Curs de Miracole: 185 – Vreau pacea lui Dumnezeu.

 185: Vreau pacea lui Dumnezeu

 

hawkins

 

Iubirea necondiționată este un obiectiv practic, rezonabil și ușor de atins într-o viață omenească. De la acest nivel, angajamentul și dedicarea spirituală evoluează spre stările bucuriei perfecte – chiar cele ale extazului – pentru ca în final să atingă nivelul 600, al Păcii, care este nivelul de început al misticului.

      Pe o scară de la 0 la 1000, Dr. David R. Hawkins, a calibrat Pacea la nivelul 600. Este nivelul spre care ne conduc învățăturile din Curs de Miracole. Este obiectivul declarat al Cursului încă de la început, iar dacă ajungem sau nu aici pe perioada anului dedicat lui Dumnezeu și nouă înșine, nu depinde decât de noi: de cât de pregătită este mintea noastră să ajungă până aici, de cât de mult suntem dispuși să inversăm sistemul de gândire pe care l-am preluat  de  la alții și l-am implementat în viața noastră fără prea multe întrebări, de cât de bine ne-am adaptat în final, după un an de studiu, la noul mod de a trăi în această lume fără a-i aparține însă. Și uneori, nu depinde de nimic din toate acestea, pentru că se poate întâmpla ca nivelul Păcii să fie atins spontan de către studentul spiritual, situație în care acesta  este surprins, de cele mai multe ori, complet nepregătit în fața stărilor prin care trece. Dat fiind acest fapt, Dr. Hawkins îndeamnă studenții să se familiarizeze încă de la început cu ce ar putea să trăiască atunci când ajung la nivelele superioare ale conștiinței, pentru a putea integra corect și în deplină cunoștință de cauză evenimentele ce survin în viața lor.

      În secțiunea a patra a cărții “Transcenderea nivelurilor conștiinței”, Dr. Hawkins vorbește despre Pace, Extaz și Iluminare. Acesta afirmă că din punct de vedere tehnic, stările iluminate apar începând cu nivelul 600 al conștiinței – nivelul Păcii infinite și al Extazului iluminat de Lumina Sinelui Radiant – atunci când linearul este înlocuit de nonlinear ca urmare a unei schimbări majore a paradigmei. Întrucât starea de beatitudine pe care o atinge studentul face ca interesul pentru activitățile obișnuite să dispară, acesta simte în mod frecvent nevoia să se îndepărteze de lume. Cu toate acestea, în funcție de condițiile concrete de viață ( intervenția familiei, karmă, etc.), unii rămân în lume și devin învățători spirituali, alții devin genii în domeniul lor de activitate,  iar alții pur și simplu acționează spre binele omenirii în deplin anonimat.

      În jurul anului 2006, conform măsurătorilor, existau doar șase persoane în lume ( anonime) ce calibrau peste nivelul 600: trei în intervalul 600-700 și câte una în intervalele 700-800, 800-900 și  900-1000.

      Descriind apoi nivelurile de conștiință ce depășesc pragul 600, Dr. Hawkins ne explică cum începând cu acest nivel acțiunea este percepută lent, suspendată parcă în timp și spațiu. Totul este însuflețit și radiant, iar în minte există o liniște infinită întrucât aceasta a încetat să mai conceptualizeze.

   Observatorul se dizolvă în peisaj și devine totuna cu obiectul observației sale. Toate lucrurile sunt legate între ele printr-o Prezență de o putere și o tandrețe infinită.(…) La acest nivel nu există nicio persoană separată care să observe tranziția pentru că este deja conținută în Sine, situația putând fi exprimată prin sintagma Cunoscătorul și cunoscutul sunt unul și același lucru. Aici există starea unei păci infinite, o inescapabilă prezență a lui Dumnezeu ce aparține unei dimensiuni complet diferite față de pacea și liniștea emoțională ori psihologică.

      În această tăcere, totul se întâmplă de la sine, autonom și spontan. Sunetul nu are niciun efect asupra liniștii, ce persistă chiar și în cadrul sunetului.(…) Funcțiile fiziologice pot ajunge la o limită: nu există nicio dorință de mișcare sau vorbire, iar Liniștea interioară este mută și suspendată în atemporal.

    Faptul că trupul își continuă sau nu supraviețuirea nu mai prezintă interes sau semnificație, fiind o chestiune lăsată la latitudinea Universului. Dacă propensiunile karmice sunt aliniate la continuarea vieții fizice, atunci corpul supraviețuiește, dacă nu, el este pur și simplu abandonat – pentru că a venit din pământ și din pământ se întoarce, după ce și-a servit scopul pentru spirit.

***

Prezența este autoîmplinitoare și completă, unică, tăcută și extrem de plăcută. Esența ei precede toate manifestările, în calitate de Sursă a Existenței. Totul este văzut ca apărând din manifestarea nemanifestatului sub forma Creației, dintr-o Sursă atotprezentă, înnăscută și dincolo de voință.

***

Tot ceea ce există este perfect și complet. Creația nu face tranziția de la imperfecțiune la perfecțiune (așa cum crede eul), ci merge de la perfecțiune la perfecțiune. Iluzia trecerii de la imperfecțiune  la perfecțiune este un produs al minții. De exemplu, un boboc de trandafir nu este defel un trandafir imperfect. Atunci când este deschis pe jumătate el reprezintă tot o floare perfectă, lucru valabil și atunci când este deschis complet. În fine, când se ofilește nu reprezintă altceva decât o floare ofilită perfect.

      În tabelul de mai jos am selectat din aceeași lucrare nivelurile calibrate pentru unii învățători/învățături din zona valorii 600, conform Dr. Hawkins:

Un curs în miracole600
Geneza ( Biblia Lamsa)600
Kabala605
Scrierile lui LaoTzu610
Tzu, Lao610
Vivekananda610
Evanghelia după Toma660
Evanghelia după Luca699

 

      Lecția de astăzi din Curs de Miracole ne îndeamnă să punem o întrebare conștiinței noastre și să ne răspundem cu sinceritate  la ea: “Vrem cu adevărat pacea lui Dumnezeu?”. Simpla afirmație declarativă că vrem pacea lui Dumnezeu nu înseamnă nimic. Mulți au rostit aceste cuvinte dar puțini au spus-o cu toată convingerea și acest lucru se vede în lumea din jurul nostru, căci pacea lumii este de fapt o chestiune personală. Pacea despre care vorbește Cursul și de asemenea Dr. Hawkins, nu este o pace care derivă din atingerea obiectivelor personale, încadrate în timp,  măsurabile, fie că sunt în domeniul împlinirii materiale, în domeniul relațiilor, al vieții sociale sau în celelalte aspecte ale vieții pământene. Acestea sunt obiective efemere și așa cum ele vin și trec doar pentru a face loc altora, și pacea ce rezultă din împlinirea lor este la fel de efemeră și diferită de la persoană la persoană în funcție de percepțiile complet diferite ale acestora. Pacea lui Dumnezeu vine dintr-o înțelegere profundă a Creației, a vieții și a drumului pe care-l avem de parcurs noi toți și fiecare în parte până la regăsirea stării originare de perfecțiune. Pacea lui Dumnezeu transcende toate formele de pace aparentă, vulnerabilă la influențele și evenimentele ce au loc în viața personală și în lumea din jurul nostru. Pacea lui Dumnezeu este unică și percepută în același mod de fiecare ființă ce o atinge.

      Într-una din lecțiile din Text a fost explicat detaliat faptul că mintea noastră are două aspecte: unul egotic și unul divin. Aspectul divin al minții este în contact permanent cu Mintea lui Dumnezeu, pe când aspectul egotic este cel folosit în mod uzual în timpul vieții în dimensiunea spațiu-timp. Mintea lui Dumnezeu, la care sunt conectate toate aspectele divine ale minților noastre, este sursa adevărului etern și locul de întâlnire și de îngemănare pentru mințile celor hotărâți să iasă din iluzie și “vis”, să-și depășească aspectul egotic, pământean și să trăiască Pacea lui Dumnezeu.

      Cursul spune că :

      Două minți cu un singur țel devin atât de puternice, încât ce voiesc ele devine Voia lui Dumnezeu. Căci mințile pot fi îngemănate numai în adevăr. În vise nu sunt doi care să împărtășească același țel. Pentru fiecare în parte eroul visului e altul, iar rezultatul dorit nu e același pentru amândoi. Pierzătorul și câștigătorul alternează pur și simplu în configurații schimbătoare, în funcție de aspectul diferit sau forma diferită pe care o ia raportul câștig-pierdere și pierdere-câștig.

      Dar visul poate aduce numai compromis. Uneori acesta ia forma uniunii, dar numai forma ei.(…) Mințile nu se pot uni în vise. Pot doar să cadă la învoială. Dar ce învoială le-ar putea aduce pacea lui Dumnezeu? Iluziile vin să îi ia locul.

      Să spui cu convingere că vrei pacea lui Dumnezeu înseamnă să renunți la toate visele. Căci nimeni nu spune cu toată convingerea cuvintele acestea dacă vrea iluzii și caută, prin urmare, mijloacele care aduc iluzii. Le-a privit și le-a găsit nesatisfăcătoare. Acum încearcă să treacă de ele, recunoscând că un alt vis nu i-ar oferi cu nimic mai mult decât toate celelalte. Visele sunt una pentru el. Și a învățat că singura diferență între ele e una de formă, căci unul va aduce aceeași disperare și nefericire ca toate celelalte.

      Mintea care crede cu convingere că tot ce vrea e pace trebuie să se unească cu alte minți, căci așa se obține pacea. Iar când dorința de pace e autentică, mijloacele de a o găsi se dau într-o formă pe care o poate înțelege, cu toată sinceritatea, fiecare minte care o caută. Indiferent ce formă ia lecția, e concepută pentru el în așa fel încât să nu o poată interpreta greșit, dacă cere cu sinceritate. Dar, dacă cere fără sinceritate, lecția nu va fi acceptată și învățată cu adevărat sub nicio formă.

       Referitor la acest  din urmă paragraf îmi amintesc de îndrumările pe care Sal Rachele le oferea într-una din cărțile sale cititorilor aflați pe calea înălțării. Acest proces, spunea el, necesită o purificare, o vindecare accelerată, iar cei hotărâți să meargă mai departe trebuie să-și asume cu răbdare acele lecții și evenimente ce vor apărea în viața lor și care îi vor conduce negreșit pe drumul evoluției spirituale. Același lucru se poate întâmpla uneori și după procesul de Reconectare™ personală. Evenimente noi, neașteptate, idei, o intuiție mai bună, soluții nesperate la probleme vechi, uneori fericite, înțelese și acceptate, alteori  neacceptate și frustrante, vindecari, situații și relații incomode ce zăceau adormite în adâncul vieții noastre –  toate pot ieși la lumină într-un timp nesperat de scurt. Iar persoanele care nu înțeleg rostul acestor provocări, pot fi debusolate chiar dacă și-au dorit evoluție accelerată, sperând să beneficieze numai de un lung șir de miracole și vindecări, fără să accepte efortul personal și consecințele uneori incomode ale unor întâmplări ce vor fi să apară în viața lor.

      De aceea, “Cursul de Miracole” mi se pare un instrument minunat pe care îl putem folosi în tot procesul nostru de reconectare la ființa noastră divină. Faptul că durata cursului se întinde pe cel puțin un an de zile, faptul că lecțiile sunt concepute în așa fel încât să vindecăm gradat multe din aspectele importante ale vieții noastre, ne luminează cumva calea și ne ușurează procesul de evoluție. Apoi, celelalte metode de vindecare și reconectare sunt înțelese și acceptate altfel, iar consecințele acestora pot fi cu adevărat din cele mai fericite.

***

      Perioadele practice de astăzi vor fi consacrate ideii că noi ne dorim cu adevărat pacea lui Dumnezeu. Este o înțelegere și o acceptare a faptului că obiectivele și “visele” care ne-ar mai putea îmbia în această lume sunt deșarte, efemere, în zadar. În locul lor ne dorim cu adevărat pacea lui Dumnezeu ca simbol al veșniciei și garantă a invulnerabilității cât timp mai suntem încă întrupați pe această planetă. Ne vom cerceta mintea cu atenție și onestitate și vom scoate la lumină acele vise la care încă mai ținem. Ne gândim la ce anume mai credem că ne poate alina și aduce fericire. Vom pune fiecărui vis în parte întrebarea:

*

” Oare asta vreau să am în loc de Cer și de pacea lui Dumnezeu?”

