiei, nu provine din ego, care se simte părăsit și în primejdie? Nu de aceea reacționăm cu răutate crezând că “celălalt” a semănat vrajbă? Nu generează toate acestea război care în cele din urmă duce realmente la separare? Dacă acestea  sunt reacții valabile la relația dintre doi oameni, care sunt efectele produse pe scară globală de reacțiile a miliarde de oameni dominați de propriile lor euri, care nu văd Spiritul Sfânt nici în ei nici în ceilalți?

razboi pace 1

Dacă nu e pace  în noi, ce pace să mai fie în lume?

   Eul a făcut lumea așa cum o percepe, dar Spiritul Sfânt, cel ce reinterpretează tot ce a făcut eul, vede lumea ca un instrument didactic de-a te aduce acasă. El trebuie să lucreze prin opuși, căci trebuie să lucreze cu, și pentru o minte în opoziție. Corectează și învață și fii deschis să înveți. Nu tu ai făcut adevărul, dar adevărul poate încă să te facă liber.

   Ce a ascuns frica mai face parte din tine. Spiritul Sfânt te va ajuta să reinterpretezi tot ce consideri înfricoșător și te va învăța că numai ce e iubitor e adevărat. Nu ai capacitatea să distrugi adevărul, dar ai toată capacitatea să îl accepți. E al tău pentru că face parte din tine, așa cum faci și tu parte din Dumnezeu pentru că te-a creat.

   Fiecare gând de iubire deținut în orice parte a Fiimii aparține fiecărei părți. E împărtășit fiind un gând de iubire. Împărtășirea e modul de-a crea al lui Dumnezeu, și totodată al tău.

   Nu ți se poate face niciun rău și nu vrei să îi arăți fratelui tău decât întregimea ta. Arată-i că nu îți poate face rău și nu îi pune nimic la socoteală, căci altfel ți-o pui la socoteală ție însuți. Iată semnificația cuvintelor ” întoarce și celălalt obraz”.

       

             Predare și vindecare.

      Predarea se face în multe feluri, dar mai ales prin exemplu. Predarea trebuie să vindece, căci e împărtășirea de idei și recunoașterea că a împărtăși idei e totuna cu a le întări. Nu îmi pot uita nevoia de-a preda ce-am învățat, care s-a stârnit în mine din cauză că am învățat. Te chem să predai ce ai învățat, căci numai așa poți conta pe această învățătură….Ce am învățat îți dau de bunăvoie, iar Mintea care era în mine se bucură când alegi să o auzi.

     Spiritul Sfânt ispășește în noi toți desfăcând, ridicând astfel povara pe care ți-ai pus-o în minte. Urmându-l pe El, ești condus înapoi la Dumnezeu, unde ți-e locul; și cum ți-ai putea găsi calea, dacă nu luîndu-l cu tine pe fratele tău? Rolul meu în ispășire nu e împlinit până nu iei parte la ea și nu o dai. Cum predai, așa vei învăța. Nu te voi părăsi, nici nu mă voi lepăda de tine, căci să mă lepăd de tine, ar însemna să mă lepăd de mine și de Dumnezeu care m-a creat. Tu te lepezi de tine și de Dumnezeu dacă te lepezi de oricare dintre frații tăi. Trebuie să înveți să îi vezi așa cum sunt și să înțelegi că îi aparțin lui Dumnezeu, ca tine.

   Așez pacea lui Dumnezeu în inima ta și în mâinile tale, să o ții și să o împărtășești. Inima e pură să o țină și mâinile puternice să o dea. Nu putem pierde. 

finish


 Exercițiul 41

” Dumnezeu merge cu mine oriunde merg.”

               Explicații

            Depresia, neliniștea, nefericirea, frica de a pierde, îngrijorarea, sunt simptome ale trăirii stării de separare. Starea de separare, care a dus la dezvoltarea și dominația eului, stă la baza fricii de a pierde și a senzației că tot timpul ne lipsește ceva.Pentru toate aceste suferințe de ordin fizic sau mental, oamenii au inventat diverse ” leacuri” . Așa cum frumos era explicat în primele lecții ale acestui curs, chiar dacă se făcea atunci referire la vindecarea trupului, aceste “leacuri”, că sunt medicamente sau  nu, sunt  în realitate ” forme de magie” de care avem nevoie cu adevărat pentru a ne susține atâta vreme cât avem mintea nevindecată. Adevăratele noastre resurse însă sunt în noi, iar Sursa vieții, din care venim, este cea care ne susține și pe care trebuie să învățăm s-o accesăm. Pentru aceasta este necesar să ne schimbăm modul de a ne percepe pe noi înșine și este necesar să ne vindecăm mințile.

