Curs de miracole:181- Am încredere în frații mei, care sunt una cu mine

frați

 

      În ziua în care practicăm acest exercițiu nu ne mai interesează pentru moment obiectivul general al cursului, pentru că în această zi ne vom educa mintea să vadă altfel decât a văzut până acum. Suntem un călător pe drumul mântuirii, dar până la capătul drumului avem de învățat. S-a spus în repetate rânduri că fiecare frate de-al nostru este mântuitorul nostru. Astăzi învățăm să-i vedem inocenți pe toți cei pe care până acum îi  consideram păcătoși, căci păcatul pe care-l vedem în ei este păcatul nostru.

       În mod obișnuit nu vedem oamenii de sub  masca eului. Percepția noastră se focalizează pe exterior, pe ce dorește eul lor să arate și pe ce dorește eul nostru să vadă. Astăzi mutăm punctul pe care se focalizeză percepția din exterior în interior. Dincolo de ceea ce noi judecăm că ar fi păcat în atitudinea și comportamentul unui om, vom vedea ființa perfectă din el, așa cum a creat-o Dumnezeu. El poate nu este conștient de ce este cu adevărat, dar tu, acum, după 180 de zile de practică, știi că ai în fața ta o ființă perfectă și inocentă. A-ți concentra atenția asupra a ceea ce tu și lumea considerați că este o greșeală, un păcat, înseamnă a acorda realitate acelui păcat, în primul rând în mintea ta. Păcatul se transferă de la cel care poate nu se simte păcătos și nici nu este păcătos, la tine, cel care “vede” păcatul lui. 

      Astăzi căutăm inocența în toți oamenii pe care-i întâlnim și nimic mai mult. Renunțăm la trecut și la toate ideile preconcepute pe care le avem despre ei. Poate nu i-am mai văzut de mult, și, cu siguranță, ei nu mai sunt astăzi oamenii care au fost ieri. 

      Se poate întâmpla ca pe parcursul zilei să pierdem focalizarea. Vom știi că s-a întâmplat acest lucru atunci când apare furia și ni se vor năzări iarăși păcate și greșeli la cei din preajma noastră. Peste astfel de obstacole vom trece instruindu-ne mintea să se refocalizeze în timp ce spunem:

*

Nu asta vreau să văd.

 Am încredere în frații mei,  care sunt una cu mine.

*

      Nu căutăm astăzi nici fantezii, ci recunoaștem că atunci când lucrurile par s-o ia razna în mintea fratelui nostru, el nu-i în firea lui, Sinele lui sfânt este controlat de ego, iar noi vom vedea cu calm, dincolo, înlăuntrul lui, pe Fiul lui Dumnezeu din el și vom lăsa deoparte ce a făcut eul lui din Sinele lui.

Ce căutăm să vedem este adevărat. Și, focalizându-ne dincolo de greșeli, vom întrezări o lume total lipsită de păcat. Când asta e tot ce vrem să vedem, când e tot ce căutăm în numele percepției adevărate, ochii lui Cristos vor fi, inevitabil, ochii noștri. Și iubirea pe care o simte El pentru noi devine și ea a noastră. Acesta va deveni singurul lucru pe care îl vedem reflectat în lume și în noi înșine.

-

Căutăm această aducere aminte când ne apucăm azi de exersat. Nu ne uităm nici înainte, nici înapoi. Ne uităm de-a dreptul în prezent. Și ne încredem în trăirea pe care o cerem acum. Nepăcătoșenia noastră nu e decât vrerea lui Dumnezeu. În clipa aceasta, vrerea noastră e una cu a Lui.

Sursa:

Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp. 324,325.


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

      Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

      Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

      Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Share Button

Curs de miracole: 165,166 : Să nu neg Gândul lui Dumnezeu și să primesc darurile Lui.

mandala4

***

Eu nu sunt trup, sunt spirit, și m-am regăsit ca Fiu al lui Dumnezeu. 

Sunt una cu tine, Tată,  și de aceea sunt nelimitat.

Am aceeași voie cu a Ta și de aceea Tu  poți face toate lucrurile în mine, extinzându-le apoi la toată lumea prin mine.

Nu există limite care să îmi îngrădească pacea, bucuria, sau orice alt atribut pe care mi l-ai dat atunci când m-ai creat. Îmi luminezi mintea și îmi pui dinainte toată puterea și iubirea din Cer și de pe pământ.

Eu sunt cel căruia i-ai dat toate acestea.

Facă-se Voia Ta.

- Afirmație inspirată de Lecția 320 -

***

165: Mintea mea să nu nege gândurile lui Dumnezeu.

166: Mi s-au încredințat darurile lui Dumnezeu.

***

      În Culegerea de exerciții pentru studenți din Curs de miracole, Lecția 165 ne îndeamnă să nu negăm Gândul lui Dumnezeu, iar Lecția 166 ne asigură că, atunci când am fost creați ca Fii ai lui Dumnezeu ni s-au încredințat  darurile toate. Și totuși… Ce, sau Cine este Dumnezeu? De gândește și de ne-a oferit daruri, este o Ființă? Atunci înseamnă că noi suntem gânduri ale Sale manifestate o vreme în trup, și în spirit pentru eternitate.

      Lecția 165 ne învață că Dumnezeu e cert, și cum ar putea fi altfel? Tot ce există, și ce vedem cu ochii trebuie să provină dintr-o Sursă. Însăși existența aceasta de netăgăduit a tot ceea ce vedem, atingem și simțim, ne conduce la ideea logică că Universul văzut și nevăzut nu poate fi decât efectul unei Cauze.  Suntem înzestrați cu o minte și mai apoi, cu un creier. Am învățat că mintea fiecăruia dintre noi face parte din Mintea lui Dumnezeu. Este vorba despre acea minte a noastră conectată la Mintea Divină, în care am adunat toată experiența noastră ca spirit. Este o minte vastă pe care creierul și mintea egotică, limitată, nu o poate accesa în condiții obișnuite. Acolo, în mintea noastră “superioară” există toată cunoașterea; acolo putem accesa tot ce avem nevoie pentru a evolua și a trăi în armonie, pace și fericire pe acest pământ și dincolo de el. Acolo este toată lumina, iubirea, capacitatea de a ierta și forța lui Dumnezeu, pe care El însuși le-a așezat cu grijă la loc sigur, adânc, în Sinele nostru și în mintea noastră a cărei sămânță a rămas de-a pururi conectată la Mintea Lui. Acestea sunt darurile de care ne vorbește lecția  166 și mai târziu, în partea a doua a culegerii, lecția 315. Sunt acele calități pe care le avem adânc sădite în noi dar pe care încă nu le recunoaștem și nu știm să le accesăm. Suntem asigurați însă, că vom primi mijloacele prin care le putem scoate la lumină și folosi, iar acest lucru se poate întâmpla chiar astăzi dacă vrem să le acceptăm și dacă avem încredere că Dumnezeu ne va asigura acele mijloace prin care să le putem vedea, să le percepem valoarea și să le prețuim numai pe ele ca tot ce ne dorim.

      Așadar, să nu negăm Gândul lui Dumnezeu și să nu ne limităm la mintea noastră restrânsă, în care nu pot încăpea decât gândurile lumii acesteia. Singurul lucru pe care trebuie să-l exersăm este să nu negăm; nu trebuie neapărat să înțelegem acum totul, ci doar să ne “deschidem” către interiorul nostru și să nu negăm, căci atunci se creează loc în mintea noastră pentru Gândul lui Dumnezeu. Atunci Gândul Lui se strecoară și realizează conexiunea noastră cu El. Este însuși gândul prin care existăm, prin care suntem călăuziți, ocrotiți și inspirați. Atunci când gândurile noastre sunt reduse la tăcere, iar mintea noastră egotică este liniștită, avem acces la Mintea lui Dumnezeu din noi. Acolo găsim toată îndrumarea de care avem nevoie, și toate darurile lui.

Nu nega Cerul. Îți aparține azi, doar trebuie să îl ceri. Și nu este nevoie să percepi, înainte de venirea lui la tine, nici cât de mare este darul, nici cât de schimbată îți va fi mintea. Cere să primești, și ți-e bun dat. (…) Cere cu ardoare. Când vei primi, vei fi sigur că ai comoara pe care ai căutat-o întotdeauna.

-

Exersează astăzi cu speranță. Căci speranța este într-adevăr justificată.(…) Contăm pe Dumnezeu să ne dea certitudine și nu pe noi înșine. Și exersăm în Numele Lui…

      Să rămânem conștienți că avem înlăuntrul nostru tot ce ne trebuie pentru a fi fericiți și că această bogăție poate fi accesată cu o singură condiție: să ne conectăm la Sursă. Atunci când voia nostră nu este una cu Voia Lui, “darurile” nu sunt primite iar fericirea, pacea, iubirea, liniștea, prosperitatea nu par a fi altceva decât iluzii și speranțe deșarte.

Fiecare minte care vede lumea și o consideră certă, solidă, demnă de încredere și adevărată crede în doi creatori – sau într-unul singur: el. Însă niciodată într-un singur Dumnezeu.