*

      Și visele, dar și pacea lui Dumnezeu vor veni așa precum le-am cerut. Visele pentru a fi urmate de alte și alte vise, sau pacea pentru a rămâne cu noi pe veșnicie.

      De fapt, pace își doresc toți cei care par să caute vise la nesfârșit. Atunci când tu ai găsit pacea lui Dumnezeu îi aduci mai aproape de ea pe toți cei pe care îi atingi cu viața ta. Pentru ei pacea poate fi un lucru complet necunoscut, la care nici măcar nu au visat și pe care nici măcar nu sunt conștienți că o caută în spatele tuturor viselor. Și tu în drumul tău “ai fost slab uneori, lipsit de certitudinea finalității și nesigur ce anume vrei, unde să cauți și de unde să aștepți ajutor în această încercare.” Să ne amintim că în Împărăția lui Dumnezeu nu intrăm decât doi câte doi, de mână, noi și semenii noștri. Pacea este un dar al lui Dumnezeu și “niciun dar dumnezeiesc nu poate fi neâmpărtășit”.

      Nimeni nu poate să piardă și toți trebuie să câștige ori de câte ori s-a cerut și s-a primit un dar dumnezeiesc. Dumnezeu dă doar ca să unească. Pentru El, a lua nu are înțeles. Și, când ajunge la fel de lipsit de înțeles și pentru tine, poți să fii sigur că ești de o Voie cu El, și El cu tine. Și vei ști, deopotrivă, că ești de o voie cu toți frații tăi, al căror țel este al tău.

      Iată singurul țel pe care îl urmărim astăzi, unindu-ne dorințele cu nevoia fiecărei inimi, cu chemarea fiecărei minți, cu speranța care stă mai presus de disperare, cu iubirea pe care atacul vrea să o ascundă, cu frăția pe care ura a încercat să o dezbine, dar care continuă să rămână cum a creat-o Dumnezeu. Cu un asemenea Ajutor alături putem oare să nu reușim azi când cerem să ni se dea pacea lui Dumnezeu?

*

Cine caută cu adevărat pacea lui Dumnezeu nu poate să nu o găsească.

*


OBSERVAȚIE

      Cum se exersează:

    Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

     Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

      Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Curs de miracole: 184 – Numele lui Dumnezeu e moștenirea mea.

 

conștiință

         

     Introducere și conexiuni.

        În introducerea lecției din Curs de Miracole, mă voi referi la trei autori celebri și la aspectele pe care ei le-au subliniat  în legătură cu acel “Ceva” inefabil care ne unește pe toți: Albert Einstein, J.J. Hurtak în Cheile lui Enoh și David Hawkins în Ochiul Sinelui. Informațiile sunt de asemenea foarte utile pentru înțelegerea Vindecării Reconective ca proces, pentru cei care sunt interesați să primească o astfel de ședință de vindecare.

      Sunt multe studii științifice în diferite domenii, multe cărți scrise, articole sau prelegeri care confirmă principiile spirituale străvechi conform cărora spațiul dintre lume și noi – pe care îl vedem și îl credem a fi gol – nu e câtuși de puțin gol.  La începutul secolului XX, celebrul fizician Albert Einstein vorbea răspicat despre acea forță misterioasă de care era sigur că există în spațiile din universul pe care-l vedem în jurul nostru. Ulterior, spre sfârșitul vieții, a identificat această forță extraordinară ca fiind  Iubirea ( aici un fragment din scrisoarea către fiica sa Liendsel) . El afirma :

*

Natura ne arată doar coada leului. Nu mă îndoiesc că leul există în continuarea cozii, chiar dacă el nu se poate dezvălui dintr-o dată, din cauza dimensiunilor lui enorme.

(citat de fizicianul Michio Kaku într-un articol online care se referea la Teoria M – detalii aici)

*

      Pe de altă parte, prin 1973, James Joachim Hurtak –  sociolog, lingvist, futurolog și autor ce înglobează în lucrările sale elemente din domeniile religiei, filosofiei, astrofizicii, arheologiei și altele – face cunoscute publicului acele învățături ce i-au fost revelate cu scopul de a pregăti omenirea pentru schimbările cuantice care vor afecta fiecare nivel de inteligență de pe această planetă în următorii  ani. În felul acesta a apărut Cartea cunoașterii: Cheile lui Enoh

      Cheia 1.0.4 afirmă că piramidele vii de lumină sunt cheile universului biofizic și astrofizic, ele manifestându-se în fiecare structură și în fiecare domeniu al creației. Creația umană trebuie să treacă în drumul său spre creația superioară prin toate nivelurile de evoluție dintr-o piramidă de Lumină. Piramida de Lumină este energizată în centrul său cu Ochiul lui Dumnezeu – o constantă cosmologică care permite fiecărui domeniu de inteligență să fie reprogramat într-un nivel mai ridicat de creație. Piramida de Lumină și Ochiul lui Dumnezeu sunt cu noi în orice moment și lucrează cu noi pe fiecare nivel de evoluție.

      Cristalul de platină văzut la un microscop cu câmp de ioni ( figura de mai jos în care nu vor fi luate în considerație săgețile ce indică  impurități din material) ne dezvăluie formaţiuni care formează bule de formă piramidală de Lumină. Același lucru ne arată și cristalele sângelui văzute printr-un microscop electronic.

      Cheile lui Enoh ne mai spun că relaţiile biofizice care există în toate procesele vieţii de la cel mai mic atom de hidrogen la cea mai mare formațiune cvasi-stelară, în cele din urmă vor dovedi faptul că Piramida de Lumină este o formă geometrică centrală pentru toată evoluţia biofizică şi a conştiinţei. Piramida arată că Mintea Universală este prezentă peste tot, nu numai în fiecare moleculă ionizată a unei stele, dar în fiecare vibraţie a fluxului de conştiinţă. Oriunde te uiţi, vei descoperi că fluxul de conştiinţă va merge în această constantă universală. Încă o dată, astronomii vor înţelege de ce anticii au văzut piramida ca poartă de acces la stele şi forma prin care inteligenţele stelare vin să servească creaţia umană. Încă o dată, Omul va înţelege cum geometriile piramidei contopesc spaţiul, timpul şi materia pentru a forma o concentrare ideală pentru transmiterea energiei stelare.

 platină

Emisfera de Cristal Platinum cu o mie de faţete de cristal (75000X) – Mueller, Penn State University

            În strânsă legătură cu afirmațiile de mai sus și cu lecția din Curs de miracole, am să citez acum un fragment din cartea doctorului David R. Hawkins – OCHIUL SINELUI de care nimic nu se poate ascunde – apărută în 2001 și editată în limba română la Cartea Daath în 2005.

      Dr. Hawkins povestește cum după ani de lupte interioare, suferințe și inutile strădanii spirituale, mintea fusese condusă spre o înfrângere agonizantă și finală. Chiar și voința fusese redusă la tăcere.  A strigat în disperare ” Dacă există un Dumnezeu, îl rog să mă ajute!”, după care totul a dispărut în uitare. Într-un moment uluitor, toate au fost înlocuite de o conștiență infinită, atotcuprinzătoare, radiantă, totală, completă și liniștită pe care a numit-o simplu, ca și  Jiddu Krishnamurti – PREZENȚA:

         

   O tăcere liniștitoare a îmbibat împrejurimile, mișcarea însăși încetinind pentru a deveni, într-un final, liniștită. Toate lucrurile radiau o intensă viețuire interioară. Fiecare lucru care există este conștient de existența tuturor celorlalte. Natura calității luminoase a radianței este copleșitor de Divină. Ea este completă; include totul în unicitatea sa totală, astfel încât toate lucrurile sunt interconectate și în stare de comunicare și armonie prin intermediul conștienței și prin faptul că își împart calitatea fundamentală a esenței vieții înseși.

       Prezența este acel continuum care ocupă complet ceea ce înainte ( din perspectiva percepției normale) părea a fi numai un spațiu gol, un vid. Această conștiență interioară nu este diferită de Sine; ea pătrunde esența oricărui lucru. Conștiența este conștientă de propria sa conștiență și omniprezență. Esența și expresia sa – atât cea a formei, cât și cea lipsită de formă – este Dumnezeu, ce se află în mod egal în toate obiectele, în toate persoanele, în toate plantele și în toate animalele. Tot ceea ce există este unit prin divinitatea existenței.

     Esența universală și atotcuprinzătoare include totul, fără nicio excepție. Din punct de vedere al importanței și al semnificației lor, mobilele dintr-o încăpere sunt egale cu pietrele și cu plantele. Nimic nu este exclus din Totalitatea atotcuprinzătoare, totală, completă și căreia nu-i lipsește nimic . Toate lucrurile au o valoare egală, pentru că singura valoare reală este divinitatea existenței.

      Sinele este total, complet și în mod egal prezent pretutindeni. Nu există nevoi, dorințe sau lipsuri. Nici imperfecțiunea sau discordia nu sunt posibile, întrucât fiecare obiect dăinuie ca o operă de artă, ca o sculptură de o perfectă armonie și frumusețe. (…) Totul este iluminat de o mare splendoare și este redus la tăcere în venerație și respect. Revelația insuflă o pace și o liniște infinită.

        La o privire atentă, corpul se dovedește a fi la fel cu orice altceva – neposedat de un individ, egal cu mobila sau cu orice alte obiecte, pe scurt, nimic mai mult decât o parte din Ceea Ce Există. Nu există nimic personal în corp, cum, dealtfel, nu există nici vreo identificare cu acesta. El se mișcă spontan, executându-și corect funcțiile specifice, umblând și respirând fără efort. Este autopropulsat și acțiunile sale sunt determinate și activate de Prezență. Corpul este pur și simplu un terț, un “obiect” egal cu oricare altul dintr-o încăpere.

       În stările obișnuite ale conștiinței, predomină sunetele, care înlocuiesc fundalul de liniște. Prin contrast,  atunci când Prezența este prezentă ( dacă ni se permite această formulare), lucrurile stau exact invers. Deși sunetul este perceptibil, de data aceasta el este cel din fundal. Predomină liniștea, care nu mai este întreruptă sau înlocuită de către sunet. Nimic nu tulbură această liniște și nici nu  interferează cu pacea sa. Deși mișcarea se petrece, ea nu perturbă liniștea lipsită de mișcare. Totul pare a se mișca cu încetinitorul, pentru că timpul este absent. Tot ceea ce există este o stare continuă de “Acum”.

      Am găsit în ultimul paragraf din textul de mai sus o explicație minunată a ceea ce se întâmplă în timpul ședințelor de Vindecare Reconectivă. Despre Vindecarea Reconectivă am mai vorbit și o să mai vorbesc, pentru că face parte acum din viața mea. Într-o stare obișnuită de conștiință, lumea este prezentă în noi, iar Prezența este trecută ușor cu vederea. În timpul ședințelor de vindecare reconectivă practicianul deschide o ușă prin care persoana din fața lui alege să pășească, sau nu, în această Conștiință de dincolo de timp și de lume. Prezența își face simțită prezența. Așa se face că acele treizeci de minute în care ești supus frecvențelor reconective se reduc uneori numai la trei minute, sau la numărul de minute pe care l-ai petrecut până să intri în “prezența Prezenței”. Așa se face că în acele minute sunt posibile diferite experiențe care nu pot fi trăite în mod obișnuit. Așa se face că în acele minute în care reușești să te conectezi la Prezență sunt posibile vindecări emoționale sau chiar fizice. Nu este vorba numai despre Energie, ci mai degrabă despre un Câmp Spiritual Conștient de Energie, Iubire, Lumină, Informație – omniprezent, omniscient, omnipotent. 

 

***

Lecția 184: Numele lui Dumnezeu e moştenirea mea

Trăieşti prin simboluri. Ai inventat nume pentru tot ce vezi. Fiecare lucru devine o entitate separată, identificată prin propriul ei nume. Prin asta îl dai afară din unitate. Prin asta îi desemnezi atribute speciale şi îl distingi de alte lucruri reliefând spaţiul care îl înconjoară. Spaţiul acesta îl pui între toate lucrurile cărora le dai un nume diferit.

– 

 Vezi ceva unde nu e nimic şi, totodată, nu vezi nimic unde este unitate; un spaţiu între toate lucrurile, între toate lucrurile şi tine. (…) Prin această dezbinare consideri că te constitui ca unitate care funcţionează cu o voinţă independentă.

