Curs de miracole: 192- Am o funcție pe care Dumnezeu ar vrea să o ocup.

Iertarea reprezintă funcția pe care o ai aici.”

 IERTARE 2

       Lecția de astăzi este despre iertare, sau mai corect, și lecția de astăzi este despre iertare. Nu este de mirare, ținând cont de faptul că, fiind principalul instrument de vindecare/mântuire, iertarea trebuie exersată nu numai pe toată perioada alocată Cursului, dar și după ce acesta a fost parcurs în totalitate. Vei observa că deși la un moment dat consideri că ai iertat, ai trecut cu vederea, sau ai uitat oameni care într-un moment al vieții tale te-au rănit sau te-au făcut să suferi, apar ulterior situații de viață care scot la lumină evenimente de mult apuse.  Mi s-a întâmplat și mie după ce am terminat de parcurs cursul, dar se întâmplă și multor altor persoane. Vreau să împărtășesc un fapt real care își are originea într-o întâmplare de acum vreo două săptămâni:

      Exersam cu cineva o tehnică NLP ( programare neuro-lingvistică). Să spunem că acel cineva se numește Robert. Tehnica are ca obiectiv curățarea liniei timpului și la un moment dat cere ca subiectul să-și construiască mental linia timpului, astfel încât să meargă în trecut până la momentul nașterii sau chiar al concepției, să treacă prin prezent și apoi spre viitor.

     Pe linia timpului trecut Robert a trebuit să înșire toate evenimentele importante ale vieții sale, indiferent care a fost percepția sa despre ele – pe unele le-a considerat pozitive, pe altele negative. Apoi l-am îndrumat să asocieze o culoare evenimentelor fericite din viața sa și să observe prin comparație ce culoare au evenimentele nefericite. Pentru el, evenimentele fericite erau scăldate în culoarea roz, iar cele nefericite apăreau sub forma unor pete de culoare gri închis. Următorul pas a fost ca Robert să trăiască la intensitate maximă și în cele mai mici amănunte unul dintre evenimentele fericite din viața lui. Toată ființa lui a fost cuprinsă de emoțiile pozitive asociate acelei întâmplări. Cu un furtun imaginar în mână din care curgea cu presiune maximă un jet de lumină roz – culoarea fericirii pentru Robert – s-a îndreptat mai întâi către trecutul său. Ca și cum ai spăla o alee plină cu mâl, după o ploaie puternică, Robert a spălat cu presiune maximă de lumină roz tot trecutul său… dar surpriză! Aleea nu a rămas curată așa cum ar fi de așteptat. Robert povestește dezamăgit cum din mâl se ridică “rânjind” trei oameni care nu se lasă “spălați” sub nicio formă:

      ” Oamenii aceștia nu-mi dau pace. S-au ridicat din mâl și încă rânjesc la mine. Nu cred că această tehnică poate aduce un beneficiu real. Oamenii aceia m-au făcut să sufăr și încă nu-mi dau pace.” 

       Poate mai ai ceva de rezolvat cu oamenii aceia. Poate că încă nu i-ai iertat!”  – am replicat eu și l-am sfătuit să rămână deschis pentru că foarte probabil, ceva acolo în adâncul sufletului și minții sale se întâmplă. I-am sugerat să lase tehnica să “lucreze” în continuare.

      Robert mi-a explicat că nu depinde de el și că e ferm convins că tehnica nu a avut niciun rezultat. Am terminat exercițiul și pentru că era deja târziu, fiecare a plecat la rostul lui. Eram puțin dezamăgită că tehnica nu a dat rezultate, dar am lăsat totul să meargă de la sine.

     După aproape zece zile l-am sunat pe Robert pentru a stabili concret data pentru o nouă sesiune de coaching-NLP și în timp ce discutam, îmi pune o întrebare surpriză: 

      “Să-mi spui tu cum s-a întâmplat asta…! ” și a început să-mi povestească: 

      ” La câteva zile după ce am aplicat tehnica cu furtunul, într-o seară, găsesc un mesaj pe telefonul mobil. Era de la una dintre cele trei persoane care s-au ridicat din mâl, în timp ce eu îmi spălam trecutul cu lumina fericirii. De fapt, ea vorbea în numele ei și a soțului ei, pentru că doi dintre cei trei oameni care încă “rânjeau” la mine formau un cuplu – niște prieteni alături de care eu și familia mea ne-am petrecut în urmă cu ceva ani multe vacanțe frumoase, dar care brusc s-au supărat din cauze complet neîntemeiate. Ne-au rănit profund și de atunci relația noastră de prietenie s-a încheiat.

    Pentru că nu doream să-mi stric seara, am ignorat mesajul. Dimineață oscilam între a-l șterge sau a-l citi, însă curiozitatea a răzbit și am decis să-l citesc. Mare mi-a fost uimirea când am văzut că întregul mesaj nu era nimic altceva decât o manifestare sinceră a părerii de rău pentru tot ce s-a întâmplat atunci și a unei nevoi uriașe de a ierta și de a fi iertați.”

      În ce mă privește, m-am bucurat mult, fiind convinsă că deși nu întotdeauna înțelegem cum, câmpul conștiinței lucrează pentru noi. Niciun gând nu rămâne fără ecou, nicio dorință nu rămâne neîmplinită.

      Pentru Robert au dispărut două dintre cele trei persoane care îi umbreau trecutul. Pentru mine a fost o încurajare; am înțeles că tot ceea ce am ales să fac prin Curs de miracole, NLP și Vindecare reconectivă are sens, pentru că toți acești pași aparent mărunți duc în final la vindecarea noastră: reconectarea cu sufletul nostru, cu cei din jurul nostru și cu întreg Universul văzut sau nevăzut.

De aceea, nu ține prizonier pe nimeni.

temnicer

Dezleagă în loc să legi, căci așa ești pus în libertate. Calea de urmat e simplă. De fiecare dată când simți junghiul mâniei, dă-ți seama că ții o sabie deasupra capului tău. Și va cădea sau va fi înlăturată în funcție de hotărârea pe care o iei să fii condamnat sau să fii liber. În felul acesta, fiecare dintre cei ce par să te tenteze să te înfurii reprezintă mântuitorul tău din închisoarea morții. Așa că îi datorezi mulțumiri în loc de durere. 

-

Iertarea reprezintă funcția pe care o ai aici.

iertare1

Iertarea privește cu blândețe toate lucrurile necunoscute în Cer, le vede cum dispar și lasă lumea o tăbliță curată și neînsemnată pe care Cuvântul lui Dumnezeu poate acum să înlocuiască simbolurile fără sens care s-au scris acolo înainte. Iertarea e mijlocul prin care se înfrânge frica de moarte, pentru că nu mai are acum nicio atracție cumplită și vinovăția a dispărut. Iertarea lasă trupul să fie perceput așa cum este: un simplu mijloc didactic, pe care îl lași deoparte când învățarea se încheie, dar care nu îl schimbă nicidecum pe cel ce învață.

Mintea fără trup nu poate face greșeli. Nu se poate gândi că va muri, nici că va fi prada unui atac nemilos. (…) Numai iertarea poate ușura mintea de gândul că trupul este casa ei. Numai iertarea poate reinstitui pacea pe care i-a hărăzit-o Dumnezeu sfântului Său Fiu. 

-

Când nu va mai fi mânie, vei percepe negreșit că, pentru viziunea lui Cristos și darul de-a vedea, nu s-a cerut vre-un sacrificiu; numai durerea a fost alungată dintr-o minte bolnavă și torturată.(…)

-

Avem nevoie însă de iertare ca să percem că așa și e. Fără lumina ei binevoitoare, orbecăim în întuneric, folosind rațiunea doar ca să ne justificăm furia și atacul. Înțelegerea noastră este atât de limitată, încât ce considerăm că înțelegem nu e decât confuzie născută din greșeală. Ne-am rătăcit în ceața viselor labile și a gândurilor înfricate, ochii ne stau bine închiși să nu vedem lumina, iar mințile ne sunt ocupate să venereze ceva ce nu există. 

-

Oare cine se poate naște din nou în Cristos, dacă nu cel ce i-a iertat pe toți pe care îi vede, la care se gândește sau pe care și-i închipuie? Cui i s-ar putea da drumul cât timp ține întemnițat pe cineva? Un temnicer nu e liber, căci e legat laolaltă cu prizonierul lui. El trebuie să se asigure că nu îi scapă, așa că își petrece timpul păzindu-l. Gratiile care îl îngrădesc pe el, devin lumea în care trăiește temnicerul lui, odată cu el. Și tocmai de libertatea lui depinde calea eliberării pentru amândoi. 

***

Fragmente din :

Curs de miracole-Culegere de exerciții pentru studenți: pp. 350,351; CENTRUM Publishers -Polonia, 2007

      În intervalele practice de astăzi, poți integra aceste cinci 5 minute de meditație pe tema iertării. Iartă-te pe tine și gândește-te puțin la cei pe care nu i-ai iertat încă. 

Cu drag!


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

      Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

       Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.


Share Button

Curs de miracole: 186 – Mântuirea lumii depinde de mine.

proteste

            Lecțiile din Culegere de exerciții pentru studenți sunt concepute astfel încât  pe o perioadă de cel puțin un an de zile – cât ar trebui să dureze studiul- să fii pus în situația să aplici concret învățăturile în viața de zi cu zi.

      Ultima perioadă din viața noastră a fost extrem de dificilă iar evenimentele ce s-au derulat nu au favorizat punerea cu ușurință în practică a învățăturilor din acest curs. Moarte, traume psihice, vinovăție, judecată, conflict, întoarcere în trecut dar și solidaritate, ajutor, compasiune, empatie; toate s-au perindat pe scena vieții noastre pentru a alege și a învăța ceva din tot ce s-a întâmplat. Dar cel mai greu este să rămâi conștient în astfel de situații dificile, să nu-ți pierzi cumpătul și să nu te lași târât de val înapoi în lumea întunecată din care te străduiești să ieși. Într-o lume care deocamdată, în viața de zi cu zi, nu poate funcționa fără să judece, să stabilească vinovați și să ia măsuri corective ( căci de prevenție nu poate fi încă vorba cu adevărat) iertarea deplină pare imposibilă, căci este foarte greu să-i ierți pe toți și să-i simți pe toți, fără deosebire, frații tăi, una cu tine și cu tot ce înseamnă viață, indiferent cât de grave par a fi greșelile lor; ori tocmai spre asta ne îndrumă Cursul, căci aici este esența mântuirii.

         Să ne schimbăm noi, este probabil singurul lucru concret și la îndemâna oricui care poate fi făcut pentru a crea premisele schimbării acestui sistem social. Nehrănit, acest sistem va muri încet, încet.

      Tot ce se întâmplă – perceput a fi drept sau nedrept – face parte din procesul nostru de evoluție și toți am făcut de-a lungul timpului ce am crezut noi că este mai bine și mai drept. Acest curs ne învață să iertăm pentru a putea vindeca trecutul și pentru a putea să ne concentrăm pe ceea ce putem face acum pentru a ne contura viitorul. Acest curs este orientat către mântuire iar fără iertare nu există mântuire.

Iertarea – spune Cursul – e o formă pământească de iubire, care – așa cum e în Cer – nu are formă. Dar de ce este nevoie aici, se dă după nevoie. În forma aceasta, îți poți îndeplini funcția chiar și aici, deși ce va însemna iubirea pentru tine când ți se va reda neformitatea e ceva și mai măreț. Mântuirea lumii depinde de tine care poți să ierți. Aceasta e funcția pe care o ai aici. ( Curs de miracole – lecția 186)

           Cât despre dreptate aflăm că:

      În Cer nu există nici dreptate nici nedreptate, greșeala fiind imposibilă și corecția neavând înțeles. În lumea aceasta însă, iertarea depinde de dreptate, din moment ce tot atacul nu poate fi decât nedrept. Dreptatea e verdictul Spiritului Sfânt asupra lumii. Dreptatea nu e posibilă decât în judecata Lui, pentru că – în lume – nimeni nu e în stare să facă numai interpretări drepte și să se lepede de toate nedreptățile. Dacă Fiul lui Dumnezeu ar fi judecat drept, nu ar mai fi nevoie de mântuire. Gândul separării ar fi fost de-a pururi de neconceput.

-

Dreptatea, ca și opusul ei, este o interpretare. E însă singura interpretare care duce la adevăr. 

-

Toate conceptele tale de sine și de semeni, toate temerile de stări viitoare și toate preocupările cu trecutul își au originea în nedreptate. Iată lentila care, ținută înaintea ochilor trupului, distorsionează percepția și aduce mărturia lumii distorsionate înapoi minții care a făcut lentila și ține la ea foarte mult. Așa se clădește, selectiv și arbitrar, fiecare concept al lumii. “Păcatele” sunt percepute și justificate printr-o selectivitate atentă în care trebuie să se piardă toate gândurile întregimii. Iertarea nu are loc în asemenea mașinații, căci nu există “păcat” care să nu pară pe veci adevărat.

-

Judecata lui Dumnezeu este dreptatea Lui. Asupra acesteia – o Judecată total lipsită de condamnare; o evaluare bazată întru totul pe iubire – ți-ai proiectat nedreptatea, dându-i lui Dumnezeu lentila percepției deformate prin care privești.

-

Roagă-te pentru dreptatea lui Dumnezeu și nu Îi confunda milostivirea cu propria ta demență. Percepția poate face orice imagine vrea să vadă mintea. Să ții minte asta. În asta stă Cerul sau iadul, după cum alegi. Dreptatea lui Dumnezeu trimite la Cer tocmai pentru că e total  imparțială. Ea acceptă toate dovezile ce i se aduc, neomițând nimic și neapreciind nimic ca desprins și separat de restul. Ea judecă numai din acest punct de vedere, și numai din acesta. Aici tot atacul și condamnarea devin de neînțeles și de neapărat. Percepția încetează, mintea e liniștită și lumina vine iar. (Curs de miracole- Manual pentru profesori)

 

“Mântuirea lumii depinde de mine.”

-

      La prima vedere această afirmație poate părea arogantă pentru un creștin căruia i s-a inoculat de mic credința că este păcătos și neputincios. Cursul spune însă că acesta este gândul adevăratei umilințe pentru că exprimă acceptarea rolului care ți s-a atribuit în planul Cerului de mântuire a lumii.  Prin propria ta mântuire dai o mână de ajutor la mântuirea lumii. Cursul acesta pledează pentru depășirea tuturor iluziilor acestei lumi și descoperirea păcii interioare. Zbaterea lumii se cere înțeleasă cu multă compasiune, dar nu împărtășită. Obiectivele vieții se cer redimensionate și reorientate către alte valori. 

Astăzi nu ne vom da înapoi de la sarcina pe care o avem pe fățarnicul motiv că ne insultă modestia. Tocmai orgoliul vrea să nege Chemarea pentru Dumnezeu.(…) Dacă Vocea lui Dumnezeu te asigură că mântuirea are nevoie de partea ta și că întregul depinde de tine, fii sigur că așa și este.(…) Nu ești slab, cum ți-e imaginea de sine. Nu ești ignorant și neputincios. Păcatul nu poate păta adevărul din tine, iar nefericirea  nu se poate apropia de sfânta casă a lui Dumnezeu.

-

Vocea pentru Dumnezeu îți spune toate aceste lucruri. Și, în timp ce îți vorbește, imaginea tremură și caută să atace amenințarea pe care nu o știe, simțind că i se fărâmă temelia. Dă-i drumul, mântuirea lumii depinde de tine, și nu de acest mic boț de humă, praf din pământ.

-

Și așa ne găsim pacea. Vom accepta funcția pe care ne-a dat-o Dumnezeu, căci toate iluziile au la bază convingerea bizară că ne putem face alta. Rolurile pe care ni le-am făcut noi sunt labile și par să se schimbe de la bocitoare la beatitudinea extatică a dragostei și a iubirii. Putem râde sau plânge, și putem întâmpina ziua cu bucurie sau cu lacrimi. Însăși ființa noastră pare să se schimbe în cursul miilor de schimbări de dispoziție, iar sentimentele prin care trecem ne înalță foarte sus sau ne trântesc la pământ în plină disperare. 

-

Acesta să fie oare Fiul lui Dumnezeu? Ar crea El o asemenea instabilitate și ar numi-o Fiu? Cel Ce e neschimbător împărtășește atributele Sale cu Creația Sa. Toate imaginile pe care pare să le facă Fiul Său  nu afectează nicidecum ce este el. Ele se vântură prin mintea lui ca niște frunze suflate în vânt, grupându-se într-un fel o clipă, risipindu-se ca să se regrupeze și apoi împrăștiindu-se total. Sau ca mirajele percepute deasupra unui deșert, înălțându-se din pulbere și praf. 

-

Imaginile acestea lipsite de substanță vor trece și îți vor lăsa mintea liniștită și înseninată, când vei accepta funcția care ți s-a dat. Imaginile pe care le faci tu dau naștere la obiective conflictuale, efemere și vagi, incerte și ambigue. (…) Funcțiile pe care le apreciază lumea sunt atât de incerte, încât se schimbă de zece ori pe oră când sunt cel mai sigure. Ce speranță de izbândă se poate baza pe asemenea obiective?

-

Fă cum te îndrumă Vocea lui Dumnezeu. Și dacă îți cere un lucru ce pare imposibil, adu-ți aminte Cine îl cere și cine l-ar refuza. Apoi gândește-te la următorul lucru: cine are dreptate mai degrabă? Vocea care vorbește pentru Creatorul tuturor lucrurilor, Care cunoaște toate lucrurile exact așa cum sunt, sau distorsionata ta imagine de sine, derutată, uluită, inconsecventă și nesigură de toate? ( Lecția 186 – fragmente)

soare


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

    Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

     Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

     Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


 

 

Share Button

Curs de miracole: Cap.30 – Noul început

 

copac

Introducere

      Programa cursului se concentrează acum asupra noului început. Obiectivul e clar, dar ai acum nevoie de metode concrete pentru a-l atinge. Viteza cu care poate fi atins depinde de un singur lucru: să fii dispus să exersezi fiecare pas. Fiecare dintre ei te va ajuta câte puţin, de fiecare dată când încerci să îl faci. Şi toţi paşii, la un loc, te vor conduce de la vise de judecată la vise de iertare, şi te vor scoate din durere şi frică. Ei nu sunt o noutate pentru tine, dar îţi sunt deocamdată mai mult nişte idei decât nişte reguli de gândire. Aşa că trebuie să îi exersăm un pic, până devin regulile după care trăieşti. Căutăm acum să facem din ele nişte deprinderi, ca să le ai la dispoziţie în caz de nevoie.

 

1. Reguli pentru luarea deciziilor.

Această primă lecție a capitolului este redată integral mai jos, respectând în mare măsură forma originală.

 

1.    Deciziile sunt continue. Nu ştii întotdeauna când le iei. Dar, exersând puţin cu cele pe care le recunoşti, începe să se formeze o dispoziţie care te va ajuta şi în privinţa celorlalte. Nu e înţelept să te laşi preocupat de fiecare pas pe care îl faci. Dispoziţia potrivită, adoptată conştient de fiecare dată când te trezeşti, te va ajuta să înaintezi bine. Iar, dacă simţi o împotrivire viguroasă şi un interes slăbuţ, precis că nu eşti gata. Nu te lupta cu tine. Gândeşte-te, în schimb, ce fel de zi îţi doreşti şi spune-ţi că există un mod în care ziua de azi se va derula chiar aşa. Apoi încearcă din nou să ai ziua pe care o vrei.

