DIVERSE

Cu Andre Rieu la Budapesta.

By 2 June 2014 August 22nd, 2016 No Comments

2

Budapesta- mai 2014

Maastricht – 2012- The Second Waltz ( Shostakovich)

           Pentru două zile, mii de români s-au mutat la Budapesta. Acest oraș frumos a găzduit și anul acesta unul dintre acele concerte uluitoare prin care André Rieu  în stilul său caracteristic, cu umor și bună dispoziție, știe să încălzească și să unească sufletele oamenilor din toate colțurile lumii. Muzica lui este o muzică vindecătoare. Granițele, convingerile politice, conflictele , ura, s-au dizolvat și de data aceasta  în fața acordurilor sublime care s-au înălțat de pe scena Papp László Budapest Sportaréna. Oameni eleganți  ca ținută și stil, au aplaudat și au ovat cu același respect, chiar dacă într-o parte flutura din când în când tricolorul României și alături drapelul Ungariei. În inima oamenilor muzica apasă cele mai fine clapete, iar atunci când  Dunărea Albastră își duce la vale molatec valurile  din Pădurea Neagră până în satele simple de pescari de pe țărmul românesc al Mării Negre, știe că duce cu ea  dragostea și zbuciumul omenesc exprimat într-o singură limbă – aceea a sufletului.

          Pașii celor care au valsat  pe ringul de dans înființat ad-hoc între rândurile de scaune, au avut același ritm – al bucuriei, iar șampania a curs și de data aceasta în cupe în timpul ultimelor minute de concert, pentru că da, André știe să facă spectacol. A contat oare faptul că scena unui asemenea spectacol nu a fost pregătită pentru sărbătoare într-o sală de concert , că structurile  metalice se ițeau de după reflectoare iar cablurile mascate sub șine metalice îți mai puneau piedică din când în când ? Cine mai avea timp să privească în altă parte decât fix spre scenă sau spre cele două ecrane imense amplasate stânga – dreapta pentru a putea sorbi fiecare cuvânt din poveștile spuse de Andre la începutul fiecărei melodiiDacă pe scenă șampania a curs în cupe, în arenă, vinul rozé camuflat în pahare de Coca Cola și sorbit printre floricele jucăușe de pop-corn au produs oamenilor același sentiment de sărbătoare – fără nazuri, ifose și pretenții.

           Au fost multe povești, dar cel mai mult a impresionat parcă, povestea celor trei muzicieni din Rusia. Andre și-a adus în echipă muzicieni din toate colțurile lumii – Rusia, Germania, Olanda, Chile, Argentina, Ucraina…iar modul lui de a-i selecta este… modul lui de a-i selecta. Așa s-a întâmplat cu  trei cântăreți ambulanți din Rusia, care cu ani în urmă, în zile friguroase de iarnă adunau în jurul lor pe străzile olandeze mulți oameni care le intuiau parcă viitorul și își aplecau cu drag urechea la cântecele de dor care încălzeau peisajul înghețat și inimile înfrigurate ale trecătorilor. Povestea lor, spusă de Andre sună așa:

        Eram în concert la Maastricht. Era iarnă, iar zăpada ajungea până la genunchi. Lângă sala de concert, în stradă, trei muzicanți ambulanți cântau foarte frumos și adunaseră multă lume în jurul lor. Am decis ca după concert să le fac o vizită. După concert am încercat să mă apropii de ei dar , surpriză, și-au luat instrumentele și au fugit în grabă. Inițial n-am înțeles de ce. Apoi am aflat: au crezut că sunt de la KGB. După un an, din nou concert la Maastricht, din nou iarnă, din nou zăpada până la genunchi. Aceiași trei muzicanți ambulanți, aceeași multă lume adunată în jurul lor. După concert i-am contactat. De data aceasta n-au mai fugit. De atunci au făcut parte din echipa mea de muzicieni și am ținut împreună concerte în toate colțurile lumii. 

          Pe scena de la Budapesta – 2014 – acești trei muzicieni din Rusia au cântat cu lacrimi în ochi alături de o soprană din Ucraina, punându-ne pe tavă tot dorul și durerea din sufletele lor. Fără cuvinte.

              A fost minunat! Un concert cu André Rieu este unul dintre acele concerte la care trebuie să participi cel puțin o dată în viață. 

           Despre muzica lui, André spunea pe scurt, la Maastricht în 2013,  așa:

Pentru mine, a face muzică înseamnă a face oamenii fericiți cu muzică. Când merg pe scenă și văd toate acele chipuri în fața mea în sala de concert, anticipez din plin ceea ce va urma. Pot deja să-mi simt bucuria pentru toate acele melodii minunate pe care le vom cânta în seara aceea.

      Dar a face muzică înseamnă la fel de bine și altceva. Înseamnă de asemenea a strânge oamenii la un loc și a le da oamenilor posibilitatea să experimenteze ceva împreună. După aceste seri publicul merge acasă cu sentimentul că au devenit prieteni unul cu celălalt. Aceasta este puterea enormă a muzicii. Și aceasta nu se aplică oamenilor numai în sala de concert. Noi, muzicienii de pe scenă de asemenea simțim asta. Dacă faceți muzică împreună, vă apropiați. Vă ascultați unul pe celălalt, răspunzând unul altuia și încercercați să dați ce e mai bun din voi, și ceilalți de asemenea. Sincer, pentru mine nu există nimic mai frumos în viață decât a face muzică cu și pentru prieteni.

             Să sperăm că micul dar românesc, legat cu panglică tricoloră și oferit printre baloanele ce au curs în cascadă la sfârșitul spectacolului, îl vor convige pe André Rieu că românii îl iubesc. Îl așteptăm cu drag la noi, să ne cânte și să ne încânte sufletele cu minunata sa muzică. Avem ce să-i oferim ca inspirație. Va găsi prieteni minunați atât în public cât și în marile talente care-l pot însoți cu fruntea sus pe orice scenă, în orice colț al lumii, așa cum s-a dovedit de atâtea ori în alte ocazii.

            Câteva secvențe proaspete filmate din concertul la care încă ne mai gândim găsiți  aici , aici  și aici , iar aici  , Maastricht -2012.

finish