Ce sunt aceste nume prin care lumea devine o serie de întâmplări distincte, de lucruri neunificate, de trupuri despărţite, având drept conştiinţe separate nişte frânturi de minte? Tu le-ai dat aceste nume, înfiinţând percepţia aşa cum ai dorit să fie. Lucrurile fără nume au primit nume, primind astfel şi realitate. Căci ce primeşte un nume primeşte şi un înţeles, şi îl vei vedea apoi ca având un înţeles; o cauză a unui efect adevărat, cu consecinţe care îi sunt inerente.

Aşa se face realitatea prin viziune parţială, în contrast deliberat cu adevărul dat. Duşmanul ei e întregimea. Căci concepe lucruri mărunte şi le vede apoi. Şi ne-spaţiul, simţul unităţii sau viziunea care vede diferit devin ameninţările pe care trebuie să le înfrângă, să le contrazică şi să le nege.

Totuşi, această altă viziune continuă să rămână, pentru minte, o direcţie firească în care să îşi îndrepte percepţia. E greu să înveţi mintea mii şi mii de nume străine. Dar tocmai asta crezi că înseamnă a învăţa;

Iată ce predă lumea. E o fază a învăţării prin care trebuie să treacă toţi cei ce vin. Dar, cu cât percep mai repede ce stă la baza ei, cât de discutabile sunt premisele ei, cât de îndoielnice rezultatele, cu atât îi pune mai repede la îndoială efectele. Învăţarea care se opreşte la ce îţi predă lumea se opreşte înainte de-a ajunge la semnificaţie.(…) Ea serveşte doar ca punct de plecare de unde poate începe un alt mod de-a învăţa, poate fi dobândit un nou mod de-a percepe şi pot fi retrase, de îndată ce sunt puse la îndoială, toate numele arbitrare pe care le acordă lumea.Ce e adevărat pe pământ şi în Cer e mai presus de numirile date de tine.

Când îţi chemi un frate, îi invoci numai trupul. Adevărata lui Identitate ţi-e ascunsă de ceea ce crezi că este el. Trupul lui răspunde la numele cu care îţi chemi fratele, căci mintea lui consimte să îşi însuşească numele pe care i l-ai dat. În felul acesta, unitatea lui e de două ori negată, căci îl percepi separat de tine, iar el acceptă şi îşi însuşeşte acest nume separat.

Ar fi chiar ciudat dacă ţi s-ar cere să treci de toate simbolurile lumii, uitându-le pentru totdeauna, şi să îţi asumi totodată o funcţie didactică. Ai nevoie să foloseşti un timp simbolurile lumii. Dar nu te lăsa amăgit şi tu de ele. Ele nu reprezintă absolut nimic şi, în exerciţiile tale, tocmai gândul acesta te va elibera de ele. Ele devin un simplu mijloc prin care poţi comunica în moduri pe care lumea le poate înţelege, dar care recunoşti că nu e unitatea în care poate fi găsită adevărata comunicare.

Ai nevoie, aşadar, de intervale zilnice în care învăţarea lumii devine o fază tranzitorie, o închisoare din care ieşi la lumina soarelui şi uiţi de întuneric. Aici înţelegi Cuvântul, Numele pe care ţi l-a dat Dumnezeu, singura Identitate pe care o împărtăşesc lucrurile toate, singura adeverire a ce e adevărat. Şi apoi te întorci în întuneric, nu pentru că îl crezi real, ci doar ca să îi proclami irealitatea în termeni care au încă înţeles în lumea dominată de întuneric.

Foloseşte toate numele şi simbolurile mărunte care delimitează lumea întunericului. Dar nu le accepta ca realitatea ta. Spiritul Sfânt le foloseşte pe toate, dar nu uită: creaţia are un singur Nume, un singur înţeles şi o singură Sursă, care unifică în Ea lucrurile toate. Foloseşte toate numele pe care le atribuie lumea acestor lucruri doar de convenienţă, dar nu uita că ele împărtăşesc Numele lui Dumnezeu laolaltă cu tine.

Dumnezeu nu are nume. Şi totuşi, Numele Lui devine lecţia finală că toate lucrurile sunt un tot unitar şi, cu această lecţie, toată învăţarea se încheie. Toate numele sunt unificate, tot spaţiul e umplut cu reflecţia adevărului. Fiecare gol e astupat, iar separarea vindecată. Numele lui Dumnezeu e moştenirea pe care le-a dat-o El celor care au ales să lase învăţătura lumii să ia locul Cerului. În exerciţiile noastre, urmărim să ne lăsăm minţile să accepte ce-a dat Dumnezeu ca răspuns la moştenirea jalnică pe care ai făurit-o tu ca tribut demn de Fiul pe care îl iubeşte.

Cine caută să ajungă la înţelesul Numelui lui Dumnezeu nu poate să nu reuşească. Trăirea trebuie să vină să suplimenteze Cuvântul. Mai întâi însă, trebuie să accepţi Numele pentru toată realitatea şi să realizezi că numeroasele nume pe care le-ai dat aspectelor ei au distorsionat ce vezi, dar nu au perturbat nicidecum adevărul. Un singur Nume aducem în exerciţiile noastre. Un singur Nume folosim pentru a ne unifica vederea.

Şi, deşi folosim un alt nume pentru fiecare conştienţă a unui aspect al Fiului lui Dumnezeu, înţelegem că ele au un singur Nume, dat de El. E Numele pe care Il folosim în exerciţii. Şi, prin folosirea Lui, toate separările prosteşti care ne-au ţinut orbi dispar. Şi ni se dă puterea de-a vedea dincolo de ele. Acum văzul ne e binecuvântat cu binecuvântări pe care le putem da aşa cum le primim.

 (Culegere de exerciții pentru studenți – pp.331-333)


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Prețuri

Link

Bine de știut!!!ProBono

Pe toată perioada lunii august 2016, în limita timpului disponibil ofer sedințe pro bono de coaching și programare neuro-lingvistică pentru  elevi, studenți, șomeri și alte categorii de persoane aflate în dificultate*.

Programele la care pot avea acces gratuit sunt:

  • Orientare carieră
  • Misiune, viziune, valori
  • Decizii /Obiective

*Îmi rezerv dreptul de a selecta persoanele aflate în dificultate.


Prețurile afișate sunt valabile până la 31.12.2016.

vindecare reconectivă
Vindecare Reconectivă: 50 Euro/sedință

Sunt recomandate între una și trei sedințe efectuate fie în zile consecutive, fie la interval de câteva zile.

În cazul în care condițiile concrete o impun, se poate realiza și la distanță.

Întâlnirea durează 60 minute, iar durata efectivă a sedinței durează 30 minute.

***

Reconectare

reconectare1

Reconectare: 333$

Constă în două sedințe realizate în două zile consecutive. Este necesar să fie făcută deja o sedință de Vindecare Reconectivă. Se realizează numai în prezența clientului.

Întâlnirea durează 60 de minute. Durata efectivă a procedurii durează 30-40 de minute.

***

nlp1Coaching și programare neuro-lingvistică: 50Euro/ședință

O sedință durează în medie 45-60 min.

Curs de miracole -183: Invoc Numele lui Dumnezeu și al meu.

numele lui Dumnezeu

*

“Repetă numele lui Dumnezeu și Îl vei recunoaște ca singurul creator al realității, căci există un singur Nume pentru tot ce există și tot ce va exista. “

*

      Există un singur nume pentru fiecare făptură vie de pe acest pământ, pentru fiecare minunată floare, pentru fiecare stea și pentru fiecare fulg de zăpadă. Deși atât de diferiți în aparență purtăm cu toții aceeași Semnătură divină: YHWH

         Și cum să nu te minunezi, și cum să nu fii smerit în fața perfecțiunii din tine și din tot ceea ce există, dincolo de tot ceea ce tu poți să vezi cu ochii și să înțelegi cu mintea ta omenească! Căci nimic din ce vedem nu este așa cum pare a fi, nimic din ce credem că înțelegem nu putem înțelege cu adevărat. Fiecare fulg de zăpadă întruchipează în el perfecțiunea Creației, și fiecare om întruchipează în el perfecțiunea încă ascunsă a lui Dumnezeu.

fulg1 fulg2 fulg3 fulg4

Incredibili fulgi de zăpadă fotografiați de Alexey Kljatov

( sursa:http://www.huffingtonpost.com/2013/12/03/alexey-kljatov_n_4373888.html)

      Lecția 183 ne propune să renunțăm la toate numele pe care le-am dat tuturor lucrurilor care există, să renunțăm la toate ideile pe care le avem despre toată cunoașterea noastră, să acceptăm și să înțelegem că nu știm nimic. Să primim pentru toate un singur nume – cel al Creatorului – și să ne lăsăm conduși  spre pacea și Adevărul Lui. 

***

Invoc Numele lui Dumnezeu și al meu.

      Numele lui Dumnezeu e sfânt, dar nu mai sfânt decât al tău. (…) Un tată își dă numele fiului său și identifică astfel fiul cu el. Frații lui îi împărtășesc numele și sunt astfel uniți într-o legătură din care își derivă identitatea. Numele Tatălui tău îți amintește cine ești,  chiar și într-o lume  care nu știe și chiar dacă nu ți-ai amintit.

      Numele lui Dumnezeu nu poate fi auzit fără a stârni o reacție, și nici nu poate fi rostit fără a trezi în minte un ecou care te cheamă să îți amintești.

      Rostește-i Numele, și inviți îngerii să înconjoare pământul pe care stai și să îți cânte în timp ce își desfac aripile să te ocrotească și să te adăpostească de fiecare gând lumesc care s-ar vârî peste sfințenia ta.

      Repetă Numele lui Dumnezeu și (…) fiecare vis la care ține lumea a dispărut subit. Bolnavii se scoală tămăduiți de gândurile lor nesănătoase. Orbii pot să vadă, surzii pot să audă. Cei întristați își leapădă jalea, iar lacrimile de durere se șterg în timp ce un hohot vesel vine să binecuvânteze lumea.

    Repetă numele lui Dumnezeu, și îți invoci Sinele. (…) Cei ce invocă Numele lui Dumnezeu nu pot confunda trupurile cu sfântul Fiu al lui Dumnezeu. Și, de se întâmplă să te alături unui frate șezând în liniște cu el și repetând cu el numele lui Dumnezeu în tăcerea minții tale, ai înființat acolo un altar care ajunge până la Dumnezeu și la al Său Fiu.

****

   Exersează azi doar următorul lucru: repetă, fără grabă și fără încetare, Numele lui Dumnezeu.(…) Să nu auzi altceva. Lasă-ți toate gândurile să devină ancorate în acesta. Numele lui Dumnezeu devine singurul nostru gând, singurul nostru cuvânt, singurul lucru care ne ocupă mințile, singura dorință pe care o avem. 

    Repetă numele lui Dumnezeu și Îl vei recunoaște ca singurul creator al realității. Și vei mai recunoaște că Fiul Său face parte din El, creând în Numele Său. Șezi liniștit și lasă-I Numele să devină ideea atotcuprinzătoare care îți captează mintea. (…) Numele lui Dumnezeu înlocuiește miile de nume mărunte pe care le-ai dat gândurilor tale, fără să realizezi că există un singur Nume pentru tot ce există și tot ce va exista.

    Adresăm astfel o invitație care nu poate  fi refuzată niciodată. Iar Dumnezeu va veni și îi va răspunde chiar El. Să nu crezi că aude micile rugăciuni ale celor ce Îl invocă folosind numele idolilor la care ține lumea. Nu pot să ajungă la el în felul acesta. (…) Astăzi poți să atingi o stare în care vei resimți darul de har. Poți scăpa de toată robia lumii și poți da lumii aceeași eliberare pe care ai găsit-o tu. 

     Recurge la Numele lui Dumnezeu pentru eliberarea ta, și ți-e dată. În afara acesteia, nu e nevoie de nicio rugăciune, căci le cuprinde în ea pe toate. Cuvintele sunt lipsite de înțeles și toate rugămințile sunt de prisos când Fiul lui Dumnezeu invocă Numele Tatălui său. 