În cele din urmă, ideea de astăzi va birui complet ideea de singurătate și abandonare pe care o încearcă toți cei separați.

În străfundul tău se află tot ce e desăvârșit, gata să răzbată prin tine și să iasă în lume. Iată ce va lecui toată întristarea și durerea și frica și pierderea, căci va vindeca mintea care a gândit că aceste lucruri sunt reale și a suferit din cauza loialității ei față de ele. 

Nu poți suferi niciodată pentru că Sursa întregii bucurii merge cu tine oriunde mergi. Nu poți fi singur niciodată, pentru că sursa întregii vieți merge cu tine oriunde mergi.

Înțelegem că nu crezi toate aceste lucruri. Cum ai putea, când adevărul e ascuns adânc în tine, sub un nor greu de gânduri demente, dens  și obscurizat, dar reprezentând tot ce vezi?

            Cum se procedează:

            Sunt necesare două tipuri de intervale practice:

  1. Un singur interval practic de trei-cinci minute dimineața, imediat după trezire, care se efectuează cu ochii închiși. Întâi se repetă ideea zilei, lent,  după care într-o stare de relaxare totală, golim mintea de orice gând și ne lăsăm purtați în adâncul nostru. Lăsăm gândurile să treacă, în cazul în care mai apar- și sigur vor apărea – și încercăm să ne abandonăm, departe de lume. Se prea poate să ajungi la Dumnezeu. De fapt, e foarte ușor, pentru că e cel mai firesc lucru din lume. Calea se va deschide, dacă crezi că e posibil. acest exercițiu poate da rezultate foarte surprinzătoare chiar de la prima încercare și, mai devreme sau mai târziu, e încununat întotdeauna de succes.
  2. Frecvente intervale practice utilize pe percursul întregii zile, în care se repetă ideea zilei lent și  cu ochii închiși.  Este important să înțelegem sensul cuvintelor atunci când repetăm ideea.

Exercițiul 42

“Dumnezeu este puterea mea. Viziunea e darul Lui.”

           Explicații

            Acesta este motivul pentru care eforturile de a realiza obiectivul acestui curs nu pot să nu își atingă ținta. Puterea noastră stă în puterea lui Dumnezeu. De aici primim viziunea.

   Trecerea ta prin timp și spațiu nu e la întâmplare. Nu poți să nu fii în locul potrivit la timpul potrivit.

          Cum se procedează:

            Sunt necesare și de data aceasta două tipuri de intervale practice:

  1.  Dacă pentru exercițiul anterior a fost necesar un singur interval practic de 3-5 minute, pentru acesta sunt necesare două intervale practice  tot de 3-5 minute, care se vor desfășura cu ochii închiși, dimineața și seara, imediat după trezire și înainte de culcare. Se repetă ca de obicei ideea zilei în gând, lent, după care vor fi lăsate să curgă în minte, fără a face niciun efort de a le găsi, toate gândurile legate de ideea zilei și care provin din înțelegerea acestui curs. Orice alte gânduri parazite trebuiesc îndepărtate. Eventual se deschid ochii, se repetă ideea zilei, după care sunt lăsate din nou să curgă gândurile aferente ideii zilei și care provin din înțelegerea  cursului. ” Ține minte însă că, pentru exercițiile de astăzi, căutarea activă a gândurilor relevante nu este o metodă potrivită”
  2. Se repetă idee zilei cât de des posibil pe toată perioada zilei.

  Ideea de astăzi este un prim pas în încercarea de-a reuni gândurile și de-a te învăța că studiezi un sistem de gândire unificat, din care nu lipsește nimic din ce e necesar, și în care nu e inclus nimic din ce e contradictoriu sau irelevant.

finish

 Variantele integrale ale exercițiilor pot fi accesate aici.


“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”

(Curs de Miracole)

Fragmentele citate: ***Curs de miracole-“Text” pp.70-75 și Culegere de exerciții pentru studenți , pp.61-64, Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!