-

Darurile lui Dumnezeu nu îi sunt acceptabile celui ce întreține asemenea convingeri bizare. (…) Și totuși, în rătăcirile lui singuratice și fără sens, darurile lui Dumnezeu merg cu el, fără ca el să știe. Nu poate să le piardă. Dar nu vrea să se uite la ce i s-a dat. Rătăcește în continuare, conștient de zădărnicia pe care o vede peste tot în jurul lui, percepând cum și puținul pe care îl are nu face decât să se împuțineze, pe măsură ce înaintează spre nicăieri.

      Când voia noastră și a Lui sunt una, ceea ce mai ieri părea să ne facă fericiți, acum devin dorințe lipsite de conținut, căci totul se schimbă. Lumea cu “adevărul” ei rămâne în urmă, iar noi pășim într-o lume nouă, simplă și iubitoare, o lume “iertată”, căci atunci când înțelegem Voia lui Dumnezeu și legea ce guvernează întreaga creație – legea iubirii – nu mai putem admite ca fiind esențiale obiectivele pentru care până mai ieri luptam cu îndârjire, pentru a simți apoi că avem nevoie de alte și alte obiective îndeplinite pentru a ne dovedi “valabilitatea” și valoarea în această lume. Lupta nu are sens. Când recunoști Forța lui Dumnezeu în tine, când înveți s-o accesezi și vezi cât de puternic ești cu Dumnezeu alături, toată zbaterea ta a încetat, căci gândul Lui te călăuzește prin puterea Spiritului Sfânt din tine. Și ce-ți rămâne de făcut atunci? Nimic, decât să-ți transferi bucuros toate problemele Celui care știe cel mai bine cum să le rezolve, și să te deschizi către călăuzirea Lui. Și când toate acestea se vor întâmpla mai trebuie să faci ceva: să împărtășești aceste daruri cu toți cei din jurul tău, cu fiecare om care ți-a ieșit cumva în cale. Atunci când radiezi bucurie, încredere, fericire și liniște sufletească cei din jurul tău o simt și atunci ei văd în tine o sursă de inspirație, un model pe care râvnesc să-l urmeze. Dacă tu ai reușit să aduci pacea în viața ta, atunci vor avea încredere că vor reuși și ei. Calea le-a fost deschisă, exemplul poate fi urmat. În felul acesta tu, prin exemplu personal,  ai devenit “mântuitorul” lor și-al lumii. Nu este aroganță, căci arogant este să nu-ți îndeplinești misiunea pe care ai primit-o când ai venit aici. Misiunea fiecăruia dintre noi este să ne mântuim pe noi și, prin noi, să mântuim lumea toată.

      Cu toate acestea, în Manual pentru profesori suntem avertizați că eul nu se lasă dus așa ușor. Vor mai veni momente în care va prelua temporar conducerea, momente în care ne vom lăsa vrăjiți de iluziile acestei lumi și vom recădea temporar în vechile tipare de gândire. Este important să le conștientizăm și să revenim rapid la călăuzirea lăuntrică a Sinelui cum om putea noi mai bine: prin meditație, prin rugăciune, prin muzică, prin lectură, sau poate prin îndepărtarea de haosul zilnic al orașelor aglomerate și refugierea în natură. Natura,  prin inocența ei, ne poate readuce cel mai bine în armonie cu noi înșine și ne poate reconecta cu Spiritul. Să nu uităm că atunci când am început să fim un exemplu pentru cei din jurul nostru, orice supărare, orice frică, orice tulburare, orice conflict sau boală, determină în ceilalți o pierdere a încrederii în propriile lor capacități ascunse încă, în “darurile” pe care Dumnezeu le-a așezat în ei așa cum le-a așezat în noi. Orice frică a noastră va încuraja și va dezvolta propriile lor frici, orice lacrimă de pe obrazul nostru îi va descuraja și vor crede că bucuria permanentă este o iluzie. Am învățat din Curs, de la Hristos, prin Vocea Spiritului Sfânt că nu-i așa; că fericirea nu cere alt sacrificiu decât sacrificarea eului, și treaba noastră este acum să extindem această învățătură.

      În tot cursul se vorbește despre Dumnezeu, despre mântuire, despre Spiritul Sfânt. Nu prea e de înțeles cum anume suntem un Gând al Lui și cum suntem conectați în permanență la El. Rămâne deci aceeași întrebare : Și totuși…Cine sau Ce este Dumnezeu? Pentru a înțelege și pentru a putea pune în practică învățăturile acumulate avem nevoie de o reprezentare plastică a Lui. Avem nevoie să înțelegem cum lucrează, cum vede și cum știe tot ce gândim și ce facem. Cum poate interveni și cum ne poate călăuzi pe fiecare în parte și pe toți în același timp. Se vorbește în ultimul timp despre un câmp cuantic, despre un câmp energetic spiritual, despre o matrice divină, dar îmi place și exercițiul de imaginație din Geneza lui Allan Kardec de la începutul secolului XIX. El  ne îndeamnă să recunoaștem că omul, în starea lui încarnată obișnuită, se află în imposibilitatea de a înțelege cu simțurile esența Divină. De aceea propune să ne imaginăm un fluid destul de subtil pentru  a putea pătrunde toate corpurile, fluid pe care el îl numește fluid perispiritual. Chiar dacă nu este vizibil și detectabil, acest fluid poate fi material, dar este în același timp vehiculul gândirii, al senzaților și percepțiilor Spiritului. De fapt, acestea nu pot fi separate de fluid și par a face corp comun cu acesta, la fel cum sunetul pare a face corp comun cu aerul, în așa fel încât nu am putea să-l materializăm cumva. Pornind de la această presupunere, mai departe, Allan Kardec spune:

 

      Dacă lucrurile stau la fel sau nu în cazul gândirii lui Dumnezeu, adică dacă ea acționează direct sau prin intermediul unui fluid, pentru a ne ușura înțelegerea, atunci să ne-o reprezentăm sub forma concretă a unui fluid inteligent care umple universul infinit, care pătrunde în toate compartimentele creației; întreaga natură este cufundată în acest fluid divin; or, în virtutea principiului că părțile unui întreg sunt de aceeași natură și au aceleași proprietăți ca întregul, atunci fiecare atom al acestui fluid ar fi înzestrat cu gândire, cu atributele esențiale ale lui Dumnezeu, iar acest fluid întâlnindu-se pretutindeni, totul se supune acțiunii sale inteligente, prevederii și solicitudinii sale. Orice ființă, oricât de mică ar fi ea, va trebui să fie impregnată cu acest fluid divin. Astfel, noi ne aflăm în mod constant în prezența divinității; nici o activitate de-a noastră, cât de mică ar fi ea, nu se poate sustrage controlului divinității; Gândirea noastră se află în permanent contact cu gândirea divină și nu fără dreptate se spune că Dumnezeu poate să citească până în străfundul inimii fiecăruia. ” Noi suntem în el, la fel cum el este în noi “, spune Iisus. Pentru a-și întinde solicitudinea asupra tuturor creaturilor sale, Dumnezeu n-are nevoie deci, să măture cu privirea pământul din ceruri; rugăciunile noastre, pentru a fi auzite de el, nu au nevoie să străbată spații imense, nici să fie urlate, căci, neîncetat, gândurile noastre se repercutează în ființa lui, el fiind în noi. Gândurile noastre seamănă cu dangătele unui clopot care fac să vibreze toți atomii din aerul înconjurător. 

       Departe de noi gândul de a-l materializa pe Dumnezeu; imaginea unui fluid inteligent universal nu este, evident, decât o comparație în stare de a ne face o idee mai exactă despre Domnul, decât acele picturi care-l reprezintă sub formă omenească; comparația are drept scop să ne facă să înțelegem faptul că Dumnezeu se află în toate și se ocupă de toate.

 

      Mai jos am atașat un  link ce poate fi utilizat pentru lecturarea integrală online a exercițiilor/lecțiilor. Cu toate acestea este mult mai bine de utilizat cartea, întrucât în varianta online am identificat unele greșeli care pot schimba cu totul sensul frazei. De exemplu, la exercițiul 166, paragraful 1, fraza a se citi :

Încrederea lui Dumnezeu în tine e nelimitată. În varianta online veți găsi limitată.

https://arhivaspirituala.wordpress.com

***

 

      Cum se exersează:

      Conform indicațiilor din curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

      Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

      Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.

mandala1

Share Button

Curs de miracole: Cap.20(II) – Viziunea sfințeniei.

      Pentru că suntem deja trecuți de jumătatea cursului, pentru acel “cineva” care ajunge aici din întâmplare și nu este familiarizat cu textul, dar este curios să parcurgă rezumatul, câteva informații ajutătoare din Manualul pentru profesori:

Termenul minte e folosit pentru a reprezenta agentul activator al spiritului, care îi furnizează energia creatoare. Când e scris cu majusculă, termenul se referă la Dumnezeu sau la Cristos ( adică Mintea lui Dumnezeu sau Mintea lui Cristos). Spiritul este Gândul lui Dumnezeu, creat de El după Propria Lui asemănare. Spiritul unificat este unicul Fiu al lui Dumnezeu, sau Cristos.

-

 În lumea aceasta, deoarece mintea e scindată, Fiii lui Dumnezeu par să fie separați. Iar mințile lor nu par să fie unite. În această stare iluzorie, conceptul de “minte individuală” pare să aibă înțeles. De aceea, e descrisă în curs de parcă ar avea două părți: spiritul și eul.