   Toate lucrurile mărunte tac. Sunetele mărunte au amuțit acum. Măruntele lucruri pământești au dispărut. Universul nu constă decât din Fiul lui Dumnezeu, care își invocă Tatăl. Iar Vocea Tatălui său răspunde în numele sfânt al Tatălui său. În această relație veșnică și calmă, în care comunicarea transcende cu mult toate cuvintele, și totuși, depășește în profunzime și înălțime orice ar putea transcende cuvintele vreodată, e pace veșnică. În Numele Tatălui nostru, vrem să resimțim această pace azi. Și în Numele Lui, ni se va da.

***

 Sursa: Curs de miracole – Culegere de exerciții pentru studenți: pp.329-330


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

   Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

   Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

   Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

   Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Curs de miracole: 182 – Voi sta liniștit o clipă și voi merge acasă.

hanselsigretel_puzz_24_1

      “Hänsel se sculă, își puse hăinuța pe el și, deschizând ușa, se strecură afară. Luna lumina ca ziua și pietricelele albe, din fața căscioarei, străluceau ca bănuții cei noi. Hänsel se aplecă de mai multe ori până ce-și umplu bine buzunarul cu pietricele. Apoi se-ntoarse în casă și-i șopti lui Gretel:

      – Fii liniștită, draga mea surioară, și dormi în pace!”

   A doua zi, treziți în mijlocul pădurii, singuri la ceas de noapte, noapte întunecoasă de nu vedeai la doi pași, Hänsel și Gretel trebuiau să găsească drumul spre casă. Gretel începu să plângă și printre suspine își întrebă frățiorul: 

      “- Cum o să ieșim din pădure?

       Și Hänsel se grăbi s-o liniștească, spunându-i:

    – Mai ai răbdare oleacă, până ce răsare luna, și atunci o să găsim noi drumul, n-avea gijă!…

     Răsări luna plină, de ziceai că poleiște cu aur pădurea, și de-ndată ce se arătă pe cer, Hänsel își luă surioara de mână și începu a păși pe urma pietricelelor, care scânteiau ca bănuții cei de curând bătuți, și le arătau drumul. Merseră ei așa toată noaptea și când începură a miji zorile ajunseră la casa părintească.”

***

       Suntem pe acest pământ miliarde de Gretel la ceas de noapte,  în mijlocul pădurii. Numai că nu Tatăl nostru ne-a alungat de Acasă din pricina nevoilor și sărăciei. Acolo de unde am plecat este bogăție  și iubire, iar Tatăl nostru ne așteaptă cu nerăbdare întoarcerea. Atunci când dorul de hoinăreală ne-a cuprins, Tatăl nostru știa că tărâmul spre care dorim să ne-ndreptăm este plin de capcane, iar cea mai periculoasă din ele – uitarea – va pune stăpânire pe mintea noastră încă din prima clipă a jocului. De aceea, în preajma plecării, a născut în inima noastră un frățior, un Hänsel mic și inocent, pe cât de mic pe atât de puternic în inocența lui și i-a umplut buzunarele cu pietricele scânteietoare, să ne fie călăuză pe drumul de întoarcere, atunci când frica, durerea și deznădejdea vor pune stăpânire pe noi; când ne vom trezi singuri, la ceas de noapte, în mijlocul pădurii și când ne vom dori cu ardoare să găsim drumul înapoi spre Casă.

      Căci nu suntem acasă în lumea aceasta în care părem să trăim. Undeva în mintea noastră știm că asta este adevărat și ne bântuie amintirea “locului” de unde venim. Uneori o vagă amintire, alteori un mic fior sau un sentiment ciudat venit de nicăieri ne fac să cădem pe gânduri. Nu există nimeni căruia să nu i se fi întâmplat asta, dar unii încercă să alunge neliniștea prin jocuri cu care se întrețin pentru a-și ocupa timpul și a evita tristețea. Alții susțin că totul este o iluzie, o festă pe care mintea ne-o joacă.

      Lecția de astăzi este pentru toți cei care cutreieră la întâmplare această lume, căutând la nesfârșit ceva – nici ei nu știu ce – poate un loc, sau ceva care să-i facă să se simtă ca în casa copilăriei… copilăria trupului lor, dar nimic nu le mulțumește mintea plină de neliniște.

Există în tine un Copil Care caută casa Tatălui Său și știe că e un străin aici. Copilăria aceasta e veşnică, de o inocenţă care va dăinui de-a pururi. Unde va merge acest Copil este pământ sfânt. Tocmai sfinţenia Lui luminează Cerul şi aduce pe pământ pura reflecţie a luminii de sus, în care pământul şi Cerul sunt un tot unitar.

Acest Copil din tine (…) vrea să Se întoarcă acasă atât de profund şi de necontenit, încât vocea Lui te imploră să Îl laşi să Se odihnească un pic. Nu îţi cere decât câteva clipe de răgaz, un interval în care să Se poată întoarce să respire din nou aerul sfânt care umple casa Tatălui Său. Şi tu eşti casa Lui. Şi Se va întoarce. Dar dă-I un pic de timp să fie El, în pacea unde e acasă, odihnindu-Se în linişte şi pace şi iubire.

Acest Copil are nevoie de ocrotirea ta. E departe de casă. E atât de mic, încât pare atât de uşor de uitat pe afară, vocea lui mititică atât de uşor de acoperit, strigătul Lui de ajutor aproape de neauzit printre râcâielile, scrâşniturile şi zăngăniturile lumii.

Acest Copil este neapărarea ta, puterea ta. Are încredere în tine. A venit pentru că ştia că nu vei da greş. Îţi şopteşte neîncetat de casa Lui. Căci vrea să te ducă înapoi cu El, ca El Însuşi să rămână şi să nu Se mai întoarcă unde nu Îi este locul şi unde trăieşte ca un surghiunit intr-o lume de gânduri străine. Răbdarea Lui nu are limite. Va aştepta până auzi Vocea blândă în tine, chemându-te să Îl laşi să Se ducă în pace, odată cu tine, acolo unde e acasă şi tu aşişderea cu El.

Când vei sta liniştit o clipă, când lumea se va retrage de la tine, când ideile fără valoare vor înceta să aibă valoare în mintea ta neliniştită, vei auzi Vocea Lui. Atât de sfâşietor te strigă, încât nu Îi vei mai rezista. În clipa aceea, te va lua la casa Lui, şi vei sta cu El în linişte deplină, tăcut şi împăcat, dincolo de toate cuvintele, neatins de frică şi îndoială, cu certitudinea sublimă că eşti la casa ta.

Odihneşte-te astăzi cât de des cu El. Căci a fost dispus să devină un Copilaş, ca să poţi învăţa de la El cât de puternic este cel ce vine fără mecanisme de apărare, oferindu-le numai mesajele iubirii celor care cred că e duşmanul lor. 

Cristos renaşte ca mic Copilaş de fiecare dată când un hoinar vrea să plece de acasă. (…) Mergi cu El acasă din când în când astăzi. Eşti tot atât de străin aici ca El.

Fă-ţi timp astăzi să îţi laşi deoparte scutul care nu foloseşte la nimic, şi să pui jos sabia şi lancea pe care le-ai ridicat împotriva unui duşman inexistent. Cristos te-a numit frate şi prieten. Şi a venit chiar să îţi ceară ajutorul să Îl laşi să meargă acasă azi, întregit şi pe de-a-ntregul. A venit cum vine un copilaş care trebuie să implore ocrotirea şi iubirea tatălui său. El conduce universul, şi totuşi, te roagă neîncetat să te întorci cu El şi să nu îţi mai iei iluziile drept dumnezei. Nu ţi-ai pierdut inocenţa. După asta tânjeşti. Asta e dorinţa inimii tale. Casa Lui este a ta.

Astăzi îţi dă neapărarea Lui, şi o accepţi în schimbul tuturor jucăriilor de luptă pe care le-ai făcut. (…) Şi acum drumul ţi-e deschis, iar călătoria are un final în sfârşit vizibil. Stai liniştit o clipă şi mergi cu El acasa, şi ai pace o vreme.

( Fragment din Curs de miracole – Culegere de exerciții pentru studenți;

Lecția 182: Voi sta liniștit o clipă și voi merge acasă;

pp. 326-328 )


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

      Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

       Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

       Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

      Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Curs de miracole:181- Am încredere în frații mei, care sunt una cu mine

frați

 

      În ziua în care practicăm acest exercițiu nu ne mai interesează pentru moment obiectivul general al cursului, pentru că în această zi ne vom educa mintea să vadă altfel decât a văzut până acum. Suntem un călător pe drumul mântuirii, dar până la capătul drumului avem de învățat. S-a spus în repetate rânduri că fiecare frate de-al nostru este mântuitorul nostru. Astăzi învățăm să-i vedem inocenți pe toți cei pe care până acum îi  consideram păcătoși, căci păcatul pe care-l vedem în ei este păcatul nostru.

       În mod obișnuit nu vedem oamenii de sub  masca eului. Percepția noastră se focalizează pe exterior, pe ce dorește eul lor să arate și pe ce dorește eul nostru să vadă. Astăzi mutăm punctul pe care se focalizeză percepția din exterior în interior. Dincolo de ceea ce noi judecăm că ar fi păcat în atitudinea și comportamentul unui om, vom vedea ființa perfectă din el, așa cum a creat-o Dumnezeu. El poate nu este conștient de ce este cu adevărat, dar tu, acum, după 180 de zile de practică, știi că ai în fața ta o ființă perfectă și inocentă. A-ți concentra atenția asupra a ceea ce tu și lumea considerați că este o greșeală, un păcat, înseamnă a acorda realitate acelui păcat, în primul rând în mintea ta. Păcatul se transferă de la cel care poate nu se simte păcătos și nici nu este păcătos, la tine, cel care “vede” păcatul lui. 

      Astăzi căutăm inocența în toți oamenii pe care-i întâlnim și nimic mai mult. Renunțăm la trecut și la toate ideile preconcepute pe care le avem despre ei. Poate nu i-am mai văzut de mult, și, cu siguranță, ei nu mai sunt astăzi oamenii care au fost ieri. 

      Se poate întâmpla ca pe parcursul zilei să pierdem focalizarea. Vom știi că s-a întâmplat acest lucru atunci când apare furia și ni se vor năzări iarăși păcate și greșeli la cei din preajma noastră. Peste astfel de obstacole vom trece instruindu-ne mintea să se refocalizeze în timp ce spunem:

*

Nu asta vreau să văd.

 Am încredere în frații mei,  care sunt una cu mine.

*

      Nu căutăm astăzi nici fantezii, ci recunoaștem că atunci când lucrurile par s-o ia razna în mintea fratelui nostru, el nu-i în firea lui, Sinele lui sfânt este controlat de ego, iar noi vom vedea cu calm, dincolo, înlăuntrul lui, pe Fiul lui Dumnezeu din el și vom lăsa deoparte ce a făcut eul lui din Sinele lui.

Ce căutăm să vedem este adevărat. Și, focalizându-ne dincolo de greșeli, vom întrezări o lume total lipsită de păcat. Când asta e tot ce vrem să vedem, când e tot ce căutăm în numele percepției adevărate, ochii lui Cristos vor fi, inevitabil, ochii noștri. Și iubirea pe care o simte El pentru noi devine și ea a noastră. Acesta va deveni singurul lucru pe care îl vedem reflectat în lume și în noi înșine.

Căutăm această aducere aminte când ne apucăm azi de exersat. Nu ne uităm nici înainte, nici înapoi. Ne uităm de-a dreptul în prezent. Și ne încredem în trăirea pe care o cerem acum. Nepăcătoșenia noastră nu e decât vrerea lui Dumnezeu. În clipa aceasta, vrerea noastră e una cu a Lui.

Sursa:

Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp. 324,325.


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

      Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

      Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

      Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Curs de miracole: Ex. 168,169. Harul – un aspect al Iubirii lui Dumnezeu

“Fiinta umana este parte din ceea ce noi numim univers, o parte limitata de timp si spatiu. El se experimenteaza pe sine, gandurile si sentimentele sale ca fiind ceva separat de ceea ce este in jur, un fel de iluzie a propriei sale constiinte. Aceasta iluzie reprezinta un fel de inchisoare pentru noi, limitandu-ne la propriile noastre dorinte si la a iubi doar cateva persoane care se afla in jurul nostru. Datoria noastra este de a ne elibera din aceasta inchisoare prin a ne extinde cercul compasiunii pentru a cuprinde toate fiintele vii si intreaga natura in toata frumusetea ei.”

(Albert Einstein)

Este o călătorie uimitoare. Prin fenomenul Shaktipat, puteți avea diferite experiențe. Puteți să primiți Shaktipat fără ca măcar să întâlniți un Maestru fizic, deoarece există Maeștri (Siddhasi) în alte dimensiuni, care vor veni către voi. Universul nu duce lipsă de Maeștri.”