2.       (1) Punctul de plecare este următorul:

*

Astăzi nu voi lua decizii de unul singur.

*

Înseamnă că optezi să nu fii cel care judecă ce trebuie să faci. Dar trebuie să însemne, deopotrivă, că nu vei judeca situaţiile în care ţi se va cere să reacţionezi. Căci, dacă le judeci, ai stabilit după ce reguli să reacţionezi la ele. Şi atunci un alt răspuns nu poate să producă decât confuzie, incertitudine şi frică.

3.       Iată cea mai mare problemă pe care o ai acum. Mereu iei decizii, şi numai după aceea te decizi să întrebi ce să faci. Iar ce auzi poate să nu rezolve problema aşa cum ai văzut-o mai întâi. Aşa ajungi să te temi, căci ce auzi contrazice ce percepi, aşa că te simţi atacat. Şi te înfurii, prin urmare. Există reguli după care aşa ceva nu se va întâmpla. Dar are loc la început, cât înveţi cum să auzi.

4.      (2) Pe tot parcursul zilei, de câte ori îţi aduci aminte şi ai la dispoziţie un moment liniştit de reflecţie, repetă-ţi ce fel de zi îţi doreşti: ce vrei să simţi, ce vrei să ţi se întâmple şi prin ce vrei să treci, şi spune-ti:

*

Dacă nu iau decizii de unul singur, mi se va da tocmai ziua aceasta.

*

Aceste două metode, exersate bine, te vor ajuta să te laşi îndrumat fără frică, pentru că nu va apărea mai întâi nicio împotrivire care să devină mai apoi o problemă în sine.

5.       Vor mai fi însă ocazii în care ai judecat deja. În aceste cazuri, răspunsul va provoca un atac, dacă nu îţi îndrepţi rapid mintea să dorească un răspuns viabil. Poţi să fii sigur că s-a întâmplat aşa dacă nu te simţi dispus să stai şi să ceri să ţi se răspundă. Înseamnă că ai decis de unul singur şi nu poţi să vezi întrebarea. Acum ai nevoie de un întăritor rapid înainte de-a întreba din nou.

6.       (3) Aminteşte-ţi încă o dată ziua pe care o vrei şi recunoaşte că s-a petrecut ceva care nu face parte din ea. Iar apoi dă-ţi seama că ai pus o întrebare de unul singur şi că ai stabilit un răspuns în termenii tăi. Apoi spune-ţi:

*

Nu am nicio întrebare. Am uitat ce să decid.

*

Aşa anulezi termenii pe care i-ai stabilit şi laşi răspunsul să îţi arate care trebuie să fi fost întrebarea.

7.      Încearcă să aplici această regulă fără întârziere, în ciuda împotrivirii tale. Căci te-ai şi înfuriat. Iar frica ta că ţi se va răspunde altfel de cum sună întrebarea în versiunea ta se va încinge, până crezi că ziua pe care o vrei e una în care primeşti răspunsul tău la întrebarea ta. Şi nu îl vei primi, căci ţi-ar ruina ziua, lipsindu-te tocmai de ceea ce îţi doreşti cu adevărat. Lucrul acesta poate fi foarte greu de sesizat, odată ce ai decis de unul singur ce reguli îţi prevestesc o zi fericită. Dar şi decizia aceasta poate fi desfăcută, prin metode simple pe care le poţi accepta.

8.      (4) Dacă eşti chiar atât de refractar să primeşti, încât nici măcar nu te poţi rupe de întrebarea ta, poţi începe să te răzgândeşti în felul următor:

*

Cel puţin pot să decid că nu îmi place cum mă simt acum.

*

Atât măcar ţi-e evident şi îţi netezeşte calea pentru următorul pas uşor.
9.       (5) Odată ce ai decis că nu îţi place cum te simţi, ce poate fi mai uşor de adăugat decât:

*

Şi sper, de aceea, că nu am avut dreptate.

*

Aceasta acţionează împotriva senzaţiei de împotrivire şi îţi aminteşte că ajutorul nu e ceva ce ţi se impune cu de-a sila, ci ceva ce vrei şi de care ai nevoie, pentru că nu îţi place cum te simţi. Această mică întredeschidere va fi de ajuns să te lase să înaintezi cu acei câţiva paşi suplimentari de care ai nevoie pentru a te lăsa ajutat.

10.       Ai ajuns acum la un punct de cotitură, căci ţi-ai dat seama că vei avea de câştigat dacă ce ai decis tu nu va fi să fie. Până nu ajungi la acest punct, vei crede că, pentru a fi fericit, trebuie să ai dreptate. Dar ai acum măcar atâta judecată să vezi că ar fi mai bine pentru tine de nu ai avea dreptate.

11.       (6) Acest mic grăunte de înţelepciune va fi suficient să te ducă mai departe. Nu eşti constrâns, ci doar speri să capeţi un lucru pe care îl vrei. Şi poţi să spui cu toată sinceritatea:

*

Vreau un alt mod de-a vedea ce văd acum.

*

Acum te-ai răzgândit în privinţa zilei şi ţi-ai amintit ce vrei de fapt. Scopul ei nu a mai fost umbrit de convingerea dementă că o vrei pentru a avea dreptate când nu ai. Aşa ajungi să conştientizezi că eşti gata să întrebi, căci nu poţi fi în conflict când ceri ce vrei şi vezi că nu ceri altceva.

12.       (7) Acest ultim pas nu e decât admiterea faptului că nu te împotriveşti să fii ajutat. E afirmaţia unei minţi deschise, încă nesigure, dar dispuse să i se arate:

*

Poate că există un alt mod de-a vedea ce văd acum. Ce pot să pierd dacă întreb?

*

Acum poţi să pui o întrebare care are sens, aşa că şi răspunsul va avea sens. Şi nu i te vei împotrivi, căci vezi că tu eşti cel pe care îl va ajuta.

***

13.       Precis ţi-e clar că ţi-e mai lesne să ai o zi fericită dacă nu laşi nefericirea să pătrundă. Dar pentru asta trebuie să exersezi regulile care te vor feri de ravagiile fricii. Odată dobândit acest antrenament, jalnicul vis de judecată se va desface pentru totdeauna. Dar, între timp, ai nevoie să exersezi regulile desfacerii lui. Să reexaminăm, aşadar prima dintre deciziile prezentate aici.

14.      Am spus că poţi începe o zi fericită cu hotărârea de-a nu lua decizii de unul singur. Pare o adevărată decizie în sine. Şi totuşi, nu poţi lua decizii de unul singur. În realitate, singura întrebare este cu ce alegi să le iei. Asta e tot. Aşa că prima regulă nu este o constrângere, ci simpla enunţare a unui simplu fapt. Nu vei lua decizii de unul singur indiferent ce decizi. Căci sunt luate cu idoli sau cu Dumnezeu. Şi ceri ajutor de la anticrist sau de la Cristos, iar cel pe care îl alegi se va uni cu tine şi îţi va spune ce să faci.

15.       Ziua ta nu e la întâmplare. E stabilită de cel cu care alegi să o trăieşti şi de felul în care îţi percepe fericirea prietenul a cărui povaţă ai căutat-o. Tu ceri întotdeauna sfaturi înainte de-a putea decide ceva. Înţelege acest lucru, şi vei putea să vezi că nu poate fi vorba aici nici de constrângeri, nici de motive să te împotriveşti că poţi fi liber. Nu ai cum să te eliberezi de ce trebuie să se întâmple. Iar, dacă crezi că ai cum, precis nu ai dreptate.

16.       Şi regula a doua nu e decât un fapt. Căci tu şi sfătuitorul tău trebuie să cădeţi de acord în legătură cu ce vreţi înainte de-a putea să se producă. Tocmai acest acord permite să se întâmple toate. Nimic nu se poate produce fără o oarecare formă de întrunire, fie că e un vis de judecată, fie Vocea pentru Dumnezeu. Deciziile produc rezultate pentru că nu sunt luate izolat. Sunt luate de tine şi de sfătuitorul tău, pentru tine şi lume, totodată. Ziua pe care o vrei o oferi lumii, căci va fi ce ai cerut şi va întări regula sfătuitorului tău în lume. A cui împărăţie e lumea ta de azi? Ce fel de zi vei decide să ai?

17.       Nu e nevoie decât de doi care să vrea să aibă parte azi de fericire, să i se promită lumii întregi. Nu e nevoie decât de doi care să înţeleagă că nu pot decide singuri, să li se garanteze că bucuria pe care au cerut-o va fi pe deplin împărtăşită. Căci au înţeles legea fundamentală care face decizia puternică şi îi dă toate efectele pe care le va avea vreodată. Nu e nevoie decât de doi. Aceştia doi sunt uniţi înainte de-a putea exista o decizie. Acesta să fie singurul rapel pe care îl ţii minte, şi vei avea ziua pe care o vrei şi pe care, având-o tu însuţi, o vei da lumii. Prin decizia de-a avea parte de o zi fericită, ţi-ai ridicat judecata pronunţată asupra lumii. Şi, după cum ai primit, trebuie să şi dai.

***          

          Au mai fost lecții, pe parcursul acestui curs, despre situații de viață, despre posibilitatea pe care o ai de a-L împuternici pe Spiritul Sfânt să decidă pentru tine, despre faptul că, însușite și exersate, învățăturile te vor conduce la dobândirea capacității de a lua decizii corecte în orice împrejurare.

        Ruptă din context, această idee poate ofensa – și chiar a făcut-o – eurile acelora care n-au înțeles că în fiecare dintre noi există Spiritul nostru Sfânt- al nostru și al tuturor -, că atunci când ne repezim să luăm decizii, de cele mai multe ori le luăm greșit, căci nu ascultăm “vocea” interioară, a celui care suntem noi de fapt, dincolo de lume și de timp, Fiul lui Dumnezeu – așa cum este El numit în curs. Acest Fiu suntem noi, dar El este în aceeași măsură tot Universul văzut și nevăzut. Acest Fiu suntem noi, părticică din acel Tot care ne cuprinde și care este cuprins în același timp în noi.

      Atunci când hotărâm să consultăm  Spiritul Sfânt asupra deciziei corecte, decidem să accesăm Mintea Universală, Mintea lui Dumnezeu, să ne accesăm Sinele. Răspunsul primit va fi cel care ne va conduce la decizii corecte, benefice atât pentru noi cât și pentru toți cei implicați în situația de viață respectivă. Rămâne desigur de exersat, pentru a învăța să ascultăm și să primim răspunsul solicitat. În caz contrar, deciziile vor fi luate sub imperiul eului, și nu vom ține cont decât de interesul așa-zis personal, căci interesul personal ar trebui să ne conducă în mod natural la cea mai înaltă evoluție spirituală. Este firesc atunci ca deciziile proaste pe care le-am luat să ducă la dezamăgire și durere.

      Modalitatea concretă de a “evalua” o decizie este de a monitoriza starea de bine, de liniște, de pace, de fericire. Dacă te simți așa, ai luat decizia corectă, dacă nu, sigur ai decis de capul (eului) tău, în defavoarea ta și acelor din jurul tău.

         Lecția ce urmează clarifică problema libertății de voință, căci dacă totuși n-ai înțeles rostul consultării Spiritului Sfânt în luarea deciziilor, te-ai putea simți lezat în ce privește dreptul tău la liberul arbitru. Liberul arbitru îți dă posibilitatea să alegi:  te repezi să decizi de capul tău și decizi ce vrei sub impulsul momentului, sau decizi după o clipă de răgaz, în care întrebi și aștepți un răspuns înțelept pentru o decizie corectă.

 

2. Libertatea voinței

Nu înţelegi că a te împotrivi Spiritului Sfânt înseamnă a te lupta cu tine? El îţi spune doar voia ta; El vorbeşte pentru tine. În Divinitatea Lui e doar a ta. Şi tot ce cunoaşte El e doar cunoaşterea ta, păstrată pentru tine ca să poţi face voia ta prin El. Dumnezeu cere să faci voia ta. El Se uneşte cu tine. Nu Şi-a înălţat singur Împărăţia. Şi Cerul însuşi nu reprezintă decât voia ta, unde tot ce s-a creat e pentru tine. (…) Dumnezeu nu ţi-e duşman. Şi nu îţi cere decât să te audă că Îi spui „Prieten”.

-

Cât de minunat este să îţi faci voia! Căci tocmai asta e libertatea. Nu există altceva care să se cheme vreodată cu numele libertăţii. Dacă nu îţi faci voia, nu eşti liber. Şi-ar lăsa Dumnezeu Fiul fără ce şi-a ales? Dumnezeu S-a asigurat că nu îţi vei pierde niciodată voia, când ţi-a dat Răspunsul Lui perfect. Ascultă-L acum, să ţi se aducă aminte de Iubirea Lui şi să îţi înveţi voia. Dumnezeu nu vrea ca Fiul Lui să devină prizonierul unor lucruri pe care nu şi le doreşte. El îţi voieşte libertatea cot la cot cu tine. Iar a I te împotrivi înseamnă a face o alegere împotriva ta şi a alege să fii încătuşat.(…) Voia ta e neîncătușată: nu e voia ta să fie încătușată.

-

Ce motiv ai să te înfurii într-o lume care îţi aşteaptă, pur şi simplu, binecuvântarea ca să fie liberă? Dacă ai fi prizonier, Dumnezeu Însuşi nu ar putea să fie liber. Căci ce i se face celui pe care Dumnezeu îl iubeşte într-atât, I se face lui Dumnezeu Însuşi. Să nu crezi că voieşte să te încătuşeze tocmai Cel Ce te-a făcut cocreator al universului odată cu El.

3. Dincolo de toți idolii.

Idolii sunt cât se poate de concreţi. Dar voia ta este universală, fiind nelimitată.(…) Idolii sunt limite. Sunt convingerea că există forme care vor aduce fericire şi că, prin limitare, se dobândeşte totul. E ca şi cum ai spune: „Nu am nevoie de tot. Vreau lucrul acesta mic, care va fi ca totul pentru mine.” Şi nu va izbuti să te satisfacă, pentru că voia ta este să ai parte de tot. Decide în favoarea idolilor, şi ceri să fii în pierdere. Decide în favoarea adevărului, şi ai parte de tot.

-

Nu formă cauţi. Ce formă poate substitui Iubirea lui Dumnezeu Tatăl?(…) Nu vrei un idol. Nu e voia ta să ai aşa ceva. Nu îţi va acorda darul pe care îl cauţi. Când decizi ce formă trebuie să ia lucrul pe care îl vrei, pierzi înţelegerea rostului pe care îl are.

-

În spatele căutării fiecărui idol stă dorul de a fi complet. Întregimea nu are formă pentru că e nelimitată. Să cauţi un om special sau un lucru special ca să ţi-l alipeşti spre a te întregi nu poate să însemne decât că eşti convins că îţi lipseşte o anumită formă. Şi că, prin găsirea ei, vei atinge întregirea într-o formă care îţi place.

-

Dumnezeu nu ştie de formă.  Iar voia ta nu se poate mulţumi cu forme goale, făcute doar pentru a umple un gol ce nu există. Nu asta vrei. Creaţia nu dă puterea de a-l complini pe Fiul lui Dumnezeu niciunei persoane separate şi niciunui lucru separat. La ce idol se poate recurge pentru a-i da Fiului lui Dumnezeu ce are deja?

-

Complinirea e funcţia Fiului lui Dumnezeu. El nu e nevoit să o caute. Dincolo de toţi idolii stă sfânta lui voie de-a fi doar ce este. Căci a fi mai mult decât întreg nu are noimă. Dacă s-ar petrece vreo schimbare în el, dacă s-ar putea reduce la vreo formă şi limita la ce nu e în el, nu ar fi cum l-a creat Dumnezeu. De ce idol poate avea nevoie pentru a fi el însuşi?

-

Gândurile par să vină şi să treacă. Dar asta nu înseamnă decât că uneori eşti conştient de ele, iar alteori, nu. Un gând neamintit renaşte pentru tine când îl reconştientizezi. Dar nu a murit când l-ai uitat. A existat mereu, dar nu ai fost conştient de el. Gândul de tine pe care îl are Dumnezeu rămâne total neschimbat de faptul că l-ai uitat. Va fi mereu exact cum a fost înainte de clipa în care l-ai uitat şi va fi exact acelaşi când ţi-l vei aminti. 

-

 Gândurile lui Dumnezeu sunt cu mult mai presus de orice schimbare şi strălucesc de-a pururi. Nu aşteaptă să se nască. Ci să fie bine-venite şi amintite. Gândul de tine pe care îl are Dumnezeu e ca o stea, neschimbat pe un firmament veşnic. E pusă atât de sus în Cer, încât cei din afara Cerului nu ştiu că există. Dar ea va străluci – neclintită, albă şi minunată – prin toată veşnicia. Nu a fost moment în care să nu fi existat, nici clipă în care lumina ei să fi fost mai pală sau mai puţin perfectă.

-

Puritatea ei desăvârşită nu depinde de vederea sau nevederea ei de pe pământ. Firmamentul o îmbrăţişează şi o ţine cu blândeţe în locul ei perfect, care e la fel de departe de pământ ca pământul de Cer. Nu distanţa şi timpul ţin steaua invizibilă de pe pământ. Dar cei ce îşi caută idoli nu pot să ştie că steaua există.

-

Dincolo de toţi idolii e Gândul de tine pe care îl are Dumnezeu. Complet neafectat de tumultul şi groaza lumii, de visele naşterii şi morţii care se visează aici, de miriadele de forme pe care le poate lua frica; total netulburat, Gândul de tine pe care îl are Dumnezeu rămâne exact cum a fost mereu. Înconjurat de o linişte atât de deplină, încât niciun sunet de luptă nu se apropie nici de departe, el rămâne să se odihnească în certitudine şi pace deplină. Aici se ţine ocrotită singura ta realitate, complet inconştientă de toată lumea care venerează idoli şi nu ştie de Dumnezeu.

-

Mintea Fiului ceresc este în Cer, căci acolo s-au unit Mintea Tatălui şi a Fiului într-o creaţie ce nu poate avea sfârşit. Nu ai două realităţi, ci numai una. Şi nu poţi fi conştient decât de una. Realitatea ta e fie un idol, fie Gândul de tine pe care îl are Dumnezeu. Să nu uiţi, atunci, că idolii trebuie să ţină ascuns ce eşti, nu de Mintea lui Dumnezeu, ci de a ta. Steaua străluceşte în continuare; firmamentul nu s-a schimbat nicicând. Dar tu, Fiul sfânt al lui Dumnezeu Însuşi, eşti inconştient de realitatea ta.

 

4. Adevărul din spatele iluziilor.

 

Te lupţi întotdeauna cu nişte iluzii. Căci adevărul din spatele lor e atât de minunat şi de liniştit în blândeţea lui drăgăstoasă, încât – dacă ai fi conştient de el – ai uita total de defensivitate şi te-ai repezi în îmbrăţişarea lui. Adevărul nu poate fi atacat niciodată.(…)Nu ataci decât idei false, niciodată cele adevărate. Toţi idolii sunt idei false pe care le-ai făcut să umpli golul care crezi că s-a ivit între tine şi ce e adevărat.

-

Dumnezeii obositori şi nesatisfăcători pe care i-ai făcut sunt jucării pentru copii, gonflate. Copilul se sperie când, dintr-o cutie închisă, sare un omuleţ de lemn sau când un ursuleţ de pluş, silenţios şi moale, începe să piuie de îndată ce îl ia în mână. Regulile pe care le-a făcut pentru cutii şi ursuleţi i-au înşelat aşteptările şi l-au făcut să îşi piardă „controlul” asupra lucrurilor ce îl înconjoară.