-

Spiritul e partea care mai este în contact cu Dumnezeu prin Spiritul Sfânt, Care Își are locul în această parte, dar vede și cealaltă parte. Termenul “suflet'” nu se folosește decât în citate luate direct din Biblie, datorită caracterului său extrem de controversat.

-

Mintea poate fi corectă sau greșită, în funcție de vocea pe care o ascultă.

-

Mintea corectă ascultă ce spune Spiritul Sfânt, iartă lumea și, prin viziunea lui Cristos, vede lumea reală în locul acesteia. Aceasta e viziunea finală, ultima percepție, condiția în care Dumnezeu Însuși face pasul final. Aici sfârșesc laolaltă timpul și iluziile.

-

Mintea greșită ascultă ce spune eul și face iluzii; percepând păcatul, justificând mânia și văzând vinovăția, boala și moartea, ca lucruri reale. 

-

În lumea aceasta, singura libertate rămasă e libertatea de a opta mereu între două opțiuni sau două voci: Vocea Spiritului Sfânt sau vocea eului.

     

***

  •       Păcatul ca ajustare.

 

      Ajustările de orice fel țin de eu. Credința în păcat este și ea o ajustare a eului. Ajustările țin de percepție și nu de cunoaștere, nu de adevăr. Atunci când cunoști, cunoști pur și simplu; nu interpretezi, nu ajustezi, ci iei totul așa cum e. Adevărul este pur și simplu adevăr, el nu trebuie ajustat. Ajustările sunt prezente în toate relațiile eului, scopul său fiind să ajusteze totul “după chipul și asemănarea sa”.

      Ce este lumea? Cum este lumea? Lumea este așa cum vrei tu să fie, așa cum o percepi, este un rezultat al propriilor credințe. Lumea eului este urâtă și rea,  pe când lumea celor sfinți este luminoasă și frumoasă. 

     Această lecție continuă tema – de o maximă importanță – a mântuirii prin intermediul semenilor noștri și al relațiilor noastre cu ei, relații ce trebuie în final să devină sfinte. Este tema mântuirii prin iertare, nejudecare, și înțelegerea Unității Creației.

 

 

Eul s-a desemnat singur mediatorul tuturor relaţiilor, făcând toate ajustările pe care le crede de cuviinţă şi inserându-le între cei ce vor să se întâlnească, pentru a-i ţine separaţi şi a le împiedica unirea. Această perturbare studiată te împiedică să îţi recunoşti relaţia sfântă drept ce este.

-

Cei sfinţi nu perturbă adevărul. Ei nu se tem de el; Ei îl privesc direct, fără să încerce să se ajusteze la el sau pe el la ei. Privirea lor nu face decât să pună o întrebare și le răspunde ce văd ei. Tu faci lumea și apoi te ajustezi la ea și pe ea la tine. 

-

O simplă întrebare mai rămâne, şi necesită răspuns. Îţi place ce ai făcut – o lume a atacului şi crimei, prin care îţi croieşti timidul drum printre pericole constante, singur şi înspăimântat, sperând cel mult că moartea va mai aştepta un pic înainte de-a te prinde şi de-a te face să dispari? Lumea aceasta este născocirea ta.

-

Toate acestea sunt doar gândurile înfricoşate ale celor ce vor să se ajusteze la o lume devenită înfricoşătoare tocmai prin aceste ajustări. Şi, din ce e trist în sinea lor, îşi aruncă privirea, cu mâhnire, în afară şi văd tristeţea în afara lor.

-

Te-ai întrebat vreodată cum e de fapt lumea, cum ar arăta văzută prin ochi fericiţi? Lumea pe care o vezi nu e decât o judecată asupra ta;o judecată asupra ta, emisă de tine. Ea nu există. Şi la această lume trebuie să te ajustezi cât crezi că acest tablou e în afară, iar tu, la mila lui. Lumea aceasta este nemiloasă şi, dacă ar fi în afara ta, ar trebui pe bune să te temi. Dar tocmai tu ai făcut-o nemiloasă, şi acum, ea poate să fie corectată.

-

Lumea pe care o văd cei sfinţi e una cu ei, după cum şi lumea pe care o vede eul este ca el. Lumea pe care o văd cei sfinţi e frumoasă pentru că îşi văd inocenţa în ea. Nu i-au spus ce e; nu au făcut ajustări să corespundă ordinelor lor. Au întrebat-o cu blândeţe şi în şoaptă: „Ce eşti?” Iar Cel Ce veghează toată percepţia le-a răspuns. Nu lua judecata lumii ca răspuns la întrebarea: „Ce sunt?” Lumea crede în păcat.

-

Nu căuta să îl faci pe Fiul lui Dumnezeu să se ajusteze la propria lui demenţă. Există un străin în el ( eul), care a nimerit întâmplător în casa adevărului şi care va pleca de acolo. Nu îl întreba pe acest străin trecător: „Ce sunt?”. Căci e singurul lucru din tot universul care nu ştie. Lumea pe care o vezi e răspunsul pe care ţi l-a dat, iar tu i-ai dat puterea să ajusteze lumea ca să îşi facă adevărat răspunsul. Cât te-a făcut de fericit? Oare ţi-ai întâlnit fratele cu bucuria de a-l binecuvânta pe Fiul lui Dumnezeu şi i-ai adus mulţumiri pentru toată fericirea ce ţi-a acordat-o? Oare ţi-ai recunoscut fratele ca darul veşnic ce ţi-l face Dumnezeu? Oare ai văzut sfinţenia ce s-a răsfrânt, deopotrivă, în fratele tău şi în tine spre a vă binecuvânta unul pe altul? Iată scopul relaţiei voastre sfinte.

-

Prizonierii puşi în lanţuri grele ani de zile, înfometaţi şi vlăguiţi, slabi şi istoviţi, cu ochi plecaţi atât de îndelung în întuneric, încât nu îşi mai amintesc lumina, nu sar de bucurie în clipa în care sunt eliberaţi. Mai trece câtva timp până înţeleg ce este libertatea. Fără putere, ai căutat anemic şi pe dibuite în ţărână şi ai găsit mâna fratelui tău, nesigur dacă să îi dai drumul sau să apuci mai strâns o viaţă demult uitată. Apuc-o şi mai strâns, şi ridică-ţi ochii să îţi vezi puternicul însoţitor, în care stă înţelesul libertăţii tale. A părut să fie răstignit alăturea de tine. Şi totuşi, sfinţenia lui a rămas intactă şi desăvârşită; şi, alăturea de el, astăzi vei intra cu el în Rai şi vei cunoaşte pacea dumnezeiască.

-

Căci ce e Cerul, dacă nu unire, directă şi perfectă, fără vălul fricii asupra ei? Aici una suntem, privindu-ne unul pe altul şi pe noi înşine cu perfectă blândeţe. Aici devin imposibile toate gândurile oricărei separări între noi. Tu, care ai fost prizonier în separare, eşti eliberat acum în Rai. Şi aici mă voi uni cu tine, prietenul meu, fratele meu şi Sinele meu.

-

În fratele tău e lumina veşnicei făgăduinţe dumnezeieşti a nemuririi tale. Vezi-l fără păcat, şi nu va putea fi nicio frică în tine.

  •   Intrarea în arcă.
*
” Nimic nu îți poate dăuna dacă nu îi dai tu puterea să o facă.”
*

      Tu ești cel separat de Dumnezeu și de Sinele tău. Eul tău crede că are putere. Putere să facă ce? 

      Puterea ține de Dumnezeu; e dată de El și redeșteptată de Spiritul Sfânt. Nu e la discreția ta să dai putere, pentru că tu nu ai putere de unul singur, iar puterea pe care crezi că o ai separat de El nu poate decât să-ți facă rău. 

    Dumnezeu nu dă putere nici păcatului, și de aceea nici rezultatele lui nu au putere, iar rezultatele păcatului- așa cum le vede lumea – sunt suferința, durerea, boala și moartea. Păcatul, rezultatele lui și sursa păcatului (eul separat de Dumnezeu) nu pot intra în Cer. Când îți vezi fratele păcătos, eul tău dă putere păcatului, dar ține minte că Spiritul Sfânt nu vede păcat nicăieri, și nu dă putere sursei lui. A ierta înseamnă să treci greșelile cu vederea. În asta stă mântuirea. Oferind iertare fratelui tău câștigi Cerul, pentru că în fratele tău este Cerul, oricât de păcătos i-ar părea el lumii. El este mântuitorul tău. Oferă-i judecată, și asta vei primi.

     În interpretarea Spiritului Sfânt mântuirea este o lecție despre ce și cum oferi; este reamintirea și înlocuirea legilor eului cu legile uitate ale  lui Dumnezeu. 

     Respectând legile eului ai garantat faptul că vei face greșeli.

   Respectând legile lui Dumnezeu ai garantată libertatea. Puterea ta ține de     Dumnezeu iar această putere o vei împărtăși după Voia Lui, căci voia ta este acum în deplin acord cu Voia Lui.