( Sri Vasudeva)

einstein-1024x682sri vasudeva

 

      Se pare că într-o scrisoare pe care Albert Einstein ar fi scris-o fiicei sale Lieserl, vorbea despre iubire și sfătuia copila să scoată această scrisoare la lumină când lumea va fi pregătită s-o înțeleagă. Pe parcursul vieții și a cercetărilor pe care le-a făcut, el a simțit că există ceva în univers, o forță  care scapă printre degete, dar care are puterea să influențeze tot ce există.  El spunea așa:

      Exista o forta extrem de puternica, pentru care, cel putin pana in prezent, stiinta nu a gasit o explicatie formala. Este forta care include si guverneaza totul, este chiar in spatele oricarui fenomen care are loc in univers si inca nu a fost identificata de noi. Aceasta forta universala este IUBIREA.

      Cand cercetatorii au investigat o teorie unificata a universului, au uitat cea mai puternica forta nevazuta. Iubirea este Lumina, care ii lumineaza pe cei ce o ofera si o primesc. Iubirea este gravitatie, deoarece ii face pe unii oameni sa se simta atrasi de altii. Iubirea e putere, deoarece multiplica tot ce avem mai bun si ofera umanitatii sansa de a nu pieri in propriul egoism orb. Iubirea expune si reveleaza. Pentru iubire noi traim si murim. Iubirea e Dumnezeu si Dumnezeu este Iubire.

      Aceasta forta explica totul si ofera sens vietii. Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru ca ne este frica de iubire deoarece este singura energie din univers pe care fiinta umana nu a invatat sa o controleze dupa vointa sa.

      Pentru a evidentia iubirea, am creat o simpla subtituire in cea mai faimoasa ecuatie de-a mea. Daca in loc de E=mc2, acceptam ca energia pentru a vindeca intreaga lume poate fi obtinuta din multiplicarea iubirii cu viteza luminii la patrat, atunci ajungem la concluzia ca iubirea este cea mai puternica forta ce exista, deoarece nu are nici o limita.

      Dupa esecul umanitatii in a utiliza si controla celelalte forte din univers, care pana la urma s-au intors impotriva noastra, este imperios sa ne hranim pe noi insine cu o alta forma de energie…

      Daca vrem ca speciile noastre sa supravietuiasca, daca vrem sa descoperim sensul vietii, daca vrem sa salvam lumea si fiecare fiinta constienta ce traieste, atunci iubirea este unicul raspuns.

      Probabil nu suntem inca pregatiti sa cream o bomba a iubirii, un mecanism destul de puternic pentru a distruge ura, egoismul si lacomia care devasteaza planeta.

     Cu toate acestea, fiecare individ poarta cu sine un mic, dar puternic generator de iubire, a carui energie asteapta sa fie eliberata.

  Cand o sa invatam sa oferim si sa primim aceasta energie universala, draga Lieserl, vom putea afirma ca iubirea invinge tot, ca poate transcende totul si orice, deoarece iubirea este chintesenta vietii.

 

      Are vreo legătură ce spune Einstein cu harul lui Dumnezeu din Curs de miracole?. Harul – se afirmă în lecțiile 168,169  – este acel aspect al Iubirii lui Dumnezeu care duce cu totul dincolo de lume. Este cea mai înaltă aspirație a lumii, iar starea pe care o induce este foarte asemănătoare stării care domnește în unitatea adevărului.

      Harul nu se învață căci, deși reprezintă obiectivul învățării, întrece cu mult învățarea. Pentru primirea harului este nevoie de o minte pregătită pentru adevărata acceptare a Iubirii lui Dumnezeu într-o lume în care domnesc ura și frica aparente. Este nevoie de un altar curat și sfânt pentru acest dar, spune cursul.

      Primirea harului este ultimul pas – un pas pe care îl face Însuși Dumnezeu și care transcende toată învățarea.

Harul nu e obiectivul pe care aspiră să îl atingă acest curs. Dar ne pregătim pentru har în sensul că o minte deschisă poate să audă Deșteptarea. Nu e complet închisă la Vocea lui Dumnezeu. A devenit conștientă că există lucruri pe care nu le știe, așa că e gata să accepte o stare complet diferită de trăirea cu care s-a familiarizat.

      Pentru a accelera sosirea adevărului în fiecare minte cu care intrăm în contact, suntem îndemnați să trăim iubirea și adevărul în noi înșine, pentru că efectele lor asupra noastră  devin atât de evidente încât este cu neputință să rămână ascunse în obscuritate. În unitatea adevărului despre care vorbește cursul, domnește o singură și simplă idee, și anume că “Dumnezeu este”. Spui asta și apoi taci, conștient fiind că în Ființa Lui, El cuprinde tot. E dincolo de orice gând și de orice cuvânt; e dincolo de trecut și de viitor. Te topești cu totul în Dumnezeu, așa cum El se topește în tine. Lumea nu mai e așa cum ai perceput-o până acum. Ea nu mai există și nici n-a existat vreodată , pentru că este una cu Cerul.

      Dumnezeu nu se ascunde de noi. Doar noi ne-am ascuns de El în separare. Cu mințile adormite nu mai suntem capabili să-L simțim, să rămânem conectați la Sursa noastră, să-I simțim Iubirea. Cu toate acestea, Iubirea Lui este cuibărită în inimile noastre împietrite. Primind harul, aceste inimi împietrite se deschid, iar Iubirea ce sălășluiește în ele se revarsă. Iubirea – acesta este harul lui Dumnezeu, și în momentul în care ți-ai deschis inima pentru ea, te poți aștepta să îi urmeze curând revelația, pura recunoaștere a adevărului etern și imuabil prezent în adâncul tău.

      Iertarea este instrumentul care aduce cu el trăirile necesare pentru primirea harului. Deși prefigurează Cerul, harul nu exclude timpul. Ce vei trăi  va dura o singură clipă, suficientă însă ca lumina pe care o așterne pe chipul tău să stea chezășie în fața lumii pentru Iubirea dumnezeiască simțită într-un moment de veșnicie. Te vei întoarce apoi în lume ca martor al Ei.

      Când orice nevoie de atac a dispărut iar iertarea deplină a devenit un mod de viață, să știi că mintea ta se apropie de momentul în care și-a planificat să se elibereze pentru revelație și veșnicie.

Am spus deja de câteva ori că nu faci decât să întreprinzi o călătorie gata încheiată. (…) Noi ne preluăm pur și simplu rolul desemnat demult, pe deplin recunoscut ca perfect îndeplinit de Cel Ce a scris scenariul mântuirii în Numele Creatorului Său și în Numele Fiului Creatorului Său ( Spiritul Sfânt- Vocea pentru Dumnezeu din tine).

Nu e nevoie să aducem lămuriri suplimentare pentru ceva ce nimeni de aici nu poate să înțeleagă. Când va veni revelația unității tale se va cunoaște și înțelege pe deplin. Acum avem de muncit, pentru că cei aflați în timp pot vorbi de lucruri de dincolo și pot asculta cuvinte care încearcă să explice că ceea ce stă încă să vină a și trecut. Dar ce înțeles pot să transmită cuvintele acestea celor ce stau încă să numere orele, și se scoală, lucrează și se culcă în funcție de mersul lor?

Ajunge, atunci, că ai de muncit pentru a-ți juca rolul. Sfârșitul trebuie să îți rămână obscur până ce nu închei de făcut partea care îți revine.

Iertarea este tema principală care străbate mântuirea de la cap la coadă… Iar acum cerem har, darul final pe care îl poate acorda mântuirea.

 

      Iată o lecție pentru două zile de exerciții.

   În prima zi revendici harul lui Dumnezeu din inima ta. Iubirea Lui este deja în tine. Te deschizi s-o recunoști și s-o primești. Faci pași spre Dumnezeu și El “coboară” spre tine pentru a te ajuta să te recunoști ca  Fiu iubit al Lui.

Astăzi cerem de la Dumnezeu darul pe care l-a păstrat cu cea mai mare grijă în inimile noastre, așteptând să îl adeverim. Acesta este darul prin care Dumnezeu Se apleacă până la noi și ne ridică, făcând El însuși ultimul pas al mântuirii. Cu excepția acestui pas, toți pașii se învață sub îndrumarea Vocii Lui. Dar, în final, El Însuși vine, ne ia în propriile Lui Brațe și înlătură păienjenișul somnului nostru. Darul harului Său e mai mult decât un răspuns. Căci restabilește toate amintirile pe care mintea adormită le-a uitat, toată certitudinea în ce privește semnificația Iubirii. 

Dumnezeu își iubește Fiul. Roagă-l acum să îți dea mijloacele prin care lumea aceasta va dispăra, și viziunea va veni mai întâi, urmată la numai o clipă de cunoaștere. 

 

      În cea de-a doua zi, “coborât cu picioarele pe pământ”, îți reafirmi rolul pe care îl ai în mântuirea lumii, ca Fiu al lui Dumnezeu, purtător conștient al harului pe care tocmai l-ai primit și l-ai trăit preț de-o clipă. Rostești o singură și simplă rugăciune:

Prin har trăiesc. Prin har sunt eliberat.

Prin har dau. Prin har voi elibera.

***

      Dacă ai parcurs până acum textul și exercițiile din  Curs de miracole, nu poți să nu recunoști că ceva s-a schimbat în tine. Poate că este greu de menținut acea schimbare, dar ai muncit și meriți să scoți la lumină Iubirea lui Dumnezeu din tine. Poate ai simțit-o deja și nu știi ce-a fost. Poate mai ai încă nevoie de timp pentru ca învățătura să se așeze, dar, probabil, va veni un moment în care te vei îndrăgosti de tot și de toate, în care vei simți că plutește în aer o iubire dincolo de orice logică și de orice motiv; poate atunci când calci rufele, când mergi pe stradă, când privești stelele, când citești, asculți muzică, participi la un seminar spiritual, sau pur și simplu când te afli în mașină în drum spre birou. Cât de mult mi-aș dori să pot trăi acel moment de Iubire nedeslușită în fiecare clipă a vieții mele! Și cine știe….poate că într-adevăr suntem deja acolo unde tânjim să ajungem și  numai dorințele noastre  ne fac orbi și nesimțitori în fața marelui adevăr pe care deja îl trăim!

      Foarte interesante sunt și mărturisirile maestrului Sri Vasudeva despre modul în care a primit el Iubirea. Povestește că avea douăzeci de ani și era pe punctul de a pleca la studii. Simțea însă că ceva nu era în regulă cu viața sa. Nu știa cine e. Deși părea întreg  și sănătos,  pe dinăuntru se simțea uscat, pentru că nu putea iubi. Avea inima împietrită. Nu putea iubi. A hotărât să afle cine e, pentru a putea merge mai departe în viață și, de aceea, a decis să plece în India. A colindat mult și  a ajuns la un moment dat într-un ashram condus de un maestru renumit. Maestrul nu era acolo, dar când a intrat, și-a dat seama că ceva era diferit. Energia lui plutea în aer. Iubirea maestrului era prezentă și el a simțit-o numai atunci și numai acolo. În zilele care au urmat a simțit că inima lui s-a deschis. Acolo a primit prima mare doză de iubire-energie ( Shaktipat), care l-a lansat în viața spirituală. Nu era nevoie de prezența fizică a maestrului pentru a accesa energia. L-a cunoscut  mai târziu, peste doi ani,  când și-a dat seama că pur și simplu nu mai avea nevoie de prezența sa fizică ca să poată accesa acea energie. Comunicarea era energetică și la nivel de gând.

      La început însă, întors în “lume”, a simțit că nu putea păstra cu ușurință  iubirea pe care a primit-o. Erau persoane  în preajma cărora simțea că iubirea slăbește, se simțea vulnerabil. Atunci se reconecta la energia maestrului, și tot așa, până când într-o zi, în timpul unui retreat de meditație de patruzeci de zile,  a primit a doua doză puternică de Shaktipat. Atunci a intrat într-un spațiu în care a fost forțat de această anergie, în mod benefic, să își recunoască divinitatea. Capul lui a început să simtă o energie diferită. La început a fost un pic intimidat, pentru că nu voia să își asume desăvârșirea, conștient fiind că în desăvârșire “ego” este obligat să moară. Energia însă l-a susținut pe parcursul celor 40 de zile și la sfârșit s-a simțit liber, desăvârșit, dar atât de smerit, foarte smerit. Iubirea – energie l-a protejat pe parcursul acelor 40 de zile de orice iluzie că el ar putea fi cineva, de orice rătăcire și izbucnire a eului. L-a condus într-un loc al smereniei depline, și spune că astfel trăiește el astăzi în lume: servește pe toată lumea, nu dorește nimic, nu vrea laude. Tot ce face este să împărtășească ceea ce are tuturor.