Share Button

Mic dejun cu Socrate: Mersul la slujbă

socrate mic dejun     
        După ce ne-am trezit zâmbind cu bunăvoință unei noi dimineți din viața noastră, care înseamnă deopotrivă înviere și renaștere în sens filozofic, după ce ne-am curățat trupurile în semn de purificare și le-am îmbrăcat cuviincios ca o acceptare a renunțării la inocență, pornim cu pași siguri și sprinteni spre slujbă, acel spațiu în care ne afirmăm zilnic hotărârea nestrămutată de a deveni cei ce suntem, sau cei ce credem că putem deveni. Cu metroul, autobuzul, bicicleta, sau pe jos, fie că traversăm un oraș, un parc, sau numai un pod, drumul până la locul de muncă este o adevărată aventură.
        T.S. Eliot a comparat intrarea în metroul londonez cu o coborâre în cercurile infernului, în “lumea singurătății veșnice”. La fel ca metrourile de pretutindeni, și cel din capitala britanică este o lume sărăcită din punct de vedere spiritual, unde mulți oameni se află laolaltă fără ca între ei să existe un contact autentic, unde se aude o “ciripeală” permanentă care nu generează nici un sens, unde graba generală nu face decât să amâne tihna de care sufletul tău are nevoie pentru a înflori.
            Motiv pentru care în anul 2012, au fost inițiate la nivelul capitalelor europene acțiuni de “spiritualizare” a acestor spații subterane, în care lumina zilei nu poate pătrunde niciodată, iar lumina spiritului nu se poate face simțită decât atunci când fiecare dintre cei care coboară în întuneric, își aprind candela cu lumina propriei ființe.
“Opera înseamnă în primul rând Muzică, Emoție Pură, pe care o înțelegi chiar dacă nu înțelegi cuvintele sau nu știi povestea din spate.”

           Ce-i drept, sunt multe alte locuri în lume în care metroul nu apare așa hidos.

Poate fi vorba despre metroul japonez, mobilat de Ikea,

1 2

sau,

poate fi vorba despre metroul din Dubai, orașul superlativelor, în care metroul nu face decât să confirme această reputație. Inaugurat în 2009, a necesitat o investiție de 7,6 miliarde de dolari, oficialii afirmând că este timpul ca transportul în comun să devină unul care să ofere și lux călătorilor:

     De acord, s-ar putea ca drumul tău spre muncă să nu mai fie chiar atât de dezolant – unele navete presupun doar o plimbare peste un pod sau mersul cu bicicleta prin parc. Iar pentru numărul tot mai mare de oameni care lucrează de acasă, nu există nici un fel de navetă, doar pașii înăbușiți de papucii moi, din bucătărie către birou, după terminarea micului dejun. De fapt acești “telenavetiști”  se plâng uneori că le lipsește drumul spre muncă – nu doar pentru că, stând acasă , dezvoltă unele forme de claustrofobie, ci și pentru că deplasarea are darul de a legitima munca pe care o fac și de a-i da aparența “conformității”. De asemenea timpul petrecut pe drum creează și o graniță între acasă și locul de muncă, graniță după care cel care lucrează de acasă, nevoit să-i deschidă ușa celui venit să-i verifice contorul sau să-i roage pe copii să facă liniște, ajunge uneori să tânjească.      Dar pentru mulți dintre cei care se deplasează la locul de muncă, naveta de dimineață e o adevărată corvoadă. Încă și mai rău este faptul că ea se înscrie într-un spectru de nefericiri mai larg – eternul și aparent absurdul ciclu al navetei, muncii și dormitului, în care fiecare dintre noi intră aproape pe nesimțite. Nu întâmplător faptul de a fi navetist ne evocă imaginea unui hamster alergând în rotița lui sau a unui șobolan prins în capcană: concentrându-ne asupra destinației, ne pierdem din vedere destinul. Există deci vreo modalitate de evadare? 
       