Pe cei ce au învățat ce este libertatea ar trebui să îi întrebi ce este. Nu întreba vrabia cum se avântă vulturul, căci cei cu aripi mici nu au acceptat pentru ei înșiși puterea de-a împărtăși cu tine. Nepăcătoșii dau cum au primit.

 -

Fiecărui pribeag care cutreieră pământul într-o solitudine aparentă i se dă un mântuitor, care are aici o funcţie specială: să îl elibereze, şi să se elibereze deci. În lumea separării fiecare e desemnat separat, deşi sunt cu toţii acelaşi. Dar cei ce ştiu că sunt cu toţii acelaşi nu au nevoie de mântuire. Şi fiecare îşi găseşte mântuitorul când e gata să privească faţa lui Cristos şi să Îl vadă nepăcătos.

-

Planul nu e elaborat de tine şi nu trebuie să te preocupe decât partea care ţi s-a dat de învăţat. Căci Cel Care cunoaşte restul Se va ocupa de rest fără ajutorul tău. Dar să nu crezi că nu are nevoie de partea ta să Îl ajute în ce priveşte restul. Căci în partea ta stă întregul, fără de care nu e deplină nicio parte, şi nici întregul nu e deplin fără partea ta. În arca păcii se intră doi câte doi, dar, odată cu ei, intră şi începutul unei alte lumi. Aici trebuie să intre fiece relaţie sfântă, să înveţe funcţia specială pe care o deţine în planul Spiritului Sfânt, din moment ce Îi împărtăşeşte acum scopul. Iar, când se va atinge acest scop, va apărea o lume nouă, în care păcatul nu poate intra; o lume nouă, în care Fiul lui Dumnezeu poate intra fără frică şi în care se odihneşte puţin, să uite închisoarea şi să îşi amintească libertatea.

-

Să nu crezi că iertarea pe care i-o oferi fratelui tău vă serveşte numai vouă. Căci toată lumea nouă stă în mâinile fiecăror doi ce intră aici să se odihnească. Şi, în timp ce se odihnesc, faţa lui Cristos străluceşte asupra lor şi îşi amintesc legile lui Dumnezeu, uitând de restul şi tânjind doar la împlinirea deplină a legilor Lui în ei şi în toţi fraţii lor. Crezi oare că, atunci când se va înfăptui asta, te vei odihni fără de ei? Nu îi vei putea lăsa pe dinafară pe niciunul, după cum nici eu nu te-aş putea lăsa fără să uit o parte din mine însumi.

-

Te întrebi poate cum poţi să ai pace când, atât cât eşti în timp, sunt atâtea de făcut înainte ca să se deschidă drumul către pace. Poate ţi se pare un lucru imposibil.(…)  Odată ce Îi accepţi planul ca singura funcţie pe care vrei să o îndeplineşti, nu vor fi lucruri pe care Spiritul Sfânt să nu le aranjeze pentru tine, fără niciun efort din partea ta. El va merge înaintea ta, netezindu-ţi cărarea şi nelăsându-ţi în cale nici pietre de care să te împiedici, nici obstacole care să te oprească în drum. Nu ţi se vor refuza cele trebuincioase. Toate dificultăţile aparente vor dispărea complet înainte de-a ajunge tu la ele. Nu trebuie să îţi faci griji pentru nimic; nu trebuie să te preocupe decât singurul scop pe care vrei să îl îndeplineşti.

 

  •  Vestitorii veșniciei.

 

      Se revine acum la o idee indelung prezentată și explicată în text, și anume că, deși relațiile speciale din viața noastră sunt  simbolul separării – pentru că sunt bazate pe iubire unidirecționată spre deosebire de iubirea universală și necondiționată a lui Dumnezeu -, în această lume, ele sunt totuși cel mai important mijloc didactic pe care Spiritul Sfânt îl folosește în lecția ispășirii. De ce? Pentru că atunci când toate relațiile speciale din viața noastră vor deveni sfinte, vom putea radia în afară această sfințenie, și ne vom aduce în acest fel contribuția la realizarea planului mântuirii – plan de care răspunde Însuși Hristos, și pe care îl pune în aplicare prin intermediul Spiritul Sfânt. Este planul reîntregirii. Așadar, o relație devenită sfântă este o relație bazată pe iertare și iubire; o relație în care judecarea, vina și păcatul sunt excluse, iar celălalt este privit și recunoscut ca parte din tine și din Dumnezeu, și propriul tău mântuitor.

      Acești frați reuniți, părți ai relațiilor sfinte, sunt vestitorii veșniciei.

În lumea aceasta, Fiul lui Dumnezeu e cel mai aproape de el însuşi într-o relaţie sfântă. Acolo, îşi găseşte funcţia de-a restitui legile Tatălui său părţii care a fost ţinută în afara lor şi de-a găsi ce s-a pierdut. Numai în timp ceva se poate pierde, şi nu se pierde niciodată pentru totdeauna. Aşa se contopesc în timp, treptat, părţile Fiului lui Dumnezeu şi, cu fiecare contopire, sfârşitul timpului e adus tot mai aproape. Fiece miracol de contopire e un puternic vestitor al veşniciei.

-

Două voci ce se înalţă împreună cheamă inimile tuturor să bată la unison. Şi, în acea singură bătaie, unitatea iubirii se proclamă şi se primeşte cu căldură. Pace relaţiei tale sfinte, ce are puterea să ţină laolaltă unitatea Fiului lui Dumnezeu.

-

E imposibil să supraestimezi valoarea fratelui tău. Numai eul face asta.(…) Oare recunoşti frica pe care o stârneşte încercarea fără sens de-a judeca un lucru care îţi depăşeşte atât de mult judecata, încât nici măcar nu poţi să îl vezi? Nu judeca ce îţi este invizibil căci nu o să îl vezi nicicând. Ţi se va da să vezi valoarea fratelui tău când tot ce vei vrea pentru el va fi pacea. Şi, ce vrei pentru el, vei primi.

-

Cum poţi estima valoarea celui ce îţi oferă pace? Nu te vei gândi să îl judeci, căci cine vrea să vadă faţa lui Cristos, dar insistă că judecata are totuşi rost? Căci această insistenţă ţine de cei care nu văd. Ai de ales între viziune şi judecată, dar nu le poţi alege pe amândouă.

-

Trupul fratelui tău vă e la fel de nefolositor şi lui, şi ţie. Când e folosit doar aşa cum te învaţă Spiritul Sfânt, nu are nicio funcţie. Căci minţile nu au nevoie de trup pentru a comunica. Vederea ce vede trupul nu are niciun folos care să slujească scopului unei relaţii sfinte. Ce îți oferă trupul fratelui tău nu e un dar. Vălul ce ascunde darul îți ascunde și fratele. El este darul dar nu o știe. Nici tu nu o știi. Şi totuşi, ai încredere că Cel Ce vede darul în fratele tău şi în tine îl va oferi şi îl va primi pentru voi doi. Şi, prin viziunea Lui, îl vei vedea şi, prin înţelegerea Lui, îl vei recunoaşte şi îl vei iubi ca pe propriul tău dar.

-

De ce ar trebui să treacă atâtea clipe sfinte până la împlinirea acestui lucru, când una singură ar fi de ajuns? Nu există decât una. Micul suflu de veşnicie ce străbate timpul ca o lumină aurie e unul şi acelaşi: nimic înainte şi nimic după el. Tu consideri fiecare clipă sfântă un punct diferit în timp. Ea nu se schimbă niciodată. Tot ce a cuprins sau va cuprinde vreodată este chiar acum aici. Trecutul nu îi sustrage absolut nimic, iar viitorul nu îi va adăuga nimic în plus. Prin urmare, aici e totul.

 

  •  Templul Spiritului Sfânt.

*

” Templul Spiritului Sfânt nu e un trup, ci o relație”

*

      Adevărata relație cu Dumnezeu este o relație de unire desăvârșită și de neîntreruptă continuitate. Ea cuprinde tot Sinele, Unic și Unitar, și Îl extinde. Cuprinde toată Creația din care fiecare sine – ce se consideră separat – face parte cu sau fără voia sa, în virtutea a ceea ce este de fapt: creația lui Dumnezeu și o parte a Sa.

      Relația cu Dumnezeu, din perspectiva eului, este egocentrică, fragmentată și plină de frică. Este autodistructivă și autolimitativă.

      O relație nesfântă este o stare de izolare.

      O relație nesfântă cu Dumnezeu este o stare de separare totală.

Nimic nu poate arăta mai bine acest contrast decât experienţa unei relaţii sfinte şi a unei relaţii nesfinte. Prima se bazează pe iubire, sprijinindu-se pe ea senină şi netulburată. Trupul nu o perturbă. Orice relaţie în care intră trupul nu se bazează pe iubire, ci pe idolatrie. Iubirea doreşte să fie cunoscută, înţeleasă şi împărtăşită pe deplin. Ea nu are secrete, nici lucruri pe care să le izoleze şi să le ascundă. Ea păşeşte în lumina soarelui, cu ochii larg deschişi şi calmă, cu o întâmpinare surâzătoare şi o sinceritate atât de simplă şi de evidentă, încât nu poate fi greşit înţeleasă.