      De atunci, cu vigilență, atenție și meditație, iubirea – energie n-a mai plecat niciodată. A devenit invulnerabil și capabil să transmită această energie celor din preajma lui. A revenit la viață același, și totuși complet diferit. Și-a urmat studiile de inginerie aplecându-și ochii și urechile asupra a tot ce a fost mai bun în lumea materială, pentru a împleti cu ce a primit din lumea spirituală. A învățat să-și folosească inteligența și talentul într-un mod nou, creativ, iar acum împărtășește experiența sa minunată de viață tuturor celor dispuși să-l asculte. Este ceea ce s-ar putea numi un spirit înălțat, într-o minte sănătoasă și într-un trup sănătos; un om de tip nou.

      Avem și noi Maestrul nostru. Poate că acest Curs ne-a transmis o doză mare de energie-iubire dar poate nu pe toată; oricum ar fi însă, drumul este deschis. Maestrul nostru interior ne va îndruma exact acolo unde avem nevoie să mergem pentru a primi tot ce ne trebuie  ca să putem deschide complet  lacătul inimii.

 

iubirea

Surse:


 

OBSERVAȚIE:

Cum se exersează:

   Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

   Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

   Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

   Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Curs de miracole: 167, 170 – Viața și frica de Dumnezeu.

       infinit

    Ne este Viața infinită, dar nu putem păși în această Viață cu frica de Dumnezeu în sân; acest lucru este cert și se cere a fi lămurit. Afirmațiile de mai jos, esența lecțiilor 167 și 170, pot ajuta la vindecarea fricii –  de moarte și de Dumnezeu:

  • Există o singură viață, și pe aceasta o împărtășesc cu Dumnezeu.
  • Nu există cruzime în Dumnezeu și nici în mine.

     Conceptele lumii acesteia ne-au învățat că viață avem numai cât timp suntem pe pământ, iar când trupul se sfârșește, vine moartea cu întreg cortegiul ei de bocitoare. Dincolo ne așteaptă Dumnezeu care ne judecă după faptele noastre, așa că pășim în moarte sfiiți, neștiind ce și cum, așteptând cu groază judecata și eventuala pedeapsă veșnică. Viața eternă pare iluzorie, atât de departe și atât de nesigură. De aici se naște atașamentul față de trup și față de toate plăcerile pe care el ni le poate oferi acum, în această viață ce ne pare singura cu adevărat  reală. Am fost identificați încă de la naștere cu trupurile noastre. Toată îngrijrea inițială se îndreaptă către trup, și, pentru că spiritul nu poate vorbi, nu poate spune că acel mic copil al lui Dumnezeu, care tocmai s-a născut, se simte încă unit cu Sursa creației sale și cu toată Creația lui Dumnezeu. De aceea separarea în trup aduce multă durere și lacrimi, căci până atunci era unul cu mama sa și cu întreg Universul, legănat în iubire, fără dureri, nevoi și fără însingurare. 

       Cursul ne învață că moartea e doar gândul că ești separat de Creatorul tău. Moartea nu ține de trup, este numai o idee care s-a cuibărit adânc în mintea lumii și în mintea fiecăruia dintre noi. Moartea nu poate decurge din viață așa cum fals am fost învățați să credem. Dacă moartea este doar gândul de separare,  un gând își are originea în minte și de aceea, singurul mod de vindecare a morții este vindecarea minții. Atunci când ne schimbăm mentalitatea despre noi, schimbăm și ceea ce credem despre moarte și despre viață; nu poți trăi viața cu adevărat până ce nu înțelegi ce înseamnă moartea. 

      Am învățat încă din primele lecții ale cursului că trupul nu este decât un instrument de învățare pentru minte, iar mintea nu se naște odată cu trupul, căci ea face deja parte din Mintea lui Dumnezeu. Că s-a scindat, da, este adevărat. A rezultat în urma scindării o minte egotică necesară vieții pe pământ, dar este o minte adormită și asta nu poate schimba ce e starea ei de trezie. Nu este o minte separată, este doar o minte adormită:

Când mintea alege să fie ce nu e și să își aroge o putere străină pe care nu o are, o stare străină în care nu poate intra, sau o condiție falsă care nu e Sursa ei, ea pare pur și simplu să ațipească un pic. În somn, visează timpul, un interval în care ce pare să se întâmple nu s-a petrecut nicicând, schimbările pricinuite sunt lipsite de substanță și toate întâmplările nu sunt niciunde. Când se trezește, mintea continuă să fie cum a fost mereu.

      Tot ce e creat de Dumnezeu înseamnă viață, iar viața nu are opus, așa cum iubirea și pacea Lui nu au opus. Tot ce pare opus vieții – moartea, ura, frica, durerea, atacul, judecata – sunt construcții ale unei minți care nu este adusă încă la starea ei originală. Viața vine din veșnicie și noi odată cu ea. Viața se extinde în veșnicie și noi odată cu ea.

Suntem aceiași, azi, ieri și în veci. Împărtășim o singură viață pentru că avem o singură Sursă, o Sursă din care ne provine perfecțiunea, rămânând mereu în mințile sfinte pe care El le-a creat perfecte. 

     Viața este o minunată călătorie prin Câmpul Conștiinței – spune Sri Vasudeva – iar acest Câmp este infinit, ne se limitează la spațiul fizic. O minte trează înțelege că nu există moarte. Nu suntem trup, căci trupul se stinge atunci când și-a îndeplinit misiunea, iar mintea merge mai departe. Putem fi treji sau adormiți, vii sau morți, după cum sunt mințile noastre în momentul respectiv; dar indiferent cum ar fi, mintea se ve trezi la un moment dat și atunci orice idee de moarte dispare.

      Cum putem controla moartea? Controlându-ne mintea. Să fim vigilenți și să avem grijă să fim mereu în mintea corectă. Cum știm dacă suntem în mintea corectă? Fiind atenți tot timpul la cum ne simțim, la ce efecte au alegerile și deciziile noastre asupra trupului și ce fel de emoții ne fac să trăim.

Ideea morții ia multe forme. E singura idee subiacentă tuturor sentimentelor care nu sunt suprem de fericire. E semnalul de alarmă la care răspunzi cu orice reacție care nu e bucurie deplină. Toată mâhnirea, pierderea, neliniștea, suferința și durerea, chiar și un mic suspin de istovire, o ușoară jenă sau cea mai mică încruntare adeveresc moartea. Și neagă astfel faptul că trăiești.

      Orice intenție de a ataca – chiar dacă tu crezi că e în legitimă apărare – adeverește moartea, căci orice atac înseamnă un strigăt după iubire, iar de nu ai iubire, înseamnă că nu ai viață. 

       Ce smintită idee că dacă ataci, te aperi de moarte! Atacul înseamnă frică, iar frica înseamnă moarte. Pari să ataci dușmanul din afară, dar câștigi de fapt un dușman interior. Când ataci, orice urmă de iubire din tine dispare și odată cu ea și Viața. Când n-ai iubire în inimă ești mort. Privește-te, simte-te, recunoaște! Când n-ai iubire în inimă ești mort pentru că ai frică, iar frica trăiește în lipsa iubirii, așa cum întunericul trăiește în lipsa luminii.  Supărarea este lipsa bucuriei, boala este lipsa sănătății, frica este lipsa iubirii, moartea este lipsa vieții. 

      Ultimul și cel mai greu obstacol de îndepărtat din calea vindecării de moarte este frica de Dumnezeu, care este de fapt, frica de tine – un obstacol aparent având înfățișarea unui bloc solid, impenetrabil, înfricoșător și insurmontabil. Cum să-ți fie frică de tine? De tine nu-ți poate fi frică, căci tu ești o mică parte din Dumnezeu, așa cum o mică parte din El se regăsește în tine. Atunci, cum să-ți fie frică de Dumnezeu? Dumnezeu e iubire; tu ești iubire. Ai făcut altceva din tine decât ești de fapt? Te-ai transformat? Ai dat blândețea pe cruzime, iubirea pe ură, pacea minții pe judecata semenilor? Ar însemna că L-ai transformat pe Dumnezeu din tine, dar cum nu poate fi posibil acest lucru, ceva nu-i la locul lui. Nu ți-e frică de Dumnezeu, ți-e frică de tine, și asta se poate rezolva atunci când îți vindeci mintea și înțelegi cine ești. E dreptul tău să alegi ce vrei să crezi, iar de data aceasta vei alege bine. 

Ce alegi astăzi e cert. Căci privești pentru ultima oară această bucată de piatră cioplită pe care ai făcut-o, și nu îi mai spui dumnezeu. Ai mai ajuns în acest loc dar ai ales ca dumnezeul acesta crud să rămână cu tine sub încă o formă. Așa că frica de Dumnezeu s-a întors și ea cu tine. De data aceasta o lași acolo. 

***

      Neale Donald Walsh aduce în fața cititorului prin cartea Acasă cu Dumnezeu o “conversație” complexă pe care o are cu Dumnezeu pe tema vieții și mai ales a morții. Pentru a desfășura firul discuției, folosește optsprezece idei cheie, pe care le-a numit reamintiri. Este o carte în care detaliază metaforic, dar  într-un mod suficient de simplu pentru a fi înțeles, întreaga poveste a vieții și a morții.

      Câteva fragmente din cea de-a treisprezecea reamintire,  spun așa:

      Naștera și moartea sunt același lucru.

     Ambele sunt pur și simplu, atenuări ale energiei, care acționeză la fel ca transformatoarele de tensiune, facilitând tranzițiile dintr-o lume în cealaltă.

     Cuvintele “moarte” și “naștere” ar putea fi foarte bine eliminate din toate limbile voastre. În ambele cazuri, cuvântul “creație” ar putea fi un înlocuitor mai bun.

     Nașterea și moartea sunt momente de creație. Sunt Momente Prime.(…) Moartea e un moment de creație – și foarte puțini oameni se gândesc la ea în acest fel. Dacă ar gândi mai mulți astfel, moartea ar putea fi privită cu mai puțină tristețe. N-ar mai fi tristețe deloc. În niciun caz pentru persoana care pleacă. Ar fi o sărbătoare. Moartea este un moment când oamenii devin foarte puternici, pentru că cine sunt ei se amplifică prin însuși procesul morții.

      “Moartea” este enegia care te propulsează prin Centrul Ființei Tale și spre următoarea ta realitate.

      Ne vom întoarce la această chestiune a “alinierii energetice”, pe care am explorat-o mai înainte. “Nașterea” și “moartea” sunt momente de Creație Pură, pentru că ele aliniază sau “acordează fin” energia, care este Viața Însăși, mărind frecvența vibrației sale și manifestându-se ca materie în lumea fizică – sau scăzând vibrația și manifestându-se ca energie invizibilă în tărâmul spiritual. În acest fel se nasc universuri întregi. În acest fel te-ai născut și tu.

      Iar – și aici este secretul – energia cu care intri în naștere este  “ceea ce contează”. Adică, ceea ce se transformă în materie, manifestându-se în lumea fizică. În momentul morții apare exact opusul. Astfel, creezi cu ajutorul morții, prin ceea ce aduci în moarte din lumea fizică, iar cu ajutorul nașterii creezi prin ceea ce aduci în naștere, din tărâmul spiritual. (…) Ceea ce aduci în experiența morții va fi adus fie conștient, fie inconștient, fie în totală conștiență sau cu o totală inconștiență a ceea ce faci.

    De aceea conversația pe care o avem acum este atât de importantă. Scopul acestei conversații este să te facă total conștient de ceea ce faci. Tu ți-ai adus Sinele la această conversație, ca să-i poți reaminti Sinelui tău că: Tu îți creezi realitatea prin vibrația, prin energia pe care o emiți.