      Un hamster a ajuns şoferul unui camion de 15 tone, după ce compania Volvo a filmat una dintre cele mai interesante reclame ale sale. Astfel, volanul camionului a fost transformat într-o roată pentru rozătoare, iar hamsterul a condus maşina de mare tonaj pe pantele abrupte ale unui drum din Spania, în timp ce era ademenit cu un morcov să aleagă direcţia potrivită.
       În acest mod, hamsterul pe nume Charlie a ajuns vedetă pe internet, în timp ce compania producătoare de camione a demonstrat cu câtă uşurinţă se poate conduce ultima lor maşină care foloşeşte un motor electric pentru a înlocui forţa brută de care avea nevoie până în prezent şoferul. ( sursa: www.ziarulevenimentul.ro)
        Revenim la răspunsul filosofului, inspirați fiind acum de hamsterul care a dovedit ce poate face atunci când are în față un morcov dulce, chiar dacă pare a se învârti la nesfârșit în rotița lui:
Răspunsul este afirmativ, dar numai dacă reușim să ne dezvățăm de ceea ce Nietzsche – el e individul cu mustață stufoasă și cu privire intensă care stă în fața ta în metrou – a numit “doctrina celor două lumi”, adică tendința de a inventa o lume ideală pentru a scăpa din cea în care trăim acum. În timp ce existența noastră se aseamănă cu timpul repetat la nesfârșit din “Ziua cârtiței”, ne imaginăm că am putea să renunțăm la tot și să ne cumpărăm o podgorie în Toscana; înghesuiți ca niște sardine în vagonul metroului, ne închipuim că navigăm în jurul Insulelor Maldive. Poate că aceste fantezii ne oferă mângâiere, dar ajungem să le inventăm, spune Nietzsche, doar pentru că am putea să acceptăm faptul că existența noastră se rezumă la ceea ce este deja; și, odată inventate, facem prea puțin pentru a le vedea transpuse în realitate. De aici rezultă că fanteziile noastre sunt un semn de slăbiciune, ceea ce îl face pe Nietzsche, să răspundă printr-o provocare aparent simplă, dar nu chiar atât de ușor de pus în practică: transformă-ți idealul în realitate sau – și asta ar fi poate de preferat – transformă-ți realitatea în ideal. Pentru a reuși asta, Nietzsche ți-ar cere să-ți imaginezi că viața ta s-ar repeta în cel mai mic detaliu – inclusiv această chinuitoare călătorie cu metroul – și să vezi cât din ceea ce presupune ea ai putea să suporți. Te-ar lăsa în pace doar când ai ajunge să retrăiești bucuros fiecare clipă – când cele două lumi ar ajunge să se suprapună. Presupunând că, în această lume unică, nou integrată, nu ai renunțat la slujbă, drumul tău spre muncă ar deveni o bucurie.
3
      A ajunge în acest punct, înseamnă să te desparți, împreună cu Nietzsche, de ceea ce el numește “turma” –  de cei care călătoresc în “vagoanele pentru vite”, așa cum este numită uneori clasa “economic” printre clienții companiilor aeriene – și să te alături ligii “supraoamenilor”, elita constituită din cei care își urmăresc nu doar destinația, ci și destinul, devenind propriii lor stăpâni. Apartenența la acest club aduce cu sine două beneficii. Mai întâi, a renunța la fantezia unei alte lumi înseamnă că suntem mai predispuși să investim în cea reală: vei trăi în prezent în loc să proiectezi un paradis care te-ar salva de tine însuți; nu există mijloc mai bun care să te oblige să îmbrățișezi realitatea în toată goliciunea ei revigorantă decât să ți se ia cârja idealului. Nu doar că vei vedea lucrurile așa cum sunt, lipsite de orice podoabă ( însă, prin asta, cu atât mai intense), dar nici nu vei mai fi intimidat de un ideal căruia te-ai simți obligat să i te conformezi – iar aceasta reprezintă al doilea avantaj. Tocmai pentru că e un ideal, idealul este investit cu autoritatea de a prescrie modul în care ar trebui să arate lucrurile; De aici rezultă că, odată scăpat de bolta pe care o înalță deasupra ta, vei fi liber să devi tu însuți, în tot ceea ce înseamnă individualitatea ta neconformistă – neuniformă, singulară, năzuroasă, rebelă, excentrică, îndrăzneață, neortodoxă și originală. De aceea abandonarea idealului poate să fie un preț ce merită plătit.

    Deci, iată-ne ajunși: am trecut prin lumea infernală a metroului, pe deplin conștienți că este, ca și noi, nu tocmai ideală; suntem în bună măsură convinși că am rămas aceeași persoană care a închis ușa de la intrare în urmă cu o oră; și am reușit, cu greu, să rezistăm impulsului de a-i strânge de gât pe ceilalți pasageri. În ciuda tuturor problemelor, am ajuns, iar acum clădirea biroului, laboratorului, fabricii, spitalului, școlii sau stadionului se profilează amenințătoare în fața noastră. Întrebarea care se naște acum e pentru ce facem toate acestea.

socrate mic dejun


Fragment  din cartea ” Mic dejun cu Socrate”, de Robert Rouland Smith, Editura Litera, București 2013-pp.35-43.


 

Share Button

Vindecare și întregime-1. Exerciții-39,40.

caraș ionuț blog 4

“Bucuria nu este decât semnul că emoția creativă și-a îndeplinit scopul”        

( Charles du Bos)

” Bucuria este trecerea omului de la o perfecțiune mai mică la una mai mare”

(Baruch Spinoza)

      Am ajuns încetișor cu studiul și rezumatele la capitolul 5 din Curs de miracole. Dacă ar fi să rezum în două fraze esența acestor lecții, aceste două fraze ar fi:

  1.  Bucuria este apanajul unui om vindecat și starea firească și obligatorie a celui care oferă vindecare.
  2. Spiritul Sfânt este ” Inspirația universală” acel “ceva” care facilitează comunicarea dintre noi și Mântuitor, și mai departe, dintre noi și Creator.

      Sunt lecții-apel, care nu pot fi tratate cu ușurință și care nu pot să nu trezească în inimile noastre dorința de a fi ceva mai mult decât ceea ce ni s-a spus până acum că suntem. 