-

Idolii însă nu împărtăşesc, idolii acceptă, dar nu înapoiază niciodată. Pot fi iubiţi, dar nu pot iubi. Nu înţeleg ce li se oferă, şi orice relaţie în care intră şi-a pierdut înţelesul. Ei trăiesc în taină, urând lumina soarelui şi iubind întunericul trupului, în care se pot ascunde şi îşi pot ascunde secretele alături de ei. Nu au relaţii, căci, unde sunt ei, alţii nu sunt bine-veniţi. Şi nici nu surâd nimănui, nici nu îi văd pe cei care le surâd.

-

Iubirea nu are temple întunecate în care misterele se ţin obscure şi ascunse de soare. Ea nu caută putere, ci relaţii. Trupul e arma aleasă a eului de-a căuta putere prin relaţii. Te vrea numai pentru prinosurile de pe urma cărora prosperă idolii lui. Restul îl aruncă pur şi simplu, căci consideră nevaloros tot ce i-ar putea oferi.

-

 

 Templul Spiritului Sfânt nu e un trup, ci o relaţie. Trupul e o bucăţică de întuneric izolată, o cameră secretă şi ascunsă, un mic strop de mister fără sens. (…) Spiritul Sfânt nu Îşi construieşte templele unde iubirea nu poate să fie niciodată. 

-

Nu poți face din trup templul Spiritului Sfânt și nu va fi niciodată locașul iubirii. (…) Aici “misterul” separării e perceput cu evlavie și tratat cu reverență. 

-

Scopul Spiritului Sfânt stă la adăpost în relația ta, și nu în trupul tău. Ai scăpat de trup. Unde ești tu, trupul nu poate să intre, căci Spiritul sfânt  a așezat acolo templul Său. 

-

În clipa în care a părut posibilă ideea smintită de-a-ţi face o relaţie nesfântă din relaţia cu Dumnezeu, toate relaţiile tale au fost lăsate fără înţeles. În clipa aceea nesfântă s-a născut timpul, şi s-au făcut trupuri care să găzduiască ideea smintită şi să îi dea iluzia realităţii. Aşa a părut să aibă o casă ce rezistă o vreme şi apoi dispare.

-

Idolii trebuie să dispară şi să nu lase nimic în urma lor. Clipa nesfântă a pretinsei lor puteri este plăpândă ca un fulg de nea, dar fără frumuseţea fulgului de nea. (…) Leapădă-ți atunci trupul și transcende-l liniștit.

-

Trupul e idolul eului; credinţa în păcat făcută carne şi proiectată apoi în afară. Asta produce ceva ce pare a fi un zid de carne în jurul minţii, ţinând-o prizonieră într-un mic punct din spaţiu şi din timp, supusă morţii şi dispunând doar de o clipă în care să suspine, să sufere şi să moară în cinstea stăpânului ei. Iar această clipă nesfântă pare să fie viaţa: o clipă de disperare, o mică insulă de nisip uscat, lipsită de apă şi aşezată, în cumpănă precară, pe apa uitării. Aici, Fiul lui Dumnezeu se opreşte puţin să îşi aducă prinosul idolilor morţii şi să îşi continue apoi drumul. Aici e mai mult mort decât viu. Dar, tot aici, alege din nou între idolatrie şi iubire. Aici i se dă să aleagă să petreacă această clipă plătind tribut trupului sau lăsându-se scăpat de el. Aici poate accepta clipa sfântă, ce i se oferă în locul celei nesfinte pe care a ales-o înainte. Şi aici poate învăţa că relaţiile sunt mântuirea lui, şi nu osânda.

-

 Tu, care înveţi acest lucru, te mai poţi teme încă, dar nu eşti imobilizat. Nu e momentul să fii trist. Poate confuz, dar nu descurajat. Poate că te mai temi puțin de fratele tău, poate că te mai însoțește o umbră rămasă din frica de Dumnezeu. Dar ce contează pentru cei cărora li s-a dat singura relație adevărată dincolo de trup?

 

  •   Consecvența dintre mijloace și scop; Viziunea nepăcătoșeniei.

*

“Vreau lucrul acesta mai presus de toate, dar nu vreau să învăț mijloacele de-a-l dobândi.”

*

      Cum trebuie aliniate mijloacele și scopul astfel încât relațiile tale sfinte să îți aducă numai bucurie?

       Să presupunem că ți-ai ales în mod conștient ca obiectiv pentru această viață mântuirea. Cu acest obiectiv te-ai întrupat oricum, pentru că atingerea lui este condiția întoarcerii Acasă. De acolo ai plecat, acolo te vei întoarce. Atât obiectivul cât și mijloacele necesare pentru atingerea  lui țin  de Creator și de Spiritul Său Sfânt.

     Dificultățile care apar pe drum indică discrepanțe între mijloace și scop. Acestea produc disconfort, și nu trebuie să fie așa. Dacă ți-ai asumat obiectivul, nu ești dispus să accepți și mijloacele? De ce nu lași mijloacele în seama Celui pe care l-ai chemat să te călăuzească? Îți amintești? Atunci când apare disconfortul, înseamnă că ai luat o decizie greșită, sub îndrumarea eului. Când eziți, te înspăimântă de fapt obiectivul, și dai vina pe mijloc, considerându-l dificil, deși pur și simplu ți se dă și nu trebuie să faci nimic pentru a-l găsi, ci numai să-l accepți. E foarte posibil ca rezultatul să nu fie aliniat cu dorința eului, dar prin mijlocul dat se urmărește atingerea obiectivului Sinelui tău sfânt, mântuirea, și nu obiectivele închipuite ale eului de care Sinele nu ține cu nici un chip seama. 

     Revenind la relații, să ne amintim că pe acestea le folosește cu precădere  Spiritul Sfânt pe calea mântuirii tale. Templul Spiritului Sfânt nu este trupul,  ci relațiile. Orice relație a ta trebuie să devină sfântă și să aducă bucurie. Atâta vreme cât îți vei vedea fratele ca trup, nu-l vei vedea ca fiind sfânt, și nici relația ta nu va deveni sfântă. Închipuie-ți că ai putea vedea marile raze de lumină dumnezeiască ce strălucesc din fiecare frate, indiferent de cum este eul său. Amintește-ți că suntem cu toții inocenți, așa cum ne-a creat Dumnezeu. Nu suntem ce-a făcut eul din noi. Socrate spunea că fiecare om este inocent și nevinovat în virtutea faptului că de fiecare dată când ia o decizie, o ia pentru că el crede că este corectă. Aceasta este realitatea lui. De ce-l judeci? Pentru că binele lui nu este același cu binele tău? Dar de unde știi tu ce este bine? De unde știi tu că ești aliniat la Adevărul Suprem? 

*

“Dă-mi Doamne putere să schimb ce pot schimba, să accept ce nu pot schimba, și înțelepciunea să discern între acestea două.”

*

“Tocmai mi-am dat seama că nu trebuie să am o părere despre orice – ce ușurare!

Opiniile sunt îngrăditoare, restrictive, agresive și argumentative.”1

*

     Pentru că fragmentele de text de mai jos readuc în discuție ideea de viziune, este util să ne amintim că viziunea, așa cum este explicată de nenumărate ori în acest curs, înseamnă un alt mod de a vedea lumea și oamenii. Viziunea – viziunea lui Hristos – înseamnă “să vezi lumea prin ochii lui Hristos”. Ea este strâns legată de sistemul de gândire al Spiritului Sfânt, și conduce către ceea ce în curs este numită lumea reală: lumea spirituală de dincolo de trup. Viziunea lui Hristos se învață, dar ca orice obiectiv pe care ți-l propui necesită voință, perseverență, practică. Înseamnă să ajungi să utilizezi cu ușurință cele două instrumente care stau la temelia viziunii lui Hristos: iubirea necondiționată și iertarea. Amintește-ți că orice formă de atac și orice altă emoție negativă, în lumea eului, provine din lipsa iubirii.

   Pe de altă parte,vederea este ceea ce văd ochii trupului în lumea materială și servește sistemului de gândire al eului, bazat pe trup, judecată, opinie, atac, rușine, vinovăție, ură, apatie, durere, frică, dorință, furie, mândrie, etc.

Să vezi un trup nepăcătos este cu neputinţă, căci sfinţenia e pozitivă, iar trupul este doar neutru. Nu e păcătos, dar nici nepăcătos nu e. Nimic fiind, trupul nu poate fi investit în mod semnificativ cu însuşirile lui Cristos sau cu ale eului.

-

Trupul este mijlocul prin care eul încearcă să facă relaţia nesfântă să pară reală. Clipa nesfântă este timpul trupurilor. Dar aici scopul e păcatul.(…) Ce vezi se adaptează la ce dorești, și, dacă vezi trupul, ai ales să judeci, nu să vezi.

-

Cine vede trupul unui frate şi-a judecat fratele şi nu îl vede. Nu îl vede păcătos; ci, pur şi simplu, nu îl vede. În întunericul păcatului, el este invizibil. Şi, tot aici, în întuneric, îţi închipui că realitatea fratelui tău e trupul, în relaţii nesfinte cu alte trupuri, slujind cauzei păcatului timp de o clipă, înainte de-a muri.