***

           Surse:

  • Ed. Centrum: Curs de miracole-Culegere de exerciții pentru studenți, pag. 305-307, 313-315;
  • Ed. For You: Neal Donald Walsh- Acasă cu Dumnezeu, pag 176-177, 184-185

            Textul integral al exercițiilor din Curs de miracole poate fi accesat aici:

https://arhivaspirituala.wordpress.com

***

      Cum se exersează:

    Conform indicațiilor din curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

     Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

      Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.

mandala1

 

Curs de miracole: 165,166 : Să nu neg Gândul lui Dumnezeu și să primesc darurile Lui.

mandala4

***

Eu nu sunt trup, sunt spirit, și m-am regăsit ca Fiu al lui Dumnezeu. 

Sunt una cu tine, Tată,  și de aceea sunt nelimitat.

Am aceeași voie cu a Ta și de aceea Tu  poți face toate lucrurile în mine, extinzându-le apoi la toată lumea prin mine.

Nu există limite care să îmi îngrădească pacea, bucuria, sau orice alt atribut pe care mi l-ai dat atunci când m-ai creat. Îmi luminezi mintea și îmi pui dinainte toată puterea și iubirea din Cer și de pe pământ.

Eu sunt cel căruia i-ai dat toate acestea.

Facă-se Voia Ta.

Afirmație inspirată de Lecția 320

***

165: Mintea mea să nu nege gândurile lui Dumnezeu.

166: Mi s-au încredințat darurile lui Dumnezeu.

***

      În Culegerea de exerciții pentru studenți din Curs de miracole, Lecția 165 ne îndeamnă să nu negăm Gândul lui Dumnezeu, iar Lecția 166 ne asigură că, atunci când am fost creați ca Fii ai lui Dumnezeu ni s-au încredințat  darurile toate. Și totuși… Ce, sau Cine este Dumnezeu? De gândește și de ne-a oferit daruri, este o Ființă? Atunci înseamnă că noi suntem gânduri ale Sale manifestate o vreme în trup, și în spirit pentru eternitate.

      Lecția 165 ne învață că Dumnezeu e cert, și cum ar putea fi altfel? Tot ce există, și ce vedem cu ochii trebuie să provină dintr-o Sursă. Însăși existența aceasta de netăgăduit a tot ceea ce vedem, atingem și simțim, ne conduce la ideea logică că Universul văzut și nevăzut nu poate fi decât efectul unei Cauze.  Suntem înzestrați cu o minte și mai apoi, cu un creier. Am învățat că mintea fiecăruia dintre noi face parte din Mintea lui Dumnezeu. Este vorba despre acea minte a noastră conectată la Mintea Divină, în care am adunat toată experiența noastră ca spirit. Este o minte vastă pe care creierul și mintea egotică, limitată, nu o poate accesa în condiții obișnuite. Acolo, în mintea noastră “superioară” există toată cunoașterea; acolo putem accesa tot ce avem nevoie pentru a evolua și a trăi în armonie, pace și fericire pe acest pământ și dincolo de el. Acolo este toată lumina, iubirea, capacitatea de a ierta și forța lui Dumnezeu, pe care El însuși le-a așezat cu grijă la loc sigur, adânc, în Sinele nostru și în mintea noastră a cărei sămânță a rămas de-a pururi conectată la Mintea Lui. Acestea sunt darurile de care ne vorbește lecția  166 și mai târziu, în partea a doua a culegerii, lecția 315. Sunt acele calități pe care le avem adânc sădite în noi dar pe care încă nu le recunoaștem și nu știm să le accesăm. Suntem asigurați însă, că vom primi mijloacele prin care le putem scoate la lumină și folosi, iar acest lucru se poate întâmpla chiar astăzi dacă vrem să le acceptăm și dacă avem încredere că Dumnezeu ne va asigura acele mijloace prin care să le putem vedea, să le percepem valoarea și să le prețuim numai pe ele ca tot ce ne dorim.

      Așadar, să nu negăm Gândul lui Dumnezeu și să nu ne limităm la mintea noastră restrânsă, în care nu pot încăpea decât gândurile lumii acesteia. Singurul lucru pe care trebuie să-l exersăm este să nu negăm; nu trebuie neapărat să înțelegem acum totul, ci doar să ne “deschidem” către interiorul nostru și să nu negăm, căci atunci se creează loc în mintea noastră pentru Gândul lui Dumnezeu. Atunci Gândul Lui se strecoară și realizează conexiunea noastră cu El. Este însuși gândul prin care existăm, prin care suntem călăuziți, ocrotiți și inspirați. Atunci când gândurile noastre sunt reduse la tăcere, iar mintea noastră egotică este liniștită, avem acces la Mintea lui Dumnezeu din noi. Acolo găsim toată îndrumarea de care avem nevoie, și toate darurile lui.

Nu nega Cerul. Îți aparține azi, doar trebuie să îl ceri. Și nu este nevoie să percepi, înainte de venirea lui la tine, nici cât de mare este darul, nici cât de schimbată îți va fi mintea. Cere să primești, și ți-e bun dat. (…) Cere cu ardoare. Când vei primi, vei fi sigur că ai comoara pe care ai căutat-o întotdeauna.

Exersează astăzi cu speranță. Căci speranța este într-adevăr justificată.(…) Contăm pe Dumnezeu să ne dea certitudine și nu pe noi înșine. Și exersăm în Numele Lui…

      Să rămânem conștienți că avem înlăuntrul nostru tot ce ne trebuie pentru a fi fericiți și că această bogăție poate fi accesată cu o singură condiție: să ne conectăm la Sursă. Atunci când voia nostră nu este una cu Voia Lui, “darurile” nu sunt primite iar fericirea, pacea, iubirea, liniștea, prosperitatea nu par a fi altceva decât iluzii și speranțe deșarte.

Fiecare minte care vede lumea și o consideră certă, solidă, demnă de încredere și adevărată crede în doi creatori – sau într-unul singur: el. Însă niciodată într-un singur Dumnezeu.

Darurile lui Dumnezeu nu îi sunt acceptabile celui ce întreține asemenea convingeri bizare. (…) Și totuși, în rătăcirile lui singuratice și fără sens, darurile lui Dumnezeu merg cu el, fără ca el să știe. Nu poate să le piardă. Dar nu vrea să se uite la ce i s-a dat. Rătăcește în continuare, conștient de zădărnicia pe care o vede peste tot în jurul lui, percepând cum și puținul pe care îl are nu face decât să se împuțineze, pe măsură ce înaintează spre nicăieri.

      Când voia noastră și a Lui sunt una, ceea ce mai ieri părea să ne facă fericiți, acum devin dorințe lipsite de conținut, căci totul se schimbă. Lumea cu “adevărul” ei rămâne în urmă, iar noi pășim într-o lume nouă, simplă și iubitoare, o lume “iertată”, căci atunci când înțelegem Voia lui Dumnezeu și legea ce guvernează întreaga creație – legea iubirii – nu mai putem admite ca fiind esențiale obiectivele pentru care până mai ieri luptam cu îndârjire, pentru a simți apoi că avem nevoie de alte și alte obiective îndeplinite pentru a ne dovedi “valabilitatea” și valoarea în această lume. Lupta nu are sens. Când recunoști Forța lui Dumnezeu în tine, când înveți s-o accesezi și vezi cât de puternic ești cu Dumnezeu alături, toată zbaterea ta a încetat, căci gândul Lui te călăuzește prin puterea Spiritului Sfânt din tine. Și ce-ți rămâne de făcut atunci? Nimic, decât să-ți transferi bucuros toate problemele Celui care știe cel mai bine cum să le rezolve, și să te deschizi către călăuzirea Lui. Și când toate acestea se vor întâmpla mai trebuie să faci ceva: să împărtășești aceste daruri cu toți cei din jurul tău, cu fiecare om care ți-a ieșit cumva în cale. Atunci când radiezi bucurie, încredere, fericire și liniște sufletească cei din jurul tău o simt și atunci ei văd în tine o sursă de inspirație, un model pe care râvnesc să-l urmeze. Dacă tu ai reușit să aduci pacea în viața ta, atunci vor avea încredere că vor reuși și ei. Calea le-a fost deschisă, exemplul poate fi urmat. În felul acesta tu, prin exemplu personal,  ai devenit “mântuitorul” lor și-al lumii. Nu este aroganță, căci arogant este să nu-ți îndeplinești misiunea pe care ai primit-o când ai venit aici. Misiunea fiecăruia dintre noi este să ne mântuim pe noi și, prin noi, să mântuim lumea toată.

      Cu toate acestea, în Manual pentru profesori suntem avertizați că eul nu se lasă dus așa ușor. Vor mai veni momente în care va prelua temporar conducerea, momente în care ne vom lăsa vrăjiți de iluziile acestei lumi și vom recădea temporar în vechile tipare de gândire. Este important să le conștientizăm și să revenim rapid la călăuzirea lăuntrică a Sinelui cum om putea noi mai bine: prin meditație, prin rugăciune, prin muzică, prin lectură, sau poate prin îndepărtarea de haosul zilnic al orașelor aglomerate și refugierea în natură. Natura,  prin inocența ei, ne poate readuce cel mai bine în armonie cu noi înșine și ne poate reconecta cu Spiritul. Să nu uităm că atunci când am început să fim un exemplu pentru cei din jurul nostru, orice supărare, orice frică, orice tulburare, orice conflict sau boală, determină în ceilalți o pierdere a încrederii în propriile lor capacități ascunse încă, în “darurile” pe care Dumnezeu le-a așezat în ei așa cum le-a așezat în noi. Orice frică a noastră va încuraja și va dezvolta propriile lor frici, orice lacrimă de pe obrazul nostru îi va descuraja și vor crede că bucuria permanentă este o iluzie. Am învățat din Curs, de la Hristos, prin Vocea Spiritului Sfânt că nu-i așa; că fericirea nu cere alt sacrificiu decât sacrificarea eului, și treaba noastră este acum să extindem această învățătură.

      În tot cursul se vorbește despre Dumnezeu, despre mântuire, despre Spiritul Sfânt. Nu prea e de înțeles cum anume suntem un Gând al Lui și cum suntem conectați în permanență la El. Rămâne deci aceeași întrebare : Și totuși…Cine sau Ce este Dumnezeu? Pentru a înțelege și pentru a putea pune în practică învățăturile acumulate avem nevoie de o reprezentare plastică a Lui. Avem nevoie să înțelegem cum lucrează, cum vede și cum știe tot ce gândim și ce facem. Cum poate interveni și cum ne poate călăuzi pe fiecare în parte și pe toți în același timp. Se vorbește în ultimul timp despre un câmp cuantic, despre un câmp energetic spiritual, despre o matrice divină, dar îmi place și exercițiul de imaginație din Geneza lui Allan Kardec de la începutul secolului XIX. El  ne îndeamnă să recunoaștem că omul, în starea lui încarnată obișnuită, se află în imposibilitatea de a înțelege cu simțurile esența Divină. De aceea propune să ne imaginăm un fluid destul de subtil pentru  a putea pătrunde toate corpurile, fluid pe care el îl numește fluid perispiritual. Chiar dacă nu este vizibil și detectabil, acest fluid poate fi material, dar este în același timp vehiculul gândirii, al senzaților și percepțiilor Spiritului. De fapt, acestea nu pot fi separate de fluid și par a face corp comun cu acesta, la fel cum sunetul pare a face corp comun cu aerul, în așa fel încât nu am putea să-l materializăm cumva. Pornind de la această presupunere, mai departe, Allan Kardec spune:

 

      Dacă lucrurile stau la fel sau nu în cazul gândirii lui Dumnezeu, adică dacă ea acționează direct sau prin intermediul unui fluid, pentru a ne ușura înțelegerea, atunci să ne-o reprezentăm sub forma concretă a unui fluid inteligent care umple universul infinit, care pătrunde în toate compartimentele creației; întreaga natură este cufundată în acest fluid divin; or, în virtutea principiului că părțile unui întreg sunt de aceeași natură și au aceleași proprietăți ca întregul, atunci fiecare atom al acestui fluid ar fi înzestrat cu gândire, cu atributele esențiale ale lui Dumnezeu, iar acest fluid întâlnindu-se pretutindeni, totul se supune acțiunii sale inteligente, prevederii și solicitudinii sale. Orice ființă, oricât de mică ar fi ea, va trebui să fie impregnată cu acest fluid divin. Astfel, noi ne aflăm în mod constant în prezența divinității; nici o activitate de-a noastră, cât de mică ar fi ea, nu se poate sustrage controlului divinității; Gândirea noastră se află în permanent contact cu gândirea divină și nu fără dreptate se spune că Dumnezeu poate să citească până în străfundul inimii fiecăruia. ” Noi suntem în el, la fel cum el este în noi “, spune Iisus. Pentru a-și întinde solicitudinea asupra tuturor creaturilor sale, Dumnezeu n-are nevoie deci, să măture cu privirea pământul din ceruri; rugăciunile noastre, pentru a fi auzite de el, nu au nevoie să străbată spații imense, nici să fie urlate, căci, neîncetat, gândurile noastre se repercutează în ființa lui, el fiind în noi. Gândurile noastre seamănă cu dangătele unui clopot care fac să vibreze toți atomii din aerul înconjurător. 