-

Realitatea respectă legile lui Dumnezeu, nu regulile stabilite de tine. Legile Lui sunt cele care îţi garantează siguranţa.Toate iluziile pe care le crezi despre tine nu respectă nicio lege. Ele par să dănţuie un timp, potrivit regulilor stabilite de tine. Dar cad apoi şi nu se mai pot ridica. Nu sunt decât nişte jucării, copile, aşa că nu plânge după ele. Dănţuitul lor nu ţi-a adus bucurie niciodată. Ele nu trebuie nici îndrăgite, nici atacate, ci privite pur şi simplu ca nişte jucării de copii fără niciun înţeles propriu. Vezi unul singur în ele, şi le vei vedea pe toate. Nu vedea niciunul, şi nu te vor atinge.

-

Aparenţele înşeală pentru că sunt aparenţe, şi nu realitate. Nu stărui asupra lor sub nicio formă. Să nu ataci ce ai făurit, căci atacul are puterea să facă iluziile reale.  Uită-te calm la jucăriile tale şi înţelege că sunt idoli ce dănţuie potrivit unor dorinţe deşarte. Nu te închina lor, căci nu există. Dar şi acest aspect e dat uitării în atac.  Idolii tăi nu te ameninţă deloc. Singura ta greşeală e faptul că îi consideră reali. Puterea unor iluzii oare ce poate să înfăptuiască?

-

Aparenţele nu pot să înşele decât mintea care se vrea înşelată. Şi poţi face o simplă alegere care te va aşeza de-a pururi cu mult deasupra înşelăciunii. (…) Vei înţelege că s-au înfăptuit rapid nişte schimbări grozave, când vei decide un lucru foarte simplu: că nu vrei ce crezi că îţi dau idolii. Căci, în felul acesta, Fiul lui Dumnezeu declară că s-a eliberat de idoli. Aşa că este liber.

-

Mântuirea chiar că e un paradox! Ea nu îţi cere decât să ierţi toate lucrurile pe care nu le-a săvârşit nimeni, să treci cu vederea ce nu există şi să nu consideri irealul o realitate. Nu ţi se cere decât să laşi să se facă voia ta, să nu mai cauţi ce nu vrei. şi să nu mai încerci să înlocuieşti Voia lui Dumnezeu cu puterea dorinţelor deşarte.( Căci voia ta este una cu Voia lui Dumnezeu.)  Nu ţi se cere mai mult de atât. Chiar şi în iluzii, nu îţi cere decât să faci iertarea substitutul fricii. Iată singura regulă pentru a avea parte de vise fericite.

 

5. Singurul scop.

 

Lumea reală e starea mentală în care se vede că iertarea e singurul scop al lumii. Frica nu e obiectivul ei, căci debarasarea de vinovăţie devine ţinta ei. (…) În schimb, există dorinţa de-a înţelege toate lucrurile create aşa cum sunt de fapt. Şi se mai recunoaşte că toate lucrurile trebuie mai întâi iertate, şi apoi înţelese căci înțelegerea se pierde prin atac. Există în lumea aceasta o nerozie a goanei după vinovăție, iar vinovăția e singura cauză a oricărei forme de durere.

-

Prin iertare, lumea devine un tărâm al speranţei, pentru că singurul ei scop este acela de-a fi un loc în care se poate împlini speranţa fericirii. Şi nimeni nu stă în afara acestei speranţe, pentru că lumea s-a unit în convingerea că scopul lumii e unul pe care trebuie să îl împărtăşească toţi, dacă vor ca speranţa să fie mai mult decât un simplu vis.

-

Cerul nu e încă tocmai amintit, căci scopul iertării se menţine. Dar toţi sunt siguri că vor trece de iertare şi că rămâne fiecare doar până ce se va desăvârşi în el (iertarea). (…) Există în el o speranţă a fericirii atât de sigură şi de constantă, încât de-abia mai poate sta un pic să aştepte, cu picioarele atingând încă pământul.

-

Pasul final e al lui Dumnezeu, căci numai Dumnezeu a putut să creeze un Fiu perfect şi să Îşi împartă cu el Paternitatea. Nimeni din afara Cerului nu ştie cum este posibil, căci înţelegerea acestui lucru e Cerul însuşi. Chiar şi lumea reală are un scop mai prejos de creaţie şi veşnicie. Dar frica a dispărut, căci scopul ei este iertarea, nu idolatria. Şi Fiul Cerului e astfel pregătit să fie el, şi să îşi aducă aminte că Fiul lui Dumnezeu ştie tot ce înţelege Tatăl lui şi că înţelege totul la perfecţie cu El. Și ce a cunoscut în momentul creației, Fiul lui Dumnezeu trebuie să cunoască din nou.

-

Lumea reală e o stare în care mintea a învăţat cât de uşor pleacă idolii când mai sunt percepuţi, dar nu mai sunt doriţi. Cât de bucuroasă se poate lepăda de ei mintea când a înţeles că idolii nu sunt nimic şi nicăieri, şi că nu au niciun scop! Căci numai atunci poate vedea că vinovăţia şi păcatul nu au nici scop, nici înţeles.

-

Când fraţii se unesc în vederea unui singur scop în lumea fricii, ei stau deja la marginea lumii reale. Poate că mai privesc înapoi şi cred că văd un idol pe care îl vor. Dar făgaşul lor se îndreaptă cu siguranţă dinspre idoli spre realitate.(…) Vor privi faţa lui Cristos înainte de a-şi reaminti Tatăl. Căci El trebuie să rămână neamintit până Îi ajunge Fiul, dincolo de iertare, la Iubirea lui Dumnezeu. Dar mai întâi se acceptă Iubirea lui Cristos. Şi apoi va veni cunoaşterea că Ei sunt una.

-

În mâna ta e tot ce îţi trebuie să te îndepărtezi de frică, cu deplină încredere şi pentru totdeauna, să mergi drept înainte şi să ajungi rapid la poarta Cerului însuşi. Căci Cel pe Care Îl ţii de mână nu a aşteptat decât să I te alături. Iar, acum că ai venit, oare crezi că va întârzia să îţi arate calea pe care trebuie să meargă cu tine? Binecuvântarea Lui se opreşte asupra ta cu aceeaşi certitudine cu care are şi El asupra Lui Iubirea Tatălui.

Să nu te mai uiţi înapoi, căci ce îţi stă înainte e tot ce ai vrut să ai în inimă vreodată. Renunţă la lume! Dar nu ca sacrificiu. Nu ai vrut-o niciodată. Ce fericire căutată aici nu ţi-a adus durere? Ce moment de tihnă nu te-a costat o sumă îngrozitoare în arginţii suferinţei? Bucuria nu costă. E dreptul tău sacru, iar ce se plăteşte nu e fericire. Nu lăsa experienţele tale de aici să te amăgească retrospectiv. Nu au fost lipsite de un cost amar şi de consecinţe triste.

 Să nu priveşti înapoi decât onest. Iar, când te ispiteşte un idol, gândeşte-te la lucrul următor:

*

Nu a existat clipă în care să fi primit de la un idol altceva decât „darul” vinovăţiei.

Nu a existat unul care să nu fi fost procurat cu preţul durerii, un preţ neplătit niciodată numai de tine.

*

Fii deci milostiv cu fratele tău.

 

6. Justificarea iertării

Nu ţi se cere să ierţi acolo unde s-ar cuveni şi s-ar justifica să ataci. Căci ar însemna să ierţi un păcat trecând cu vederea ce s-a petrecut de fapt. Nu asta înseamnă să ierţi. Căci presupune că, reacţionând într-un mod nejustificat, iertarea pe care o oferi va deveni răspunsul la atacul săvârşit. Aşa că, acordându-se unde nu se cuvine, iertarea e o reacţie necorespunzătoare.

 Aceste afirmații pot părea că pun sub semnul întrebării tot ce s-a spus în acest curs, până acum, despre iertare. Cum mai devine iertarea în acest caz instrument de mântuire, dacă nu ți se cere să ierți acolo unde crezi că ești îndreptățit să ataci? Nu a folosit Isus iertarea în locul atacului pentru toate nedreptățile care i s-au făcut în această lume? Și totuși, în această lume, aceste lucruri se întâmplă: La atac, de orice fel ar fi el, se răspunde de regulă cu atac, nu cu iertare. În lumea aceasta cel vinovat este judecat și pedepsit. Dar există oare vinovați?

Lucrurile se cer lămurite. Explicațiile din fragmentul de mai jos pot fi ușor înțelese dacă ai învățat că în fiecare om trăiesc două entități:

  • O entitate efemeră, născută după separare – eul – care este asociată trupului “stricăcios” și muritor, o entitate ireală, care experimentează tot ce poate experimenta în lumea timpului. Sub influența eului, omul dual alege să rămână călător prin vise și iluzii până decide să se trezească la ce este el cu adevărat și să se întoarcă Acasă, eliberat și reîntregit.
  • Sinele divin. În spatele fiecărui “eu”, bine ascuns, bine camuflat dar bine păstrat, trăiește Fiul lui Dumnezeu cel veșnic, pur, inocent, real și nealterabil. Fiul lui Dumnezeu din fiecare om, nu a greșit și nu va greși nicicând, indiferent de greșelile pe care le face eul său din lumea timpului. Fiul lui Dumnezu din fiecare om este o micuță piesă din unicul puzzle al lui Dumnezeu, pe care Acesta o așteaptă cu drag și fără judecată să-și reia locul în tabloul Creației.

Când mintea ta va învăța să suprapună lumea reală peste această lume, nu vei vedea în jur decât pe Fiii lui Dumnezeu cei fără de păcat. Eurile ce le umbresc sfintele fețe se dizolvă sub puterea iertării, căci ierți un păcat ce nu are nicio realitate în Cer, ci numai pe pământ. Dar tu  nu ești trup, ești spirit, ești liber și ești așa cum te-a creat Dumnezeu;   la fel ca toți frații tăi. Atunci când vei simți că vrei să te întorci Acasă, vei învăța adevărata iertare.

 

Mânia nu se justifică niciodată. Atacul nu are temelie.

-

Iertarea se justifică întotdeauna. Ea are o temelie sigură. Nu ierţi ce e de neiertat, nici nu treci cu vederea un atac real care cere pedeapsă. Mântuirea nu constă în a-ţi cere să ai reacţii nefireşti ce nu corespund la ce e real. În schimb, îţi cere să reacţionezi corespunzător la ce e ireal. Dacă iertarea nu s-ar justifica, ţi s-ar cere să îţi sacrifici drepturile când replici la atac cu iertare. Dar nu ţi se cere decât să vezi iertarea ca reacţia firească la durerea ce stă pe o eroare şi cere astfel ajutor. Iertarea e singura reacţie sănătoasă. Ea împiedică sacrificarea drepturilor tale.

Înţelegerea aceasta e singura schimbare care lasă să se ivească lumea reală, să ia locul viselor de groază. Vei atinge lumea reală când vei percepe că baza iertării e cât se poate de reală şi de justificată. Cât timp o consideri un dar neîntemeiat, ea trebuie să susţină vinovăţia pe care vrei să o „ierţi”. Iertarea nejustificată e un atac. Şi e tot ce poate da vreodată lumea. Ea iartă „păcătoşii” uneori, dar rămâne conştientă că au păcătuit. Aşa că nu merită iertarea pe care le-o dă ea.

-

Aceasta e falsa iertare pe care o foloseşte lumea să ţină vie senzaţia de păcat. Şi, recunoscând că Dumnezeu e drept, pare imposibil ca iertarea Lui să poată fi reală. Aşa că frica de Dumnezeu e rezultatul sigur al iertării considerate nemeritate.

-

Iertarea pe care o recunoşti ca meritată va vindeca. Ea dă miracolului puterea de-a trece iluziile cu vederea. Aşa înveţi că trebuie să fii iertat şi tu. Nu pot exista aparenţe care să nu poată fi trecute cu vederea.

-

Miracolul poate să vindece toate formele de boală, sau nu poate să vindece deloc. (…) Pe Fiul lui Dumnezeu trebuie să îl ierţi în întregime. Căci altfel îţi vei păstra o imagine de sine care nu e întreagă, şi te vei teme în continuare să te uiţi înăuntru şi să îţi găseşti acolo debarasarea de fiecare idol. Mântuirea se bazează pe credinţa că nu pot să existe unele forme de vinovăţie pe care să nu le poţi ierta.

-

Nu există forme de rău pe care să nu le poată înfrânge Voia lui Dumnezeu.(…) Priveşte-ţi fratele cu această speranţă în tine, şi vei înţelege că nu e posibil să facă o greşeală care să schimbe adevărul din el.

 

7. Noua interpretare.

*

” Să fi lăsat Dumnezeu înțelesul lumii la interpretarea ta?”

*

       Viața ta e ca o piesă de teatru la care tot tu te străduiești să compui de unul singur un scenariu în veșnică schimbare. Scenariul nu va fi gata nicicând, căci obiectivele, întâmplările și situațiile de viață se chimbă mereu și te iau prin surprindere, așa încât nu poți anticipa și nu poți înțelege nimic. Niciun rol nu poate fi dus până la capăt în piesa ta de teatru căci nu ai privirea de ansamblu a întregii acțiuni. Ești zăpăcit de atâtea obiective și de haosul veșnic în care se zbat eroii tăi. Nu știi pe cine să întrebi și cu cine să te unești pentu a scrie un scenariu viabil.

      Există în lumea aceasta un Spirit care are privirea de ansamblu, și are un singur obiectiv pentru toți: obiectivul mântuirii. Toate obiectivele mărunte și schimbătoare ale actorilor ce-și joacă rolul fără să înțeleagă nimic, sunt nesemnificative și de neluat în considerație pentru Cel care știe exact ce, cum și când trebuie făcut. În scenariul Său toate sunt la locul lor, iar tu poți alege să I te alături, sau să mergi în continuare pe drumul tău.

Adaugi un element la scenariul pe care îl scrii pentru fiecare minut al zilei, şi tot ce se întâmplă acum înseamnă altceva. Scoţi un alt element, şi fiecare înţeles se modifică în consecinţă.

-

Ce altceva reflectă scenariile tale decât planurile tale pentru ce ar trebui să fie ziua respectivă? Şi aşa judeci dezastrul şi succesul, progresul şi regresul, câştigul şi pierderea. Toate aceste judecăţi se fac potrivit rolurilor atribuite de scenariu. Faptul că nu au înţeles în sine e demonstrat de uşurinţa cu care se schimbă aceste etichete odată cu venirea altor judecăţi, bazate pe alte aspecte ale experienţei respective. Şi atunci, privind înapoi, crezi că vezi un alt înţeles în cele petrecute mai înainte. Ce altceva ai făcut de fapt decât să arăţi că nu au avut niciun înţeles?

-

Spiritul Sfânt consideră că lumea are un singur scop, stabilit imuabil. Şi nicio situaţie nu îi poate afecta obiectivul, ci trebuie să fie în acord cu el. Numai un scop constant poate conferi întâmplărilor un înţeles stabil. Dar trebuie să le acorde un singur înţeles la toate. Un scop comun e singurul mijloc prin care se poate stabiliza percepţia, şi se poate da o singură interpretare lumii şi tuturor experienţelor de aici. Scopul unic pune capăt tuturor ideilor de sacrificiu, care trebuie să presupună un scop diferit pentru cel ce câştigă şi cel ce pierde.

-

Toate sacrificiile duc la pierderea capacităţii tale de-a vedea legături între întâmplări. Şi atunci, văzute separat, nu au niciun înţeles. Căci nu există nicio lumină cu ajutorul căreia să poată fi văzute şi înţelese. Ele nu au scop. Şi rostul pe care îl au nu poate fi văzut.

-

Nu interpreta din solitudine, căci ce vezi nu înseamnă nimic. Ce reprezintă va fluctua, şi vei crede că lumea e un loc incert, în care eşti în pericol şi incertitudine la tot pasul. Numai interpretărilor tale le lipseşte stabilitatea, căci nu sunt aliniate cu ce eşti de fapt. Starea aceasta pare atât de periculoasă, încât trebuie să îţi stârnească frică. Nu continua în felul acesta, fratele meu. Avem un singur Interpret. Şi prin întrebuinţarea pe care o dă El simbolurilor suntem uniţi, ca să însemne acelaşi lucru pentru noi toţi. Limba noastră comună ne permite să le vorbim tuturor fraţilor noştri şi să înţelegem odată cu ei că ni s-a dat iertare tuturor şi că putem, de aceea, să comunicăm din nou.

 

8. Realitatea neschimbătoare.

 

Această lecție are la bază două afirmații:

  • Aparențele înșală. Ce este aparent nu are stabilitate; tot ce vezi cu ochii trupului este aparent și se schimbă, căci pentru ochi realitatea este redusă la formă, iar forma este veșnic schimbătoare. Așadar această lume nu este reală.
  • Realitatea în adevăratul sens al cuvântului este neschimbătoare și corespunde Adevărului etern și fără de opus. Realitatea există numai dincolo de formă.

Miracolul atestă mântuirea de aparenţe arătând că se pot schimba. Fratele tău are în el o imuabilitate mai presus de aparenţă şi de înşelăciune, deopotrivă. Aceasta e umbrită de modul schimbător în care îl vezi şi pe care îl iei drept realitatea lui. Visul fericit despre el ia forma aparenţei sănătăţii lui desăvârşite, a libertăţii lui desăvârşite de toate formele de lipsă, şi a siguranţei lui de toate genurile de dezastru. Miracolul este dovada faptului că nu e legat de pierdere sau suferinţă sub nicio formă, pentru că aceasta se poate schimba atât de uşor.

-

Ce altceva este ispita decât dorinţa de-a face iluziile reale? Ea nu pare a fi dorinţa de-a nu exista nicio realitate. Dar este o afirmaţie că unele forme de idoli au o puternică atracţie care îi face mai irezistibili decât cei ce nu vrei să aibă realitate. Ispita, aşadar, nu e mai mult de atât: o rugăciune ca miracolul să nu se atingă de unele vise, ci să le ţină irealitatea obscură şi să le dea realitate în schimb. Iar Cerul nu răspunde la această rugăciune, şi nici ţie nu ţi se poate da un miracol să vindeci aparenţele care nu îţi plac. Tu ai pus limite.

-

Miracolele nu fac decât să îţi arate că ce ai pus între realitate şi conştienţa ta e ireal şi nu constituie o piedică. Nu există miracol pe care să nu îl poţi avea când doreşti vindecare. Dar nu există miracol care să ţi se poată da dacă nu o vrei. (…) Când Fiul cade în ispită, el neagă realitatea. Şi devine robul voluntar al lucrului pe care l-a ales în schimb.

-

Din cauză că realitatea e neschimbătoare, există deja un miracol care să vindece toate lucrurile schimbătoare şi să ţi le ofere să le vezi într-o formă fericită, lipsită de frică. Ţi se va da, ca să îţi vezi fratele astfel. Dar nu cât timp vrei să fie altfel în unele privinţe. Căci ar însemna că nu vrei să fie vindecat şi întreg. Cristosul din el este perfect. Asta vrei să vezi? Să nu existe, atunci, vise despre el pe care preferi să le vezi în schimb. Şi vei vedea Cristosul din el pentru că L-ai lăsat să vină la tine. Iar, când ţi Se va arăta, vei fi sigur că eşti ca El, căci El e ce e neschimbător în fratele tău şi în tine.