-

 Există, într-adevăr, o diferenţă între această închipuire vană şi viziune. Trupul nu poate fi privit decât prin judecată. Faptul că vezi trupul e un indiciu că îţi lipseşte viziunea şi că ai refuzat mijloacele oferite de Spiritul Sfânt pentru a sluji scopului Său. Judecata ai învăţat-o singur; viziunea ai învăţat-o de la Cel Ce te va dezvăţa de ce te-ai învăţat. Fratele tău sfânt, prin a cărui vedere te eliberezi, nu e o iluzie.

-

Întrebarea ta nu ar trebui să fie: „Cum pot să îmi văd fratele fără un trup?” Ci: „Chiar doresc să îl văd nepăcătos?” Mântuirea este obiectivul Spiritului Sfânt. Mijlocul este viziunea. Căci ce văd văzătorii chiar e nepăcătos. Cel ce iubeşte nu poate judeca, şi ce vede e lipsit de condamnare. Viziunea îți va parveni mai întâi în străfulgerări, dar acestea vor fi de ajuns.

-

Nu vrei să îți cunoști propria Identitate? Nu ai vrea să scapi de bunăvoie de nefericire și să reînveți ce este bucuria? Relația ta sfântă îți oferă toate aceste lucruri. Mijloacele prin care îți revine finalul ei fericit nu țin de tine. Bucură-te de ce îți revine la cerere și nu te gândi că e nevoie să faci mijloacele sau scopul. Toate acestea ți se dau – ție care vrei să îți vezi fratele fără niciun păcat. Viziunea li se dă de bunăvoie celor care cer să vadă.

-

Căci pacea va veni la toţi cei care cer, cu dorinţă adevărată şi cu sinceritatea intenţiei, să o împărtăşească cu Spiritul Sfânt şi să concorde cu El referitor la ce e mântuirea. Fii dispus, aşadar, să îţi vezi fratele fără niciun păcat, astfel încât Cristos să poată apărea în faţa viziunii tale şi să îţi aducă bucurie. Şi nu pune niciun preţ pe trupul fratelui tău, care îl ţine legat de iluziile lui de sine.

-

 Ai viziunea care îţi dă putinţa să nu vezi trupul. Şi, când îţi vei privi fratele, vei vedea un altar închinat Tatălui tău, sfânt ca Cerul, sclipind de o puritate radioasă şi scânteind de crinii strălucitori care au fost puşi pe el. Ce poţi să preţuieşti mai mult? De ce crezi că trupul e o casă mai bună, un adăpost mai sigur pentru Fiul lui Dumnezeu? De ce ai privi mai degrabă trupul decât adevărul? Cum poţi să preferi motorul distrugerii, alegându-l să înlocuiască sfânta casă pe care ţi-o oferă Spiritul Sfânt şi în care va sălăşlui cu tine?

-

Trupul e semnul slăbiciunii, al vulnerabilităţii şi al pierderii puterii. Oare te poate ajuta un asemenea mântuitor? Oare tocmai unui lucru neajutorat te-ai duce să îi ceri ajutorul la necaz şi la nevoie? Şi ai alege să îi ceri putere tocmai unui lucru mic şi jalnic? (…)Nu există problemă, întâmplare, situaţie sau nedumerire pe care să nu o rezolve viziunea. Totul e izbăvit când e privit cu viziune. Căci nu e văzul tău, şi aduce cu el legile iubite de Cel al Cărui văz este.

-

Tot ce se priveşte cu viziune începe uşor să se lămurească, potrivit legilor pe care i le aduce văzul Lui calm şi cert.(…) Ce putere au ochii trupului să corecteze ce percep? Ochii lui se ajustează la păcat, incapabili să îl omită sub orice formă şi văzându-l pretutindeni, în toate. Priveşte cu ochii lui, şi tot ce ai în faţă va fi condamnat.

-

Judecata e doar o jucărie, un moft, mijlocul lipsit de sens cu ajutorul căruia joci, în închipuirea ta, jocul deşert al morţii. Dar viziunea le pune pe toate la locul lor, aducându-le încetişor sub stăpânirea blândă a legilor Cerului. Ce-ar fi dacă ai recunoaşte că lumea aceasta e o halucinaţie? Ce-ar fi dacă ai înţelege cu adevărat că tu ai inventat-o? Ce-ar fi dacă ţi-ai da seama că cei ce par să mişune prin ea – să păcătuiască şi să moară, să se atace, să se ucidă şi să se distrugă singuri – sunt întru totul ireali? Ai putea să mai crezi în ce vezi, dacă ai accepta acest lucru? Şi ai mai vedea-o?

-

Halucinaţiile dispar când sunt recunoscute ca atare. Iată vindecarea şi remediul. Nu le crede, şi ele dispar. Şi tot ce trebuie să faci este să recunoşti că tu ai făcut-o.

-

Sunt posibile doar două scopuri. Unul e păcatul, celălalt, sfinţenia. Nu e nimic între ele, iar cea pe care o alegi determină ce vezi.

-

Viziunea e mijlocul prin care Spiritul Sfânt îţi traduce coşmarele în vise fericite; halucinaţiile fanteziste ce îţi arată toate rezultatele înfricoşătoare ale păcatului închipuit în imaginile calme şi liniştitoare cu care vrea să le înlocuiască. Aceste imagini şi sunete blânde se văd şi se aud cu bucurie. Ele sunt substitutele Lui pentru toate imaginile înspăimântătoare şi toate sunetele urlătoare pe care scopul eului le-a adus la cunoştinţa ta îngrozită. Ele se îndepărtează de păcat, amintindu-ţi că nu realitatea te înspăimântă şi că greşelile pe care le-ai făcut pot fi corectate.

-

 Când vei vedea cum se preschimbă ce ţi-a părut îngrozitor în privelişti de pace şi frumuseţe; când vei vedea cum se preschimbă scenele de violenţă şi de moarte în calme imagini de grădini sub cer senin, cu apă limpede, dătătoare de viaţă, curgând voioasă lângă ele în izvoare zglobii ce nu seacă niciodată, cine va mai trebui să te convingă să accepţi darul viziunii? Iar, după viziune, cine va putea să refuze ce trebuie să urmeze? Gândeşte-te o singură clipită la următorul lucru: vei putea să vezi sfinţenia pe care Dumnezeu i-a dat-o Fiului Său. Şi nu va trebui să te gândeşti nicicând că mai ai de văzut altceva.


 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.” (Curs de Miracole)

Observație:Ideile, rezumatele și fragmentele de text selectate ca argument sunt supuse inevitabil unor interpretări proprii. Pentru o înțelegere corectă și completă este necesară parcurgerea integrală a Cursului și a exercițiilor aferente.

Surse:

Fundația pentru pace lăuntrică, Curs de miracole – Cap.20: “Viziunea sfințeniei” , Editura CENTRUM, Polonia-2007, pp.383-400.

https://arhivaspirituala.wordpress.com


Share Button

Curs de miracole:Recapitulare IV (141-150)

rec 5

Recapitulare IV 

 

      Acum recapitulăm din nou, de data aceasta conştienţi de faptul că ne pregătim pentru a doua parte a învăţăturii despre cum poate fi aplicat adevărul. Recapitulăm, aşadar, lecţiile recente şi gândurile lor reale, într-o manieră care va facilita dobândirea stării de a fi pregătit.

   Avem o temă centrală care unifică fiecare pas pe care îl întreprindem în cadrul acestei recapitulări, ce poate fi enunţată simplu prin aceste cuvinte:

-
În mintea mea nu există decât ce gândesc cu Dumnezeu.

-

      Asta este un fapt, şi reprezintă adevărul a Ceea ce eşti şi a Ceea ce Tatăl tău este. Acesta este gândul prin care Tatăl a dat creaţia Fiului, instaurându-l în calitatea de cocreator, împreună cu El Însuşi.
Acesta este gândul care îi garantează Fiului mântuirea deplină. Căci în mintea Sa nu pot sălăşlui alte gânduri decât cele pe care le împărtăşeşte Tatăl său. Lipsa iertării blochează acest gând, nelăsându-l să-i pătrundă în conştienţă. Cu toate acestea, este de-a pururi adevărat.

      Începe fiecare zi cu un răstimp dedicat cercetării minţii tale, ca ea să afle câtă libertate şi pace îţi poate oferi fiecare idee pe care o vei recapitula în acea zi. Deschideţi larg mintea şi goleşte-o de toate gândurile înşelătoare, lăsând doar acest singur gând să o ocupe complet, eliminând restul:

-

În mintea mea nu există decât ce gândesc cu Dumnezeu.

-

      Cinci minute dedicate acestui gând vor fi suficiente ca să aşeze ziua pe traseul marcat de Dumnezeu şi să laşi în seama minţii tale toate gândurile pe care le vei recepta în acea zi.

     După ce te-ai pregătit, citeşte pur şi simplu fiecare din cele două idei care ţi-au fost încredinţate spre a fi recapitulate pe ziua în curs.

     Închide apoi ochii şi rosteşte-le rar în sinea ta. Acum nu este rost de grabă, întrucât foloseşti timpul în scopul care i-a fost hărăzit. Lasă fiecare cuvânt să strălucească în înţelesul pe care i l-a dăruit Dumnezeu, aşa cum ţi-a fost dat prin Vocea Sa. Lasă fiecare idee pe care o recapitulezi în acea zi să-ţi aducă darul pe care El l-a depus în ea, ca tu să-l primeşti din partea Sa. 