     Și acum, pe rând și detaliat:

   

    Bucuria.

      ” Înălțarea înseamnă viață trăită în bucurie.”

     Prin 2012, atunci când peste tot se vorbea despre înălțare și trecerea în a patra dimensiune, citeam cu disperare tot ce se putea citi despre aceste lucruri. Din tot ce-am citit însă, singurul lucru care mi-a stăruit în minte este fraza citată mai sus. Iată că acum, parcurgând Curs de miracole, am ajuns să aprofundez bucuria dincolo de semnificația uzuală a cuvântului. Este ușor de înțeles în acest context, cum poți, în calitate de “făcător de miracole”, să faci un miracol atât pentru tine cât și pentru alții. Să vindeci, înseamnă să împarți bucurie.

     Să vindeci înseamnă să faci fericit…Cei ce încearcă să vindece fără să fie ei înșiși pe deplin bucuroși stârnesc diferite tipuri de reacții în același timp, lipsindu-i astfel pe ceilalți de bucuria unei reacții din toată inima.

   Ca să faci ceva din toată inima trebuie să fii fericit. …Nu există diferență între iubire și bucurie. De aceea,  singura stare deplină cu putință e cea de bucurie deplină.

   Ești binecuvântat de fiecare gând benefic din partea oricăruia dintre frații, de oriunde. Nu e nevoie să îi cunoști personal, sau să te cunoască ei pe tine. Iată de ce rugăciunea celui ce vindecă este:

Să cunosc fratele acesta cum mă cunosc pe mine însumi”

                O lume de idei.

        Am învățat  că mintea noastră face parte din Mintea lui Dumnezeu. Am învățat  că deși abstractă, mintea s-a scindat după separare, astfel încât noi folosim foarte mult mintea inferioară, legată de ego, și foarte puțin mintea superioară legată de Spiritul Sfânt prin care comunicăm cu Mintea lui Dumnezeu. Am învățat că pentru Spiritul Sfânt nu există nicio diferență între a fi și a avea, pentru că noi suntem totul, și avem totul ( suntem compleți, dar avem o minte nevindecată care nu ne permite să ne percem corect). Am învățat de asemenea că numai o minte vindecată poate să ofere vindecare. Am învățat că cel mai mare dușman al nostru este propriul nostru ego. Dacă ne referim acum la a fi și la a avea  din punct de vedere al eului, știm din proprie experiență că pentru el, sunt două lucruri separate.

        Să nu uităm că acesta este un curs de miracole. Este deci un curs a cărui absolvire ar trebui să ne pună în postura finală de “vindecători”,  adică de oameni vindecați, care aduc în jurul lor vindecare, oferind bucurie prin ideile pe care le împart.

      Pentru ego, a împărți ce ai, în sens de bun material, înseamnă a împărți dreptul de proprietate asupra acelui bun și înseamnă automat că tu vei avea mai puțin. Cu toate acestea, până și mintea inferioară înțelege că atunci când  împarți idei, deși acestea rămân toate ale tale și nu rămâi în nici un fel “mai sărac”, împărțite, ele cresc și capătă valoare.

     Dacă poți accepta conceptul că lumea e o lume de idei, dispare toată credința în asocația falsă pe care o face eul între a da și a pierde.      Să ne începem procesul de redeșteptare cu câteva concepte simple:

  • Gândurile sporesc dându-le.
  • Cu cât cred mai mulți în ele, cu atât devin mai puternice.
  • Totul e o idee.
  • Atunci, cum se pot asocia a da și a pierde?

duhul sfant

             Spiritul sfânt ( Sfântul Duh).

    Spiritul Sfânt e spiritul bucuriei.

      Spiritul Sfânt e Răspunsul lui Dumnezeu la separare.

 …Spiritul Sfânt e în mintea ta corectă, după cum a fost și într-a mea. Biblia spune: “Să aveți în voi mintea care era și în Cristos Isus” și folosește asta ca o binecuvântare. E binecuvântarea minții dispuse la miracole. Ea îți cere să gândești cum am gândit eu.     Spiritul Sfânt e singura parte a Sfintei Treimi care are o funcție simbolică. La el se referă denumirile de Vindecător, Mângâietor și Călăuză. Eu însumi am spus: “Dacă mă duc, vă voi trimite un alt Mângâietor, iar el va rămâne cu voi.” Funcția simbolică a Spiritului Sfânt Îl face greu de înțeles, căci simbolismul poate da loc la diverse interpretări. Ca om și ca una dintre creațiile lui Dumnezeu, gândirea corectă care mi-a venit de la Spiritul Sfânt – sau Inspirația Universală – m-a învățat, mai întâi de toate, că această inspirație e pentru toți.