-

Să nu te simţi vinovat şi înspăimântat când te ispiteşte un vis despre ce este el. Dar să nu îi dai puterea să înlocuiască ce e neschimbător în el în felul în care îl vezi. Nu e aparenţă falsă care să nu se stingă, dacă ceri un miracol în schimb. Nu e durere de care să nu scape, dacă îl vrei doar ce e el. De ce te-ai teme să vezi Cristosul din el? În ce vezi, te vezi pe tine însuţi. Prin vindecarea lui, scapi de vinovăţie, căci felul în care îţi apare el e felul în care îţi apari ţie însuţi.

 


Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.” (Curs de Miracole)
Observație:Ideile, rezumatele și fragmentele de text selectate și “reasamblate” ca argument sunt supuse inevitabil unor interpretări proprii. Pentru o înțelegere corectă și completă este necesară parcurgerea integrală a Cursului și a exercițiilor aferente.

Sursa:Fundația pentru pace lăuntrică, Curs de miracole – Cap.30: “Noul început” , Editura CENTRUM, Polonia-2007, pp. 566-583.


 

 

Share Button

Curs de miracole: Cap.29 – Trezirea

trezirea

 

 

1. Umplerea golului.

      Nu există timp, loc sau stare din care să lipsească Dumnezeu. Nu există gol, cât de mic, în toată Unitatea și Iubirea Lui, căci un mic gol ar însemna ca acolo să existe altceva decât Iubire. Cu toate acestea mai percepi încă un gol între tine și frații tăi, un gol în care crezi că poate exista altceva decât Dumnezeu, altceva decât Iubire.

      În acel gol pui toate simbolurile eului: ideea că ești special și unic, ideea de individualitate, atacul, contraatacul, frica, un strop de ură poate, vinovăție, credința că ai dreptul să judeci, frică și …un strop de iubire omenească. Toate acestea sunt menite să umple golul pe care l-ai făcut între tine și frații tăi, un gol care nu vezi că este plin de Dumnezeu și de Iubirea Lui. Asta înseamnă frica de Dumnezeu: dorința de a păstra acel gol pe care să-l poți  umple cu ce dorește eul tău, căci dacă ai lăsa doar Iubirea lui Dumnezeu acolo, ar însemna să renunți la toată “specialitatea” ta și să-L lași pe Dumnezeu  să curgă în tine și prin tine, să fii unul cu El și cu toată Creația Sa, iar voia ta să fie aceeași cu Voia Lui, opacă la  voia eului tău. Ți-a frică de Dumnezeu, pentru că nu vrei încă să renunți la “darul” individualității. Renuțarea la separare în favoarea reintegrării în Tot, îți dă fiori de teamă.

Frica de Dumnezeu! Cel mai mare obstacol peste care trebuie să se reverse pacea nu a dispărut încă. Celelalte au trecut, dar acesta rămâne să îţi mai pună piedici în cale şi să îţi facă drumul spre lumină să pară întunecat şi înfricoşător, primejdios şi sumbru. Luaseşi hotărârea că fratele tău ţi-e duşman. Poate ţi-e uneori prieten, dacă interesele voastre separate v-au făcut posibilă prietenia pentru scurt timp.(…) O prietenie prudentă, cu orizont limitat şi atent restrânsă cantitativ, a devenit pactul pe care îl încheiaseşi cu el. Aşa aţi avut parte amândoi de o antantă cu rezerve, în care aţi căzut de acord să păstraţi intactă o clauză de separare.

-

Golul dintre fratele tău şi tine nu este spaţiul dintre două trupuri separate. Şi doar pare să despartă minţile voastre separate. E simbolul unei făgăduinţe de-a vă întâlni când preferaţi şi de-a vă separa până alegeţi să vă întâlniţi din nou. Şi atunci trupurile voastre par să intre în contact, şi să reprezinte astfel un loc de întâlnire şi de întrunire. Dar fiecare vă puteţi vedea de drum. Veţi cădea de acord să vă întâlniţi din când în când, cu condiţia că aveţi „dreptul” să vă separaţi şi să staţi despărţiţi în intervale de separare, care vă protejează de „sacrificiul” iubirii. Trupul te mântuieşte, căci scapă de sacrificiul total şi îţi dă timp să îţi reclădeşti sinele separat, pe care chiar îl crezi diminuat când îţi întâlneşti fratele.

-

Trupul nu ţi-ar putea separa mintea de a fratelui tău decât dacă ai vrea să fie cauza separării şi a distanţei văzute între fratele tău şi tine. Aşa îi atribui o putere pe care nu o are. Iată în ce constă puterea pe care o are asupra ta. Căci crezi acum că determină când îţi vei întâlni fratele şi că îţi limitează capacitatea de-a intra în comuniune cu mintea fratelui tău. Îţi spune acum unde să mergi şi cum să mergi acolo, ce poţi să întreprinzi şi ce nu poţi să faci. Îţi dictează ce poate sănătatea lui să tolereze, şi ce îl va obosi şi îmbolnăvi. Iar slăbiciunile lui „inerente” stabilesc limitele la ce vei face, şi îţi ţin scopul limitat şi slab.

-

Trupul se va adapta la asta, dacă aşa vrei tu. Nu va îngădui decât limitate dedări la „iubire”, cu intervale de ură între ele. Şi va dispune când să „iubeşti” şi când să te retragi în sânul fricii, pentru mai multă siguranţă. Va fi bolnav pentru că nu ştii ce înseamnă să iubeşti. Aşa că precis vei folosi greşit toate împrejurările şi pe toţi cei pe care îi întâlneşti, şi vei vedea în ei un scop care nu este al tău.

-

Nu iubirea cere sacrificiu. Ci frica pretinde sacrificiul iubirii, căci frica nu poate sta în prezenţa iubirii.(…) Iubirea pare perfidă, pentru că pare să vină şi să plece la voia întâmplării, neoferindu-ţi stabilitate. Tu nu vezi cât de limitată şi de slabă este loialitatea ta, şi cât de des i-ai cerut iubirii să plece şi să te lase în „pace”, singur şi liniştit.

-

Cei ce învaţă că mântuitorul lor (fratele lor) nu mai e duşmanul lor suferă un şoc. Când învaţă că trupul nu este real, li se stârneşte o oarecare circumspecţie. Şi apar nuanţe de frică aparentă în jurul mesajului voios: „Dumnezeu este Iubire”.

-

Dar tot ce se întâmplă când dispare golul e pace veşnică. Nimic mai mult şi nimic mai puţin. Fără frica de Dumnezeu, ce te-ar mai face să Îl abandonezi?(…)Ai lăsa trupul să spună „nu” la chemarea Cerului, dacă nu te-ai teme că, prin găsirea lui Dumnezeu, ţi-ai găsi pierderea de sine? Şi totuşi, e posibil oare să îţi pierzi sinele găsindu-te?

2. Sosirea oaspetelui.

 

      Oaspetele pe care L-ai chemat este Spiritul Sfânt. Pe El L-ai împuternicit să te călăuzească, El este Profesorul pe care L-ai ales să te învețe lecția mântuirii, El este Vocea pentru Dumnezeu ce s-a făcut auzită prin acest curs. Învățătura ta e pe sfârșite, dar încă mai ai rețineri, și încă nu te-ai eliberat complet. Cu toate acestea, pentru că L-ai chemat, El a venit, deși tu nu înțelegi încă.

De ce nu ai percepe învăţătura că eşti liber ca pe o eliberare de suferinţă? (…) Până nu îţi dai seama că nu renunţi la nimic, până nu înţelegi că nu pierzi nimic, vei avea unele regrete în ce priveşte calea pe care ai ales-o. Şi nu vei vedea multele câştiguri pe care ţi le-a oferit alegerea făcută. Dar, deşi nu le vezi, ele există.

-

Ai acceptat cauza vindecării, aşa că te-ai vindecat precis. Şi, vindecându-te, precis ţi-ai însuşit acum şi puterea de a vindeca.Uită-te acum înăuntru, şi nu vei vedea niciun motiv să regreţi, ci numai prilejuri să te bucuri şi să nutreşti speranţa păcii. Zadarnică ţi-a fost încercarea de-a-ţi găsi speranţa păcii pe un câmp de luptă.

-

De ce nu te bucuri? Eşti liber de durere şi boală, de suferinţă şi pierdere, şi de toate efectele urii şi ale atacului. Durerea nu mai e prietena ta, vinovăţia nu mai este dumnezeul tău, şi ar trebui să primeşti cu bucurie efectele iubirii.

-

Oaspetele tău chiar a sosit. L-ai chemat şi a venit. Nu L-ai auzit intrând, căci nu L-ai primit cu bucurie deplină. Şi totuşi darurile Lui au venit odată cu El. Ţi le-a aşternut la picioare, iar acum te roagă să te uiţi la ele şi să le consideri ale tale. Are nevoie de ajutorul tău să le dea tuturor celor ce merg despărţiţi, crezând că sunt separaţi şi singuri.

-

Nu îţi poţi vedea Oaspetele, dar poţi să vezi darurile pe care le-a adus. Iar, când le vei privi, vei crede că acolo trebuie să fie şi Prezenţa Lui. Căci ce poţi să faci acum nu s-a putut face fără iubirea şi harul Prezenţei Lui.

       

         Despre trup și falsa iluzie că tu ești trupul tău; despre falsa putere pe care ai atribuit-o trupului în defavoarea Sinelui tău – Fiul lui Dumnezeu- și a lui Dumnezeu Însuși:

Iată ce făgăduieşte Dumnezeu Cel viu: că Fiul Lui are viaţă şi că fiecare făptură e parte din el, şi că nimic altceva nu are viaţă. Lucrul căruia i-ai dat tu „viaţă” nu e viu, şi nu simbolizează decât dorinţa ta de-a fi viu separat de viaţă, viu în moarte, cu moartea percepută ca viaţă, iar vieţuirea, ca moarte. Aici, confuziile se ţin una după alta, căci lumea aceasta s-a bazat şi se bazează pe confuzie, şi pe nimic altceva. Baza ei nu se schimbă, deşi pare să fie într-o continuă schimbare. Iar starea aceasta ce e, dacă nu tocmai ce înseamnă a fi confuz? Pentru cei ce sunt confuzi, stabilitatea e lipsită de înţeles, iar transformarea şi schimbarea devin legea pe care îşi fondează vieţile.

-

În nemurire nu există schimbare, iar Cerul nu ştie de aşa ceva. Dar aici, pe pământ, trupul poate părea să se schimbe cu timpul, cu boala sau cu sănătatea, şi cu întâmplările ce par să îl modifice. Dar asta nu înseamnă decât că mintea rămâne neschimbată în privinţa scopului pe care crede că îl are trupul. Boala este pretenţia ca trupul să fie un lucru ce nu e. Nonexistenţa lui e garanţia că nu se poate îmbolnăvi. În pretenţia ta ce îi cere să fie mai mult de atât stă ideea de boală.

-

Trupul de la care ceri să fie un dumnezeu va fi atacat pentru că nu i s-a recunoscut nonexistenţa. Aşa că pare să fie un lucru cu putere în sine. Ca lucru, poate fi considerat şi perceput ceva ce simte şi acţionează; ceva ce te ţine prizonier în propria-i strânsoare. El poate să nu reuşească să fie ce i-ai cerut să fie. Şi îl vei urî pentru micimea lui, fără să bagi de seamă că nereuşita lui nu constă în faptul că nu e mai mult decât ar trebui să fie, ci numai în nereuşita ta de a-i percepe nonexistenţa. Însă nonexistenţa lui e mântuirea ta, de care vrei să fugi.

3.Martorii lui Dumnezeu.

       Fiecare frate îți este mântuitor, așa cum tu ești mântuitor pentru fiecare din ei. Ne mântuim unii prin alții. În fiecare există chipul lui Hristos, dincolo de chipul trupului. Ești mântuit atunci când vezi în fiecare frate al tău chipul lui Hristos, indiferent de ce alege mintea lui nevindecată să facă: să judece, să atace, să urască… Vezi-ți frații ca netrup, așa cum i-a creat Dumnezeu, nu cum s-au făcut ei prin atașamentul față de trupul lor. Vezi-i una cu tine, “fără zidul construit de lume  să despartă toate făpturile ce nu știu că trăiesc”.

         În lumea aceasta trăiești un vis, din care nu te poți trezi singur, dar din care te poți lăsa trezit. Alegerea de a te lăsa trezit deja ai făcut-o. Acum vei putea trece cu vederea visele fratelui tău încă adormit, căci a ierta înseamnă a trece cu vederea și în iertare stă mântuirea.

Vei vedea că Dumnezeu însuși e unde este trupul său ( al fratelui tău). În faţa acestei lumini, trupul trebuie să dispară, ca umbrele cele grele în faţa luminii. Întunericul nu poate alege să rămână. Venirea luminii înseamnă că a dispărut. Şi atunci, îţi vei vedea fratele în slavă şi vei înţelege ce anume umple golul de atâta vreme perceput a vă ţine despărţiţi.

-

Fă loc iubirii, pe care nu ai creat-o tu, dar pe care o poţi extinde. Pe pământ, asta înseamnă să îţi ierţi fratele, ca întunericul să se poată ridica din mintea ta. Când va veni la el lumina prin iertarea ta, el nu îşi va uita mântuitorul, lăsându-l nemântuit. Căci tocmai pe faţa ta a văzut lumina pe care vrea să şi-o ţină alături, în timp ce înaintează prin întuneric spre veşnica lumină.

*

Și în fericita lui mântuire ești mântuit tu.

*

4. Rolurile din vise

      Baza miracolului constă în faptul că ai înțeles că în această lume trăiești un vis și că eliberarea ta nu este condiționată de vis, ci numai de trezire. Opțiunea ta nu este dacă să păstrezi un vis sau altul, ci dacă vrei să te trezești complet din vis. Visele care îți plac te trag înapoi la fel de mult ca și cele care nu-ți plac, pentru că în fiecare vis frica este disimulată într-o formă plăcută. Frica este materialul din care sunt făcute toate visele.

      La baza visului stă frica de-a te trezi și de-a te uni cu Dumnezeu. Este, așa cum s-a mai spus, frica de a-ți pierde individualitatea, frica în fața morții eului.

      Depresia și atacul sunt tema fiecărui vis. Plăcerea și bucuria care îmbracă uneori visul nu sunt decât iluzii și maschează superficial masivul sâmbure de frică din interior.

Când te înfurii, nu e oare din cauză că cineva nu a reuşit să îndeplinească funcţia pe care i-ai alocat-o? Şi nu devine acesta „motivul” pentru care atacul tău este justificat? Visele ce crezi că îţi plac sunt cele în care funcţiile pe care le-ai dat au fost îndeplinite, iar nevoile pe care ţi le atribui sunt satisfăcute.

-

Fiecare vis în parte reprezintă o funcţie pe care ai atribuit-o tu, un obiectiv pe care trebuie să îl reprezinte – şi să îl atingă pentru tine – o întâmplare, un trup, un lucru. Dacă reuşeşte, crezi că îţi place visul respectiv. În caz că nu reuşeşte, crezi că visul este trist.

-

Cât de fericite ţi-ar deveni visele dacă nu ai fi cel ce dă rolul „potrivit” fiecărei figuri pe care o conţine visul. (…) Sâmburele viselor pe care le dă Spiritul Sfânt nu îl constituie niciodată frica. O nălucă din vis ce te atacă devine un frate care îţi dă o şansă să ajuţi, dacă asta devine funcţia visului. Şi visele de tristeţe sunt astfel preschimbate în bucurie.

-

Ce rost are fratele tău? Nu ştii, căci ţi-e obscură propria ta funcţie. Să nu îi atribui un rol ce îţi închipui că ţi-ar aduce fericire ţie. Şi să nu încerci să îl răneşti când nu reuşeşte să preia rolul pe care i l-ai desemnat, în ce visezi că trebuia să fie viaţa ta.

5. Locașul imuabil.

Există un loc în tine în care toată lumea aceasta a fost dată uitării şi în care nu mai lâncezeşte amintirea păcatului şi a iluziei. Există un loc în tine în care timpul nu mai este şi în care se aud ecourile veşniciei. Există un loc de odihnă atât de liniştit, încât niciun sunet – cu excepţia unui imn de slavă Cerului – nu se ridică să îmbucure Dumnezeu Tatăl şi Fiul. Unde sălăşluiesc Amândoi, sunt amintiţi Amândoi. Şi, unde sunt Ei, e Cer şi pace.

-

Să nu crezi că Le poţi schimba locaşul. Căci Identitatea ta stă în Ei şi, unde sunt Ei, trebuie să fii întotdeauna. Imuabilitatea Cerului este în tine, atât de adânc în tine, încât toate câte sunt în lumea aceasta nu pot decât să treacă neobservate şi nevăzute. Infinitatea neclintită a păcii fără de sfârşit te prinde blând în gingaşa ei îmbrăţişare, atât de puternică, de liniştită şi de senină în atotputernicia Creatorului ei, încât nimic nu poate tulbura sacrul Fiu al lui Dumnezeu de dinăuntru.

-

Iată rolul pe care ţi-l dă Spiritul Sfânt, ţie, ce stai şi stai după Fiul lui Dumnezeu, şi vrei să îl vezi cum se trezeşte şi se bucură. El e o parte din tine şi tu din el, pentru că este Fiul Tatălui său, şi nu are rostul pe care îl vezi tu în el. Nu ţi se cere decât să accepţi imuabilul şi veşnicul ce stau în el, căci acolo este Identitatea ta. Pacea din tine nu poate să nu se găsească în el. Şi fiecare gând de iubire pe care i-l oferi nu face decât să te apropie de trezirea ta la pace veşnică şi la bucurie fără de sfârşit.

-

Dacă ai cunoaşte slăvitul obiectiv de dincolo de iertare, nu te-ai mai agăţa de niciun gând, oricât de puţin ar părea să fi fost atins de rău. (…) Dacă Dumnezeu îl consideră demn de El( pe Fiul lui Dumnezeu din tine și din fratele tău), chiar vrei să îl ataci cu mâinile urii? Cine ar putea să se atingă de Cer cu mâinile pline de sânge, şi să spere că va găsi pacea Cerului? Fratele tău e convins că ţine de mână moartea. Să nu îl crezi. Învaţă, mai degrabă, cât de binecuvântat eşti tu, care îl poţi elibera, oferindu-i pur şi simplu mâna ta.

-

Ţi se dă un vis în care el e mântuitorul tău, şi nu duşmanul tău în ură. Ţi se dă un vis în care i-ai iertat toate visele de moarte; un vis de speranţă pe care îl împărtăşeşti cu el, în loc să visaţi, separat, rele vise de ură.

-

Să nu căutăm veşnicul în lumea aceasta. Visele de iertare sunt mijloace de retragere din visarea unei lumi exterioare ţie. Şi duc, în final, dincolo de toate visele, la pacea vieţii eterne.

6. Iertarea și sfârșitul timpului.

Cât eşti de dispus să îţi ierţi fratele? Cât de mult vrei pace în loc de nesfârşite chinuri, suferinţe şi dureri? Iertarea este pacea ta, căci în ea îşi află sfârşitul separarea şi visul primejdiei şi al distrugerii, al păcatului şi al morţii, al nebuniei şi al omorului, al necazului şi al pierderii. Acesta este „sacrificiul” pe care îl cere mântuirea şi în locul căruia oferă, cu bucurie, pace.

