Ce Dumnezeu nu a creat nu există.

(Curs de miracole – Lecția 14)

În forma originală:

“Dumnezeu nu a creat o lume fără înțeles”

Explicații

 Lumea pe care o vezi nu are nimic de-a face cu realitatea. E doar o plăsmuire de-a ta și nu există.

Ideea de astăzi este un alt pas în procesul prin care înveți să te desprinzi de gândurile pe care le-ai scris pe fața lumii și să vezi Cuvântul lui Dumnezeu în locul lor. Primii pași în acest schimb, care pe drept cuvânt se poate numi mântuire, pot fi foarte dificili și chiar foarte dureroși. Unii dintre ei te pot duce direct în sânul fricii. Nu vei fi lăsat acolo. O vei depăși și o vei lăsa cu mult în urmă. Ne îndreptăm spre siguranță și pace deplină.

Cum se procedează:

Exercițiile se fac astăzi cu ochii închiși. Sunt recomandate trei intervale practice de câte un minut.

Gîndește-te cu ochii închiși la toate ororile lumii care te impresionează, îți tulbură liniștea și te înfricoșează. Alege acele lucruri rele de care ți-e frică în mod special și care crezi că ți se pot întâmpla ție sau celor dragi.

Te uiți la propriul tău repertoriu de orori. Aceste lucruri fac parte din lumea pe care o vezi. Unele dintre ele sunt iluzii împărtășite ( cu alții, cu lumea – orori comune), iar altele fac parte din iadul tău personal.

Fii cât mai concret și aplică ideea zilei fiecărei orori care stârnește frică în tine după modelul:

  • Dumnezeu nu a creat explozia din Beirut, așa că nu este reală.
  • Dumnezeu nu a creat dezastrul nuclear de la Cernobîl, așa că nu este real.
  • Dumnezeu nu a creat Covid – 19, așa că nu este real.
  • Dumnezeu nu a creat diabetul, așa că nu este real.

Ceea ce Dumnezeu nu a creat există doar în mințile noastre.  De ce dăm vina pe El? În lumea reală, creată de El, ororile nu există. De aceea nu au înțeles. De aceea lumea vizibilă este o lume fără înțeles. Ea are realitate cât timp alegem să o plăsmuim cu ajutorul minții egotice. Dacă mintea noastră și Mintea lui Dumnezeu s-ar uni, lumea reală ar putea să o spulbere pe cea iluzorie. Lumea reală este creată de Dumnezeu. Lumea iluzorie este creată de noi.

Astăzi exercițiul se referă doar la orori, pentru că acestea ne țin încătușați în frică, ori scopul nostru este să pășim dincolo de ea. Zilele trecute am învățat să nu alegem în mod conștient numai gândurile bune sau numai pe cele rele, să nu le acordăm o semnificație aparte. Oricum ar fi, ele creează o lume fără înțeles. Deosebirea este că gândurile “bune” te  ridică pe un nivel superior de energie, iar cele “rele” te țin blocat în energia joasă a fricii, îngrijorării și depresiei.

Recunoscând faptul că ceea ce există doar în mintea noastră nu are înțeles atâta vreme cât nu există și în mintea lui Dumnezeu, la finalul fiecărui interval practic repetăm ideea:

Dumnezeu nu a creat o lume fără înțeles.

Ideea zilei poate fi aplicată într-un mod foarte concret la orice neliniște apare în cursul zilei.

***

Sursa:

Curs de Miracole: Culegere de exerciții pentru studenți, p.22-23

    Fundația pentru Pace Lăuntrică, Editura Centrum, Polonia -2007

Cum se exersează- metoda generală

      Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul Curs și ai rămas sub îndrumarea profesorului lăuntric, este următoarea:

      Dimineața, seara sau în cursul zilei aloci exercițiilor o perioadă de timp conform indicațiilor din Curs. La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este practic o perioadă de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă în care să te simți bine și să fii complet relaxat. Deși în Curs nu sunt date indicații specifice privind poziția în afară de faptul că este indicat să stai “în capul oaselor”, probabil că pentru majoritatea oamenilor este foarte bună poziția așezat pe un scaun cu spatele drept și palmele pe genunchi. O relaxare completă se poate obține și întins pe spate, dar numai dacă ești foarte odihnit și nu există riscul să adormi, mai ales seara sau în cursul zilei.

       Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.