        Din  primele lecții ale acestui curs am învățat că Iisus Hristos, în calitate de frate al nostru mai mare, răspunde de procesul Ispășirii, iar prin Spiritul Sfânt rămâne deschis canalul de comunicare între noi și El, pentru ca El să ne poată răspunde atunci când suntem pregătiți pentru Ispășire și când ne dorim acest lucru. Atunci când mintea noastră și Mintea Mântuitorului se vor fi unit,  distanța până la cunoaștere este atât de mică încât însuși Creatorul va face acest din urmă pas, iar percepția adevărată dobândită va fi transformată în final în cunoaștere.
        Spiritul Sfânt își are rostul numai până când acest proces de Ispășire este încheiat la nivel global. El “privește” la copiii lui Dumnezeu și “îi vede” pe de o parte așa cum erau atunci când nu aveau nevoie de vindecare, iar pe de altă parte “îi vede” așa cum vor fi atunci când din nou, nu vor mai avea nevoie de vindecare pentru că se vor fi vindecat.
          Alegerea Spiritului Sfânt, denotă decizia noastră de a vindeca separarea prin renunțarea la ea, iar această decizie, chiar dacă nu a fost luată încă, va fi luată la un moment dat, pentru că “Dumnezeu Însuși îți ține voia vie transmițând-o de la Mintea Lui la a ta cât există timpul. Când a fost făcut eul, Dumnezeu a pus în minte Chemarea la bucurie. Iată de ce trebuie să alegi să auzi una din cele două voci lăuntrice.” Una dintre aceste voci este vocea eului, iar cealaltă este vocea dată de Creator, și transmisă prin vocea Spiritului Sfânt. Această voce ne cheamă Acasă. 
          Acum urmează o idee interesantă și o provocare în același timp, și anume că:
         E posibil chiar și în lumea aceasta să nu auzi decât această Voce. Cere efort și mare dorință să înveți. E ultima lecție pe care am învățat-o eu, iar Fiii lui Dumnezeu sunt la fel de egali ca studenți cum sunt ca Fii.
     Tu ești Împărăția Cerului, dar ai lăsat să îți pătrundă în minte credința în întuneric, așa că ai nevoie de o lumină nouă.
         Dumnezeu nu e în tine în sens propriu, ci tu faci parte din El. Când ai ales să Îl părăsești, ți-a dat o Voce care să vorbească pentru El, căci nu și-a mai putut împărtăși nestingherit cunoașterea cu tine. Comunicarea directă a fost întreruptă… 
         Prin urmare ne așteaptă niște opțiuni. Dacă optăm pentru sfințenie, stare în care puterea creatoare e nelimitată, optăm pentru a asculta Vocea Spiritului Sfânt. Ea nu comandă, nu impune, nu domină, nu atacă. E cât se poate de silențioasă și domoală, căci vorbește despre pace. Rămâne domoală și silențioasă și în toiul tărăboiului pe care cealaltă voce- a eului – îl face. De aceea, pentru a auzi Vocea Spiritului Sfânt avem nevoie de liniște, avem nevoie de a potoli gâlceava și neastâmpărul din interior.
       Ce îi va folosi omului de câștigă lumea întreagă, dacă își pierde sufletul? Dacă asculți vocea greșită, chiar că ți-ai pierdut din vedere sufletul. Nu îl poți pierde, dar poți să nu îl cunoști. De aceea ți-e pierdut dacă nu alegi corect. Spiritul Sfânt e călăuza care te îndrumă cum să alegi. El e singura comunicare care ți-a mai rămas cu Dumnezeu, pe care o poți întrerupe, dar nu o poți distruge. Spiritul Sfânt e modul în care voia lui Dumnezeu se face pe pământ precum în Cer. Atât Cerul, cât și pământul sunt în tine, căci chemarea ambelor este în mintea ta.
       Mintea mea va fi mereu ca a ta, căci am fost creați egali. Numai decizia mea mi-a dat toată puterea în Cer și pe pământ. Singurul dar pe care ți-l fac e să te ajut să iei și tu aceeași decizie. Eu sunt modelul tău de decizie.
      Te-am asigurat că Mintea care a decis pentru mine este și în tine, și că o poți lăsa să te schimbe așa cum m-a schimbat pe mine…Odihna nu vine din somn, ci din trezire.
Pruncul lui Dumnezeu, mesajul meu e pentru tine, să îl auzi și să îl dai ca răspuns Spiritului Sfânt din tine. 
       Ar fi păcat să încheiem această minunată lecție-mesaj pe care am primit-o prin Vocea lui Hristos, fără să ne umplem sufletele cu bucuria dorului de “Acasă” așa cum ne-o transmit în mod strălucit Peter, Sue & Marc prin “Păsările paradisului spuneau”. Este o melodie pe care eu o iubesc, pentru că mă conectează întotdeauna cu esența mea și îmi asigură pacea pentru tot restul zilei.
           Cred de asemenea, că poate constitui o pauză și poate asigura fondul necesar realizării intervalelor practice pentru  exercițiile pe care le-am rezumat pe scurt mai departe.

finish

Exercițiul 39.