-

Nu te jura să mori, sfinte Fiu al lui Dumnezeu! Căci faci un târg de care nu poţi să te ţii. Fiul Vieţii nu poate fi ucis. Este nemuritor ca Tatăl lui. (…) Toate câte par veşnice vor avea un sfârşit. Stelele o să dispară, şi noaptea şi ziua nu vor mai fi. Toate lucrurile ce vin şi trec, mareele, anotimpurile şi vieţile oamenilor; toate lucrurile ce se schimbă cu timpul, şi înfloresc şi pălesc – nu vor reveni. Veşnicul nu se află unde a pus timpul capăt. Fiul lui Dumnezeu nu se poate schimba niciodată prin ce au făcut oamenii din el. Timpul nu i-a hotărât destinul. Iertarea nu îl va schimba. Dar timpul stă şi stă după iertare, ca lucrurile timpului să dispară, pentru că nu servesc la nimic.

-

Nu te-ai născut să mori. Nu te poţi schimba, pentru că funcţia ta a fost fixată de Dumnezeu. Toate celelalte obiective s-au stabilit în timp şi se schimbă ca să se păstreze timpul – toate, cu o singură excepţie. Iertarea nu urmăreşte să păstreze timpul, ci să îi pună capăt, când nu mai e util. Când nu mai are niciun scop, dispare.

-

Lumea aceasta te va lega de mâini şi de picioare, şi îţi va ucide trupul numai dacă crezi că a fost făcută să îl răstignească pe Fiul lui Dumnezeu. Căci, deşi a fost un vis al morţii, nu e nevoie să o laşi să însemne asta pentru tine. Lasă să se schimbe acest lucru, şi toate câte sunt în lume vor trebui să se schimbe şi ele.

-

Cât de frumoasă e lumea al cărei scop este iertarea Fiului lui Dumnezeu! Cât de lipsită e de frică, cât de plină de fericire şi binecuvântare! Ce bucurie să rămâi un pic într-un loc atât de fericit! Şi nu poţi să uiţi, într-o astfel de lume, că mai este doar un pic până vine, încetişor, eternitatea – să ia locul timpului.

 

7. Nu căuta în afara ta.

 

Nu căuta în afara ta. Căci nu vei reuşi, şi vei plânge de fiecare dată când cade câte un idol. Cerul nu poate fi găsit unde nu e. Niciun idol la care te închini când te cheamă Dumnezeu nu va răspunde în locul Lui. Nu căuta în afara ta. Bucură-te că ţi se spune unde stă fericirea şi nu mai căuta altundeva. Nu vei reuşi.

-

Fiecare dintre cei ce vin aici mai trebuie să nutrească speranţa că există ceva în afara lui care îi va aduce pace şi fericire. Dacă totul e în el, aşa ceva nu poate fi posibil. Prin venirea lui, îşi neagă propriul adevăr de sine şi caută să se întregească ca și cum el s-ar fi desprins din tot, o parte. Iată scopul pe care îl acordă trupului: să îi caute ce îi lipsește și să îi dea ceea ce l-ar întregi. Așa că umblă fără țintă căutând ceva ce nu poate să găsească.

-

Iluzia în care persistă îl va îmboldi să îşi caute o mie de idoli şi fiecare dintre ei îi va înşela aşteptările, toţi, cu o singură excepţie.

-

De câte ori încerci să atingi un obiectiv în care rolul de beneficiar principal revine trupului, încerci să îţi prilejuieşti moartea. Căci crezi că poți avea parte de lipsuri, iar lipsa este moarte. Nu căuta în afara ta. Căutarea presupune că nu ești întreg pe dinăuntru…

-

Toţi idolii acestei lumi au fost făcuţi să te oprească de la cunoaşterea adevărului lăuntric şi să îţi menţină loialitatea faţă de visul că trebuie să găseşti ce este în afara ta ca să fii fericit şi întreg. E zadarnic să te închini la idoli în speranţa păcii. Dumnezeu Se află înăuntru, iar întregimea ta stă în El. Niciun idol nu Îi ia locul. Nu apela la idoli. Nu căuta în afara ta.

-

Pentru a deschide un drum al speranţei şi al eliberării în ce a părut a fi un cerc nesfârşit al disperării, nu trebuie să faci altceva decât să decizi că nu ştii care este scopul lumii. Tu îi dai obiective pe care nu le are şi decizi, aşadar, la ce foloseşte. Tu încerci să vezi în ea un tărâm al idolilor aflat în afara ta. Tu îți alegi visele, căci ele reprezintă ce dorești.

-

Dar unde să fie visele dacă nu într-o minte adormită?(…) Scuteşte-te de timp, fratele meu; învaţă la ce serveşte timpul. Şi grăbeşte sfârşitul idolilor, într-o lume întristată şi îmbolnăvită de vederea idolilor în ea. Mintea ta preasfântă e un altar închinat lui Dumnezeu, iar unde e El nu poate sta niciun idol. Frica de Dumnezeu nu e decât frica pierderii idolilor.

-

Un idol nu poate lua locul lui Dumnezeu. Lasă-L să îţi aducă aminte de Iubirea Lui faţă de tine şi nu căuta să Îi înăbuşeşti Vocea cu cântări de profundă disperare, psalmodiate idolilor tăi. Să nu îţi cauţi speranţa în afara Tatălui tău. Căci speranţa fericirii nu este disperarea.

 
8. Anticristul
Nou!

Ce e un idol? Crezi că ştii? Căci idolii nu sunt recunoscuţi ca atare. Aceasta e singura putere pe care o au. Un idol e o imagine a fratelui tău pe care vrei să o preţuieşti mai mult decât ce este el. Indiferent dacă e vorba de un trup sau de un lucru, un loc, o situaţie sau o împrejurare, un obiect posedat sau dorit, sau un drept cerut sau dobândit, este acelaşi lucru. Să nu te amăgească forma lor. Idolii nu sunt decât nişte substitute pentru realitatea ta. Într-un fel, crezi că îţi vor întregi micul sine, ca siguranţă într-o lume percepută periculoasă. Ei au puterea să îţi completeze lipsurile şi să adauge valoarea pe care nu o ai.

-

Un idol e o impresie falsă sau o convingere falsă; o formă de anticrist ce constituie un gol între Cristos şi ce vezi tu. Un idol e o dorinţă, prefăcută într-un lucru tangibil, înzestrat cu formă şi perceput astfel real şi în afara minţii. El este însă tot un gând şi nu poate părăsi mintea care este sursa lui. Toate formele de anticrist se opun lui Cristos. Această lume de idoli este un văl tras peste faţa lui Cristos, căci scopul ei e să îţi separe fratele de tine.

-

Ce e un idol? Nimic! El trebuie crezut înainte de-a părea să prindă viaţă şi trebuie investit cu putere ca să fie un lucru de temut. Viaţa şi puterea lui sunt darul celui care crede în el.

-

Idolul se stabileşte crezând în el, iar, când nu mai crezi în el, idolul „moare”. Iată ce este anticristul: ideea ciudată că există o putere mai presus de atotputernicie, un loc dincolo de infinit, un timp ce transcende veşnicia. Aici, lumea idolilor s-a stabilit prin ideea că puterea, locul şi timpul acesta primesc formă şi modelează lumea în care imposibilul s-a petrecut. Aici, nemuritorii vin să moară; atotcuprinzătorii, să sufere pierderi; veşnicii, să devină robi ai timpului. Aici se schimbă ce e de neschimbat; pacea lui Dumnezeu, de-a pururi dată tuturor făpturilor, cedează în faţa haosului. Iar Fiul lui Dumnezeu, desăvârşit, nepăcătos şi iubitor ca Tatăl lui, ajunge să urască pentru o vreme, să sufere şi să moară în final.

-

Unde e un idol? Niciunde! Poate oare să existe un gol în ce e infinit, un loc în care timpul să poată întrerupe veşnicia? O pată de întuneric unde totul e lumină, o nişă sumbră desprinsă de ce e nesfârşit, nu are unde să fie. Un idol nu încape unde a pus Dumnezeu totul pentru totdeauna şi unde nu a lăsat loc decât pentru Voia Lui. Un idol trebuie să nu fie nimic şi niciunde, în timp ce Dumnezeu este totul şi pretutindeni.

-

Atunci, ce scop are un idol? La ce serveşte? Iată singura întrebare cu mai multe răspunsuri, fiecare în funcţie de cel căruia i s-a pus întrebarea. Lumea crede în idoli.(…) Fiecare adorator de idoli nutreşte speranţa că zeităţile lui speciale îi vor da mai mult decât au alţii. Trebuie să îi dea mai mult. Nu contează din ce anume îi dau mai mult: mai multă frumuseţe, mai multă inteligenţă, mai multă bogăţie, sau chiar mai multă durere şi chin.(…) Un idol e un mijloc de-a obţine mai mult. Iar asta contrazice Voia lui Dumnezeu.

-

Dumnezeu nu are mai mulţi Fii, ci numai Unul. Cine poate să aibă mai mult şi cui i se poate da mai puţin? În Cer, Fiul lui Dumnezeu nu ar face decât să râdă dacă idolii i-ar putea tulbura pacea. Pentru el vorbeşte Spiritul Sfânt şi îţi spune că idolii nu au aici niciun scop. Căci nu vei putea să ai niciodată mai mult decât Cerul. Dacă Cerul e în tine, de ce ţi-ai căuta idoli care să împuţineze Cerul, ca să îţi dea mai mult decât v-a acordat Dumnezeu fratelui tău şi ţie, cei una cu El? Dumnezeu ţi-a dat tot ce există. Şi, ca să Se asigure că nu îl poţi pierde, a dat acelaşi lucru fiecărei făpturi. Aşa că fiecare făptură e o parte din tine, ca şi din El. Niciun idol nu te poate face să fii mai mult decât Dumnezeu.

 

9. Visul de iertare.

 

Ce i s-a întâmplat preasfântului Fiu dumnezeiesc de poate să îşi îngăduie să cadă mai jos decât pietrele de pe pământ şi să aştepte să îl ridice nişte idoli?

-

Un vis de judecată a pătruns în mintea pe care a creat-o Dumnezeu perfectă ca El Însuşi. Şi, în acel vis, Cerul s-a preschimbat în iad, şi Dumnezeu, în duşmanul Fiului Său. Cum ar putea să se trezească din vis Fiul lui Dumnezeu? E un vis de judecată. Aşa că trebuie să nu judece, şi se va trezi. Căci visul va părea să dureze cât timp face el parte din vis. Să nu judeci, căci cel ce judecă va avea nevoie de idoli care să îl ferească de propria lui judecată. Să nu judeci, căci o să faci din tine o parte a viselor de rău, în care idolii sunt „adevărata” ta identitate.

-

Judecata e o nedreptate la adresa Fiului lui Dumnezeu, şi este drept ca oricine îl judecă să nu scape de pedeapsa pe care şi-a dat-o singur în visul pe care şi l-a făurit. Dumnezeu ştie de dreptate, nu de pedeapsă. Dar, în visul de judecată, tu ataci şi eşti condamnat.

-

În felul în care vezi tu visul, idolii trebuie să facă parte din el, ca să te mântuiască de ce crezi că ai făcut şi-ai dres ca să devii un păcătos şi să stingi lumina din tine. Copil micuţ, lumina nu s-a stins. Tu doar visezi, iar idolii sunt jucăriile cu care visezi că te joci. În afară de copii, cine mai are nevoie de jucării? Copiii se prefac că sunt stăpânii lumii şi dau jucăriilor puterea de-a se mişca, de-a vorbi, gândi, simţi şi comunica în locul lor. Dar tot ce par să facă jucăriile e în mintea celor ce se joacă cu ele. Coşmarele sunt vise copilăreşti, jucăriile s-au ridicat împotriva copilului care a crezut că le-a făcut reale.

-

Vine o vreme când copilăria trebuie depăşită şi lăsată în urmă pentru totdeauna. Nu căuta să reţii jucăriile copilăriei. Visul de judecată e un joc de copii, în care copilul devine tatăl cel puternic, dar cu mica înţelepciune a unui copil. Ce îl răneşte e distrus; ce îl ajută e binecuvântat. Atâta doar că judecă totul ca un copil, care nu ştie ce îl răneşte şi ce îl va vindeca. Şi par să se întâmple lucruri rele, şi se teme de tot haosul unei lumi pe care o crede guvernată de legile făcute de el. Dar lumea reală rămâne neafectată de lumea pe care o crede el reală. Şi nici legile ei nu s-au schimbat din cauză că nu le înţelege el.

-

Şi lumea reală este tot numai un vis. Atâta doar că s-au schimbat figurile. Nimeni nu e folosit pentru ceva ce nu e, căci s-au lepădat toate lucrurile copilăreşti. Şi ce a fost cândva un vis de judecată s-a preschimbat acum într-un vis în care totul e bucurie, pentru că acesta e scopul pe care îl are. Numai vise de iertare pot să intre aici, căci timpul este pe sfârşite. Iar formele ce intră în vis sunt percepute acum ca fraţi, nu întru judecată, ci iubire.

-

Şi, în aceste vise, se aude o melodie pe care şi-o aminteşte fiecare, deşi nu a mai auzit-o de dinainte de începerea timpului. Iertarea, odată deplină, aduce eternitatea atât de aproape, încât se poate auzi cântecul Cerului, nu cu urechile, ci cu sfinţenia care nu a părăsit niciodată altarul care îşi are mereu locul în adâncul Fiului lui Dumnezeu. Când reaude acest cântec, ştie că nu a fost moment în care să nu îl fi auzit. Şi unde este timpul, când s-au lepădat visele de judecată?

-

De câte ori te simţi cuprins de orice formă de frică – şi eşti cuprins de frică dacă nu ai sentimentul unei mulţumiri profunde, certitudinea că eşti ajutat, încredinţarea calmă că Cerul merge cu tine -, precis ţi-ai făcut un idol.

-

Visele de iertare îţi amintesc că trăieşti în siguranţă şi că nu te-ai atacat. Aşa că spaimele tale copilăreşti se risipesc şi visele devin un semn că ai întreprins un nou început, şi nu o altă încercare de-a venera idoli şi de-a păstra atacul. Visele de iertare sunt blânde cu toţi cei ce figurează în vis. Aşa că îi aduc visătorului eliberarea deplină de visele fricii. El nu se teme de propria lui judecată, căci nu a judecat pe nimeni.

 


 

Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.” (Curs de Miracole)

Observație:Ideile, rezumatele și fragmentele de text selectate ca argument sunt supuse inevitabil unor interpretări proprii. Pentru o înțelegere corectă și completă este necesară parcurgerea integrală a Cursului și a exercițiilor aferente.
Sursa:Fundația pentru pace lăuntrică, Curs de miracole – Cap.29: “Trezirea” , Editura CENTRUM, Polonia-2007, pp. 549-565.

Share Button

E 158-159. Să vezi lumea prin ochii lui Hristos

prin ochii lui Hristos

Acest om primește pe păcătoși.

(fragment din E.G. White : Parabolele Domnului Hristos)

      Pe când “vameșii și păcătoșii” se strângeau în jurul Domnului Hristos, Fariseii și-au exprimat dezaprobarea lor. “Omul acesta primește pe păcătoși”, spuneau ei, …”și mănâncă cu ei.”

      Rabinii au fost dezamăgiți de persoana Domnului Hristos. De ce oare, El, care pretindea că are un caracter așa de înalt, de nobil, nu Se alătura lor și nu urma felul lor de a învăța? De ce oare se purta El așa de modest lucrând printre toate clasele? Dacă El ar fi un adevărat profet, spuneau ei, atunci El ar fi în armonie cu ei, și s-ar comporta față de vameși și păcătoși cu indiferența pe care aceștia o meritau. Ceea ce îi mânia pe acești păzitori ai societății era faptul că El, cu care ei se aflau mereu în discuții contradictorii, dar a cărui curăție a vieții le impunea totuși teama, și-i condamna, Se întâlnea cu o vădită simpatie cu cei socotiți ca fiind drojdia societății. Ei nu erau de acord cu metodele Lui. Ei se socoteau ca fiind educați, nobili și, din punct de vedere religios, foarte evlavioși; dar exemplul Domnului Hristos le da pe față egoismul lor.

      De asemenea, ceea ce îi mai mânia era și faptul că cei care nu dădeau pe față decât dispreț față de rabini și care nu erau văzuți niciodată în sinagogi, se îngrămădeau în jurul Domnului Hristos, și ascultau cu atenție extaziată cuvintele Lui.

      Ei nu știau că explicația se afla chiar în cuvintele pe care ei le-au rostit ca o acuzație batjocoritoare:

” Acest om primește pe păcătoși.”

 

      Am rezumat astăzi, pentru două zile, două exerciții din “Curs de miracole” care trec pur și simplu din unul în celălalt întărind răspunsul la două întrebări pe care le-am putea purta în minte din prima zi și încă de la prima pagină citită a cursului. 

      Ce putem primi studiind acest curs?

    Putem primi viziunea lui Hristos care aduce pacea în sufletele noastre, împăcarea cu noi și cu lumea, și putința de a lua decizii corecte în situații diferite și dificile.

     Ce putem împărtăși semenilor noștri parcurgând acest curs?

  Putem împărtăși viziunea lui Hristos aducătoare de iertare, iubire, acceptare, și în final, calea cunoașterii de sine. Ca și Hristos, îl putem “primi” pe “păcătosul” din noi și pe cei ce-i vedem ca fiind în afara noastră. 

***

158. Astăzi învăț să dau cum primesc

 

      Există o cunoaștere pe care am primit-o și de care am uitat. Este o cunoaștere care s-a dat deopotrivă fiecarei făpturi, fiecărui om, căci fără ea nu se poate trăi. Cunoașterea există, conștiența ei nu.

      Cunoști că ești o minte, care face parte din Mintea lui Dumnezeu. Cunoști că Sinele tău, cel de dincolo de ego, este exact așa cum l-a creat Dumnezeu din iubire: nepăcătos. Nu ți-ai părăsit Sursa niciodată, pentru că ești un Gând al lui Dumnezeu, o Idee a Lui. “Recunoașterea” acestei cunoașteri nu se poate învăța pentru că implică trăire. Ea nu poate fi împărtășită în mod direct. Viziunea însă da. Revelația Unității Tatălui cu Fiul, a Creatorului cu Creația, a fiecărei făpturi cu Sursa sa, va veni pentru fiecare când mintea-i este pregătită. Scenariul este însă scris.

    Am învățat că timpul doar pare să înainteze într-o direcție; că a păși în veșnicie înseamnă a trăi în prezent. Trecutul nu există, el fiind o sumă de clipe prezente, iar viitorul este o iluzie. Din perspectiva veșniciei suntem într-o călătorie deja încheiată, dar care pentru noi, în lumea timpului, pare să aibă un viitor necunoscut. În momentul revelației, trăirea pune capăt îndoielii, iar călătoria este privită din punctul în care s-a încheiat, revăzând mental întregul drum parcurs.

    Trăirea nu este însă obiectivul acestui curs, pentru că ea nu poate fi nici predată, nici învățată, dar poate fi învățat drumul până acolo, pentru că ultimul pas îl face Dumnezeu Însuși. Putem învăța să obținem viziunea lui Hristos, și apoi, pe aceasta, o putem împărtăși. Acesta este darul pe care-l primim prin Spiritul Sfânt și darul pe care tebuie să-l dăm mai departe, pentru că “dar din dar se face Rai”. Aceasta este misiunea noastră pe pământ: să ne vindecăm și apoi să vindecăm;  iar în  Cer, misiunea noastră ca făpturi mântuite este să creăm alături de Tatăl nostru.