      Nu adăugăm alte gânduri, ci le lăsăm pe acestea să fie mesajele ce sunt.

      Încheiem fiecare zi de exersare din cadrul acestei recapitulări aşa cum am început-o.

***

 Curs de miracole – Culegere de exerciții pentru studenți : Recapitulare IV( fragment)

 

      Vor fi recapitulate zilnic, timp de zece zile, câte două idei din ultimele douăzeci de exerciții (lecții). Acestea vor fi însoțite zilnic de ideea centrală:

-

În mintea mea nu există decât ce gândesc cu Dumnezeu.

-

Cele douăzeci de lecții sunt:

-∞-

Share Button

Curs de miracole: Ex.138-140

 curs-text

 

 

138. Cerul este alternativa pentru care trebuie să mă decid.

 

În această lume, Cerul constituie o opţiune, fiindcă aici credem că există nişte alternative între care trebuie să alegem. Avem convingerea că toate lucrurile au un opus. Dacă Cerul există, trebuie să existe şi iadul, căci contradicţia este modul în care plăsmuim ceea ce percepem.

-

Creaţia nu cunoaşte contrarii. Dar aici, în lume, opoziţia face parte din a fi “real”. Tocmai această percepţie stranie a adevărului face ca opţiunea pentru Cer să pară totuna cu renunţarea la iad. Nu e chiar aşa. Ceea ce este adevărat în creaţia lui Dumnezeu nu poate pătrunde aici, până ce nu îşi găseşte reflectarea într-o formă pe care lumea o poate înţelege. Adevărul nu poate veni acolo unde n-ar putea fi perceput decât cu teamă.

-

Fără a lua o decizie în favoarea Cerului, timpul este irosit şi eforturile disipate. Sunt cheltuite pe nimic, iar timpul trece fără a vădi rezultate. Nu există niciun sentiment al câştigului, căci nimic nu se realizează; nimic nu se învaţă.

-

Te crezi confruntat cu mii de alternative, când, de fapt, nu există decât una singură. Nu te lăsa derutat de toate îndoielile pe care le vor aduce miriadele de decizii. Nu iei decât una singură. Iar când ai luat această unică decizie, vei percepe că nu a fost vorba de nicio alternativă. Căci adevărul este adevărat, şi nimic altceva nu este adevărat. Nu există ceva opus care poate fi ales în locul său. Nu există nicio contradicţie faţă de adevăr. Alegerea depinde de ceea ce ai învăţat. Iar adevărul nu poate fi învăţat, ci numai recunoscut. În recunoaştere rezidă acceptarea sa; precum este el acceptat, aşa este şi cunoscut. Dar cunoaşterea se află dincolo de obiectivele pe care ne-am propus să le arătăm în cadrul acestui curs. Obiectivele noastre sunt legate de instruire; sunt atinse învăţând cum se poate ajunge la ele, ce sunt şi ce oferă. Deciziile sunt rezultatul procesului tău de învăţare, căci se bazează pe ceea ce ai acceptat ca fiind adevărul cu privire la ceea ce eşti.

-

În această lume complicată, Cerul pare să ia forma unei alternative, în loc să fie, pur şi simplu, ceea ce este. Dintre toate opţiunile aceasta este cea mai simplă, întru totul definitivă şi constituind prototipul tuturor celorlalte, este cea care rezolvă toate deciziile. Dar dacă o rezolvi pe aceasta, celelalte sunt rezolvate împreună cu ea.

-

Prin urmare, astăzi începem să luăm în considerare acea opţiune, pentru luarea căreia ni s-a dat timpul întru ajutor. Acesta îi este rostul sfânt.

***

  • Dimineaţa, de îndată ce ne trezim, ne decidem în favoarea Cerului şi petrecem cinci minute încredinţându-ne că am făcut singura decizie sănătoasă. Recunoaştem că facem o alegere conştientă între ceea ce are existenţă şi ceea ce nu este decât o părelnicie a adevărului.
  • La noapte, înainte de a ne închide ochii de somn, ne reafirmăm alegerea pe care am făcut-o oră de oră. Şi acum dăruim ultimele cinci minute ale zilei deciziei pe care am luat-o la trezire.
  • Cu trecerea fiecărei ore ne-am reafirmat decizia, într-un scurt şi liniştit răgaz dedicat menţinerii lucidităţii. Pentru ca, în sfârşit, să ne încheiem ziua cu următoarele, recunoscând că alegem doar ceea ce vrem cu adevărat:

-

Cerul este alternativa pentru care trebuie să mă decid.

Mă decid acum, şi nu mă voi răzgândi, Cerul fiind singurul lucru pe care îl vreau.

-

-∞- 


 

 

139. Voi accepta Ispăşirea pentru mine însumi.

 

Aici se pune capăt oricărei alegeri. Căci ajungem aici la decizia de a ne accepta pe noi înşine aşa cum ne-a creat Dumnezeu.(…) Nu există îndoială care să nu-şi aibă rădăcinile aici. Nu există întrebare care să nu reflecte această incertitudine. Nu există conflict care să nu comporte această neechivocă şi simplă întrebare: Ce sunt eu?

-

Singurul lucru care poate fi cu siguranţă cunoscut de orice vieţuitoare este ceea ce este ea. Din acest unic punct al certitudinii, ea contemplă celelalte lucruri ca fiind la fel de certe precum ea însăşi. A fi viu şi a nu te cunoaşte pe tine însuşi înseamnă a crede că, în realitate, eşti mort. Fiindcă, ce altceva înseamnă viaţa decât a fi tu însuţi, şi ce altceva poate fi viu în locul tău? Cine este cel care se îndoieşte? De ce anume se îndoieşte? Cui îi pune întrebări? Cine poate să-i răspundă?

-

El afirmă, pur şi simplu, că nu este el însuşi, prin urmare, fiind altceva, devine un cercetător a ceea ce este acel ceva. Dar el a acceptat ceea ce este, dat fiind că trăieşte; a judecat împotrivă decizând că nu cunoaşte singura certitudine datorită căreia trăieşte.

-

Astfel devine nesigur de propria sa viaţă, căci a negat ceea ce reprezintă ea. Din cauza acestei negaţii ai nevoie de Ispăşire. Negaţia ta nu a produs schimbări în ceea ce eşti. Dar ţi-ai scindat mintea într-o parte care cunoaşte, şi una care nu cunoaşte adevărul. Eşti tu însuţi. În privinţa aceasta nu există nici o îndoială. Şi totuşi, te îndoieşti de aceasta. Însă nu te întrebi care parte a ta se poate îndoi de tine însuţi.

-

Acea parte care pune această întrebare nu poate, în realitate, să fie o parte din tine. Căci întreabă de cineva care cunoaşte răspunsul. Dacă ar fi parte din tine, atunci incertitudinea ar fi imposibilă.

-

Ispăşirea remediază strania idee că este posibil să te îndoieşti de tine însuţi, să fii nesigur de ceea ce realmente eşti. Acesta este abisul nebuniei. Şi totuşi, este întrebarea universală a lumii.

-

Lumea este un popas unde cei care pretind că nu se cunosc pe ei înşişi pot veni să se întrebe ce anume sunt. Şi ei vor veni din nou până ce vor fi acceptat Ispăşirea şi vor fi învăţat că este imposibil să te îndoieşti de tine însuţi şi să nu fii conştient de ceea ce eşti.

-

Nu ţi se cere decât acceptare, căci ceea ce eşti este cert. Este de-a pururi pecetluit în sfânta Minte a lui Dumnezeu, precum şi în a ta însăţi. Să nu îngăduim sfintelor noastre minţi să se ocupe cu asemenea tâlcuiri fără rost.

-

Aici avem o misiune de îndeplinit. Nu am venit să reîntărim nebunia în care odinioară am crezut. Am venit să dobândim mai mult decât doar propria noastră fericire. Nu-i neglija pe fraţii tăi, căci pe tine însuţi te neglijezi. Priveşte-I cu iubire, ca să afle că sunt parte din tine, precum şi tu eşti parte din ei. Iată ce ne învaţă Ispăşirea. Accept-o astăzi, nu pentru a schimba realitatea, ci doar pentru accepta adevărul despre tine, ca apoi să-ţi continui drumul bucurându-te întru Iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu. 

***

  • Câte cinci minute, dimineaţa şi seara, le vom consacra în vederea aplecării minţilor noastre către tema de astăzi. Începem cu această recapitulare privind misiunea noastră:

-

Voi accepta Ispăşirea pentru mine însumi.

Căci sunt dintotdeauna aşa cum m-a creat Dumnezeu.

Nu am pierdut cunoaşterea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu atunci când ne-a creat asemenea Lui.

Putem să ne aducem aminte de ea şi pentru ceilalţi, căci în creaţie toate minţile sunt una.

-

Iar în memoria noastră se află aducerea aminte despre cât de dragi ne sunt într-adevăr fraţii noştri, cât de mult fiecare minte este parte din noi, cât de credincioşi ne-au fost ei în realitate şi cum Iubirea Tatălui nostru îi conţine pe toţi.