” Sfințenia mea e mântuirea mea.”

” Dacă vinovăția este iadul care este opusul ei?”

       Acest exercițiu este ultimul din seria celor cinci care ne ajută să ne identificăm ca părți ale Creației Sfinte, minți din Mintea Creatorului. Această idee este ultima propoziție din acea frază în construcție pe care astăzi o rotunjim:

“Mintea mea face parte din Mintea lui Dumnezeu. Sunt foarte sfânt. Sfințenia mea învăluie tot ce văd. Sfințenia mea binecuvânteză lumea. Nu există ceva ce sfințenia mea să nu poată face. Sfințenia mea e mântuirea mea.”

      Explicații:

       Am repeat deja că acceptând ideea de apartenență la Creator, acceptăm ideea că suntem creații divine. Cu această sfințenie, sau divinitate, cum dorim s-o numim, binecuvântăm întreaga lume. Dar cu noi cum rămâne? Nu putem da ce nu avem. Așadar, exercițiul de astăzi ni-l vom aplica nouă înșine, pentru că nu putem binecuvânta până când nu suntem noi înșine binecuvântați, nu putem mântui, până ce nu suntem noi înșine mântuiți.

  Sfințenia ta e răspunsul la fiecare întrebare care s-a pus vreodată, care se pune acum, sau care se va pune în viitor. Sfințenia ta înseamnă sfârșitul vinovăției și, de aceea sfârșitul iadului. Sfințenia ta este mântuirea lumii și a ta. …Dumnezeu nu cunoaște nesfințenia. Se poate oare să nu Își cunoască Fiul?

        Cum se procedează:

Ca de obicei, sunt necesare:

  • Patru intervale practice de câte cinci minute, în care la început, se repetă ideea cu ochii închiși. Dacă încă nu suntem acomodați cu cele cinci minute de liniște și tihnă personală, putem să mai apelăm încă la motivația pe care ne-o oferă fragmentul:

” cinci minute “

         Apoi, căutăm în minte orice gând lipsit de iubire care ne dă târcoale ( neliniște, depresie, mânie, frică, îngrijorare, atac, nesiguranță, etc.). Aplicăm ideea zilei pentru fiecare gând selectat în felul următor:  

Gândurile mele lipsite de iubire despre__________mă țin în iad. Sfințenia mea e mântuirea mea.

       La sfârșitul fiecărui interval se repetă ideea zilei și se adaugă:

Dacă vinovăția este iadul, care e opusul ei?

  • Intervale frecvente ( trei-patru ori/oră),  repartizate pe tot parcursul zilei, în care se repetă pe îndelete ideea zilei. Dacă apare un gând neliniștitor, se poate repeta ideea sub forma:

Sfințenia mea mă mântuiește de asta.

finish

Exercițiul 40.

” Sunt binecuvântat ca fiu al lui Dumnezeu”

“Sunt fericit, mulțumit, plin de pace și iubire.”

sau

“Sunt binecuvântat ca fiu al Dumnezeu.”

“Sunt calm, liniștit, încrezător și sigur de mine.”

      Acesta este primul exercițiu din seria celor care se doresc a fi afirmațiile unor lucruri fericite la care suntem îndreptățiți, dat fiind cine suntem.

      Cele două seturi de afirmații vor fi repetate alternativ,  în mod ideal din zece în zece minute, pe parcursul întregii zile. În cazul în care nu există suficient timp pentru repetarea completă a celor două fraze, poate fi repetată numai prima:

“Sunt binecuvântat ca Fiu al lui Dumnezeu”.

finish

Variantale integrale ale exercițiilor pot fi accesate aici


“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul” Curs de Miracole Fragmentele citate: ***Curs de miracole-“Text” pp.65-70 și Culegere de exerciții pentru studenți , pp.58-60, Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!

Share Button

E38: Nu există ceva ce sfințenia mea să nu poată face.

 retro-boutique-ceas-perete-pendul-vintage-marie_wi4k

Nu există ceva ce sfințenia mea să nu poată face.1

      Explicații.