      Să învățăm să vedem lumea prin ochii lui Cristos:

Viziunea lui Cristos are o singură lege. Ea nu priveşte un trup şi îl confundă cu Fiul creat de Dumnezeu. Ci vede o lumină dincolo de trup, o idee dincolo de ce poate fi atins, o puritate nepătată de greşeli, de jalnice erori, de gândurile înfricoşătoare ale vinovăţiei din visele păcatului. Nu vede separare. Şi îi priveşte pe toţi, împrejurare, întâmplare şi eveniment, fără cea mai mică slăbire a luminii pe care o vede.

-

Ea poate fi predată, şi trebuie predată de toţi cei ce vor să o dobândească. Îţi cere doar să recunoşti că lumea nu poate să îţi dea nimic cât de cât comparabil ca valoare.(…) Iată ce dai azi: să nu vezi pe nimeni ca trup.

-

Aşa sunt iertate păcatele lui, căci viziunea lui Cristos are puterea să le treacă pe toate cu vederea. În iertarea Lui ele pier. Nevăzute de Unu, dispar pur şi simplu, pentru că vine să le ia locul o viziune a sfinţeniei de dincolo de ele. Nu contează ce formă au luat, nici cât de enorme au părut să fie, nici pe cine au părut să lezeze. Nu mai sunt. Şi toate efectele pe care au părut să le aibă s-au dus odată cu ele, desfăcute şi de nefăcut.

-

Lecţia asta nu e greu de învăţat dacă ţii minte că în fratele tău nu te vezi decât pe tine. Dacă el se pierde în păcat, te pierzi precis şi tu; dacă vezi în el lumină, păcatele ţi le-ai iertat. Fiecare frate întâlnit azi îţi oferă încă un prilej să laşi viziunea lui Cristos să se răsfrângă asupra ta şi să îţi ofere pacea lui Dumnezeu.

-

Nu contează când vine revelaţia, căci nu e ceva ce ţine de timp. Şi totuşi, timpul mai are un dar de dat…vederea prin ochii lui Cristos.

159. Dau miracolele pe care le-am primit

      În lumea timpului,  poți să oferi așadar un dar prețios: viziunea lui Hristos. Dar cum poți dărui ceva ce nu ai? Nimic din ce nu ai nu poți dărui. Poți dărui vindecare dacă tu nu ești vindecat? Poți ierta dacă tu nu crezi în iertare și nu te poți ierta mai întâi pe tine? Poți oferi iubire dacă tu nu recunoști iubirea din tine și iubirea ce ți se oferă? Acestea sunt miracole pe care le poți dărui dacă îți deschizi mai întâi mintea să le primești, căci ți s-au dat.

      Viziunea lui Hristos e un miracol. Din ea se nasc toate celelalte miracole.

  Viziunea lui Hristos reflectă renașterea în fiecare, a iubirii veșnice, dumnezeiești, care este ținută în umbră.

      În viziunea lui Hristos își durează rădăcina iertarea:

Viziunea lui Cristos este pământul sfânt în care crinii iertării își înfig rădăcinile. Acesta e căminul lor. De aici pot fi readuși în lume, dar nu pot crește niciodată în solul ei nehrănitor și neadânc. Au nevoie de lumina, căldura și grija binefăcătoare pe care le-o asigură milostivirea lui Cristos. Au nevoie de iubirea cu care îi privește El. Și devin mesagerii Lui, care dau cum au primit.(…) Crinii lui nu își părăsesc căminul când sunt readuși în lume. Rădăcinile lor rămân. Nu își părăsesc sursa, ci îi poartă binefacerile cu ei, transformând lumea într-o grădină asemănătoare celei din care au venit și în care se reîntorc cu și mai multă mireasmă.

      Viziunea lui Hristos este darul Spiritului Sfânt la care poți apela pentru toate lucrurile ce pot contribui la fericirea ta:

Pe toate le poți primi pur și simplu cerându-le. Aici ușa nu e încuiată niciodată, și nimănui nu i se refuză nici cea mai mică rugăminte, nici cea mai urgentă nevoie. Nu există boli nevindecate, nici lipsuri nesuplinite, nici nevoi nesatisfăcute în această trezorerie de aur a lui Cristos.

      Viziunea lui Hristos unește Cerul cu pământul.

Lucrurile ce par foarte solide aici, acolo sunt doar niște umbre; străvezii, abia întrevăzute, uneori uitate și mereu neputincioase să întunece lumina care strălucește dincolo de ele. Lumea își amintește aici ce s-a pierdut la facerea ei. Căci aici e reparată, reînnoită, dar într-o altă lumină.

      Prin viziunea lui Hristos imaginea sumbră a lumii se confundă cu imaginea Cerului, pentru că Hristos nu vede păcat în nimeni, fiind cu toții uniți într-un tot unitar, făpturi cu Sine inocente, sfinte, așa cum le-a creat Tatăl lor.

Cristos a visat visul unei lumi iertate. E darul Lui, prin care se poate face o tranziție domoală de la moarte la viață, de la disperare la speranță. Să visăm cu El o clipă. Visul Lui ne trezește la adevăr.

 

***


Observație:

Acesta este un rezumat al exercițiilor realizat de mine, motiv pentru care se pot strecura interpretări personale ale textului.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente citate din:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.285-288 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button

Curs de miracole: Ex.134 – Să percep iertarea așa cum e.

iertarea 1

***

 Florin Bogardo: Iertarea

 

-∞-

 Nu ești nevinovat în timp, ci în veșnicie. 

-

Ai păcătuit în trecut, dar trecutul nu există.

-

Poți să te cramponezi de trecut numai prin vinovăție.

***

Timpul pare să meargă într-o direcție, dar – când ajungi la capătul lui – se va rula ca un lung covor întins de-a lungul trecutului din urma ta și va dispărea. Cât crezi că Fiul lui Dumnezeu e vinovat, vei merge pe acest covor crezând că duce la moarte.

****

Îți percepi fratele doar așa cum îl vezi acum. Trecutul lui nu are realitate în prezent… .

-

Reacțiile tale trecute față de el nu mai sunt nici ele; și, dacă reacționezi tocmai la ele, vezi doar un chip al lui făcut de tine, la care ții în locul lui.

-

Întreabă-te dacă e chiar normal să percepi “fostul” ca “acum”. Dacă îți amintești trecutul când îți privești fratele, nu vei fi în stare să percepi realitatea care este acum.

*

( Curs de miracole – Text)

-∞-

Să percep iertarea aşa cum e.

Să recapitulăm astăzi semnificaţia verbului “a ierta”, fiind foarte uşor de distorsionat şi perceput ca ceva ce implică o nedreaptă renunţare la o mânie îndreptăţită, un dar nejustificat şi nemeritat, şi o negare completă a adevărului. Dintr-o astfel de perspectivă, iertarea nu poate să nu fie văzută ca o prostie extravagantă, iar acest curs să pară a lăsa mântuirea la cheremul unei toane.

-

Dificultatea cea mai mare pe care o întâmpini faţă de aplicarea de către tine a iertării veritabile se datorează faptului că încă mai crezi că trebuie să ierţi adevărul, şi nu iluziile. Crezi că a scuza reprezintă o încercare deşartă de ignorare a ceea ce se află acolo, de a trece cu vederea adevărul, într-un efort neîntemeiat de a te amăgi singur, conferind realitate unei iluzii. Acest punct de vedere distorsionat nu face decât să reflecte influenţa pe care o mai are încă ideea păcatului asupra minţii tale, reflectând imaginea pe care o ai despre tine însuţi.

-

Deoarece eşti de părere că păcatele tale sunt adevărate, ai impresia că a scuza înseamnă amăgire. Căci este imposibil să te gândeşti la păcat ca fiind adevărat, şi să nu crezi că iertarea este o minciună. Astfel, iertarea realmente nu este altceva decât un păcat, ca toate celelalte. Ea afirmă că adevărul este fals, zâmbindu-le celor corupţi ca şi cum ar fi la fel de neprihăniţi ca iarba, la fel dacă imaculaţi ca zăpada. (…) Consideră corect ceea ce este evident greşit, şi ia scârboşenia ca pe ceva bun.

-

Dintr-un asemenea punct de vedere, scuza nu este o scăpare. Este un semn în plus că păcatul este de neiertat, putând, cel mult, să fie ascuns, negat sau altfel denumit, căci a scuza este trădare faţă de adevăr. Vina nu poate fi iertată. Dacă păcătuieşti, vina ta este atotdăinuitoare. Cei iertaţi dintr-un punct de vedere din care păcatele lor sunt reale, sunt batjocoriţi ca vai de ei şi de două ori condamnaţi: odată de ei înşişi, pentru ceea ce consideră că au făcut, şi încă o dată de către cei care îi scuză.

-

Tocmai irealitatea păcatului face ca iertarea să fie naturală şi pe de-a-ntregul sănătoasă, o profundă uşurare pentru cei care o oferă, o tăcută binecuvântare acolo unde este primită. Iertarea nu încurajează iluziile, ci le adună graţios, cu un râset uşor, aşternându-le cu blândeţe la picioarele adevărului. Iar acolo ele dispar cu totul.

-

Iertarea este singurul lucru care reprezintă adevărul în toiul iluziilor lumii. (…) Se uită la ei cu ochi liniştiţi, spunându-le doar atât: “Frate ale meu, ceea ce crezi nu este adevărul.”

-

Puterea iertării constă în onestitatea ei, care este atât de incoruptibilă încât vede iluziile ca iluzii, şi nu ca fiind adevărul. (…) Prin capacitatea sa de a trece cu vederea ceea ce nu se află acolo, ea deschide drumul către adevăr, drum ce a fost blocat de către visele vinovăţiei. Acum eşti liber să urmezi calea care ţi-o deschide adevărata ta iertare. Căci dacă un singur frate a primit acest dar de la tine, uşa este deschisă şi pentru tine.

***

Există un mod foarte simplu de a găsi uşa către adevărata iertare şi de o percepe ca fiind larg deschisă, în semn de bun venit. Dacă te simţi ispitit să acuzi pe cineva de vreun păcat, indiferent sub ce formă, nu-i permite minţii să stăruie asupra a ceea ce crezi că a făcut acea persoană, căci înseamnă să te amăgeşti singur. Întreabă-te, în schimb:

-

 

“M-aş acuza eu oare de acest lucru?”

-

Astfel vei vedea alternativele între care ai de ales, în termeni care dau sens alegerii şi îţi păstrează mintea liberă de vinovăţie şi durere, precum Dumnezeu Însuşi a rânduit-o să fie, după cum este ea într-adevăr. Numai minciunile condamnă. Într-adevăr, inocenţa este singurul lucru care există. Iertarea se aşează între iluzii şi adevăr, între lumea pe care o vezi şi cea care se află dincolo de ea; între iadul vinovăţiei şi poarta Cerului.

-

Peste această punte, la fel de puternică precum Iubirea care şi-a întins binecuvântările peste ea, toate visele despre rău, ură şi atac sunt tăcut aduse în faţa adevărului. Ele nu sunt reţinute ca să intensifice, să intimideze şi să îngrozească pe nesăbuitul visător care crede în ele. El a fost deja trezit, cu blândeţe, din visul său, prin înţelegerea faptului că ceea ce i s-a părut că vede nu a existat niciodată iar acum el nu mai poate gândi că i sa refuzat orice posibilitate de scăpare.

-

Nu trebuie să lupte pentru a-şi afla mântuirea. Nu trebuie să ucidă balaurii de care se credea urmărit. Şi nici nu trebuie să înalţe groasele ziduri de piatră şi uşile de fier despre care credea că îl vor pune în siguranţă. El acum poate să-şi îndepărteze armura greoaie şi inutilă, făurită pentru ai lega mintea cu lanţul fricii şi suferinţei. Pasul îi este uşor şi, de cum se aşterne la drum, o stea rămâne în urma sa, pentru a arăta calea celor ce-l urmează.

-

Iertarea trebuie exersată, căci lumea nu îi poate percepe sensul, şi nici nu poate pune la dispoziţie o călăuză care să-ţi demonstreze eficienţa ei benefică. Nu există în toată lumea vreun gând care să conducă măcar la o cât de mică înţelegerea legilor pe care le urmează, nici a Gândului pe care-l reflectă. Iertarea este la fel de străină de această lume precum este propria ta realitate. Totuşi, ea îngemănează mintea cu realitatea din tine.

***

Astăzi exersăm adevărata iertare, pentru ca vremea îngemănării să nu mai fie amânată. Căci vrem să ne întâlnim cu realitatea noastră în libertate şi pace. Exersarea se preschimbă în paşii ce luminează calea pentru fraţii noştri, care ne vor urma către realitatea pe care o împărtăşim cu ei.

-

Pentru ca se înfăptuiască aceasta, haideţi să dedicăm câte un sfert de oră, de două ori pe zi, pe care să-l petrecem alături de Îndrumătorul Care înţelege sensul iertării, şi Care ne-a fost trimis spre a ni-l revela. Să-L rugăm aşadar:

-
“Fă-mă să percep iertarea aşa cum este ea.”

-

Apoi alege un frate, conform îndrumării pe care El ţi-o va da, şi înșiră-i “păcatele”, pe măsură ce îţi vin în minte, unul câte unul. Să nu zăboveşti asupra nici unuia dintre le, ci realizează că îi foloseşti “ofensele” numai şi numai pentru a salva lumea de toate ideile păcatului. Gândește-te puțin la tot ce ai gândit rău despre el şi, de fiecare dată, întreabă-te:

-

M-aş condamna eu oare pentru toate acestea?”

-

Îngăduie-i să fie eliberat de toate gândurile pe care le-ai nutrit referitor la păcatul din el. Acum tu eşti pregătit pentru libertate. Dacă până acum ai exersat cu bunăvoinţă şi onestitate, vei începe să conştientizezi o senzaţie de înălţare, o uşurare a greutăţii ce o simţeai de-a lungul pieptului, un cert şi profund sentiment de uşurare. Timpul ce a mai rămas trebuie consacrat resimţirii sentimentului de eliberare de toate lanţurile împovărătoare cu care ai încercat să-l încătuşezi pe fratele tău, dar pe care le-ai aruncat asupra ta însăţi.

-

Iertarea trebuie practicată de-a lungul întregii zile, căci vor fi încă multe ocazii când îi vei uita sensul şi te vei ataca pe tine însuţi. Dacă se întâmplă asta, îngăduie-i minţii tale să nu se lase păcălită de această iluzie, spunând în sinea ta:

Fie să percep iertarea aşa cum este ea.

M-aş acuza oare de acest lucru?

Nu mă voi încătuşa singur.

În tot ce faci, amintește-ți că :

Nimeni nu este răstignit de unul singur,

tot aşa cum nimeni nu poate intra de unul singur în Cer.

( Curs de miracole: Fragment din Exercițiul 134 – Să percep iertarea așa cum e.)

-∞- 

Share Button

Curs de miracole: Ex.126;127- Despre iertare și iubire

iubirea

 Acesta este jocul lui Dumnezeu, și noi suntem Dumnezeu în formă vizibilă.

Fiecare față este o față a scenei, numele de scenă al Unicei Ființe Supreme.

Este Dumnezeu însuși care privește, Dumnezeu care se uită fără să judece. Și când Dumnezeu privește, Dumnezeu îl vede numai pe Dumnezeu.

( Mooji)

 

126: Tot ce dau îmi dau mie însumi.

 

Dacă ai crede afirmația aceasta nu ar mai fi probleme în privința iertării depline. Ai înțelege mijlocul prin care îți vine mântuirea și nu ai ezita să îl folosești acum.

-

Să vedem ce crezi în schimb:

Ți se pare că alții sunt separați de tine și că sunt în stare să se poarte în anumite feluri care nu au nicio legătură cu gândurile tale, și nici ale tale cu ale lor. De aceea, atitudinile tale nu au niciun efect asupra lor, iar strigătele lor de ajutor nu sunt nicidecum legate de-ale tale. În plus, crezi că pot păcătui fără să-ți afecteze percepția de sine, în timp ce tu poți să le judeci păcatul și să rămâi, totuși, necondamnat și împăcat. 

-

Când “ierți” un păcat nu ai niciun câștig direct. Îi arăți mărinimie cuiva care nu merită, doar ca să arăți că ești mai bun, pe un plan superior individului pe care îl ierți. El nu și-a câștigat toleranța milostivă, pe care o acorzi cuiva nevrednic de acest dar, căci păcatele lui l-au coborât sub adevărata lui egalitate cu tine. Nu are niciun drept la iertarea ta. Iar ea îi oferă lui un dar, nu ție. 

-

De aceea iertarea e fundamental greșită; un moft mărinimos, binevoitor însă nemeritat; un dar acordat uneori, alteori neacordat. Nemeritat fiind este corect să nu îl acorzi, și nu e drept să suferi tu când nu este acordat. Păcatul pe care îl ierți nu e al tău. L-a comis cineva separat de tine. 

-

Dacă asta e adevărat, iertarea e o excentricitate, prin care uneori binevoiești să acorzi cu indulgență o păsuire nemeritată. Rămâne însă dreptul tău să nu lași păcătosul să scape de răsplata îndreptățită pentru păcatul pe care l-a comis. 

-

Nu înțelegi iertarea. Așa cum o vezi tu nu e decât o frână pusă unui atac fățiș, fără să ceară corecție în mintea ta. Nu îți poate aduce pace așa cum o percepi. Nu e un mijloc de-a te elibera de ce vezi în altul decât tine. Nu are puterea să te facă să reconștientizezi unitatea ta cu el. Nu e ce-a menit-o Dumnezeu să fie pentru tine.

-

Mijlocul prin care se obține mântuirea – iertarea adevărată – trebuie să vindece mintea care dă, căci a da este a primi. Astăzi încercăm să înțelegem adevărul că dătătorul e totuna cu primitorul. Dacă reușești să deslușești o întrezărire cât de mică a eliberării care stă în ideea pe care o exersăm, astăzi va fi o zi de slavă pentru lumea întreagă.

Acordă azi de două ori câte cincisprezece minute încercării de-a înțelege ideeea de astăzi. E gândul prin care iertarea își ia locul cuvenit printre prioritățile tale. E gândul care-ți va elibera mintea de orice te împiedică să înțelegi semnificația iertării.

-

În tăcere închide-ți ochii la lumea care nu înțelege iertarea, și caută-ți refugiu în locul liniștit în care gândurile sunt transformate iar credințele false abandonate. Repetă ideea de azi și cere ajutor să înțelegi ce înseamnă. Fii dispus să te lași învățat. 

-

De câte ori îți este cu putință reamintește-ți astăzi că:

Tot ce dau îmi dau mie însumi.

Iar ajutorul de care am nevoie ca să învăț că lucrul acesta este adevărat este acum cu mine. 

Mă voi încrede în El.

Stai apoi în liniște câteva clipe, deschizându-ți mintea la corecția și la Iubirea Lui.

 

-∞-

127: Nu există altă iubire decât a lui Dumnezeu.

 

Poate crezi că există un soi de iubire pentru ceva, un soi pentru altceva; un mod de-a iubi una, un alt mod de-a iubi alta. Iubirea este una. Ea e inima lui Dumnezeu și, totodată a Fiului Său.

-

Înțelesul iubirii e obscur pentru cine crede că iubirea se poate schimba. Socotește că poate să iubească uneori și să urască alteori. Și că iubirea poate să fie acordată unuia, și totuși să rămână ea, deși li se refuză altora. Să crezi aceste lucruri despre iubire înseamnă să nu o înțelegi. Dacă ar putea să facă astfel de distincții, ar trebui să judece între drepți și păcătoși, și să îl perceapă pe Fiul lui Dumnezeu în părți separate. 