-

  • Ne reafirmăm astăzi, la fiecare oră, ataşamentul faţă de cauza noastră, lăsând la o parte toate gândurile care ne-ar distrage de la ţelul nostru sfânt. Preţ de câteva minute, lasă-ţi mintea să se desprindă de păienjenişul prostesc pe care lumea vrea să-l urzească în jurul Fiului lui Dumnezeu.

Şi dă-ţi seama cât de fragilă este natura lanţurilor ce par să ţină cunoaşterea de tine însuţi în afara conştienţei tale, atunci când spui:

-

Voi accepta Ispăşirea pentru mine însumi.

Căci sunt dintotdeauna aşa cum m-a creat Dumnezeu.

-∞-


140.Numai mântuirea se poate spune că este leac.

 

Termenul leac nu poate fi aplicat, pe drept cuvânt, nici unui remediu pe care lumea îl acceptă ca fiind binefăcător. Ceea ce lumea percepe ca fiind un remediu terapeutic nu va face decât să îmbunătăţească corpu iar pacientul se percepe ca fiind sănătos. Atunci când încearcă să vindece mintea, nu sesizează vreo separare faţă de trup, unde crede că și există mintea.

-

 El nu este vindecat. Visase doar că era bolnav, iar în acest vis a găsit formula magică care să-l facă bine. Dar nu s-a trezit din vis şi, ca urmare, mintea sa rămâne în exact aceeaşi stare ca mai înainte. El nu a văzut lumina care l-ar trezi, punând capăt visului. (…) Ori dormi, ori eşti treaz. Aici nu există jumătăţi de măsură.

-

Ispăşirea vindecă temeinic şi lecuieşte toată boala. În absenţa vinovăţiei boala nu poate apare. Ispăşirea nu vindecă pe bolnav, căci aceasta nu este o lecuire. Ea îndepărtează vinovăţia care face posibilă boala. Căci boala a trecut de-acum, nemaiavând la cine să se întoarcă.

-

Lecuirea trebuie să vină din sfinţenie, iar sfinţenia nu poate fi găsită acolo unde este întreţinut păcatul. Dumnezeu sălăşluieşte în temple sfinte. Acolo unde a pătruns păcatul, El nu are cale liberă. Şi totuşi, nu există loc unde El să nu fie. Prin urmare, păcatul nu poate avea un lăcaş în care să se ascundă de binefacerea Sa. Nu există loc în care sfinţenia să fie absentă, iar păcatul şi boala nu au unde să locuiască. Iată gândul care lecuieşte. Acest gând nu este magic. Este un apel lansat adevărului, care nu poate întârzia să vindece, vindecând pentru totdeauna.

-

 Vindecarea nu trebuie căutată în altă parte, ci acolo unde se află ea. Nici un remediu din cele pe care le administrează lumea nu poate efectua vreo schimbare în vreun lucru. Mintea care aduce iluziile în faţa adevărului este cu adevărat schimbată. Altă schimbare nu există.

***

Astăzi căutăm să ne schimbăm mentalitatea în ceea ce priveşte sursa bolii. Astăzi vom încerca să găsim sursa vindecării, care se află în minţile noastre, întrucât Tatăl nostru acolo a aşezat-o pentru noi. Nu este mai departe de noi decât noi înşine. Ne este la fel de aproape ca propriile noastre gânduri, atât de aproape încât este imposibil să o scăpăm. Nu trebuie decât să o căutăm şi o vom găsi negreşit.

-

Aşa că ne lăsăm deoparte amuletele, talismanele, medicamentele, psalmodierile şi gesturile magice, indiferent de forma sub care apar. Vom sta în linişte în ascultarea Vocii vindecării, Care va lecui toate relele ca unul, restituind Fiului lui Dumnezeu starea de luciditate. 

-

  • Ne trezim auzindu-L pe El, lăsându-L să ne vorbească cinci minute la început de zi şi încheiem ziua ascultându-L din nou cinci minute înainte de culcare. Singura noastră pregătire constă în a lăsa deoparte gândurile care interferează, nu în mod separat, ci toate deodată.Cu mâinile golite de orice ne-am putea agăţa, cu inimile înălţate şi minţile ascultătoare, ne rugăm:

-

Numai mântuirea se poate spune că este leac.
Vorbeşte-ne, Tată, ca să putem fi vindecaţi.

-

Şi vom simţi cum mântuirea ne va acoperi cu o gingaşă ocrotire, cu pace atât de profundă, încât nicio iluzie nu ne poate tulbura minţile, nici să ne ofere dovezi cum că ar fi reală. Asta vom învăţa astăzi.

  • Şi ne vom spune rugăciunea pentru vindecare oră de oră, dăruindu-ne câte un minut atunci când bate ceasul, ca să auzim răspunsul la rugăciunea noastră, slujind în tăcere şi bucurie. Aceasta e ziua când pogoară în noi vindecarea. Aceasta e ziua când separarea ia sfârşit şi ne aducem aminte CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT.

-∞-


 

Fragmente din ” Curs de miracole – Culegere de exerciții pentru studenți”

 


Share Button

Curs de miracole: Ex. 133- Cu mâinile goale și mințile deschise.

casa-din-mijlocul-riului-Serbia-3-730x547

Gheorghe Iovu… Medicament pentru suflet si minte.

133. Nu voi socoti valoros ce nu are valoare.

 

Iată ce vom face astăzi. Nu vom vorbi de idei înălțătoare, de anvergură universală, ci ne vom concentra în schimb asupra foloaselor pe care le poți trage. 

-

Tu nu ceri prea mult de la viață, ci mult prea puțin. Când îți lași mintea să fie atrasă de preocupări trupești, de lucruri pe care le cumperi, de proeminență în felul în care o apreciază lumea, ceri întristare, nu fericire. Cursul acesta nu își propune să îți ia puținul pe care îl ai. Nu încearcă să înlocuiască cu idei utopice satisfacțiile pe care le conține lumea. Nu există satisfacții în lume. 

-

Enumerăm astăzi adevăratele criterii pe baza cărora se pot verifica toate lucrurile pe care consideri că le vrei. Dacă nu întrunesc aceste cerințe rezonabile, nu merită să le dorești deloc … . De ales, poți să alegi; de fapt chiar trebuie. Dar e înțelept să înveți ce legi pui în mișcare când alegi și între ce opțiuni ai de ales. 

-

Fiecare alegere pe care o faci îți aduce totul sau nimic. De aceea, dacă înveți testele cu ajutorul cărora poți distinge totul de nimic, vei face alegerea care trebuie. 

-

Trebuie să ții cont de următorul lucru  care stă la baza criteriilor de mai jos: De ce are valoare pentru tine alegerea pe care o faci? Prin ce îți atrage mintea? Cărui scop îi folosește?

Aici poți fi amăgit cel mai ușor.

-

1. Mai întâi, dacă ai ales un lucru care nu va ține pentru totdeauna, ce ai ales nu are valoare. O valoare temporară e fără nicio valoare. Timpul nu poate șterge niciodată o valoare adevărată. Ce se stinge și moare nu a existat nicicând și nu are nimic de oferit celui care o alege. Căci se lasă amăgit de nimicul gol-goluț,  apărut într-o formă care crede că îi place.

2. Apoi, dacă alegi să iei ceva de la altcineva te vei alege cu nimic. Căci negând dreptul lui la tot, ți-l negi pe al tău. Și nu vei recunoaște, prin urmare,  lucrurile pe care le ai cu adevărat, negându-le existența. Cine caută să ia ceva de la altcineva s-a lăsat amăgit de iluzia că pierderea poate oferi câștig. Dar pierderea tot pierdere trebuie să ofere , și nimic mai mult.

3. Și acum ajungem la criteriul de-a alege care e cel mai greu de crezut, deoarece caracterul lui vădit e acoperit cu multe straturi de obscuritate. Dacă te simți orișicât de vinovat în privința alegerii pe care o faci, ai lăsat obiectivele eului să se amestece între adevăratele alternative. 

-

Toate lucrurile au sau nu au valoare, merită sau nu merită căutate, sunt total dezirabile sau sunt nedemne de cel mai mic efort de-a le obține. Alegerea este ușoară tocmai datorită acestui fapt. Complexitatea nu e decât o perdea de fum care ascunde simplul fapt că nicio decizie nu poate să fie dificilă. Ce câștigi învățând acest lucru? Mult mai mult decât cum să alegi ușor și fără durere. 

-

La Cer se ajunge cu mâinile goale și cu mințile deschise, venind cu nimic să găsească totul și să îl revendice ca al lor.

***

Vom încerca să atingem astăzi această stare, lăsând la o parte autoamăgirea și fiind sincer dispuși să socotim valoros numai ce are într-adevăr valoare și ce este real. Cele două intervale practice mai lungi, de cincisprezece minute fiecare, încep cu repetarea ideii de astăzi. 

-

Primește apoi ce îi așteaptă pe toți cei ce ajung, neîmpovărați, la poarta Cerului, care se deschide în lături la venirea lor. 

-

Dacă peste zi începi cumva să aduni niște poveri inutile sau să crezi că te confrunți cu niște decizii dificile, grăbește-te să răspunzi cu acest simplu gând:

Nu voi socoti valoros ce nu are valoare, căci îmi aparține tot ce are.

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei. 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.233-235 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button