     Prin această idee  exersăm apartenența noastră la Creator  și ce decurge din acest lucru: faptul că atâta vreme cât ne simțim integrați în creație și  atâta vreme cât ne acceptăm originile, putem benefecia de puterea Creatorului care se revarsă prin noi.

     În lecțiile din capitolul pe care tocmai l-am încheiat,  despre acest lucru am învățat; că mintea noastră este permanent conectată la Mintea lui Dumnezeu, este pregătită din naștere pentru comunicarea cu El, dar, depinde de noi dacă alegem s-o utilizăm în acest scop. De fapt, am învățat că odată cu apariția eului, după seprare, mintea noastră s-a scindat: o parte este folosită de ego – mintea inferioară, pe care o folosim frecvent în viața noastră de zi cu zi, iar cealaltă parte – mintea superioară, în legătură permanentă cu spiritul sfânt – așteaptă liniștită să-i dăm ocazia să ne dezvăluie adevăratul său potențial. Cu toate acestea, sentimentele de inferioritate și de vinovăție pe de o parte, și dominația eului într-o lume de euri, pe de altă parte, ne fac să ne îndepărtăm sistematic de potențialul pe care-l avem.

       Primul pas este să ne recunoaștem divinitatea și potențialul care decurge din aceasta:

Sfințenia ta răstoarnă toate legile lumii. Ea transcende toate restricțiile impuse de timp, spațiu și distanță, și limitele de orice fel. Puterea sfințeniei tale este total nelimitată, pentru că ea te consacră Fiu al lui Dumnezeu, una cu mintea creatorului său.

…Prin sfințenia ta, puterea lui Dumnezeu devine disponibilă. Și nu există ceva ce puterea lui Dumnezeu să nu poată face. Sfințenia ta poate, atunci, să înlăture toată durerea, poate pune capăt întregii întristări, și poate rezolva toate problemele. O poate face în privința ta, cât și a oricui altcuiva.1

        Cum se procedează:

        Înainte de procedeu, pentru că el se repetă de ceva vreme, și pentru că ne este solicitată din ce în ce mai mult prezența pe parcursul aplicării ideii, poate n-ar fi rău să citim înainte câteva rânduri despre puterea clipei de acum și  despre aceste trei – cinci minute pe care trebuie să le alocăm celor patru intervale practice.

       Dacă faceți parte din categoria celor care își respectă orele de masă, orele de somn, pauzele de odihnă, zilele de sărbătoare, tabieturile, etc., puteți să treceți fără nici o problemă peste fragmentul ce poate fi accesat mai jos, pentru că nu aveți probabil nevoie să învățați nimic despre respectarea clipei de acum. Probabil că seriile de cinci minute pe care le solicită exercițiile din curs nu vă creează probleme. Și nu vă creează probleme nici “ruperea” câtorva momente din activitatea de peste zi, pentru a repeta frecvent ideile din aceste exerciții.

       Dacă însă faceți parte din categoria celor care în timp ce mănâncă în fugă, mai răspund și la telefon, pentru că afacerile, clienții, șeful….nu pot aștepta, ar trebui să vă călcați pe inimă și să citiți fragmentul de mai jos. Este foarte probabil totuși, ca tocmai dumneavoastră să nu citiți, în virtutea obiceiurilor pe care le aveți. Sau poate că ați deprins citirea pe diagonală pentru a câștiga timp…dar s-ar putea să pierdeți “esența” textului.

retro-boutique-ceas-perete-pendul-vintage-marie_wi4k

” Cinci minute”aici

      Pentru exercițiul de astăzi, sunt necesare :

  • Patru intervale practice de câte 5 minute.

      Cu ochii închiși se repetă ideea zilei, după care, se identifică tot cu ochii închiși, orice situație nefericită care bântuie mintea și se numește persoana de care se leagă aceasta. Se aplică ideea sub forma:

În situația _____ în care mă văd, nu există ceva ce sfințenia mea să nu poată face.1

În situația ________ în care se vede____, nu există ceva ce sfințenia mea să nu poată face.1

      Ar putea fi spus din când în când:

Nu există ceva ce sfințenia mea nu poate face, pentru că puterea lui Dumnezeu stă în ea.1

  • Aplicații frecvente pe parcursul zilei în care se repetă ideea în forma sa originală.

       Și să nu uităm:

Rostul exercițiilor de astăzi este acela de-a începe să-ți insufle senzația că stăpânești peste toate ca urmare a ceea ce ești.1

finish


Deși nu coincide în proporție de 100% cu textul pe care-l citesc eu, probabil fiind vorba despre o altă ediție a cărții și despre o altă traducere, varianta integrală a exercițiului poate fi accesată aici

Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui.

Mulțumesc!


1: ***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.56,57 – Editura Centrum- Polonia,2007


 

Share Button