-

Iubirea nu poate judeca. Fiind ea însăși una, ea vede totul una. Înțelesul ei stă în unitate. Nu există altă iubire decât a lui Dumnezeu. Iubirea este o lege fără opus. Întregimea ei este puterea care ține laolaltă totul, legătura dintre Tată și Fiu. 

-

Nu poate să existe niciodată vreo diferență între ce ești cu adevărat și ce este iubirea. Înțelesul Iubirii este propriul tău înțeles, împărtășit de Dumnezeu Însuși. Căci ce ești tu e chiar ce este El. Nu există altă iubire decât a lui Dumnezeu, iar ce e El e tot ce există. Nu există limită pe care să Și-o impună, așa că ești nelimitat și tu. 

-

Niciuna din legile la care se supune lumea nu te poate ajuta să pricepi înțelesul iubirii. Nu există niciun singur principiu susținut de lume care să nu încalce adevărul despre ce e iubirea și despre ce ești și tu. 

-

Nu în lume trebuie să cauți și să îți găsești Sinele. Iubirea nu se găsește în întuneric și în moarte. Dar le e cât se poate de evidentă ochilor care văd și urechilor care aud Vocea iubirii.

-

Astăzi exersăm descătușarea minții tale de toate legile la care crezi că trebuie să te supui, de toate limitele sub stăpânirea cărora trăiești și de toate schimbările care crezi că fac parte din destinul omenesc. 

-

Astăzi facem cel mai mare pas pe care îl cere cursul acesta în înainterea ta spre țelul pe care și l-a propus. Astăzi, dacă reușești să întrezărești o deslușire cât de mică a înțelesului iubirii, înseamnă că ai avansat în direcția eliberării tale cu o distanță fără de măsură și cu un timp peste socoteala anilor. 

Timp de cincisprezece minute de două ori astăzi, scapă de toate legile în care crezi acum. Deschide-ți mintea și odihnește-te. Din lumea care pare să te țină prizonier poate scăpa oricine nu o îndrăgește. Retrage toată valoarea pe care ai atribuit-o sărăcăcioaselor ei prinosuri și darurilor ei fără de sens, și lasă darul lui Dumnezeu să le înlocuiască pe toate. 

-

Cheamă-ți Tatăl, sigur că Vocea Lui îți va răspunde. Tot El îți va pune o scânteie de adevăr în minte, oriunde renunți la o credință falsă, la o iluzie sumbră a propriei tale realități și a înțelesului iubirii. El va răzbate azi prin gândurile tale deșarte și te va ajuta să înțelegi adevărul iubirii. Cu o blândețe plină de iubire, El va rămâne cu tine, în timp ce Îi vei lăsa Vocea să predea înțelesul iubirii minții tale curate și deschise. Iar El va binecuvânta lecția cu iubirea Sa.

-

Astăzi legiunea anilor viitori de așteptare a mântuirii dispare în fața atemporalității lucrurilor pe care le înveți. Să aducem astăzi mulțumiri că suntem scutiți de un viitor ca trecutul. Astăzi lăsăm trecutul în urma noastră, pentru a nu ni-l mai aminti nicicând. Să ne ridicăm ochii asupra unui prezent diferit, unde mijește un viitor deosebit de trecut în toate privințele. 

-

Lumea aflată acum în fașă e nou-născută ca un prunc. Și o vom privi cum crește plină de sănătate și putere, să își reverse binecuvântarea asupra tuturor celor ce vin să învețe cum să dea la o parte lumea pe care au crezut-o plămădită din ură ca dușman al iubirii. Acum sunt eliberați cu toții, odată cu noi. Acum sunt cu toții frații noștri întru Iubirea lui Dumnezeu. 

-

Ne vom aduce aminte de ei pe tot parcursul zilei, pentru că nu putem lăsa o parte din noi în afara iubirii noastre, dacă vrem să ne cunoaștem Sinele. Cel puțin de trei ori pe oră, gândește-te la cineva care face această călătorie cu tine. Iar când îți vine în minte, dă-i acest mesaj din partea Sinelui tău:

Te binecuvântez frate cu Iubirea lui Dumnezeu pe care vreau să o împărtășesc cu tine. 

Căci vreau să învăț lecția voioasă că nu există altă iubire decât a lui Dumnezeu și a ta și a mea și a tuturor.

 

-∞-

Mooji: Divinitatea vede doar divinitatea

 


 

Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.217-220 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Share Button

Curs de miracole:121;122 – Exercițiile iertării.

 

iartare

 

121. Iertarea este cheia fericirii

 

Despre iertare I.

 

Iată răspunsul la încercările de-ați găsi pacea. Iată cheia înțelesului într-o lume ce nu pare să aibă sens. Iată cum te poți pune la adăpost în toiul primejdiilor aparente care par să te amenințe la tot pasul, aducând incertitudine tuturor speranțelor tale de-ați găsi vreodată liniștea și pacea. Iată răspunsul la toate întrebările; iată sfârșitul întregii incertitudini, în fine garantat.

-

Mintea neiertătoare e plină de frică, nelăsând iubirii nici loc să fie ea însăși, nici spațiu să își poată desfășura aripile în pace și să se avânte deasupra zbuciumului lumii. Mintea neiertătoare e tristă, fără speranța alinării și a izbăvirii de durere. Ea suferă și zace în nefericire, orbecăind prin întuneric, nereușind să vadă, dar sigură de primejdia care o pândește acolo.

-

Mintea neiertătoare e chinuită de îndoieli, confuză, nesigură de ea și de tot ce vede; plină de frică și de mânie, slabă și năvalnică, îngrozită să înainteze, îngrozită să stea pe loc, îngrozită să se trezească sau să adoarmă, îngrozită de fiecare sunet, dar și mai îngrozită de tăcere; speriată de întuneric, dar și mai speriată de apropierea luminii.

-

Mintea neiertătoare nu vede greșeli, ci numai păcate. Ea privește lumea cu ochi nevăzători și urlă când își vede prpriile proiecții ridicându-se să atace jalnica parodie a vieții.

-

Mintea neiertătoare e disperată…și totuși își consideră ireversibilă judecata supra lumii și nu vede că s-a condamnat singură la această disperare. Nu întreabă deoarece crede c știe. Nu pune la îndoială, sigură că are dreptate.

-

Iertarea se învață. Așa cum păcatul e o idee pe care ți-ai predat-o singur, tot așa și iertarea e o idee pe care trebuie să o înveți dar de la alt profesor decât tine, Care reprezintă celălalt Sine din tine.

 

Exercițiul:

 

Astăzi exersăm deprinderea aptitudinii de-a ierta. Poți să înveți astăzi cum să iei cheia fericirii și cum să o folosești spre binele tău. Vom dedica zece minute dimineața și alte zece seara deprinderii de-a da iertare și, totodată de-a o primi.

-

Mintea neiertătoare nu crede că a da și a primi este același lucru. De azi vom încerca să învățăm acest lucru exersând iertarea față de cineva pe care îl socotim dușman și față de cineva pe care îl considerăm prieten. Și învățând să îi vezi pe amândoi ca pe unul singur, vom extinde lecția la tine însuți și vom vedea că scăparea lor a inclus-o și pe a ta.

-

Gândește-te mai întâi la cineva care nu îți place, care pare să te irite sau pe care nu ți-ar plăcea să îl întâlnești; cineva pe care îl disprețuiești intens sau pur și simplu încerci să îl ignori. Nu contează ce formă ia mânia ta. Probabil că l-ai și ales. Acesta va fi numai bun.

-

Acum închide-ți ochii, încearcă să îl vezi în gând și să te uiți la el câteva clipe. Încearcă să percepi o lumină undeva în el, o mică licărire pe care nu ai mai observat-o. Încearcă să găsești o mică rază de lumină răzbătând din portretul hidos pe care i l-ai zugrăvit. Privește acest portret până vezi o lumină undeva în el, și apoi încearcă să lași lumina aceasta să se extindă până îl acoperă cu totul, făcând portretul frumos și bun.

-

Privește câteva clipe această percepție schimbată și apoi îndreaptă-ți mintea spre cineva pe care îl socotești prieten. Încearcă să îi transferi lumina pe care ai învățat să o vezi în jurul fostului tău “dușman”. Percepe-l acum ca mai mult decât prieten, căci – în lumina aceasta – sfințenia lui ți-l arată pe propriul tău mântuitor, mântuit și mântuind, vindecat și întreg.

-

Lasă-l apoi să îți ofere lumina pe care o vezi în el, și lasă-ți “dușmanul” și prietenul să se unească pentru a  te binecuvânta cu ce ai dat. Acum ești una cu ei și ei sunt una cu tine. Acum ai fost iertat de tine însuți. Nu uita, pe tot parcursul zilei, rolul pe care îl joacă iertarea în procesul de-a aduce fericire tuturor minților neiertătoare și, printre ele, minții tale. Spune-ți în fiecare oră:

-

Iertarea este cheia fericirii.

Mă voi trezi din visul că sunt muritor, failibil și plin de păcate, și voi ști că sunt desăvârșitul Fiu al lui Dumnezeu.

-

122: Iertarea oferă tot ce vreau.

Despre iertare II.

Vrei pace? Iertarea ți-o oferă. Vrei fericire, o minte liniștită, o certitudine a finalității, și un sentiment al valorii și frumuseții care transcende lumea? Vrei grijă și siguranță, și căldura ocrotirii sigure de-a pururi? Vrei o liniște care nu poate fi deranjată, o blândețe care nu poate fi lezată niciodată, o tihnă profundă și trainică, și o odihnă atât de desăvârșită, încât nu poate fi tulburată niciodată?

Iertarea îți oferă toate aceste lucruri, și încă multe altele. Îți împrăștie scântei pe dinaintea ochilor când te trezești și îți dă bucuria cu care să începi ziua. Te mângâie pe frunte în timp ce dormi și ți se așterne pe ploape, să nu vezi vise rele și înfricoșătoare, de răutate și atac. Iar, când te trezești din nou, îți oferă încă o zi de pace și de fericire. Iertarea îți oferă toate aceste lucruri, și încă multe altele. 

-

Iertarea te lasă să îl recunoști pe Fiul lui Dumnezeu și îți curăță memoria de toate gândurile moarte, ca amintirea Tatălui tău să îți poată trece pragul minții. Ce ți-ai dori, și iertarea nu îți poate da? Ce alte daruri în afară de acestea merită să cauți? 

-

De ce ai căuta un răspuns diferit de cel ce va răspunde la toate? Iată răspunsul perfect dat la întrebări imperfecte, la rugăminți fără noimă, dorințe neînflăcărate de-a auzi, sârguinței reduse la mai puțin de jumătate și încrederii parțiale. Iată răspunsul! Nu îl mai căuta. Nu vei găsi altul în locul lui. (…)  Iată răspunsul! Chiar vrei să stai pe dinafară când tot Cerul te așteaptă înăuntru? Iartă și fii iertat. Dând, vei primi. Iată răspunsul! Nu începe să hoinărești din nou fără țintă. Acceptă mântuirea acum. E darul lui Dumnezeu, și nu al lumii. Lumea nu poate oferi niciun dar de valoare unei minți care a primit ce i-a dat Dumnezeu să aibă. 

-

Deschide-ți ochii astăzi și vezi o lume fericită, plină de pace și de siguranță. Iertarea e mijlocul prin care această lume ajunge să ia locul iadului. Ea răsare în tăcere să dea binețe ochilor tăi deschiși și să îți umple inima de o liniște profundă, în timp ce adevăruri străvechi, veșnic nou născute, răsar în conștiența ta. Ce îți vei aminti atunci sunt lucruri de nedescris. Și totuși, iertarea ta ți le oferă. 

Exercițiul:

Dimineața și seara acordăm cu bucurie câte un sfert de oră căutării în care sfârșitul iadului e garantat. Începe cu nădejde căci am ajuns la răscrucea de unde drumul devine mult mai ușor. De aici, drumul care mai e de străbătut e scurt. Suntem chiar aproape de sfârșitul desemnat al visului.

-

Cufundă-te în fericire la începutul acestor intervale practice, căci ele îți acordă răsplata sigură a întrebărilor care și-au primit răspunsul și lucrurile pe care ți le aduce acceptarea acestui răspuns. Astăzi ți-e dat să simți pacea pe care ți-o oferă iertarea și bucuria pe care ți-o oferă ridicarea vălului. 

-

În fața luminii pe care o vei primi astăzi, lumea se va stinge până dispare cu totul, și vei vedea ivindu-se o altă lume, pe care nu ai cuvinte să o descrii. Pășim acum drept în lumină și primim darurile care ni s-au păstrat de la începutul timpului, în așteptarea zilei de astăzi. 

-

Iertarea îți oferă tot ce vrei. (…) Nu lăsa să ți se estompeze darurile pe parcursul zilei, când te întorci să întâlnești din nou o lume de schimbări continue și de aparențe sumbre. Continuă să îți conștientizezi darurile în timp ce vezi neschimbătorul în inima schimbării; lumina adevărului în spatele aparențelor.

-

Nu fi tentat să lași darurile să îți scape și să îți alunece în uitare, ci întipărește-ți-le ferm în minte prin încercările de-a te gândi la ele cel puțin un minut la fiecare sfert de oră care trece. 

  • Iertarea îmi oferă tot ce vreau.
  • Astăzi am acceptat asta e adevărat
  • Astăzi am primit darurile lui Dumnezeu.

 

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din :

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.205-210 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button

Curs de miracole 9(4): Vindecătorul nevindecat.

     Spiritual Earth

     

      Aflam din lecția trecută că a ierta înseamnă a “a trece cu vederea”. Nu știm să facem acest lucru, dar învățăm. Atunci când înveți să ierți, te afli pe drumul mântuirii și, ca și în cazul mântuirii, există un plan de iertare, întocmit fie de ego, fie de Spiritul Sfânt. Astăzi vom vedea de ce acest plan de iertare/mântuire /vindecare, din păcate greșit ales tocmai de acei de la care așteptăm vindecarea, nu duce nicăieri – în cel mai fericit caz.

      În această lecție se face referire pentru exemplificare, la teologi și psihoterapeuți. Cred că este corect totuși să ne amintim că cea care a cules aceste informații a fost profesor de psihologie medicală, iar cursul a apărut acum 40 de ani. De atunci psihologia a evoluat mult, cel puțin ” la vârf “, iar fața psihoterapiei este deja în curs de schimbare. Cu toate acestea, este util pentru oricine, mai ales nespecialist fiind, să înțeleagă de unde s-a pornit și unde ar trebui să se ajungă în acest domeniu delicat al vindecării sufletelor, pentru a avea capacitatea de a discerne între un ” vindecător vindecat” și unul ” nevindecat” care cu siguranță nu ne poate vindeca pe noi, atâta vreme cât în viața lui nu este “lumină”.

      Fragmentele din cartea Dr. Eric Pearl -“Reconectarea”, pe care le-am citat la sfârșit, vor confirma într-un limbaj grăitor ideile cele mai importante ce se desprind din această lecție și anume:

  • Să lăsăm Spiritul Sfânt să lucreze în noi, și prin noi. Să ne dăm la o parte. Să Îl lăsăm să-și îndeplinească funcția, pentru că ajutorul e funcția Lui, iar El ține de Dumnezeu.
  • Putem deveni conștienți de Spiritul Sfânt din noi numai prin efectele pe care le producem: inspirăm bucurie, și alții reacționează la noi cu bucurie.
  • Lipsa de consecvență duce la apariția momenteor în care nu inspiri bucurie, cei din jur nu reacționează la tine cu bucurie, tu nu simți bucurie. Acest lucru se întâmplă atunci când tu nu accepți să primești “darul” Sfântului Spirit, să te conectezi la Dumnezeu, la Sinele tău, la Creație.
  • Creația și semenii noștri ne învață ce suntem, prin ceea ce oferim, pentru că suntem Unul.
  • Trezind alte minți prin Spiritul Sfânt vom învăța că nu ne supunem legilor acestei lumi, dar legile cărora ne supunem funcționează.
  • Ecuația vindecării vieții noastre are trei termeni: noi, semenii noștri și întreaga Creație, Dumnezeu prin Vocea Lui: Spiritul Sfânt.

-∞-

Planul de iertare al eului e mult mai folosit decât cel dumnezeiesc. Căci e întreprins de vindecători nevindecați și ține, de aceea, de eu. Ei încearcă să dea ce nu au primit. Dacă vindecătorul nevindecat e teolog, de pildă, el poate porni de la premisa: ” Sunt un păcătos nenorocit și tu ești ca mine”. Dacă e psihoterapeut, va porni mai probabil de la credința – la fel de incredibilă – că atacul e real atât pentru el, cât și pentru pacient, dar că nu are importanță pentru nicicare dintre ei. Fiecare vindecător care caută adevărul în fantezii trebuie să fie nevindecat, pentru că nu știe unde să caute adevărul și, de aceea, nu are răspunsul la problema vindecării.

Observație: Din lecțiile și exercițiile efectuate până acum, am învățat că suntem cu toții Fiii lui Dumnezeu, perfecți, plini de lumină și iubire în esența noastră, neseparați nici de Creator nici de creație. Suntem capabili de a extinde această creație, suntem nelimitați, ocrotiți, puternici. Suntem ființe divine create “după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Orice problemă pe care credem că o avem, o avem la nivelul eului, dominat de resentimente. Nu suntem trupuri, ci un singur Sine, care Se experimentează  în această lume. Trăim o poveste, iar povestea se naște din fantezii. Când povestea se termină, noi, copii vrăjiți sau înfricoșați de această poveste, revenim la realitate, în împărăția lui Dumnezeu. De aceea nimic nu ne poate ataca și nimic nu ne poate afecta Sinele. Nu putem fi “bolnavi” decât dacă acceptăm să ne identificăm cu eurile și cu trupurile noastre. Pe roata cosmică a vieții, fără început și fără de sfârșit, această experiență pământeană ține doar cât o clipire de gene în veșnicia timpului.

Toți vindecătorii nevindecați urmează planul de vindecare al eului într-o formă sau alta. Dacă sunt teologi, mai mult ca sigur se condamnă pe ei înșiși, predau condamnare și promovează o soluție înfricoșătoare. Proiectând condamnarea asupra lui Dumnezeu, îl fac să pară răzbunător și se tem de pedeapsa Lui. Prin asta, nu au făcut decât să se identifice cu eul și, percepând ce face el, să se condamne din cauza acestei confuzii.

-

Unele forme mai noi ale planului eului sunt la fel de infructuoase ca formele mai vechi, căci forma nu are importanță, iar conținutul nu s-a schimbat. Într-una dintre formele mai noi, de pildă, un psihoterapeut poate să interpreteze simbolurile eului într-un coșmar și să le folosească apoi pentru a dovedi realitatea coșmarului. Odată ce l-a făcut real, va încerca apoi să îi spulbere efectele depreciind importanța celui ce l-a visat. Acesta ar fi un procedeu tămăduitor dacă și visătorul ar fi identificat ca ireal. Dar, dacă visătorul e echivalat cu mintea, puterea corectivă a minții prin Spiritul Sfânt e negată.

-

Asemenea incoerențe evidente arată de ce nimeni nu a reușit să explice ce se întâmplă în psihoterapie. Căci nu se întâmplă nimic. Nimic real nu i s-a întâmplat vindecătorului nevindecat, și trebuie să învețe din ce predă el însuși. Eul lui va urmări mereu să obțină ceva din situație. Prin urmare, vindecătorul nevindecat nu știe cum să dea și nu poate împărtăși. Nu poate corecta pentru că nu lucrează corectiv. ( O acțiune corectivă elimină efectul prin îndepărtarea cauzei.) El crede că e de datoria lui să îi predea pacientului ce e real, deși el însuși nu știe.