       Departe de noi gândul de a-l materializa pe Dumnezeu; imaginea unui fluid inteligent universal nu este, evident, decât o comparație în stare de a ne face o idee mai exactă despre Domnul, decât acele picturi care-l reprezintă sub formă omenească; comparația are drept scop să ne facă să înțelegem faptul că Dumnezeu se află în toate și se ocupă de toate.

 

      Mai jos am atașat un  link ce poate fi utilizat pentru lecturarea integrală online a exercițiilor/lecțiilor. Cu toate acestea este mult mai bine de utilizat cartea, întrucât în varianta online am identificat unele greșeli care pot schimba cu totul sensul frazei. De exemplu, la exercițiul 166, paragraful 1, fraza a se citi :

Încrederea lui Dumnezeu în tine e nelimitată. În varianta online veți găsi limitată.

https://arhivaspirituala.wordpress.com

***

 

      Cum se exersează:

      Conform indicațiilor din curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

      Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

      Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.

mandala1

Curs de miracole: 164 – Acum suntem una cu Cel Care e Sursa noastră.

 

Rassouli-paintings- emanația divină

Mai multe creații minunate “by Rassouli” –  aici

      În filmul inserat mai jos, Dr. Michael Newton răspunde la o serie de întrebări pentru a descrie lumea spirituală și “viața dintre vieți”, iar una dintre aceste întrebări este în strânsă legătură cu tema Cursului de miracole și a lecției de astăzi în special:

***

  • Care este scopul final al sufletului?
  • Pentru mine este dificil să pronunț cuvântul Dumnezeu, deoarece, ca să fiu franc cu tine am început asta ca un ateist. Nu am crezut în Dumnezeu. Nu am crezut că există ceva după viață, ci doar o uitare supremă. Însă clienții mei m-au dus către aceasta cu voioșie și chiote! M-au dus la petrecere! Și doar după ani de muncă cu ei, și datorită consecvenței rapoartelor, și cunoscând ceea ce fac cu hipnoza, și făcând munca și cercetarea eu însumi, m-a dus în final în punctul în care pot spune că eu cred într-o putere mai mare decât a mea, o sursă pentru toată viața și toată inteligența. Astfel, scopul tuturor acestor încarnări, este de a ajunge la acel stadiu al perfecțiunii, în care noi ne putem reuni, dacă pot spune așa, cu acea sursă de unde provenim.

***

      Dacă ne amintim toate învățăturile din Text și toate lecțiile care au trecut, nu putem să nu ne dăm seama cât de sus țintim ca studenți ce parcurgem Curs de miracole. Mântuirea nu pare a fi nimic altceva decât starea în care ne aflăm pregătiți pentru ultimul pas – cel al reunirii; mai degrabă “un salt mortal” pe care îl vom face în final doar cu ajutorul lui Dumnezeu, atunci când mintea noastră va fi pregătită. Înțelegem acum de ce acest Curs și “miracolele” lui pot scurta drastic timpul necesar a fi parcurs pe drumul mântuirii. De noi depinde dacă va mai rămâne ceva de parcurs din acest drum sau dacă, în această viață, vom reuși să ajungem la capătul lui. Noi alegem dacă ne întoarcem Acasă sau dacă rămânem  “călători prin vise și iluzii” agățați în continuare de roata cosmică a unui nesfârșit șir de reîncarnări succesive. 

       În Manual pentru profesori, referindu-Se la reîncarnare,Vocea ne învață că aceasta nu ar trebui luată în considerație decât dacă aduce o stare de încredere și de bine în viața studentului spiritual. Nu acesta este obiectivul studentului, căci s-a stabilit deja  obiectivul final: întoarcerea Acasă acum, în această viață. Tot ce e de iertat se iartă acum, tot ce e de iubit se iubește acum, și ce mai e de învățat se învață tot acum.

     Lasă-ți viața în mâinile lui Dumnezeu, ascultă Vocea interioară a Sinelui, urmează Călăuza și trezește-te la cine ești cu adevărat. Acesta este îndemnul Cursului, spre asta ar trebui să ne conducă aceste lecții dacă sunt parcurse cu seriozitate. Dar fiecare merge pe calea mântuirii cât de mult poate și cât este mintea lui pregătită s-o facă în acest moment.

Reîncarnarea nu e, în niciun caz, problema de care să ne ocupăm acum. (…) Dacă își pune bazele unei vieți viitoare, tot numai acum poate lucra la propria lui mântuire. Pentru unii conceptul poate fi reconfortant; și, de le dă curaj, valoarea lui vorbește de la sine. E cert însă că drumul către mântuire poate fi găsit atât de cei ce cred în reîncarnare, cât și de cei care nu cred. 

Înseamnă oare că profesorul lui Dumnezeu ar trebui să nu creadă în reîncarnare sau să nu o discute cu alții care cred? Răspunsul e, firește, nu! Dacă se întâmplă să creadă în reîncarnare, ar fi greșit din partea lui să renunțe la acest crez, dacă nu l-a sfătuit Profesorul lăuntric să o facă. Iar asta e foarte improbabil.(…) Tot ce trebuie să recunoască însă e că nașterea nu a fost începutul și moartea nu este sfârșitul. Unui începător nu i se cere nici măcar atât. Nu trebuie decât să accepte ideea că ce știe nu este neapărat tot ce e de învățat. I-a început călătoria.

Accentul pus în acest curs rămâne întotdeauna pe același lucru: în acest moment ți se oferă deplină mântuire, și tot în acest moment o poți și accepta. Asta rămâne, în continuare, singura ta răspundere. Ispășirea poate fi echivalată cu ieșirea totală din trecut și cu lipsa totală de interes față de viitor. Cerul e aici. Alt loc nu există. Cerul e acum. Alt timp nu există. 

( Curs de miracole – Manual pentru profesori, pag.56, 57)

      De nu ai ales acum tot ce puteai să alegi în favoarea mântuirii tale, nu-i nimic:

” Mai alege odată !”

      Este ultimul îndemn, din ultimele lecții ale Textului ( aici: “Viziunea finală” ) Mai alege odată, și încă odată, până vei face acele alegeri care vor aduce în tine pacea și iubirea lui Dumnezeu, atât de necesare mântuirii.

***

“Călătoria dintre vieți” –  Dr. Michael Newton

 

Acum suntem una cu Cel Care e Sursa noastră.

Dacă nu acum, când poate fi recunoscut adevărul? Prezentul e unicul timp existent. Aşa că astăzi, în această clipă, acum, ajungem să vedem ce există acolo mereu, nu în ochii noştri, ci în ochii lui Cristos. EI priveşte dincolo de timp şi vede veşnicia ca reprezentată acolo. Aude sunetele pe care le produce lumea plină de forfotă și goală de sens, dar le aude slab. Căci, dincolo de ele, aude – mai clar, mai plin de înţeles şi mai aproape – cântecul Cerului şi Vocea pentru Dumnezeu.

Lumea păleşte uşor în ochii Lui. Sunetele ei se şterg. Se aude tot mai desluşit o melodie de dincolo de lume; o chemare străveche la care El dă un răspuns străvechi. Le vei recunoaşte pe amandouă, căci nu sunt decât propriul tău răspuns la Chemarea pe care adresează Tatăl tău. Cristos răspunde pentru tine, făcându-Se propriului tău Sine, folosindu-ţi vocea să Îşi dea consimţământul bucuros; acceptându-ţi izbăvirea pentru tine.

Cât de sfântă e exersarea ta de azi, când Cristos îţi dă vederea Lui, aude pentru tine şi răspunde în numele tău la Chemarea pe care e o aude El ! Cât de liniştit e timpul pe care ţi-l răpeşti să îl petreci cu El, dincolo de lume. Cât de uşor ţi se uită toate pretinsele păcate şi ţi se şterg din amintire toate tristeţile. In ziua aceasta e lepădată mâhnirea, căci ţie, care vei accepta azi darurile pe care ţi le dă El, ţi-e clar ce auzi şi vezi venind de mai aproape decât lumea.

Există o tăcere în care lumea nu se poate insinua. Există o pace străveche pe care o porţi în inimă şi pe care nu ai pierdut-o. Există un simţ al sfinţeniei în tine pe care gândul păcatului nu l-a atins. Astăzi îţi vei aminti toate aceste lucruri. Credinţa ta în ce exersezi astăzi îţi va aduce recompense atât de mari şi atât de diferite de tot ce ai căutat până acum, încât vei şti că aici îţi stă comoara, şi odihna, tot aici.

Astăzi e ziua în care închipuirile deşarte se dau la o parte ca o perdea, să dea la iveală ce e dincolo de ele. Acum, ce e cu adevărat acolo devine un lucru vizibil, în timp ce toate umbrele care păreau să îl ascundă pur şi simplu se prăbuşesc. Acum, echilibrul e restabilit şi balanţa judecăţii e lăsată în seama Celui Care judecă adevărat. Şi, în judecata Lui, ochilor tăi li se va dezvălui o lume de o desăvârşită inocenţă. Acum o vei vedea cu ochii lui Cristos. Acum ti-e clară transformarea ei.

Frate, ziua aceasta e sacră pentru lume. Viziunea ta, care ţi s-a dat de dincolo de toate lucrurile din lume, se uită înapoi la ele într-o lumină nouă. Şi ce vezi devine vindecarea şi mântuirea lumii. Valorosul şi nevalorosul sunt percepute amândouă şi recunoscute drept ce sunt. Şi ce e demn de iubirea ta o primeşte, în timp ce nu mai rămâne nimic de temut.

Nu vom judeca astăzi. Vom primi doar ce ne vine de la o judecată făcută dincolo de lume. Exerciţiile pe care le facem astăzi devin darul nostru de recunoştinţă pentru că am scăpat de orbire şi de chin. Tot ce vedem nu va face decât să ne sporească bucuria, pentru că sfinţenia de care dă dovadă ce vedem o reflectă pe a noastră. Suntem iertați în ochii lui Cristos, cu toată lumea iertată într-ai noştri. Binecuvântăm lumea, în timp ce o vedem în lumina în care ne vede Mântuitorul nostru, şi îi oferim libertatea care ni s-a dat prin viziunea Lui iertătoare, nu printr-a noastră.

În timp ce exersezi, dă perdeaua la o parte pur şi simplu renunţând la toate lucrurile pe care consideri că le vrei. Descotoroseşte-te de comorile tale neînsemnate şi lasă, în mintea ta, un loc deschis, curat în care poate veni Cristos să îţi ofere comoara mântuirii. Are nevoie de mintea ta preasfântă să mântuiască lumea. Oare nu e un scop ce merită să fie al tău? Oare nu merită viziunea lui Cristos să fie căutată mai presus de obiectivele nesatisfăcătoare ale lumii?

Nu lăsa să treacă ziua de azi fără ca darurile pe care le are pentru tine să îţi primească acceptarea şi consimţământul. Putem să schimbăm lumea, dacă le adevereşti. S-ar putea să nu vezi valoarea pe care o dă lumii acceptarea ta. Dar asta vrei cu siguranță: poţi da chiar azi pe bucurie toată suferinţa. Exersează cu seriozitate, şi darul e al tău. Oare poate să te înşele Dumnezeu? Oare poate făgăduința Lui să nu se împlinească? Oare poţi să Îi refuzi atât de puţin, când Mâna Sa îi întinde Fiului Său deplina mântuire?

( Curs de miracole – Culegere de exerciții pentru studenți: Lecția 164, pag.289,299)

***


       Observație cu privire la efectuarea exercițiilor:

      Conform indicațiilor, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit).  La începutul intervalului, de regulă dimineața,  se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși,  te abandonezi în perfectă liniște și total relaxat lui Dumnezeu. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca atunci când apar să repeți ideea zilei, și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște.  Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

         Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

        Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției  la orice situație concretă ce apare în viața ta.