Nu înțeleg nimic din ce văd în această cameră ( pe această stradă, de la această fereastră, în acest loc)

(Curs de miracole. – Lecția 3)

Explicații

Rolul acestor exerciții este să ne ajute să ne eliberăm de tot ceea ce credem că știm despre lucrurile mărunte sau importante din viața noastră și să ne ajute să vedem cât de puține înțelegem de fapt. Sunt primii pași către a deprinde obiceiul de a nu judeca nimic.

Începem cu lucrurile simple din jurul nostru și acceptăm să ne debarasăm mintea de toate asociațiile pe care le-am făcut în trecut, de toate amintirile și emoțiile pe care ni le stârnesc și de tot ceea ce credem că știm despre ele. Nici despre banalul scaun pe care ne așezăm nu știm decât ceea ce vedem și ceea ce percepem cu simțurile, cu atât mai mult când este vorba despre un om sau o situație.

 

“Singurul lucru pe care îl știu este că nu știu nimic.”

( Socrate)

Dacă ar fi să reformulez ideea zilei, vorbele lui Socrate îmi merg cel mai bine la suflet.

Îmi amintesc de ceea ce spunea profesorul Scarlat Demetrescu în cartea sa “Din tainele vieții și ale universului”. Încă din primele rânduri sfătuia pe cei care nu se simt pregătiți să lase cartea din mână pentru ca citirea acelor  informații să nu le smintească mințile. Tot el spunea, încă de acum 100 de ani, că a venit vremea ca din ce în ce mai mulți oameni să pună sub semnul întrebării ceea ce cred că știu despre lumea în care trăiesc pentru a face loc unor noi informații. Ceea ce numai unor inițiați din cercuri înalte le-a fost permis să cunoască, omul de rând fiind menținut în ignoranță și prostie, este acum la dispoziția tuturor celor deschiși către evoluție.

Ca și cartea profesorului Demetrescu, Curs de miracole se pare că a fost una dintre cele mai râvnite și mai cumpărate cărți din istorie, dar și cea mai aruncată cât colo, în apa oceanului. Totuși, pe nesimțite și în văzul lumii, învățăturile din Curs au ajuns în lume prin intermediul celor care l-au studiat și care ulterior au preluat, adaptat și dezvoltat ideile. Dar ca să putem merge mai departe este important să ne curățăm mintea, pentru că nu putem amesteca ceva proaspăt cu ceva vechi.

Așadar, ca și zilele trecute, privește în jur și oprește-ți privirea pe ceea ce vezi: obiecte, oameni, plante sau altceva, fără să alegi și fără să judeci ceea ce vezi. Lasă deoparte emoțiile, amintirile, semnificațiile pe care le au pentru tine sau ceea ce știi despre ele.

Privește detașat, repetă ideea cu ochii închiși și apoi rămâi liniștit un minut cu mintea eliberată de orice. Un minut dimineața după ce te-ai trezit și unul seara înainte de culcare.

Accept faptul că nu înțeleg nimic din ceea ce văd.

Cum se exersează

      Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul Curs și ai rămas sub îndrumarea profesorului lăuntric, este următoarea:

      Dimineața și seara aloci exercițiilor o perioadă de timp conform indicațiilor din Curs. La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este practic o perioadă de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă în care să te simți bine și să fii complet relaxat. Deși în Curs nu sunt date indicații specifice privind poziția în afară de faptul că este indicat să stai “în capul oaselor”, probabil că pentru majoritatea oamenilor este foarte bună poziția așezat pe un scaun cu spatele drept și palmele pe genunchi. O relaxare completă se poate obține și întins pe spate, dar numai dacă ești foarte odihnit și nu există riscul să adormi, mai ales seara sau în cursul zilei.

       Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.