-

Ce ar trebui atunci să se întâmple? Când Dumnezeu a spus “Să fie lumină!” a fost lumină. Oare poți găsi lumină analizând întunericul, cum face psihoterapeutul, sau – ca teologul – adeverind prezența întunericului în tine și căutând o lumină îndepărtată care să îl înlăture, în timp ce subliniezi mereu cât de departe e? Vindecarea nu e misterioasă. Nimic nu se va schimba dacă nu e înțeleasă, căci lumina este înțelegere. Un “păcătos nenorocit” nu poate fi vindecat fără magie, și nicio “minte fără importanță” nu se poate autoaprecia fără magie.

-

Așadar, ambele forme în care abordează eul problema trebuie să ajungă într-un impas: caracteristica “situație imposibilă” la care eul duce veșnic. Poate îi va folosi cuiva să îi indici încotro se îndreaptă, dar nu are niciun rost dacă nu îl ajuți să își schimbe și direcția. Vindecătorul nevindecat nu o poate face pentru el din moment ce nu o poate face pentru sine.

-

Făcătorul de miracole percepe mai întâi lumina, și apoi își traduce percepția în convingere fermă prin continua ei extindere și prin acceptarea adeveririi ei. Efectele ei îl asigură că ea este acolo.

-

Un terapeut nu vindecă, ci lasă vindecarea să aibă loc. Poate să indice întunericul, dar nu poate aduce el însuși lumina, căci lumina nu ține de el. Dar, fiind pentru el, ea trebuie să fie și pentru pacientul lui. Spiritul Sfânt e singurul terapeut. El face vindecarea clară în orice situație în care El e Călăuza. Tu poți doar să Îl lași să își îndeplinească funcția. Nu are nevoie de ajutor pentru a și-o îndeplini. Îți va spune exact ce să faci să îi ajuți pe cei pe care ți-i trimite în căutarea unui ajutor și le va vorbi prin tine dacă nu intri pe fir. (…) Ai încredere în El, căci ajutorul e funcția Lui, iar El ține de Dumnezeu. Trezind alte minți la Spiritul Sfânt prin El, și nu prin tine, vei înțelege că nu te supui legilor acestei lumi. Dar legile cărora te supui funcționează. (…) Numai ce e bun poate funcționa. Nimic altceva nu funcționează.

-

Cursul acesta îți oferă o situație de învățare foarte directă și foarte simplă, furnizându-ți totodată și Călăuza  Care îți spune ce să faci. Dacă îl faci, vei vedea că funcționează. Rezultatele lui sunt mai convingătoare decât cuvintele lui.

“După roadele lor îi vei cunoaște și se vor cunoaște pe ei înșiși.”

Cum poți să devii tot mai  conștient de Spiritul Sfânt din tine, dacă nu prin efectele lui? Nu poți să Îl vezi cu proprii-ți ochi și nu poți să Îl auzi cu propriile-ți urechi. Cum poți atunci să Îl percepi? Dacă inspiri bucurie și alții reacționează la tine cu bucurie, chiar dacă tu însuți nu simți bucurie, înseamnă că există în tine ceva ce are capacitatea să o producă.

-

Ți se pare că Spiritul Sfânt nu produce bucurie în tine cu consecvență numai pentru că tu nu stârnești bucurie în alții cu consecvență. Reacțiile lor la tine sunt modul în care evaluezi consecvența Lui. Când nu ești consecvent, nu vei stârni mereu bucurie…Nu pentru că El ar limita ce dă, ci doar pentru că tu ai limitat ce primești. Decizia de-a primi este decizia de-a accepta.

-

Dacă frații tăi fac parte din tine, vrei să îi accepți? Numai ei te pot învăța ce ești, căci ce înveți rezultă din ce i-ai învățat pe ei. Ce invoci în ei invoci în tine. (…) Dumnezeu nu are decât un singur Fiu, cunoscându-i pe toți ca unul singur. Numai Dumnezeu Însuși e mai mult decât ei, dar ei nu sunt mai piuțin decât El. (…) Dumnezeu e mai mult decât tine pentru că el te-a creat, dar nu vrea să te priveze nici măcar de acest lucru. De aceea poți crea cum a creat El…

-

Nici lumina lui Dumnezeu , nici a ta nu pălesc din cauză că nu vezi. (…) Îți amintești creația de câte ori recunoști o parte a creației, dar nu îi poți învăța întregimea până nu o vezi peste tot. 

-

Nu ești încă treaz dar poți învăța cum să te trezești. Foarte simplu, Spiritul Sfânt te învață să îi trezești pe alții. Văzând cum se trezesc ei vei învăța ce înseamnă trezirea și, fiindcă ai ales să îi trezești, recunoștința lor și felul cum apreciază ce le-ai dat te vor învăța valoarea darului.

-

Miracolele nu au niciun loc în veșnicie, pentru că sunt reparatoare. (…) Nu poți săvârși un miracol pentru tine, pentru că miracolele sunt un mod de-a dărui acceptare și de-a o primi. În timp, dăruirea vine mai întâi, deși dăruirea și primirea sunt simultane în veșnicie, unde nu pot fi despărțite. Când vei învăța că sunt același lucru, nevoia de timp se va sfârși. Veșnicia e un singur timp, a cărui singură dimensiune e “întotdeauna”. (…) Ca El,  tu ești “întotdeauna”; în mintea Lui și cu o minte ca a Lui.

-

Acceptă-ți fratele în lumea aceasta și nu accepta nimic altceva, căci în el vei găsi creațiile tale pentru că le-a creat cu tine. Nu vei cunoaște că ești cocreator cu Dumnezeu până nu înveți că fratele tău e cocreator cu tine.

-∞-

      În capitolul 13 al “Reconectării”, doctorul Pearl vorbește despre rolul vindecătorului, în ecuația vindecării, iar această ecuație are trei termeni, nu doi, așa cum suntem obișnuiți să credem. Iată ce spune:

      De dragul conveniențelor, uneori vorbesc despre mine folosind termenul “vindecător”, dar adevărul este că nu sunt vindecător. Eu nu vindec pe nimeni. Dacă sunteți vindecător –  sau dacă doriți să deveniți vindecător, sarcina pe care o aveți este să ascultați, apoi să vă deschideți, pentru a primi energia care vă permite să fiți catalizatorul vindecării pacientului.

      Vindecarea este o chestiune care se decide între pacient și univers.

    Ascultarea despre care vorbesc este o stare de receptivitate a ființei. Când “ascultați” ca vindecător, plasați genul acesta de atenție receptivă pe mâini sau pe partea corpului vostru care acționează ca punct de concentrare a energiilor.

      În această stare de receptivitate, miracolul comunicării atinge un nivel cu totul nou.

      Ca “vindecători”, devenim o verigă în lanțul reconectării. Energia vindecătoare vine de la SURSĂ – ea curge în noi și prin noi, emanând de la noi și înspre noi. Această energie este ca o lumină care trece printr-o prismă. Noi suntem prisma. Ne alăturăm pacientului și universului, pentru a genera un câmp reciproc format din iubire – în cel mai exaltat sens al acestui cuvânt – și o stare de unitate. Universul cunoaște nevoile pacientului și apoi furnizează circumstanțele care permit o reacție corespunzătoare la acele nevoi.

      Cum se întâmplă asta, mai exact? Nu prea știe nimeni.

      Dacă m-ar obliga cineva, aș teoretiza că frecvențele vibraționale ale pacientului interacționează cumva cu vibrațiile care vin din univers prin implicarea noastră și reacționează la ele. (…)Cu alte cuvinte, trei frecvențe se pot antrena pentru a forma una nouă, care nu era prezentă în grupul inițial – ceva care se creează din întâlnirea acestor frecvențe, ca și cum și-ar aranja propria reacție enzimatică sau catalitică.

      Adevărul e că… nu știu care e adevărul. Nu știu dacă asta e adevărat. Nu știe nimeni, oricum – indiferent ce ar spune.

      Nu știu nici de ce suntem noi onorați să participăm la ecuația totală. Mi se pare cam greu de crezut că Dumnezeu are nevoie de noi, sau că îi trebuim noi ca să poată să facă vindecări. Poate că nu am imaginație, dar pur și simplu nu mi-l imaginez pe Dumnezeu, în infinita Sa înțelepciune stând călare pe un nor și spunând: ” Hei, chiar mi-ar plăcea ca Martha să se vindece… pe unde umblă dr. Pearl ăsta, acum când am nevoie de el?”

      Așa că – de ce suntem implicați noi? Iarăși nu știu sigur, dar am sentimentul că rolul nostru are a face cu ceva ce trebuie noi să luăm de la univers. Cu alte cuvinte e mai mult pentru noi decât pentru cealaltă persoană. Poate că noi facem parte din ecuațiile de vindecare ale celorlalți indivizi, dar hai să ne amintim că, la rândul lor, și ei devin o parte din ecuația vindecării noastre. Pentru ca vindecarea să aibă loc, cu toții au un rol în experiența de vindecare.

       Mai mult decât elocvent, și o confirmare admirabilă a ideilor din lecție, atât despre vindecare, dar și despre relația noastră cu ceilalți, chiar dacă de data aceasta în contextul particular al vindecării. Și pentru că nu a apărut nicăieri în fragmentul citat, este bine de știut că în postura aceasta de “vindecător” poate fi oricine își dorește acest lucru. Oricine poate intra în contact, sau mai corect, poate reconștientiza această energie prezentă pretutindeni, deci și în noi. Acest mod de abordare al doctorului Pearl ar  putea fi asociat probabil cu vindecarea prin Sfântul Duh pe care o practică și au practicat-o mulți vindecători de-a lungul timpului.  Așa cum spunea și el, și așa cum spune și acest curs, nu știm… nu știm cum și în ce fel, pentru că nu putem vedea, auzi, mirosi, dar putem să simțim și să observăm doar efectele pe care le producem și efectele care sunt produse asupra noastră.

             Mai multe despre dr. Eric Pearl și reconectare, aici:

 http://www.emilena.ro/dr-eric-pearl-calca-pe-nervi-alti-invatatori-spirituali-reconectarea/

http://andraivanov.reconectarea.com

-∞- 


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole- Text , pp.153-157 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Eric Pearl- “Reconectarea” , pp.158-160, For You, București 2006.


 

Share Button

Curs de miracole 9(3): Corectarea greșelii. Iertarea.

corectie gumă

           

     Urmează astăzi încă două lecții din Text – Capitolul 9 ( Acceptarea Ispășirii): partea teoretică a Cursului de miracole.  Este vorba despre atitudinea față de greșelile altora și despre iertare. În câteva cuvinte, acele idei mari și importante care se desprind de aici, și care ar fi demne de reținut spre folosul nostru sunt :

  • Greșelile provin din ego.
  • Greșelile altora au sens numai prin prisma ego-ului personal.
  • La nivelul Sinelui Superior noi nu greșim niciodată, pentru că acolo suntem în armonie cu Creatorul și suntem așa cum am fost creați. Aceasta este “fața” pe care ne-o cunoaște Dumnezeu dar pe care noi am uitat-o. Acesta este motivul pentru care greșelile ne sunt trecute cu vederea de către Spiritul Sfânt, pe când noi, dimpotrivă căutăm să emitem judecăți.
  • Nu e răspunderea noastră să ne schimbăm frații, ci să-i acceptăm așa cum sunt. Noi nu ne putem corecta pe noi înșine, atunci cum putem corecta pe altcineva? Atunci când corectezi pe altcineva îți manifești aroganța eului.
  • A ierta înseamnă a trece cu vederea imediat greșeala și a lăsa corecția ei în seama Spiritului Sfânt. Când analizezi cu atenție greșeala, așa cum se întâmplă deseori, îți concentrezi energia asupra ei. În felul acesta va fi din ce în ce mai vizibilă, mai reală. A lăsa timpul să treacă și a tot analiza, înseamnă să conferi realitate unei greșeli care nu mai are nicio șansă să fie trecută cu vederea.
  • Atitudinea corectă față de greșeli, față de iertare, față de viață în general, se capătă odată cu ridicarea nivelului de înțelegere și de conștiență. Atunci când vom înțelege cine suntem, care este realitatea noastră, nu ne vom mai putea ataca și judeca unii pe alții. Tocmai de aceea:
  • A Doua Venire este “revenirea sensului” , “conștientizarea realității”.

-∞-

Corectarea greșelii.

      Reluând acum aceste idei într-un mod mai detaliat, aflăm că promtitudinea cu care reacționază eul nostru la greșelile altor euri nu este vigilență constructivă. Greșelile altora au sens numai prin prisma ego-ului personal. Pentru ego pare un lucru drept, bun și blând să “corectezi” greșelile altora. Când corectezi pe cineva îi spui că nu are dreptate – din punctul tău de vedere, prin prisma eului tău. S-ar putea ca într-adevăr să nu aibă niciun sens ce spune, mai ales dacă vorbește din ego, dar nu-l corectezi verbal. Are nevoie de corecție la un alt nivel, căci greșeala lui e la un alt nivel. Pentru că e un Fiu al lui Dumnezeu, Sinele lui nu greșește cu nimic, dar eul lui nu are dreptate niciodată, indiferent ce face sau ce spune. Deoarece greșelile provin din ego, Spiritul Sfânt nu încearcă să le înțeleagă și nu le judecă. Greșelile trebuie lăsate în seama Spiritului Sfânt și, dacă faci acest lucru cu greșelile tale, fă același lucru cu ale fratelui tău.

Tu nu te poți corecta pe tine. Se poate oare să îl corectezi pe altul? Nu e răspunderea ta să îți schimbi fratele ci doar să îl accepți așa cum e. Greșelile lui nu vin din adevărul din el și numai acest adevăr îți revine. Greșelile lui nu pot schimba adevărul din el și nu pot avea niciun efect asupra adevărului din tine. A percepe greșeli în cineva și a reacționa la ele ca și cum ar fi reale, e totuna cu a le da realitate pentru tine. Nu vei scăpa fără să plătești pentru asta , nu pentru că ai fi pedepsit, ci pentru că urmezi călăuza greșită, așa că te vei rătăci.

-

Greșelile fratelui tău nu țin de el așa cum nici ale tale nu țin de tine. Spiritul Sfânt din tine iartă toate greșelile tale și ale fratelui tău. A încerca să îți corectezi un frate înseamnă a crede în posibilitatea corecției efectuate de tine, iar asta nu poate fi decât aroganța eului. Corecția ține de Dumnezeu care nu cunoaște aroganță.

-

Spiritul Sfânt iartă totul pentru că Dumnezeu a creat totul. Nu îți asuma funcția Lui. Acceptă doar funcția vindecării în timp căci acesta este rostul timpului. Dumnezeu ți-a dat funcția de-a crea în veșnicie. Nu trebuie să o înveți, dar trebuie să înveți să o dorești. Iată la ce servește toată învățătura. Spiritul Sfânt te va învăța cum să te vezi fără să te condamni, și atunci, condamnarea nu va avea realitate pentru tine și toate greșelile îți vor fi iertate.

-∞-

Planul de iertare al Spiritului Sfânt ( Ispășirea)

Planul de iertare al Spiritului Sfânt se împletește cu planul Ispășirii, iertarea fiind elementul de bază în acest plan. Dar și iertarea și Ispășirea sunt dirijate de același Spirit Sfânt. De aceea se face referire în text, când la planul de iertare, când la cel de Ispășire.

Ispășirea este pentru toți, fiind modul de-a desface credința că există ceva doar pentru tine. Ai de jucat un rol în Ispășire, dar planul Ispășirii te depășește. Ispășirea e o lecție de împărtășire, care ți se dă din cauză că ai uitat cum să o faci. Spiritul Sfânt îți aduce doar aminte de utilitatea fireasă a aptitudnilor tale.

-

A ierta înseamnă a trece cu vederea. Privește, atunci, dincolo de greșeală și nu-ți lăsa percepția să se oprească asupra ei. Nu înțelegi cum să treci greșelile cu vederea, căci altfel nu le-ai face. Și ar fi doar o greșeală în plus să crezi fie că nu le faci, fie că le poți corecta fără o Călăuză care să îți arate cum. Dacă nu urmezi această Călăuză greșelile nu îți vor fi corectate. Planul ( de iertare/ispășire) nu e al tău din cauza ideilor tale limitate despre ce ești. Din acest sentiment de limitare provin toate greșelile.

 -

      Eul are și el un plan de iertare pentru că ceri unul, deși nu de la profesorul care trebuie. Desigur, planul eului nu are niciun sens și nu va funcționa. (…) Planul eului e să te facă să vezi greșeala cu claritate mai întâi, ca să o treci cu vederea mai apoi. Văzând-o cu claritate, i-ai conferit realitate și nu o poți trece cu vederea. Aici, eul e nevoit să recurgă la “mistere”, insistând că trebuie să accepți ceva lipsit de înțeles pentru a te mântui. Mulți au încercat să facă asta în numele meu, uitând că, cuvintele mele au noimă pentru că vin de la Dumnezeu.

      Iertarea pe care o înveți de la mine nu folosește frica pentru a desface frica. Iertarea prin Spiritul Sfânt   stă pur și simplu, în neremarcarea greșelii de la bun început, ținând-o nereală în ochii tăi. Nu lăsa să îți treacă prin minte credința că ar fi reală, căci vei crede totodată că trebuie să desfaci ce ai făcut pentru a fi iertat. Ce nu are efect nu există, iar – pentru Spiritul Sfânt – efectele greșelii sunt inexistente.

      Urmează atunci ce predă Spiritul Sfânt despre iertare, pentru că iertarea e funcția Lui, și știe cum s-o îndeplinească la perfecție. Munca Lui nu e funcția ta și, dacă nu accepți acest lucru, nu poți învăța care  e funcția ta.

-

      Eul crede că toate funcțiile îi aparțin chiar dacă nu are idee care sunt. E mai mult decât o simplă confuzie. E o combinație deosebit de periculoasă între grandiozitate și confuzie care face eul să atace pe oricine și orice fără absolut niciun motiv. (…) Dă-mi voie să repet că aptitudinile de călăuză ale eului sunt deosebit de jalnice și că alegerea lui ca profesor într-ale mântuirii e cât se poate de proastă.

    Timpul din care trăiește eul e literalmente timp împrumutat și zilele îi sunt numărate. Nu te teme de Judecata de apoi, ci întâmpin-o cu bucurie și nu mai aștepta, căci timpul eului e “împrumutat” din veșnicia ta. Asta e a Doua Venire, care a fost făcută pentru tine după cum a fost creată Cea Dintâi. A Doua Venire e doar revenirea sensului. Poți să te temi de așa ceva?(…) Singura ta speranță e să te răzgândești în privința realității. (…) Poveștile pot fi agreabile sau înfricoșătoare, dar nimeni nu zice că sunt adevărate. Copiii le pot crede și, de aceea, pentru o vreme, poveștile sunt adevărate pentru ei. Dar când mijește realitatea, fanteziile dispar. Realiatatea nu a dispărut între timp. A doua Venire este conștientizarea realității, nu revenirea ei.

-

      Uite, puiule, realitatea e aici! Ea ne aparție ție și mie și lui Dumnezeu, și Ne satisface perfect pe toți. Numai conștiența aceasta vindecă, pentru că e conștiența adevărului.

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole-Text , pp.149-153 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button